Melancolie de George Bacovia în italiană
Melancolie
Ce chiot, ce vaiet în toamnă...
Şi codrul sălbatec vuieşte -
Răsună-n coclauri un bucium,
Şi doina mai jalnic porneşte.
- Ascultă, tu, bine, iubito,
Nu plânge şi nu-ţi fie teamă -
Ascultă cum greu, din adâncuri,
Pământul la dânsul ne cheamă...
Malinconia
Che ceppo, che lamento in autunno...
E il bosco selvaggio urla -
Risuona nelle coclee un rimbombo,
E la signora comincia più pietosamente.
- Ascolta, tu, bene, tesoro,
Non piangere e non aver paura -
Ascolta quanto duramente, dal profondo,
La terra a lui ci chiama...
Категория: Стихи о природе
Все стихи автора: Pisica amuzantă ![]()
Дата публикации: 8 октября 2023
Timp de citire: ~1 min.
Просмотры: 1416
Другие стихотворения автора
"Unforgettable" în maghiară
Unforgettable, that's what you are
Unforgettable though near or far
Like a song of love that clings to me
How the thought of you does things to me
Never before has someone been more
Unforgettable in every way
And forever more, that's how you'll stay
That's why, darling, it's incredible
That someone so unforgettable
Thinks that I am unforgettable too
Unforgettable in every way
And forever more, that's how you'll stay
That's why, darling, it's incredible
That someone so unforgettable
Thinks that I am unforgettable too.
Felejthetetlen
Felejthetetlen, az vagy
Felejthetetlen közel vagy távol
Mint egy szerelmes dal, ami hozzám tapad
Milyen hatással van rám a rád való gondolat
Soha senki nem volt több
Minden szempontból felejthetetlen
És örökké, így maradsz
Épp ezért, drágám, ez hihetetlen
Az a valaki olyan felejthetetlen
Azt hiszi, én is felejthetetlen vagyok
Minden szempontból felejthetetlen
És örökké, így maradsz
Épp ezért, drágám, ez hihetetlen
Az a valaki olyan felejthetetlen
Azt hiszi, én is felejthetetlen vagyok.
Prea multă sensibilitate în portugheză
Sensibilitatea, săraca de ea, e bună în felul ei. Este bine să fim sensibili, să ne exprimăm regretul când cineva a avut parte de întâmplări mai puțin plăcute, să fim alături de ei, să îi ascultăm, să îi liniștim, să îi înțelegem, să le alinăm suferințele, să oftăm alături de ei, să plângem alături de ei, să îi învelim când le este frig, să îi bandajăm când i-a zgâriat pisica (că tot din vina lor i-a zgâriat, că nu știu cum să se joace cu ea), să le punem pungă cu gheață de la frigider peste glezna luxată, să le ștergem lacrimile, să le dăm medicamente să le scadă febra, balsam de buze să nu mai fie atât de crăpate, să le dezinfectăm cuticulele sângerânde atunci când nu au știut cum să-și facă manichiura, au vrut să aibă unghii mai lungi față de cum le aveau în mod firesc, că cică așa e la modă, și acum au numai sânge pe la ele, să punem plase de țânțari, ca să nu îi mai înțepe atâta, să le sugă sângele, să nu le transmită malarie sau febra galbenă, să luăm insecticide, dacă tot insistă să intre în casă, să luăm și ventilator care să mai împrăștie mirosul de insecticide, să le ținem geamul întredeschis cât să nu mai intre țânțari și să mai și iasă mirosul de insecticid. Să reglăm centrala termică să mai dea și apă caldă, nu doar rece, că pe urmă va fi nevoie de și mai multe îngrijiri. Economiile nu prea țin cont de nevoile individuale ale oamenilor, sunt mai mult o nevoie egoistă de-a unui singur om.
Să nu ne zgârcim nici la suplimente care îmbunătățesc imunitatea, cum ar fi vitamina C, care are un gust delicios de lămâie și nici nu costă prea mult, este cam pentru toate buzunarele, o putem lua și dintr-o simplă limonadă, așa că nu avem de ce să ne abținem din a o achiziționa.
Să le luăm bluze groase, pufoase, numai bune de stat în casă. Să le luăm mască pentru îngrijirea feței, mască care previne apariția timpurie a ridurilor laba găștii și a ridurilor de expresie. Suntem prea tinere să avem riduri!
În general, sensibilitatea este soră cu generozitatea și grija, dar ce ne facem când ea scapă de sub control, atinge noi culmi, nu mai are limite? Mai este aceea o sensibilitate benefică, sănătoasă, bine-înțeleasă? Nu, bineînțeles că nu. Deja ceva din felul nostru de a fi scârțâie, iar această sensibilitate este principalul simptom. Ar cam fi cazul să ne punem întrebări:,,Oare de ce sunt așa?", ,,Nu cumva exagerez?", ,,Ce mă determină să am reacții atât de intense la lucruri banale în esență?"
Răspunsul îl vei găsi rătăcit pe undeva prin trecutul tău. Sensibilitatea despre care vorbim vine ca urmare a unui episod traumatizant din viață? Nu ai luat cât te-ai fi așteptat la vreun examen și de atunci te-ai decis să renunți la tot, gândindu-te că nu mai are rost? Nu ți s-au oferit nu știu ce oportunități la care sperai? Nu ai putut, în virtutea împrejurărilor, să faci ceva ce ți-ai propus? Dacă răspunsul este ,,da" la măcar jumătate dintre acestea, atunci, nu vorbim tocmai de sensibilitate, ci de o reacție adversă la lucruri ce s-au petrecut, ne-au durut pe moment, iar în urma lor a rămas o rană nevindecată complet.
