Cu gândul la tine...

Iubita mea fără egal,

Degeaba-ncerci să mă alungi,

Eu sunt ca frunza-n vânt ce tot revine

Ce se lipește infinit de tine...

Văzut-ai frunzele cum mor și intră în pământ,

Ca mai apoi să tot revină iarăși,

Aceleași frunze colorate dar și moi,

Așa e dragostea mea ce ne vrea pe-amândoi,

Iubita mea nu încerca să fugi de mine

Mă voi întoarce iar si iar la tine,

Ca nori sau ploaie sau mai degrabă vânt

Să te sărut fără să știi fără rostire de cuvânt!

(2 feb 2024 Vasilica dragostea mea)

Cu tine pot să cresc mereu

În infinita dragoste ce-i Dumnezeu!

Căci ți-am mai zis așa ceva

Și nu-i minciună când se spune

Căci zâmbetul iubirii din Cer ne vine,

De la Hristos Fiul lui Dumnezeu!

Nu ești tu îngerul iubirii mele,

Ce-ai fost trimisă mesager?

Nu tu ești însăși libertatea,

Ori mai degrabă zeitatea,

Iubirilor ce stau prin tine Strânse ca-ntr-un buchet de trandafiri?

Eu știu că tu ești floarea vieții mele,

Pe tine te iubesc acum,

Fără oprire dar și-n veșnicie

Visând cu ochi deschiși ca de nebun,

Și te iubesc pe zi ce trece,

Mai mult iar forma are magic conținut,

Nemaiputând concepe viața fără tine

Căci pot să cresc mereu

În infinita dragoste ce-i Dumnezeu!

(15 feb 2024 Vasilica dragostea mea)

Privesc ades amurgul 
și mă minunez copilăros 
de amalgamul de culori, pe care 
îl reflectă soarele în nori... 
Si-atunci tot ce-mi doresc 
e să fiu o pasăre albastră! 
Să zbor, strigând de fericire 
și să mă scald în libertate 
sub cerul cel virgin, sub soarele cel blând 
și să privesc în jos spre tine, 
să-mi amintesc de noi, cântând... 
Să-mi amintesc de ochii tăi 
în care-mi oglindeam de-atâtea ori privirea, 
ce mă-ncalzeau, mă protejau, 
și-mi demonstrau iubirea.. 
De pieptul tău să-mi amintesc 
ce cald pe-obraz simțeam, 
de inima-ți ce ritmic și sonor bătea, 
adăugând acelor clipe-secunde, ceasuri, ani... 

Acum că nu mai ești 
și nu te voi vedea vreodată-așa, 
aș vrea să pot zbura, 
că să împărtășesc cu cerul 
Dragostea ta.

Între turnurile lacrimilor diafane ...

Așa mă simt uneori,  

Nevoit, de neștiute sorți,  

Să mă pierd în ochii tăi,  

Să cad în visare,  

Seara-n asfințit,

Către iubitu-mi Dumnezeu.

Căci rabd, la poarta suferinţei,  

Voind să te mai văd încă odată  

Și mă-nchin, făgăduind că altă dată

O să aprind un vis şi-n care,  

Să lumineze, firav și neștiut,

Chipul iubitei mele  

Alb, cu ochi albaștri, interzis  

În mii de feluri.  

Și iar mă rog la bunul Dumnezeu  

Să nu mă lase muribund  

Sfârșit de dorul iubitei mele, interzise

În mii de feluri neîntelese,

Pe nesfârșitul orizont de şoapte,

În războiul dintre zi și noapte,

Unde se nasc visele.

Acolo unde eu ... Acum...

nu mă mai regăsesc...

Sunt demiurg? Ori sunt creştin?

Sunt un Zamolxe fără coroană,

Ori sunt ultimul martir?

Mă simt pierdut,

Mă simt o flacără homerică,

Sau o scânteie-nlăcrimată,

Ce se îndreaptă către mare...

