Alexandru cel Bun — Povestea unui suflet care s-a întors la lumină
Alexandru cel Bun — Povestea unui suflet care s-a întors la lumină
Se spune că fiecare om poartă în adâncul inimii sale o taină pe care lumea nu o poate vedea. Unii oameni își ascund această taină sub zâmbete, alții sub bogății, alții sub putere, iar alții sub o tăcere atât de adâncă, încât nimeni nu mai bănuiește ce se petrece în sufletul lor. Dar Dumnezeu, Care vede și cele ascunse, cunoaște întotdeauna durerea, frica și nădejdea fiecărui om.
Așa era și Lex Luthor.
În copilărie, fusese un băiat cu o minte neobișnuit de ageră. Îi plăcea să citească și să cerceteze, iar cărțile deveniseră prietenii lui cei mai apropiați. În timp ce alți copii alergau prin curțile caselor, Lex putea rămâne ore întregi în bibliotecă, cu o carte deschisă înaintea lui și cu lumina unei lămpi căzând peste paginile pline de formule și desene.
Era curios.
Întreba mereu „de ce?”.
De ce se mișcă lucrurile?
De ce cad obiectele?
De ce oamenii se comportă într-un anumit fel?
De ce unii au totul, iar alții nu au aproape nimic?
Dar printre toate aceste întrebări exista una pe care nu îndrăznea să o rostească:
De ce nu mă simt iubit?
Casa în care crescuse era mare și bogată. Avea camere numeroase, mobilier scump și oameni care se ocupau de toate nevoile familiei. Nimic nu părea să lipsească.
Și totuși, în sufletul copilului exista o singurătate pe care nimeni nu o putea cumpăra și nicio invenție nu o putea vindeca.
Tatăl său era un om sever. Pentru el, slăbiciunea era un lucru de neiertat, iar greșeala trebuia ascunsă. Lex învățase de mic că trebuie să fie puternic.
Dacă lua o notă bună, trebuia să ia una și mai bună.
Dacă făcea o invenție, trebuia să construiască una și mai impresionantă.
Dacă reușea ceva, succesul nu era niciodată suficient.
Astfel, copilul începu să creadă că valoarea lui depinde de ceea ce poate realiza.
Într-o seară, după ce petrecuse ore întregi studiind, Lex își privi tatăl și întrebă cu glas scăzut:
— Tată, ești mândru de mine?
Bărbatul îl privi câteva clipe.
— Ai făcut bine, răspunse el.
Atât.
Pentru un copil, acele cuvinte nu erau suficiente.
Lex coborî privirea.
În acea seară, în timp ce se afla singur în camera lui, își spuse:
— Voi deveni atât de puternic, încât nimeni nu va mai putea spune că nu sunt suficient de bun.
Nu știa atunci că această hotărâre avea să-i schimbe întreaga viață.
Anii trecură.
Copilul deveni adolescent, iar adolescentul deveni tânăr. Inteligența lui se transformă într-un instrument puternic. Citea despre știință, tehnologie, economie și filozofie. Învăța repede și reușea să rezolve probleme pe care alții le considerau aproape imposibile.
Dar, odată cu inteligența, crescuse și mândria.
Lex nu mai privea oamenii ca pe niște semeni, ci ca pe niște trepte.
Unii îi erau folositori.
Alții îi erau inutili.
Cei care îi erau de folos erau păstrați aproape.
Cei care îl dezamăgeau erau îndepărtați.
În cele din urmă, deveni un om foarte bogat și foarte influent.
Avea tot ceea ce copilul de odinioară își dorise.
Dar într-o noapte, când toate luminile orașului străluceau în depărtare, Lex rămase singur în biroul său.
În fața lui se aflau documente, contracte și rapoarte.
Pe masă se afla un ceas.
Tic.
Tac.
Tic.
Tac.
Lex se uită la el.
Deodată, toate lucrurile din jur i se părură fără însemnătate.
Se ridică și se apropie de fereastră.
Orașul era frumos.
Dar în sufletul său era întuneric.
— Am tot ce mi-am dorit, spuse el încet.
Apoi făcu o pauză.
— Și de ce sunt atât de singur?
Întrebarea rămase fără răspuns.
În noaptea aceea, Lex nu dormi.
Pentru prima dată după mulți ani, începu să-și cerceteze nu mintea, ci inima.
Își aminti de copilul care fusese.
Își aminti de dorința de a fi iubit.