Cum s-ar putea vindeca o asemenea rană? Scărpinând-o tot mai mult. Stând și analizând, oare de unde provine acea supărare însoțită de sensibilitate? Ai avut curajul să mergi la nu știu ce facultate de suedeză. Și la 19 ani, chiar îți trebuie curaj, să îți iei zborul, să pleci din casa părinților, dintr-un oraș de provincie, tocmai într-un mare centru universitar. Și acolo ce să vezi, drumul spre succes și facultăți interesante de trecut în CV, nu este presărat numai cu momente pașnice, că este una căreia îi place să urle, să țipe, să îi umilească pe studenți că nu pronunță perfect în această limbă nord-germanică, că nu știu timpurile la perfecție, că nu stăpânesc gramatica și sintaxa...tot perfect? Nici nu știu ce ar mai fi perfect, cum ar mai fi perfect, și nici nu cred că ar trebui să conteze acea perfecțiune subiectivă. Dacă ar fi niște standarde obiective, atunci da, merită să aderăm la ele, să încercăm să le atingem, pentru că așa progresul chiar se poate măsura și observa. Pe când, dacă sunt obiective pe care doar o persoană le vrea, restul nu le vor, nu are sens să ne mai comparăm, oricum nu putem aprecia sau cântări nimic din auzite. Cert este că cine umilește studenții că nu știu perfect, are inimă de pădurar care taie copacii pe bandă rulantă fără să se mai uite la ce a lăsat în urma lui. Da, foarte obiective criteriile de evaluare, cum poți că femeie de 58 de ani, care o viață întreagă doar de suedeză te-ai înconjurat, să consideri că o studentă de 19 ani trebuie să îți fie egală în măiestrie, în pricepere? Suntem acolo să învățăm, dacă ne nășteam gata învățați, nu ne mai înscriam la nicio specializare și gata, la ce ne mai trebuia, dacă deja am fi știut? Nu era mai ieftin, fără chirie, fără drumuri cu trenul, fără cămine, fără abonament la bibliotecă, fără mâncare plus multe alte utilități? E ciudat tare ce se întâmplă când femeile de 58 de ani te judecă după propriile lor seturi de valori. E ca și cum, studenta i-ar da meditații unui copil de 8 ani. Abia poate să scrie în propria limbă la anii aceia, darămite în engleză, franceză... Nu ar fi traumatizant să se apuce să-l certe că de ce nu a avut timp să stăpânească conținutul la perfecție? Cât timp? că devine vagă în exprimare persoana care oferă lecții în privat? Timp, adică s-ar fi putut târgui cu mama lui să o roage să-l nască la 5 luni, nu la 9 luni, cum e normal, să apară pe lume mai devreme, să învețe mai devreme, doar pentru că așa vrea persoana care dă lecții. Mai este și chestiunea de timp pământean. Câtă vreme locuim pe aceeași planetă, toți avem același timp, 24 de ore, nu mai mult.
Perfecțiunea asta subiectivă a altora naște sensibilități de toate felurile. Nici nu are sens să aspirăm să o atingem. Nu știm ce vrea persoana care nu este mulțumită de noi. Nu știm ce gândește, cum gândește, ce preferă, ce nu preferă, cât, ce, cum și în ce măsură.
Perfecțiunea subiectivă a altora e paralizantă, atât emoțional, cât și faptic. Dacă studenta este umilită de fiecare dată când deschide gura, va mai avea ea încredere în ea că are șanse să devină o bună vorbitoare de suedeză? Va mai găsi ea puterea, în adâncul sufletului ei, să meargă mai departe, să vrea să exerseze, să citească, să se îmbunătățească, până va obține fluența, cadența și muzicalitatea limbii? Nu, nu mai are cum. A avut intenții bune, care s-au destrămat pe parcurs.
Perfecțiunea subiectivă a altora încetinește, reprimă. Cum ar fi să îți planifice profesoara fiecare sunet când să îl rostești, cum să îl rostești. Nu te-ar intimida această tehnică de a învăța? Unde mai este pasiunea, farmecul, frumusețea cât se poate de neregulată și de versatilă a limbii? Când vei mai avea timp să te concentrezi pe vocabular, gramatică, sintaxă și ce vrea ea, când accentul cade întotdeauna pe cum vorbești? Nu cumva devine un obstacol de care nu poți trece? Fix ca la testele cu mai multe variante de răspuns. Ai ajuns la o întrebare la care nu știi care ar fi răspunsul corect, deși până atunci ai răspuns bine. Ce faci? Te împotmolești acolo și nu mergi mai departe, doar pentru că acolo nu știi? Ar fi o mare pierdere, atât pentru evaluator, cât și pentru tine (în primul rând).
Ca replică la perfecțiunea subiectivă a altora, trebuie să ne construim propriul set de valori, propria noastră perfecțiune, care atenție, să fie obiectivă, din mai multe motive: să nu ajungem la acea sensibilitate care ne împiedică să facem orice am vrea și să simțim chiar că evoluăm, atât cât este omenește posibil, nefiind constrânși de alții, de alte aspecte și de alte împrejurări.
Muita sensibilidade
A sensibilidade é boa à sua maneira. É bom ser sensível, lamentar quando alguém vivenciou acontecimentos menos agradáveis, estar com ele, ouvi-lo, tranquilizá-lo, compreendê-lo, aliviar seus sofrimentos, suspirar com ele, chorar com ele. envolvê-los quando estiverem com frio, enfaixá-los quando o gato os arranhou (que também foi culpa deles arranhá-los, porque não sabem brincar com isso), colocar uma bolsa de gelo neles da geladeira por causa de um tornozelo torcido, enxugar as lágrimas, dar remédio para baixar a febre, protetor labial para evitar que fiquem tão rachadas, desinfetar as cutículas sangrentas quando não sabiam fazer as unhas, queriam ter unhas mais compridas do que tinham naturalmente, porque é a moda, e agora só têm sangue, vamos colocar mosquiteiros, para que não mordam tanto, chupem o sangue, não transmitam malária nem febre amarela, vamos levar inseticidas, se eles ainda insistem em entrar em casa, vamos pegar também um ventilador para dispersar o cheiro dos inseticidas, deixar a janela entreaberta para que os mosquitos não entrem e saia o cheiro do inseticida. Vamos ajustar a caldeira para dar também água quente, não só fria, porque aí será necessário ainda mais cuidado. As economias não levam realmente em conta as necessidades individuais das pessoas; são mais uma necessidade egoísta de um homem.
