🎤 De-ai ști, draga mea...

În prisma gândurilor mele, ce duc la disperare,  

Gândesc și tremur când privesc căldura mâinilor tale.  

Aruncă-mi, rogu-te, un fir de crez, să sper sau să mă pierd,  

Alungă-mi gândul cel nocturn și dă-mi lumină-n piept.  

Mă uit și văd cum totul e șur și trist în jurul ființei tale,  

Cum aura ce te cuprindea cândva dispare din a ta cale.  

Cât crezi că oare mai durează până se înseninează?  

Cu ură și cu mult dispreț privesc spre răsărit.  

Nu vreau să cred că am fost un simplu adăpost,  

În care Tu ne-ai ocrotit și acum ne dai de-oparte.  

Nimic n-a însemnat de fapt și totul a fost imaginat.  

O, Doamne, dă-ne Tu putere și cea dintâi credință!  

Aștept curând un semn măreț și-o ultimă căință.  

Trăirea inimii e grea și vrea să mă lase.  

Nu pot trăi-n nesiguranță, o tristă mea poveste!

Gânduri neînșirate le simt înăuntru adunate,  

Bucăți, frânturi din idealuri ce sunt neîntinate.  

Viitorul prevăzut pare de fapt unul întrerupt,  

O pauză lentă ce pare a fi puternic latentă.  

De ce simt, dacă nu pot să ating nemurirea  

Și tot ceea ce reprezintă ființa mea și firea?  

Tot ce credeam că va fi în a mea soartă  

Pare de fapt a fi doar o dorință nepatată,  

O minciună simplă în suflet însămânțată.  

Credeam că timpul va dovedi ceea ce sunt,  

Dar totul s-a risipit în van și, de fapt,  

Nimic nu sunt... doar praf și rămășițe,  

Acoperământ pentru acest pământ,  

O carcasa pustie de trăire și iubire.  

Un suflet ce zboară odată cu adierea,  

Vântul ce te poartă peste vârfurile înalte,  

Ploaia ce te curăță de gânduri măcinate,  

Soarele ce îți usucă și ultimul păcat,  

Un păcat de a dori să fii liber și neîntinat.  

Privește către zorii dimineții și întreabă-te:  

Merită? Asta e de fapt ce te împlinește?  

Ce te face să zbori și nu te nimicește?  

Doar tu crezi că ești cea ce are dreptul  

Să-și refacă trupul, să-și lepede defectul?  

Vreau, doresc, poftesc la tot ce mă învie,  

Tot ce-mi dă de știre că viața e omenie,  

Nu doar o umbră pe pământul ăsta.

Scopul nu s-a sfârșit, ci doar a început.  

Găsește-ți menirea, ascultă-ți răbdarea.  

Le simt pe toate cum așteaptă,  

Gândurile încet, încet mocnesc  

Și vor să iasă la suprafață,  

Însă răbdarea mea nu le lasă.  

Pornește și privește mai departe,  

Aprinde sufletul, nu-l adormi,  

Lasă-l să prindă aripi ce zboară tot mai sus,  

Către abisul nemărginit care e mai presus  

Decât poftele ce te cărmuiesc în necunoscut.

Tac...tac...mă doare,

Tac tac...e mult prea departe,

Acopăr ochii cu palmele

Nu las razele să pătrundă  

Le privesc cu ochii miciți

Printre frunze de salcâm  

Zâmbesc în sinea mea  

Îmi place, dar nu recunosc  

Să simt căldura, mângâierea  

Îmi umple sufletul,

Îl intoarce pe dos

Refren:

Amintirile nu se schimbă  

Ele rămân la fel  

Dar timpul le transformă  

În ceva efemer,  

Ce nu mai putem atinge  

Spune.....și tu acoperi ochii cu palmele?....cu palmele?                    

