2  

Alexandru cel Bun — Povestea unui suflet care s-a întors la lumină

Alexandru cel Bun — Povestea unui suflet care s-a întors la lumină

 

Se spune că fiecare om poartă în adâncul inimii sale o taină pe care lumea nu o poate vedea. Unii oameni își ascund această taină sub zâmbete, alții sub bogății, alții sub putere, iar alții sub o tăcere atât de adâncă, încât nimeni nu mai bănuiește ce se petrece în sufletul lor. Dar Dumnezeu, Care vede și cele ascunse, cunoaște întotdeauna durerea, frica și nădejdea fiecărui om.

 

Așa era și Lex Luthor.

 

În copilărie, fusese un băiat cu o minte neobișnuit de ageră. Îi plăcea să citească și să cerceteze, iar cărțile deveniseră prietenii lui cei mai apropiați. În timp ce alți copii alergau prin curțile caselor, Lex putea rămâne ore întregi în bibliotecă, cu o carte deschisă înaintea lui și cu lumina unei lămpi căzând peste paginile pline de formule și desene.

 

Era curios.

 

Întreba mereu „de ce?”.

 

De ce se mișcă lucrurile?

 

De ce cad obiectele?

 

De ce oamenii se comportă într-un anumit fel?

 

De ce unii au totul, iar alții nu au aproape nimic?

 

Dar printre toate aceste întrebări exista una pe care nu îndrăznea să o rostească:

 

De ce nu mă simt iubit?

 

Casa în care crescuse era mare și bogată. Avea camere numeroase, mobilier scump și oameni care se ocupau de toate nevoile familiei. Nimic nu părea să lipsească.

 

Și totuși, în sufletul copilului exista o singurătate pe care nimeni nu o putea cumpăra și nicio invenție nu o putea vindeca.

 

Tatăl său era un om sever. Pentru el, slăbiciunea era un lucru de neiertat, iar greșeala trebuia ascunsă. Lex învățase de mic că trebuie să fie puternic.

 

Dacă lua o notă bună, trebuia să ia una și mai bună.

 

Dacă făcea o invenție, trebuia să construiască una și mai impresionantă.

 

Dacă reușea ceva, succesul nu era niciodată suficient.

 

Astfel, copilul începu să creadă că valoarea lui depinde de ceea ce poate realiza.

 

Într-o seară, după ce petrecuse ore întregi studiind, Lex își privi tatăl și întrebă cu glas scăzut:

 

— Tată, ești mândru de mine?

 

Bărbatul îl privi câteva clipe.

 

— Ai făcut bine, răspunse el.

 

Atât.

 

Pentru un copil, acele cuvinte nu erau suficiente.

 

Lex coborî privirea.

 

În acea seară, în timp ce se afla singur în camera lui, își spuse:

 

— Voi deveni atât de puternic, încât nimeni nu va mai putea spune că nu sunt suficient de bun.

 

Nu știa atunci că această hotărâre avea să-i schimbe întreaga viață.

 

Anii trecură.

 

Copilul deveni adolescent, iar adolescentul deveni tânăr. Inteligența lui se transformă într-un instrument puternic. Citea despre știință, tehnologie, economie și filozofie. Învăța repede și reușea să rezolve probleme pe care alții le considerau aproape imposibile.

 

Dar, odată cu inteligența, crescuse și mândria.

 

Lex nu mai privea oamenii ca pe niște semeni, ci ca pe niște trepte.

 

Unii îi erau folositori.

 

Alții îi erau inutili.

 

Cei care îi erau de folos erau păstrați aproape.

 

Cei care îl dezamăgeau erau îndepărtați.

 

În cele din urmă, deveni un om foarte bogat și foarte influent.

 

Avea tot ceea ce copilul de odinioară își dorise.

 

Dar într-o noapte, când toate luminile orașului străluceau în depărtare, Lex rămase singur în biroul său.

 

În fața lui se aflau documente, contracte și rapoarte.

 

Pe masă se afla un ceas.

 

Tic.

 

Tac.

 

Tic.

 

Tac.

 

Lex se uită la el.

 

Deodată, toate lucrurile din jur i se părură fără însemnătate.

 

Se ridică și se apropie de fereastră.

 

Orașul era frumos.

 

Dar în sufletul său era întuneric.

 

— Am tot ce mi-am dorit, spuse el încet.

 

Apoi făcu o pauză.

 

— Și de ce sunt atât de singur?

 

Întrebarea rămase fără răspuns.

 

În noaptea aceea, Lex nu dormi.

 

Pentru prima dată după mulți ani, începu să-și cerceteze nu mintea, ci inima.

 

Își aminti de copilul care fusese.

 

Își aminti de dorința de a fi iubit.

 

Își aminti de toate momentele în care răspunsese la durere prin mândrie.

 

Și atunci înțelese că ridicase în jurul inimii sale un zid.

 

Un zid foarte înalt.

 

Îl construise din avere.

 

Din orgoliu.

 

Din teamă.

 

Din neîncredere.

 

Din dorința de control.

 

Dar acum zidul devenise închisoarea lui.

 

A doua zi începu să caute răspunsuri.

 

Citi despre credință.

 

Citi despre creștinism.

 

Citi despre sfinți.

 

Citi despre oameni care renunțaseră la bogăție pentru a-și salva sufletele.

 

Și, cu cât citea mai mult, cu atât simțea o chemare pe care nu o putea explica.

 

Într-o carte veche întâlni cuvântul „pocăință”.

 

La început nu îi înțelese adevărata însemnătate.

 

Dar apoi descoperi că pocăința nu înseamnă doar regret.

 

Înseamnă întoarcere.

 

Întoarcerea inimii către Dumnezeu.

 

Lex rămase mult timp privind acel cuvânt.

 

Apoi șopti:

 

— Poate că asta caut.

 

Și porni la drum.

 

Drumul său îl purtă până în România.

 

Ajunse într-o zi în Gorj, iar după multe ore de călătorie se apropie de Cărbunești-Sat.

 

Era o zi liniștită.

 

Cerul era senin, iar vântul mișca încet frunzele copacilor. Satul părea departe de lumea în care Lex își construise imperiul.

 

Aici nu existau clădiri uriașe.

 

Nu existau oameni care să alerge după bani.

 

Era doar liniște.

 

Și în mijlocul acelei liniști, Lex zări o biserică ortodoxă.

 

Se opri.

 

Privi spre turla bisericii.

 

Deasupra ei se afla Sfânta Cruce.

 

În sufletul său se născu o emoție pe care nu o mai simțise.

 

Nu știa de ce, dar simțea că trebuie să intre.

 

Coborî din mașină.

 

Merse încet spre poartă.

 

O deschise.

 

Păși în curtea bisericii.

 

La intrare îl întâmpină un om al bisericii.

 

— Pace și bine ai venit!

 

Lex îl privi surprins.

 

— Bună ziua.

 

— Bine ai venit. Ești pentru prima dată aici?

 

Lex ezită.

 

— Da.

 

Omul zâmbi.

 

— Atunci intră. Nu te teme.

 

Lex îl privi.

 

— Nu știți cine sunt.

 

— Nu contează cine ai fost înainte să intri pe această poartă. Contează cu ce inimă ai venit.

 

Cuvintele îl tulburară.

 

Lex păși în biserică.

 

În interior, lumina candelelor se mișca încet. Icoanele priveau tăcute către cei care veniseră să se roage.

 

Lex nu știa toate rânduielile.

 

Nu știa unde să stea.

 

Nu știa ce să facă.

 

Dar știa că trebuia să rămână.

 

Se apropie de icoana Mântuitorului.

 

Pentru o clipă, își aminti de toate lucrurile pe care le făcuse.

 

Își plecă fruntea.

 

— Doamne...

 

Se opri.

 

Vocea îi tremura.

 

— Dacă mă mai poți primi...

 

O lacrimă îi coborî pe obraz.

 

— Primește-mă.

 

În biserică era liniște.

 

Dar în sufletul lui se întâmpla ceva.

 

Pentru prima dată, Lex nu mai încerca să fie puternic.

 

Nu mai încerca să demonstreze nimic.

 

Pur și simplu stătea înaintea lui Dumnezeu.

 

Preotul îl primi și îl ascultă.

 

Lex povesti despre copilăria sa.

 

Despre singurătate.

 

Despre tatăl său.

 

Despre dorința de a fi respectat.

 

Despre averea sa.

 

Despre mândrie.

 

Despre oamenii pe care îi rănise.

 

Despre nopțile în care, deși avea totul, se simțea gol.

 

Când termină, preotul îi spuse:

 

— Fiule, Dumnezeu nu așteaptă să vii înaintea Lui spunând că nu ai greșit. Dumnezeu așteaptă să vii cu inimă sinceră și să spui: „Am greșit. Ajută-mă să mă schimb.”

 

Lex ridică ochii.

 

— Și dacă am greșit prea mult?

 

— Niciun om nu trebuie să creadă că mila lui Dumnezeu este mai mică decât greșelile sale.

 

Lex rămase tăcut.

 

Cuvintele acestea îi pătrunseră adânc în suflet.

 

În zilele următoare, începu să vină tot mai des la biserică.

 

Învăța.

 

Se ruga.

 

Asculta.

 

Întreba.

 

Și, încetul cu încetul, omul care fusese Lex Luthor începea să se schimbe.

 

Nu peste noapte.

 

Nu printr-o minune care să șteargă trecutul.

 

Ci prin pași mici.

 

Într-o dimineață ajută un bătrân să ducă niște lucruri până acasă.

 

În altă zi cumpără medicamente pentru o familie care avea nevoie de ele.

 

Apoi ajută un copil să-și cumpere cărți pentru școală.

 

Când oamenii îi mulțumeau, el răspundea:

 

— Nu mie trebuie să-mi mulțumiți. Mulțumiți lui Dumnezeu și rugați-vă pentru mine.

 

Averea lui începu să fie folosită pentru oameni.

 

Casa lui deveni mai simplă.

 

Viața lui deveni mai liniștită.

 

Dar cea mai mare schimbare era în inimă.

 

Într-o duminică, după Sfânta Liturghie, Lex rămase în biserică.

 

Privi icoanele și spuse:

 

— Vreau să las în urmă omul care am fost.

 

Preotul se apropie.

 

— Ce ai în inimă?

 

Lex răspunse:

 

— Vreau un nume nou.

 

— Ce nume?

 

Lex privi către icoana Mântuitorului.

 

— Alexandru.

 

Apoi adăugă:

 

— Alexandru cel Bun.

 

Preotul zâmbi.

 

— Atunci să înțelegi că un asemenea nume nu este o laudă. Este o datorie. Dacă vrei să fii numit astfel, trebuie să înveți să fii bun în fiecare zi.

 

Alexandru își plecă fruntea.

 

— Voi încerca.

 

— Nu spune doar „voi încerca”. Spune: „Cu ajutorul lui Dumnezeu, voi merge pe acest drum.”

 

Alexandru făcu semnul Sfintei Cruci.

 

— Cu ajutorul lui Dumnezeu, voi merge pe acest drum.

 

Din acea zi, oamenii din sat îl numiră Alexandru cel Bun.

 

Dar el nu se considera bun.

 

Când cineva îl lăuda, răspundea:

 

— Nu sunt bun. Încă învăț să fiu.

 

Într-o seară, stătea în curtea bisericii și privea apusul.

 

Un copil se apropie de el.

 

— Domnule Alexandru?

 

— Da?

 

— Pot să te întreb ceva?

 

— Sigur.

 

— De ce ai venit tocmai aici?

 

Alexandru zâmbi.

 

— Pentru că eram pierdut.

 

— Și acum?

 

Alexandru privi către biserică.

 

— Acum știu unde să mă întorc atunci când mă rătăcesc.

 

Copilul se gândi puțin.

 

— Și unde este drumul?

 

Alexandru răspunse:

 

— În inimă, dacă inima îl caută pe Dumnezeu.

 

Copilul zâmbi și plecă.

 

Alexandru rămase singur.

 

Clopotul începu să bată.

 

O dată.

 

De două ori.

 

Apoi încă o dată.

 

Sunetul se răspândi peste casele satului.

 

Alexandru își făcu semnul Sfintei Cruci.

 

În fața bisericii, sub lumina amurgului, nu mai era omul care se temea să fie slab.

 

Nu mai era copilul care credea că trebuie să fie puternic pentru a fi iubit.

 

Nu mai era omul care credea că averea poate cumpăra pacea.

 

Era Alexandru.

 

Un om care învățase să se roage.

 

Un om care învățase să ceară iertare.

 

Un om care învățase să ajute.

 

Un om care învățase că adevărata putere nu este să-i stăpânești pe ceilalți, ci să-ți stăpânești propria mândrie.

 

Într-o noapte, înainte să plece din biserică, Alexandru îngenunche înaintea icoanei Mântuitorului.

 

Lumina unei singure candele tremura în liniștea bisericii.

 

— Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul. Îți mulțumesc că mi-ai arătat drumul atunci când eu nu mai știam încotro să merg. Ajută-mă să nu mă mai întorc la omul care am fost. Ajută-mă să fiu bun cu cei săraci, blând cu cei întristați, răbdător cu cei care greșesc și smerit atunci când oamenii mă laudă.

 

Se opri.

 

Apoi adăugă:

 

— Și dacă vreodată voi uita cine sunt, adu-mi aminte de această biserică și de ziua în care ai deschis înaintea mea ușa către o viață nouă.

 

Apoi se ridică.

 

Ieși din biserică.

 

Deasupra satului se întindea cerul înstelat.

 

Alexandru privi către el și zâmbi.

 

Pentru prima dată după mulți ani, nu mai simțea nevoia să aibă răspuns pentru toate.

 

Unele lucruri trebuiau doar trăite.

 

Unele taine trebuiau doar primite.

 

Iar unele drumuri trebuiau parcurse cu credință.

 

A doua zi, Alexandru se întoarse din nou la biserică.

 

Și în ziua următoare.

 

Și după aceea.

 

Viața lui nu devenise lipsită de încercări. Mai avea momente de îndoială, momente în care trecutul îl urmărea și momente în care vechea mândrie încerca să se întoarcă.

 

Dar acum știa ce să facă.

 

Se oprea.

 

Se ruga.

 

Și își amintea de cuvintele preotului:

 

„Nu contează numai cât de jos ai căzut. Contează și către cine te întorci atunci când te ridici.”

 

Așa trecură anii.

 

Iar oamenii din Cărbunești-Sat ajunseră să-l cunoască nu după trecutul său, ci după faptele sale.

 

Copiii îl salutau.

 

Bătrânii îi vorbeau.

 

Oamenii săraci știau că pot găsi la el un ajutor.

 

Iar el, de fiecare dată când cineva îi spunea „Alexandru cel Bun”, își pleca privirea și răspundea:

 

— Rugați-vă pentru mine, ca să merit într-o zi acest nume.

 

Și astfel, omul care cândva crezuse că lumea trebuie cucerită învățase că adevărata biruință este aceea asupra propriei mândrii.

 

Omul care își construise ziduri în jurul inimii învățase să deschidă ușa.

 

Omul care căutase puterea în bogăție o găsise în credință.

 

Iar omul care fusese cândva Lex Luthor își găsise, în cele din urmă, un alt nume și un alt drum.

 

Alexandru cel Bun.

 

În fiecare duminică, clopotul bisericii din Cărbunești-Sat se auzea peste sat.

 

Iar atunci Alexandru își ridica privirea către cer și își făcea semnul Sfintei Cruci.

 

Nu mai întreba:

 

„Cât de puternic pot deveni?”

 

Ci întreba:

 

„Cât de mult bine pot face astăzi?”

 

Și aceasta a fost cea mai mare schimbare din viața lui.

 

Pentru că omul care își petrecuse copilăria încercând să fie deasupra tuturor descoperise, la sfârșitul drumului, că omul adevărat nu se înalță călcând peste ceilalți.

 

Se înalță atunci când îi ridică pe cei căzuți.

 

Iar în lumina blândă a candelelor, înaintea icoanelor, Alexandru cel Bun învățase taina pe care nicio carte de știință și nicio avere nu i-o putuseră dărui:

 

că sufletul își găsește adevărata pace atunci când omul se întoarce cu sinceritate către Dumnezeu.

 

Și astfel, povestea lui nu s-a sfârșit în ziua în care și-a schimbat numele.

 

Atunci abia a început.

 

A început povestea unui om care a învățat să iubească.

 

A unui om care a învățat să ierte.

 

A unui om care a învățat să fie smerit.

 

A unui om care a învățat să folosească ceea ce avea pentru binele altora.

 

A unui om care, după o viață întreagă petrecută în căutarea puterii, a găsit în cele din urmă ceva mai mare decât puterea:

 

credința, nădejdea și iubirea.

 

Iar peste sat, în liniștea serii, clopotul bisericii continua să bată.

 

Și fiecare bătaie părea să spună:

 

„Întoarce-te.”

 

„Nu este prea târziu.”

 

„Ridică-te.”

 

„Mergi înainte.”

 

Iar Alexandru cel Bun mergea.

 

Cu pași liniștiți.

 

Cu inima smerită.

 

Și cu Dumnezeu înaintea lui.


Категория: Проза

Все стихи автора: Cristian Diaconița poezii.online Alexandru cel Bun — Povestea unui suflet care s-a întors la lumină

Дата публикации: 27 сентября

Timp de citire: ~26 min.

Просмотры: 188

Авторизуйтесь и комментируйте!

Другие стихотворения автора

500 de Poezii Creștine 451–500

451. Maica Domnului

 

Preasfântă Maică a Domnului,

Cu smerenie Te cinstim,

Căci L-ai purtat pe Fiul Sfânt

Și către El noi Te privim.

 

Acoperă-ne cu rugăciunea,

Când trecem prin necaz și greu,

Și roagă-L pe Fiul Tău

Să ne păzească Dumnezeu.

 

Cristian Diaconița

 

452. Buna Vestire

 

Îngerul Gavriil a venit

La Fecioara cea smerită,

Vestindu-i marea taină

A Întrupării lui Hristos.

 

Maria a primit cu smerenie

Voia Tatălui ceresc,

Iar prin ascultarea ei

S-a deschis calea mântuirii.

 

Cristian Diaconița

 

453. Nașterea Domnului

 

În Betleem, în noaptea sfântă,

Hristos în iesle S-a născut,

Iar cerul a cântat de slavă

Pentru Pruncul cel Preasfânt.

 

Păstorii au venit să vadă

Minunea cea dumnezeiască,

Iar lumea a primit Lumina

Care avea să o mântuiască.

 

Cristian Diaconița

 

454. Steaua

 

O stea a strălucit pe cer

Și magii au urmat-o,

Căutând Pruncul cel Sfânt

Pe Care Dumnezeu L-a trimis.

 

Doamne, fii și Tu steaua mea

În noaptea vieții mele,

Și călăuzește-mi pașii

Spre lumina Împărăției Tale.

 

Cristian Diaconița

 

455. Betleem

 

Betleem, cetate mică,

Ai primit pe Împărat,

Nu în palat și nici în slavă,

Ci într-o iesle S-a arătat.

 

Acolo cerul s-a apropiat

De lumea noastră trecătoare,

Iar Pruncul Iisus ne-a adus

Nădejde, pace și iertare.

 

Cristian Diaconița

 

456. Ieslea

 

În ieslea simplă din Betleem

S-a odihnit Pruncul Sfânt,

Cel prin Care toate sunt făcute,

Domnul cerului și-al pământului.

 

O, taină mare și adâncă,

Ce mintea nu o poate cuprinde:

Dumnezeu S-a făcut Om

Din iubire pentru oameni.

 

Cristian Diaconița

 

457. Păstorii

 

Păstorii vegheau în noapte

Când îngerii au apărut,

Vestindu-le cu bucurie

Că Mântuitorul S-a născut.

 

Și au alergat la Betleem

Să vadă minunea cea mare,

Apoi s-au întors slăvind

Pe Dumnezeu cu bucurie.

 

Cristian Diaconița

 

458. Magii

 

Magii au venit de departe

Cu daruri pentru Pruncul Sfânt:

Aur, tămâie și smirnă,

Închinându-se înaintea Lui.

 

Doamne, primește și de la mine

Darul unei inimi curate,

Pe care să Ți-o ofer

Cu iubire și smerenie.

 

Cristian Diaconița

 

459. Irod

 

Irod s-a temut de Prunc

Și a căutat să-L omoare,

Dar planul lui Dumnezeu

Nu putea fi împiedicat.

 

Doamne, păzește-mă de frică

Și de răutatea inimii,

Ca să nu lupt împotriva binelui

Din teamă sau din mândrie.

 

Cristian Diaconița

 

460. Fuga în Egipt

 

Iosif a primit poruncă

Să plece cu Pruncul în Egipt,

Iar Maica Domnului și Iisus

Au fost păziți de Dumnezeu.

 

Doamne, păzește familiile

Care trec prin vremuri grele,

Și fii aproape de cei

Care trebuie să-și lase casa.

 

Cristian Diaconița

 

461. Iisus copil

 

Copil fiind, Iisus creștea

În înțelepciune și har,

Iar viața Sa ne arată

Frumusețea ascultării.

 

Doamne, învață-i pe copii

Să crească în adevăr și bine,

Cu iubire față de părinți

Și cu credință către Tine.

 

Cristian Diaconița

 

462. Iisus în Templu

 

La Templu, copilul Iisus

Stătea în mijlocul celor învățați,

Ascultând și punând întrebări,

Iar toți erau uimiți.

 

Doamne, dă-mi și mie dorința

De a cunoaște Cuvântul Tău,

Și să caut adevărul

Cu mintea și cu inima.

 

Cristian Diaconița

 

463. Botezul Domnului

 

În Iordan, Iisus a venit

La Ioan să fie botezat,

Iar cerurile s-au deschis

Și Duhul Sfânt S-a arătat.

 

Glasul Tatălui S-a auzit,

Mărturisind pe Fiul iubit,

Iar lumea a primit lumina

Sfintei Treimi.

 

Cristian Diaconița

 

464. Iordanul

 

Râul Iordan păstrează taina

Botezului Mântuitorului,

Când Hristos a intrat în ape

Pentru mântuirea oamenilor.

 

Doamne, amintește-mi mereu

De chemarea botezului meu,

Să trăiesc în credință

Și să rămân aproape de Tine.

 

Cristian Diaconița

 

465. Ispitirea în pustie

 

În pustie, Hristos a postit

Și a fost ispitit de diavol,

Dar Domnul a rămas statornic

În ascultarea față de Tatăl.

 

Când ispita vine spre mine,

Doamne, dă-mi putere și lumină,

Ca să aleg adevărul

Și să nu cad în păcat.

 

Cristian Diaconița

 

466. Chemarea Apostolilor

 

„Veniți după Mine!”

A fost chemarea lui Hristos,

Iar pescarii și-au lăsat plasele

Și L-au urmat cu credință.

 

Doamne, când mă chemi și pe mine,

Ajută-mă să nu amân,

Ci să răspund cu inimă sinceră

Și să merg după Tine.

 

Cristian Diaconița

 

467. Pescar de oameni

 

Apostolii erau pescari,

Dar Hristos i-a chemat

Să devină pescari de oameni

Și să vestească Împărăția.

 

Doamne, fă și viața mea

Un instrument pentru bine,

Ca prin cuvânt și faptă

Să-i apropii pe oameni de Tine.

 

Cristian Diaconița

 

468. Predica de pe Munte

 

Pe munte, Hristos a vorbit

Despre iubire și dreptate,

Despre rugăciune și milă

Și despre Împărăția cerurilor.

 

Doamne, fă-mi inima atentă

La fiecare cuvânt al Tău,

Ca să nu fiu doar ascultător,

Ci și împlinitor.

 

Cristian Diaconița

 

469. Tatăl nostru

 

Când spun „Tatăl nostru”,

Îmi ridic privirea către cer,

Știind că Dumnezeu ne cheamă

Să fim copiii Săi.

 

Sfințească-se numele Tău,

Vie Împărăția Ta,

Și fie voia Ta în viața mea,

Precum în cer, așa și pe pământ.