Também não vamos economizar nos suplementos que fortalecem o sistema imunológico, como a vitamina C, que tem um sabor deliciosamente cítrico e não custa muito, é acessível, você consegue com uma simples limonada, então não temos motivos para deixar de comprá-lo .
Vamos comprar blusas grossas e fofas, que só servem para ficar em casa. Vamos levar a máscara de cuidado facial, máscara que previne o aparecimento precoce de pés de galinha e linhas de expressão. Somos muito jovens para ter rugas!
Em geral, a sensibilidade é irmã da generosidade e do cuidado, mas o que fazemos quando ela foge do controle, atinge novos patamares, não tem limites? Essa ainda é uma sensibilidade benéfica, saudável e bem compreendida? Não, claro que não. Já algo em nosso jeito de ser está rangendo, e essa sensibilidade é o principal sintoma. Seria apropriado nos perguntarmos: “Por que sou assim?”, “Estou exagerando?”, “O que me leva a ter reações tão intensas a coisas essencialmente triviais?”
Você encontrará a resposta perdida em algum lugar do seu passado. A sensibilidade de que estamos falando surge como resultado de um episódio traumático da vida? Você não demorou tanto quanto esperava em uma prova e desde então decidiu desistir de tudo, achando que não adianta mais? Você não teve as oportunidades que esperava? Você não foi capaz, devido às circunstâncias, de fazer algo que se propôs a fazer? Se a resposta for “sim” para pelo menos metade delas, então não estamos falando exatamente de sensibilidade, mas de uma reação adversa a coisas que aconteceram, que nos machucaram momentaneamente e deixaram uma ferida não curada completamente.
Como tal ferida poderia ser curada? Coçando cada vez mais. Sentado e analisando, de onde vem essa raiva acompanhada de sensibilidade? Você teve a coragem de ir para não sei que faculdade sueca. E aos 19 anos é preciso muita coragem, para pegar o voo, para sair da casa dos pais, de uma cidade do interior, justamente para um grande centro universitário. E aí o que ver, o caminho para o sucesso e faculdades interessantes para passar no currículo, não é apenas salpicado de momentos de paz, ela é daquelas que gosta de gritar, berrar, humilhar os alunos por não pronunciarem perfeitamente esta língua do norte - o germânico, que não conheço perfeitamente os tempos verbais, que não domino a gramática e a sintaxe... ainda é perfeito? Eu nem sei o que seria perfeito, quão perfeito seria, e não acho que a perfeição subjetiva deva importar. Se existissem alguns padrões objetivos, então sim, vale a pena aderir a eles, tentar alcançá-los, porque assim o progresso pode realmente ser medido e observado. Ao passo que, se são metas que apenas uma pessoa deseja, as demais não, não faz sentido nos compararmos, de qualquer forma não podemos avaliar ou pesar nada do que ouvimos. É certo que quem humilha os alunos por não saberem perfeitamente tem o coração de um silvicultor que derruba árvores numa esteira rolante sem olhar o que deixou para trás. Sim, os critérios de avaliação são muito objetivos, como pode você, como uma mulher de 58 anos, que só se cercou de sueco a vida toda, considerar que uma estudante de 19 anos deve ser igual a você em domínio, em habilidade ? Estamos aí para aprender, se nascêssemos prontos para aprender não nos matricularíamos em nenhuma especialização e pronto, do que precisaríamos se já soubéssemos? Não era mais barato, sem aluguel, sem viagens de trem, sem dormitórios, sem associação à biblioteca, sem comida e muitas outras utilidades? É engraçado o que acontece quando mulheres de 58 anos julgam você pelos seus próprios valores. É como se o aluno meditasse para uma criança de 8 anos. Ele mal consegue escrever em sua própria língua naquela época, muito menos em inglês, francês... Não seria traumatizante começar a repreendê-lo por não ter tido tempo de dominar perfeitamente o conteúdo? Enquanto? que a pessoa que dá aulas particulares se torna vaga na expressão? Tempo, ou seja, ele poderia ter negociado com a mãe para pedir que ela o desse à luz aos 5 meses, e não aos 9 meses, como é normal, para aparecer no mundo mais cedo, para aprender mais cedo, só porque é isso que a pessoa quer quem dá aulas. Há também a questão do tempo terrestre. Enquanto vivermos no mesmo planeta, todos teremos a mesma quantidade de tempo, 24 horas, não mais.
Esta perfeição subjetiva dos outros dá origem a sensibilidades de todos os tipos. Nem faz sentido desejar tocá-lo. Não sabemos o que quer a pessoa que não está feliz conosco. Não sabemos o que ele pensa, como pensa, o que prefere, o que não prefere, quanto, o quê, como e em que medida.
A perfeição subjetiva dos outros é paralisante, tanto emocional quanto factualmente. Se o aluno for humilhado toda vez que abre a boca, ele ainda terá a confiança de que tem chance de se tornar um bom falante de sueco? Será que ela ainda encontrará forças, no fundo da alma, para continuar, para querer praticar, ler, melhorar, até obter a fluência, a cadência e a musicalidade da língua? Não, não tem como. Ele tinha boas intenções que desmoronaram ao longo do caminho.
A perfeição subjetiva dos outros desacelera, reprime. É como fazer com que seu professor planeje cada som, quando e como dizê-lo. Essa técnica de aprendizado não o intimidaria? Onde está a paixão, o encanto, a beleza mais irregular e versátil da linguagem? Quando você terá tempo para focar no vocabulário, gramática, sintaxe e no que ela quer quando o foco está sempre em como você fala? Não se torna um obstáculo que você não consegue superar? Corrigido como acontece com testes de múltipla escolha. Você se deparou com uma pergunta para a qual não sabe a resposta correta, embora já tenha respondido bem. O que você está fazendo? Você fica preso aí e não segue em frente, só porque lá você não conhece? Seria uma grande perda, tanto para o avaliador quanto para você (em primeiro lugar).