Își aminti de toate momentele în care răspunsese la durere prin mândrie.
Și atunci înțelese că ridicase în jurul inimii sale un zid.
Un zid foarte înalt.
Îl construise din avere.
Din orgoliu.
Din teamă.
Din neîncredere.
Din dorința de control.
Dar acum zidul devenise închisoarea lui.
A doua zi începu să caute răspunsuri.
Citi despre credință.
Citi despre creștinism.
Citi despre sfinți.
Citi despre oameni care renunțaseră la bogăție pentru a-și salva sufletele.
Și, cu cât citea mai mult, cu atât simțea o chemare pe care nu o putea explica.
Într-o carte veche întâlni cuvântul „pocăință”.
La început nu îi înțelese adevărata însemnătate.
Dar apoi descoperi că pocăința nu înseamnă doar regret.
Înseamnă întoarcere.
Întoarcerea inimii către Dumnezeu.
Lex rămase mult timp privind acel cuvânt.
Apoi șopti:
— Poate că asta caut.
Și porni la drum.
Drumul său îl purtă până în România.
Ajunse într-o zi în Gorj, iar după multe ore de călătorie se apropie de Cărbunești-Sat.
Era o zi liniștită.
Cerul era senin, iar vântul mișca încet frunzele copacilor. Satul părea departe de lumea în care Lex își construise imperiul.
Aici nu existau clădiri uriașe.
Nu existau oameni care să alerge după bani.
Era doar liniște.
Și în mijlocul acelei liniști, Lex zări o biserică ortodoxă.
Se opri.
Privi spre turla bisericii.
Deasupra ei se afla Sfânta Cruce.
În sufletul său se născu o emoție pe care nu o mai simțise.
Nu știa de ce, dar simțea că trebuie să intre.
Coborî din mașină.
Merse încet spre poartă.
O deschise.
Păși în curtea bisericii.
La intrare îl întâmpină un om al bisericii.
— Pace și bine ai venit!
Lex îl privi surprins.
— Bună ziua.
— Bine ai venit. Ești pentru prima dată aici?
Lex ezită.
— Da.
Omul zâmbi.
— Atunci intră. Nu te teme.
Lex îl privi.
— Nu știți cine sunt.
— Nu contează cine ai fost înainte să intri pe această poartă. Contează cu ce inimă ai venit.
Cuvintele îl tulburară.
Lex păși în biserică.
În interior, lumina candelelor se mișca încet. Icoanele priveau tăcute către cei care veniseră să se roage.
Lex nu știa toate rânduielile.
Nu știa unde să stea.
Nu știa ce să facă.
Dar știa că trebuia să rămână.
Se apropie de icoana Mântuitorului.
Pentru o clipă, își aminti de toate lucrurile pe care le făcuse.
Își plecă fruntea.
— Doamne...
Se opri.
Vocea îi tremura.
— Dacă mă mai poți primi...
O lacrimă îi coborî pe obraz.
— Primește-mă.
În biserică era liniște.
Dar în sufletul lui se întâmpla ceva.
Pentru prima dată, Lex nu mai încerca să fie puternic.
Nu mai încerca să demonstreze nimic.
Pur și simplu stătea înaintea lui Dumnezeu.
Preotul îl primi și îl ascultă.
Lex povesti despre copilăria sa.
Despre singurătate.
Despre tatăl său.
Despre dorința de a fi respectat.
Despre averea sa.
Despre mândrie.
Despre oamenii pe care îi rănise.
Despre nopțile în care, deși avea totul, se simțea gol.
Când termină, preotul îi spuse:
— Fiule, Dumnezeu nu așteaptă să vii înaintea Lui spunând că nu ai greșit. Dumnezeu așteaptă să vii cu inimă sinceră și să spui: „Am greșit. Ajută-mă să mă schimb.”
Lex ridică ochii.
— Și dacă am greșit prea mult?
— Niciun om nu trebuie să creadă că mila lui Dumnezeu este mai mică decât greșelile sale.
Lex rămase tăcut.
Cuvintele acestea îi pătrunseră adânc în suflet.
În zilele următoare, începu să vină tot mai des la biserică.
Învăța.
Se ruga.
Asculta.
Întreba.
Și, încetul cu încetul, omul care fusese Lex Luthor începea să se schimbe.
Nu peste noapte.
Nu printr-o minune care să șteargă trecutul.
Ci prin pași mici.
