Ce ar mai fi de spus?
Și oare ce ar mai fi de spus?
În seara cu vânt liniștit,
Același soare, alt apus,
Pălește-n cuvânt nerostit.
Și oare ce ar mai fi de spus?
Cuvântul meu stă pironit,
De pereții minții este dus,
În haosul tăcerii-i izgonit.
Pare că n-ar mai fi nimic de spus,
Doar sufletul speră smerit,
Ca o să răsufle un răspuns,
Glasul iubirii- căci el n-a pierit!
Стихи из этой категории
Iubirea este El Isus
Iubirea este El. Isus.
Pot fi un înger în vorbire,
Inteligent , bun orator;
Nu am a lui Isus iubire,
Sunt un chimval zăngănitor.
Pot ști tot despre mântuire,
Gata să dau oricui un sfat.
Sunt corigent, doar la iubire
Nu sunt creștin adevărat.
Pot afișa credință mare
Și nu am teamă nici un pic.
Doar de iubire nu-s în stare.
Nu doar sunt mic; un sunt nimic.
Pot face multe fapte bune,
Toți să mă vadă generos.
Motivul? Să se știe-n lume
Că sunt urmașul lui Hristos.
Pot arăta compătimire,
Să fiu zelos, să fac lucrare;
Degeaba, dacă n-am iubire
Sunt doar aramă sunătoare.
Pot fi prezent la închinare
Întotdeauna credincios.
În vorbe, fapte și purtare,
Pot să apar evlavios.
Mă bucur chiar de prețuire
Și toți mă văd cu suflet bun ,
Dar n-am a cerului iubire
Evlavia este ca un fum.
Când rabd oricând fără măsură
Slujesc cu drag fără cârtire
Și nu mă las cuprins de ură,
Atunci în suflet e iubire.
Când sincer și în umilință
Fac treaba mea cu dăruire,
Și nu îmi calc pe conștiință,
Poți ști atunci că am iubire.
Mai mult decât o calitate
Sau standard de credință pus.
Și chiar gesturi de caritate
Iubirea este El. Isus.
Atâta doar, o răstignire
Nu un efort de-a face bine
Mori cu Isus și ești iubire
Când e pe cruce vechea fire
Atunci Hristos trăiește-n mine.
Daniel Dincă 11 02 2021
Dorul
O umbra trece lin pe langa prag,
În taină-și poartă pașii pe alei,
Un vechi parfum ramas dintr un șirag,
De vise-nchise între foi de tei
E glasul mut ce l port adânc în piept,
Și ascult chemarea noptilor tacute,
Un nor pe cer ce pare ca aștept,
Din zori închise-n zilele pierdute
Prin colturi moi, adie gândul dus,
Ca frunza-n vântul care o rătăcește,
Un timp ascuns, căzut de mult de sus,
Dar încă-n minte parcă se trezește.
Pe un drum ascuns, pășește visul stins,
Și ochii s marea unui dor ce-apasă,
În fiecare clipă ce s-a prins,
De-un loc pierdut, ce încă mă apasă.
Dulce amintire
Ocazional mă gândesc la tine
Deși încerc în disperare să țin în mine
Mă trezesc adesea în locurile frecventate de tine
Aș dori să fim împreună
Să privim împreună cerul înstelat sub clar de Lună
Știu că în sinea ta ești un romantic
Marcat de o oarecare ezitare
În a spune ce gândești și ce simți
Adesea te puteam citi sub aceea mască
Sub care pari atât de singur și în lumea ta
Pari a tânji după iubire și totuși fugi de ea
De parcă îți provoacă suferință
Mi-am dat silința să te uit, aruncându-mă în brațe străine
Crezând că o să-mi găsesc liniștea în iubirea altuia
Dar în mintea mea se află în continuare acel zâmbet
Și mirosul de țigare
Dar cum vremea trece
Am ajuns să cred că doar eu am iubit
Iar tu nu ai vrut deloc să mă vezi
Deși eram în fața ta.