 

Cristian Diaconița

 

470. Pâinea cea de toate zilele

 

Pâinea cea de toate zilele

O cerem de la Dumnezeu,

Știind că fiecare dar

Vine din mâna Sa.

 

Dar nu vrem doar pâine pentru trup,

Ci și hrană pentru suflet:

Cuvântul lui Dumnezeu

Și iubirea lui Hristos.

 

Cristian Diaconița

 

471. Iertarea greșelilor

 

„Și ne iartă nouă greșelile noastre”

Ne rugăm cu smerenie,

Căci știm că suntem oameni

Și avem nevoie de iertare.

 

Doamne, ajută-mă să iert

Și să cer iertare când greșesc,

Ca pacea să se întoarcă

În sufletul meu.

 

Cristian Diaconița

 

472. Ferește-ne de ispită

 

Doamne, când ispita vine

Și mă cheamă spre păcat,

Dă-mi putere să spun „nu”

Și să rămân neclintit.

 

Nu mă lăsa singur în luptă,

Ci fii mereu lângă mine,

Ca să aleg calea cea dreaptă

Și să rămân cu Tine.

 

Cristian Diaconița

 

473. Pilda semănătorului

 

Semănătorul a aruncat

Sămânța peste tot pământul,

Dar numai pământul bun

A adus rod bogat.

 

Doamne, fă inima mea

Pământ bun și roditor,

Ca să păstrez Cuvântul Tău

Și să-l trăiesc cu folos.

 

Cristian Diaconița

 

474. Pilda fiului risipitor

 

Fiul plecat departe

Și-a risipit toată averea,

Dar când și-a venit în fire

S-a întors la tatăl său.

 

Doamne, când mă rătăcesc,

Dă-mi putere să mă întorc,

Să-mi recunosc păcatul

Și să primesc iertarea Ta.

 

Cristian Diaconița

 

475. Pilda talanților

 

Nu ascunde darul primit

De la Dumnezeu în pământ,

Ci lucrează cu el spre bine

Și spre folosul tuturor.

 

Doamne, ajută-mă să folosesc

Tot ceea ce mi-ai dăruit,

Ca la sfârșitul vieții mele

Să pot spune că am rodit.

 

Cristian Diaconița

 

476. Pilda celor zece fecioare

 

Fecioarele au așteptat

Venirea Mirelui în noapte,

Iar cele înțelepte au avut

Untdelemn în candele.

 

Doamne, ține-mi candela aprinsă,

Să nu-mi pierd credința niciodată,

Ci să fiu pregătit mereu

Pentru întâlnirea cu Tine.

 

Cristian Diaconița

 

477. Judecata

 

Va veni ziua când fiecare

Va da răspuns pentru viața sa,

Pentru binele sau răul

Pe care l-a făcut.

 

Doamne, ajută-mă să trăiesc

Cu frică sfântă și dreptate,

Făcând binele cât pot

Și fugind de răutate.

 

Cristian Diaconița

 

478. Împărăția Cerurilor

 

Împărăția Cerurilor

Este nădejdea creștinului,

Locul unde durerea încetează

Și bucuria nu mai are sfârșit.

 

Doamne, ajută-mă să merg

Pe calea către Împărăție,

Și să nu schimb veșnicia

Pentru plăcerile trecătoare.

 

Cristian Diaconița

 

479. Viața veșnică

 

Viața aceasta este trecătoare,

Dar sufletul caută veșnicia,

Căci omul a fost creat

Pentru comuniunea cu Dumnezeu.

 

Doamne, pune în mine

Dorul după cele cerești,

Și ajută-mă să trăiesc

În credință și iubire.

 

Cristian Diaconița

 

480. Raiul

 

Raiul este nădejdea

Celui care crede în Hristos,

Locul păcii și-al iubirii,

Departe de orice plâns.

 

Doamne, nu mă lăsa să uit

Că viața aceasta trece,

Ci ajută-mă să caut

Cele veșnice.

 

Cristian Diaconița

 

481. Judecata de Apoi

 

Când va veni Judecata

Și toate se vor descoperi,

Omul nu va putea ascunde

Ceea ce a fost în inima lui.

 

Doamne, dă-mi pocăință astăzi,

Cât încă mai am timp,

Ca să mă îndrept înainte

De întâlnirea cu Tine.

 

Cristian Diaconița

 

482. Învierea morților

 

Va veni ziua Învierii,

Când moartea va fi biruită,

Iar Dumnezeu va chema

Pe oameni la viață.

 

Această nădejde ne întărește

În vremea necazului greu,

Căci știm că moartea nu este

Ultimul cuvânt.

 

Cristian Diaconița

 

483. Mormântul

 

Mormântul este doar o trecere

Pentru omul care crede,

Căci nădejdea lui este Hristos

Și Învierea cea de apoi.

 

Doamne, când pierd pe cineva drag,

Mângâie-mi inima cu nădejde,

Și ajută-mă să cred

În viața veșnică.

 

Cristian Diaconița

 

484. Lumina veșnică

 

Dincolo de această lume

Există lumina lui Dumnezeu,

O lumină fără apus

Și fără sfârșit.

 

Doamne, fă sufletul meu

Să dorească această lumină,

Și nu mă lăsa să mă pierd

În întunericul păcatului.

 

Cristian Diaconița

 

485. Cetatea cerească

 

Cetatea cerească așteaptă

Pe cei ce caută pe Dumnezeu,

Nu cu ziduri făcute de oameni,

Ci cu slavă și lumină.

 

Doamne, călăuzește-mi pașii

Spre patria cea cerească,

Și ajută-mă să nu uit

Că acolo este adevărata casă.

 

Cristian Diaconița

 

486. Noul Ierusalim

 

Noul Ierusalim strălucește

În viziunea sfântă a Apocalipsei,

Ca o cetate a lui Dumnezeu

Plină de slavă și lumină.

 

Doamne, păstrează în mine

Nădejdea Împărăției Tale,

Și fă-mă vrednic prin har

De lumina cea veșnică.

 

Cristian Diaconița

 

487. Râul vieții

 

Din cetatea lui Dumnezeu

Curge râul vieții,

Iar pomul vieții rodește

Pentru vindecarea neamurilor.

 

Doamne, adapă-mi sufletul

Cu apa vieții Tale,

Ca să nu mai însetez

După lucrurile trecătoare.

 

Cristian Diaconița

 

488. Alfa și Omega

 

„Eu sunt Alfa și Omega”,

Spune Domnul cel Preasfânt,

Începutul și sfârșitul

A tot ceea ce există.

 

Doamne, viața mea este

În mâna Ta cea puternică,

De aceea vreau să Te urmez

Până la sfârșit.

 

Cristian Diaconița

 

489. Vino, Doamne Iisuse!

 

„Vino, Doamne Iisuse!”

Este dorința inimii mele,

Să vină Împărăția Ta

Și să se împlinească voia Ta.

 

Până atunci vreau să veghez,

Să mă rog și să iubesc,

Și să păstrez credința vie

În sufletul meu.

 

Cristian Diaconița

 

490. Cerul și pământul

 

Cerul și pământul trec,

Dar Cuvântul Tău rămâne,

Neschimbat și veșnic viu,

Mai tare decât orice lume.

 

Doamne, pune Cuvântul Tău

În adâncul inimii mele,

Ca să am temelie tare

În toate zilele vieții.

 

Cristian Diaconița

 

491. Crucea și Învierea

 

Crucea și Învierea

Sunt taina iubirii lui Hristos,

Căci prin moarte a biruit moartea

Și ne-a deschis drumul către viață.

 

Doamne, când port crucea mea,

Dă-mi nădejdea Învierii,

Ca să nu mă opresc pe drum

Și să merg până la capăt.

 

Cristian Diaconița

 

492. Hristos este cu mine

 

Hristos este cu mine

În bucurie și în plâns,

În ziua luminoasă

Și în noaptea cea grea.

 

De aceea nu mă tem,

Ci înainte merg cu El,

Căci iubirea Lui mă ține

Și mă ridică din cădere.

 

Cristian Diaconița

 

493. Rugăciune pentru România

 

Doamne, binecuvântează

Pământul nostru românesc,

Casele și familiile

Și oamenii care aici trăiesc.

 

Dă-ne pace și înțelegere,

Credință, iubire și dreptate,

Și păzește-ne de răutate

Și de orice dezbinare.

 

Cristian Diaconița

 

494. Pentru Biserică

 

Doamne, păzește Biserica Ta

În adevăr și unitate,

Dă-i păstori credincioși

Și popor cu inimă curată.

 

Fă-ne să rămânem aproape

De Hristos și de Evanghelie,

Și să păstrăm credința vie

În fiecare generație.

 

Cristian Diaconița

 

495. Pentru cei plecați

 

Doamne, fii aproape

De cei plecați departe de casă,

De cei care muncesc în străinătate

Și duc dorul celor dragi.

 

Păzește-i pe drumuri,

Întărește-i în încercări,

Și adu-i cu pace acasă

Când va veni vremea.

 

Cristian Diaconița

 

496. Pentru cei în necaz

 

Pentru cei care plâng astăzi,

Doamne, fii mângâiere,

Pentru cei care nu mai pot,

Fii putere și răbdare.

 

Pentru cei care s-au pierdut,

Fii Călăuză către bine,

Iar pentru cei fără nădejde

Aprinde lumina Ta.

 

Cristian Diaconița

 

497. Pentru cei adormiți

 

Doamne, pomenește-i în pace

Pe cei plecați dintre noi,

Și așază sufletele lor

În lumina milei Tale.

 

Iar nouă, celor rămași,

Dă-ne credință și nădejde,

Ca despărțirea de acum

Să nu fie fără speranță.

 

Cristian Diaconița

 

498. Ultima rugăciune

 

Când ziua vieții mele

Se va apropia de sfârșit,

Doamne, găsește-mă în credință,

Cu sufletul către Tine.

 

Iartă-mi toate greșelile,

Primește rugăciunea mea,

Și nu mă lăsa niciodată

Departe de iubirea Ta.

 

Cristian Diaconița

 

499. Cântarea inimii

 

Toată viața mea, Iisuse,

Vreau să-Ți cânt și să Te slăvesc,

Să merg pe calea Ta cea sfântă

Și în Tine să nădăjduiesc.

 

De la prima mea rugăciune

Până la ultimul meu suspin,

Vreau să spun cu inimă sinceră:

„Doamne, al Tău sunt.”

 

Cristian Diaconița

 

500. Slavă lui Hristos

 

Slavă Ție, Iisuse Hristoase,

Fiul Tatălui cel Preasfânt,

Pentru iubirea Ta cea mare

Arătată nouă pe pământ.

 

Slavă pentru Crucea Ta,

Slavă pentru Înviere,

Slavă pentru veșnica viață

Și pentru sfânta mântuire.

 

Să răsune peste veacuri

Numele Tău minunat,

Iar în inimile noastre

Să fii veșnic Împărat.

 

Cu credință și iubire,

Cu nădejde și cu har,

Îți aduc această cântare

Ca pe-un mic și sfânt altar.

 

Slavă Tatălui și Fiului

Și Sfântului Duh, acum și pururea

Și în vecii vecilor. Amin.

 

Cristian Diaconița.                                                                                          500 DE POEZII CREȘTINE

 

de Cristian Diaconița

 

Poeziile 451–500

 

451. Maica Domnului

 

Preasfântă Maică a Domnului,

Cu smerenie Te cinstim,

Căci L-ai purtat pe Fiul Sfânt

Și către El noi Te privim.

 

Acoperă-ne cu rugăciunea,

Când trecem prin necaz și greu,

Și roagă-L pe Fiul Tău

Să ne păzească Dumnezeu.

 

Cristian Diaconița

 

452. Buna Vestire

 

Îngerul Gavriil a venit

La Fecioara cea smerită,

Vestindu-i marea taină

A Întrupării lui Hristos.

 

Maria a primit cu smerenie

Voia Tatălui ceresc,

Iar prin ascultarea ei

S-a deschis calea mântuirii.

 

Cristian Diaconița

 

453. Nașterea Domnului

 

În Betleem, în noaptea sfântă,

Hristos în iesle S-a născut,

Iar cerul a cântat de slavă

Pentru Pruncul cel Preasfânt.

 

Păstorii au venit să vadă

Minunea cea dumnezeiască,

Iar lumea a primit Lumina

Care avea să o mântuiască.

 

Cristian Diaconița

 

454. Steaua

 

O stea a strălucit pe cer

Și magii au urmat-o,

Căutând Pruncul cel Sfânt

Pe Care Dumnezeu L-a trimis.

 

Doamne, fii și Tu steaua mea

În noaptea vieții mele,

Și călăuzește-mi pașii

Spre lumina Împărăției Tale.

 

Cristian Diaconița

 

455. Betleem

 

Betleem, cetate mică,

Ai primit pe Împărat,

Nu în palat și nici în slavă,

Ci într-o iesle S-a arătat.

 

Acolo cerul s-a apropiat

De lumea noastră trecătoare,

Iar Pruncul Iisus ne-a adus

Nădejde, pace și iertare.

 

Cristian Diaconița

 

456. Ieslea

 

În ieslea simplă din Betleem

S-a odihnit Pruncul Sfânt,

Cel prin Care toate sunt făcute,

Domnul cerului și-al pământului.

 

O, taină mare și adâncă,

Ce mintea nu o poate cuprinde:

Dumnezeu S-a făcut Om

Din iubire pentru oameni.

 

Cristian Diaconița

 

457. Păstorii

 

Păstorii vegheau în noapte

Când îngerii au apărut,

Vestindu-le cu bucurie

Că Mântuitorul S-a născut.

 

Și au alergat la Betleem

Să vadă minunea cea mare,

Apoi s-au întors slăvind

Pe Dumnezeu cu bucurie.

 

Cristian Diaconița

 

458. Magii

 

Magii au venit de departe

Cu daruri pentru Pruncul Sfânt:

Aur, tămâie și smirnă,

Închinându-se înaintea Lui.

 

Doamne, primește și de la mine

Darul unei inimi curate,

Pe care să Ți-o ofer

Cu iubire și smerenie.

 

Cristian Diaconița

 

459. Irod

 

Irod s-a temut de Prunc

Și a căutat să-L omoare,

Dar planul lui Dumnezeu

Nu putea fi împiedicat.

 

Doamne, păzește-mă de frică

Și de răutatea inimii,

Ca să nu lupt împotriva binelui

Din teamă sau din mândrie.

 

Cristian Diaconița

 

460. Fuga în Egipt

 

Iosif a primit poruncă

Să plece cu Pruncul în Egipt,

Iar Maica Domnului și Iisus

Au fost păziți de Dumnezeu.

 

Doamne, păzește familiile

Care trec prin vremuri grele,

Și fii aproape de cei

Care trebuie să-și lase casa.

 

Cristian Diaconița

 

461. Iisus copil

 

Copil fiind, Iisus creștea

În înțelepciune și har,

Iar viața Sa ne arată

Frumusețea ascultării.

 

Doamne, învață-i pe copii

Să crească în adevăr și bine,

Cu iubire față de părinți

Și cu credință către Tine.

 

Cristian Diaconița

 

462. Iisus în Templu

 

La Templu, copilul Iisus

Stătea în mijlocul celor învățați,

Ascultând și punând întrebări,

Iar toți erau uimiți.

 

Doamne, dă-mi și mie dorința

De a cunoaște Cuvântul Tău,

Și să caut adevărul

Cu mintea și cu inima.

 

Cristian Diaconița

 

463. Botezul Domnului

 

În Iordan, Iisus a venit

La Ioan să fie botezat,

Iar cerurile s-au deschis

Și Duhul Sfânt S-a arătat.

 

Glasul Tatălui S-a auzit,

Mărturisind pe Fiul iubit,

Iar lumea a primit lumina

Sfintei Treimi.

 

Cristian Diaconița

 

464. Iordanul

 

Râul Iordan păstrează taina

Botezului Mântuitorului,

Când Hristos a intrat în ape

Pentru mântuirea oamenilor.

 

Doamne, amintește-mi mereu

De chemarea botezului meu,

Să trăiesc în credință

Și să rămân aproape de Tine.

 

Cristian Diaconița

 

465. Ispitirea în pustie

 

În pustie, Hristos a postit

Și a fost ispitit de diavol,

Dar Domnul a rămas statornic

În ascultarea față de Tatăl.

 

Când ispita vine spre mine,

Doamne, dă-mi putere și lumină,

Ca să aleg adevărul

Și să nu cad în păcat.

 

Cristian Diaconița

 

466. Chemarea Apostolilor

 

„Veniți după Mine!”

A fost chemarea lui Hristos,

Iar pescarii și-au lăsat plasele

Și L-au urmat cu credință.

 

Doamne, când mă chemi și pe mine,

Ajută-mă să nu amân,

Ci să răspund cu inimă sinceră

Și să merg după Tine.

 

Cristian Diaconița

 

467. Pescar de oameni

 

Apostolii erau pescari,

Dar Hristos i-a chemat

Să devină pescari de oameni

Și să vestească Împărăția.

 

Doamne, fă și viața mea

Un instrument pentru bine,

Ca prin cuvânt și faptă

Să-i apropii pe oameni de Tine.

 

Cristian Diaconița

 

468. Predica de pe Munte

 

Pe munte, Hristos a vorbit

Despre iubire și dreptate,

Despre rugăciune și milă

Și despre Împărăția cerurilor.

 

Doamne, fă-mi inima atentă

La fiecare cuvânt al Tău,

Ca să nu fiu doar ascultător,

Ci și împlinitor.

 

Cristian Diaconița

 

469. Tatăl nostru

 

Când spun „Tatăl nostru”,

Îmi ridic privirea către cer,

Știind că Dumnezeu ne cheamă

Să fim copiii Săi.

 

Sfințească-se numele Tău,

Vie Împărăția Ta,

Și fie voia Ta în viața mea,

Precum în cer, așa și pe pământ.

 

Cristian Diaconița

 

470. Pâinea cea de toate zilele

 

Pâinea cea de toate zilele

O cerem de la Dumnezeu,

Știind că fiecare dar

Vine din mâna Sa.

 

Dar nu vrem doar pâine pentru trup,

Ci și hrană pentru suflet:

Cuvântul lui Dumnezeu

Și iubirea lui Hristos.

 

Cristian Diaconița

 

471. Iertarea greșelilor

 

„Și ne iartă nouă greșelile noastre”

Ne rugăm cu smerenie,

Căci știm că suntem oameni

Și avem nevoie de iertare.

 

Doamne, ajută-mă să iert

Și să cer iertare când greșesc,

Ca pacea să se întoarcă

În sufletul meu.

 

Cristian Diaconița

 

472. Ferește-ne de ispită

 

Doamne, când ispita vine

Și mă cheamă spre păcat,

Dă-mi putere să spun „nu”

Și să rămân neclintit.

 

Nu mă lăsa singur în luptă,

Ci fii mereu lângă mine,

Ca să aleg calea cea dreaptă

Și să rămân cu Tine.

 

Cristian Diaconița

 

473. Pilda semănătorului

 

Semănătorul a aruncat

Sămânța peste tot pământul,

Dar numai pământul bun

A adus rod bogat.

 

Doamne, fă inima mea

Pământ bun și roditor,

Ca să păstrez Cuvântul Tău

Și să-l trăiesc cu folos.

 

Cristian Diaconița

 

474. Pilda fiului risipitor

 

Fiul plecat departe

Și-a risipit toată averea,

Dar când și-a venit în fire

S-a întors la tatăl său.

 

Doamne, când mă rătăcesc,

Dă-mi putere să mă întorc,

Să-mi recunosc păcatul

Și să primesc iertarea Ta.

 

Cristian Diaconița

 

475. Pilda talanților

 

Nu ascunde darul primit

De la Dumnezeu în pământ,

Ci lucrează cu el spre bine

Și spre folosul tuturor.

 

Doamne, ajută-mă să folosesc

Tot ceea ce mi-ai dăruit,

Ca la sfârșitul vieții mele

Să pot spune că am rodit.

 

Cristian Diaconița

 

476. Pilda celor zece fecioare

 

Fecioarele au așteptat

Venirea Mirelui în noapte,

Iar cele înțelepte au avut

Untdelemn în candele.

 

Doamne, ține-mi candela aprinsă,

Să nu-mi pierd credința niciodată,

Ci să fiu pregătit mereu

Pentru întâlnirea cu Tine.

 

Cristian Diaconița

 

477. Judecata

 

Va veni ziua când fiecare

Va da răspuns pentru viața sa,

Pentru binele sau răul

Pe care l-a făcut.

 

Doamne, ajută-mă să trăiesc

Cu frică sfântă și dreptate,

Făcând binele cât pot

Și fugind de răutate.

 

Cristian Diaconița

 

478. Împărăția Cerurilor

 

Împărăția Cerurilor

Este nădejdea creștinului,

Locul unde durerea încetează

Și bucuria nu mai are sfârșit.

 

Doamne, ajută-mă să merg

Pe calea către Împărăție,

Și să nu schimb veșnicia

Pentru plăcerile trecătoare.

 

Cristian Diaconița

 

479. Viața veșnică

 

Viața aceasta este trecătoare,

Dar sufletul caută veșnicia,

Căci omul a fost creat

Pentru comuniunea cu Dumnezeu.

 

Doamne, pune în mine

Dorul după cele cerești,

Și ajută-mă să trăiesc

În credință și iubire.

 

Cristian Diaconița

 

480. Raiul

 

Raiul este nădejdea

Celui care crede în Hristos,

Locul păcii și-al iubirii,

Departe de orice plâns.

 

Doamne, nu mă lăsa să uit

Că viața aceasta trece,

Ci ajută-mă să caut

Cele veșnice.

 

Cristian Diaconița

 

481. Judecata de Apoi

 

Când va veni Judecata

Și toate se vor descoperi,

Omul nu va putea ascunde

Ceea ce a fost în inima lui.

 

Doamne, dă-mi pocăință astăzi,

Cât încă mai am timp,

Ca să mă îndrept înainte

De întâlnirea cu Tine.

 

Cristian Diaconița

 

482. Învierea morților

 

Va veni ziua Învierii,

Când moartea va fi biruită,

Iar Dumnezeu va chema

Pe oameni la viață.

 

Această nădejde ne întărește

În vremea necazului greu,

Căci știm că moartea nu este

Ultimul cuvânt.

 

Cristian Diaconița

 

483. Mormântul

 

Mormântul este doar o trecere

Pentru omul care crede,

Căci nădejdea lui este Hristos

Și Învierea cea de apoi.

 

Doamne, când pierd pe cineva drag,

Mângâie-mi inima cu nădejde,

Și ajută-mă să cred

În viața veșnică.

 

Cristian Diaconița

 

484. Lumina veșnică

 

Dincolo de această lume

Există lumina lui Dumnezeu,

O lumină fără apus

Și fără sfârșit.

 

Doamne, fă sufletul meu

Să dorească această lumină,

Și nu mă lăsa să mă pierd

În întunericul păcatului.

 

Cristian Diaconița

 

485. Cetatea cerească

 

Cetatea cerească așteaptă

Pe cei ce caută pe Dumnezeu,

Nu cu ziduri făcute de oameni,

Ci cu slavă și lumină.

 

Doamne, călăuzește-mi pașii

Spre patria cea cerească,

Și ajută-mă să nu uit

Că acolo este adevărata casă.

 

Cristian Diaconița

 

486. Noul Ierusalim

 

Noul Ierusalim strălucește

În viziunea sfântă a Apocalipsei,

Ca o cetate a lui Dumnezeu

Plină de slavă și lumină.

 

Doamne, păstrează în mine

Nădejdea Împărăției Tale,

Și fă-mă vrednic prin har

De lumina cea veșnică.

 

Cristian Diaconița

 

487. Râul vieții

 

Din cetatea lui Dumnezeu

Curge râul vieții,

Iar pomul vieții rodește

Pentru vindecarea neamurilor.

 

Doamne, adapă-mi sufletul

Cu apa vieții Tale,

Ca să nu mai însetez

După lucrurile trecătoare.

 

Cristian Diaconița

 

488. Alfa și Omega

 

„Eu sunt Alfa și Omega”,

Spune Domnul cel Preasfânt,

Începutul și sfârșitul

A tot ceea ce există.