Într-o dimineață ajută un bătrân să ducă niște lucruri până acasă.
În altă zi cumpără medicamente pentru o familie care avea nevoie de ele.
Apoi ajută un copil să-și cumpere cărți pentru școală.
Când oamenii îi mulțumeau, el răspundea:
— Nu mie trebuie să-mi mulțumiți. Mulțumiți lui Dumnezeu și rugați-vă pentru mine.
Averea lui începu să fie folosită pentru oameni.
Casa lui deveni mai simplă.
Viața lui deveni mai liniștită.
Dar cea mai mare schimbare era în inimă.
Într-o duminică, după Sfânta Liturghie, Lex rămase în biserică.
Privi icoanele și spuse:
— Vreau să las în urmă omul care am fost.
Preotul se apropie.
— Ce ai în inimă?
Lex răspunse:
— Vreau un nume nou.
— Ce nume?
Lex privi către icoana Mântuitorului.
— Alexandru.
Apoi adăugă:
— Alexandru cel Bun.
Preotul zâmbi.
— Atunci să înțelegi că un asemenea nume nu este o laudă. Este o datorie. Dacă vrei să fii numit astfel, trebuie să înveți să fii bun în fiecare zi.
Alexandru își plecă fruntea.
— Voi încerca.
— Nu spune doar „voi încerca”. Spune: „Cu ajutorul lui Dumnezeu, voi merge pe acest drum.”
Alexandru făcu semnul Sfintei Cruci.
— Cu ajutorul lui Dumnezeu, voi merge pe acest drum.
Din acea zi, oamenii din sat îl numiră Alexandru cel Bun.
Dar el nu se considera bun.
Când cineva îl lăuda, răspundea:
— Nu sunt bun. Încă învăț să fiu.
Într-o seară, stătea în curtea bisericii și privea apusul.
Un copil se apropie de el.
— Domnule Alexandru?
— Da?
— Pot să te întreb ceva?
— Sigur.
— De ce ai venit tocmai aici?
Alexandru zâmbi.
— Pentru că eram pierdut.
— Și acum?
Alexandru privi către biserică.
— Acum știu unde să mă întorc atunci când mă rătăcesc.
Copilul se gândi puțin.
— Și unde este drumul?
Alexandru răspunse:
— În inimă, dacă inima îl caută pe Dumnezeu.
Copilul zâmbi și plecă.
Alexandru rămase singur.
Clopotul începu să bată.
O dată.
De două ori.
Apoi încă o dată.
Sunetul se răspândi peste casele satului.
Alexandru își făcu semnul Sfintei Cruci.
În fața bisericii, sub lumina amurgului, nu mai era omul care se temea să fie slab.
Nu mai era copilul care credea că trebuie să fie puternic pentru a fi iubit.
Nu mai era omul care credea că averea poate cumpăra pacea.
Era Alexandru.
Un om care învățase să se roage.
Un om care învățase să ceară iertare.
Un om care învățase să ajute.
Un om care învățase că adevărata putere nu este să-i stăpânești pe ceilalți, ci să-ți stăpânești propria mândrie.
Într-o noapte, înainte să plece din biserică, Alexandru îngenunche înaintea icoanei Mântuitorului.
Lumina unei singure candele tremura în liniștea bisericii.
— Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul. Îți mulțumesc că mi-ai arătat drumul atunci când eu nu mai știam încotro să merg. Ajută-mă să nu mă mai întorc la omul care am fost. Ajută-mă să fiu bun cu cei săraci, blând cu cei întristați, răbdător cu cei care greșesc și smerit atunci când oamenii mă laudă.
Se opri.
Apoi adăugă:
— Și dacă vreodată voi uita cine sunt, adu-mi aminte de această biserică și de ziua în care ai deschis înaintea mea ușa către o viață nouă.
Apoi se ridică.
Ieși din biserică.
Deasupra satului se întindea cerul înstelat.
Alexandru privi către el și zâmbi.
Pentru prima dată după mulți ani, nu mai simțea nevoia să aibă răspuns pentru toate.
Unele lucruri trebuiau doar trăite.
Unele taine trebuiau doar primite.
Iar unele drumuri trebuiau parcurse cu credință.
A doua zi, Alexandru se întoarse din nou la biserică.
Și în ziua următoare.
Și după aceea.
Viața lui nu devenise lipsită de încercări. Mai avea momente de îndoială, momente în care trecutul îl urmărea și momente în care vechea mândrie încerca să se întoarcă.