Iar ea, la fel ca mine,

păşeşte înspre moarte Incet,

cu fiecare pas, cu fiecare gând,

mi-aduc aminte,

De o Cartagină-n ruine...

Povestea de dragoste dintre noi,

E un duet oximoronic,

Un duet în care nu există dans în doi...

Așa se sting și flăcările tremurânde,

Cu priviri miloase, împătimite,

Precum lacustra de pe lacul de niciunde,

Ucisă de speranțe-nchipuite...

Un lant de patimi stă cuminte,

Așteptând la poarta suferinței,

ultimele sale zale,

Căci te-am regăsit...

Dar tu te stingi în uitare,

Iar lanțul devine tot mai mare, tot mai mare

Gându-mi fuge tot la tine

Nu știu cum să mi-l opresc,

L-aș trimite-n altă parte

Dar nu pot, că te iubesc

Mintea-mi spune nu e bine

Să-ți pierzi timpul prețios,

Inima mereu mă-ndeamnă

Luptă și-ai să fii victorios

Noaptea îmi pun capu-n pernă

După ruga sfântă ce-o rostesc,

Somnu-n-târzie să mă cufunde

Iar eu perna udă...o mototolesc

Dar nici somnul nu mi-i lin

Că-mi apari în vis tot timpul,

Unde ne iubim fără-ncetare

Și galant îți mângâi chipul

Dar cum visu-i doar visare

Mă trezesc și îmi lipsești,

Și mă-treb oare e bine?

Când tu inimă...mințești?

Cred că lupta e pierdută

Dacă mintea-mi folosesc,

Geaba-i viața pe pământ

Să trăiesc, când nu iubesc

Inima e cea ce-mi spune

Mintea nu crede-n iubire,

Dar eu simt că pot cu ea

Legământ să fac ca mire

Minții îi voi cere să m-ajute

Inima să-i frâng, s-o cuceresc,

Că nu pot trăi în astă lume

Fără dragoste și fata ce-o iubesc!

Inimă oprește-te 

Că - mi oferi neliniște 

Inimă tu fi mai tare 

Stiu că înăuntru doare 

Inimă tu stii mai bine

Când nu loc pentru  tine 

Lasă inimă, să treacă

Nu te mai gândi oleacă...

Ai te rog un pic răbdare 

Și-ai să vezi cu nepasare

Cum se abate asupra ta 

Toată nelinistea mea .

Mămica mea cu zâmbetul duios si bland 

Ce-ascunde o voce caldă si placută

Încă de mică de mine stiută ...

A trecut timpul draga mea mamică

Tu îmbătrânești iar eu la rândul meu

Am ajuns unde mi-am propus mereu...

Să am familie, soț chiar și copii

Ce-mi aduc mii si mii de bucurii

Atunci când ii văd crescând  zi de zi...

O ,mama mea îți mulțumesc eu ție 

Că m-ai crescut doar bine să îmi fie 

Și am ajuns azi mulțumită tie .

Stau si privesc pe geam afară 

În mâna cu o cafea amară

Așa cum beam odinioară

Pe scaunul din gară .

Îmi vin în minte amintiri 

Pline de multe împliniri

Așa credeam cândva că este 

O dragoste ca în poveste ...

Dar totusi timplu ne-a schimbat

Dragostea a incetat 

Iar clipele ce va sa vină

Sunt goale până la ruină 

Îmi amintesc ceva frumos

Când ne plimbam în parc pe jos

Fară ca să ne pese nouă 

Ca stă să ningă sau să plouă...

Iubirea ce ti-o port in suflet 

Nu poate fi distrusa usor 

Caci in adancul gândului meu  

Este prezent sufletul tau...

Am intalnit in viata multe

Am intalnit iubiri marunte 

Dar niciodata cum esti tu 

Iubire dulce imi oferi tu ...

Inima mea imi bate tare

Cand ma gandesc la a ta sarutare

Cu buze ca doua petale 

Ce ma saruta fara incetare ...