Doină de munte

Octombrie-a lăsat pe dealuri

Covoare galbene şi roşii.

Trec nouri de argint în valuri

Şi cântă-a dragoste cocoşii.

Mă uit mereu la barometru

Şi mă-nfior când scade-un pic,

Căci soarele e tot mai mic

În diametru.

Dar pe sub cerul cald ca-n mai

Trec zile albe după zile,

Mai nestatornice şi mai

Subtile…

Întârziată fără vreme

Se plimbă Toamna prin grădini

Cu faldurii hlamidei plini

De crizanteme.

Şi cum abia pluteşte-n mers

Ca o marchiză,

De parcă-ntregul univers

Priveşte-n urmă-i cu surpriză, -

Un liliac nedumerit

De-alura ei de domnişoară

S-a-ngălbenit, s-a zăpăcit

Şi de emoţie-a-nflorit

A doua oară…

Oktober

Oktober igjen på åsene

Gule og røde tepper.

Sølvskyer passerer i bølgene

Og syng kjærlighet til hanen.

Jeg ser alltid på barometeret

Og jeg grøsser når det synker litt,

For solen blir mindre

I diameter.

Men under den varme himmelen som i mai

Hvite dager går forbi dager,

Mer ustadig og mer

Subtil…

Utidig forsinket

Høstturer gjennom hagene

Med foldene til klamydaen fulle

Av krysantemum.

Og hvordan den knapt flyter i bevegelse

Som en markis

Som hele universet

Se tilbake på dem med overraskelse, -

En forvirret flaggermus

På grunn av hennes jomfruutseende

Han ble gul, forvirret

Og følelsene blomstret

Den andre gangen…

Stau copiii sus la vie,
Primeniti frumos cu ie,
Pe picioare cu itari
Numai buni de pandari.

Printre frunze vantul adie,
O naluca pe arie invie.
In mintea  micilor pandari,
Langa surla cu bondari.

Se agita micii voinici.
Cu priviri parca de arici,
Sufla vantul printre randuri
Fug copiii printre prunduri.

Se opresc se linistesc,
Si in urma lor privesc.
- Ce-a fost asta mai pandari,
Am lasat via la bondari.

Melancolie

Ce chiot, ce vaiet în toamnă...

Şi codrul sălbatec vuieşte -

Răsună-n coclauri un bucium,

Şi doina mai jalnic porneşte.

- Ascultă, tu, bine, iubito,

Nu plânge şi nu-ţi fie teamă -

Ascultă cum greu, din adâncuri,

Pământul la dânsul ne cheamă...

Malinconia

Che ceppo, che lamento in autunno...

E il bosco selvaggio urla -

Risuona nelle coclee un rimbombo,

E la signora comincia più pietosamente.

- Ascolta, tu, bene, tesoro,

Non piangere e non aver paura -

Ascolta quanto duramente, dal profondo,

La terra a lui ci chiama...

Timp neliniștit afară

Vânt și ploaie, groaznic sună

Oameni chiuie prin strada

Norii gri se tot adună.

Omul mereu a fost fugar după fericire,

O caută de mic prin iarba din livadă

Scormonește prin înaltele fire,

Găsind o buburuză ce merge cu sfială...

Omul mereu a fost fugar după fericire,

O caută printre cărțile stufoase ,

Dă pagină cu pagină în neștire,

Găsind doar povești demult uitate.

Omult mereu a fost fugar după fericire,

O caută în avuții și notorietate,

Aleargă pe covorul roșu fără oprire,

Dar ce-i rămâne, e familia ce-l așteaptă cu bucate.

Omul mereu a fost fugar după fericire,

Dar în nicio zi a vieții sale nu a realizat

Că adevărata fericire nu înseamnă scotocire,

Ci natura, o masă caldă și ceva bun de lecturat.

E ceaţă, e frig, nu se vede,

Pământul e orb iar ceru-i pustiu,

Toamna înspre mine purcede,

Şi mă-mbracă în costum argintiu.

Plouă, doar plouă întruna,

Pasărea în cuib stă amorţită,

Iar eu îmbrăţişat sunt cu Luna,

Şi gândesc întomnit la iubită.

Coşuri de case încet  înviază,

Expiră un fum negricios,

E frig şi cred că-i amiază,

Căci toamna-mi pătrunde în os.

E ceaţă, e frig, nu e verde,

Soarele stă ascuns după nori,

Ochiul peste câmp mi se pierde,

Căutând disperat  nişte flori.

E urât, e pustiu, e tăcere,

Copacii spre pământ se apleacă,

Căci vântul începe să zbiere,

Iar Toamna a început să petreacă.

Toamnă iubită, toamnă dorită 

Unde ți-ai pierdut a ta vrajă 

Pe care demult o aveai 

Și cu ea ne fermecai.

Toamnă iubită, toamnă dorită 

Multe sau schimbat, si tu la fel

Iar acest lucru mă întristează 

Fiind născut în luna brumărel.

Toamnă iubită, toamnă dorită 

Acum îți scriu cu-n dor apăsat 

Și cu o tristețe în strofă 

Căci știu că singur mai lăsat.

Române, ai uitat?

Câți vrăjmași am avut

Câți au vrut sa ne înrobească

Țara noastră să-o cucerească 

Române, ai uitat? 

Ce oameni bravi am avut

Dându-și propria viață 

Pentru libertatea noastră 

Române, ai uitat?

Ostașii țări sau confruntat

Cu dușmanii, să nu cerșim 

Ca azi noi liberi să fim.

Române, ai uitat?

Tot cea fost întrecut 

Și pentru câțiva bani 

Te-ai lăsat vândut, de alți.

Te-am strigat, Doamne

Cu un glas temător 

Cu o sinceră chemare

De frică și de dor.

Ca o oaie rătăcită 

Am umblat până acum

Am plecat din a Ta stână 

Departe de al tău drum.

Însă la al meu strigăt, 

Doamne, la tine mai chemat 

De lupii răi, mai protejat 

Doamne, cât ești de minunat.

Stau pe gânduri, și mă frământ 

Unde te duci soare, când apui?

Unde mă voi duce pe acest pământ 

Ca să nu mai simt durerea vieți. 

Stau pe gânduri, și mă frământ 

Cum poți străluci lună prin întuneric 

Învață-mă căci sunt înfrânt 

De bezna ce mă cuprinde cronometric.

Stau pe gânduri, și mă frământ 

Cum renaști natură după ce mori

După toamna, după iarna cea trecut

Cand vine primăvara, minunat reînvi.

În noapte te-am zărit 

Cu o frumusețe mai privit 

Cu fața ta, inima mi-ai luminat 

Și de întuneric mai scăpat. 

Cum strălucesc stelele în noapte

Așa strălucești tu pentru mine

Chipul tău tresare în mine ceva

Un sentiment ciudat în inima mea.

Nu te cunosc, dar debea aștept 

Noapte sub cerul înstelat 

Să te mai văd pentru o clipă 

Iubita mea necunoscută. 

Parcă a fost, parcă nu

Nici eu nu pot sa spun

Ce-am simțit, nici eu nu știu

Dacă a fost un lucru bun.

Dacă pentru o secundă 

Te-aș fi întrebat cu regret 

Unde vei pleca singură?

Și cu o durere tristă în piept.

Dacă te-aș fi rugat sa mai stai, 

Oare ai mai fi plecat?

Pentru o secundă să rămâi 

O clipă să-mi mai fi dat.

Dar acum e târziu...

Ce sa-ntamplat, nu pot schimba 

Înapoi nu se întoarce timpu

Tu din groapă, nu vei pleca.