Dar acum știa ce să facă.
Se oprea.
Se ruga.
Și își amintea de cuvintele preotului:
„Nu contează numai cât de jos ai căzut. Contează și către cine te întorci atunci când te ridici.”
Așa trecură anii.
Iar oamenii din Cărbunești-Sat ajunseră să-l cunoască nu după trecutul său, ci după faptele sale.
Copiii îl salutau.
Bătrânii îi vorbeau.
Oamenii săraci știau că pot găsi la el un ajutor.
Iar el, de fiecare dată când cineva îi spunea „Alexandru cel Bun”, își pleca privirea și răspundea:
— Rugați-vă pentru mine, ca să merit într-o zi acest nume.
Și astfel, omul care cândva crezuse că lumea trebuie cucerită învățase că adevărata biruință este aceea asupra propriei mândrii.
Omul care își construise ziduri în jurul inimii învățase să deschidă ușa.
Omul care căutase puterea în bogăție o găsise în credință.
Iar omul care fusese cândva Lex Luthor își găsise, în cele din urmă, un alt nume și un alt drum.
Alexandru cel Bun.
În fiecare duminică, clopotul bisericii din Cărbunești-Sat se auzea peste sat.
Iar atunci Alexandru își ridica privirea către cer și își făcea semnul Sfintei Cruci.
Nu mai întreba:
„Cât de puternic pot deveni?”
Ci întreba:
„Cât de mult bine pot face astăzi?”
Și aceasta a fost cea mai mare schimbare din viața lui.
Pentru că omul care își petrecuse copilăria încercând să fie deasupra tuturor descoperise, la sfârșitul drumului, că omul adevărat nu se înalță călcând peste ceilalți.
Se înalță atunci când îi ridică pe cei căzuți.
Iar în lumina blândă a candelelor, înaintea icoanelor, Alexandru cel Bun învățase taina pe care nicio carte de știință și nicio avere nu i-o putuseră dărui:
că sufletul își găsește adevărata pace atunci când omul se întoarce cu sinceritate către Dumnezeu.
Și astfel, povestea lui nu s-a sfârșit în ziua în care și-a schimbat numele.
Atunci abia a început.
A început povestea unui om care a învățat să iubească.
A unui om care a învățat să ierte.
A unui om care a învățat să fie smerit.
A unui om care a învățat să folosească ceea ce avea pentru binele altora.
A unui om care, după o viață întreagă petrecută în căutarea puterii, a găsit în cele din urmă ceva mai mare decât puterea:
credința, nădejdea și iubirea.
Iar peste sat, în liniștea serii, clopotul bisericii continua să bată.
Și fiecare bătaie părea să spună:
„Întoarce-te.”
„Nu este prea târziu.”
„Ridică-te.”
„Mergi înainte.”
Iar Alexandru cel Bun mergea.
Cu pași liniștiți.
Cu inima smerită.
Și cu Dumnezeu înaintea lui.
Категория: Проза
Все стихи автора: Cristian Diaconița ![]()
Дата публикации: 27 сентября
Timp de citire: ~26 min.
Просмотры: 188
Другие стихотворения автора
500 de Poezii Creștine 451–500
451. Maica Domnului
Preasfântă Maică a Domnului,
Cu smerenie Te cinstim,
Căci L-ai purtat pe Fiul Sfânt
Și către El noi Te privim.
Acoperă-ne cu rugăciunea,
Când trecem prin necaz și greu,
Și roagă-L pe Fiul Tău
Să ne păzească Dumnezeu.
Cristian Diaconița
452. Buna Vestire
Îngerul Gavriil a venit
La Fecioara cea smerită,
Vestindu-i marea taină
A Întrupării lui Hristos.
Maria a primit cu smerenie
Voia Tatălui ceresc,
Iar prin ascultarea ei
S-a deschis calea mântuirii.
Cristian Diaconița
453. Nașterea Domnului
În Betleem, în noaptea sfântă,
Hristos în iesle S-a născut,
Iar cerul a cântat de slavă
Pentru Pruncul cel Preasfânt.
Păstorii au venit să vadă
Minunea cea dumnezeiască,
Iar lumea a primit Lumina
Care avea să o mântuiască.
Cristian Diaconița
454. Steaua
O stea a strălucit pe cer
Și magii au urmat-o,
Căutând Pruncul cel Sfânt
Pe Care Dumnezeu L-a trimis.
