Lună bogată!

Zilele grele, au venit,

Nu simt nicio jenă, 

Toți fără să vrem

Trecem prn ele.

E bine să avem 

Câte un hobi drăguț

Și să-l facem cu plăcere

Lucrând cu drag 

Uiți, sau te faci

Și uiți de durere.

E adevărat când...

 Tare, tare mă doare,

Mă întreb: cât ține oare ?

Și mă ascund pe undeva 

Să nu mă vadă cineva.

Când durerea se îndură de mine

Și nu mă doare nimic, 

E tare frumos... și e bine.

    Pe strada îngustă cu castani,

Treceam în urmă cu mulți ani

Aveam ceva în gând și vise,

Priveam la cerul înalt,la soare,

Ce-am să mă fac, când voi fi mare?

Când școala am terminat-o cu bine,

Atunci te-am cunoscut pe tine,

Colegi am fost și buni amici,

Și serille le petreceam, pe băncile 

De pe străduța îngustă cu castani 

Viața noastră împreună, afost bună 

Dar a trecut, repede ca o furtună

Timpul fuge, parcă zboară,

Tu iubirea vieții mele 

Ai plecat utând de mine

Sunt singur iar și mă gândesc la tine,

Merg ades pe străduța îngustă cu castani 

Mă opresc pe banca veche 

Mă trezesc vorbind, despre vise, despre noi

Cum am fost  și ce mai sunt 

Când voi ajunge în mormânt?

Cine era țăranul în trecut? și ce făcea?

Cât de  mult iubea natura și o înțelegea?

Vara aștepta ploaia și o ruga să vină mai des,

Era nevoie de ea la munte, la deal și la șes.

Țăranul avea o menire sfântă, moștenită,

Să îngrijească glia strămoșească, obosită

Cine erau prășitorii ogorului  roditor,

Prieteni cu vântul, cu ploaia, cu norul protector?

Zorii dimineții îi găseau în tarlale intrând,

Cu merinde în spate și sapa pe umăr, fredonând

Urmărind norii ce gânduri poartă și dacă,

Se vor îndura, să plouă și în Valea Seacă.

Țăranul tradițional nu mai este s-a metamorfozat,

Câmpul azi se lucrează, dar s-a mecanizat

Țăranul s-a calificat, are meserie

Are salariu, e constructor, primește simbrie.

Pe ogoare azi nu mai vin secerătorii,

În grădini,în livezi în vii nu mai vin culegătorii

Nu mai ascultă nimeni cântând pitpalacii,

Și fetele, prin holde nu mai culeg macii.

Se aude în câmp zgomot de motoare,

Meseria de țăran mă tem că moare

Dacă mai vrem, putem crește o floare în salon,

În mici grădini la sat, sau în oraș pe balcon!!!!

Pe cerul singurătății mele

N0rii,ca niște pescăruși

Iele ale  nopții

Trec fără să-și miște aripele,

Pe sub cerul  care-și adună stelele,

Ca o cloșcă, când vine uliul.

Ulcioare de lut ,semne pe piatră

Mușcate de timp ,mușcate de daltă

Vorbesc despre trecerea noastră

Pe acest pământ.

Ca într-o poveste minunată

Caut un drum,prin noaptea înstelată

Și râd și  plâng,

Nu vreau să mă mint,

Cu a fost odată

Uitând să mai spun -ca niciodată-

Doar că vreau să mai cânt.

Mititel și drăgălaș

Greieraș ,botezat de naș,

Campion la sărituri

Prin fânețe și păduri .

Douâ antene poartă în frunte

Cântăreț  din vale-n munte,

Și-și acordă  lira bine

Cu acorduri  foarte fine.

Dă concerte minunate

Mai în fiecare noapte

Și așa face toată vara

Tot cu scrpca și chitara.

Ocupat cu deplasarea

Uită că se duce vara,

Și că e goală cămara:

Iar când toamna se așterne

Și din nori  ,stropi reci se așterne

Micul nostru  greieraș

Ca un trubadur trufaș ,s-a retras.

Casă n-are, nici provizii

Se hrănește cu iluzii;

Dar povestea ne mai spune

C-a umblat după împrumut

O ,așa insultă ,unde s-a

Mai pomenit?...

Visul mi l-am trăit 

Când cu tine m-am unit

Vreau să te întreb

Îți place cum ne-am gospodărit?

Azi îmi par toate frumoase,

Că-s probleme, nici nu-mi pasă

Azi sufletu-mi este cald și plin

Azi, numai idei bune-mi vin.

Ochii tăi mă privesc cu drag,

Când mă găsesc seara în prag,

Și în inimă a înflorit

Un dor ce s-a înplinit.

Azi suntem la casa noastră,

Muncim cu spor și drag,

Am pus mușcate în geam

Ce mire drag și harnic am.

       S-au întânlit anul vechi, cu anul nou. De la cel vechi 

mi-am luat rămas bun,așa cum a fost...Pe cel nou l-ași 

întreba....cu ce vine...și ce vrea?

     Toți îl așteptăm cu teamă: va fi pace sau război?

Va fi iarnă grea, cu ger, cu viscol? Vom avea, șomeri,

oamenii ai străzii,mese sărace, frig în case, facturi mari

și multe alte nevoi, ce vin mereu peste noi?

Cine mai are grijă de noi?

     Conducătorii noștri au o sarcină grea: să iubească 

poporul și țara, ca un părinte, așa cum își iubește 

copii...dar cum ajung la Cotroceni, uită de ce-s acolo.

Se lasă ispitiții de draci, și ne fac nouă românilor un 

viața un -iad-

      Nu trebuie să facă românii, un iad mai mare să 

încapă toți in el? să rămână doar patrioții, pământul 

și bogățiile țătii să ajungă la toți?

PROLOG

Scrisoarea din nord

Era o toamnă târzie, dintre acelea în care cerul pare că s-a coborât peste acoperișurile caselor, iar frunzele ruginii se desprind una câte una de ramuri, purtate de vânt pe ulițele aproape pustii.

Într-un oraș din România, nu departe de o biserică veche cu ziduri albe și cu o turlă înaltă, trei oameni aveau să primească o scrisoare care urma să le schimbe pentru multă vreme viața.

Tihircă era un om curios, iubitor de cărți și de călătorii. Avea obiceiul de a pune întrebări chiar și atunci când ceilalți credeau că lucrurile erau lămurite.

Sotirescu era cu totul altfel.

El era prudent, calculat și, după cum spunea singur, „un om care nu pleacă nicăieri fără să știe unde se întoarce”.

Georgiana era cea mai liniștită dintre ei. Avea o fire milostivă și o credință pe care nu o arăta prin vorbe mari, ci prin fapte.

Într-o seară, cei trei se aflau în casa lui Tihircă.

Pe masă se găsea o lampă cu lumină gălbuie, câteva cărți și un ceainic.

Deodată, se auzi o bătaie în ușă.

Tihircă se ridică.

— Cine să fie la ora asta?

Deschise.

Poștașul îi întinse o scrisoare.

— A venit de departe.

Tihircă privi plicul.

Pe el era scris numele său.

Se întoarse în cameră.

— Din Finlanda.

Sotirescu lăsă ceașca jos.

— Finlanda?

Georgiana se ridică și ea.

— De la cine?

Tihircă deschise plicul.

Era o scrisoare de la părintele Andrei, un vechi cunoscut al familiei, care slujea într-o mică parohie ortodoxă din nordul Finlandei.

Tihircă începu să citească.

„Dragă Tihircă,

Au trecut mulți ani de când ne-am văzut. Dumnezeu m-a trimis într-un ținut îndepărtat, unde am întâlnit oameni buni, dar și oameni singuri, oameni care caută un răspuns la întrebările vieții.

Avem aici o mică biserică și o veche mănăstire care a rămas multă vreme părăsită.

Acum încercăm să o redeschidem.

Am nevoie de oameni care să ajute.

Dacă poți, vino.

Și, dacă nu vii singur, cu atât mai bine.

Poate că drumul acesta nu este doar un drum prin țări străine.