Sufletul este ca ceața

Vapori fini de speranță

Se risipesc în urma ta

De privești în mintea ta 

Numeri pașii ce au trecut  

Le vezi amprentele, afli secretele  

Refren:  

Amintirile nu se schimbă  

Ele rămân la fel  

Dar timpul le transformă  

În ceva efemer,  

Ce nu mai putem atinge  

Spune....și tu acoperi ochii cu palmele?....cu palmele?

Încercăm a distinge  

Ce e realitate sau iluzie  

Aproape că-ți dorești să nu afli  

Durerea te va frânge  

Și oricât ai încerca  

Nimic nu vei mai strânge  

Bucățile sunt peste tot  

De vânt purtate peste plopi  

Refren (x2):

Amintirile nu se schimbă  

Ele rămân la fel  

Dar timpul le transformă  

În ceva efemer,  

Ce nu mai putem atinge  

Spune....și tu acoperi ochii cu palmele?......cu palmele?

I'd rather close my eyes,

You think I cannot see but

I only see the shadow of a tree

On my window, next to me

Time seems to be flying

While you’re watching through the mirror

It feels like there’s a barrier

And you're the puppeteer.

Once a tree, now a skeleton to me

Weird reactions in my mind

The desire I can't deny

Electric touches now feel empty

And I hate it, yes, I do

’Cause from beauty comes the truth

Two different worlds — mine and yours

Yesterday feels like a long time ago

Like you felt the wind blowing so slow

You held my heart but it was so cold,

Once a tree, now a skeleton to me

Weird reactions in my mind

The desire I can't deny

Electric touches now feel empty

And I hate it, yes, I do

’Cause from beauty comes the truth

Once the winter shutters through

You only hear the echoes of emptiness

I only see the shadow of a tree

On my window, next to me

Time keeps on flying

Imagining again, struggling the same way

And here’s how time is flying again

From branches, leaves, and flowers

Now there is nothing left but air

Once a tree, now a skeleton to me

Weird reactions in my mind

The desire I can't deny

Electric touches now feel empty

And I hate it, yes, I do

’Cause from beauty comes the truth

It feels like there’s a barrier

And you're the puppeteer....

Two different worlds — mine and yours

Close your eyes....imagine yourself somewhere else....

’Cause from beauty comes the truth

Când o să fac ce îmi doresc*  

Totul o să-mi îndeplinesc  

Vis, dorință, o încercare  

De a zbura pe culmile tale  

Privesc în îndepărtare  

Urcuș și coborâș în zare  

Nu are cum să fie lin și moale  

Sunetul se ridică molcom  

Ca un abur cald și fin  

Simte adierea blândă  

A mirosului divin  

Totu-i plin încă de verde  

Vara încă nu-i trecută  

Refren:

Când o să fac ce îmi doresc*  

Totul o să-mi îndeplinesc  

Vis, dorință, o încercare  

De a zbura pe culmile tale  

Sunete se contopesc  

Urechile le asurzesc  

Greierii își cântă imnul  

Ce se termină cu timpul  

Păsările par să știe  

Că sfârșitul e aproape  

Caută cu ultima privire  

Amintirea zilelor  

Pline de liniște, fericire  

Refren:

Când o să fac ce îmi doresc*  

Totul o să-mi îndeplinesc  

Vis, dorință, o încercare  

De a zbura pe culmile tale  

*Când o să fac ce îmi doresc*  

Zilele trec și nu reușesc  

Să obțin vise-adunate  

De atâția ani purtate  

De-aș putea fi ca natura  

Să trăiesc cu picătura  

Ca să pară timpul lung  

Și nu scurt ca un apus  

Și de mult timp răpus

Refren×2

Când o să fac ce îmi doresc*  

Totul o să-mi îndeplinesc  

Vis, dorință, o încercare  

De a zbura pe culmile tale  

Când o să fac ce îmi doresc*  

Totul o să-mi îndeplinesc  

Vis, dorință, o încercare  

De a zbura pe culmile tale  

E una din zilele în care nu pot

Trag de mine, trebuie să pot,  

Trebuie drumul să-l continui   

Astăzi nu pot spune „stop”.

Frica mult mă apasă,  

Mă privește de la fereastră.  