Como resposta à perfeição subjetiva dos outros, devemos construir o nosso próprio conjunto de valores, a nossa própria perfeição, cuja atenção, ser objetiva, por vários motivos: para não atingir aquela sensibilidade que nos impede de fazer o que queremos e sentimos até isso evoluímos, tanto quanto é humanamente possível, não sendo constrangidos por outros, por outros aspectos e por outras circunstâncias.
Corega în maghiară
Să facem o călătorie așa în timp,
Ne alegem perioada, peste 10 ani,
Îi mai adăugăm ani Ceciliei,
Frumoasă întotdeauna, indiferent de vârstă,
Frumusețea izvorăște din interiorul ei,
Și se reflectă prin naturalețea ei, simțul umorului, felul ei de a armoniza culori din game cromatice apropiate, prospețimea ei, mereu miroase a cele mai interesante flori indiene, tot ansamblul trăsăturilor care o descriu,
Frumusețea se păstrează, ba chiar mai mult, odată cu vârsta, Cecilia devine mult mai jovială, mai glumeață, mai tolerantă, mai relaxată, mai jucăușă, are o personalitate mai efervescentă să spunem...
La fel de glumeți am putea fi când am relata o întâmplare destul de unică din viața Ceciliei,
La 50 de ani, Cecilia pronunță cuvinte la fel de rapid, de muzical și de corect, cum o făcea pe vremuri,
Totuși, mai sunt și cuvinte sau jocuri de cuvinte care o pun în dificultate, reprezintă o provocare destul de jenantă atunci când se vede nevoită să vorbească în public,
Tot așa putem spune că a pățit și când era la picnic, admiră iarba de un verde smarald,
Toată familia adunată, pe pajiște, alături de vacile care zburdau liniște și molfăiau buruieni, cum mă îndopam în exces, în copilărie, cu gumă din aceea de făcut baloane, cu diametru mare cât luna,
Îmi este practic imposibil să măsor, dar oricum, ieșeau niște baloane destul de măricele,
Cecilia se simte bine, râde, zâmbește, mai mult decât ar fi făcut-o în 50 de ani, îi plac persoanele care au simțul umorului bine dezvoltat, doar că are loc un fenomen straniu, de când a renunțat la dinții ei naturali, în favoarea protezei,
Dentistul i-a recomandat fațetele dentare, dar ea nu, că le pierde ca pe piesele de la jocuri și vrea oricum să se asigure că noua dantură va fi completă și corect făcută, exact ca pentru gura ei,
Punându-i o substanță cu gust de ciment în gură, dentistul a luat mulajul pentru proteză,
Pește două săptămâni, a fost anunțată să vină să și-o ia și să o folosească cu încredere, că este finisată din toate punctele de vedere,
Cecilia, bucuroasă din cale afară, o ia, face exerciții să se obișnuiască cu ea,
Au trecut cam două săptămâni de când o are, dar Cecilia este o fată adaptabilă, nimic nu o poate face să renunțe la veselia ei, nici chiar faptul că sunt alți dinți,
Era cu prietenii pe pajiște, ce se gândi ea, nimic altceva decât să își exerseze dicția cu noua proteză, rostind calm, cu oarecare precauție, jocuri de cuvinte,
Și zise fata: "She sells seashells by the seashore",
Proteza căzu, se desprinse instantaneu, se putea vedea că ceva nu se întâmplă tocmai firesc, din felul cum i se mișca mandibula,
Proteza ateriză direct în paharul cu vișinată,
Cecilia rămase uimită de ce prostie a avut loc,
Oare ce a făcut dentistul când i-a fixat-o? Se gândea că vrea să fie la pescuit, nu să o ajute pe ea să aibă o dantură mai puțin știrbă, nici cu strungăreața nu a prea ajutat-o, scuzându-se politicos, foarte profesional, spunându-i că de asemenea lucrare dentară se ocupă medicul ortodont, nu dentistul.
Cecilia nu mai știe ce să mai creadă, cum să mai vadă lucrurile pentru a ajunge la un numitor comun cu concluziile ei,
Își imaginează că dentistul doar a păcălit-o, profitând de naivitatea ei, i-a făcut proteza la repezeală, neținând cont de particularitățile gurii ei, de toate detaliile la care ar fi trebuit să se fi uitat, i-a luat banii și a lăsat-o cu o proteză ce lasă de dorit,
Nervoasă, Cecilia nu mai ezită, își deschide repede telefonul (mai are doar 20% baterie, deci trebuie să își reverse frustrările repede și eficient), din lista de contacte îl selectează pe doctorul care i-a făcut acest cadou,
Începe cu polologhiile ei: ,, Bună ziua, (nu știu cât ar mai putea fi de bună) domnule doctor, mă numesc Cecilia, am 50 de ani și am fost la dumneavoastră în urmă cu două săptămâni pentru o proteză, mi-ați luat măsurători, totul a decurs bine la parte de organizare, materialele sunt rezistente, cred că voi putea folosi proteza mulți ani de acum înainte. Singura mea problemă știți care este? Îmi cade din gură de fiecare dată când vreau să vorbesc, nu mă lasă să bolborosesc nici măcar două cuvinte, e groaznic să nu poți vorbi, să nu poți exprima ce ai pe suflet..."
Doctorul:,, Păi, cu mine acum cum vorbiți?"
Cecilia, pe un ton răstit:,, Domnule doctor, vă bateți joc de mine????!!! Am o problemă cu proteza pe care mi-ați creat-o!! Vă rog să vă ocupați în cel mai scurt timp!"
Vine Cecilia la consultații, doctorul se uită, o întreabă pe pacientă mai mult ca și când ar sfătui-o:,,Dar de Corega ați auzit? Știți măcar ce este?
Cecilia: ,, Bineînțeles că știu, este lipiciul pentru proteze."
Doctorul:,, Dacă știți, de ce nu folosiți?"
Cecilia stă și se gândește, face ea și acest compromis și cumpără Corega. După câteva nopți, gingia s-a obișnuit cu produsul, mai mult decât atât, Cecilia recomandă cu căldură Corega, pentru o dantură bine fixată.
Cecilia:,,Este produsul care nu m-a dezamăgit niciodată chiar de la prima aplicare! Corega mi-a schimbat viața!"
