ANOTIMP

Melancolie

Ce chiot, ce vaiet în toamnă...

Şi codrul sălbatec vuieşte -

Răsună-n coclauri un bucium,

Şi doina mai jalnic porneşte.

- Ascultă, tu, bine, iubito,

Nu plânge şi nu-ţi fie teamă -

Ascultă cum greu, din adâncuri,

Pământul la dânsul ne cheamă...

Melankoliaa

Mikä kanto, mikä itku syksyllä...

Ja villi puu ulvoo -

Kuuluu simpukoissa puomi,

Ja nainen aloittaa säälittävämmin.

- Kuuntele sinä, okei, kulta,

Älä itke äläkä pelkää -

Kuule kuinka kovaa, syvyydestä,

Maa hänelle kutsuu meitä...

respirația îngerilor

printre salcâmii de mătase

înfioară

grădina

Iarna cu fulgul și frigul ei s-a dus,

Cred că dincolo, pe unde soarele-apus,

Pădurea toată se-mbracă-n haine verzi,

Și-așteaptă să-i vină musafiri pe crengi

Pe cer cocorii zburând se-aud,

Venind din țări aflate mai la sud,

Ei toți își caută locul și cuibul,

Părasit la vreme de cules porumbul

Pe câmp tractoarele ară cu zor,

Răstoarnă brazda, lăsând răzor,

Țăranul pune sămânța în pământ,

La cer privește, ploaia chemând

În aer sute de roiuri de insecte,

Cu mare grijă își caută traiecte,

Știute doar de ele și cu un scop,

Polenizări să facă plantelor, nonstop

E primăvară, începe-o nouă viață,

Și-n jur se-ntind covoare de verdeață,

Din cer cad stropii binecuvântați de ploaie

Și peste tot e zumzet și-o mare...hărmălaie!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Iarna

--- 1 ---

Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă,

Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă;

Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi,

Răspândind fiori de gheață pe ai țării umeri dalbi.

Ziua ninge, noaptea ninge, dimineața ninge iară!

Cu o zale argintie se îmbracă mândra țară;

Soarele rotund și palid se prevede printre nori

Ca un vis de tinerețe printre anii trecători.

--- R ---

Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,

Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,

Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,

Se văd satele perdute sub clăbucii albi de fum.

--- 2 ---

Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare

Strălucește și dezmiardă oceanul de ninsoare.

Iată-o sanie ușoară care trece peste văi…

În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi.

--- R ---

Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,

Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,

Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,

Se văd satele perdute sub clăbucii albi de fum.

Vinter

--- 1 ---

Fra luften sigter den frygtelige vinter skyerne af sne,

Lange omrejsende trojanske heste samlet i en bunke på himlen;

Flager flyver, svæver i luften som en sværm af hvide sommerfugle,

Spreder kuldegysninger på landets blege skuldre.

Det sner om dagen, det sner om natten, det sner igen om morgenen!

Med en sølvkæde klæder det stolte land sig;

Den runde, blege sol er varslet blandt skyerne

Som en drøm om ungdom blandt årene, der gik.

--- R ---

Det er helt hvidt på markerne, på bakkerne, rundt omkring, i det fjerne,

Som hvide spøgelser forsvinder de spændte popper i smørret,

Og på den øde strækning, uden spor, uden vej,

Du kan se de tabte landsbyer under de hvide røgskyer.

--- 2 ---

Men sneen stopper, skyerne flygter, den ønskede sol

Det skinner og fjerner havet af sne.

Her er en let slæde, der går over dalene...

Ranglen lød i den muntre luft.

--- R ---

Det er helt hvidt på markerne, på bakkerne, rundt omkring, i det fjerne,

Som hvide spøgelser forsvinder de spændte popper i smørret,

Og på den øde strækning, uden spor, uden vej,

Du kan se de tabte landsbyer under de hvide røgskyer.

scântei- dintr-o păpădie-nspicată,

duc

spre sălașurile îngerilor

mirezme-mbătătoare de pini.

marea întinde pe

rogojini de nisipuri

solzi aurii.

Dă-mi iarnă,florile înapoi

Și cerul pastelat de astă vară,

Cu apele ce au înghețat sub noi

și soarele,ce nu înceta să apară

Ia-ți fulgii reci de pe crenguțe,

Cu mantia-ți albă,desprinsă din nori

Și fă-le loc la vrăbiuțe,

Să poată cânta lumii,de al meu dor

Fericirea un munte de speranță,

Fericirea formată de ridurile pe fața oricărui  nefericit .

Darul fericirii este bucuria în dimensiunea infinitului cosmic 

nemărginită la capătul Terrei.

Aștept vara,

ce a dispărut ca un felinar roșu în largul mării furtunoase

Venirea verii,

a stins furtuna ce își calma nervii și simțurile atinse de valurile agitate.

Albastrul cer

În care te descopăr

Ziua spre înserat

Din albastrul cer

Îmi alină focuri

Și nopțile lungi și pustii

Nu mai scad.

Din albastrul cer

Mai păstrez o poză cu tine

Îngenunchez,mă rog

Iar îngenunchez și plang

Acopăr pămantul

Cu lacrimi ce dor de suspine

Știind că nu o să te mai pot,

păstra în gand,

Și o să mor în uitare

Neștind în lume de mine

Că am fost o muză a poeziei

în inimă și minte

Iar eu îmi voi aminti de tine

Muză aleasă,

Corifeu de cuvinte.

Pasi de toamnă

Sunt ca ploile după vară

Ce ți-au încrețit fața,

Ți-au înmuiat buzele și

Ți-au udat podoaba de, deasupra frunții tale,

Toamnă,

Ploile cu pași mărunți,

ating frunzele rătăcite ,

căzute rebel pe sol,

cand stropii de apă rece

lovesc învelișul pămantului,

pămant pe jumatate degerat de toamnă,

și învelișul frunzelor înghețat,

de furia stropilor reci,

cad ca furtuna răzbunătoare 

pe natură.

Mi-e dor să văd stejarul întinerind

Ascunsă-i tinerețea după frunze

Mi-e dor să ascult ciripitul păsărilor

Cand păsările se duc pe rand

din frunziș în pieziș

Mi-e dor să văd iarba grasă și verde

Neatinsă de prima brumă de noiembrie

Cate fire de iarbă își schimbă culoarea

Atatea frunze cad pe pămant.

Frunze ce mor în delir

Foșnesc adormite călcate de vant

Mi-e dor să văd pădurea verde și deasă

Acum e rece de vant,ofilită de frunze

și rumenă de toamnă.

Frunzișul e scuturat de o negură neagră

Atinsă de cer și pămant.

Cuvinte în care te scalzi,

în lacrima ploilor reci de toamnă.

Cuvintele tale sunt de aur, 

cand aurul devine fără preț.

Prețul scump al toamnei,

l-ai pus pe coroana de fier.

Coroana de aur ai îngropat-o,

într-un loc ascuns,

să nu fie furată de toamnă.

Cuvintele toamnei,

lovite de euforia,

de a, asculta cu urechea lipită,

sunetul naturiii în transformarea morții iernii,

Cand va cădea ultima frunză palidă,

de pe copacul blajin și intact,

nu  vei mai vedea nici-un semn de viață,

totul moare împrejur, deodată cu toamna,

ce își scrie ultimele cuvinte,

pe un bilet de adio,

gata de plecare,

va lăsa în urmă numai suferință

și iarna își va ancora venirea,

pe malul dureros al naturii.