Ce-aș fi eu fără frică? Ce-ar fi ea fără mine?  

Tensiunea se strânge,  

Se zbate în mine, nu pot s-o opresc.

Refren: 

Sunt momente când nu pot  

Și altele când dau tot.  

Sunt căzută la pământ,  

Dar nu scot niciun cuvânt, niciun cuvânt.

Închid ochii și visez,  

Pacea mi-o imaginez.  

E diferită la mine, e plină de verde,  

De apă ce curge, de soarele dulce,  

De umbra ce cade pe stânca înaltă.

Sunt doar momente,  

Rămân fără importanță,  

Când timpul se înalță,

Tu rămâi stană de piatră, de neclintit

Refren x2

Sunt momente când nu pot  

Și altele când dau tot.  

Sunt căzută la pământ,  

Dar nu scot niciun cuvânt, niciun cuvânt.

Bridge 

Mă întorc la pacea mea,

La lumea mea, povestea mea

O iluzie născută-n minte

E mai ușor, nu-i așa? Nu-i așa?

Refrenx2

Sunt momente când nu pot  

Și altele când dau tot.  

Sunt căzută la pământ,  

Dar nu scot niciun cuvânt, niciun cuvânt.

Sunt momente.

Dumnezeu pe când picta,
lumea ce n-avea culoare,
pete din stropi de vopsea
i-au căzut peste Lucrare!

A suflat Duh Sfânt pe ele
iar petele maron, micuțe,
viață au prins, ca păsărele!
Adam le-a spus: vrăbiuțe!

5.10.2017

Ai grijă de tine, copile,

De mintea şi sufletul tău,

Îți vor fi tovarăşi o viață,

Prin bine şi greu.

Cunoaşte-ți şi trupul, copile,

Cu jocuri şi noi provocări,

Căleşte-l să-ți fie armură,

Prin bine şi rău.

Învață şi lumea, copile,

Despre oameni şi viețile lor,

In vremuri şi spații diverse,

Prin bine şi greu.

Construieşte, iubeşte, copile

Să-ți umpli trecutul cu dor.

Fii prezent, conştient, viitor,

Prin bine şi rău.

Copile, de-ţi pare că-n viață e greu,

Spre bine răzbate prin rău.

Destinul e numai al tău,

Prin voia lui Dumnezeu.

Primăvara a venit 

Pomii toți au înflorit.

Floricele sute,mii

S-au așezat pe câmpii 

Toți copiii sunt pe stradă 

Bucuroși iarba să vadă 

Fetele frumos gătite 

Cu rochițe înflorite 

Ce așteaptă cu drag mare

Sărbătorile Pascale 

Iepurașul sa sosească 

Oua roșii sa ciocnească 

          Printre flori de romaniță

Se preumblă o gărgăriță

Și tot dă din aripioare

Hotărâtă ca să zboare.

          A îmbăcat peste rochiță

Haină roșie pestriță

Stă urcată  pe-o tulpină

Mai aproape de lumină.

          Se apropie încet

Un pici mic, dar siret

Prinde gărgărița  în palme

Ușurel ca să n-o sfarme.

          Și îngână încetișor :

Gărgăriță ,gărgărea

Încotro  vei zbura ,

Acolo m-oi însura !.

          Dar nu mă voi înstrăina :

Aici am frați și surori

Și grădinița mea cu flori!...

O fetiță frumușică 

Ce mergea la grădiniță 

In timp ce a ei mămică 

O ținea strâns de manița 

Salutând toți trecatorii 

Cum spun și educatorii 

Mama fiind bucuroasă 

Că fetița i respectuoasă 

Dormitând în lună plină

nori răzleţi la unison,

tremură din rădăcină

în oglinzi de lacuri negre.

Şi cum orizontul nopţii nu mai este uniform,

tresar glasuri ascuţite

în frunzişul unui pom.

Lunecă o rază moale

din pământuri adormite.

