Mama

Doar sufletul meu stie durerea nesfarsita, ce provine din "te iert" ... din speranta "va fi mai bine" si increderea "iti promit ca nu mai fac" ! 

Dar sufletul meu are o limita...

A inceput sa rasara cioburi, din cuvinte 

Cuvinte spuse cu atata rautate

Atingeri si impingeri ,necurate! 

Acum sunt de acord ,inima,mintea si al meu corp ... 

Le ascult si spun, STOP! 

-U.A -

Atunci când viața, "dă cu tine de pământ " ....

Ridică-te ,Plângi!

Dar niciodată, nu te da bătut! 

-U.A-

Adu' Doamne inapoi ...

Anii mei lipsiti de greu 

Parul castaniu si des

Ochii mei fara defect

Pielea neteda,stralucitoare

Vocea ca de vrabioara 

Si sufletul neprihanit 

Care astazi a-mpietrit...

-U.A

Bunule Mos Nicolae

Hai la mine in odaie

Tot anul am fost cuminte

Si astept cu nerabdare

Sa vezi ghetele,nu sunt murdare

Vreau sa pui in ele

Jucarii si caramele. 

Sub o lespede de piatra

Aud voci ce ma-nconjoara ,cu suspin si-amaraciune

Dute lume,dute,dute,dute

Eu dorm aici ,aici raman 

Intre 6 frati de seama 

Ce-ncontinuu ma-nconjoara

Dute lume,dute,dute,dute 

Dar sa nu ma uiti prea iute...

-U.A-

Dulce si firava viata.

Tine-ma mereu copil

Cum ma tinea,mama in brate .

Lasa-mi inocenta pura

Sa rasune-n asta lume.

Lasa-ma sa zburd,

Sa cant,sa joc voios,

Sa nu stiu greul din lume 

Ce m-asteapta si pe mine.

-U.A-

CASA PĂRINTEASCĂ

Casa părintească nu pleacă nicăieri.

Rămâne.

Cu ferestrele pline de amintiri

și cu pragul tocit

de pași care s-au întors mereu.

Acolo, timpul merge mai încet,

pereții știu numele tuturor,

iar masa mică

a ținut cândva 

mai multă iubire

decât încape într-o viață.

În curte, tăcerile sunt blânde,

iar serile au miros de pâine caldă

și de griji nerostite.

Nimeni nu întreabă

cine ai devenit -

e destul că ai venit.

Casa părintească

nu e din lemn sau piatră,

ci din glasuri,

din așteptare,

dintr-un „ai mâncat?”

spus ca o rugăciune.

Și oriunde ai fi,

când ți-e dor,

te întorci acolo

fără drum,

pentru că ea

a rămas în tine.

Aruncă-ți frate ochii peste Prut

Nu blstema că plânsul nostru-i mut,

Și lacrima de pe obraz ne doare

Speranța de unire iarăși moare.

Gând hain m-a tot înstrăinat ,

Dar graiul meu frumos de acasă 

Îl mai păstrez și acum în slovă arsă,

Și-n stema țării cea frumoasă.

În vechi hrisov poate vedea oricine

Că suntem frați măi dragă vecine.

Aruncă-ți frate ochii peste Prut

Te îmbrățișez și te sărut.

Unde ești tu, tată Gheoghe

Și-ai tăi cai voinici și murgi,

Unde ești tu, scumpă mamă

Și joiana, ce-aștepta s-o mulgi. 

Sunt venit...prin satul nostru

Pe la casa veche, părintească,

Nimeri nu-mi deschide poarta

Tabla casei, dă...să ruginească. 

Curtea-i câmp urât cu buruieni

Și lipsește câinele să-mi latre,

Ușile-s cu lacăt...bine ferecate

Iar ferestrele verandei...sparte. 

Nu vreau să pătrund în casă

Și dau un ocol prin prejurimi,

Gându-mi fuge spre copilarie

Și simt ochii...plini de lacrimi. 

Ies pe drumul ce mă-ndreaptă

Către locul, unde dorm părinții,

Lăcrimez și îmi șoptesc în gând

Nimeni, nu-i imun, în fața morții. 

