Am găsit...

Am găsit urma ta
în amintirile mele
ca pe niște piese
într-un domino
vocea ta
îmi bucură simțurile
în serile tărzii
peste sufletele noastre
atârnă o lume
care ne strivește
doar visele noastre
scapă spre un timp infinit


Категория: Стихи про любовь

Все стихи автора: Craciunas Silviu poezii.online Am găsit...

Дата публикации: 12 сентября 2022

Timp de citire: ~1 min.

Просмотры: 1720

Авторизуйтесь и комментируйте!

Другие стихотворения автора

Început de toamnă

Aduce-ncântare a soarelui pleoapă
croită pe dealul cuprins de rugină,
din roşul sălbatic, cărări de lumină
alungă din noapte simţirea mioapă.



Vin zorii grăbiţi peste frunzele moarte,
curg picuri de rouă din crengi betejite,
mai gâdilă vântul în somn alungite
o mână de flori cu speranţe deşarte.



Pe geamul rămas cu privirea de gheaţă
curg râuri de vise dospite în zare,
sunt doinele toamnei lăsate cântare
de doruri în suflet, cuprinse de ceaţă.



Chezaşă mi-e ziua născută din noapte
şi martor mi-e vântul cu aspra-i cântare
că toamna cu toane ce astăzi apare
e zâna iubită-n iubirile-mi coapte.



Tu, toamnă târzie prin toamnele mele,
alături de-un fulger ascuns în privire,
revino şi mâine să-mi laşi în simţire
un drum de trăire cu bune şi rele.

Еще ...

Un fluture alb

Pe pajiştea verde stau clipele mute
şi flori se desfac răspândind fericire,
un fluture alb de prin zări aşternute
desprins e din soare cu-a lui strălucire.

 

E fulger de vară prin timpul statornic,
răstimpuri de clipe stau ani să măsoare,
întinsele-i aripi sunt limbi de ceasornic
ce vremea le poartă din floare în floare.

 

Din albul aprins aşezat şi în suflet
vorbesc adieri peste flori întristate,
răsfrânte de veacuri, s-aşeze răsuflet
în cupe rotunde de buze-nrămate.

 

Un cerc de culoare privirea-i aprinde,
e cerul tablou într-o floare plăpândă,
cu îngeri şi nori necuprinsul cuprinde
copila crăiasă prin lumea ei blândă.

 

Arome se-avântă simţirea să-i scalde
cu calde chemări într-o clipă zăbavă,
un fluture plânge cu lacrimi ce-s dalbe,
în aripi cuprinde o floare-n dumbravă.

 

Un fluture alb cu iubire se-apleacă
pe floarea râvnită de ploaie şi soare,
în albul din aripi culori să petreacă,
un fluture alb răstignit pe o floare.

Еще ...

Putreziciune

      

Plângea pământul fără rost
        sub tropot blând articulat
        de vieţi vândute la mezat,
        un vis frumos, pierind anost.

 

 

Putreziciunea caută în suflet
prada neprihănită,
crescută din clipele curate
în care albul gândului
nutreşte speranţa curăţeniei
departe de mirosul
propriei putreziciuni,
moştenite din naşterea primară.
Simt calea din albul ochilor
prin lanul de oameni crucificaţi
doar pentru viitorul mileniilor.
Adunăm cuiele
ruginite de lacrimi
să le înfigem în cer.
Prin văile ancestrale
curge sângele cruciaţilor,
brăzdând carapacea
credinţei până la pieire.
Un singur pământ,
o singură istorie
atârnă ca un fruct copt
în copacul crescut
din inima universului,
gata să guste iar
putreziciunea.
Pe o altă creangă
o floare se deschide
în preistoria unui alt fruct.

Еще ...

Mirosul florilor de mai

Cu-atâtea vise prinse-n geană
poţi fi mereu iubirilor poveşti
cu doruri strânse-ntr-o icoană
rămasă-n urma mirilor caleşti.

Năframe albe de lumină
petreci cu drag în zori de dimineţi,
lăsând o lacrimă drept vină
să fie foc ascuns printre nămeţi.

Întorc în horă gânduri multe
şi iau de brâu să-nvârt şi gândul tău,
să-l pun la inimă s-asculte
cum bate-n piept durerea de flăcău.

Cu ochii mei pătrund lumina
din ochii tăi născuţi albastru viu,
eşti floarea albă din grădina
ce naşte jar, morgana din pustiu.

Mai pierd o clipă din trăire
sorbind cu jind o clipă de demult,
când din priviri ceream iubire
cuprins de-al inimii dorit tumult.

Prin părul tău aleargă vântul
să lase-n lume vorbe cum erai
când ceru-ntreg ruga pământul
să fii mirosul florilor de mai.

Еще ...

Lumea de lumi muritoare

Acum, printre stele cuvintele zboară
din ţăndări de suflet lăsate să moară,
din minţile noastre se naşte misterul
ce-aleargă zănatic să umple eterul.

 

Acolo, pe dealuri, sunt muguri de viaţă,
descinderi de sunet prin umbre de ceaţă,
încântă văzduhul cu zboruri măiestre,
din ramuri în ramuri, pe aripi ecvestre.

 

Acolo-n adâncuri sub verde de iarbă
lumina stă neagră, vederea e oarbă,
dar clipe de viaţă ţărâna frământă
şi-acolo sunt vise ce nasc şi încântă.

 

Acolo, sub valuri, mai tăinuie-o lume
în liniştea surdă, sub munţii de spume,
e viaţa tihnită-n văzduhul de apă
cărări de culoare pe-a timpului pleoapă.