 

Doamne, viața mea este

În mâna Ta cea puternică,

De aceea vreau să Te urmez

Până la sfârșit.

 

Cristian Diaconița

 

489. Vino, Doamne Iisuse!

 

„Vino, Doamne Iisuse!”

Este dorința inimii mele,

Să vină Împărăția Ta

Și să se împlinească voia Ta.

 

Până atunci vreau să veghez,

Să mă rog și să iubesc,

Și să păstrez credința vie

În sufletul meu.

 

Cristian Diaconița

 

490. Cerul și pământul

 

Cerul și pământul trec,

Dar Cuvântul Tău rămâne,

Neschimbat și veșnic viu,

Mai tare decât orice lume.

 

Doamne, pune Cuvântul Tău

În adâncul inimii mele,

Ca să am temelie tare

În toate zilele vieții.

 

Cristian Diaconița

 

491. Crucea și Învierea

 

Crucea și Învierea

Sunt taina iubirii lui Hristos,

Căci prin moarte a biruit moartea

Și ne-a deschis drumul către viață.

 

Doamne, când port crucea mea,

Dă-mi nădejdea Învierii,

Ca să nu mă opresc pe drum

Și să merg până la capăt.

 

Cristian Diaconița

 

492. Hristos este cu mine

 

Hristos este cu mine

În bucurie și în plâns,

În ziua luminoasă

Și în noaptea cea grea.

 

De aceea nu mă tem,

Ci înainte merg cu El,

Căci iubirea Lui mă ține

Și mă ridică din cădere.

 

Cristian Diaconița

 

493. Rugăciune pentru România

 

Doamne, binecuvântează

Pământul nostru românesc,

Casele și familiile

Și oamenii care aici trăiesc.

 

Dă-ne pace și înțelegere,

Credință, iubire și dreptate,

Și păzește-ne de răutate

Și de orice dezbinare.

 

Cristian Diaconița

 

494. Pentru Biserică

 

Doamne, păzește Biserica Ta

În adevăr și unitate,

Dă-i păstori credincioși

Și popor cu inimă curată.

 

Fă-ne să rămânem aproape

De Hristos și de Evanghelie,

Și să păstrăm credința vie

În fiecare generație.

 

Cristian Diaconița

 

495. Pentru cei plecați

 

Doamne, fii aproape

De cei plecați departe de casă,

De cei care muncesc în străinătate

Și duc dorul celor dragi.

 

Păzește-i pe drumuri,

Întărește-i în încercări,

Și adu-i cu pace acasă

Când va veni vremea.

 

Cristian Diaconița

 

496. Pentru cei în necaz

 

Pentru cei care plâng astăzi,

Doamne, fii mângâiere,

Pentru cei care nu mai pot,

Fii putere și răbdare.

 

Pentru cei care s-au pierdut,

Fii Călăuză către bine,

Iar pentru cei fără nădejde

Aprinde lumina Ta.

 

Cristian Diaconița

 

497. Pentru cei adormiți

 

Doamne, pomenește-i în pace

Pe cei plecați dintre noi,

Și așază sufletele lor

În lumina milei Tale.

 

Iar nouă, celor rămași,

Dă-ne credință și nădejde,

Ca despărțirea de acum

Să nu fie fără speranță.

 

Cristian Diaconița

 

498. Ultima rugăciune

 

Când ziua vieții mele

Se va apropia de sfârșit,

Doamne, găsește-mă în credință,

Cu sufletul către Tine.

 

Iartă-mi toate greșelile,

Primește rugăciunea mea,

Și nu mă lăsa niciodată

Departe de iubirea Ta.

 

Cristian Diaconița

 

499. Cântarea inimii

 

Toată viața mea, Iisuse,

Vreau să-Ți cânt și să Te slăvesc,

Să merg pe calea Ta cea sfântă

Și în Tine să nădăjduiesc.

 

De la prima mea rugăciune

Până la ultimul meu suspin,

Vreau să spun cu inimă sinceră:

„Doamne, al Tău sunt.”

 

Cristian Diaconița

 

500. Slavă lui Hristos

 

Slavă Ție, Iisuse Hristoase,

Fiul Tatălui cel Preasfânt,

Pentru iubirea Ta cea mare

Arătată nouă pe pământ.

 

Slavă pentru Crucea Ta,

Slavă pentru Înviere,

Slavă pentru veșnica viață

Și pentru sfânta mântuire.

 

Să răsune peste veacuri

Numele Tău minunat,

Iar în inimile noastre

Să fii veșnic Împărat.

 

Cu credință și iubire,

Cu nădejde și cu har,

Îți aduc această cântare

Ca pe-un mic și sfânt altar.

 

Slavă Tatălui și Fiului

Și Sfântului Duh, acum și pururea

Și în vecii vecilor. Amin.

Еще ...

500 de Poezii Creștine 251–300

251. Împărăția Cerurilor

 

Dincolo de lumea trecătoare

Există-o veșnică lumină,

Unde sufletul găsește pace

Și dragostea nu se termină.

 

Doamne, ajută-mă să caut

Împărăția Ta mereu,

Să nu iubesc mai mult lumea

Decât pe Tine, Dumnezeu.

 

Cristian Diaconița

 

252. Viața veșnică

 

Viața aceasta trece repede

Ca o clipă într-un vis,

Dar nădejdea mea rămâne

În Hristos, Cel ce a promis.

 

Doamne, păstrează-mi sufletul

În credință și iubire,

Ca să pot primi, prin mila Ta,

Darul vieții fără sfârșire.

 

Cristian Diaconița

 

253. Ziua Judecății

 

Va veni o zi în care

Fiecare om va sta

Înaintea lui Dumnezeu

Și faptele și le va vedea.

 

De aceea vreau de astăzi

Să trăiesc cu suflet curat,

Să iubesc și să fac bine

Cât timp încă mi-ai lăsat.

 

Cristian Diaconița

 

254. Judecătorul drept

 

Tu ești Judecătorul lumii,

Drept și fără de păcat,

Și cunoști fiecare inimă

Și tot ce omul a lucrat.

 

Doamne, nu mă lăsa în rău,

Ci întoarce-mă mereu,

Ca în ziua judecății

Să găsesc mila Ta.

 

Cristian Diaconița

 

255. Cartea vieții

 

Înaintea Ta, Doamne Sfinte,

Nimic nu poate fi ascuns,

Tu cunoști fiecare faptă

Și fiecare gând ascuns.

 

Scrie, Doamne, în inima mea

Credința, dragostea și pacea,

Ca numele meu să rămână

În cartea vieții prin harul Tău.

 

Cristian Diaconița

 

256. Îngerul păzitor

 

Îngerul meu păzitor

Mă însoțește zi și noapte,

Mă îndeamnă către bine

Și mă ferește de păcate.

 

Doamne, păzește-mă prin el

De primejdii și ispite,

Și condu-mă pe calea dreaptă

Către cele fericite.

 

Cristian Diaconița

 

257. Glasul îngerilor

 

În cer se-aude cântare

De îngeri înaintea Ta,

Iar sufletul meu dorește

Să Te slăvească asemenea.

 

Primește, Doamne, cântarea mea,

Chiar dacă este mică și smerită,

Căci vine dintr-o inimă

Care Te caută necontenit.

 

Cristian Diaconița

 

258. Heruvimii

 

Heruvimii Te slăvesc, Doamne,

Înaintea tronului ceresc,

Iar eu, un om atât de mic,

Cu smerenie Te iubesc.

 

Învață-mă să Te slăvesc

Prin tot ce fac și tot ce spun,

Și să păstrez în viața mea

Un suflet sincer și bun.

 

Cristian Diaconița

 

259. Serafimii

 

Serafimii cântă neîncetat:

„Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul!”

Iar cerul se umple de slavă

Înaintea Celui Preaînalt.

 

Doamne, fă și inima mea

Un altar de rugăciune,

În care numele Tău sfânt

Să fie mereu în cântare.

 

Cristian Diaconița

 

260. Sfânta Treime

 

Slavă Tatălui Celui veșnic,

Slavă Fiului iubit,

Slavă Duhului Sfânt,

Dumnezeului cel desăvârșit.

 

O singură dumnezeire,

Trei Persoane în iubire,

Taină sfântă și adâncă

Ce ne cheamă la mântuire.

 

Cristian Diaconița

 

261. Tatăl nostru

 

Tatăl nostru din ceruri,

Numele Tău fie sfințit,

Vie Împărăția Ta,

Iar voia Ta să fie împlinită.

 

Pâinea noastră dă-ne astăzi,

Iartă-ne greșelile noastre,

Și păzește-ne de rău,

Doamne, în toate zilele noastre.

 

Cristian Diaconița

 

262. Împărate Ceresc

 

Împărate Ceresc, Mângâietorule,

Duhul Adevărului cel Sfânt,

Vino și locuiește-n noi

Și curăță-ne de tot păcatul.

 

Mântuiește, Bunule, sufletele noastre

Și fă-ne vrednici de iubirea Ta,

Ca să trăim în pace și credință

Sub lumina harului Tău.

 

Cristian Diaconița

 

263. Preasfânta Treime

 

Preasfântă Treime, miluiește-ne,

Doamne, curăță păcatele noastre,

Stăpâne, iartă fărădelegile noastre,

Sfinte, cercetează și vindecă slăbiciunile noastre.

 

Pentru numele Tău cel sfânt,

Miluiește-ne și ne mântuiește,

Și dă-ne pace în suflet

Și lumină în viață.

 

Cristian Diaconița

 

264. Crezul

 

Cred în Tatăl cel Atotputernic,

Creatorul cerului și al pământului,

Și în Iisus Hristos, Fiul Său,

Care pentru noi S-a întrupat.

 

Cred în Duhul Sfânt, în Biserică,

În învierea morților și viața veșnică,

Și mărturisesc cu credință

Nădejdea mântuirii.

 

Cristian Diaconița

 

265. Iisus Hristos

 

Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu,

A venit în lume pentru noi,

Să ne ridice din păcat

Și să ne ducă spre lumină.

 

El este Domn și Mântuitor,

El este Calea către Tatăl,

Și cine crede cu iubire

Găsește viață în Hristos.

 

Cristian Diaconița

 

266. Nașterea Domnului

 

În Betleem, în noaptea sfântă,

S-a născut Pruncul cel Preasfânt,

Iar îngerii cântau în ceruri

Și pace vesteau pe pământ.

 

Maica Domnului Îl privea

Cu dragoste și cu smerenie,

Iar lumea primea în acea noapte

Lumina mântuirii.

 

Cristian Diaconița

 

267. Peștera din Betleem

 

Într-o peșteră smerită

S-a arătat Lumina lumii,

Nu într-un palat împărătesc,

Ci în simplitatea unei iesle.

 

Doamne, învață-mă smerenia

Pe care ai arătat-o nouă,

Și fă-mi inima asemenea

Peșterii ce Te-a primit.

 

Cristian Diaconița

 

268. Magii

 

Trei magi au venit de departe

Urmând lumina stelei sfinte,

Aducând daruri Pruncului

Și plecându-se înaintea Lui.

 

Și noi să venim cu inimă curată

Înaintea lui Hristos,

Aducându-I drept dar viața

Și iubirea noastră.

 

Cristian Diaconița

 

269. Steaua

 

Steaua din Betleem a luminat

Drumul celor ce Te căutau,

Și i-a condus până la Pruncul

Pe care îngerii Îl lăudau.

 

Fii și pentru mine, Doamne,

Steaua care-mi arată drumul,

Când nu mai știu unde să merg

Și sufletul îmi este tulburat.

 

Cristian Diaconița

 

270. Maica Domnului

 

Preacurată Maică a Domnului,

Tu ai primit vestea cea sfântă

Și ai răspuns cu smerenie

Chemării lui Dumnezeu.

 

Roagă-te pentru noi, Marie,

Când suntem slabi și încercați,

Și condu-ne mereu spre Fiul Tău,

Iisus Hristos, Mântuitorul.

 

Cristian Diaconița

 

271. Buna Vestire

 

Îngerul a venit la Maria

Și i-a vestit taina cea mare:

Că din ea Se va naște Hristos,

Mântuitorul omenirii.

 

Prin ascultarea ei smerită

A venit în lume Mântuitorul,

Iar noi să învățăm de la dânsa

Credința și ascultarea.

 

Cristian Diaconița

 

272. Elisabeta

 

Elisabeta a primit cu bucurie

Vizita Maicii Domnului,

Iar pruncul din pântecele ei

A tresăltat de bucurie.

 

Doamne, fă și inima mea

Să tresalte când Te simte aproape,

Și să recunoască în orice clipă

Prezența Ta cea sfântă.

 

Cristian Diaconița

 

273. Ioan Botezătorul

 

Ioan Botezătorul a strigat

În pustiu către oameni:

„Pregătiți calea Domnului

Și îndreptați cărările Lui!”

 

Ajută-mă și pe mine, Doamne,

Să-mi îndrept calea vieții,

Să las păcatul în urmă

Și să Te primesc în inimă.

 

Cristian Diaconița

 

274. Iordanul

 

La râul Iordanului, Hristos

A venit să Se boteze,

Iar cerurile s-au deschis

Și Duhul Sfânt S-a arătat.

 

Glasul Tatălui a mărturisit

Iubirea pentru Fiul Său,

Iar noi primim prin această taină

Chemarea către Dumnezeu.

 

Cristian Diaconița

 

275. Botezul

 

Prin Botez omul începe

Un drum nou în Dumnezeu,

Lăsând în urmă păcatul

Și primind harul Său.

 

Doamne, ajută-mă să păstrez

Curată credința primită,

Și să nu uit niciodată

Chemarea Ta cea sfântă.

 

Cristian Diaconița

 

276. Pustia

 

În pustie, Hristos a stat

În post și rugăciune,

Biruitor asupra ispitei

Și statornic în misiunea Sa.

 

Când vin ispitele la mine,

Dă-mi putere, Doamne Sfinte,

Să aleg adevărul Tău

Și să nu cad în înșelare.

 

Cristian Diaconița

 

277. Ispitirea

 

Vrăjmașul L-a ispitit pe Hristos,

Dar Domnul a rămas neclintit,

Arătându-ne nouă tuturor

Cum răul poate fi biruit.

 

Când ispita mă încearcă,

Dă-mi putere să spun „nu”,

Și să aleg întotdeauna

Calea care duce spre Dumnezeu.

 

Cristian Diaconița

 

278. Chemarea

 

Hristos îi cheamă pe oameni

Să-L urmeze pe calea Sa,

Să lase în urmă păcatul

Și să-și schimbe viața.

 

Doamne, aud și eu chemarea

Și vreau să-Ți urmez pașii,

Cu credință și cu iubire

În toate zilele mele.

 

Cristian Diaconița

 

279. Pescarul

 

Pescarul și-a lăsat mreaja

Când Hristos l-a chemat,

Și a pornit fără teamă

Pe drumul cel minunat.

 

Învață-mă și pe mine, Doamne,

Să las ceea ce mă ține,

Și să Te urmez cu credință

Oriunde mă vei chema.

 

Cristian Diaconița

 

280. Apostolii

 

Doisprezece oameni simpli

Au devenit vestitori ai credinței,

Purtând în lume Evanghelia

Și numele lui Hristos.

 

Doamne, arată-mi și mie

Cum pot face bine în lume,

Prin cuvânt, prin faptă și iubire

În numele Tău cel sfânt.

 

Cristian Diaconița

 

281. Petru

 

Petru a fost pescar simplu,

Dar Hristos l-a chemat la Sine,

Și el a lăsat mrejele

Pentru o misiune mai mare.

 

Doamne, chiar dacă sunt slab,

Dacă mă chemi, vreau să vin,

Și să lucrez cu credință

Pentru binele aproapelui.

 

Cristian Diaconița

 

282. Andrei

 

Andrei, cel dintâi chemat,

L-a găsit pe Hristos și-a vestit

Cu bucurie fratelui său

Că L-a aflat pe Mesia.

 

Învață-ne să nu păstrăm

Credința doar pentru noi,

Ci să vestim prin viața noastră

Binele către cei din jur.

 

Cristian Diaconița

 

283. Toma

 

Toma s-a îndoit o vreme,

Dar când L-a întâlnit pe Domnul

A mărturisit cu credință

Învierea lui Hristos.

 

Doamne, când apar îndoieli,

Nu mă lăsa să mă îndepărtez,

Ci ajută-mă să caut adevărul

Și să rămân aproape de Tine.

 

Cristian Diaconița

 

284. Filip

 

Filip L-a întâlnit pe Hristos

Și a mers să-i spună lui Natanael

Că L-a găsit pe Cel promis,

Pe Mântuitorul lumii.

 

Doamne, pune în mine bucuria

De a Te mărturisi cu dragoste,

Nu prin ceartă sau mândrie,

Ci printr-o viață curată.

 

Cristian Diaconița

 

285. Natanael

 

Natanael a venit să vadă

Și L-a întâlnit pe Hristos,

Iar îndoiala lui s-a schimbat

Într-o mărturisire de credință.

 

Doamne, ajută-mă să caut

Adevărul cu inimă sinceră,

Și când îl voi găsi,

Să nu mă mai despart de Tine.

 

Cristian Diaconița

 

286. Matei

 

Matei stătea la vamă

Când Hristos l-a chemat,

Iar el a lăsat totul în urmă

Și după Domnul a plecat.

 

Aceasta-mi arată, Doamne,

Că omul se poate schimba,

Când primește chemarea Ta

Și răspunde cu credință.

 

Cristian Diaconița

 

287. Marcu

 

Marcu a vestit Evanghelia

Despre Hristos, Mântuitorul,

Și a lăsat Bisericii

O mărturie despre Domnul.

 

Doamne, fă și viața mea

O mică mărturie curată,

Prin care oamenii să vadă

Lumina Evangheliei Tale.

 

Cristian Diaconița

 

288. Luca

 

Luca a scris despre Hristos

Și despre faptele Apostolilor,

Păstrând pentru Biserică

Mărturia sfântă a credinței.

 

Doamne, ajută-mă să citesc

Cuvântul cu inimă deschisă,

Ca să înțeleg mai bine

Calea pe care Tu mă chemi.

 

Cristian Diaconița

 

289. Ioan Evanghelistul

 

Ioan a vorbit despre Cuvântul

Care era dintru început,

Și despre lumina adevărată

Care în lume a venit.

 

Doamne, fă-mă să înțeleg

Taina iubirii Tale mari,

Și să rămân în lumina Ta

În toate zilele mele.

 

Cristian Diaconița

 

290. Evanghelia după Matei

 

Matei ne vestește despre Hristos,

Împăratul și Mesia,

Cel promis de prooroci

Pentru mântuirea lumii.

 

Doamne, deschide-mi mintea

Când citesc Evanghelia,

Ca să înțeleg Cuvântul Tău

Și să-l trăiesc cu credință.

 

Cristian Diaconița

 

291. Evanghelia după Marcu

 

Marcu vestește cu putere

Faptele și minunile Domnului,

Arătând lumii pe Hristos

Ca Fiul lui Dumnezeu.

 

Fă-mi, Doamne, inima atentă

La fiecare cuvânt citit,

Ca Evanghelia să devină

Viață în sufletul meu.

 

Cristian Diaconița

 

292. Evanghelia după Luca

 

Luca ne vestește iubirea

Lui Hristos pentru cei pierduți,

Pentru săraci și pentru oameni

Ce caută să fie mântuiți.

 

Doamne, fă-mă milostiv

Cu cei pe care-i întâlnesc,

Ca prin iubirea mea smerită

Să mă apropii de Hristos.

 

Cristian Diaconița

 

293. Evanghelia după Ioan

 

Ioan ne vestește despre Cuvânt,

Despre lumină și iubire,

Despre Hristos, Fiul lui Dumnezeu,

Venit în lume pentru mântuire.

 

Să păstrez în inima mea

Cuvintele Evangheliei sfinte,

Ca ele să-mi fie mereu

Lumină înainte.

 

Cristian Diaconița

 

294. Cuvântul s-a făcut trup

 

Cuvântul S-a făcut trup

Și a locuit printre oameni,

Iar slava Sa s-a arătat

Celui ce crede cu iubire.

 

Taină mare și minunată,

Pe care mintea n-o cuprinde,

Dar inima o poate primi

Prin credință și smerenie.

 

Cristian Diaconița

 

295. Apa prefăcută în vin

 

La nunta din Cana Galileii

Hristos a făcut o minune,

Prefăcând apa în vin

Și arătând slava Sa.

 

Doamne, transformă și viața mea

Când este goală și lipsită,

Și umple-o cu harul Tău

Și cu iubirea Ta sfințită.

 

Cristian Diaconița

 

296. Cana Galileii

 

În Cana Galileii s-a arătat

Un început al minunilor Domnului,

Iar ucenicii au văzut

Slava lui Iisus Hristos.

 

Doamne, fă și din casa mea

Un loc al păcii și iubirii,

În care să fie mereu

Prezența și binecuvântarea Ta.

 

Cristian Diaconița

 

297. Samariteanca

 

La fântână, Hristos a vorbit

Cu femeia din Samaria,

Și i-a vestit despre apa vie

Care poate potoli setea sufletului.

 

Doamne, dă-mi și mie

Apa vie a harului Tău,

Ca să nu mai caut viața

În lucruri care trec.

 

Cristian Diaconița

 

298. Apa cea vie

 

Cine bea din apa lumii

Va înseta din nou mereu,

Dar cine primește apa vie

Găsește viață în Dumnezeu.

 

Doamne, satură-mi sufletul

Cu iubirea Ta cea mare,

Ca să nu mai caut fericirea

În lucruri trecătoare.

 

Cristian Diaconița

 

299. Pâinea vieții

 

Hristos este Pâinea Vieții,

Hrana sufletului flămând,

Și cine vine către El

Găsește viață din belșug.

 

Doamne, hrănește-mă cu har

Și păstrează-mi credința vie,

Ca sufletul meu să nu piară

Departe de Împărăția Ta.

 

Cristian Diaconița

 

300. Lumina lumii

 

Hristos este Lumina lumii,

Și cine-L urmează nu rămâne

În întunericul păcatului,

Ci merge spre viața veșnică.

 

Doamne, luminează-mi pașii,

Luminează-mi inima mereu,

Ca în toate zilele vieții

Să merg cu Tine, Dumnezeu.

 

Cristian Diaconița.                                                                                          500 DE POEZII CREȘTINE

 

de Cristian Diaconița

 

Poeziile 301–350

 

301. Hristos, Lumina mea

 

Când lumea pare întunecată

Și drumul meu nu-l mai zăresc,

Ridic privirea către Tine,

Iisuse, Doamne, și Te chem.

 

Tu ești lumina mea cea vie,

Tu ești nădejdea mea mereu,

Și chiar în noaptea cea mai grea

Mă ține mâna Ta, Dumnezeu.

 

Cristian Diaconița

 

302. Sub Crucea Ta

 

Sub Crucea Ta mă plec, Iisuse,

Cu sufletul îndurerat,

Și văd iubirea Ta cea mare

Pentru omul vinovat.

 

Nu merit jertfa Ta cea sfântă,

Dar Tu ai mers până la sfârșit,

Ca omul să găsească iarăși

Drumul spre Tatăl infinit.

 

Cristian Diaconița

 

303. Golgota

 

Pe Golgota, sub cerul greu,

Hristos purta păcatul lumii,

Iar Crucea Sa a devenit

Semn al iubirii și-al minunii.

 

Acolo sângele cel sfânt

A curs pentru întreaga lume,

Iar noi primim prin jertfa Sa

Nădejdea vieții fără moarte.

 

Cristian Diaconița

 

304. Învierea

 

Hristos a înviat din morți,

Biruitor asupra morții,

Și piatra nu L-a putut ține

În întunericul mormântului.

 

Hristos a înviat cu slavă,

Iar cerul s-a umplut de lumină,

Și pentru noi s-a deschis iar

Nădejdea vieții celei veșnice.

 

Cristian Diaconița

 

305. Hristos a înviat!

 

Hristos a înviat, creștine!

Să cânte cerul și pământul,

Să fie plină de lumină

Și casa, sufletul și gândul.