Poate fi și un drum spre înțelegerea propriului suflet.

Dumnezeu să vă lumineze.”

Tihircă termină de citit.

În cameră se făcu liniște.

— Ei bine? întrebă Sotirescu.

Tihircă ridică privirea.

— Eu plec.

Sotirescu se uită la Georgiana.

Georgiana zâmbi.

— Și eu.

Sotirescu oftă.

— Atunci, pesemne, trebuie să vin și eu.

— De ce? întrebă Tihircă.

— Pentru că dacă vă las singuri, Dumnezeu știe ce veți face pe acolo.

Toți trei izbucniră în râs.

Și astfel începu călătoria.

---

CAPITOLUL I

Pregătirea

În următoarele zile, casa lui Tihircă deveni un adevărat depozit.

Pe masă erau hărți.

Pe scaune erau haine.

Lângă ușă se aflau bagajele.

Sotirescu își făcea inventarul pentru a treia oară.

— Haine?

— Da.

— Acte?

— Da.

— Medicamente?

— Da.

— Lanterna?

— Da.

— A doua lanternă?

Tihircă îl privi.

— De ce ai două?

— Pentru că una se poate strica.

— Și dacă se strică și a doua?

Sotirescu rămase o clipă pe gânduri.

— Atunci aprind lumânarea.

Georgiana râse.

— Tu nu pleci în Finlanda. Tu te pregătești pentru sfârșitul lumii.

— Nu se știe niciodată.

Georgiana avea un singur bagaj.

În el se găseau câteva haine, o carte de rugăciuni, o icoană mică a Maicii Domnului și câteva lucruri pentru oamenii pe care urmau să-i întâlnească.

Tihircă observă.

— Tu ai cel mai puțin.

— Pentru că nu vreau să car lucruri inutile.

Sotirescu arătă spre cele două valize ale sale.

— Ai grijă ce spui.

În dimineața plecării, cei trei merseră la biserică.

Era încă întuneric.

Preotul îi aștepta.

După rugăciune, îi binecuvântă.

— Mergeți cu pace și să vă întoarceți cu folos.

Tihircă întrebă:

— Părinte, ce înseamnă să ne întoarcem cu folos?

Preotul îl privi.

— Să nu vă întoarceți aceiași oameni care ați plecat.

---

CAPITOLUL II

Spre nord

Drumul fu lung.

Trecuseră prin orașe pe care nu le mai văzuseră niciodată.

Priviseră peisaje străine.

Auzeau limbi pe care nu le înțelegeau.

La început, Tihircă era încântat.

Sotirescu devenise însă din ce în ce mai tăcut.

Georgiana îl întrebă:

— Ce ai?

— Mă gândesc.

— La ce?

— Cât mai avem.

Tihircă izbucni în râs.

— Nici nu am ajuns bine.

— Tocmai.

După multe ore, peisajul începu să se schimbe.

Copacii se întindeau în păduri uriașe.

Lacurile apăreau printre dealuri.

Aerul devenea tot mai rece.

Apoi apăru prima zăpadă.

Georgiana privi pe fereastră.

— Finlanda.

Tihircă zâmbi.

Sotirescu își puse încă un fular.

— Nu-mi place începutul.

---

CAPITOLUL III

Țara liniștii

Când ajunseră în Finlanda, cei trei fură uimiți.

Totul părea diferit.

Casele erau așezate ordonat.

Drumurile erau liniștite.

Pădurile păreau nesfârșite.

În unele locuri, lacurile se întindeau atât de departe, încât păreau că se unesc cu cerul.

— Este frumoasă, spuse Georgiana.

Tihircă o aprobă.

Sotirescu se uită la termometru.

— Minus...

Se opri.

— Nu vreau să mai știu.

La gară îi aștepta părintele Andrei.

Era un om trecut de cincizeci de ani, cu barbă căruntă și ochi blânzi.

— Bine ați venit!

— Părinte! spuse Tihircă.

Se îmbrățișară.

— Mă bucur că ați venit.

Sotirescu îi întinse mâna.

— Noi ne bucurăm că încă mai avem degete.

Părintele începu să râdă.

— Vă veți obișnui.

— Cu frigul?

— Nu.

— Atunci cu ce?

— Cu Dumnezeu.

Sotirescu tăcu.

Părintele continuă:

— Frigul îl suporți cu haine bune. Dar singurătatea o suporți numai dacă ai credință.

---

CAPITOLUL IV

Biserica din pădure

Biserica era mică.

Se afla la marginea unei păduri.

Înăuntru, însă, era o frumusețe aparte.

Icoanele erau pictate în stil bizantin.

Chipurile sfinților păreau liniștite.

Candelele ardeau înaintea icoanelor.

Georgiana se apropie de icoana Maicii Domnului.

Părintele Andrei o privi.

— Îți place?

— Da.

— Știi de ce?

— Pentru că este liniște.

— Nu doar pentru asta.

Părintele arătă spre icoane.

— Aici au venit oameni care au plâns. Au venit oameni care au mulțumit. Au venit oameni care nu mai știau ce să facă. Și toți au plecat cu nădejde.

Tihircă privi în jur.

— Câți oameni vin?

— Nu foarte mulți.

— Atunci pentru cine țineți biserica deschisă?

Părintele răspunse:

— Pentru oricine are nevoie de ea.

---

CAPITOLUL V

Mănăstirea uitată

A doua zi, părintele Andrei îi conduse către vechea mănăstire.

Drumul era greu.

Mergeau prin zăpadă.

La un moment dat, Sotirescu se opri.

— Cât mai avem?

— O oră.

— De mers?

— Da.

— Și după aceea?

— Mai vedem.

— Asta nu-mi place deloc.

Tihircă râse.

În cele din urmă, ajunseră.

Mănăstirea era veche.

Clădirile aveau nevoie de reparații.

Dar biserica încă stătea în picioare.

Părintele deschise ușa.

Înăuntru era frig.

Praful se așezase peste unele icoane.

Georgiana aprinse o lumânare.

Flacăra lumină încet încăperea.

Toți tăcură.

— Aici, spuse părintele, s-au rugat oameni timp de generații.

Sotirescu privi pereții.

— Și acum?

— Acum trebuie să vedem dacă mai putem aprinde lumina.

Georgiana răspunse:

— O putem aprinde.

---

CAPITOLUL VI

Oamenii din nord

În zilele următoare, cei trei începură să cunoască oamenii locului.

Îl întâlniră pe Mikael, un bătrân finlandez.

Era ortodox și locuia singur.

Mai era Anna, o femeie care avea grijă de mai mulți copii.

Era și Petri, un tânăr care nu mai intrase de ani întregi în biserică.

Tihircă îl întrebă:

— De ce nu mai vii?

Petri ridică din umeri.

— Nu știu.

— Nu crezi?

— Uneori cred. Alteori mă îndoiesc.

Tihircă tăcu.

Georgiana interveni:

— Îndoiala nu trebuie să fie sfârșitul drumului.

Petri o privi.

— Dar dacă nu mai găsesc drumul?

— Atunci mergi cu cineva care încă îl vede.

Petri nu răspunse.

Dar a doua zi veni la mănăstire.

---

CAPITOLUL VII

Furtuna

Într-o seară, vremea se schimbă.

Vântul începu să bată cu putere.

Zăpada cădea fără încetare.

Părintele Andrei primi vestea că o familie era izolată.

Avea nevoie de ajutor.

— Trebuie să mergem, spuse el.

Sotirescu îl privi.

— În noaptea asta?

— Da.

— Pe vremea asta?

— Da.

Sotirescu oftă.

— De ce nu putem face fapte bune pe vreme frumoasă?

Tihircă îl bătu pe umăr.

— Pentru că atunci ar veni toată lumea.

Porniră.

Drumul deveni din ce în ce mai greu.

La un moment dat, Sotirescu căzu în zăpadă.

— Sunt bine!

Georgiana îl ajută să se ridice.

— Sigur?

— Da.

Tihircă îl privi.

— Ai zăpadă pe cap.

— Unde?

— Peste tot.

Ajunseră la casă.

Familia era speriată.