 

O lume de lumi pe cărări de destine
trăieşte şi moare cu gânduri senine,
e lumea de lumi cu trăiri arbitrare
lăsată chezaşă că Terra nu moare.

 

Aici, printre lumi, chiar cu harul vorbirii,
mai bântuie omul în pragul venirii,
să lase în urmă o vrere haină,
să zgândăre-n ceruri mânia divină.

 

Cândva, între stele, mai fi-vor cuvinte,
chemări vlăguite din lumi de morminte
rămase pe Terra ca ploaia de vise?
Văd lumea de lumi dispărută-n culise.

 

Dispare o lume de lumi muritoare
ca umbră de viață în viața sihastră
cuprinsă-ntr-o cupă eternă de floare
iubită profetic de-un fluture-n glastră?

Еще ...

Pribegind prin eternitate

Pe alocuri

regretele caută cu disperare uitarea

intens gândurile mă învăluie

barierele se întind peste ani

e trist să cumpănesc

zilele gustând doar trecutul

inel peste lumea viselor

neg viitorul într-o aşteptare dementă

Printre raze

petrec oamenii de mâine

ispite minuscule

muşcând nesăţios aerul

Eram la fel

în urmă cu un veac

tremurător stingher

prin colţuri întunecate

esenţă de conştiinţă

rebut al drumurilor vieţii

neştiinţă izbăvită de păcatul norocului

Taci astăzi truditor al eternităţii  

Еще ...

Стихи из этой категории

EU NU SUNT O LEGE

    Eu nu sunt o lege...
    Nici măcar un cuvânt, 
    n-am scris în vreo carte...
    Dar am strălucit slab,
    ameninţând răcoarea lunii pentru tine...
    
    Nici râu, nici stâncă, nici furtună...
    Sunt doar durerea,
    Desfăcută-n fruct târziu
    Arătând lumii, miezul inimii mele bolnave...
    
    Dar fi-voi acolo - întotdeauna am fost, 
    o lacrimă, fragil, oglindind
    închisoarea ochilor tăi,
    în care-am murit umbră 
    şi m-am născut lumină...

Еще ...

O altfel de ninsoare

E atât de altfel această ninsoare .....

O mână a tras de o bucată de cer

Pe unde curge albul pur fără cruţare ,

Ninge rotund cu colinde din eter ,

Cu dorinţe ce se topesc în palme 

Când iarna se cuibăreşte-n calendare .

Ninge fără grabă şi albul spre el te cheamă

Să ţi se aşeze pe pleoape , pe tâmple ,

Pe sub paşi , pe inimi rebele .

Ninge cu doruri de anii trecuţi ,

Cu doruri din alte lumi şi cu uitare ,

Cu rugi şi cu iubiri de sfinţi ,

Cu aripi de îngeri şi cu iertare .

Această ninsoare e atât de altfel ....

Pe o margine de cer

Se cântă Leru-i ler .

Еще ...

Din dorința-mi să te-mpac...

Scriu din nou, a nu știu câta oară

Și singură-mi fac sufletul să doară.

E-a nu știu câta poezie scrisă

Poveste-n versuri atât de tristă...

 

Atâtea lacrimi închinate-n van

Şi nici știi... nu bagi de seamă

Că sufletu-n mine se destramă

Și inima-mi.. bate cu teamă.

 

Atâtea simțuri stinse de lacrimi aprinse,

..lacrimi fierbinți ce curg pe obraz

În nopţile lungi, de dor incinse

Cu speranțe ce-mi țin incă... sufletul treaz

 

#winedrops #onewinewoman #unpahardepoezie

Еще ...

Soarele cum se revarsă

Uneori mai văd și eu

soarele cum se revarsă

în părul tău, pe umerii tăi…

doar pentru că ești așa de frumoasă.

 

Nu-l condamn, aș face la fel

dacă aș fi soare și aș avea ca el fața brună…

te-aș căuta pe pământ să te văd în fiecare zi,

nu mă aștept să te văd și azi

pentru ca te-am văzut și ieri și cred că mi-am folosit tot norocul din această lună.

 

(Oricum, în dimineața asta nu prea văd soare,

deci cred că o să fie o zi bestială)

 

(Oh, nu mai contează,

e acolo, ne privim pe fereastră)

Еще ...

Parfumul unei clipe

Când gânduri mi se pierd

Prin amintiri...În ceață,

Aprind țigara și din fum

Împletesc o clipă de speranță.

 

Cu patos privesc în mine

Nu pot decât să-mi aduc

Singură un strop de fericire 

Visând la tine în amurg.

 

Oftez și mă-ntreb de ești bine

Tot nu am înțeles, de ce așa!?...  

De ce doar eu în povestea noastră 

Mai rătăcesc căutând împlinirea...

 

Parfumul tău adie în mine

Atat de intens uneori il simt...

Ce pot face!? Ai rămas parte din mine

Că nu mi-e dor... degeaba mă mint!

 

 

Еще ...

Îngerul iubirii

Îngerul îngenuncheat plangea,
Iubirea nu o mai atingea,
Dupa ea se uita nedumerit,
Dar era de negăsit.

Din ochii verzi ca măslina
Curgeau lacrimile amare,
Se uita, nu gasea straina,
Ce candva era o chemare.

Еще ...

Поддержите Poezii Online

Ваша поддержка помогает Poezii Online красиво расти. Пожертвование помогает развитию, улучшениям и этому пространству, посвящённому личному творчеству — месту, где поэзия и литературный текст приносят вдохновение, спокойствие и глоток воздуха для души.

Спасибо, что помогаете поэзии жить дальше. 🤍