Răsar două, patru, nouă,

şi ţâşni un râu de soare;

cerul creşte mai cu seamă

urcând Luna printre stele

pe drumeaguri de aramă.

Apoi piere.

Sfârşesc umbrele bizare

în explozii

de culoare.

Soarele greoi şi rece largul cerului deschise,

dimineaţa se revarsă

ca un vis în alte vise.

Şi porni la drum să vadă câteva privighetori

care nalţă-n depărtare glasuri line de viori.

Intră-n ierburi de argint, urcă-n flori de mărgărint;

se opri la alte două,

limpezindu-şi faţa albă

cu un bob de rouă - două

într-un cuib adânc de flori.

Cum îi prinse mijlocelul un cojoc firav de nori,

e mai falnică pe luncă.

Apoi creşte şi tot urcă

în mătasea cerului,

dispărând ca o nălucă.

Roiesc fluturi şi furnici în căruţe îndesate:

cară sacii cu merinde şi ulcioare cu nectar,

cară roade aromate şi grăunţe pe jumate.

Ba tocmiră lăutar

să deschidă sărbătoarea

în palatul de verdeaţă.

Având guler de cleştar,

(ce e drept, un pic semeaţă)

se înalţă mândră floarea

fiind din neamul de cicoare.

Păpădia-Plutitoarea coborî din spic pitic.

Iată, a început serbarea !

Vin albine din pădure cu cerceii grei de mure

şi brăţări de sălcii sure:

au polen la cingătoare şi conduri de aur moale.

Soarele pe deal petrece pe un jilţ de sunătoare;

trecu lunca jos în vale pe la sălcii plângătoare,

pârjolind copaci şi ierburi,

macii roşii din răzoare.

În arşiţa singulară

nuanţele s-au ofilit.

Totul este încremenit

de atâta zăpuşeală:

nu mai cântă pitpalacul,

nu mai este vânzoleală. De departe dintre dealuri

vine-n valuri de argint -

e pârâul:curge agale şi şopteşte printre maluri.

Şi albeşte piatra-n apă când în zare se arată

păsări mitice venind

din adâncuri de-altădată.

Se porni ca din senin vânt subţire către vale,

răscoleşte ierburi crude, printre vârfuri şuierând.

Năvăleşte spre câmpie,

se pogoară în rafale,

flori mărunte încurcând

într-un ghem de păpădie.

Naltul cerului răsună;

zdruncinând pământu-adună

peste floarea câmpului

straie negre de furtună.

Alte umbre întunecate

au ieşit dintr-o cetate, care – iată – se destramă

în schelete de aramă.

Şi zburând în solzi de ape

păsări valmeş adunate se reped către lumină.

Aripile sfârtecate

pe mirişti sunt aruncate.

Într-un colţ de luminiş,

răsărită din verdeaţă,

se zăreşte alergând către dulcea libertate

o vioaie mogâldeaţă:

copilaş cu flori în braţe şi cu plete încurcate.

Se opri. Scrutează cerul care curge-n râu de pene.

Două păsări grandioase stau în coama dealului.

Una albă se aşterne

pe deasupra grâului:

are trupul lung de scamă de culoarea vântului.

Lăsă florile să curgă din mânuţe răsfirate

şi fugi prin spice aspre, biciuit pe obrăjori,

către pasărea măiastră.

O văpaie–n fir de ape

o nălţă aşa deodată într-un labirint de nori.

Pretutindeni cerul curge, soarele-i demult apus.

Gust amar lăsat de clipă în privirea-i necăjită

dupa norul ce s-a dus.

Cu suflarea chinuită,

inocent, rosti în sine:

Unde- i pasărea măiastră ?

Nu se vede... Nu mai vine ?!

Dar în ochi cârpiţi cu vise

se arată argintie,

înălţându-se din fân,

o fantasmă însufleţită de o aripă de fum;

trecu dealul înspre vie,

răsunând în glasuri stinse:

’’Unde eşti copilărie ?...’’

din cartea ilustrată pentru copii: Copilul și norul -

Ștefan Radu Mușat