Părintele îi liniști.

Georgiana îi ajută.

Tihircă aduse lemne.

Sotirescu aprinse focul.

După câteva ore, toți erau în siguranță.

Înainte de plecare, tatăl familiei îi spuse părintelui:

— Nu voi uita niciodată.

Părintele răspunse:

— Nu nouă trebuie să ne mulțumești. Mulțumește lui Dumnezeu și fă și tu, când vei putea, același bine altuia.

---

CAPITOLUL VIII

Cufărul

Într-o zi, Tihircă descoperi în mănăstire o cameră veche.

Într-un colț se afla un cufăr.

Îl chemă pe Sotirescu.

— Iar ai găsit ceva?

— Da.

— Dacă e aur, să știi că am fost primul care a venit.

Georgiana veni și ea.

Cufărul fu deschis.

Nu era aur.

Erau manuscrise.

Cărți.

Scrisori.

Fotografii.

Părintele Andrei le cercetă.

— Sunt documentele vechii comunități.

Georgiana luă o carte.

Pe prima pagină scria:

„Pentru cei care vor veni după noi.”

Citi mai departe.

Cartea vorbea despre oameni care ajutaseră săracii, îngrijiseră bolnavii și păstraseră biserica deschisă chiar și în vremuri grele.

Ultima frază era:

„Nu lăsați lumina să se stingă.”

Tihircă închise cartea.

— Acum înțeleg.

— Ce? întrebă Sotirescu.

— Nu mănăstirea trebuie doar reparată.

Georgiana completă:

— Trebuie continuată.

---

CAPITOLUL IX

Georgiana și copiii

Georgiana începu să organizeze întâlniri pentru copii.

Le citea povești.

Îi învăța rugăciuni.

Le vorbea despre bunătate.

Într-o zi, un copil o întrebă:

— De ce trebuie să ne rugăm?

Georgiana se gândi.

— Pentru că omul nu poate trăi numai cu lucrurile pe care le vede.

Copilul o privi.

— Dumnezeu ne vede?

— Da.

— Și când suntem singuri?

— Mai ales atunci.

Copilul zâmbi.

---

CAPITOLUL X

Sotirescu se schimbă

La început, Sotirescu fusese cel mai sceptic.

Îl interesa frigul, mâncarea, drumurile și bagajele.

Dar încet, ceva se schimba.

Într-o zi, văzu un bătrân venind singur la biserică.

Ningea.

Sotirescu îl ajută să intre.

Bătrânul îi mulțumi.

— Dumnezeu să vă răsplătească.

Sotirescu răspunse:

— Nu am făcut mare lucru.

Bătrânul zâmbi.

— Pentru dumneavoastră poate nu. Pentru mine a fost mult.

Sotirescu rămase pe gânduri.

În acea seară, intră singur în biserică.

Se opri în fața unei icoane.

Și pentru prima dată după mult timp se rugă fără să se grăbească.

---

CAPITOLUL XI

Tihircă și întrebarea

Tihircă devenise preocupat de o întrebare.

Într-o seară, îl întrebă pe părintele Andrei:

— De ce oamenii trebuie să plece atât de departe ca să înțeleagă lucruri simple?

Părintele răspunse:

— Pentru că omul nu vede întotdeauna ceea ce se află în fața lui.

— Și călătoria îl ajută?

— Uneori.

— Alteori?

— Alteori îl ajută suferința.

— Și alteori?

— Dragostea.

Tihircă tăcu.

— Iar Dumnezeu?

Părintele zâmbi.

— Dumnezeu este prezent în toate acestea, dacă omul știe să-L caute.

---

CAPITOLUL XII

Mănăstirea renaște

Lunile trecură.

Mănăstirea se schimba.

Acoperișul fu reparat.

Ferestrele fură schimbate.

Icoanele fură curățate cu grijă.

Curtea fu îngrijită.

Biserica fu pregătită pentru prima slujbă.

În ziua redeschiderii, oamenii veniseră din mai multe locuri.

Români.

Finlandezi.

Greci.

Sârbi.

Bătrâni.

Tineri.

Copii.

Părintele Andrei intră în biserică.

Candelele se aprinseră.

Tihircă stătea în spate.

Georgiana avea ochii umezi.

Sotirescu ținea în mână vechea lanternă.

Tihircă îl privi.

— Ce faci cu ea?

— Amintire.

— De ce?

— Pentru că într-o noapte credeam că lumina vine de la lanternă.

Tihircă zâmbi.

— Și acum?

Sotirescu privi spre altar.

— Acum știu că lanterna doar luminează drumul. Omul trebuie să găsească lumina din suflet.

---

CAPITOLUL XIII

Vestea întoarcerii

Într-o dimineață, părintele Andrei îi anunță:

— Trebuie să vă întoarceți acasă.

Tihircă fu surprins.

— De ce?

— Pentru că misiunea voastră aici s-a încheiat.

Georgiana privi biserica.

— Dar abia acum începe.

— Tocmai.

Sotirescu se uită la bagaje.

— În sfârșit!

Georgiana râse.

— Îți era dor de România?

— Da.

— De ce?

— De vreme.

---

CAPITOLUL XIV

Ultima seară

În ultima seară, cei trei merseră singuri la mănăstire.

Era liniște.

Zăpada strălucea sub lumina lunii.

În biserică ardea o singură candelă.

Georgiana se opri în fața icoanei Maicii Domnului.

Tihircă se rugă.

Sotirescu stătea în tăcere.

După câteva minute, spuse:

— O să-mi fie dor.

Tihircă se întoarse.

— De ce?

— De locul acesta.

Georgiana zâmbi.

— Atunci nu l-ai pierdut.

— Cum?

— Pentru că ceea ce iubești cu adevărat porți cu tine.

---

CAPITOLUL XV

Înapoi în România

Când ajunseră acasă, primăvara începuse.

Era cu totul altă lume.

Soarele era mai cald.

Copacii înfloreau.

Clopotele bisericii se auzeau peste oraș.

Tihircă se opri.

Ascultă.

— Ce este?

Sotirescu îl privi.

— Clopotul.

— Știu.

— Atunci?

Tihircă zâmbi.

— Nu l-am mai auzit niciodată așa.

Georgiana înțelese.

— Pentru că acum îl auzi după ce ai cunoscut liniștea.

---

CAPITOLUL XVI

Povestea spusă mai departe

În următoarele săptămâni, oamenii îi întrebau despre călătorie.

Tihircă povestea despre Finlanda.

Sotirescu vorbea despre frig.

Georgiana vorbea despre oameni.

Dar, în cele din urmă, povestea lor ajungea mereu la aceeași idee.

Nu distanța îi schimbase.

Ci oamenii.

O familie pe care o ajutaseră.

Un bătrân singur.

Un copil care învățase să se roage.

Un tânăr care se întorsese la biserică.

O mănăstire care fusese redeschisă.

Și o lumină care nu se stinsese.

---

CAPITOLUL XVII

A doua scrisoare

După aproape un an, veni o altă scrisoare din Finlanda.

Părintele Andrei scria:

„Dragii mei,

Mănăstirea este plină.

Vin oameni.

Copiii cresc.

Tinerii au început să ajute.

Biserica este vie.

Vă mulțumesc că ați venit atunci când v-am chemat.

Dar să știți ceva: voi nu ați făcut singuri toate acestea.

Dumnezeu a lucrat prin voi.”

Tihircă citi scrisoarea cu glas tare.

Sotirescu zâmbi.

Georgiana își făcu semnul crucii.

---

CAPITOLUL XVIII

O nouă generație

Au trecut anii.

Copiii pe care Georgiana îi cunoscuse în Finlanda deveniseră adolescenți.

Petri, tânărul care se îndoia, ajunsese să ajute la biserică.

Mikael îmbătrânise, dar continua să vină la slujbe.

Mănăstirea devenise un loc de întâlnire.

Într-o zi, un copil întrebă:

— Cine a reparat-o?

Petri răspunse:

— Mulți oameni.

— Cine a început?

Petri zâmbi.

— Trei călători.

— Cine?