Tegyünk egy utazást az időben, mint ez,
Időszakunkat választjuk, 10 év felett,
Még több évet adunk Ceciliához,
Mindig szép, kortól függetlenül,
A szépség belülről fakad,
És ez tükröződik természetességében, humorérzékében, abban, ahogyan közeli kromatikus tartományokból harmonizálja a színeket, frissességében, mindig a legérdekesebb indiai virágok illatában, mindazon vonásokban, amelyek jellemzik őt,
A szépség megmarad, sőt, az életkor előrehaladtával Cecilia sokkal jókedvűbb, viccesebb, toleránsabb, lazább, játékosabb, pezsgőbb személyiség, mondjuk...
Ugyanolyan viccesek lehettünk, amikor elmeséltünk egy meglehetősen egyedi esetet Cecilia életében,
Cecilia 50 évesen olyan gyorsan, zeneileg és helyesen ejti ki a szavakat, mint korábban,
Vannak azonban olyan szavak vagy szójátékok is, amelyek nehézségekbe ütköznek, elég kínos kihívást jelentenek, amikor azon kapja magát, hogy nyilvánosan kell beszélnie.
Mondhatjuk úgy is, hogy ez akkor történt, amikor a pikniken gyönyörködött a smaragdzöld füvben,
Az egész család összegyűlt a réten, a csendesen hancúrozó és gazban csámcsogó tehenek mellett, hogy én gyerekkoromban túlzottan lelocsoltam magam a lufi készítéséhez használt gumival, amelynek átmérője akkora, mint a hold,
Gyakorlatilag nem tudom megmérni, de mindenesetre elég nagy léggömbök jöttek ki,
Cecilia jól érzi magát, nevet, mosolyog, jobban, mint 50 év múlva, kedveli azokat az embereket, akiknek fejlett humorérzékük van, csak furcsa jelenség fordul elő, mióta feladta természetes fogait, a protézis,
A fogorvos javasolta a héjakat, de nem teszi, mert elveszti őket, mint a játékdarabokat, és meg akar győződni arról, hogy az új fogak teljesek és megfelelően készülnek, akárcsak a szája.
Cement ízű anyagot helyezve a szájába a fogorvos elvette a formát a fogsorhoz,
Két héttel később értesítették, hogy jöjjön el, és használja, és magabiztosan használja, hogy minden tekintetben elkészült,
Cecilia, örül, hogy nincs útban, elfogadja, gyakorolja, hogy megszokja,
Körülbelül két hete van, de Cecilia alkalmazkodó csaj, semmi sem késztetheti arra, hogy feladja a vidámságát, még az sem, hogy más fogak is vannak,
Barátaival volt a réten, gondolta, csak az új protézisével gyakorolta a diktálást, nyugodtan, némi óvatossággal, szójátékokat mondva.
És a lány azt mondta: "Tengeri kagylókat árul a tengerparton",
A protézis leesett, azonnal leszakadt, látni lehetett, hogy valami nem egészen természetes, abból, ahogy az állkapcsa mozgott,
A protézis közvetlenül a cseresznyepohárban landol,
Cecilia megdöbbent, milyen ostobaság történt,
Mit csinált a fogorvos, amikor megjavította? Arra gondolt, hogy horgászni akar, nem azért, hogy kevésbé görbék legyenek a fogai, az esztergagépben sem segített sokat, udvariasan, nagyon profin bocsánatot kért, azt mondta neki, hogy az ilyen fogászati munka a fogszabályzó, nem a fogorvos.
Cecilia már nem tudja, mit higgyen, hogyan lásson dolgokat, hogy következtetéseivel közös nevezőre jusson,
Azt képzeli, hogy a fogorvos csak becsapta, kihasználva naivitását, sietve elkészítette a protézist, figyelmen kívül hagyva a szája sajátosságait, mindazt a részletet, amit meg kellett volna néznie, elvitte a pénzt, és egy protézissel hagyta el, ami sok mindent hagy maga után. kívánatos legyen,
Az ideges, Cecilia már nem tétovázik, gyorsan kinyitja a telefonját (már csak 20% akkumulátor van benne, így gyorsan és hatékonyan kell levezetnie a frusztrációit), a névjegyzékből kiválasztja azt az orvost, aki ezt az ajándékot adta neki,
Bocsánatkérésével kezdi: ,, Hello, (nem tudom, hogy jó lenne) doktornő, a nevem Cecilia, 50 éves vagyok és két hete jártam önnél protézis miatt, mért mért, szervezésben minden rendben ment, az anyagok strapabíróak, szerintem még hosszú évekig tudom majd használni a protézist. Az egyetlen problémám, tudod mi az? Kiesik a számon, valahányszor beszélni akarok, nem engedi, hogy két szót is motyogjak, szörnyű, hogy nem tudok beszélni, nem tudod kifejezni, ami a fejedben jár..."
Az orvos: Nos, most hogy beszélsz velem?
Cecilia, kemény hangon:,, Doktor úr, viccelsz????!!! A nekem készített protézissel van bajom!! Kérem, mielőbb intézkedjen!"
Cecilia jön a konzultációkra, az orvos néz, inkább kérdezi a pácienst, mintha azt tanácsolná neki:,,Hallott már a Coregáról? Tudod egyáltalán, hogy mi az?
Cecilia: "Persze, hogy tudom, ez a fogsor ragasztója."
Doktor:,, Ha tudja, miért nem használja?"
Cecilia ül és gondolkodik, ő is megköti ezt a kompromisszumot és megveszi a Coregát. Néhány éjszaka után az íny hozzászokott a termékhez, ráadásul Cecilia nagyon ajánlja a Coregát, a jól rögzített fogakért.
Cecilia:,,Ez az a termék, ami még az elsőalkalmazástól sem okozott csalódást! Corega megváltoztatta az életemet!"
,,Ne cunoaștem din vedere" în olandeză
Ne cunoaştem din vedere
câte clipe efemere
niciodată-n drumul lor
nu şi-au oprit
mersul sigur şi grăbit
Ne cunoaştem din vedere
numai ochii în tăcere
au rostit de-atâtea ori
tot ce doreau
când lumina şi-o întâlneau...