Doamne, fii și Tu steaua mea
În noaptea vieții mele,
Și călăuzește-mi pașii
Spre lumina Împărăției Tale.
Cristian Diaconița
455. Betleem
Betleem, cetate mică,
Ai primit pe Împărat,
Nu în palat și nici în slavă,
Ci într-o iesle S-a arătat.
Acolo cerul s-a apropiat
De lumea noastră trecătoare,
Iar Pruncul Iisus ne-a adus
Nădejde, pace și iertare.
Cristian Diaconița
456. Ieslea
În ieslea simplă din Betleem
S-a odihnit Pruncul Sfânt,
Cel prin Care toate sunt făcute,
Domnul cerului și-al pământului.
O, taină mare și adâncă,
Ce mintea nu o poate cuprinde:
Dumnezeu S-a făcut Om
Din iubire pentru oameni.
Cristian Diaconița
457. Păstorii
Păstorii vegheau în noapte
Când îngerii au apărut,
Vestindu-le cu bucurie
Că Mântuitorul S-a născut.
Și au alergat la Betleem
Să vadă minunea cea mare,
Apoi s-au întors slăvind
Pe Dumnezeu cu bucurie.
Cristian Diaconița
458. Magii
Magii au venit de departe
Cu daruri pentru Pruncul Sfânt:
Aur, tămâie și smirnă,
Închinându-se înaintea Lui.
Doamne, primește și de la mine
Darul unei inimi curate,
Pe care să Ți-o ofer
Cu iubire și smerenie.
Cristian Diaconița
459. Irod
Irod s-a temut de Prunc
Și a căutat să-L omoare,
Dar planul lui Dumnezeu
Nu putea fi împiedicat.
Doamne, păzește-mă de frică
Și de răutatea inimii,
Ca să nu lupt împotriva binelui
Din teamă sau din mândrie.
Cristian Diaconița
460. Fuga în Egipt
Iosif a primit poruncă
Să plece cu Pruncul în Egipt,
Iar Maica Domnului și Iisus
Au fost păziți de Dumnezeu.
Doamne, păzește familiile
Care trec prin vremuri grele,
Și fii aproape de cei
Care trebuie să-și lase casa.
Cristian Diaconița
461. Iisus copil
Copil fiind, Iisus creștea
În înțelepciune și har,
Iar viața Sa ne arată
Frumusețea ascultării.
Doamne, învață-i pe copii
Să crească în adevăr și bine,
Cu iubire față de părinți
Și cu credință către Tine.
Cristian Diaconița
462. Iisus în Templu
La Templu, copilul Iisus
Stătea în mijlocul celor învățați,
Ascultând și punând întrebări,
Iar toți erau uimiți.
Doamne, dă-mi și mie dorința
De a cunoaște Cuvântul Tău,
Și să caut adevărul
Cu mintea și cu inima.
Cristian Diaconița
463. Botezul Domnului
În Iordan, Iisus a venit
La Ioan să fie botezat,
Iar cerurile s-au deschis
Și Duhul Sfânt S-a arătat.
Glasul Tatălui S-a auzit,
Mărturisind pe Fiul iubit,
Iar lumea a primit lumina
Sfintei Treimi.
Cristian Diaconița
464. Iordanul
Râul Iordan păstrează taina
Botezului Mântuitorului,
Când Hristos a intrat în ape
Pentru mântuirea oamenilor.
Doamne, amintește-mi mereu
De chemarea botezului meu,
Să trăiesc în credință
Și să rămân aproape de Tine.
Cristian Diaconița
465. Ispitirea în pustie
În pustie, Hristos a postit
Și a fost ispitit de diavol,
Dar Domnul a rămas statornic
În ascultarea față de Tatăl.
Când ispita vine spre mine,
Doamne, dă-mi putere și lumină,
Ca să aleg adevărul
Și să nu cad în păcat.
Cristian Diaconița
466. Chemarea Apostolilor
„Veniți după Mine!”
A fost chemarea lui Hristos,
Iar pescarii și-au lăsat plasele
Și L-au urmat cu credință.
Doamne, când mă chemi și pe mine,
Ajută-mă să nu amân,
Ci să răspund cu inimă sinceră
Și să merg după Tine.
Cristian Diaconița
467. Pescar de oameni
Apostolii erau pescari,
Dar Hristos i-a chemat
Să devină pescari de oameni
Și să vestească Împărăția.