— Tihircă, Sotirescu și Georgiana.

---

CAPITOLUL XIX

Ultima întâlnire

După mulți ani, Tihircă, Sotirescu și Georgiana se întoarseră în Finlanda.

Erau mai bătrâni.

Dar în sufletul lor călătoria părea să fi început abia ieri.

Când intrară în mănăstire, găsiră biserica plină.

Un tânăr slujea alături de părintele Andrei.

Tihircă îl recunoscu.

Era Petri.

— Tu?

Petri zâmbi.

— V-am spus că nu voi uita.

Georgiana îl îmbrățișă.

Sotirescu se uită în jur.

— Și lanterna mea?

Petri izbucni în râs.

— Este într-un muzeu.

— Ce?

— Copiii o numesc „lanterna lui Sotirescu”.

Toți râseră.

---

EPILOG

Lumina care nu se stinge

În seara aceea, cei trei stăteau în fața mănăstirii.

Soarele cobora încet.

Cerul nordic era luminat.

Pădurea era liniștită.

Tihircă privi în depărtare.

— Am venit aici crezând că vom vedea Finlanda.

Georgiana zâmbi.

— Și ce ai văzut?

— Oamenii.

Sotirescu adăugă:

— Și multă zăpadă.

Tihircă râse.

— Da. Și multă zăpadă.

Apoi se făcu liniște.

Din biserică se auziră clopotele.

Georgiana își făcu semnul crucii.

Tihircă privi spre luminile bisericii.

Sotirescu își scoase căciula.

Pentru câteva clipe, niciunul nu mai spuse nimic.

În fața lor se afla mănăstirea.

Aceeași clădire care odinioară părea părăsită.

Aceeași biserică în care intrase o singură lumânare.

Dar acum ferestrele erau luminate.

Oamenii se rugau.

Copiii alergau prin curte.

Bătrânii vorbeau.

Tinerii ajutau.

Viața se întorsese.

Tihircă spuse încet:

— Acum înțeleg cuvintele din manuscris.

Georgiana îl privi.

— „Nu lăsați lumina să se stingă.”

— Da.

Sotirescu privi către biserică.

— Și noi am crezut că lumina este numai lumina unei lumânări.

Georgiana răspunse:

— Lumina adevărată este cea pe care o duci mai departe.

Părintele Andrei ieși din biserică.

— Vă așteaptă.

Cei trei se ridicară.

Înainte de a intra, Tihircă se întoarse pentru o ultimă privire către pădure.

Se gândi la ziua în care plecase din România.

Atunci fusese curios.

Acum era recunoscător.

Înțelesese că o călătorie adevărată nu este aceea în care omul schimbă doar locurile, ci aceea în care se schimbă pe sine.

Poți trece peste granițe.

Poți vedea țări străine.

Poți traversa păduri și mări.

Poți ajunge într-un ținut în care ziua este scurtă și noaptea lungă.

Dar, dacă sufletul rămâne întunecat, omul nu a ajuns nicăieri.

Iar dacă sufletul primește lumina credinței, omul poate fi singur într-o pădure din nord și totuși să nu fie singur.

Pentru că Dumnezeu este mai aproape decât pare.

Tihircă, Sotirescu și Georgiana intrară în biserică.

Ușa se închise încet în urma lor.

Candelele ardeau.

Icoanele străluceau în lumina lor.

Și, undeva, într-un colț al bisericii, se afla vechiul manuscris.

Pe prima pagină era aceeași frază:

„Pentru cei care vor veni după noi.”

Iar pe ultima pagină:

„Nu lăsați lumina să se stingă.”

Lumina continuă să ardă.

Nu numai în biserică.

Nu numai în Finlanda.

Ci în fiecare om care alege să facă binele, să ierte, să ajute, să se roage și să păstreze credința chiar atunci când drumul este greu.

Iar călătoria celor trei nu s-a sfârșit odată cu întoarcerea lor.

Ea a continuat prin oamenii pe care i-au ajutat.

Prin copiii pe care i-au învățat.

Prin mănăstirea pe care au redeschis-o.

Prin fiecare rugăciune rostită acolo.

Și prin fiecare inimă care a primit din nou speranță.

Căci omul poate pleca.

Omul poate îmbătrâni.

Omul poate dispărea din această lume.

Dar binele făcut din iubire și credință poate rămâne mult după ce pașii lui s-au șters din zăpadă.

Iar în țara nordului, acolo unde pădurile sunt întinse și nopțile lungi, o lumină mică continua să ardă înaintea icoanei.

Era aceeași lumină pe care o aprinsese Georgiana în prima zi.

Aceeași lumină pe care o păzise Tihircă.

Aceeași lumină pe care Sotirescu o căutase în noaptea furtunii.

O lumină mică.

Dar nebiruită.

Sfârșit.

După ce s-a mutat în apartamentul cel nou, mai exact și-a luat toate catrafusele cu ea, Cecilia a început să descopere tot mai multe lucruri nefirești. Spre exemplu, muta corpuri de mobilier și la un moment dat a auzit un scârțâit în perete. Intrigată, Cecilia a dat puțin cu unghia în perete, tencuiala s-a desprins în secunda doi, dezvăluind o frumoasă gaură în perete. Deci constructorii noștri harnici și dedicați acoperă găurile cu bandă adezivă transparentă peste care dau cu var lavabil. Ciudat ar fi puțin spus, mai ar trebui să spunem că este treabă făcută doar de ochii lumii. În caz de cutremure sau ceva, ce ne facem cu asemenea pereți? Cad peste locatari înainte ca ei să reușească să se sustragă din apartament. 

Mai apoi, a vrut să ducă cârpele la baie, în baie ce să mai găsească, un sandwich dublu Cheeseburger, uitat acolo de o lună, dar in stare aproape perfectă. Comestibil nu mai are cum să mai fie, dar arată uimitor de bine. Mai sunt și ambalaje de la cordon bleu, plăcintă cu mere de la Hornbach, șuncă austriacă (cea mai gustoasă șuncă pentru constructori), crenvurști Martinel, se pare că lumea preferă calitatea germană la alimentele consumate, e doar o constatare.  

Dar cam adormiți inginerii ăștia de șantier, că și-au uitat prin casă și creionul mecanic, agende, nu știu câte pixuri. Ceciliei îi convine, îi vor servi foarte bine să pună note de patru și de doi, că doar atât o lasă inima să dea. Cine reușește să ia nota șapte la testele ei, acela chiar știe ceva engleză. Dar nu le pune că ar fi dificilă, consideră că efortul trebuie să vină din ambele direcții, nu doar unul să ofere, altul să primească. În plus, ea consideră că facilitează învățarea foarte bine, dar e puțin nesigură pe această abilitate a ei, vrea să se convingă citind testele copiilor. Pare rece, dar la interior se ascunde o inimă caldă, sensibilă, copilăroasă chiar. Din prea multă dorință de a fi copil, nu se supără, chiar râde când vede masa din sufragerie, aceeași masă, cea veche, din apartamentul bunicilor ei. Cât de scrijelită, desenată cu carioci, creioane colorate, acuarele a rămas ea de pe vremea când fiul ei avea vreo 2-3 ani. Când despachetează vede cărțile lui de colorat din anii anteriori, vede cât de stângaci, și totuși adorabil, colora el fiecare personaj, fiecare casă, fiecare detaliu din imagini, cât de bine a ajuns să coloreze pe parcurs. Nu omite nici cărțile cu mesaje, pe care le-a primit când era mai măricel, cam de vreo 5 ani. Acolo erau propoziții pe care el ar fi trebuit să le completeze, de genul: ,, Dacă aș avea o floare, i-aș da-o...", Dacă i-aș mulțumi mamei, aș face-o pentru că..." scurte texte ale recunoștinței, cadou primit de Crăciun de la o mătușă. 