 

Hristos a biruit moartea,

Iar noi cu bucurie spunem:

„Adevărat a înviat Hristos!”

Și slavă Lui aducem.

 

Cristian Diaconița

 

306. Mormântul gol

 

Femeile au venit la mormânt

În zorii zilei celei sfinte,

Dar piatra era dată la o parte,

Iar trupul Domnului nu era.

 

Îngerul le-a vestit minunea:

„Nu este aici, a înviat!”

Și lumea întreagă a primit

Vestea vieții fără de sfârșit.

 

Cristian Diaconița

 

307. Maria Magdalena

 

Maria Magdalena a venit

Cu lacrimi la mormântul gol,

Dar L-a întâlnit pe Domnul

Și inima i s-a umplut de dor.

 

Doamne, când și eu sunt întristat,

Arată-mi lumina Învierii,

Ca să nu rămân în întuneric,

Ci să găsesc bucuria Ta.

 

Cristian Diaconița

 

308. Ucenicii la Emaus

 

Pe drumul către Emaus

Doi ucenici mergeau întristați,

Dar Hristos li S-a alăturat

Și ochii lor au fost luminați.

 

Doamne, mergi și Tu cu mine

Pe drumul vieții mele,

Și deschide-mi ochii inimii

Ca să Te recunosc în toate.

 

Cristian Diaconița

 

309. Frângerea pâinii

 

Când pâinea a fost frântă

La Emaus, L-au recunoscut,

Iar inimile lor ardeau

De cuvântul ce l-au auzit.

 

Doamne, fă să ardă-n mine

Iubirea pentru adevăr,

Și când citesc Sfânta Scriptură

Să Te cunosc tot mai mult.

 

Cristian Diaconița

 

310. Toma și Învierea

 

Toma a dorit să vadă

Și să creadă în Înviere,

Dar când Hristos i S-a arătat,

A mărturisit cu putere.

 

„Domnul meu și Dumnezeul meu!”

A spus cu inimă smerită,

Iar credința lui ne cheamă

Să credem în Hristos cu toții.

 

Cristian Diaconița

 

311. Înălțarea

 

Pe Muntele Măslinilor

Hristos S-a înălțat la Tatăl,

Iar ucenicii au rămas

Cu nădejdea și făgăduința.

 

Doamne, îndreaptă-mi și mie

Privirea către cele de sus,

Ca inima mea să nu rămână

Prinsă doar de lumea aceasta.

 

Cristian Diaconița

 

312. Rusaliile

 

Duhul Sfânt S-a pogorât

Peste Apostolii adunați,

Și inimile lor s-au umplut

De putere și de har.

 

Biserica a început să vestească

Evanghelia în întreaga lume,

Iar glasul Apostolilor

A dus tuturor numele lui Hristos.

 

Cristian Diaconița

 

313. Duhul Sfânt

 

Duhule Sfinte, vino-n mine,

Luminează-mi mintea mea,

Curăță-mi inima de răutate

Și întărește credința mea.

 

Fii lumină în întuneric,

Fii pace în sufletul meu,

Și condu-mă pe calea dreaptă

Către Împărăția lui Dumnezeu.

 

Cristian Diaconița

 

314. Harul

 

Harul Tău este lumină

Pentru omul obosit,

Este darul fără plată

Pentru sufletul smerit.

 

Doamne, nu mă lăsa departe

De lucrarea harului Tău,

Ci fă-mă atent la chemarea

Pe care mi-o faci mereu.

 

Cristian Diaconița

 

315. Biserica

 

Biserica este casa

Unde ne-adunăm la rugăciune,

Unde cântarea se ridică

Spre Dumnezeu în comuniune.

 

Aici ascultăm Cuvântul,

Aici cerem iertare și pace,

Aici ne apropiem de Hristos

Cu inimă smerită.

 

Cristian Diaconița

 

316. Sfânta Liturghie

 

Când clopotul bisericii bate

Și ne cheamă la Liturghie,

Las grijile lumii deoparte

Și vin cu sufletul spre Tine.

 

În sfântul locaș mă rog

Cu frații mei împreună,

Și cer de la Dumnezeu

Pace, iertare și lumină.

 

Cristian Diaconița

 

317. Clopotul

 

Clopotul sună peste sat

Și cheamă oamenii la rugăciune,

Iar glasul lui se ridică

Peste case și peste lume.

 

„Veniți la Domnul”, pare-a spune,

„Lăsați grijile pentru-o clipă!”

Și sufletul se îndreaptă

Spre casa cea sfântă.

 

Cristian Diaconița

 

318. Biserica din sat

 

Biserica mică de la margine

Stă liniștită lângă drum,

Dar rugăciunile din ea

Se ridică spre cer acum.

 

Acolo copilul învață

Să spună „Doamne, ajută!”,

Iar omul bătrân găsește

Mângâiere în rugăciune.

 

Cristian Diaconița

 

319. Icoana

 

În fața sfintei icoane

Mă opresc și mă rog smerit,

Nu lemnului, ci lui Dumnezeu

Și sfinților pe care i-a sfințit.

 

Icoana îmi amintește

De lumea cerească și sfântă

Și îmi ridică gândul

Din lumea trecătoare.

 

Cristian Diaconița

 

320. Candela

 

O candelă arde încet

În fața icoanei sfinte,

Și luminează în tăcere

Gândurile mele smerite.

 

Doamne, păstrează candela

Credinței aprinsă-n mine,

Ca să nu mă pierd vreodată

Departe de iubirea Ta.

 

Cristian Diaconița

 

321. Tămâia

 

Fumul tămâiei se ridică

În biserica luminată,

Ca rugăciunea credincioșilor

Să se înalțe către Tatăl.

 

Primește, Doamne, rugăciunea

Pe care Ți-o aducem azi,

Și umple inimile noastre

Cu pace și cu har.

 

Cristian Diaconița

 

322. Sfânta Cruce

 

Crucea o port la piept

Ca semn al credinței mele,

Și când o privesc îmi amintesc

De jertfa Domnului.

 

Nu este doar un semn exterior,

Ci chemare la iubire,

La răbdare și la credință

Și la urmarea lui Hristos.

 

Cristian Diaconița

 

323. Semnul Sfintei Cruci

 

Cu dreapta fac semnul Crucii

Și spun: „În numele Tatălui,

Al Fiului și al Sfântului Duh”,

Cu credință în Dumnezeu.

 

Să-mi fie Crucea apărare

Împotriva răului și-a ispitei,

Și să-mi amintească mereu

De iubirea Mântuitorului.

 

Cristian Diaconița

 

324. Rugăciunea de dimineață

 

Când zorii zilei se arată

Și mă trezesc din somn,

Îți mulțumesc, Doamne Sfinte,

Pentru această nouă zi.

 

Păzește-mi pașii astăzi,

Ferește-mă de rău,

Și ajută-mă să fac bine

Înaintea Ta, Dumnezeule.

 

Cristian Diaconița

 

325. Rugăciunea de seară

 

Când noaptea vine peste lume

Și liniștea coboară,

Îți mulțumesc pentru ziua

Pe care mi-ai dat-o, Doamne.

 

Iartă-mi toate greșelile

Și păzește somnul meu,

Iar dimineața fă să mă ridic

Cu gândul către Dumnezeu.

 

Cristian Diaconița

 

326. Înainte de masă

 

Pentru pâinea de pe masă

Îți mulțumim, Doamne Sfinte,

Pentru mâna care ne-a hrănit

Și pentru toate cele primite.

 

Binecuvântează masa noastră

Și casa în care locuim,

Și fă să nu uităm niciodată

De cei care sunt flămânzi.

 

Cristian Diaconița

 

327. După masă

 

După ce am mâncat, Doamne,

Îți mulțumesc din inimă,

Căci Tu ne-ai dat hrană

Și ne-ai păzit de nevoie.

 

Ajută-ne să fim recunoscători

Și să împărțim cu cel lipsit,

Ca darurile primite de noi

Să devină binecuvântare.

 

Cristian Diaconița

 

328. Rugăciunea copilului

 

Doamne, eu sunt încă mic,

Dar vreau să Te iubesc,

Să ascult de părinții mei

Și binele să-l săvârșesc.

 

Păzește-mi inima curată,

Ferește-mă de orice rău,

Și crește-mă în credință

Aproape de Dumnezeu.

 

Cristian Diaconița

 

329. Rugăciunea mamei

 

O mamă își ridică mâinile

Și se roagă pentru copil,

Cerând lui Dumnezeu lumină

Și drum bun pentru al ei fiu.

 

Doamne, ascultă rugăciunea

Oricărei mame îndurerate,

Și acoperă-i copiii

Cu mila Ta cea mare.

 

Cristian Diaconița

 

330. Rugăciunea tatălui

 

Un tată se roagă în taină

Pentru casa lui iubită,

Cerând putere și răbdare

Pentru familia lui smerită.

 

Doamne, binecuvântează familiile

Și păstrează-le unite,

În iubire, pace și credință

Și în nădejdea Ta cea sfântă.

 

Cristian Diaconița

 

331. Familia creștină

 

Familia este o biserică

În care iubirea trebuie să crească,

Unde părinții și copiii

Învață împreună să se iubească.

 

Doamne, păzește fiecare casă

De ceartă și de dezbinare,

Și pune între oameni

Iubirea Ta cea mare.

 

Cristian Diaconița

 

332. Părinții

 

Părinții sunt un dar

Pe care Dumnezeu ni-l dă,

Și trebuie să-i cinstim

Cu dragoste și cu respect.

 

Doamne, binecuvântează-i

Pe cei ce ne-au crescut cu trudă,

Și ajută-ne să le fim aproape

Cu inimă recunoscătoare.

 

Cristian Diaconița

 

333. Copiii

 

Copiii sunt ca florile

Ce cresc în grădina vieții,

Și au nevoie de iubire,

De credință și de lumină.

 

Doamne, păzește fiecare copil

De rău și de ispite,

Și dă-le părinți înțelepți

Care să-i conducă spre Tine.

 

Cristian Diaconița

 

334. Bunicii

 

Bunicii poartă-n suflet

Povești, credință și răbdare,

Și ne învață uneori

Ce înseamnă iubirea mare.

 

Doamne, binecuvântează-i

Pe cei bătrâni și încercați,

Și fă-ne să-i iubim

Și să nu-i lăsăm uitați.

 

Cristian Diaconița

 

335. Prietenia

 

Un prieten adevărat

Nu te lasă când e greu,

Ci rămâne lângă tine

Și te îndeamnă către bine.

 

Doamne, dă-mi prieteni buni

Și fă-mă și eu prieten bun,

Să nu rănesc și să nu trădez,

Ci să iubesc și să ajut.

 

Cristian Diaconița

 

336. Aproapele

 

Aproapele nu este străin,

Ci om creat de Dumnezeu,

Cu bucurii și cu dureri

Și cu un suflet asemenea mie.

 

Ajută-mă să-l văd cu iubire,

Nu cu judecată și dispreț,

Și să-i fiu aproape când îi este greu,

Așa cum ne-a învățat Hristos.

 

Cristian Diaconița

 

337. Omul sărac

 

Un om sărac stă lângă drum

Și poate nimeni nu-l vede,

Dar Dumnezeu îi știe viața

Și lacrimile lui cele grele.

 

Doamne, deschide-mi ochii

Să văd nevoia aproapelui,

Și pune în mâna mea putere

Să-l ajut după putință.

 

Cristian Diaconița

 

338. Străinul

 

Un străin poate veni la ușă

Fără să cunoască pe nimeni,

Dar iubirea creștină îi poate spune:

„Nu ești singur aici.”

 

Doamne, învață-mă ospitalitatea,

Să primesc omul cu bunătate,

Și să văd în fiecare persoană

Chipul unei făpturi create de Tine.

 

Cristian Diaconița

 

339. Cel întristat

 

Când cineva plânge lângă mine,

Nu vreau să trec nepăsător,

Ci să-i spun un cuvânt bun

Și să-i fiu alături cu drag.

 

Poate o vorbă simplă

Îi poate schimba ziua grea,

De aceea, Doamne, pune-n mine

Puterea de a mângâia.

 

Cristian Diaconița

 

340. Cel bolnav

 

Când cineva este încercat

Și trupul lui este slăbit,

Doamne, fii aproape de el

Și dă-i nădejde și răbdare.

 

Iar nouă dă-ne inimă bună

Să-l sprijinim după putere,

Cu rugăciune și iubire

Și cu un cuvânt de mângâiere.

 

Cristian Diaconița

 

341. Cel singur

 

Un om poate fi înconjurat

De oameni și totuși să fie singur,

Dar Dumnezeu vede inima lui

Și nu-l uită niciodată.

 

Doamne, apropie de cei singuri

Oameni cu inimă bună,

Ca nimeni să nu simtă

Că este uitat de lume.

 

Cristian Diaconița

 

342. Cel pierdut

 

Când un om se rătăcește

Și nu mai știe unde să meargă,

Doamne, trimite-i lumină

Și o mână care să-l ajute.

 

Fă-ne și pe noi asemenea

Celui care caută oaia pierdută,

Să nu abandonăm pe nimeni

Când are nevoie de ajutor.

 

Cristian Diaconița

 

343. Mâna întinsă

 

O mână întinsă către altul

Poate fi un semn de iubire,

Un gest simplu, dar puternic,

Într-o lume plină de grabă.

 

Doamne, fă mâinile mele

Mâini care ajută, nu rănesc,

Mâini care ridică omul

Când acesta cade.

 

Cristian Diaconița

 

344. Cuvântul bun

 

Un cuvânt bun spus la timp

Poate vindeca o inimă,

Iar un cuvânt rău și nepăsător

Poate lăsa o rană adâncă.

 

Doamne, pune pază gurii mele,

Să nu rănesc prin vorbe,

Ci fiecare cuvânt al meu

Să aducă pace și lumină.

 

Cristian Diaconița

 

345. Tăcerea

 

Uneori tăcerea spune

Mai mult decât o mie de cuvinte,

Când omul stă înaintea Domnului

Cu inima smerită.

 

Învață-mă să tac atunci

Când vorba mea ar răni,

Și să vorbesc atunci când trebuie

Să apăr binele și adevărul.

 

Cristian Diaconița

 

346. Gândul curat

 

Păzește-mi, Doamne, gândul

De tot ce este întunecat,

Și pune în mintea mea

Cuvântul Tău cel luminat.

 

Căci gândul devine faptă

Și fapta poate deveni drum,

De aceea vreau să aleg

Calea binelui acum.

 

Cristian Diaconița

 

347. Inima

 

Inima omului este adâncă

Și numai Dumnezeu o cunoaște,

El vede rana ascunsă

Și bucuria care crește.

 

Doamne, locuiește în inima mea

Și curăță tot ce este rău,

Ca ea să devină casă

Pentru iubirea Ta.

 

Cristian Diaconița

 

348. Sufletul

 

Sufletul nu poate fi cumpărat

Cu aur, bani sau bogății,

Căci valoarea lui este veșnică

Înaintea lui Dumnezeu.

 

Ajută-mă să-mi păstrez sufletul

Departe de păcat și mândrie,

Și să-l hrănesc prin rugăciune,

Credință și iubire.

 

Cristian Diaconița

 

349. Viața creștinului

 

Viața creștinului este drum

Cu încercări și bucurii,

Cu rugăciune și răbdare

Și cu multe lupte zi de zi.

 

Dar dacă Hristos merge cu noi,

Nu trebuie să ne temem,

Căci El ne poate ridica

De fiecare dată când cădem.

 

Cristian Diaconița

 

350. Cu Hristos înainte

 

Cu Hristos înainte merg

Prin zile bune și prin greu,

Cu Crucea sfântă înainte

Și cu nădejde în Dumnezeu.

 

Nu știu ce-mi aduce ziua,

Dar știu că Domnul este viu,

Și vreau să merg cu El mereu

Pe drumul către veșnicie.

Еще ...

MAREA CÂNTARE A SFINȚILOR

1

Hristoase, Fiul lui Dumnezeu,

Primește cântarea mea smerită,

Că Tu ești Lumina lumii,

Și Viața cea nemărginită.

 

2

Pe Cruce Te-ai răstignit,

Pentru a noastră mântuire,

Iar moartea ai biruit-o,

Prin slăvita Ta Înviere.

 

3

Din mormânt ai înviat,

Cu puterea dumnezeiască,

Și ai deschis oamenilor

Calea spre viața cerească.

 

4

Apostolii Tăi au plecat,

Evanghelia propovăduind,

Și Numele Tău cel sfânt

Pretutindeni mărturisind.

 

5

Petru, Apostolul Tău,

Te-a mărturisit cu credință,

Iar după a sa lepădare

S-a întărit prin pocăință.

 

6

Pavel, chemat de Tine, Doamne,

Din prigonitor, Apostol s-a făcut,

Și Evanghelia cu râvnă

Până la marginile lumii a vestit.

 

7

Andrei, Apostolul cel sfânt,

A venit și-n țara noastră,

Vestind pe Hristos oamenilor

Și lumina Evangheliei cerești.

 

8

Ioan, Apostolul iubirii,

Pe Hristos L-a mărturisit,

Și prin cuvântul său cel sfânt

Pe credincioși i-a întărit.

 

9

Iacov, Apostolul Domnului,

A primit cununa mucenicească,

Pentru Numele lui Hristos

Și pentru credința apostolească.

 

10

Filip, Apostolul cel sfânt,

Evanghelia a vestit,

Și prin credință și răbdare

Pe Hristos L-a mărturisit.

 

11

Bartolomeu, Apostol ales,

Cu râvnă Domnului I-a slujit,

Și până la sfârșitul vieții

Credința și-a mărturisit.

 

12

Toma, după Învierea Ta,

Cu uimire Te-a privit,

Și, văzându-Te, a strigat:

„Domnul meu și Dumnezeul meu!”

 

13

Matei, vameșul chemat,

A lăsat cele pământești,

Și, urmând chemarea Ta,

A vestit tainele cerești.

 

14

Iacov, fiul lui Alfeu,

A rămas Apostol credincios,

Și a vestit cu smerenie

Evanghelia lui Hristos.

 

15

Simon, numit și Zelotul,

A urmat pe Domnul său,

Și cu râvnă a mărturisit

Credința în Dumnezeu.

 

16

Iuda, Apostolul Domnului,

A propovăduit cuvântul sfânt,

Și a întărit pe cei credincioși

În adevărul lui Hristos.

 

17

Matia, ales Apostol,

În ceata celor doisprezece,

A vestit pe Hristos cu râvnă

Și credința nu și-a pierdut.

 

18

O, Sfinți Apostoli ai Domnului,

Rugați-vă lui Dumnezeu,

Ca să păstrăm dreapta credință

Și iubirea în suflet mereu.

 

19

Ștefane, întâiul Mucenic,

Cu fața către cer priveai,

Și în ceasul pătimirii tale

Pe Hristos Îl mărturiseai.

 

20

Sub pietre ai rămas statornic,

Fără să te lepezi de Domnul,

Și te-ai rugat pentru cei

Care te loveau fără milă.

 

21

Cu ochii ridicați spre cer,

Ai văzut slava lui Dumnezeu,

Iar sufletul tău, plin de credință,

S-a încredințat Domnului său.

 

22

Sfinți Mucenici ai lui Hristos,

Cu sângele vostru ați mărturisit

Că nimic nu poate despărți

Pe cel ce-L iubește pe Domnul.

 

23

Nici focul, nici sabia,

Nici lanțurile cele grele

Nu v-au făcut să vă lepădați

De credința voastră în Hristos.

 

24

În temnițe ați stat rugându-vă,

În lanțuri ați slăvit pe Dumnezeu,

Și ați păstrat în inimă

Numele lui Hristos mereu.

 

25

Ați primit cununa vieții,

Ca dar de la Dumnezeu,

Pentru credința mărturisită

Și pentru dragostea către El.

 

26

Sfinți Mărturisitori ai credinței,

Care adevărul l-ați păzit,

Rugați-vă pentru Biserică

Și pentru omul rătăcit.

 

27

Cuvioșii din pustie

În post și rugăciune au stat,

Și prin viața lor ascetică

Pe Dumnezeu L-au preamărit.

 

28

Au fugit de slava lumii,

De bogăție și deșertăciune,

Și au ales în locul lor

Rugăciunea și pocăința.

 

29

În liniștea pustiei sfinte

Au căutat pe Dumnezeu,

Curățindu-și inima

Prin nevoință și rugăciune.

 

30

O, Sfinți ai tuturor veacurilor,

Luminători ai Bisericii,

Rugați-vă pentru noi,

Pe calea sfintei credințe.

 

31

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu,

Maica Domnului Iisus Hristos,

Roagă-te Fiului tău pentru noi,

Cu suflet smerit și luminos.

 

32

Prin ascultarea ta smerită

Ai primit voia lui Dumnezeu,

Și ai născut după trup pe Fiul,

Pe Mântuitorul lumii.

 

33

O, Preasfântă Născătoare,

Roagă-te Fiului tău,

Să ne dăruiască pocăință

Și milă de la Dumnezeu.

 

34

Îngerii în ceruri cântă

Slavă Dumnezeului Sfânt,

Iar împreună cu Sfinții

Îl laudă neîncetat.

 

35

Biserica de pe pământ

Cu Biserica din cer se unește

Într-o singură laudă sfântă

Adusă Dumnezeului celui veșnic.

 

36

Sfinții nu iau locul Domnului,

Ci ne îndreaptă către El,

Prin viața lor cea luminată

Ne cheamă spre Dumnezeu.

 

37

Îi cinstim cu bucurie

Pentru credința lor curată,

Și-I mulțumim lui Dumnezeu

Pentru viețile lor sfinte.

 

38

Harul lui Dumnezeu i-a întărit

În necazuri și-n încercare,

Și prin puterea Lui au rămas

Credincioși până la moarte.

 

39

Când prigoana s-a ridicat,

Ei n-au părăsit adevărul,

Ci au rămas lângă Hristos

Cu nădejde și răbdare.

 

40

Au suferit pentru credință,

Dar sufletul nu și l-au vândut,

Ci au rămas lângă Hristos

Până la sfârșitul vieții.

 

41

O, Mucenici cu suflet tare,

Rugați-vă pentru cei slabi,

Ca Dumnezeu să ne întărească

În ceasurile cele grele.

 

42

Când ispita ne cuprinde,

Să nu cădem în deznădejde,

Ci să privim spre Crucea sfântă

Și să păstrăm a noastră credință.

 

43

Crucea lui Hristos ne este

Semnul jertfei Sale sfinte,

Prin ea vedem iubirea Domnului

Și puterea mântuitoare.

 

44

Învierea Ta, Hristoase,

Este nădejdea tuturor,

Căci Tu ai biruit moartea

Și ești al nostru Mântuitor.

 

45

Sfinții au mărturisit aceasta

Prin viața lor cea luminată,

Privind spre Împărăția Ta

Cu nădejde adevărată.

 

46

Nu s-au temut de moarte,

Căci Te-au iubit pe Tine,

Și au nădăjduit în viața

Cea veșnică împreună cu Tine.

 

47

O, Doamne, dă-ne și nouă

O inimă curată și smerită,

Ca să urmăm Evanghelia Ta

Și calea Ta cea sfântă.

 

48

Să iubim pe aproapele nostru,

Să iertăm din inimă mereu,

Să facem bine celui în nevoie

După porunca Ta, Doamne.

 

49

Să nu răspundem răului cu rău,

Ci binele să-l săvârșim,

Și prin iubire și răbdare

Pe Tine să Te mărturisim.

 

50

Să fim milostivi cu toții,

Să nu uităm pe cel sărac,

Căci iubirea față de aproapele

Este porunca Ta, Hristoase.

 

51

Sfinții ne-au arătat prin viață

Că drumul nu este ușor,

Dar cel ce rămâne cu Hristos

Primește harul ajutător.

 

52

În suferință au avut răbdare,

În lipsuri nu s-au lepădat,

În singurătate și durere

Pe Dumnezeu L-au chemat.

 

53

În noaptea cea întunecată

Credința le-a fost făclie,

Iar rugăciunea către Domnul

Le-a fost putere și tărie.