Doamne, fă și viața mea
Un instrument pentru bine,
Ca prin cuvânt și faptă
Să-i apropii pe oameni de Tine.
Cristian Diaconița
468. Predica de pe Munte
Pe munte, Hristos a vorbit
Despre iubire și dreptate,
Despre rugăciune și milă
Și despre Împărăția cerurilor.
Doamne, fă-mi inima atentă
La fiecare cuvânt al Tău,
Ca să nu fiu doar ascultător,
Ci și împlinitor.
Cristian Diaconița
469. Tatăl nostru
Când spun „Tatăl nostru”,
Îmi ridic privirea către cer,
Știind că Dumnezeu ne cheamă
Să fim copiii Săi.
Sfințească-se numele Tău,
Vie Împărăția Ta,
Și fie voia Ta în viața mea,
Precum în cer, așa și pe pământ.
Cristian Diaconița
470. Pâinea cea de toate zilele
Pâinea cea de toate zilele
O cerem de la Dumnezeu,
Știind că fiecare dar
Vine din mâna Sa.
Dar nu vrem doar pâine pentru trup,
Ci și hrană pentru suflet:
Cuvântul lui Dumnezeu
Și iubirea lui Hristos.
Cristian Diaconița
471. Iertarea greșelilor
„Și ne iartă nouă greșelile noastre”
Ne rugăm cu smerenie,
Căci știm că suntem oameni
Și avem nevoie de iertare.
Doamne, ajută-mă să iert
Și să cer iertare când greșesc,
Ca pacea să se întoarcă
În sufletul meu.
Cristian Diaconița
472. Ferește-ne de ispită
Doamne, când ispita vine
Și mă cheamă spre păcat,
Dă-mi putere să spun „nu”
Și să rămân neclintit.
Nu mă lăsa singur în luptă,
Ci fii mereu lângă mine,
Ca să aleg calea cea dreaptă
Și să rămân cu Tine.
Cristian Diaconița
473. Pilda semănătorului
Semănătorul a aruncat
Sămânța peste tot pământul,
Dar numai pământul bun
A adus rod bogat.
Doamne, fă inima mea
Pământ bun și roditor,
Ca să păstrez Cuvântul Tău
Și să-l trăiesc cu folos.
Cristian Diaconița
474. Pilda fiului risipitor
Fiul plecat departe
Și-a risipit toată averea,
Dar când și-a venit în fire
S-a întors la tatăl său.
Doamne, când mă rătăcesc,
Dă-mi putere să mă întorc,
Să-mi recunosc păcatul
Și să primesc iertarea Ta.
Cristian Diaconița
475. Pilda talanților
Nu ascunde darul primit
De la Dumnezeu în pământ,
Ci lucrează cu el spre bine
Și spre folosul tuturor.
Doamne, ajută-mă să folosesc
Tot ceea ce mi-ai dăruit,
Ca la sfârșitul vieții mele
Să pot spune că am rodit.
Cristian Diaconița
476. Pilda celor zece fecioare
Fecioarele au așteptat
Venirea Mirelui în noapte,
Iar cele înțelepte au avut
Untdelemn în candele.
Doamne, ține-mi candela aprinsă,
Să nu-mi pierd credința niciodată,
Ci să fiu pregătit mereu
Pentru întâlnirea cu Tine.
Cristian Diaconița
477. Judecata
Va veni ziua când fiecare
Va da răspuns pentru viața sa,
Pentru binele sau răul
Pe care l-a făcut.
Doamne, ajută-mă să trăiesc
Cu frică sfântă și dreptate,
Făcând binele cât pot
Și fugind de răutate.
Cristian Diaconița
478. Împărăția Cerurilor
Împărăția Cerurilor
Este nădejdea creștinului,
Locul unde durerea încetează
Și bucuria nu mai are sfârșit.
Doamne, ajută-mă să merg
Pe calea către Împărăție,
Și să nu schimb veșnicia
Pentru plăcerile trecătoare.
Cristian Diaconița
479. Viața veșnică
Viața aceasta este trecătoare,
Dar sufletul caută veșnicia,
Căci omul a fost creat
Pentru comuniunea cu Dumnezeu.
Doamne, pune în mine
Dorul după cele cerești,
Și ajută-mă să trăiesc
În credință și iubire.
Cristian Diaconița
480. Raiul
Raiul este nădejdea
Celui care crede în Hristos,
Locul păcii și-al iubirii,
Departe de orice plâns.