Nici măcar din întâmplare
vreun cuvânt nu am rostit
În atâtea întâlniri,
jocul ăsta de priviri
pe-amândoi ne-a amuzat.
Ne cunoaştem din vedere
dar oricând e o plăcere
amintirea s-o păstrezi
şi să revezi
ochii ce îi ştii de-o viaţă
întâlniţi de dimineaţă
şi când ninge, şi când plouă
în maşina 179.
Ne cunoaştem din vedere...
Şi-atât!
Ne cunoaştem din vedere
câte clipe efemere
niciodată-n drumul lor nu ne-am oprit
mersul sigur şi grăbit
Ne cunoaştem din vedere
numai ochii în tăcere
au rostit de-atâtea ori
tot ce doreau
când lumina şi-o întâlneau...
Nici măcar din întâmplare
vreun cuvânt nu am rostit
În atâtea întâlniri,
jocul ăsta de priviri
pe-amândoi ne-a amuzat.
Ne cunoaştem din vedere
dar oricând e o plăcere
amintirea s-o păstrezi
şi să revezi
ochii ce îi ştii de-o viaţă
întâlniţi de dimineaţă
şi când ninge, şi când plouă
în maşina 179.
Ne cunoaştem din vedere...
Şi-atât!
Wij kennen elkaar van gezicht
hoeveel vluchtige momenten
nooit in de weg
ze stopten niet
veilig en snel lopen
Wij kennen elkaar van gezicht
alleen de ogen in stilte
zeiden ze zo vaak
alles wat ze wilden
toen ze hun licht ontmoetten...
Zelfs niet per ongeluk
Ik zei geen woord
In zoveel bijeenkomsten
dit staarspel
het amuseerde ons allebei.
Wij kennen elkaar van gezicht
maar het is altijd genieten
de herinnering om te bewaren
en beoordeling
de ogen die je al een heel leven kent
ontmoeten elkaar in de ochtend
en als het sneeuwt, en als het regent
in auto 179.
Wij kennen elkaar van gezicht...
En dus!
Wij kennen elkaar van gezicht
hoeveel vluchtige momenten
we zijn onderweg nooit gestopt
veilig en snel lopen
Wij kennen elkaar van gezicht
alleen de ogen in stilte
zeiden ze zo vaak
alles wat ze wilden
toen ze hun licht ontmoetten...
Zelfs niet per ongeluk
Ik zei geen woord
In zoveel bijeenkomsten
dit staarspel
het amuseerde ons allebei.
Wij kennen elkaar van gezicht
maar het is altijd genieten
de herinnering om te bewaren
en beoordeling
de ogen die je al een heel leven kent
ontmoeten elkaar in de ochtend
en als het sneeuwt, en als het regent
in auto 179.
Wij kennen elkaar van gezicht...
En dus!
Corabie în turcă
Corabie dragă, plutești în oceanul ce pare fără de sfârșit,
Spre ce continente vei mai merge și de această dată,
Ce te mai așteaptă la viitoarea destinație?
Corabie, corabie...
De ce nu mi-ai spus că îți place să navighezi atât de mult?
De ce nu m-ai prevenit?
De ce, doar întorcându-mi spatele la tine, pentru o clipă, ai plecat din port?
Cum am să mă pot obișnui cu golul pe care mi l-ai lăsat?
Cum îl voi umple?
Corabie, corabie...
Erai ușoară ca o vrabie,
Sper să te întorci mai veselă de ori unde te-ai fi dus,
Îmi dau seama că a trebuit să pleci,
Așa ai simțit,
Tot așa ai și socotit.
Te construisem atât de bine, din lemn, cârma, puntea,
Din mai multe cearceafuri velele,
Ți-am atașat chiar și ancoră,
Știu că nu îți va fi ușor,
Oceanul are mofturile lui,
Nu știi la ce să te aștepți,
Când devine agitat și te scutură în toate direcțiile,
Te poartă doar pe rutele care îi sunt lui mai accesibile,
Când îți va fi greu, când vei simți că nu mai ai cum să te mai menții la suprafață,
Te rog, privește în jos, vezi ancora atașată,
Gândește-te că de departe, chiar și de la mii de kilometri,
Eu te veghez, te am în suflet,
Doar că nu mai ești lângă mine să îți arăt,
Cu adevărat, cât de mult legătura dintre noi a însemnat,
(Pe un ton de ceartă)
Simte-te bine, lasă, uită cine te-a creat,
În două săptămâni nici nu ne-am apropiat,
Dacă așa consideri, este alegerea ta...
Să știi doar că eu țin la tine, de aceea te-am și construit atât de bine,
Ca ultimă încurajare îți mai spun:" Nu trebuie să te intimideze furtunile pe care le vei întâmpina cât vei străbate oceanul. Nu uita că după furtună vine vreme bună."
Corabia:,,Ce ai fă? Nu am voie să stau o zi în Rio de Janeiro? Doar o zi, atât vreau, după mă întorc la tine, promit!"
Gemi
Sevgili gemi, sonsuz gibi görünen okyanusta yüzüyorsun,
Bu sefer yine hangi kıtalara gideceksiniz?
Bir sonraki varış noktanızda sizi neler bekliyor?
Gemi, gemi...
Yelken açmayı bu kadar sevdiğini neden bana söylemedin?
Neden beni uyarmadın?
Neden sana sırtımı dönüp bir anlığına limanı terk ettin?
Bende bıraktığın boşluğa nasıl alışabilirim?
Nasıl dolduracağım?
Gemi, gemi...
Bir serçe kadar hafiftin,
Umarım gittiğin yerden daha mutlu dönersin
Gitmen gerektiğini anladım
İşte böyle hissettin
Sen de öyle düşündün.
Seni ahşaptan, dümenden, güverteden çok iyi inşa etmiştik.
Birkaç yelken sayfasından,
Çapanı bile bağladım,
Senin için kolay olmayacağını biliyorum.