 

54

Sfinții sunt pilde pentru noi

Ale vieții în Dumnezeu,

Nu pentru slava lor omenească,

Ci spre slava Domnului.

 

55

Prin ei vedem lucrarea harului

În oameni slabi și încercați,

Căci Dumnezeu îi întărește

Pe cei ce rămân credincioși.

 

56

O, Hristoase, Păstorul nostru,

Păzește turma Ta cea sfântă,

Și fă ca inimile noastre

Spre Tine pururea să cânte.

 

57

Dă-ne credință în încercare,

Nădejde când suntem căzuți,

Iubire când suntem răniți

Și pace când suntem temători.

 

58

Să nu iubim deșertăciunea,

Nici slava lumii trecătoare,

Ci să căutăm Împărăția

Și voia Ta cea mântuitoare.

 

59

Că viața noastră este floare

Care se veștejește curând,

Dar Cuvântul Tău rămâne

În veacul veacului.

 

60

Sfinții au înțeles aceasta

Și au ales ceea ce este sfânt,

Punând iubirea pentru Tine

Mai presus de cele pământești.

 

61

Fericiți cei ce plâng acum,

Căci vor primi mângâiere,

Fericiți cei blânzi și smeriți,

Căci Împărăția Ta este a lor.

 

62

Fericiți cei ce iubesc pacea

Și dreptatea o doresc,

Fericiți cei prigoniți pentru Tine,

Căci Împărăția Ta o moștenesc.

 

63

Așa ai spus în Evanghelie,

Iar Sfinții Tăi au ascultat,

Punând în lucrare Cuvântul

Pe care Tu ni l-ai lăsat.

 

64

Evanghelia este lumină

Pentru sufletul omenesc,

Ea ne arată calea dreaptă

Și drumul către Dumnezeu.

 

65

Prin Apostoli ai vestit-o,

Prin Mucenici ai mărturisit-o,

Prin Sfinții Părinți ai apărat-o,

Iar Bisericii ne-ai încredințat-o.

 

66

O, Sfinți ai lui Hristos,

Voi care ați rămas credincioși,

Învățați-ne și pe noi

Să fim smeriți și curajoși.

 

67

Să nu ne temem de oameni

Când trebuie adevărul spus,

Ci să rămânem cu credință

În Domnul nostru Iisus.

 

68

Dar să vorbim întotdeauna

Cu dragoste și bunătate,

Căci adevărul se vestește

Cu blândețe și dreptate.

 

69

Sfinții au avut milă

Chiar și față de vrăjmași,

Și s-au rugat lui Dumnezeu

Pentru cei ce-i prigoneau.

 

70

Aceasta este biruința

Pe care Domnul ne-a lăsat-o:

Să răspundem urii cu iubire

Și răului cu bunătate.

 

71

O, Mucenici ai lui Hristos,

Ce-ați primit cununa sfântă,

Rugați-vă pentru Biserică,

Ca în adevăr să rămână.

 

72

Pentru păstori și pentru popor,

Pentru copii și pentru bătrâni,

Pentru cei ce caută credința

Și pentru cei ce sunt străini.

 

73

Pentru cei ce plâng în taină,

Pentru cei singuri și săraci,

Pentru cei bolnavi și încercați,

Rugați-vă, Sfinților ai lui Hristos.

 

74

Pentru cei care s-au rătăcit

Și nu mai știu drumul spre casă,

Ca Dumnezeu să-i lumineze

Și să le dea inimă curată.

 

75

Pentru cei ce se pocăiesc

Cu lacrimi și cu smerenie,

Ca Domnul să le dăruiască

Iertare și îndreptare.

 

76

O, Sfinților, rugați-vă

Înaintea lui Dumnezeu pentru noi,

Cei slabi și păcătoși,

În toate zilele vieții noastre.

 

77

Dar noi să nu uităm nicicând

Că Domnul este Mântuitorul,

Și numai El dăruiește

Iertarea și mântuirea.

 

78

Cinstim pe Sfinți cu bucurie

Și pe Dumnezeu Îl preamărim,

Căci toate darurile sfinte

De la El le primim.

 

79

Slavă Tatălui din ceruri,

Slavă Fiului preaiubit,

Slavă Duhului Sfânt,

Treimii celei de o ființă.

 

80

Treimea cea Sfântă și veșnică

O lăudăm cu glas smerit,

Pe Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt,

Un singur Dumnezeu preamărit.

 

81

Sfinții din toate popoarele

Au mărturisit același Domn,

Pe Iisus Hristos, Mântuitorul,

Și au urmat al Său cuvânt.

 

82

Unii în pustie s-au nevoit,

Alții în lume au slujit,

Dar toți pe Dumnezeu cel Sfânt

Cu inimă L-au preamărit.

 

83

Unii au fost împărați și regi,

Dar au rămas smeriți înaintea Ta,

Alții au fost oameni simpli,

Dar bogați în credință.

 

84

Unii au fost păstori de turme,

Alții au fost învățători,

Dar toți au devenit lumină

Prin harul Domnului Hristos.

 

85

Unele Sfinte au fost mame,

Altele fecioare curate,

Și toate au slujit lui Dumnezeu

Cu dragoste și credință.

 

86

Mucenițe și Cuvioase,

Femei cu suflet luminat,

Au rămas în credință tare

Și pe Hristos L-au mărturisit.

 

87

Sfinte femei, mame și fecioare,

Care pe Domnul L-ați iubit,

Rugați-vă pentru familii

Și pentru omul rătăcit.

 

88

Sfinții Părinți și Dascăli,

Credința ne-ați păstrat-o curată,

Prin cuvânt și prin viață sfântă

Ați apărat dreapta învățătură.

 

89

Sfinții Ierarhi ai Bisericii,

Păstori ai turmei lui Hristos,

Ați învățat poporul credința

Și drumul cel luminos.

 

90

Cu dragoste ați slujit Bisericii,

Cu rugăciune și smerenie,

Păstrând învățătura cea dreaptă

În adevăr și iubire.

 

91

Sfinte Nicolae, Părinte,

Pildă de milă ai fost,

Prin iubirea față de aproapele

Ai slujit lui Iisus Hristos.

 

92

Sfinte Gheorghe, Purtătorule de biruință,

Cu credință ai mărturisit,

Și pentru Numele lui Hristos

Până la moarte ai pătimit.

 

93

Sfinte Dimitrie, Mucenice,

Cu tărie ai mărturisit

Pe Hristos, Mântuitorul,

Și credința ți-ai păzit.

 

94

Sfinte Mina, Mucenice,

Cu inimă neînfricată,

Ai mărturisit pe Hristos

În lumea cea tulburată.

 

95

Sfinte Pantelimon, doctor fără de arginți,

Ai slujit celor bolnavi,

Iar pentru credința în Hristos

Ai răbdat chinuri și ocări.

 

96

Sfinte Ioane Botezătorule,

Prooroc și Înaintemergător,

Ai pregătit calea Domnului

Și ai fost mare mărturisitor.

 

97

Ai chemat lumea la pocăință,

La întoarcerea către Dumnezeu,

Și ai arătat spre Hristos,

Mielul lui Dumnezeu.

 

98

Sfinții Prooroci ai Domnului

Au vestit voia lui Dumnezeu

Și au chemat poporul mereu

La pocăință și credință.

 

99

Prin glasul lor Dumnezeu

A chemat oamenii la dreptate,

La credință și ascultare,

La întoarcerea din păcate.

 

100

O, Sfinți ai Vechiului Legământ,

Care pe Domnul L-ați slujit,

Rămâneți pentru noi pilde

Ale credinței fără sfârșit.

 

101

Avraam a crezut în Dumnezeu

Și a mers pe calea credinței,

Punându-și nădejdea în Domnul

În toate zilele vieții.

 

102

Moise a primit Legea sfântă

Și poporul l-a călăuzit,

Prin pustiu și încercări,

Spre pământul făgăduit.

 

103

Ilie, Proorocul cel sfânt,

Cu râvnă pe Domnul L-a slujit

Și împotriva idolatriei

Cu tărie s-a împotrivit.

 

104

Daniel în groapa leilor

Nu și-a pierdut credința sa,

Ci s-a rugat lui Dumnezeu

Și Domnul l-a păzit.

 

105

Tinerii cei trei în cuptor

Au rămas credincioși lui Dumnezeu,

Nu s-au închinat idolului,

Ci au nădăjduit în Domnul.

 

106

O, Sfinți din vremurile vechi,

Păstrători ai credinței sfinte,

Învățați-ne să fim statornici

În al Domnului cuvânt.

 

107

Când lumea ne îndeamnă la rău,

Să alegem calea cea dreaptă

Și să păstrăm în inima noastră

Credința curată și înțeleaptă.

 

108

Să nu ne închinăm idolilor,

Nici lucrurilor trecătoare,

Ci numai lui Dumnezeu cel Sfânt,

Creatorul tuturor.

 

109

Să nu schimbăm adevărul

Pentru plăceri și slavă deșartă,

Ci să păstrăm Evanghelia

Ca pe o comoară neprețuită.

 

110

Sfinții au păzit credința

În vremuri bune și în rele

Și au rămas cu Dumnezeu

Prin toate încercările grele.

 

111

O, Doamne, dă-ne înțelepciune

Să deosebim binele de rău

Și să urmăm Cuvântul Tău

În fiecare zi a vieții.

 

112

Dă-ne inimă iubitoare

Și minte luminată,

Să nu judecăm pe aproapele,

Ci să-l ajutăm cu bunătate.

 

113

Să ne rugăm pentru vrăjmași,

Așa cum Tu ne-ai învățat,

Și să iertăm din inimă

Pe cel ce ne-a supărat.

 

114

Sfinții au iertat adesea

Pe cei ce i-au prigonit,

Căci iubirea lui Hristos

În inimile lor a locuit.

 

115

Aceasta este calea sfântă

A iubirii adevărate:

Să biruim ura și mânia

Prin pace și bunătate.

 

116

Când suntem loviți de necazuri,

Să nu cădem în deznădejde,

Ci să cerem ajutor Domnului

Cu credință și cu nădejde.

 

117

Când sufletul este întristat

Și ochii varsă lacrimi grele,

Hristos rămâne lângă noi

În toate clipele acelea.

 

118

Sfinții au trecut prin durere,

Dar nu au fost părăsiți,

Căci Dumnezeu i-a întărit

Și i-a păzit până la sfârșit.

 

119

O, Doamne, fii cu noi mereu

În bucurie și-n necaz

Și luminează-ne cărarea

În fiecare nou popas.

 

120

Să mergem după Tine, Doamne,

Pe calea Crucii Tale sfinte

Și să păstrăm în suflet

Al Tău dumnezeiesc Cuvânt.

 

121

Când dimineața se arată,

Să-Ți mulțumim pentru lumină,

Iar când se lasă seara,

Să ne rugăm cu inimă senină.

 

122

Pentru pâinea de fiecare zi

Îți mulțumim, Dumnezeule,

Pentru familie și prieteni,

Pentru toate darurile Tale.

 

123

Pentru cei care ne iubesc

Și pentru cei care ne rănesc,

Îți cerem pace și iertare

Și puterea de a-i iubi.

 

124

Sfinții ne învață rugăciunea

Ca pe un drum către Dumnezeu

Și ne îndeamnă la smerenie

În fiecare ceas.

 

125

Rugăciunea este ridicarea

Inimii către Dumnezeu,

Cu credință și smerenie,

Cu nădejde în mila Sa.

 

126

Când ne rugăm în taină,

Domnul vede inima noastră

Și ne cheamă la pocăință

Pe calea cea luminoasă.

 

127

O, Sfinți ai rugăciunii,

Voi care ați privegheat,

Învățați-ne să-L căutăm

Pe Domnul cel adevărat.

 

128

Să nu căutăm semne deșarte

Nici slava lumii trecătoare,

Ci să avem credință vie

Și dragoste lucrătoare.

 

129

Hristos este Calea noastră,

Adevărul și Viața Sa;

În El găsim nădejdea

Și pacea inimii noastre.

 

130

Așa au trăit și Sfinții

În credință și iubire

Și-au mers către Împărăție

Prin rugăciune și smerenie.

 

131

Sfinților Apostoli, rugați-vă

Pentru cei ce cred în Hristos,

Ca Evanghelia să rămână

În sufletele noastre roditoare.

 

132

Sfinților Mucenici, rugați-vă

Pentru cei aflați în încercare,

Ca Domnul să le dea putere

Și pace în orice stare.

 

133

Sfinților Cuvioși, rugați-vă

Pentru cei ce se nevoiesc,

Ca Dumnezeu să le dăruiască

Putere spre pocăință.

 

134

Sfinților Ierarhi, rugați-vă

Pentru Biserica lui Hristos,

Ca să păstreze adevărul

Și să-l vestească luminos.

 

135

Sfinților Prooroci, rugați-vă

Pentru cei care caută lumină,

Ca Domnul să le arate calea

Și să-i călăuzească spre credință.

 

136

Sfinților Mărturisitori,

Voi care adevărul ați păstrat,

Ajutați-ne prin rugăciune

Să fim statornici în credință.

 

137

Sfinților Drepți și Patriarhi,

Care în Domnul ați nădăjduit,

Rugați-vă pentru noi

Ca să rămânem neclintiți.

 

138

Sfinților din toate țările,

Din neamuri și din veacuri multe,

O singură credință ați mărturisit:

Pe Hristos, Domnul cel veșnic.

 

139

Din Răsărit și din Apus,

Din miazănoapte și miazăzi,

Toți Sfinții lui Dumnezeu

Pe Hristos Îl laudă.

 

140

În cer nu este dezbinare,

Ci laudă și pace sfântă,

Iar ceata Sfinților cu îngerii

Lui Dumnezeu Îi cântă.

 

141

O, Doamne, unește inimile

Celora ce Te mărturisesc,

Ca ura să se stingă din lume

Și oamenii să se iubească.

 

142

Să fie pace între popoare

Și milă între oameni,

Să înceteze ura și războiul

Și să domnească pacea.

 

143

Pentru cei ce suferă în lume

Ridicăm rugăciune către Tine:

Dă-le putere și mângâiere

Și zile mai senine.

 

144

Pentru copii ne rugăm

Să crească în adevăr și pace,

Să cunoască iubirea Ta

Și binele să-l săvârșească.

 

145

Pentru tineri ne rugăm

Să nu se piardă în ispite,

Ci să găsească drumul sfânt

Și inimile lor să fie curate.

 

146

Pentru părinți ne rugăm

Să aibă răbdare și iubire,

Să-și crească pruncii în credință

Cu pace și bunăvoire.

 

147

Pentru bătrânii încercați

Dă-le, Doamne, mângâiere

Și fă-le anii vieții

Plini de pace și putere.

 

148

Pentru cei singuri ne rugăm

Să simtă iubirea Ta cea mare

Și să găsească oameni buni

În vremea lor de încercare.

 

149

Pentru cei fără adăpost

Dă-le, Doamne, loc și pâine

Și trimite oameni milostivi

Să-i ajute azi și mâine.

 

150

Pentru cei flămânzi și goi

Dă-ne nouă milă sfântă,

Ca să împărțim cu dânșii

Din ceea ce Tu ne-ai dat.

 

151

Sfinții au slujit săracilor

Și celor aflați în nevoi,

Arătând iubirea lui Hristos

Prin fapte de milostenie.

 

152

Nu doar cu vorbe au iubit,

Ci prin fapte de iubire,

Și au făcut din viața lor

O slujire către Dumnezeu.

 

153

O, Doamne, învață-ne și pe noi

Să facem bine fără laudă,

Să nu căutăm răsplată omenească,

Ci să slujim cu inimă curată.

 

154

Când facem bine celui slab,

Să nu trâmbițăm în lume,

Ci să păstrăm smerenia

Și să slăvim al Tău Nume.

 

155

Sfinții au fost smeriți,

Deși au fost mari înaintea Ta,

Căci au știut că orice dar

Vine de la Dumnezeu.

 

156

Nimic nu este al nostru

Fără binecuvântarea Ta:

Viața, iubirea și lumina

Sunt daruri de la Dumnezeu.

 

157

De aceea Te lăudăm

Și Îți mulțumim mereu

Pentru toate câte ne dai,

Bunule Dumnezeu.

 

158

Slavă Ție pentru Sfinți,

Pentru viața lor curată,

Pentru jertfa mărturisirii

Și pentru credința adevărată.

 

159

Slavă Ție pentru Apostoli,

Pentru propovăduirea lor,

Pentru Evanghelia vestită

În lume și între popoare.

 

160

Slavă Ție pentru Mucenici,

Pentru mărturia lor sfântă,

Pentru credința statornică

Și dragostea lor neînfrântă.

 

161

Slavă Ție pentru Cuvioși,

Pentru post și priveghere,

Pentru lacrimile rugăciunii

Și pentru sfânta lor tăcere.

 

162

Slavă Ție pentru Ierarhi,

Pentru învățătura curată,

Pentru păstorirea Bisericii

Și pentru slujirea lor smerită.

 

163

Slavă Ție pentru Sfintele Femei,

Pentru mamele credincioase,

Pentru fecioarele curate

Și pentru toate Sfintele Tale.

 

164

Slavă Ție pentru Drepți,

Pentru toți cei ce Te-au iubit,

Pentru cei ce prin viața lor

Pe Tine Te-au mărturisit.

 

165

Slavă Ție, Dumnezeule,

Pentru ceata Sfinților Tăi,

Care ne arată calea

Spre Împărăția Ta cea sfântă.

 

166

O, Sfinți ai lui Dumnezeu,

Stele ale Bisericii,

Rămâneți pentru noi pilde

Ale credinței și iubirii.

 

167

Nu prin voi înșivă străluciți,

Ci prin harul lui Hristos,

Ca luna ce primește lumină

De la soarele luminos.

 

168

Așa și Sfinții în Biserică

Arată către Hristos mereu

Și prin viața lor ne cheamă

Să ne apropiem de Dumnezeu.

 

169

O, Hristoase, Soarele dreptății,

Lumina sufletelor noastre,

Alungă întunericul păcatului

Și fă inimile curate.

 

170

Curăță-ne de răutate,

De mândrie și de ură,

Și pune în noi iubire,

Pace, răbdare și măsură.

 

171

Sfinții au fugit de mândrie

Și au căutat smerenia,

Știind că înaintea Ta

Smerenia este calea.

 

172

Cine se smerește înaintea Ta

Primește har și mângâiere,

Iar cel ce se înalță singur

Se poate pierde în mândrie.

 

173

Învață-ne să fim smeriți

Și să nu ne lăudăm,

Ci pentru orice lucru bun

Lui Dumnezeu să-I mulțumim.

 

174

Când primim cinste de la oameni

Să nu ne înălțăm cu ea,

Ci să ne aducem aminte

Că tot darul vine de la Tine.

 

175

Sfinții au fugit de slava

Care vine de la oameni

Și au căutat mai presus

Împărăția lui Dumnezeu.

 

176

O, Doamne, fă-ne curați

În cuget, în faptă și-n cuvânt,

Ca să fim mărturisitori

Ai iubirii pe acest pământ.

 

177

Să nu mințim pe aproapele,

Să nu furăm și să nu rănim,

Ci poruncile Tale sfinte

Cu inimă să le păzim.

 

178

Să cinstim pe tatăl și pe mama,

Să iubim familia noastră

Și să păstrăm pacea în casă

Prin dragostea cea creștinească.

 

179

Să fim credincioși în iubire

Și curați în gând și faptă,

Ca viața noastră întreagă

Să fie către Tine îndreptată.

 

180

Sfinții sunt pilde pentru noi

În virtuțile creștinești,

Prin viața lor ne luminează

Și ne îndeamnă spre sfințenie.

 

181

Sfinte Ioane Gură de Aur,

Dascăl al cuvântului sfânt,

Ai învățat poporul credința

Și milostenia pe pământ.

 

182

Sfinte Vasile cel Mare,

Părinte iubitor și blând,

Ai slujit celor săraci

Cu inimă și cuget curat.

 

183

Sfinte Grigorie Teologul,

Ai apărat credința curată

Și ai vestit taina Treimii

Cu inimă luminată.

 

184

Sfinte Atanasie cel Mare,

Stâlp al credinței ai fost,

Apărând adevărul despre

Domnul nostru Iisus Hristos.

 

185

Sfinte Maxim Mărturisitorul,

Cu răbdare ai mărturisit

Adevărul credinței Bisericii

Și pentru el ai pătimit.

 

186

Sfinte Ioane de la Rila,

Pildă de nevoință ai fost,

În liniștea pustiei căutând

Pe Domnul Iisus Hristos.

 

187

Sfinte Serafim de Sarov,

Cu blândețe ai mărturisit

Lucrarea Duhului Sfânt

În viața omului smerit.

 

188

Sfinte Paisie cel Mare,

Părinte al pustiei sfinte,

Ai rămas în rugăciune

Și în iubirea cea fierbinte.

 

189

Sfinților Părinți ai pustiei,

Nevoitori și rugători,

Rugați-vă pentru noi,

Cei slabi și păcătoși.

 

190

Ați trăit în peșteri și pustie,

În post și priveghere,

Și ați căutat pe Domnul

Cu inimă plină de putere.

 

191

Ați învățat tăcerea sfântă

Și rugăciunea neîncetată,

Ca mintea să se întoarcă

Spre Dumnezeu cu inimă curată.

 

192

Sfinții Mucenici ai lumii,

Din Răsărit și din Apus,

Ați mărturisit cu tărie

Pe Domnul nostru Iisus.

 

193

Din vechile cetăți și sate,

Din țări și neamuri felurite,

Ați purtat aceeași credință

Și nădejde în cele sfinte.

 

194

Numele unora sunt cunoscute

De Biserica lui Dumnezeu,

Iar alții numai de Tine,

Doamne, sunt cunoscuți.

 

195

Și pentru Sfinții necunoscuți

Îți mulțumim, Dumnezeule,

Pentru toți cei ce Te-au iubit

În taina vieții lor smerite.

 

196

Pentru cei care au făcut bine

Fără să fie cunoscuți,

Pentru cei ce-au slujit în taină

Și au rămas smeriți.

 

197

Tu singur le cunoști viața

Și inimile lor curate;

Primește-i în lumina Ta,

După voia Ta cea dreaptă.

 

198

O, Doamne, numără-ne pașii

Pe calea pocăinței,

Și dă-ne putere să alegem

Calea cea dreaptă a credinței.

 

199

Să ajungem la sfârșitul vieții

Cu sufletul împăcat,

Rămânând până la sfârșit

În credința ce ne-ai dat.

 

200

Când va veni ceasul plecării,

Nu ne lăsa fără de Tine,

Ci primește-ne cu milă

În lumina Ta cea veșnică.

 

201

Nu pentru faptele noastre

Ne punem nădejdea în noi,

Ci în mila Ta cea mare

Și în iubirea Ta pentru noi.

 

202

Sfinții au nădăjduit în Tine

Până în ultima lor clipă

Și au păstrat credința vie

În inima lor neclintită.

 

203

Dă-ne și nouă aceeași pace

În ceasul încercării grele,

Ca să privim către Tine

Și să nu ne pierdem nădejdea.

 

204

O, Hristoase, Mântuitorule,

Tu ești nădejdea tuturor,

Primește rugăciunea noastră

Și fii al nostru ajutor.

 

205

Când ne ridicăm din cădere,

Să nu uităm mila Ta,

Ci să mergem iar înainte

Pe calea cea adevărată.

 

206

Pocăința este întoarcerea

Din întuneric spre lumină,

Din păcat către Dumnezeu,

Cu inimă sinceră și smerită.

 

207

Sfinții au plâns pentru păcate

Și au căutat curățirea,

Nu pentru lauda oamenilor,

Ci pentru apropierea de Dumnezeu.

 

208

Învață-ne, Doamne, pocăința

Și lacrima cea curată,

Ca inima să se întoarcă

Spre iubirea Ta adevărată.

 

209

Să nu rămânem în păcat

Nici în nepăsare rece,

Ci să ne ridicăm mereu

Prin mila Ta, când cădem.