Simte ce simt
Pornește-un vânt de vară suflând apleacă lanul
Se-ndreaptă către munte, cântând se mișcă ramul
Coboar-apoi spre mare, ușor împinge valul
Împinge și în vele s-atingă barca malul
Să curgă pune-n șoaptă un cântec liniștit
Cu ochi-nchiși încearcă s-ajungi să simți ce simt
Pe mâna ce-ai întins cu lacrimi am stropit
Fierbinți se scurg în palmă, poate-ai să simți ce simt
Deschide-ambele brațe, primește-mă la tine
Închide-mă-ntre ele să luminăm destine
Lipeste-apoi urechea, să simți cum bate-n mine
Din suflet luăm culoare pictând o poezie
O-mbrâțișare calda, un gest fără de vină
Redă în ochi scânteia, un zâmbet să revină
Mai mult nu am să cer, doar stropul de lumină
Simte ce simt de poți, să ardem într-o rimă
De ai fi știut
Te-aș fi iubit cât ține viața,
De-ai fi știut să crezi în mine,
Dar ai lăsat în vânt speranța
Și-ai rătăcit printre străine.
Ți-am pus în palmă vis și soare,
Ți-am dat din nopți lumini aprinse,
Dar n-ai văzut cum fiecare
Se stinge-n umbrele nescrise.
Te-aș fi iubit, dar n-ai știut
Să-mi ții în suflet primăvara,
Și-ai fost un dor necunoscut
Ce-a risipit în vânt comoara.
Către tine
Neliniște
Aș vrea să dorm ,dar nu se poate
Gândurile nu se opresc
Țipă din ce în ce mai tare
Liniștea mi-o amorțesc.
Și caut fără încetare, un tratament
Un diagnostic să îți pun
Să te ajut mamaia dragă
Alături încă să îmi rămâi.
De pierd această luptă contra vieții
Măcar voi știi că am făcut
Tot ceea ce eu am putut!
Iubirea este El Isus
Iubirea este El. Isus.
Pot fi un înger în vorbire,
Inteligent , bun orator;
Nu am a lui Isus iubire,
Sunt un chimval zăngănitor.
Pot ști tot despre mântuire,
Gata să dau oricui un sfat.
Sunt corigent, doar la iubire
Nu sunt creștin adevărat.
Pot afișa credință mare
Și nu am teamă nici un pic.
Doar de iubire nu-s în stare.
Nu doar sunt mic; un sunt nimic.
Pot face multe fapte bune,
Toți să mă vadă generos.
Motivul? Să se știe-n lume
Că sunt urmașul lui Hristos.
Pot arăta compătimire,
Să fiu zelos, să fac lucrare;
Degeaba, dacă n-am iubire
Sunt doar aramă sunătoare.
Pot fi prezent la închinare
Întotdeauna credincios.
În vorbe, fapte și purtare,
Pot să apar evlavios.
Mă bucur chiar de prețuire
Și toți mă văd cu suflet bun ,
Dar n-am a cerului iubire
Evlavia este ca un fum.
Când rabd oricând fără măsură
Slujesc cu drag fără cârtire
Și nu mă las cuprins de ură,
Atunci în suflet e iubire.
Când sincer și în umilință
Fac treaba mea cu dăruire,
Și nu îmi calc pe conștiință,
Poți ști atunci că am iubire.
Mai mult decât o calitate
Sau standard de credință pus.
Și chiar gesturi de caritate
Iubirea este El. Isus.
Atâta doar, o răstignire
Nu un efort de-a face bine
Mori cu Isus și ești iubire
Când e pe cruce vechea fire
Atunci Hristos trăiește-n mine.
Daniel Dincă 11 02 2021
Dorul
O umbra trece lin pe langa prag,
În taină-și poartă pașii pe alei,
Un vechi parfum ramas dintr un șirag,
De vise-nchise între foi de tei
E glasul mut ce l port adânc în piept,
Și ascult chemarea noptilor tacute,
Un nor pe cer ce pare ca aștept,
Din zori închise-n zilele pierdute
Prin colturi moi, adie gândul dus,
Ca frunza-n vântul care o rătăcește,
Un timp ascuns, căzut de mult de sus,
Dar încă-n minte parcă se trezește.