Okyanusun kaprisleri var,
Ne bekleyeceğini bilmiyorsun
Tedirginleştiğinde ve sizi her yöne sarstığında,
Sizi yalnızca kendisine daha ulaşılabilir olan rotalara götürür,
Senin için zor olduğunda, suyun üstünde kalmanın hiçbir yolu olmadığını hissettiğinde,
Lütfen aşağıya bakın, bağlı çapayı görün,
Düşünün ki uzaktan, binlerce kilometre uzaktan bile,
Seni gözetliyorum, kalbimdesin
Artık sana göstermek için yakınımda değilsin,
Gerçekten, bağlantımızın ne kadar anlamlı olduğu,
(Tartışmacı bir tonda)
İyi hisset, bırak gitsin, seni kimin yaptığını unut,
İki hafta içinde yaklaşamadık bile.
Eğer öyle düşünüyorsanız bu sizin tercihiniz...
Sadece seni önemsediğimi bil, bu yüzden seni bu kadar iyi inşa ettim.
Son bir teşvik olarak size şunu söylüyorum: "Okyanusu geçerken karşılaşacağınız fırtınalar sizi korkutmasın. Unutmayın ki fırtınanın ardından güzel havalar gelir."
Gemi:,,Ne yapardın? Rio de Janeiro'da bir gün kalmama izin verilmiyor mu? Sadece bir gün, tek istediğim bu, sonra sana geri döneceğim, söz veriyorum!"
Atâta timp cât mă iubești de Andra în portugheză
De-ar fi să cadă cerul peste tine, te voi ocroti,
Şi poate să vină, baby, şi potopul, nu-mi stinge focul inimii,
Chiar dacă-i vreun cutremur, sfârşitul lumii ştii,
Atâta timp cât mă iubeşti, eu te voi iubi.
Lângă tine stau,
Lângă tine stau,
Cu tine sunt mai frumoase nopţile,
În ochii tăi răsare soarele.
Lângă tine stau,
Lângă tine stau,
Cu tine sunt mai frumoase nopţile,
Cu tine-n pat răsare soarele.
De-ar fi să ne lovească vreo cometă, nu mi-e frică, ştii,
Că sigur faci tu rost de vreo rachetă, vom supravieţui,
Chiar dacă e vreun tsunami, sfârşitul lumii ştii,
Atâta timp cât mă iubeşti, eu te voi iubi.
Şi când îți vine greu să vezi,
Eu sunt acolo să te luminez.
Şi când în tine nu mai crezi,
Eu sunt acolo să te motivez.
Tam-taca-tum-pa, hai vino încoa',
Vocea ta e o vioară în inima mea,
Tam-taca-tum-pa, te-aş fredona,
Ești refrenul din viaţa mea.
Lângă tine stau,
Lângă tine stau,
Cu tine sunt mai frumoase nopţile,
În ochii tăi răsare soarele.
Lângă tine stau,
Lângă tine stau,
Cu tine sunt mai frumoase nopţile,
Cu tine-n pat răsare soarele.
Contanto que você me ame
Se o céu cair sobre você, eu te protegerei,
E pode vir, querido, e o dilúvio, não apague o fogo do meu coração,
Mesmo que haja um terremoto, o fim do mundo, você sabe,
Contanto que você me ame, eu amarei você.
Sentado ao seu lado,
Sentado ao seu lado,
Com você as noites são mais bonitas,
O sol nasce em seus olhos.
Sentado ao seu lado,
Sentado ao seu lado,
Com você as noites são mais bonitas,
O sol nasce com você na cama.
Se um cometa nos atingir, não tenho medo, você sabe
Que certamente você conseguirá um foguete, nós sobreviveremos,
Mesmo que haja um tsunami, o fim do mundo, você conhece,
Contanto que você me ame, eu amarei você.
E quando você achar difícil de ver,
Estou lá para esclarecer você.
E quando você não acredita mais em si mesmo,
Estou lá para motivar você.
Tam-taca-tum-tchau, venha aqui,
Sua voz é um violino em meu coração,
Tam-taca-tum-pa, eu cantarolaria para você,
Você é o coro da minha vida.
Sentado ao seu lado,
Sentado ao seu lado,
Com você as noites são mais bonitas,
O sol nasce em seus olhos.
Sentado ao seu lado,
Sentado ao seu lado,
Com você as noites são mais bonitas,
O sol nasce com você na cama.
Стихи про любовь
Напутственные стихи
Стихи о природе
Весенние стихи
Стихи посвящены матери
Стихи для детей
Родительский дом
Стихи для папы
Стихи про животных
Стихи о смерти
Философские стихи
Исповедальные стихи
Грустные стихи
Мотивационные стихи
Проза
Рождественские колядки
Смешные стихи
Патриотические стихи
Стихи 8 марта
Пасхальные стихи
Стихи на Новый год
Различные стихи
Мысли
Посвящены стихи
Поздравления
Стихи о дружбе
Стихи из этой категории
Lui stimate soare
Mult stimate,astru soare.
M-am decis să-ți scriu o scrisoare,
M-am și m-am hotărât să vin.
Pe la tine în ospeție.
Soare astru, îmi ești drag,
Te voi aștepta la prag,
Și nu va înceta veșnica așteptare,
Ce o simt de a câta oară.
Soare astru,mare cel frumos,
Cu lumina ta lucești o tu, mărinimosule!
Ești muza mea,o tu,astrule!
Îți sunt recunoscătoare.
la prima vedere ți-oi zâmbi,
Dar de unde o știu? poate așa și-o fi.
Am crescut puțin mai mare,
Dar nu a venit de la tine răspuns,
La scrisoare,
Poate că te întreb și nu e nevoie,
Dar tu ești al meu și care-mi ajuți la nevoie
Te voi aștepta drag soare,
Cu răspunsul tău la scrisoare!
Scrisoare lui stimate astru soare.
Autor 🖤 Zamurca Alina🖤🖤
Furia vântului
Furia vântului năprasnic
Peste meleagul pașnic,
În toiul nopții răbufnise,
Cu zbucium se dezlănțuise.