 

210

O, Sfinți, purtați rugăciunea

Noastră înaintea Domnului

Și cereți pentru noi lumină

Pe calea adevărului.

 

211

Căci suntem slabi și trecători

Și adesea ne clătinăm,

Dar cu ajutorul lui Hristos

Putem din nou să ne ridicăm.

 

212

Să nu ne pierdem nădejdea

Când sufletul este încercat,

Căci Dumnezeu este aproape

De omul cel întristat.

 

213

El vede lacrima ascunsă

Și suspinul nerostit

Și poate ridica din nou

Pe omul care a căzut.

 

214

Sfinții ne dau mărturie

Că harul poate întări

Pe omul slab și păcătos

Și-l poate către Domnul călăuzi.

 

215

O, Hristoase, dă-ne harul

Să trăim în adevăr

Și să păstrăm în noi iubirea

Ca pe un sfânt și viu tezaur.

 

216

Să nu uităm că Evanghelia

Este vestea mântuirii

Și să o păstrăm în inimă

Cu puterea iubirii.

 

217

Cuvântul Tău să fie pâine

Pentru sufletul flămând

Și apă vie pentru omul

Care Te caută plângând.

 

218

Fericit este omul

Care ascultă Cuvântul Tău

Și îl împlinește cu iubire

În viața sa, Dumnezeule.

 

219

Apostolii au mers prin lume

Și au vestit Evanghelia,

Iar noi primim astăzi vestea

Prin Biserica Ta cea sfântă.

 

220

Sfinții au păstrat comoara

Și ne-au dat-o mai departe,

Ca lumina lui Hristos

Să nu se stingă niciodată.

 

221

Din generație în generație

Credința sfântă s-a transmis

Prin rugăciune și prin viață

Și prin mărturisirea lui Hristos.

 

222

Biserica este casa

În care Domnul este slăvit,

Iar poporul credincios

Se roagă Celui răstignit.

 

223

În sfintele locașuri cântăm

Cu glas și inimă smerită

Și aducem lui Dumnezeu

Lauda noastră cea curată.

 

224

Cântările bisericești răsună

Ca o rugăciune către cer,

Iar inimile se ridică

Spre Domnul nostru Dumnezeu.

 

225

Cu strană, tămâie și rugăciune

Lăudăm pe Dumnezeu cel Sfânt,

Iar glasul Sfinților ne cheamă

Spre cer și spre al Său Cuvânt.

 

226

O, Hristoase, primește cântarea

Pe care Ți-o aducem smerit

Și fă din inimile noastre

Loc al rugăciunii curate.

 

227

Să cântăm cu bucurie

Nu pentru slava oamenilor,

Ci pentru Dumnezeu cel Sfânt

Și pentru iubirea Lui.

 

228

Sfinții cântă în Împărăție

Împreună cu îngerii sfinți,

Iar noi pe pământ ne rugăm

Cu sufletele către cer.

 

229

O, ceată sfântă și măreață

A celor care L-au iubit,

Rugați-vă lui Dumnezeu

Pentru poporul Său smerit.

 

230

Când vine vremea de ispită

Să ne amintim de Sfinți,

De cei ce-au rămas statornici

Cu ochii ridicați spre cer.

 

231

Când lumea ne promite slavă

Să nu uităm de Dumnezeu,

Căci toate cele pământești

Trec ca un vis.

 

232

Când bogăția ne îndeamnă

Să uităm de cel sărac,

Să ne amintim de Sfinții

Care au împărțit cu milă.

 

233

Când mândria ne cuprinde,

Să privim la cei smeriți,

La Cuvioșii care-n taină

Au fost credincioși lui Hristos.

 

234

Când mânia ne aprinde,

Să ne amintim de Hristos,

Care ne cheamă la iubire

Și la un suflet luminos.

 

235

Când ura ne îndeamnă

Să răspundem cu răzbunare,

Să alegem calea Sfinților,

A iertării și iubirii.

 

236

Când tristețea ne apasă,

Să ridicăm ochii spre cer

Și să cerem de la Domnul

Mângâiere și putere.

 

237

Când singurătatea ne cuprinde,

Să știm că Domnul este aproape

Și că rugăciunea ne unește

Cu Biserica Sa.

 

238

O, Doamne, fă-ne vrednici

De numele de creștini,

Nu doar prin vorbe frumoase,

Ci prin fapte și credință.

 

239

Să fim lumină pentru oameni

Fără mândrie și fățărnicie,

Și prin viața noastră simplă

Să vestim a Ta Împărăție.

 

240

Sfinții n-au căutat puterea,

Ci au căutat voia Ta

Și și-au pus întreaga viață

În mâna lui Dumnezeu.

 

241

De aceea au fost biruitori,

Nu prin arme sau putere,

Ci prin credință și iubire,

Prin răbdare și smerenie.

 

242

Mucenicii au biruit

Prin credința în Hristos

Și au rămas în adevăr

Cu sufletul curajos.

 

243

Cuvioșii au biruit

Prin post și rugăciune

Și și-au făcut din viață

O jertfă de slujire.

 

244

Apostolii au biruit

Prin vestirea Evangheliei

Și au dus până la margini

Vestea mântuirii.

 

245

Ierarhii au slujit

Prin învățătură și iubire,

Păstrând credința Bisericii

Cu dragoste și smerenie.

 

246

Fecioarele au mărturisit

Credința prin viață curată

Și au păstrat în inimă

Nădejdea în Dumnezeu.

 

247

Drepții au slujit Domnului

Prin viața lor smerită

Și au mers către Dumnezeu

Pe calea cea sfințită.

 

248

Toți Sfinții au mărturisit

Că Dumnezeu este iubire

Și că viața în Hristos

Este adevărata împlinire.

 

249

O, Sfinți ai lui Dumnezeu,

Rugați-vă pentru noi

Și îndrumați-ne prin pilda voastră

Spre Hristos, Domnul nostru.

 

250

Când vom ajunge înaintea

Porții veșniciei sfinte,

Să avem în inimă credință

Și dragostea lui Hristos.

 

251

Să nu ne fie teamă atunci,

Ci să nădăjduim în Domnul,

Căci El este Viața noastră

Și al nostru Mântuitor.

 

252

Moartea nu este ultimul cuvânt

Pentru cei ce cred în Hristos,

Ci nădejdea învierii

Prin Domnul cel luminos.

 

253

Hristos a înviat din morți

Și moartea a biruit,

De aceea cântăm cu bucurie:

„Hristos a înviat!”

 

254

O, Sfinților Mucenici,

Ați mers spre Hristos cu credință

Și ați primit cununa vieții

Ca dar al Domnului.

 

255

În Împărăția lui Dumnezeu

Nu mai este moarte și durere,

Ci viață, pace și lumină

În comuniune cu Dumnezeu.

 

256

Acolo Sfinții se bucură

În lumina lui Hristos

Și laudă pe Dumnezeu

Cu glasul lor cel luminos.

 

257

Acolo nu mai este plâns,

Nici suferință, nici durere,

Ci pacea lui Dumnezeu

Și veșnică mângâiere.

 

258

Acolo nădejdea se împlinește,

Iar credința vede pe Domnul,

Și dragostea rămâne veșnic

În Împărăția lui Dumnezeu.

 

259

O, Doamne, du-ne spre Împărăție

Pe calea cea îngustă și sfântă

Și fă ca viața noastră întreagă

Să fie o rugăciune.

 

260

Pentru aceasta Te lăudăm,

Pentru aceasta ne rugăm

Și împreună cu toți Sfinții

Numele Tău Îl înălțăm.

 

261

Slavă Ție, Doamne Sfinte,

Pentru toate câte ne-ai dat,

Pentru Cruce și Înviere

Și pentru harul Tău bogat.

 

262

Slavă Ție pentru Apostoli,

Pentru Sfinții Mucenici,

Pentru Cuvioși și Ierarhi

Și pentru toți Sfinții Tăi.

 

263

Slavă Ție pentru Maica

Domnului nostru Iisus,

Pentru ascultarea ei sfântă

Și pentru Fiul ei, Iisus.

 

264

Slavă Ție pentru îngeri,

Pentru cetele cerești,

Care împreună cu Sfinții

Neîncetat Te preamăresc.

 

265

Slavă Ție pentru Biserică,

Pentru credința ce ne-ai dat,

Pentru Sfântul Tău Cuvânt

Și pentru harul revărsat.

 

266

Slavă Ție pentru viață,

Pentru fiecare răsărit,

Pentru fiecare zi primită

Și pentru tot ce ne-ai dăruit.

 

267

Slavă Ție pentru iubire,

Pentru familie și prieteni,

Pentru cei care ne ajută

Și pentru cei ce ne învață.

 

268

Slavă Ție pentru iertare

Când ne întoarcem către Tine,

Pentru mila Ta cea mare

Care ne ridică spre bine.

 

269

Slavă Ție pentru nădejde

Când sufletul este încercat,

Căci nu ne părăsești niciodată

Când către Tine ne-am întors.

 

270

O, Sfinți ai tuturor veacurilor,

Primiți această cântare

Ca pe o floare smerită

Așezată înaintea Domnului.

 

271

Iar noi prin voi Îl lăudăm

Pe Dumnezeu cel Preasfânt,

Căci El v-a dat putere

Să rămâneți credincioși.

 

272

Voi ați fost făclii aprinse

În întunericul lumii

Și ați arătat către Hristos

Prin viața și credința voastră.

 

273

Fie ca pilda voastră sfântă

Să ne îndrepte către Domnul

Și să păstrăm în inimă

Credința, iubirea și adevărul.

 

274

Să nu uităm niciodată

Pe cei ce-au mărturisit

Pe Hristos înaintea lumii

Și pentru El au pătimit.

 

275

Să cinstim pe toți Sfinții

Cu dragoste și cu smerenie

Și să-I mulțumim lui Dumnezeu

Pentru a lor mărturie.

 

276

Să cinstim pe Mucenici

Pentru răbdarea lor cea mare,

Pe Apostoli pentru vestire

Și pe Cuvioși pentru rugăciune.

 

277

Pe Ierarhi pentru învățătură,

Pe Drepți pentru credință,

Pe Sfintele Femei pentru virtute

Și pe toți pentru mărturisire.

 

278

Dar mai presus de toți Sfinții

Pe Dumnezeu Îl preamărim,

Căci El este izvorul sfințeniei

Și Lui Îi mulțumim.

 

279

Hristoase, Fiul lui Dumnezeu,

Primește rugăciunea noastră

Și fă-ne părtași cu Sfinții

La Împărăția Ta cerească.

 

280

Păzește Biserica Ta

Și poporul Tău credincios

Și dă-ne pace pe pământ

Prin iubirea Ta, Hristoase.

 

281

Păzește pe cei ce Te caută

Și pe cei care Te-au uitat

Și cheamă-i cu iubire

La adevărul Tău curat.

 

282

Păzește familiile noastre

Și casele celor credincioși,

Dă-le dragoste și pace

Și inimă bună.

 

283

Păzește-i pe cei în primejdii,

Pe cei ce plâng și sunt străini,

Și dă-le oameni cu iubire

Să-i ajute în nevoi.

 

284

Păzește-i pe cei prigoniți

Pentru credința lor în Tine

Și dă-le putere și răbdare

În zilele cele mai grele.

 

285

Păzește Biserica Ta

De ură și de dezbinare

Și dăruiește tuturor

Adevăr, iubire și iertare.

 

286

O, Hristoase, Lumina lumii,

În Tine ne punem nădejdea,

Cu Sfinții Tăi împreună

Îți înălțăm cântarea.

 

287

Apostoli, Mucenici și Cuvioși,

Ierarhi și Mărturisitori,

Fecioare, Drepți și toți Sfinții,

Rămâneți rugători pentru noi.

 

288

Toți Sfinții cunoscuți de oameni

Și cei știuți doar de Dumnezeu,

Într-o singură laudă sfântă

Slăviți pe Domnul împreună.

 

289

Din veac și până-n veac

Numele Domnului să fie lăudat,

Căci El este Dumnezeul nostru

Și veșnic este Împărat.

 

290

Cântarea noastră se ridică

Precum tămâia către cer

Și cerem de la Dumnezeu

Milă și pace în veci.

 

291

Să cânte cerul împreună

Cu Biserica de pe pământ

Și toți Sfinții să mărturisească

Al lui Dumnezeu Cuvânt.

 

292

Să cânte Apostolii sfinți,

Să cânte Mucenicii toți,

Să cânte Cuvioșii în lumină

Și toți cei credincioși lui Hristos.

 

293

Să cânte Îngerii din ceruri,

Să cânte toată zidirea,

Iar noi, cu inimă smerită,

Să lăudăm pe Dumnezeu.

 

294

Slavă Tatălui celui veșnic,

Slavă Fiului cel Înviat,

Slavă Duhului celui Sfânt,

Treimii celei de o ființă.

 

295

Acum și pururea și în vecii vecilor

Să fie slava lui Dumnezeu,

Prin rugăciunile Sfinților

Și prin mila Lui cea mare.

 

296

Hristoase, rămâi cu noi

În fiecare zi și noapte

Și prin rugăciunile Sfinților

Călăuzește-ne spre viață.

 

297

Primește, Doamne, cântarea

Scrisă cu inimă smerită,

În cinstea tuturor Sfinților

Și spre slava Ta cea sfântă.

 

298

O, Sfinți ai lui Dumnezeu,

Rugați-vă pentru noi mereu,

Ca împreună să-L slăvim

Pe Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.

 

299

Hristoase, Mântuitorule,

Slavă Ție în vecii vecilor,

Cu toți Sfinții și Îngerii

Te lăudăm și Te slăvim.

 

300

Slavă Tatălui și Fiului

Și Sfântului Duh, Dumnezeu,

Acum și pururea și-n veci,

Amin, în vecii vecilor.

Еще ...

Viața lui Ion Olaru

Viața lui Ion Olaru

 

Ion Olaru s-a născut la data de 1 aprilie 1936 și a murit în august 2005, la vârsta de 69 de ani. A provenit dintr-o familie numeroasă și modestă, având șase frați: trei fete și trei băieți. Dintre frații săi, unul dintre băieți a murit de mic. În familie, Costică era penultimul copil, iar cea mai mică dintre frați era Gena, cunoscută și sub numele de Tanti Gena. O altă soră a familiei era Maria, din comuna Urdari.

 

Ion Olaru a fost un copil și apoi un tânăr foarte inteligent și silitor. A urmat școala și a învățat foarte bine, în ciuda faptului că familia sa era săracă și că a trebuit să muncească pentru a se întreține. La un moment dat, s-a angajat pe un șantier, unde a început să lucreze ca muncitor. Datorită inteligenței, seriozității și priceperii sale, nu a rămas mult timp la munca fizică. Superiorii au observat că era un om de încredere și i-au dat responsabilitatea de a ține gestiunea și de a administra banii.

 

Această responsabilitate a reprezentat un moment important în viața sa profesională. Ion a demonstrat că este foarte organizat, atent și corect, iar în timp a ajuns să ocupe funcții importante în domeniul comerțului. A lucrat ca inspector în comerț și director de gestiune, având responsabilități pentru mai multe magazine. Era cunoscut ca un om corect și cinstit. Nu lua șpagă de la nimeni și nu accepta compromisuri atunci când era vorba despre munca sa. De-a lungul vieții, a ajutat numeroși oameni, fie prin sfaturi, fie prin sprijin material.

 

Personalitatea și caracterul

 

Ion Olaru era un om cu o personalitate puternică. Era serios, uneori chiar dur, și nu suporta să se vorbească urât sau nepoliticos în preajma lui. Își dorea ca oamenii să îi respecte autoritatea și să îi asculte vorbele. Chiar dacă putea părea aspru, în spatele acestui caracter puternic se afla un om responsabil și preocupat de binele celor din jur.

 

Era extrem de organizat și atent la lucrurile pe care le făcea. Îi plăcea ca fiecare lucru să fie pus la locul lui și nu suporta dezordinea. Era un om muncitor și nu se ferea de muncă, chiar și atunci când nu era vorba despre serviciu. Îi plăcea foarte mult să lucreze în grădină și să se ocupe de gospodărie. Avea grijă ca totul în jurul său să fie îngrijit și bine pus la punct.

 

Ion Olaru era și foarte chibzuit cu banii. Nu obișnuia să cheltuiască fără rost și nu era un om risipitor. Mai întâi își achita cheltuielile și obligațiile, iar din banii care îi rămâneau cumpăra mâncare și lucrurile necesare gospodăriei. Pentru el, munca și banii câștigați prin muncă trebuiau respectate.

 

În același timp, era un om darnic cu familia sa. Era apropiat de frații și surorile sale, precum și de nepoții săi, adică de copiii fraților și surorilor. Atunci când aceștia aveau nevoie de bani, Ion îi ajuta și uneori le împrumuta bani fără să îi mai ceară înapoi. Pentru el, familia avea o importanță deosebită, iar ajutorul oferit celor apropiați era un lucru firesc.

 

Înfățișarea și stilul său

 

Ion Olaru era un bărbat înalt, având aproximativ 1,78–1,80 metri, și avea o prezență impunătoare. Se îmbrăca elegant și era atent la felul în care se prezenta în fața oamenilor. Deși era un om simplu și provenea dintr-o familie modestă, avea o anumită prestanță și inspira respect celor din jur.

 

Nu era o persoană preocupată de lux, ci mai degrabă de ordine, curățenie și decență. Își dorea ca lucrurile să fie făcute corect și avea grijă de aspectul său.

 

Obiceiuri și preocupări

 

Ion Olaru era interesat de ceea ce se întâmpla în societate și îi plăcea să fie la curent cu știrile. Citea ziarul și urmărea emisiunea „Viața Satului”, fiind interesat de evenimentele din țară și mai ales de viața oamenilor de la sate și de problemele gospodăriei.

 

De ziua sa de naștere, obișnuia să sărbătorească acasă, alături de familie. Sora sa, Gena, venea împreună cu soțul ei pentru a petrece timpul cu el. Relația dintre Ion și Gena era una apropiată, iar vizitele dintre ei făceau parte din viața de familie. Ion mergea și el adesea la Gena acasă, unde era primit cu drag și servit cu gogoși.

 

Îi plăcea să meargă la stațiunea Olănești, unde se bucura de timpul liber și de atmosfera stațiunii. De asemenea, îi plăcea să meargă la piață și să facă diverse cumpărături. Era atent la ceea ce cumpăra și prefera să își organizeze bine banii și necesitățile.

 

Relațiile cu familia

 

Relațiile lui Ion Olaru cu familia au fost complexe. Din amintirile celor apropiați reiese că era foarte atașat de frații și surorile sale și, în special, de copiii acestora. Îi ajuta atunci când aveau nevoie și era dispus să îi sprijine financiar. Pentru frații și nepoții săi, putea fi un om pe care se puteau baza.

 

În schimb, relația cu propriul copil a fost mult mai rece. Deși era un om apropiat de familia extinsă, față de propriul copil părea să păstreze o anumită distanță emoțională. Această parte a vieții sale arată că relațiile de familie nu au fost întotdeauna simple și că, în ciuda caracterului său darnic și protector față de frați și nepoți, a existat o răceală în relația cu copilul său.

 

Moștenirea lăsată în familie

 

Ion Olaru a rămas în amintirea celor care l-au cunoscut ca un om muncitor, corect, organizat și responsabil. A pornit de la o situație materială modestă, dar prin inteligență, muncă și seriozitate a reușit să își construiască o carieră în domeniul comerțului, ajungând inspector și director de gestiune.

 

Viața lui a fost marcată de respectul pentru muncă, pentru ordine și pentru corectitudine. Nu a fost un om perfect și a avut, asemenea oricărui om, atât calități, cât și defecte. Putea fi dur și autoritar, însă era și generos cu cei apropiați, ajutându-și frații și nepoții atunci când aceștia aveau nevoie.

 

A murit în august 2005, la vârsta de 69 de ani. Povestea vieții sale rămâne una despre un om care, deși a pornit cu puține posibilități materiale, a reușit prin muncă și inteligență să ajungă într-o poziție importantă și să câștige respectul celor din jur. Amintirile despre Ion Olaru păstrează imaginea unui bărbat simplu, dar impunător, exigent, cinstit, muncitor și darnic cu familia sa.


[Cristian Diaconița].

Еще ...

THE CHRONICLES OF TÂRGU JIU

THE CHRONICLES OF TÂRGU JIU

 

The story takes place at the beginning of the 16th century in a fictional kingdom known as the Kingdom of Northern Oltenia, whose capital is Târgu Jiu. The kingdom is ruled by King Constantin, a just, courageous, and God-fearing ruler, and Queen Liliana, renowned for her kindness and compassion toward the poor, the sick, and orphans. In the year 1509, their son Nicolae, the heir to the throne, is born.

 

Nicolae grows up in a family that teaches him faith, justice, and love for others. His father tells him that a true king must always be ready to give his life for his people, while his mother reads the Holy Scriptures to him and teaches him humility, mercy, and forgiveness. At the same time, the high nobleman Vlad secretly prepares a conspiracy to overthrow the royal family.

 

Facing the growing threat of the Ottoman Empire and the unrest spreading across Europe, King Constantin strengthens alliances with neighboring states and prepares the army to defend the kingdom. In 1516, he personally leads his forces in the Battle of the Jiu River, achieving a great victory. However, on his return, he is treacherously assassinated in an attack orchestrated by the conspirators.

 

The entire kingdom falls into mourning. Shortly afterward, Queen Liliana is poisoned by Vlad's followers. Before her death, she blesses her son and urges him to love God, to be just, to forgive whenever possible, and to protect the innocent. Left an orphan at only six years old, Nicolae is secretly taken out of the royal fortress by the elderly servant Maria and the loyal soldiers Radu and Vladimir.

 

Hidden in the Parâng Mountains, Nicolae spends his childhood and adolescence far from the throne. Maria teaches him to read and write, while Radu and Vladimir train him in the arts of warfare and kingship. Every day Nicolae reads the Holy Bible, strengthening his faith. At the age of seventeen, he receives his father's sword and swears to reclaim his kingdom—not out of a desire for revenge, but to restore justice.

 

Former soldiers of King Constantin and many faithful people join his cause. Together they march toward Târgu Jiu. Many of the defenders of the capital recognize the rightful heir and side with him. Vlad is captured and brought to trial. Nicolae is crowned King Nicolae I of the Kingdom of Northern Oltenia. He reduces taxes, rebuilds the fortresses, reopens schools and hospitals, helps the needy, and rules with justice, earning the love and respect of his people.

 

Five years of peace and prosperity follow. Yet the kingdom's success awakens the envy of its enemies. A new conspiracy arises, and a coup d'état forces Nicolae to abandon the throne. To spare the capital from destruction and save his people from needless bloodshed, he escapes through a secret passage together with Radu and Vladimir, promising that one day he will return.

 

The three men arrive in the Grand Duchy of Moscow, where Nicolae's grandfather, Ieremia, resides. The old man welcomes him with great affection and, before his death, leaves him a letter. In it, he advises Nicolae to travel to the distant Kingdom of Joseon, whose king had once been his close friend and would surely receive him with kindness.

 

After his grandfather's funeral, Nicolae, Radu, and Vladimir begin a long journey eastward. Thirty-one days later, they arrive in Joseon. The king receives them with great honor in memory of his friendship with Ieremia and welcomes Nicolae into the royal palace.

 

Nicolae learns the language and customs of the land without ever abandoning his Christian faith. Every morning he reads the Holy Scriptures and prays. The King of Joseon is deeply impressed by Nicolae's wisdom, humility, and noble character. The two engage in many conversations about God, justice, leadership, and forgiveness. Nicolae demonstrates that true wisdom comes from God and that a ruler should govern through justice and love rather than fear.

 

During the meetings of the Great Council of Joseon, Nicolae respectfully speaks about his faith without forcing it upon others. The ministers and scholars admire his character, and the king appoints him as one of his closest advisors.

 

For two years, Nicolae helps the King of Joseon govern the kingdom wisely. Later, at the king's encouragement, he meets the noblewoman Eun-hee, a young woman admired for her kindness and wisdom. They marry, and God blesses them with children. Nicolae finds a new family and a new home, yet he never forgets his homeland.