Unde ați plecat făr ' a ne spune

Locul sau vreo adresă destinată,

Unde cu dor, mesaje să trimitem

Și să aflați...cei dragi v-așteaptă. 

Cu grijă-nchid poarta ce scârție

Privind încă odată la morminte,

Mă resemnez și vorbă-mi spun

Ești muritor și asta...ține minte!

Limba noastră cea română,

Limba întregului popor

Ce își are rădăcină

Dintr-un plai nemuritor.

Un izvor fără oprire

A unui neam nemărginit

Ce nu îşi are înlocuire

Pe acest pämânt sfințit!

Dulce limbă românească:

Limba mamei, grai matern

E o limbă dumnezeiască-

Pentru un patriot etern.

Să transmitem viitoarei generații,

Și să nu uităm întâmplător

Căsuţa cu acoperiş din paie

Şi mirosul pâinii din cuptor!

Floare eternă e limba maternă

Icoană a poporului sfânt

Ce durerea mereu ţi-o alină

Si-ti presară-n suflet al ei veşmânt.

Să porți cu demnitate

Ce strămoșii au clădit,

Și cu propria-ti capacitate

Tu să ai un merit vădit.

În liniştea de-acasă

Îmi place-aşa de mult!

Îmi plac umbrele serii

Şi greieri să ascult.

Copil al altor vremuri,

Mă trimeteau ai mei

Cu mieii pe izlazuri,

Să am grijă de ei...

Cu doru-i, pitpalacul

Mi se pierdea-n câmpii,

Plutea în aer pacea

Şi dragul de-a trăi.

Vedeam departe codrul,

Un cal fără stăpân,

Mă saluta izvorul

Şi mirosea a fân.

În faptul serii, mierla

Cu-acorduri de artist,

Îţi alina durerea

Oricât erai de trist.

Cânta privighetoarea

La margini de zăvoi,

Şi-o buhă, făr-să ştie,

Ne speria pe noi.

              ☆

Aşa se vedea viaţa

În veacul douăzeci

Dar ştiinţa şi progresul

Le-au risipit pe veci!

Un timp mãrunt, cã nici nu bagi de seamã,

O umbrã, ce se-ascunde în unghere,

Un strop de greu, o clipã de plãcere

Şi-o fericire, care se destramã,

Fãrã a şti nici când, nici cum anume.

Întreagã existenţa ta sub soare,

E-aşa, precum un vis la deşteptare:

Te-ntorci, din visul tãu, în altã lume!

                            ☆

E-un abur, omul! Şi dispare-ndatã:

Rãmân în urmã-i, casa şi maşina,

De care, se-ngrijeşte ba vecina,

Ba câte-o rudã mai apropiatã.

Câte mistere-mi trec pe dinainte!...

Ah, de-ar trãi bunicul meu sau buna,

Sã-i mai întreb, cu mintea mea de-acuma,

Ce altãdatã nu-mi trecea prin minte!

Rãmân taine adânci, nedezlegate,

Ce n-or putea în veci sã le dezlege

Nici cei ce-i dor ideile betege,

Nici cei ce stau cu mâinile la spate!

Un gol lãsarã-n casã, la plecare

Da-n suflet este golul şi mai mare,

Când vreunul dintre cei iubiţi, dispare,

Şi nu mai iese la numãrãtoare.

Nu mai gãsesc pe nimeni, stând pe treaptã,

Şi nici borcane pline, în cãmarã,

Şopronul vechi, e-nchis pe dinafarã;

Şi nici la garã, nimeni nu m-aşteaptã...

Un bun vecin îmi pune stâlpi la vie,

De casã, se-ngrijeşte o mãtuşã;

Bastonul stã afarã, lângã uşã...

Semn cã-n curând, rãmâne iar pustie.

                             ☆

Fãrã a şti nici când, nici cum anume,

Te-ntorci, din visul tãu, în altã lume.

Întreagã existenţa ta sub soare,

E-aşa, precum un vis la deşteptare:

O fericire, care se destramã,

Un strop de greu, o clipã de plãcere,

O umbrã ce se-ascunde în unghere

Şi-un timp mãrunt, cã nici nu bagi de seamã!...