Se izbi , suflând,de ziduri,
Scârțâind printre rânduri,
Frânse crengile în treacăt,
Scuipând fior și geamăt..
Stârni val torențial,
Împrăștiindu -se-n aval,
Lăsând däre de nisip,
Se răsucea în fel și chip.
Săltat din țâțâni,
Smulgea din rădăcini,
Tropăia pe streșini,
Călcând în străchini..
Un răstimp se îmblânzi,
Ostenit, în zori de zi;
Adulmecă pe furișate
Ținutul ce îl va răzbate..
Venise vara...
Venise vara cu limbă de foc
Pârjolind bolta pe loc.
Picură sudori pe geamuri,
Trosnind printre ramuri.
Lasă pe frunze cicatrici,
Pe talpa roasă bășici.
Scuipă pe uliță duhoare.
Cerșind umbră sub soare
Țărâna se coace de sete.
Vântul face piruete,
Amețit de la dogoare
Și tânjește o scăldare.
Pasărea e cam tăcutä,
Pomul aripa-i sărută.
Râul anemic clipocește,
De la căldură se topește.
Printre pietrele crăpate
Pește după val se zbate.
Iarba -n praf se-neacä,
Arșița izvorul seacă.
Unde ești, ploaie rătăcită?
Floarea plânge, ofilită;
Ești așteptată cu ardoare
Până la ultima suflare...
Dunăre drumuri pe apă !
Orașul meu îl percep, ca pe-o casă bogată,
Aici mi-am petrecut tinerețea odată,
Plimbările erau lungi, mai ales primăvara,
Când grădinilor, li se deschidea floare.
Străzile principale, ozonate de mândrii tei,
Luminate de luna sfioasă și de stele,
Până târziu ne plimbam pe alei
Erai în siguranță în brațele mele.
Cartierele orașului răsar ca pe câmp macii
Satele asigură brațe de muncă, ca frunzele copacii,
Orașul era un furnicar plin de viață,
Toți, doritori, noilor chemări să facă față.
Galațiul avea drumuri de apă,o bogată arteră,
Întra și ieșea mărfuri către lumea prosperă,
Ajunsese port dunărean, cunoscut și iubit
Lăsat acum să moară mâlit și neângrijit.
Apusul de noapte
Peste oceane mă mai gândesc la tine,
Poate fără să vreau, norii spun totul.
Privesc din nou culorile cerului,
Alte povești, alte priviri, pierdute în ceruri.
Mai curge o lacrimă nevinovată,
Sperând la vise fragede, ca un vis plăpând.
Poate văd un viitor incert,
Să simt o ardoare pe suflet.
Mai varsă un strop de lumină caldă, călire,
Și nu-i totul spus din vorbe și grai.
Aspirați norii pierduți spre zare,
Lasă roșul de smarald să reflecte ziua de apus.
Mai arde o flacără deschisă la fereastră,
Ascultă cântecul de odihnă al lebedelor fără pereche.
Așa cum cerul își așteaptă un alt început,
Noaptea ce tu înșeli ziua pentru o nouă zi.
Oare câta lume vede cerul?
Nu știm ce culori s-au spus,
Nu știm câte nopți s-au mințit pentru altele,
Nu știm câtă lume a zâmbit la tine.
Fata nostalgiei de lună,
Mai privește-mă încă o dată.
Iată, trăiești și în ziua pentru o clipă,
Dar tu săruți noaptea devotată.
Dar uite-mă pe mine tipărind pe toate,
Memorie de om, scos din momentul de glorie.
Să zvonească mereu un apus de soare,
Pentru muritorii iubitori de lumină strălucitoare.
Toamna peste sat
Pe ulița cu praf domol,
S-a coborât o toamnă-n zbor,
Și-a pus pe umeri veșmânt de dor,
Lăsând tristețea-n umbra lor.
Pe garduri atârnă-un greu gutui,
Iar via-și leapădă mantia arsă,
Și fum subțire, de nicăieri,
Se ridică spre o noapte largă.
În curți, prin frunze risipite,
Se-aud ecouri de demult,
Și roata vremii-ncremenite
Se-oprește-n drum, ca s-o ascult.
Bătrâne porți stau deschise-n vânt,
Și-n sobă focul prinde viață,
Un pas încet pe vechi pământ
Aduce-ncet brumă și ceață.
Поддержите Poezii Online
Ваша поддержка помогает Poezii Online красиво расти. Пожертвование помогает развитию, улучшениям и этому пространству, посвящённому личному творчеству — месту, где поэзия и литературный текст приносят вдохновение, спокойствие и глоток воздуха для души.
Литературные новости, стихи и культурные события прямо на твоём телефоне.
Подписаться на канал
Reformare
Gabriel Nicoara
18 ноября
Ce ai zis e rau, chiar oribil, tragic, da-i zis-o bine
Ploaia trăiește
Gabriel Nicoara
18 ноября
Frumos. Dar poate iti controlezi uneori, char daca rar, inima folosindu-ti caputu
Nu pot să te uit
Gabriel Trofin
18 ноября
Multumesc frumos! Ma bucur daca ti-a placut....
Nu pot să te uit
anca_nistor
17 ноября
Superbe versuri, intensă trăire!
Nu căuta la oameni
Gabriel Trofin
12 ноября
Mulțumesc frumos! Este într-adevăr așa cum ați spus...
Nu căuta la oameni
Silvia Mihalachi
12 ноября
,,NU CĂUTA LA OAMENI,, pentru mine, un cititor, nu este numai o superbă, superbă poezie, ea este și un bun sfătuitor a cărui sfaturi merită ,, pe t...
✨ Poeme din suflet pentru suflete
Deea
10 ноября
Mulțumesc
Sa nu mai doară...
un-pahar-de-poezie
10 ноября
Multumesc si eu ❤️🙏
Sa nu mai doară...
Alexandra-M
10 ноября
M-am regǎsit în versurile tale, mulțumesc pentru emoție
✨ Poeme din suflet pentru suflete
un-pahar-de-poezie
9 ноября
Bine scris!🤗