Doamne, nu mă lăsa să uit
Că viața aceasta trece,
Ci ajută-mă să caut
Cele veșnice.
Cristian Diaconița
481. Judecata de Apoi
Când va veni Judecata
Și toate se vor descoperi,
Omul nu va putea ascunde
Ceea ce a fost în inima lui.
Doamne, dă-mi pocăință astăzi,
Cât încă mai am timp,
Ca să mă îndrept înainte
De întâlnirea cu Tine.
Cristian Diaconița
482. Învierea morților
Va veni ziua Învierii,
Când moartea va fi biruită,
Iar Dumnezeu va chema
Pe oameni la viață.
Această nădejde ne întărește
În vremea necazului greu,
Căci știm că moartea nu este
Ultimul cuvânt.
Cristian Diaconița
483. Mormântul
Mormântul este doar o trecere
Pentru omul care crede,
Căci nădejdea lui este Hristos
Și Învierea cea de apoi.
Doamne, când pierd pe cineva drag,
Mângâie-mi inima cu nădejde,
Și ajută-mă să cred
În viața veșnică.
Cristian Diaconița
484. Lumina veșnică
Dincolo de această lume
Există lumina lui Dumnezeu,
O lumină fără apus
Și fără sfârșit.
Doamne, fă sufletul meu
Să dorească această lumină,
Și nu mă lăsa să mă pierd
În întunericul păcatului.
Cristian Diaconița
485. Cetatea cerească
Cetatea cerească așteaptă
Pe cei ce caută pe Dumnezeu,
Nu cu ziduri făcute de oameni,
Ci cu slavă și lumină.
Doamne, călăuzește-mi pașii
Spre patria cea cerească,
Și ajută-mă să nu uit
Că acolo este adevărata casă.
Cristian Diaconița
486. Noul Ierusalim
Noul Ierusalim strălucește
În viziunea sfântă a Apocalipsei,
Ca o cetate a lui Dumnezeu
Plină de slavă și lumină.
Doamne, păstrează în mine
Nădejdea Împărăției Tale,
Și fă-mă vrednic prin har
De lumina cea veșnică.
Cristian Diaconița
487. Râul vieții
Din cetatea lui Dumnezeu
Curge râul vieții,
Iar pomul vieții rodește
Pentru vindecarea neamurilor.
Doamne, adapă-mi sufletul
Cu apa vieții Tale,
Ca să nu mai însetez
După lucrurile trecătoare.
Cristian Diaconița
488. Alfa și Omega
„Eu sunt Alfa și Omega”,
Spune Domnul cel Preasfânt,
Începutul și sfârșitul
A tot ceea ce există.
Doamne, viața mea este
În mâna Ta cea puternică,
De aceea vreau să Te urmez
Până la sfârșit.
Cristian Diaconița
489. Vino, Doamne Iisuse!
„Vino, Doamne Iisuse!”
Este dorința inimii mele,
Să vină Împărăția Ta
Și să se împlinească voia Ta.
Până atunci vreau să veghez,
Să mă rog și să iubesc,
Și să păstrez credința vie
În sufletul meu.
Cristian Diaconița
490. Cerul și pământul
Cerul și pământul trec,
Dar Cuvântul Tău rămâne,
Neschimbat și veșnic viu,
Mai tare decât orice lume.
Doamne, pune Cuvântul Tău
În adâncul inimii mele,
Ca să am temelie tare
În toate zilele vieții.
Cristian Diaconița
491. Crucea și Învierea
Crucea și Învierea
Sunt taina iubirii lui Hristos,
Căci prin moarte a biruit moartea
Și ne-a deschis drumul către viață.
Doamne, când port crucea mea,
Dă-mi nădejdea Învierii,
Ca să nu mă opresc pe drum
Și să merg până la capăt.
Cristian Diaconița
492. Hristos este cu mine
Hristos este cu mine
În bucurie și în plâns,
În ziua luminoasă
Și în noaptea cea grea.
De aceea nu mă tem,
Ci înainte merg cu El,
Căci iubirea Lui mă ține
Și mă ridică din cădere.
Cristian Diaconița
493. Rugăciune pentru România
Doamne, binecuvântează
Pământul nostru românesc,
Casele și familiile
Și oamenii care aici trăiesc.
Dă-ne pace și înțelegere,
Credință, iubire și dreptate,
Și păzește-ne de răutate
Și de orice dezbinare.