Frumoase amintiri, dar surprizele din apartament nu se opresc, ci continuă. Parchetul scârțâie, de fiecare dată când Cecilia pășește pe el. În note muzicale similare, scârțâie și ușile când le deschizi. Sertarele cad din noptieră, unica noptieră din dormitorul lor. De camera copilului ce să mai comentăm? Toate lăzile în care își depozitează jucăriile sunt trântite una peste alta, mai este și un frig de nedescris. În toate camerele, temperatura este medie, numai în camera fiului e insuportabil de frig. Geamul era dublu, dar nu a fost fixat bine, mai lipsește și un strat de termopane. 

Cecilia alertată, ce o să facă ea cu băiatul ei care oricum tot face infecții la sinusuri și are treabă destul de des cu nasul, pentru că îi seamănă ei? A dat comandă de un halat de baie cu glugă pe care să îl poarte tot timpul, inclusiv când doarme. 

Becul din tavan oferă și el o lumină ca la discotecă, că pâlpâie mereu, e un pic enervant pentru scris, citit sau tăiat unghiile de la picioare, dar așa ca lumină în cameră, e bună așa cum este, deocamdată. În viitor, îi va achiziționa o lustră cu lumină mai rece, pentru că are uniformă vișinie și nu îi place cum se vede vișiniul în lumină galbenă. Îi place movul, în schimb, iar dacă lumina va fi bleu, uniforma va părea mov, lucru care i s-ar părea fascinant, că ar fi o uniformă mult mai interesantă, mai plăcută vizual, decât cea cu care se obișnuise el de atâția ani.

Rezumând tot ce au reușit constrictorii să facă până la momentul mutării Ceciliei în apartament, surprizele au fost multe, și noroi pe jos în fiecare cameră, resturi de mâncare, obiecte uitate, dar e un apartament locuibil, este cald cât de cât, în unele camere, merge televizorul, frigiderul, internetul, și sperăm să meargă în continuare, nu gata, cum bate vântul prin noiembrie se strică toate și tot locatarii cărora li s-a stricat sunt vinovați că firele sunt vechi, că sunt termosensibile, că sunt o grămadă de detalii tehnice care ne oripilează, nu își au rostul, ne complică viețile și important ar fi să aibă acces la orice câtă vreme plătesc prețul întreg, nu înjumătățit sau pe sfert. De ce să ia copilul note proaste că nu a terminat eseul pentru bacalaureat până la două noaptea, de ce să aibă mâncare stricată în frigider, că curentul nu este constant, se ia și se împute mâncarea în frigider, copilul o mănâncă și după are nevoie de scutiri de la școală sau de la meditații că nu se poate prezenta în starea în care e? De ce să trebuiască să recupereze orele acelea? Le-a lipsit intenționat? Intenționat nu a făcut ce se așteptau alții de la el să facă sau că nu a avut cum? Da, să ne spună mai bine cine caută să-i judece pe alții care nu au. În ziua de azi, a nu avea este egal cu a nu putea. Puțini sunt cei ce chiar pot să înțeleagă, să stea să analizeze situații. Persoana care nu are trebuie să aibă șanse egale la orice ca și cele ce au. Nu ar trebui să devină asta o piedică. Dacă el vrea să dea admiterea la biologie și îi cade internetul, cum mai consultă el tratate de specialitate? Părinții trebuie să aibă grijă de nevoia de cunoaștere și împlinire a copilului. Părinții au grijă, nu e asta problema. Problema pleacă de la cine a știut atât de bine să monteze totul în primă fază. Cecilia, dacă ții la viitorul copilului tău, privează-l de niște scuze (cine se scuză, se acuză), explicații "prea simple poate" nedigerate de nimeni, pe care va ajunge să le dea peste ani și ani. Fă-i un bine și mută-l într-un oraș cu mai multe posibilități, nu-l lăsa să se agațe de situații pe care va ajunge să le regrete la un moment dat.

As surpresas no novo apartamento

Depois de se mudar para o novo apartamento, mais precisamente levando consigo todos os seus pertences, Cecília começou a descobrir cada vez mais coisas não naturais. Por exemplo, ele estava movendo móveis e a certa altura ouviu um rangido na parede. Intrigada, Cecília bateu um pouco na parede com a unha, o reboco saiu em um segundo, revelando um lindo buraco na parede. Portanto, nossos construtores esforçados e dedicados cobrem os buracos com fita transparente sobre a qual aplicam cal. Seria no mínimo estranho, deveríamos dizer também que é um trabalho feito apenas pelos olhos do mundo. Em caso de terremotos ou algo assim, o que fazemos com essas paredes? Eles caem sobre os inquilinos antes que eles consigam escapar do apartamento.

Depois, quis levar os panos para o banheiro, no banheiro o que mais encontrou, um sanduíche duplo de Cheeseburger, esquecido ali por um mês, mas em quase perfeito estado. Não há mais como ser comestível, mas parece incrivelmente bom. Tem também embalagens de cordon bleu, torta de maçã de Hornbach, presunto austríaco (o presunto mais saboroso para construtores), salsichas Martinel, parece que as pessoas preferem a qualidade alemã na comida que comem, é só uma observação.

Mas esses engenheiros de obra estão com um pouco de sono, porque esqueceram a lapiseira, o caderno, não sei quantas canetas tem pela casa. Combina com Cecília, vai servir muito bem para ela colocar notas quatro e dois, porque é tudo o que seu coração permite. Quem consegue tirar sete nos testes realmente sabe um pouco de inglês. Mas ele não acha que seria difícil, ele acredita que o esforço deve vir dos dois sentidos, não só um dando, o outro recebendo. Além disso, ela acredita que facilita muito bem o aprendizado, mas está um pouco insegura quanto a essa habilidade dela, quer se convencer lendo as provas das crianças. Parece frio, mas por dentro esconde um coração quente, sensível e até infantil. Por muita vontade de ser criança, ela não se chateia, até ri ao ver a mesa da sala, a mesma velha mesa do apartamento dos avós. Como ela ficou rabiscada, desenhada com giz de cera, lápis de cor, aquarela desde quando seu filho tinha cerca de 2 a 3 anos. Ao desfazer as malas, ele vê seus livros de colorir dos anos anteriores, ele vê como ele coloriu de maneira desajeitada, mas adorável, cada personagem, cada casa, cada detalhe das imagens, como ele conseguiu colorir bem ao longo do caminho. Ele também não deixa de fora os cartões com mensagens, que recebeu quando era mais velho, há cerca de 5 anos. Havia frases que ele deveria ter completado, como: "Se eu tivesse uma flor eu daria para ela...", se eu fosse agradecer a minha mãe eu faria porque.. ." textos curtos de gratidão, um presente de Natal de uma tia.

Lindas lembranças, mas as surpresas no apartamento não param, continuam. O piso de parquete range toda vez que Cecília pisa nele. Em notas musicais semelhantes, as portas também rangem quando você as abre. As gavetas caem da mesa de cabeceira, a única mesa de cabeceira do quarto. O que podemos dizer sobre o quarto da criança? Todas as caixas onde guardam seus brinquedos ficam umas sobre as outras e também faz um frio indescritível. Em todos os quartos a temperatura é média, só no quarto do filho faz um frio insuportável. A janela tinha vidro duplo, mas não estava bem fixada, faltando também uma camada de isolamento térmico.

Cecília alertou, o que ela vai fazer com o filho que de qualquer forma continua pegando sinusite e tem que lidar com o nariz com frequência, porque se parece com ela? Ele encomendou um roupão com capuz para usar o tempo todo, inclusive para dormir.

A luz do teto também dá uma luz de discoteca, porque está sempre piscando, é um pouco chata para escrever, ler ou cortar as unhas dos pés, mas como luz de ambiente, está boa como está, por enquanto. Futuramente, ela vai comprar um lustre com luz mais fria porque tem uniforme cereja e não gosta da aparência da cereja na luz amarela. Ele gosta de roxo, por outro lado, e se a luz for azul, o uniforme ficará roxo, o que ele acharia fascinante, que seria um uniforme muito mais interessante e visualmente agradável do que aquele com o qual ele estava acostumado há tanto tempo. longos anos.