Pe un drum ascuns, pășește visul stins,
Și ochii s marea unui dor ce-apasă,
În fiecare clipă ce s-a prins,
De-un loc pierdut, ce încă mă apasă.
Dulce amintire
Ocazional mă gândesc la tine
Deși încerc în disperare să țin în mine
Mă trezesc adesea în locurile frecventate de tine
Aș dori să fim împreună
Să privim împreună cerul înstelat sub clar de Lună
Știu că în sinea ta ești un romantic
Marcat de o oarecare ezitare
În a spune ce gândești și ce simți
Adesea te puteam citi sub aceea mască
Sub care pari atât de singur și în lumea ta
Pari a tânji după iubire și totuși fugi de ea
De parcă îți provoacă suferință
Mi-am dat silința să te uit, aruncându-mă în brațe străine
Crezând că o să-mi găsesc liniștea în iubirea altuia
Dar în mintea mea se află în continuare acel zâmbet
Și mirosul de țigare
Dar cum vremea trece
Am ajuns să cred că doar eu am iubit
Iar tu nu ai vrut deloc să mă vezi
Deși eram în fața ta.
Simte ce simt
Pornește-un vânt de vară suflând apleacă lanul
Se-ndreaptă către munte, cântând se mișcă ramul
Coboar-apoi spre mare, ușor împinge valul
Împinge și în vele s-atingă barca malul
Să curgă pune-n șoaptă un cântec liniștit
Cu ochi-nchiși încearcă s-ajungi să simți ce simt
Pe mâna ce-ai întins cu lacrimi am stropit
Fierbinți se scurg în palmă, poate-ai să simți ce simt
Deschide-ambele brațe, primește-mă la tine
Închide-mă-ntre ele să luminăm destine
Lipeste-apoi urechea, să simți cum bate-n mine
Din suflet luăm culoare pictând o poezie
O-mbrâțișare calda, un gest fără de vină
Redă în ochi scânteia, un zâmbet să revină
Mai mult nu am să cer, doar stropul de lumină
Simte ce simt de poți, să ardem într-o rimă
De ai fi știut
Te-aș fi iubit cât ține viața,
De-ai fi știut să crezi în mine,
Dar ai lăsat în vânt speranța
Și-ai rătăcit printre străine.
Ți-am pus în palmă vis și soare,
Ți-am dat din nopți lumini aprinse,
Dar n-ai văzut cum fiecare
Se stinge-n umbrele nescrise.
Te-aș fi iubit, dar n-ai știut
Să-mi ții în suflet primăvara,
Și-ai fost un dor necunoscut
Ce-a risipit în vânt comoara.
Către tine
Neliniște
Aș vrea să dorm ,dar nu se poate
Gândurile nu se opresc
Țipă din ce în ce mai tare
Liniștea mi-o amorțesc.
Și caut fără încetare, un tratament
Un diagnostic să îți pun
Să te ajut mamaia dragă
Alături încă să îmi rămâi.
De pierd această luptă contra vieții
Măcar voi știi că am făcut
Tot ceea ce eu am putut!
Другие стихотворения автора
Creație
Divina mea creație,
Numită imaginație,
A tot creat din tine,
Un altul “mult mai bine”.
Ci nu dalta,
Mi-a fost unealta,
Cu care te-am creat,
Ci creieru-mi inspirat.
Și orice defect,
Eu l-am făcut perfect,
Căci mi-am dorit arzător,
Ca tu să fii iubitor.
Și simpla ta proiecție,
A devenit infecție,
A minții mele zeloase,
Ce trage acum ponoase.
……………………………………..
Dar în al meu purgatoriu,
Ai fost un gând derizoriu,
Căci abia acum am realizat,
Că nu ești adevărat.
Că nu ești cum mă străduiesc,
Cu sârgul minții ca să te clădesc,
Căci nu ești nici prinț, nici cavaler,
Ești doar omul cu masca de fier.
Amintire
Amintiri rostogolite,
Pe obrazul meu plăpând,
Stau în lacrimi urgisite,
Dintr-un suflet prea flămând.