 

Every day he continues to pray for the Kingdom of Northern Oltenia and keeps alive the hope that one day he will return to see his people and his native land once again.

 

The central message of The Chronicles of Târgu Jiu is that true power is not found in a crown, a sword, or worldly riches, but in faith in God, justice, love for others, the courage to do what is right, and the hope that endures even through life's greatest trials. Nicolae is a ruler who loses his throne and his homeland, but never loses his faith. That faith guides his entire life and prepares him for the challenges that still lie ahead.[Cristian Diaconița]

Еще ...

CEI ȘAPTE MOȘTENITORI

I. Ținutul celor șapte împărății

 

Cu multe veacuri în urmă, într-o lume în care marile imperii își întindeau hotarele peste continente, trăia o familie despre care avea să se vorbească mult timp după ce membrii ei aveau să dispară.

 

Era o familie numeroasă și puternică, dar, înainte de toate, era o familie creștină.

 

Tatăl celor șapte copii fusese un conducător respectat. Nu era un om fără greșeală, dar înțelesese încă din tinerețe că puterea este trecătoare și că un conducător trebuie să răspundă nu doar înaintea oamenilor, ci și înaintea lui Dumnezeu.

 

Soția lui, mama celor șapte copii, era o femeie credincioasă. În fiecare dimineață aprindea candela înaintea icoanei Mântuitorului și se ruga pentru familia sa.

 

Palatul în care locuiau era mare, dar nu era un loc al mândriei. Într-o aripă a palatului exista o mică biserică. Acolo familia se aduna în fiecare duminică și la marile sărbători.

 

Cei șapte copii crescuseră împreună.

 

Primul era Cosmin.

 

El urma să moștenească Țara Imperiului Rus, una dintre cele mai întinse și puternice împărății ale vremii. Cosmin era inteligent, curajos și foarte ambițios. Încă din copilărie îi plăcea să privească hărțile și să viseze la noi teritorii. Din nefericire, odată cu trecerea anilor, ambiția lui avea să se transforme în mândrie.

 

Al doilea era Nicolae, moștenitorul Regatului României. Era un tânăr liniștit, credincios și atent la nevoile celor din jur. Nu lua nicio hotărâre importantă fără să se roage mai întâi.

 

A treia era Gabriela, moștenitoarea Imperiului Marii Britanice. Era inteligentă și milostivă. Îi plăcea să stea de vorbă cu oamenii simpli și nu considera niciodată că un om sărac este mai puțin important decât un om bogat.

 

Al patrulea era Ștefan, moștenitorul Imperiului Francez. Era curajos și drept. Nu suporta nedreptatea și apăra întotdeauna oamenii care nu se puteau apăra singuri.

 

Al cincilea era Florin, moștenitorul Imperiului Chinez. Era foarte priceput la comerț, știință și construcții. Avea o minte ageră, dar era deseori nehotărât.

 

Al șaselea era Mircea, moștenitorul Imperiului German. Era disciplinat, serios și foarte responsabil. Credea că un conducător trebuie să fie primul care respectă legile.

 

Ultimul era Gheorghe, moștenitorul Imperiului Spaniol. Era cel mai mândru dintre frați. Încă din copilărie voia să fie admirat și lăudat.

 

Cei șapte erau diferiți, dar aveau aceeași familie.

 

Și, în copilărie, nimeni nu și-ar fi imaginat că într-o zi vor ajunge să se lupte pentru putere.

 

---

 

II. Lecția tatălui

 

Într-o după-amiază de vară, tatăl celor șapte îi chemă în grădina palatului.

 

Era o zi liniștită.

 

Soarele cobora încet spre munți.

 

Copiii se așezară în jurul lui.

 

Tatăl arătă spre un stejar bătrân.

 

— Priviți copacul acesta.

 

Cosmin întrebă:

 

— De ce ne-ai chemat să privim un copac?

 

Tatăl zâmbi.

 

— Pentru că un conducător poate învăța multe de la un copac.

 

Gheorghe râse.

 

— Un copac nu conduce pe nimeni.

 

— Tocmai de aceea, răspunse tatăl. Nu are coroană, nu are armată, nu are palat. Și totuși oferă umbră celui care se odihnește sub el.

 

Copiii tăcură.

 

— Un conducător adevărat trebuie să fie asemenea unui copac. Oamenii trebuie să găsească în el protecție, nu frică.

 

Apoi se uită la Cosmin.

 

— Să nu confunzi puterea cu autoritatea.

 

Se uită la Gheorghe.

 

— Să nu confunzi respectul cu teama.

 

Apoi îi privi pe toți.

 

— Și să nu uitați niciodată că poporul nu este proprietatea conducătorului.

 

Nicolae întrebă:

 

— Atunci ce este un conducător?

 

Tatăl răspunse:

 

— Un slujitor.

 

Cuvântul rămase în liniștea grădinii.

 

---

 

III. Ultima noapte

 

Anii au trecut.

 

Copiii au devenit adulți.

 

Într-o iarnă grea, tatăl lor s-a îmbolnăvit.

 

Medicii au încercat să-l vindece, dar boala era prea puternică.

 

În ultima seară, cei șapte au fost chemați în camera lui.

 

În fața patului se afla o icoană.

 

O singură lumânare ardea.

 

Tatăl lor era foarte slăbit.

 

— Copiii mei...

 

Cei șapte s-au apropiat.

 

— Nu vă temeți de ziua de mâine.

 

Gabriela plângea.

 

— Tată, nu ne părăsi...

 

— Toți oamenii trebuie să plece într-o zi. Important este ce lasă în urma lor.

 

Apoi tatăl le-a vorbit despre moștenire.

 

— Cosmin, vei moșteni Țara Imperiului Rus.

 

Cosmin a îngenuncheat.

 

— Îți promit că o voi face puternică.

 

Tatăl îl privi cu tristețe.

 

— Fă-o mai întâi dreaptă.

 

Apoi îl chemă pe Nicolae.

 

— Tu vei moșteni Regatul României.

 

— Voi face tot ce pot pentru oamenii mei.

 

— Nu uita să te rogi pentru ei.

 

Apoi veni rândul Gabrielei.

 

— Tu vei moșteni Imperiul Marii Britanice.

 

— Voi avea grijă de poporul meu.

 

— Și să nu uiți de cei săraci.

 

Ștefan primi Imperiul Francez.

 

Florin primi Imperiul Chinez.

 

Mircea primi Imperiul German.

 

În cele din urmă, Gheorghe primi Imperiul Spaniol.

 

— Tată, îl voi face cel mai mare imperiu.

 

Tatăl îl privi.

 

— Nu ți-am cerut să-l faci cel mai mare.

 

Gheorghe tăcu.

 

— Ți-am cerut să-l faci bun.

 

După câteva ore, tatăl lor își dădu ultima suflare.

 

În palat se auziră clopotele.

 

Cei șapte copii deveniseră moștenitori.

 

Dar, în acea noapte, nu se simțeau puternici.

 

Se simțeau singuri.

 

---

 

IV. Cele șapte coroane

 

Ziua încoronării a venit.

 

Mii de oameni s-au adunat.

 

Fiecare moștenitor și-a primit coroana.

 

Cosmin privea coroana Imperiului Rus cu mândrie.

 

Gheorghe zâmbea.

 

Nicolae se uita spre icoană.

 

Gabriela ținea mâinile împreunate.

 

Ștefan stătea drept.

 

Mircea era solemn.

 

Florin era emoționat.

 

Preotul care oficia slujba le spuse:

 

— O coroană nu vă face mai mari înaintea lui Dumnezeu. Ea vă face mai răspunzători.

 

Nicolae înțelese.

 

Gheorghe nu.

 

---

 

V. Prima ședință

 

După încoronare, cei șapte au stabilit să se întâlnească periodic.

 

Prima ședință a fost organizată într-un palat aflat între cele șapte imperii.

 

Masa era rotundă.

 

În mijlocul ei se afla o cruce.

 

Nicolae deschise ședința:

 

— Înainte de orice, să ne rugăm.

 

Gheorghe oftă.

 

— Iarăși rugăciuni?

 

Gabriela îl privi.

 

— De ce te deranjează?

 

— Pentru că avem lucruri importante de discutat.

 

Ștefan răspunse:

 

— Nimic nu este mai important decât să nu luăm o hotărâre nedreaptă.

 

Mircea adăugă:

 

— Să nu uităm că suntem frați.

 

Cosmin zâmbi.

 

— Frați, da. Dar acum suntem și conducători.

 

Nicolae îl privi.

 

— Tocmai asta este problema. Dacă uităm că suntem frați, vom uita și că suntem oameni.

 

Florin nu spuse nimic.

 

În acea zi, ședința se încheie fără conflict.

 

Dar sămânța neîncrederii fusese plantată.

 

---

 

VI. Mândria lui Cosmin

 

În Imperiul Rus, Cosmin devenea tot mai puternic.

 

Avea o armată mare.

 

Avea bogății.

 

Avea teritorii întinse.

 

Oamenii îl ascultau.

 

Dar Cosmin începu să creadă că ascultarea înseamnă iubire.

 

Într-o zi, un sfetnic îi spuse:

 

— Măria Ta, oamenii se tem de dumneavoastră.

 

Cosmin zâmbi.

 

— Atunci mă respectă.

 

Sfetnicul nu răspunse.

 

În aceeași seară, Cosmin intră în capela palatului.

 

Privi icoana.

 

Dar nu se rugă.

 

Se uită la coroana sa.

 

— Sunt unul dintre cei mai puternici oameni ai lumii, spuse el.

 

În liniștea bisericii, cuvintele sale păreau însă goale.

 

---

 

VII. Gheorghe și visul puterii

 

În Spania, Gheorghe devenea tot mai ambițios.

 

Își construia palate.

 

Își mărea armata.

 

Își cumpăra corăbii.

 

Își aduna aur.

 

Într-o zi, un bătrân l-a întrebat:

 

— Măria Ta, pentru ce vrei atât de mult?

 

Gheorghe răspunse:

 

— Pentru ca numele meu să nu fie uitat.

 

Bătrânul zâmbi trist.

 

— Omul care trăiește pentru numele său este uitat chiar și atunci când este încă în viață.

 

Gheorghe se înfurie.

 

— Pleacă!

 

Bătrânul plecă.

 

Dar cuvintele lui rămăseseră.

 

---

 

VIII. Cei patru care credeau în bine

 

Nicolae, Gabriela, Ștefan și Mircea au început să colaboreze.

 

Nu formaseră o alianță împotriva fraților lor.

 

Voiu doar să păstreze pacea.

 

Nicolae ajuta oamenii săraci.

 

Gabriela construia spitale.

 

Ștefan deschidea școli.

 

Mircea întărea legile.

 

Într-o zi, Gabriela spuse:

 

— Putem avea cele mai mari imperii din lume, dar dacă oamenii noștri plâng, la ce ne folosește?

 

Nicolae răspunse:

 

— Nimic.

 

Ștefan completă:

 

— Un conducător trebuie să lase în urma lui oameni mai buni, nu oameni mai speriați.

 

Mircea aprobă.

 

— Asta este adevărata moștenire.

 

---

 

IX. Alegerea lui Florin

 

Florin observa totul.

 

Îl vedea pe Cosmin.

 

Îl vedea pe Gheorghe.

 

Îi vedea și pe Nicolae, Gabriela, Ștefan și Mircea.

 

Știa că se apropie o alegere.

 

Într-o seară, a mers la o mănăstire.

 

Un călugăr bătrân îl întâmpină.

 

— De ce ai venit?

 

— Nu știu ce să fac.

 

— Atunci roagă-te.

 

Florin îngenunche.

 

— Doamne, arată-mi drumul.

 

Călugărul îi spuse:

 

— Dumnezeu nu ne arată întotdeauna întregul drum. Uneori ne arată doar următorul pas.

 

Florin plecă.

 

Știa că trebuie să aleagă.

 

---

 

X. Înțelegerea secretă

 

Într-o noapte, Cosmin și Gheorghe se întâlniră.

 

— Trebuie să ne unim, spuse Gheorghe.

 

— Sunt de acord.

 

— Ceilalți patru sunt prea slabi.

 

Cosmin îl privi.

 

— Sau poate sunt mai înțelepți decât noi.

 

Gheorghe râse.

 

— Nu vreau înțelepciune. Vreau putere.

 

Cosmin îl privi câteva secunde.

 

Apoi spuse:

 

— Și eu.

 

În acea noapte, cei doi au făcut un plan.

 

Avea să fie începutul celui mai mare conflict din istoria celor șapte imperii.

 

---

 

XI. Ultima încercare de pace

 

Nicolae află despre plan.

 

Nu a cerut răzbunare.

 

A trimis o scrisoare.

 

„Fraților,

 

Nu vrem război.

 

Am pierdut deja prea mult timp certându-ne.

 

Haideți să ne întâlnim.

 

Haideți să ne rugăm.

 

Haideți să ne amintim de tatăl nostru.

 

Suntem frați.”

 

Gheorghe citi scrisoarea și o aruncă.

 

Cosmin o păstră.

 

În acea noapte, Cosmin nu dormi.

 

Cuvintele „suntem frați” îi reveneau mereu în minte.

 

---

 

XII. Războiul

 

În cele din urmă, războiul începu.

 

Armatele se mișcară.

 

Orașele se închiseră.

 

Oamenii se temeau.

 

Înaintea primei lupte, Nicolae își adună soldații.

 

— Nu luptăm pentru ură.

 

Ștefan spuse:

 

— Nu luptăm pentru bogăție.

 

Mircea spuse:

 

— Luptăm pentru a apăra oamenii.

 

Gabriela se rugă pentru cei răniți.

 

Florin trimise provizii.

 

În schimb, armatele lui Cosmin și Gheorghe înaintau.

 

Dar războiul nu aducea gloria pe care o visaseră.

 

Aducea numai durere.

 

---

 

XIII. Inima lui Cosmin se schimbă

 

După o bătălie, Cosmin intră într-un sat.

 

Acolo văzu un copil stând lângă ruinele unei case.

 

— Unde sunt părinții tăi? întrebă Cosmin.

 

Copilul nu răspunse.

 

Un bătrân îi spuse:

 

— Au murit.

 

Cosmin încremeni.

 

Copilul îl privi.

 

— De ce a trebuit să se întâmple asta?

 

Cosmin nu găsi răspuns.

 

Se întoarse spre oamenii săi.

 

— Cine a dat ordinul?

 

Un soldat răspunse:

 

— Oamenii dumneavoastră.

 

Cosmin coborî capul.

 

În acea clipă înțelese.

 

Puterea lui avea un preț.

 

Și prețul îl plăteau alții.

 

---

 

XIV. Gheorghe în fața adevărului

 

Gheorghe a aflat ce se întâmplase.

 

Pentru prima dată, a simțit frică.

 

Nu de dușmani.

 

De propria sa conștiință.

 

A intrat în capela palatului.

 

A îngenuncheat.

 

— Doamne...

 

Nu putea continua.

 

Lacrimile îi curgeau pe față.

 

— Dacă mai există iertare pentru mine, ajută-mă.

 

Era prima rugăciune adevărată din viața lui.

 

---

 

XV. Întâlnirea fraților

 

Cosmin și Gheorghe au cerut pace.

 

Cei șapte s-au întâlnit din nou.

 

De data aceasta, nimeni nu a ridicat glasul.

 

Cosmin a spus:

 

— Am greșit.

 

Gheorghe:

 

— Și eu.

 

Nicolae a răspuns:

 

— Atunci trebuie să reparăm.

 

Gabriela:

 

— Trebuie să ajutăm oamenii.

 

Ștefan:

 

— Trebuie să reconstruim.

 

Mircea:

 

— Trebuie să facem legi care să împiedice un asemenea război.

 

Florin:

 

— Și trebuie să ne amintim ce ne-a învățat tatăl.

 

Cosmin a întrebat:

 

— Ce ne-a învățat?

 

Florin răspunse:

 

— Că suntem slujitorii popoarelor noastre.

 

---

 

XVI. Drumul pocăinței

 

Cosmin și Gheorghe nu au primit imediat iertarea tuturor.

 

Și au înțeles că era normal.

 

Iertarea nu înseamnă să pretinzi că răul nu s-a întâmplat.

 

Înseamnă să recunoști răul și să încerci să-l repari.

 

Cosmin a început să viziteze satele afectate.

 

A construit spitale.

 

A reparat biserici.

 

A ajutat familiile.

 

Gheorghe a făcut același lucru.

 

Uneori oamenii îl priveau cu neîncredere.

 

El nu se supăra.

 

— Au dreptul să fie supărați, spunea el.

 

— Dar mă vor ierta vreodată?

 

Nicolae îi răspundea:

 

— Nu poți obliga un om să te ierte. Poți doar să devii vrednic de iertarea lui.

 

Gheorghe a înțeles.

 

---

 

XVII. Florin își găsește drumul

 

Florin fusese cel mai nehotărât.

 

Dar în timpul războiului înțelesese că neutralitatea nu este întotdeauna pace.

 

Uneori trebuie să ai curajul de a spune adevărul.

 

A început să lucreze împreună cu ceilalți.

 

A construit drumuri.

 

A trimis hrană.

 

A ajutat la reconstruirea satelor.

 

Într-o zi, i-a spus lui Nicolae:

 

— Am crezut că trebuie să aleg între frații mei.

 

Nicolae zâmbi.

 

— Nu trebuia să alegi între frați. Trebuia să alegi între bine și rău.

 

---

 

XVIII. Cele șapte lumini

 

După terminarea războiului, cei șapte au mers la mănăstirea unde Nicolae se rugase.

 

Au aprins șapte lumânări.

 

Una pentru fiecare.

 

Preotul i-a privit.

 

— De ce șapte?

 

Nicolae răspunse:

 

— Pentru că suntem șapte frați.

 

Preotul zâmbi.

 

— Nu. Sunt șapte pentru că fiecare om are nevoie să poarte lumină în propria inimă.

 

Cosmin își plecă fruntea.

 

Gheorghe făcu semnul Sfintei Cruci.

 

Gabriela zâmbi.

 

Ștefan închise ochii.

 

Mircea se rugă.

 

Florin privea flacăra.

 

Cele șapte lumânări ardeau liniștit.

 

---

 

XIX. O nouă rânduială

 

Cei șapte au hotărât să schimbe felul în care conduceau.

 

În fiecare ședință trebuiau să vorbească despre trei lucruri:

 

credință, popor și pace.

 

Nu mai începeau cu hărți militare.

 

Nu mai începeau cu aur.

 

Nu mai începeau cu teritorii.

 

Începeau cu rugăciunea.

 

Nicolae spunea:

 

— Doamne, ajută-ne să nu uităm că suntem oameni.

 

Gabriela:

 

— Doamne, ajută-ne să-i vedem pe cei care suferă.

 

Ștefan:

 

— Doamne, păzește-ne de război.

 

Mircea:

 

— Doamne, dă-ne dreptate.

 

Florin:

 

— Doamne, dă-ne înțelepciune.

 

Cosmin:

 

— Doamne, păzește-ne de mândrie.

 

Gheorghe:

 

— Doamne, învață-ne să iertăm.

 

---

 

XX. Ultimii ani

 

Timpul trecea.

 

Imperiile se schimbau.

 

Orașele creșteau.

 

Copiii deveneau adulți.

 

Dar cei șapte continuau să se întâlnească.

 

Într-o zi, erau cu toții bătrâni.

 

Cosmin avea părul alb.

 

Gheorghe mergea încet.

 

Nicolae ținea un baston.

 

Gabriela era înconjurată de nepoți.

 

Ștefan devenise foarte tăcut.

 

Mircea se ruga mai mult.

 

Florin scria într-un jurnal.

 

La ultima lor ședință, masa era aproape aceeași.

 

Crucea era în centru.

 

Nicolae se ridică.

 

— Fraților, am primit șapte imperii.

 

Cosmin spuse:

 

— Și am crezut că aceasta este cea mai mare bogăție.

 

Gheorghe continuă:

 

— Dar am pierdut aproape totul pentru că am vrut mai mult.

 

Gabriela zâmbi.

 

— Iar noi am învățat că omul nu este măsurat după cât de mare este imperiul său.

 

Ștefan:

 

— Ci după cât bine lasă în urma lui.

 

Mircea:

 

— După câtă dreptate face.

 

Florin:

 

— După câtă lumină lasă în sufletele celorlalți.

 

Cosmin privi crucea.

 

— Și după cât de sincer poate spune „Doamne, iartă-mă”.

 

Gheorghe începu să plângă.

 

Nicolae îl îmbrățișă.

 

— Frate.

 

Gheorghe îi răspunse:

 

— Frate.

 

Și cei șapte s-au îmbrățișat.

 

---

 

XXI. Adevărata moștenire

 

După moartea lor, urmașii celor șapte au continuat să conducă ținuturile.

 

Dar pe zidul vechiului palat a fost așezată o inscripție.

 

Scria:

 

«„Nu moștenești o țară pentru a o stăpâni, ci pentru a avea grijă de ea.”»

 

Sub această inscripție se afla o cruce.

 

Iar dedesubt erau scrise șapte nume:

 

Cosmin.

 

Nicolae.

 

Gabriela.

 

Ștefan.

 

Florin.

 

Mircea.

 

Gheorghe.

 

Cronicarii spuneau că, dintre toate poveștile despre cei șapte, cea mai importantă nu era povestea imperiilor.

 

Era povestea inimilor lor.

 

Cosmin învățase că mândria poate orbi.

 

Gheorghe învățase că omul se poate întoarce din greșeală.

 

Florin învățase că indecizia nu poate înlocui adevărul.

 

Ștefan învățase că puterea trebuie folosită pentru apărare.

 

Mircea învățase că dreptatea trebuie să fie mai puternică decât ambiția.

 

Gabriela învățase că milostenia poate schimba o împărăție.

 

Iar Nicolae învățase că un conducător adevărat trebuie mai întâi să fie slujitor.

 

---

 

XXII. Lecția celor șapte

 

Într-o zi, un copil care vizita vechiul palat a întrebat un călugăr:

 

— Părinte, care dintre cei șapte a fost cel mai mare?

 

Călugărul a zâmbit.

 

— De ce întrebi?

 

— Pentru că vreau să știu cine a fost cel mai puternic.

 

Călugărul s-a uitat spre crucea de pe zid.

 

— Nu acela a fost cel mai mare care a avut cea mai mare armată.

 

— Atunci cine?

 

— Cel care a învățat să-și învingă propriul păcat.

 

Copilul s-a gândit.

 

— Și cine a fost acela?

 

Călugărul a răspuns:

 

— Fiecare dintre ei, în felul său.

 

Copilul a privit cele șapte nume.

 

Atunci a înțeles.

 

Nu există om fără greșeală.

 

Dar există om care își recunoaște greșeala.

 

Nu există conducător care să nu fie ispitit de putere.

 

Dar există conducător care alege să nu fie robul ei.

 

Nu există inimă care să nu fie rănită.

 

Dar există inimă care poate ierta.

 

---

 

XXIII. Mesajul celor șapte coroane

 

Așa a rămas povestea celor șapte moștenitori.

 

Nu ca o poveste despre războaie.

 

Nu ca o poveste despre bogăție.

 

Nu ca o poveste despre cine a avut cel mai mare imperiu.

 

Ci ca o poveste despre oameni.

 

Despre șapte frați care au primit o moștenire uriașă și au descoperit, după multe încercări, că adevărata moștenire nu era pământul.

 

Era responsabilitatea.

 

Au descoperit că un om poate avea palate și să fie sărac sufletește.

 

Au descoperit că un om poate avea puțin și să fie bogat prin iubire.

 

Au descoperit că o coroană poate fi purtată pe cap, dar adevărata împărăție trebuie să fie păstrată în inimă.

 

Și au învățat că Dumnezeu nu privește la măreția unui palat, ci la curăția sufletului.

 

Când au fost tineri, cei șapte au crezut că trebuie să cucerească lumea.

 

Când au îmbătrânit, au înțeles că cea mai grea cucerire este cucerirea propriei inimi.

 

Cosmin a cucerit mândria.

 

Gheorghe a cucerit ura.