Resumindo tudo o que os constritores conseguiram fazer até o momento em que Cecília foi transferida para o apartamento, foram muitas surpresas, e lama no chão de todos os cômodos, restos de comida, objetos esquecidos, mas é um apartamento habitável, é bastante quente, em alguns quartos a TV, a geladeira, a internet funcionam, e esperamos que continuem funcionando, não acabou, como o vento sopra em novembro, tudo quebra, e os inquilinos que estão com tudo quebrado são os culpados porque os fios são velhos, que são termossensíveis, que são um monte de detalhes técnicos que nos fazem estremecer, não fazem sentido, complicam a nossa vida, e seria importante ter acesso a tudo desde que pagassem o integral preço, não metade ou um quarto. Por que a criança deveria tirar notas ruins porque só terminou a redação do bacharelado às duas da manhã, por que deveria ter estragado a comida na geladeira, porque a eletricidade não é constante, a comida na geladeira é levada e fede, o criança come e depois precisa de isenções da escola ou de meditações que não consegue se apresentar no estado em que se encontra? Por que ele deveria compensar essas horas? Eles perderam de propósito? Ele intencionalmente não fez o que os outros esperavam que ele fizesse ou não tinha como? Sim, é melhor dizer-nos quem procura julgar outros que não o fizeram. Hoje em dia, não ter igual não poder. São poucos os que conseguem realmente compreender, sentar e analisar as situações. Os que não têm devem ter as mesmas oportunidades em tudo que os que têm. Isto não deve tornar-se um obstáculo. Se ele quiser ingressar em biologia e sua internet falhar, como poderá consultar tratados especializados? Os pais devem cuidar da necessidade de conhecimento e realização da criança. Pais se cuidem, esse não é o problema. O problema começa com quem sabia tão bem como configurar tudo. Cecília, se você se preocupa com o futuro do seu filho, prive-o de algumas desculpas (que pede desculpas, se acusa), explicações “simples demais talvez” não digeridas por ninguém, que ele acabará dando anos e anos depois. Faça um favor a ele e leve-o para uma cidade com mais possibilidades, não deixe que ele fique preso em situações das quais acabará se arrependendo em algum momento.

Articolul 576 — Libertatea de exprimare

(1) Creștinul are dreptul să își exprime credința, opiniile și convingerile în mod pașnic.

(2) Nimeni nu trebuie împiedicat să vorbească despre credința creștină doar pentru faptul că aceasta este religioasă.

(3) Exercitarea libertății de exprimare trebuie să respecte drepturile și demnitatea celorlalți.

Articolul 577 — Mărturisirea publică a credinței

(1) Creștinii au dreptul să își mărturisească public credința.

(2) Mărturisirea poate fi realizată prin cuvânt, scris, artă, educație, muzică și alte forme pașnice.

(3) Nimeni nu poate fi obligat să accepte o credință prin constrângere.

Articolul 578 — Apărarea credinței prin cuvânt

(1) Creștinul poate răspunde criticilor aduse credinței sale.

(2) Apărarea credinței trebuie făcută prin argumente, respect și adevăr.

(3) Violența nu reprezintă o metodă legitimă de apărare a credinței.

Articolul 579 — Critica religiei

(1) Persoanele pot critica idei și doctrine religioase în limitele legii.

(2) Creștinii au dreptul să răspundă criticilor.

(3) Disputa religioasă trebuie să rămână, pe cât posibil, în domeniul ideilor și argumentelor.

Articolul 580 — Interzicerea amenințărilor

(1) Nimeni nu trebuie amenințat pentru credința sau opiniile sale.

(2) Amenințarea nu este un mijloc legitim de convingere.

(3) Conflictele trebuie soluționate prin dialog și mijloace legale.

Articolul 581 — Libertatea de întrunire

(1) Creștinii au dreptul să se întrunească pașnic.

(2) Comunitățile pot organiza întâlniri, conferințe, activități caritabile și evenimente religioase.

(3) Întrunirile trebuie să respecte legea.

Articolul 582 — Procesiunile religioase

(1) Comunitățile creștine pot organiza procesiuni religioase în condițiile legii.

(2) Participanții trebuie să respecte ordinea publică și drepturile celorlalți.

(3) Procesiunile trebuie să fie pașnice.

Articolul 583 — Libertatea presei creștine

(1) Creștinii au dreptul să creeze publicații religioase.

(2) Presa creștină poate prezenta învățături, opinii, studii și informații religioase.

(3) Publicațiile trebuie să respecte legea și drepturile persoanelor.

Articolul 584 — Cărțile creștine

(1) Creștinii au dreptul să scrie, publice și distribuie cărți religioase.

(2) Biblia și literatura creștină pot fi studiate și promovate în mod liber, în limitele legii.

(3) Nicio persoană nu trebuie obligată să citească o carte religioasă.

Articolul 585 — Bibliile

(1) Creștinii au dreptul să dețină și să citească Biblia.

(2) Comunitățile religioase pot organiza studii biblice.

(3) Studierea Bibliei trebuie încurajată ca activitate educativă și spirituală.

Articolul 586 — Educația religioasă

(1) Educația religioasă poate fi oferită potrivit tradiției creștine și cadrului legal.

(2) Pot fi studiate Biblia, istoria creștinismului, teologia și tradițiile creștine.

(3) Educația trebuie să respecte libertatea de conștiință.

Articolul 587 — Studiul Bibliei

(1) Creștinul are dreptul să studieze Scriptura.

(2) Studiul biblic trebuie să urmărească înțelegerea textului și aplicarea responsabilă a învățăturilor sale.

(3) Interpretările diferite trebuie discutate cu respect.

Articolul 588 — Cultura creștină

(1) Cultura creștină poate fi exprimată prin pictură, icoane, muzică, literatură, arhitectură și alte forme artistice.

(2) Comunitățile sunt încurajate să păstreze patrimoniul creștin.

(3) Cultura trebuie să promoveze demnitatea și frumusețea, nu ura.

Articolul 589 — Muzica religioasă

(1) Creștinii au dreptul să compună și să interpreteze muzică religioasă.

(2) Cântarea religioasă poate constitui o formă de rugăciune și educație.

(3) Comunitățile pot păstra propriile tradiții muzicale.

Articolul 590 — Arta religioasă

(1) Arta creștină poate reprezenta scene biblice, sfinți, simboluri și teme spirituale.

(2) Fiecare tradiție creștină își poate păstra stilul artistic propriu.

(3) Arta religioasă trebuie respectată în cadrul comunității care o folosește.

Articolul 591 — Patrimoniul creștin

(1) Bisericile istorice, manuscrisele, icoanele, obiectele liturgice și alte bunuri de patrimoniu trebuie protejate potrivit legii.

(2) Patrimoniul creștin reprezintă o parte importantă a istoriei comunităților creștine.

Articolul 592 — Internetul

(1) Creștinii au dreptul să folosească internetul pentru rugăciune, educație, predicare și comunicare.

(2) Comunitățile pot crea site-uri, platforme și canale religioase.

(3) Activitatea online trebuie să respecte drepturile celorlalți.

Articolul 593 — Combaterea urii online

(1) Creștinul nu trebuie să folosească internetul pentru amenințări sau incitarea la violență.

(2) Insultele repetate, hărțuirea și intimidarea online trebuie combătute.

(3) Credința trebuie mărturisită și în mediul digital cu responsabilitate.

Articolul 594 — Protecția copiilor pe internet

(1) Copiii trebuie protejați împotriva exploatării și abuzului online.

(2) Părinții, școlile și comunitățile religioase sunt încurajate să îi educe pe copii privind siguranța digitală.

(3) Materialele ilegale și exploatarea minorilor sunt condamnate.

Articolul 595 — Educația pentru pace

(1) Educația creștină trebuie să încurajeze pacea.

(2) Copiii și tinerii trebuie învățați să rezolve conflictele fără violență.

(3) Iertarea și responsabilitatea trebuie prezentate ca valori importante.

Articolul 596 — Educația pentru adevăr

(1) Creștinul este chemat să verifice informațiile înainte de a le răspândi.

(2) Minciunile și informațiile false nu trebuie răspândite intenționat.

(3) Educația trebuie să dezvolte discernământul.

Articolul 597 — Educația civică

(1) Creștinul este și membru al societății civile.