Flămând de simțuri, de iubire,
Ceva ce n-a trăit demult,
Respirând dintr-o amintire,
Uitată într-un colț prea mult.
A înviat cu amintirea,
Dulce-amară a durului trecut,
Trezită a fost, din cușca ei, iubirea,
Năpustind asupra sufletului mut.
S-a zvârcolit în ale sale lanțuri,
A dat din coate și a pătimit,
Iubirea s-a târât prin mii de șanturi,
Până la sufletul cel pustiit.
Și-a luat ce-a fost al ei menit,
Pe suflet a pus stăpânire,
De-acum durerea n-a venit,
Rămâne-n vechea amintire.
Filmul vieții
Oare de ce ne credem?
Atât de importanți?
Când în sceneta vieții,
Suntem simplii actanți.
Protagoniști în propriul film,
Dar am uitat,
Că scenariul propriu-zis,
E același, dar inversat.
Avem falsa impresie,
Că propriul "eu" este regizor,
Viața nu-ți face vreo concesie,
Destinul e revizor.
Lumină de reflector,
Căci doar așa ne place,
Actor-amator,
Ce nu știe să joace.
Doar pe prima pagină,
Numai cap de afiș,
Am plecat din paragină,
Ș-acum facem ascunziș.
Ne credem mai presus,
Și ne dăm importanță,
Dar mereu ne va privi de sus,
Onorata Instanță!
Labirint
În labirintul nostru plin de patimi,
Ce se numește viață,
Conviețuim,
Cu toții, culori cu aceeași nuanță,
Înecate în marea cea de lacrimi.
Mulți ne-am pierdut de la plecare,
În labirintul încurcat,
Și-așa stingheri,
Ne-am îndreptat,
Spre drumul cel încins de soare.
Descurcăreți din cale-afară,
Cei mai viteji s-au arătat,
Și victorioși,
Dar au uitat,
Că drumul le-a fost îngustat.
Cel ce nu învață de pe drum,
Nu-i cel ce-a învins, ci trecător,
Adevărata învățătură,
E în mâna celui muncitor,
Ce ține soarele acum.
Astăzi, distrați și buimăciți,
Privim doar scopul din final,
Pe drum se așează colb în straturi,
Astăzi, este ceva normal,
Să avem victoria în dinți,
Dar mintea,
Iată,
Rămâne în labirint blocată.
Ce simt?
Oare ce simt acum,
E doar în astă seară?
Dar nu știu ce e,
căci mintea e scrum,
Să fie explozie solară?
Ce simt acum?
Mă întreb, dar iată,
Că nu am răspuns.
Amintiri cu iz de parfum,
Abundă în mintea-mi inundată.
Să fie dor, să fie doar gând,
Nu știu ce ar putea să fie…
Aș vrea să găsesc,
Doar un răspuns blând,
În noaptea asta târzie.
Februarie
Vântul rece bate peste amândoi,
Aduce cu el o mare avarie,
Amintiri reci și durerea din noi,
O poartă în zilele-i luna februarie.
Și poate-i durere sau poate e vină,
Sau poate-i ceva ce nu o să știm,
Aș vrea ca luna pe loc să devină,
O zi sau o oră- un lucru infim.
Dar chiar nu se poate, căci așa e viața,
Te face să înghiți și te face să înduri,
Aș vrea doar să mă trezesc dimineața,
Să-mi spui că e martie și să te juri,
Că doar clipa aceasta este substanța,
Și lunile anului sunt doar vremuri…
Dar nu ești aici, căci așa e viața,
Dragă februarie, tu mă cutremuri!
Creație
Divina mea creație,
Numită imaginație,
A tot creat din tine,
Un altul “mult mai bine”.
Ci nu dalta,
Mi-a fost unealta,
Cu care te-am creat,
Ci creieru-mi inspirat.
Și orice defect,
Eu l-am făcut perfect,
Căci mi-am dorit arzător,
Ca tu să fii iubitor.
Și simpla ta proiecție,
A devenit infecție,
A minții mele zeloase,
Ce trage acum ponoase.