 

Florin a cucerit frica.

 

Ștefan a cucerit dorința de răzbunare.

 

Mircea a cucerit asprimea.

 

Gabriela a cucerit nepăsarea.

 

Nicolae a păstrat credința.

 

Și astfel, cele șapte coroane au devenit simbolul unei lecții care a fost transmisă din generație în generație:

 

«„Puterea trece. Bogăția trece. Frumusețea trece. Imperiile trec. Dar binele făcut din iubire nu se pierde niciodată.”»

 

Iar când clopotele vechii mănăstiri băteau seara, oamenii își aminteau de cei șapte.

 

Își aminteau de Cosmin și de lupta lui cu mândria.

 

Își aminteau de Nicolae și de credința lui.

 

Își aminteau de Gabriela și de milostenia ei.

 

Își aminteau de Ștefan și de curajul lui.

 

Își aminteau de Florin și de alegerea lui.

 

Își aminteau de Mircea și de dreptatea lui.

 

Își aminteau de Gheorghe și de pocăința lui.

 

Și poate că aceasta era cea mai importantă parte a poveștii.

 

Pentru că niciun om nu este condamnat să rămână pentru totdeauna în greșeala lui.

 

Dacă își recunoaște păcatul, dacă se pocăiește sincer și încearcă să repare răul făcut, poate începe un drum nou.

 

Așa cum se întâmplase cu Cosmin.

 

Așa cum se întâmplase cu Gheorghe.

 

Așa cum se întâmplase cu toți cei șapte.

 

---

 

SFÂRȘIT

 

„Cei Șapte Moștenitori”

 

De Cristian Diaconița

 

Morala poveștii:

 

Nu ceea ce moștenim ne face oameni mari, ci ceea ce facem cu ceea ce am primit.

 

Nu coroana îl face pe conducător, ci responsabilitatea.

 

Nu bogăția îl face pe om bogat, ci iubirea.

 

Nu puterea îl face pe om puternic, ci capacitatea de a-și învinge mândria.

 

Iar atunci când omul se îndepărtează de bine, drumul înapoi începe prin pocăință, rugăciune, iertare și fapte bune.

 

Căci cea mai mare împărăție pe care omul o poate cuceri este propria lui inimă.

Еще ...

Стихи из этой категории

Zor

Astăzi, m-am oprit preț de o clipă din trebile mele:

- 'Neața! 'Neața! Da' unde-ai plecat așa de dimineață cu noaptea-n cap, cumetre?, zic eu cu mirare prefăcută-n glas...
- 'Neața! La târg, la târg, cumetre! Da' mătăluță, unde dai așa zor? Unde arde?, îmi primesc replica spusă cu subînțeles...
- Ei... În drum spre trebile mele!, mai zic eu prefăcându-mă ocupat...
- Atunci, zi bună și cu spor!, îmi zice gândăcelul ridicând un picioruș ca să mă sărute militărește.
- Zi bună și mătăluță!, zic eu cu uimire adevărată și mergând mai departe. 

Noroc că l-am văzut la timp și nu l-am strivit, mă gândesc eu... Am privit amuzat mersul caraghios al gândăcelului, urcând o piatră și ocolind o frunză, mergând în zig-zag... Parcă a tras o mastică de dimineață, de merge așa pe trei cărări! O ajunge la târg înspre amiezi, când toată lumea strânge și pleacă fiecare în trebile lor.

Zorii se ivesc trandafirii dindărătul întregii zări străjuite de blocuri înalte și întunecate. Păsările prind în cale-mi a sporovăi gălăgioade și vesele, iar eu, ridicând privirea și căutându-le cerul, dau cu ochii de o pereche uzată de bașcheți, cu șireturile înnodate, atârnând pe o sârmă suspendată în aer...

"Globetrotter to nowhere!", zâmbesc eu în sinea mea. Trec strada atent la mașini, sucind capul din reflex de la dreapta înspre stânga. 

"Rutto libre!". Doar umbra mea este cu mine...

Еще ...

Veni, vidi, vici!

Virgil intrase să cumpere o pâine. După el își făcuse apariția o femeie deosebit de frumoasă, care cumpărase un covrig și care nu-și mai lua ochii de la dânsul.

- Mă cunoaștețu de undeva? o întrebase el intrigat.

- Am impresia că vă cunosc de când lumea! îi răspunse ea zâmbind. Nu știu de ce, dar îmi amintiți de fostul meu soț… decedat într-un accident de mașină!

- Nu vă ascund că și dvs. îmi păreți cunoscută! supralicitase el. Credeți în reîncarnare?

- O, da!

- Aceasta ar fi o explicație!

Femeia se uită lung la dânsul.

- Stai pe aproape?

- De ce mă întrebi?

- Cum de ce? Locul unei femei este lângă soțul ei!

Virgil amuțise pentru câteva clipe.

- Stau pe aici, prin zonă! Doar n-o…

Ea îi puse un deget pe buze.

- Ba aș o…

Еще ...

Piatra albastra

Piatra albastra in cer cazut

Te-ai inorat pe dedesupt

Si ai maturat in anii grei

Frunze, oameni, zei.

 

Ai rasfatat in oglindire

Senzatii dintr-o privire

Catre launtrul redescifrat

Piatra cu praf cald

 

Picturi insangerate-n nori

Impletituri de ploi si flori

Rupturi de spirit, dedublari

O ruga catre mari si tari

 

Din piatra albastra s-a nascut

Fara concret, stele si lut

Crezand ca poate s-a pierdut

De piatra calda de mormant

 

Ce a maturat in anii grei

Frunze, oameni, zei.

Еще ...

Domnul Drăghin

Într-o viață de om, pasager, întâlnești tot felul de oameni, călători ca și tine printre luminile și umbrele vieții, dar numai câțiva îți vor atinge sufletul și le vei purta pentru totdeauna, marca...

Un asemenea om, pentru mine, a fost Domnul Drăghin, directorul liceului meu, un domn desăvârșit prin eleganță și prezență, de o cultură și elocință cum rar mi-a fost dat să întâlnesc, cu-adevărat o lumină într-o epocă întunecată, care știa, prin vorba sfătoasă, domoală și dulce, că poate schimba destine.

Aproape că ajunsesem să îmi doresc să fac vreo boacănă zdravănă, fie chiar și numai pentru a fi urechiat de vreun profesor în compania acestui domn!

Cum să-l descriu în câteva cuvinte, succinte, dar revelatoare, pe Domnul Drăghin? Foarte greu, într-adevăr o misiune imposibilă! Dar am să încerc, întrucât, astăzi putini își mai amintesc de un om, care a însemnat câteva generații cu învățătura, calmul și generozitatea sa.

Domnul Drăghin era un bărbat înalt, subțirel, cu păr grizonat, cu ochi albaștri mari, blânzi și luminoși, cercetători îndărătul unei perechi de ochelari cu rame subțiri, aurite. Avea un zambet clar, care sublinia o discreție dată de o cultură vastă, pe care nu o etala în mod evident, din contră, la el elocința cărților citite într-o viață, venea natural, precum o respirație ușoară și senină...

Îmi amintesc de eleganța Domnului Director, pe care o emana prin însăși prezența lui, se purta întotdeauna îmbrăcat la patru ace, dar fără a fi ostentativ, cum să spun, sunt unii bărbați, cărora costumul și cravata le șade bine în mod natural, nu dau semne de stânjeneală, nu se simt stingheri, ci umplu încăperea cu sufletul, sau cel puțin așa mă simțeam eu in prezența lui...

Purta mai întotdeauna, un costum gri, din tweed englezesc, tăiat simplu și care îi scotea, subtil, înălțimea în evidență, purta întotdeauna o pereche de pantofi din piele neagră, cu șiret, pălărie de fetru negru, iar pe vreme nepotrivnică, un taior bej, însoțit de o eșarfă de mătase bleumarin și mănuși fine, tot din piele neagră. Ținuta îi era completată de o servietă simplă din piele neagră și o umbrelă subțire cu mâner de baga și capăt argintat, țin minte și acum liniștea care se lăsa pe holurile liceului, hărmalaia încetat imediat, la auzul ecoului lăsat de vârful cel argintat al umbrelei Domnului Director...

Și îmi mai aduc aminte de o întâmplare cu profesoara mea de limbă și literatură română, care îmi notase pe nedrept o teză de semestru.
Fiind nemulțumit de verdictul necruțător, care avea să-mi strice irevocabil media, m-am dus la secretariat și am solicitat o audiență la Domnul Director.

M-a primit cu bunătatea-i obișnuită, mi-a ascultat păsul, mi-a citit teza și a admis subevaluarea ei.
A chemat-o de la oră pe doamna de română și i-a cerut explicații.
Doamna a motivat nota, spunând că mi-a scăzut două puncte pentru scrisul neciteț și aproape imposibil de descifrat.

Domnul Director a zâmbit ușor și, cu acea blândețe fermă ce-l caracteriza, a spus că un punct în minus pentru scrisul neciteț era suficient.
Apoi, întorcându-se spre mine, mi-a spus domol:
„Pe viitor, încearcă să-ți îndrepți scrisul... afară doar dacă ai de gând să urmezi medicina.”

N-am urmat medicina și n-am putut să-mi îndrept scrisul, care tot neciteț a rămas…
Dar am îndurat mult mai ușor nedreptățile punctelor în minus la toate lucrările și tezele de la română care au urmat, amintindu-mi, la fiecare notă încasată, de umorul fin al Domnului Drăghin.

Ei bine, altă dată, am chiulit cu toată clasa de la ora de biologie.
După ce am făcut o chetă riguroasă, noi băieții, ne-am dus la o terasă din apropierea liceului, am unit vreo trei mese și ne-am pus pe bârfă, în compania unor cinstite sticle de… suc.
Uite că nu-mi mai amintesc cum se numea piș-tronada aceea cu gust anemic de lămâie, dar sticlele ei semănau tare mult cu cele de bere servite pe terase.

Evident, a doua zi s-a iscat un scandal cât… liceul!
Profa de biologie ne-a pârât Directorului că am chiulit de la oră, lăsând-o cu buza umflată, și că ne-a văzut pe toți beți-mangă, lălăind pe terasă în compania altor bețivi și făcând liceul de rușine în văzul întregului oraș!

A urmat careul cu tot liceul și tot corpul profesoral adunat în păr, perdaful încasat de la Domnul Director și rușinea aferentă de „după”, privirile reprobatoare — din partea profesorilor — și de admirație sinceră — din partea altor băieți, de la alte clase… căci n-am fost niciunul nebuni să admitem că nu a fost bere, ci… piș-tronadă!

Mult mai târziu, după facultate, am urmat o carieră scufundată în cifre, ba chiar, la un moment dat, prin prisma experienței acumulate, am ajuns, timp de un an, să activez ca profesor la o post-liceală din oraș.

Domnul Drăghin trecuse de mult către alte orizonturi, fiind regretat de un întreg oraș, iar eu m-am aflat predând unei generații, cu drag și aceeași abnegație pe care am învățat-o de la un Om care, prin însăși existența lui, a reușit să „atingă” mințile și sufletele unor generații.

Trebuie să vă mai spun, chiar cu mândrie, că Domnul Director Drăghin nu mi-a fost numai mie Director, ci și ambilor mei părinți, dar și fraților mei…

Еще ...

MAKTUB

Viața e un joc imprevizibil. Si nimeni din noi... niciodata  nu va fi pregătit de careva schimbări în el. Au avut loc evenimente bune sau... foarte bune. Iar nucleul lor este iubirea. Toate se fac din iubire. Pentru că ne este menit să iubim ( părinții, rudele, prietenii... o persoana care ne este străină, dar... totodată atât de aproape sufletului nostru) și desigur... să fim iubiți. Cine nu dorește să fie iubit? Să fie sensul vieții cuiva? Iar în momentul când suntem răsplătiți cu aceeași monedă, suntem cei mai bogați. Pentru că iubirea este la fel de scumpă ca și viata. Si, deci nu o poți cumpăra cu bani. Iar de fericire... putem mișca până și munții din loc, ceea ce ne părea anterior imposibil.

     Fiind în anii adolecentini ( cei mai dulci ani), riscul de a ne îndrăgosti  este cel mai mare. Suntem atrași de o persoană ( cea mai cea mai), iar în momentul când ea este prin preajmă fie inima ți se zbate atât de tare vrea să îți sară din piept... fie se oprește pe câteva secunde. Uneori stăpânul sufletului nostru va fi atras de noi ca un magnet,alteori... ne va respinge.. Si, haideți să recunoaștem că prima variantă ne este mai mult pe plac.

     Viața monotonă de cândva, astăzi îți va părea una multicoloră. Si uite se întâmplă și marea minune și uneori persoana care ne-a căzut tronc inimii, singură face un pas. Vom fi atât de fericiți. Sângele va alerga nebun prin vene, schimbându-le culoarea ( din gri în roșu). Si deci, planul nostru săptămânal se va modifica. Deși pe noi personal, deloc nu ne întristează chestia dată.

Spre mirarea noastră, vom fi mai activi, mai atenți, mai energici. Iar pe plan profesional, indiferent ce ar fi: studii, job, proiecte) ne va merge bine. Aș putea spune chiar foarte bine. Vom fi atât de fericiți. Iar în momentele când nimic nu îți merge, apare ea... și iarăși ești plin de forțe... și rezolvi absolut toate problemele... cu atâta ușurință. Fără ea, absolut totul ar merge prost, îți zici mereu. Si îi mulțumești și lui Dumnezeu pentru acest cadou, pentru această schimbare în viață. O schimbare radicală- care te favorizează... te face fericit(ă).

     Zi de zi... ne vom gândi la viața noastră. Zi de zi... ne vom gândi la ea... la persoana ce ne-a luminat viața, ne-a luminat calea. Si îi mulțumim Domnului... cu ochii înlăcrimați.

     Vei fi nespus de fericit(ă). Te vei simți atât de bine cu el- sufletul tău geamăn ( după cum îți place să îi zici). Vor trece zile, vor trece luni... uneori ani. Si te vei  trezi ținând-o de mână... tot pe persoana ce o cunoscusei ceva timp în urmă... la care visai zi și noapte.

     Vei fi atat de fericit(a) alaturi de ea. Vei dori sa iti petreci tot restul vietii tale cu ea, considerand-o destinul tau. Vei fi sigur de fapt, ca iti vei trai absolut tot restul vietii alaturi de ea.

     Dar de fapt... viata nu e chiar asa cum am dori noi. Uneori " sufletul- pereche" nu e chiar acel suflet pereche. Vor fi  doar niste trenuri, care la un moment dat vor fi nevoiti sa paraseasca peronul si sa isi urmeze drumul. Vor fi nevoiti, chiar de vor incerca sa se retina. Unii din ei,chiar si peste ani vor intoarce capul in urma privind trecutul... amintindu-si de tine. Doar de tine.

     Sufletul tau va primi atatea lovituri de cutit... apoi va sangera... pic cu pic... pe amintirile fericite din viata ta... cele mai fericite. Vei fi slabit... fara forte. Si mereu iti vei aduce amite de persoana ce te-a invatat sa "zbori" pana la stele.

     Iti vei gasi un nou hobby in care " EA" .... nu exista.  Si vei munci. Vei munci mult. Foarte mult. Doar ca sa o uiti. Pentru ca mai e prezenta in gandurile  si visele tale. Pentru ca ii simti lipsa. Pentru ca mai ai nevoie de sustinerea ei. O vreai prezenta  in viata ta, dar... te opresti " No No Noooo. Nu trebuie. nu mai am nevoie de ea. Am uitat-o". 

     Si continui sa muncesti. Vei avea o zi  arhi-incarcata ce treptat te va face sa o " uiti". Si uite asa se vor scurge ore... zile... saptamani... luni... ani. Ne vom declara " fericiti". Iar la prima vedere iti va parea ca iubirea a parasit taramul si esti bine mersi. Dar de fapt, lucrurile stau putin altfel. Prezenta ei in viata ta va demonstra contrariul. Si va fi de ajuns doar de o singura privire ca sa-ti faca stomacul " ghem"... inima-un vulcan...gata sa erupa.

Еще ...

Un scâncet în plină furtună

- Doamne ajută nouă și la toată lumea! Fă mă cruci!, îmi zice bunica înțepător.

Fac o cruce mare cât toate zilele, sub privirea neîndurătoare a bunicii și parcă deja îi simțeam unghiile înfipte în urechea mea... Mai târziu însă, acum eram "în ochii lumii" și promisiunea unei chelfăneli ulterioare părea oricum inevitabilă, măcar că nu îi ieșeam din cuvânt și stăteam "smirnă", pășind cu grijă "să nu..."

Bunica s-a oprit pe uliță, sub umbra unui dud, la o bucată de vorbă cu o săteancă, iar eu, smerit și sfios ca o fată mare, stăteam la o distanță de doi pași, în respectul bârfelor uzuale, căci n-aveam voie să casc gura la vorbele "oamenilor mari":

- Zîua bună părinte! Frumoasă slujba di azi, d'apoi cum? Să vie coana preuteasă, mai pi după prânzișor, încolo, dacă nu poati, atunci trimet eu băietu'! Da, da, nepotu'. Ci caști gura, mă! Sărută patrahirul! Doamne iartă-mă și păzește-mă!

Mă aplec și sărut mâna popii, care mirosea a smirnă și busuioc:

- Sărut mâna, părinte!, zic cu voce suavă încercând să nu par stânjenit de privirile iscoditoare ale popii.

Popa satului, era un individ mărunțel, grăsuliu, cu o barbă roșie și o claie de păr la fel de roșie, de zicea lumea că i-a luat foc scăfârlia de la lumânările din biserică! Bașca, scăfârlia mai era dotată și cu o cheliuță corespunzătoare ce era des acoperită de potcap, că de... preoteasa era tânără, mult mai tânără decât popa și se îngrijea nevoie mare să țină diferența de ani cât mai mică, măcar că nici ea nu dădea pe-dinafară de frumusețe... dar cum gura lumii nici pământul n-o astupă, știa tot satul, ce și pe dincolo...

Preoteasa era cu burta mare, aștepta prunc și se temea nevoie mare de fricoasă, că era la primul punc și cale de vreo zece sate nu era decât o singură coană moașă care s-o ajute la soroc, iar aceea era bunica mea.

Din această pricină, trebuia să alerg de fiecare dată când preuteasa avea impresia că i-o venit sorocul, căci era destulă cale între casa bunicilor și casa popii, eu trebuind să aleg drumul cel mai scurt, trecând prin curțile și grădinile a câtorva megieși, ca nu care cumva să întârzii din a da de veste...

Numai că pruncul se lăsa așteptat, iar popa își cam pierduse nădejdia că o să aibe prunc înainte de Sântă Marie, ba chiar tot satu' începuse a pune tot felul de rămășaguri, ba c-o fi băiet, ba c-o fi fată, ba că să vezi c-o să fie blond ca ta-su de roșcat, bârfele erau în floare, iar eu eram descusut de toate babele curioase, de nu mai puteam merge lent ca tot omu', când vedeam mișcare de baticuri pe după ostrețe...

Și uite-așa trece o săptămână, trec două, da' coana preuteasă nici gând să mai nască, măcar că nu mai ieșea din casă de multă ce era, iară eu făceam "naveta", ba aducându-i vreo doftorie trimisă de Coana Moașă, ba vreo veste c-o intrat în durerile facerii, de nimeni nu mai credea, nici măcar popa, c-o să nască până-n strânsul câmpului...

Doar eu știam că bătusem cărare bună între cășile noastre, ba chiar și popa venea uneori pe ea, chit că trebuia să sară vreo două pârleazuri, da' nu era bai, că popa își sufleca voios sutana, dezvelind două glezne albe și subțirele împodobite frumos cu puf roș de ziceai că avea picioare de găină!

Și într-o seară de sâmbătă, mai pe după amurg, dintr-o dată, începe să bată hodorogit clopotul bisericii, căci afară se pornise o viforniță cu nori grei, întunecați a grindină, iar clopotarul ne dădea de veste la tot satul să ne strângem orătăniile prin poiate, iară pe noi în case cu ferestrele și ușile bine închise. Da' ce să vezi, că preuteasa trimise vorbă că... i-o venit sorocul să nască, semn rău pe vremea asta, da' ce să-i faci dacă pruncul se grăbește, Coana Moașă își ia geanta cu scule doftoricești și-mi spune:

- Ie felinaru ' lu' bune-tu și străpunge cărarea pân' la coana preuteasă, că avem de adus un prunc pe lume! Ia-o înainte!

Afară se întunecase de-a binelea și începuse să plouă cu stropi mari care cădeau cu zgomot peste streșinile caselor, înecând burlanele și băltind cărarea, care acum era toată numai un glod slinos și lipicios, de ne îngreuna la fiecare pas înaintarea...

Odată ajunși, popa ne sări înainte, deschizându-ne poarta și dintr-o privire îmi dădui seama imediat că o cam luase pe ulei, era ciudat de "vesel" și chiar neinteligibil, se cam clătina pe picioarele-i subțiri, se vede treaba că se cam "cinstise" cu clopotarul și cu dascălu' și cu alți megieși veniți să petreacă venirea pruncului pe lume...

Evident că n-am scăpat nici eu, căci în ochii lui cenușii și tulburi, eram "bărbat adevărat" de-acum, și-mi pusese și mie să beau într-un pahar, din cel vin bisericesc de împărtășanie, rubiniu de bun, cu gust dulce acrișor...

Iară coana preuteasă își urla din toți rărunchii durerile nașterii, afară vifornița își urla putința, noi bărbații beam gălăgioși felicitându-l pe încă ne-proaspătul tătic, iară Coana Moașă... moșea împărțind ordine în stânga și-n dreapta după apă fierbinte, ștergare, ață și foarfece pentru prea cinstitul buric al noului prunc...

Și când vifornița bătea cel mai tare, iar grindina cădea din cer răsunător ca o toacă, găurind acoperișul de azbest al grajdului popii, iată, un scâncet ascuțit s-o auzit în plină furtună. 

Brusc, toată lumea o tăcut, ascultând primul glas al noii făpturi, care-și anunța cu vioiciune venirea pe lume: popa făcea la cruci și mătănii sărind într-un picior, că în sfârșit i s-o născut pruncul, coana preuteasă istovită și albă la față abia mai vorbea, că în sfârșit i s-o născut pruncul, Coana Moașă, istovită și ea, nu mai dădea ordine, munca ei se isprăvise, că în sfârșit o moșit pruncul, iar eu, fiindcă zărisem pentru o clipă scutecele albastre ale noului prunc, rânjind cu gura până la urechi și cu ochii steclind de vinul popii, încredințat că Domnul mi-o dat mie misiunea cavalerului luminii, zic:

- Părinte să fie într-un ceas bun! Îi băiet, să vă trăiască!, lăsând cu gura căscată întreaga asistență!!!

Iară popa dădu în plâns, aruncându-și potcapul de pământ și dezvăluind flăcările părului cel roș, Coana Moașă își înfipse unghiile în urechea mea, neștiutorul obiceiului, că moașa trebuie să anunțe lumii felul pruncului, necum nepotul acesteia...

Au trecut ani de-atunci, de la întâmplarea aceasta... Acum stau și zâmbesc, așa, în colțul buzelor, și-mi amintesc de-acele vremuri, că la prima mea "amețeală" - căci nu-i pot spune beție - am anunțat venirea pe lume a unui prunc... Și-acum port cu mine - nu m-am despărțit de ea niciodată - cruciulița primită în dar de la coana preuteasă pentru toată alergătura mea din vara aceea. 

Cât despre vinul de împărtășanie, greu mă abțin să nu mă bufnească râsul în biserică, căci amintirea unui popă roșcovan cu scăfârlia aprinsă-n flăcări de la lumânările din biserică, mă bântuie și acum...

Еще ...

Поддержите Poezii Online

Ваша поддержка помогает Poezii Online красиво расти. Пожертвование помогает развитию, улучшениям и этому пространству, посвящённому личному творчеству — месту, где поэзия и литературный текст приносят вдохновение, спокойствие и глоток воздуха для души.

Спасибо, что помогаете поэзии жить дальше. 🤍