(2) Credința creștină nu îl scutește de respectarea legilor.

(3) Creștinii sunt încurajați să participe responsabil la viața societății.

Articolul 598 — Responsabilitatea față de comunitate

(1) Creștinul este chemat să contribuie la binele comunității.

(2) Ajutorarea aproapelui, voluntariatul și activitățile caritabile sunt încurajate.

(3) Comunitatea trebuie să îi sprijine pe cei vulnerabili.

Articolul 599 — Libertatea și responsabilitatea

(1) Libertatea nu înseamnă dreptul de a face rău altora.

(2) Fiecare libertate trebuie exercitată cu responsabilitate.

(3) Creștinul trebuie să își folosească libertatea pentru adevăr, bine și pace.

Articolul 600 — Marele principiu al libertății creștine

(1) Creștinul are libertatea de a crede, de a se ruga, de a vorbi, de a învăța și de a mărturisi Evanghelia.

(2) Această libertate trebuie exercitată fără violență, fără ură și fără încălcarea demnității celuilalt.

(3) Libertatea creștină trebuie unită cu adevărul, iubirea aproapelui, responsabilitatea și respectarea legii.

Matilda, poveste pentru copii, de a lui Roald Dahl, are și ea un sâmbure de adevăr. Portretul Matildei (cu mici abateri de la Matilda oglindită în scrierile lui) există în viața de zi cu zi. Acea persoana făcea permutări, logaritmi, ecuații de nu știu care grad, calcule la puterea 1000 fără a folosi funcția calculator a telefonului, citea de la vârsta de 4 ani, își vedea de propriile interese și pasiuni în timp ce sora mai mare își dădea unghiile cu ojă, iar fratele ei se uita la meci de fotbal cu nu știu ce echipe argentiniene, dacă tatăl ei a subestimat-o, i-a mânjit bine de tot căptușeala sacoului pe care îl purta cel mai des cu antiperspirant roll-on, știa peste cât timp i se vor termina toate cerealele din castron, știa și cine o va aproviziona iar înainte ca acestea să se termine, își alegea mereu lapte de la aceeași firmă (că doar acela i-a plăcut), din priviri își dădea seama și cât să toarne pentru a nu face inundație pe fața de masă, știa cum să nu se facă de râs la dansuri, călcând partenerul pe picior, știa când va ploua cu o acuratețe mult mai bună decât cea a aplicației AccuWeather, simțea când este respinsă sau acceptată de cei din jur, se simțea adesea neînțeleasă, deși ea îi înțelegea pe toți tot timpul, știa care sunt motivele și temerile fiecăruia, știa să nu se lase mai prejos, știa să lupte pentru drepturile ei, pentru dreptate și adevăr. Pentru ea mereu a contat ce era echitabil. A fost dintotdeauna o persoană calmă, cu picioarele pe pământ, dar și amuzantă în egală măsură. Cântarea eforturile tuturor, nimeni nu rămânea nedreptățit sau ignorat.

Vedea intențiile tuturor, ce îl animă pe fiecare om, ce îl revigorează, ce îl deprimă sau obosește. Știa în cine să aibă încredere și cine ar fi lăsat-o de izbeliște într-o situație mai complexă. Cam își putea închipui la ce să se aștepte din partea fiecăruia, cum ar fi reacționat, ce i-ar fi făcut să coopereze sau să respingă ideea de cooperare, în ce manieră ar fi discutat cu fiecare în parte. Nu o mai putea surprinde nimeni cu nimic, îi erau familiare majoritatea situațiilor care puteau apărea pe parcurs.

Putea să vadă frumusețea naturală a oamenilor, nu cea artificială, că s-ar fi machiat, că s-ar fi rujat, că și-ar fi creat un volum bufant al părului sau că ar fi fost la sală să își lucreze toate grupele de mușchi. Nu, nici pomeneală de așa ceva, ea aprecia oamenii pentru ceea ce erau, nu pentru ce doreau să pară a fi. Ei nu îi trebuiau cosmetizări inutile, naturalețea era cea mai reală, de aceea și era frumoasă. Ce era cel mai special la ea, era faptul că aprecia oamenii pentru felul lor de a fi, nu neapărat pentru ce ar oferi sau dovedi. Toate acestea se întâmplau pentru că ea îi vedea pe oameni din toate perspectivele, îi sorbea din priviri, îi citea ca și când ar fi citit romane. Era dornică să observe detaliile personalității fiecărei persoane, să preia ce era mai bun de la fiecare, la fel cum și albina culege polenul florilor pentru a-l prelucra și pentru a-l transforma în miere. 

Totodată, era o fire modestă, își dădea seama cât poate să facă și cât nu. Nu a crezut nicio clipă că ar putea face totul singură. Își cunoștea limitele. Înțelegea că sunt situații când trebuie să se mai consulte și cu cunoscuții ei pentru a-și da cu părerea și pentru a acționa în cunoștință de cauză.

Avea o apreciere foarte fină și atentă a urmărilor propriilor acțiuni și a felului în care acestea s-ar putea răsfrânge asupra celor din jur.

Personajul din cartea lui Roald Dahl nu și-ar putea găsi echivalentul în zilele noastre în nimeni alta decât Cecilia.

Roald Dahls fiksjon i det virkelige liv

Roald Dahls barnehistorie Matilda har også et korn av sannhet. Portrettet av Matilda (med små avvik fra Matilda speilet i skriftene hans) eksisterer i hverdagen. Den personen gjorde permutasjoner, logaritmer, ligninger av jeg vet ikke hvilken grad, beregninger i potensen 1000 uten å bruke kalkulatorfunksjonen på telefonen, leste siden han var 4 år gammel, se sine egne interesser og lidenskaper mens den eldre søsteren lagde neglene hennes med neglelakk, og broren hennes så en fotballkamp med jeg vet ikke hvilket argentinsk lag, hvis faren hennes undervurderte henne, smurte han inn fôret på jakken han oftest brukte med antiperspirant, han visste hvor mye tid som ville gå tom for alle frokostblandingene i bollen hennes, hun visste også hvem som skulle forsyne henne og før de gikk tom, ville hun alltid velge melk fra samme selskap (fordi bare den hun likte), hun kunne også fortelle fra blikket hvor mye hun skulle helle for ikke å oversvømme duken, hun visste hvordan hun ikke skulle bli ledd av danser ved å tråkke på partnerens fot, hun visste når det kom til å regne med mye bedre nøyaktighet enn AccuWeather-appen, følte hun når hun ble avvist eller akseptert av de i jeg sverger, følte hun seg ofte misforstått, selv om hun forsto alle hele tiden, hun visste hva alles grunner og frykt var, hun visste ikke å la seg være underlegen, hun visste hvordan hun skulle kjempe for henne rettigheter, for rettferdighet og sannhet. For henne var det alltid viktig hva som var rettferdig. Han har alltid vært en rolig, jordnær person, men like morsom. Ved å synge alles innsats ble ingen forurettet eller ignorert.

Han så alles intensjoner, hva som besjeler hver mann, hva som styrker ham, hva som deprimerer eller sliter ham. Hun visste hvem hun skulle stole på og hvem som ville ha sviktet henne i en mer kompleks situasjon. Cam kunne nesten forestille seg hva de kunne forvente av hver enkelt, hvordan de ville reagere, hva som ville få dem til å samarbeide eller avvise ideen om samarbeid, hvordan de ville snakke med hver enkelt. Ingen kunne overraske henne med noe, hun var kjent med de fleste situasjonene som kunne oppstå underveis.

Han kunne se folks naturlige skjønnhet, ikke kunstige skjønnhet, at de ville sminke seg, at de ville sette på leppestift, at de ville skape et fyldig volum i håret, eller at de ville være på treningssenteret og jobbe med alt sitt. muskelgrupper. Nei, ikke noe sånt, hun satte pris på folk for det de var, ikke det de ville fremstå som. Hun trengte ikke unødvendig kosmetikk, naturlighet var det mest ekte, det var derfor hun var vakker. Det som var mest spesielt med henne var det faktum at hun verdsatte folk for den de var, ikke nødvendigvis hva de ville tilby eller bevise. Alt dette skjedde fordi hun så folk fra alle perspektiver, absorberte blikkene deres, leste dem som om hun leste romaner. Hun var ivrig etter å observere detaljene i hver persons personlighet, å ta det beste fra hver enkelt, akkurat som en bie samler pollen fra blomster for å behandle og bli til honning.