……………………………………..
Dar în al meu purgatoriu,
Ai fost un gând derizoriu,
Căci abia acum am realizat,
Că nu ești adevărat.
Că nu ești cum mă străduiesc,
Cu sârgul minții ca să te clădesc,
Căci nu ești nici prinț, nici cavaler,
Ești doar omul cu masca de fier.
Amintire
Amintiri rostogolite,
Pe obrazul meu plăpând,
Stau în lacrimi urgisite,
Dintr-un suflet prea flămând.
Flămând de simțuri, de iubire,
Ceva ce n-a trăit demult,
Respirând dintr-o amintire,
Uitată într-un colț prea mult.
A înviat cu amintirea,
Dulce-amară a durului trecut,
Trezită a fost, din cușca ei, iubirea,
Năpustind asupra sufletului mut.
S-a zvârcolit în ale sale lanțuri,
A dat din coate și a pătimit,
Iubirea s-a târât prin mii de șanturi,
Până la sufletul cel pustiit.
Și-a luat ce-a fost al ei menit,
Pe suflet a pus stăpânire,
De-acum durerea n-a venit,
Rămâne-n vechea amintire.
Filmul vieții
Oare de ce ne credem?
Atât de importanți?
Când în sceneta vieții,
Suntem simplii actanți.
Protagoniști în propriul film,
Dar am uitat,
Că scenariul propriu-zis,
E același, dar inversat.
Avem falsa impresie,
Că propriul "eu" este regizor,
Viața nu-ți face vreo concesie,
Destinul e revizor.
Lumină de reflector,
Căci doar așa ne place,
Actor-amator,
Ce nu știe să joace.
Doar pe prima pagină,
Numai cap de afiș,
Am plecat din paragină,
Ș-acum facem ascunziș.
Ne credem mai presus,
Și ne dăm importanță,
Dar mereu ne va privi de sus,
Onorata Instanță!
Labirint
În labirintul nostru plin de patimi,
Ce se numește viață,
Conviețuim,
Cu toții, culori cu aceeași nuanță,
Înecate în marea cea de lacrimi.
Mulți ne-am pierdut de la plecare,
În labirintul încurcat,
Și-așa stingheri,
Ne-am îndreptat,
Spre drumul cel încins de soare.
Descurcăreți din cale-afară,
Cei mai viteji s-au arătat,
Și victorioși,
Dar au uitat,
Că drumul le-a fost îngustat.
Cel ce nu învață de pe drum,
Nu-i cel ce-a învins, ci trecător,
Adevărata învățătură,
E în mâna celui muncitor,
Ce ține soarele acum.
Astăzi, distrați și buimăciți,
Privim doar scopul din final,
Pe drum se așează colb în straturi,
Astăzi, este ceva normal,
Să avem victoria în dinți,
Dar mintea,
Iată,
Rămâne în labirint blocată.
Ce simt?
Oare ce simt acum,
E doar în astă seară?
Dar nu știu ce e,
căci mintea e scrum,
Să fie explozie solară?
Ce simt acum?
Mă întreb, dar iată,
Că nu am răspuns.
Amintiri cu iz de parfum,
Abundă în mintea-mi inundată.
Să fie dor, să fie doar gând,
Nu știu ce ar putea să fie…
Aș vrea să găsesc,
Doar un răspuns blând,
În noaptea asta târzie.
Februarie
Vântul rece bate peste amândoi,
Aduce cu el o mare avarie,
Amintiri reci și durerea din noi,
O poartă în zilele-i luna februarie.
Și poate-i durere sau poate e vină,
Sau poate-i ceva ce nu o să știm,
Aș vrea ca luna pe loc să devină,
O zi sau o oră- un lucru infim.
Dar chiar nu se poate, căci așa e viața,
Te face să înghiți și te face să înduri,
Aș vrea doar să mă trezesc dimineața,
Să-mi spui că e martie și să te juri,
Că doar clipa aceasta este substanța,
Și lunile anului sunt doar vremuri…
Dar nu ești aici, căci așa e viața,
Dragă februarie, tu mă cutremuri!