Samtidig var hun beskjeden, hun skjønte hva hun kunne og hva hun ikke kunne. Hun trodde aldri et øyeblikk at hun kunne gjøre det helt alene. Han kjente sine grenser. Hun forsto at det er situasjoner hvor hun også trenger å rådføre seg med sine bekjente for å si sin mening og handle med kunnskap.

Han hadde en veldig fin og nøye forståelse av konsekvensene av sine egne handlinger og hvordan de kunne påvirke de rundt ham.

Karakteren fra Roald Dahls bok kunne finne sin moderne ekvivalent i ingen ringere enn Cecilia.

Articolul 476 — Familia

(1) Familia trebuie să fie un spațiu al iubirii, respectului, responsabilității și siguranței.

(2) Membrii familiei trebuie să se sprijine reciproc.

(3) Violența nu poate fi justificată prin autoritatea unui membru al familiei.

Articolul 477 — Demnitatea soților

(1) Soțul și soția au aceeași demnitate umană.

(2) Niciunul nu are dreptul să îl umilească sau să îl agreseze pe celălalt.

(3) Autoritatea familială nu poate fi folosită pentru control abuziv.

Articolul 478 — Fidelitatea

(1) Fidelitatea este o valoare fundamentală a căsătoriei creștine.

(2) Soții sunt chemați să fie sinceri și loiali unul față de celălalt.

(3) Infidelitatea nu justifică niciodată violența sau răzbunarea.

Articolul 479 — Iubirea dintre soți

(1) Soții sunt chemați să se iubească și să se respecte.

(2) Iubirea trebuie exprimată prin grijă, răbdare, sprijin și responsabilitate.

(3) Nicio persoană nu trebuie obligată să accepte abuzul în numele „iubirii”.

Articolul 480 — Interzicerea violenței domestice

(1) Violența fizică, psihologică, sexuală sau economică în familie este condamnată.

(2) Căsătoria nu oferă dreptul de a agresa partenerul.

(3) Victima are dreptul să caute protecție și ajutor.

Articolul 481 — Interzicerea geloziei abuzive

(1) Gelozia nu justifică verificarea obsesivă, amenințarea, izolarea sau agresarea partenerului.

(2) Soții trebuie să își respecte libertatea și demnitatea.

(3) Neîncrederea trebuie soluționată prin comunicare și, dacă este necesar, prin consiliere.

Articolul 482 — Interzicerea controlului abuziv

(1) Nimeni nu trebuie să controleze în mod abuziv telefonul, banii, prietenii sau deplasările partenerului.

(2) Protecția familiei nu trebuie transformată în captivitate.

(3) Respectul reciproc trebuie să stea la baza vieții de familie.

Articolul 483 — Soții în fața conflictelor

(1) Conflictele familiale trebuie rezolvate fără violență.

(2) Soții sunt încurajați să vorbească deschis despre problemele lor.

(3) Atunci când conflictul devine periculos, protecția persoanei trebuie să aibă prioritate.

Articolul 484 — Interzicerea răzbunării în familie

(1) Nicio greșeală a unui soț nu justifică răzbunarea celuilalt.

(2) Răzbunarea trebuie înlocuită cu dialogul, dreptatea și soluțiile legale.

Articolul 485 — Respectarea părinților

(1) Copiii sunt chemați să își respecte părinții.

(2) Respectul nu înseamnă acceptarea abuzului.

(3) Părinții trebuie, la rândul lor, să respecte demnitatea copiilor.

Articolul 486 — Responsabilitatea părinților

(1) Părinții au responsabilitatea de a îngriji și educa copiii.

(2) Ei trebuie să ofere, în limitele posibilităților și legii, hrană, îngrijire, educație și protecție.

(3) Copilul nu trebuie abandonat.

Articolul 487 — Educația copiilor

(1) Părinții sunt primii educatori ai copiilor.

(2) Educația trebuie să urmărească formarea caracterului și dezvoltarea responsabilității.

(3) Violența nu trebuie folosită ca metodă de educație.

Articolul 488 — Protejarea copiilor în familie

(1) Copilul trebuie protejat împotriva abuzului.

(2) Niciun părinte, rudă sau alt adult nu are dreptul să îl exploateze.

(3) Siguranța copilului trebuie să fie o prioritate.

Articolul 489 — Dreptul copilului la iubire

(1) Copilul are nevoie de iubire, grijă și stabilitate.

(2) El nu trebuie folosit ca instrument de răzbunare între părinți.

(3) Conflictele dintre adulți nu trebuie transferate asupra copilului.

Articolul 490 — Interzicerea folosirii copilului pentru șantaj

(1) Copilul nu trebuie folosit pentru amenințarea sau manipularea celuilalt părinte.

(2) Deciziile privind copilul trebuie să urmărească interesul și siguranța lui.

Articolul 491 — Respectarea bunicilor

(1) Membrii vârstnici ai familiei trebuie tratați cu respect.

(2) Bătrânețea nu justifică abandonul sau umilirea.

(3) Familia este încurajată să îi sprijine pe cei vârstnici.

Articolul 492 — Îngrijirea persoanelor dependente

(1) Persoanele care depind de ajutorul familiei trebuie tratate cu demnitate.

(2) Dependența nu trebuie exploatată.

(3) Îngrijirea trebuie realizată cu răbdare și responsabilitate.

Articolul 493 — Respectarea libertății personale

(1) Membrii familiei trebuie să își respecte limitele personale.

(2) Relațiile familiale nu trebuie transformate într-un sistem de control total.

(3) Respectul și încrederea trebuie cultivate.

Articolul 494 — Responsabilitatea financiară a familiei

(1) Membrii familiei sunt încurajați să administreze responsabil resursele comune.

(2) Furtul sau însușirea frauduloasă a bunurilor familiei este condamnată.

(3) Banii nu trebuie folosiți pentru dominarea abuzivă a unui membru al familiei.

Articolul 495 — Datoriile și înșelăciunea

(1) Membrii familiei trebuie să fie sinceri în privința obligațiilor financiare.

(2) Înșelăciunea nu trebuie justificată prin relația de rudenie.

(3) Problemele financiare trebuie rezolvate prin responsabilitate și dialog.

Articolul 496 — Despărțirea

(1) Atunci când o relație devine grav abuzivă sau periculoasă, protejarea persoanei trebuie să fie prioritară.

(2) Nimeni nu trebuie obligat să rămână într-o situație de violență.

(3) Problemele juridice privind separarea sau divorțul se soluționează potrivit legii.

Articolul 497 — Iertarea în familie

(1) Iertarea este o valoare creștină importantă.

(2) Iertarea nu înseamnă tolerarea repetată a abuzului.

(3) Împăcarea trebuie urmărită numai atunci când este sigură și posibilă.

Articolul 498 — Reconstruirea familiei

(1) Atunci când este posibil, membrii familiei sunt încurajați să repare relațiile deteriorate.

(2) Reconstruirea încrederii presupune adevăr, responsabilitate și schimbarea comportamentului.

(3) Promisiunile trebuie însoțite de fapte.

Articolul 499 — Familia și credința

(1) Familia creștină este încurajată să se roage și să crească în credință.

(2) Credința trebuie să fie transmisă prin exemplu și iubire.

(3) Religia nu trebuie folosită pentru justificarea violenței familiale.

Articolul 500 — Principiul familiei creștine

(1) Familia trebuie să fie un loc al iubirii, fidelității, respectului, iertării și responsabilității.

(2) Nicio persoană nu trebuie bătută, amenințată, umilită, exploatată sau controlată abuziv în propria familie.

(3) Soții, părinții, copiii și ceilalți membri ai familiei au datoria de a contribui la pacea și siguranța familiei.