Cristian Diaconița
494. Pentru Biserică
Doamne, păzește Biserica Ta
În adevăr și unitate,
Dă-i păstori credincioși
Și popor cu inimă curată.
Fă-ne să rămânem aproape
De Hristos și de Evanghelie,
Și să păstrăm credința vie
În fiecare generație.
Cristian Diaconița
495. Pentru cei plecați
Doamne, fii aproape
De cei plecați departe de casă,
De cei care muncesc în străinătate
Și duc dorul celor dragi.
Păzește-i pe drumuri,
Întărește-i în încercări,
Și adu-i cu pace acasă
Când va veni vremea.
Cristian Diaconița
496. Pentru cei în necaz
Pentru cei care plâng astăzi,
Doamne, fii mângâiere,
Pentru cei care nu mai pot,
Fii putere și răbdare.
Pentru cei care s-au pierdut,
Fii Călăuză către bine,
Iar pentru cei fără nădejde
Aprinde lumina Ta.
Cristian Diaconița
497. Pentru cei adormiți
Doamne, pomenește-i în pace
Pe cei plecați dintre noi,
Și așază sufletele lor
În lumina milei Tale.
Iar nouă, celor rămași,
Dă-ne credință și nădejde,
Ca despărțirea de acum
Să nu fie fără speranță.
Cristian Diaconița
498. Ultima rugăciune
Când ziua vieții mele
Se va apropia de sfârșit,
Doamne, găsește-mă în credință,
Cu sufletul către Tine.
Iartă-mi toate greșelile,
Primește rugăciunea mea,
Și nu mă lăsa niciodată
Departe de iubirea Ta.
Cristian Diaconița
499. Cântarea inimii
Toată viața mea, Iisuse,
Vreau să-Ți cânt și să Te slăvesc,
Să merg pe calea Ta cea sfântă
Și în Tine să nădăjduiesc.
De la prima mea rugăciune
Până la ultimul meu suspin,
Vreau să spun cu inimă sinceră:
„Doamne, al Tău sunt.”
Cristian Diaconița
500. Slavă lui Hristos
Slavă Ție, Iisuse Hristoase,
Fiul Tatălui cel Preasfânt,
Pentru iubirea Ta cea mare
Arătată nouă pe pământ.
Slavă pentru Crucea Ta,
Slavă pentru Înviere,
Slavă pentru veșnica viață
Și pentru sfânta mântuire.
Să răsune peste veacuri
Numele Tău minunat,
Iar în inimile noastre
Să fii veșnic Împărat.
Cu credință și iubire,
Cu nădejde și cu har,
Îți aduc această cântare
Ca pe-un mic și sfânt altar.
Slavă Tatălui și Fiului
Și Sfântului Duh, acum și pururea
Și în vecii vecilor. Amin.
Cristian Diaconița. 500 DE POEZII CREȘTINE
de Cristian Diaconița
Poeziile 451–500
451. Maica Domnului
Preasfântă Maică a Domnului,
Cu smerenie Te cinstim,
Căci L-ai purtat pe Fiul Sfânt
Și către El noi Te privim.
Acoperă-ne cu rugăciunea,
Când trecem prin necaz și greu,
Și roagă-L pe Fiul Tău
Să ne păzească Dumnezeu.
Cristian Diaconița
452. Buna Vestire
Îngerul Gavriil a venit
La Fecioara cea smerită,
Vestindu-i marea taină
A Întrupării lui Hristos.
Maria a primit cu smerenie
Voia Tatălui ceresc,
Iar prin ascultarea ei
S-a deschis calea mântuirii.
Cristian Diaconița
453. Nașterea Domnului
În Betleem, în noaptea sfântă,
Hristos în iesle S-a născut,
Iar cerul a cântat de slavă
Pentru Pruncul cel Preasfânt.
Păstorii au venit să vadă
Minunea cea dumnezeiască,
Iar lumea a primit Lumina
Care avea să o mântuiască.
Cristian Diaconița
454. Steaua
O stea a strălucit pe cer
Și magii au urmat-o,
Căutând Pruncul cel Sfânt
Pe Care Dumnezeu L-a trimis.
Doamne, fii și Tu steaua mea
În noaptea vieții mele,
Și călăuzește-mi pașii
Spre lumina Împărăției Tale.
Cristian Diaconița
455. Betleem
Betleem, cetate mică,
Ai primit pe Împărat,
Nu în palat și nici în slavă,
Ci într-o iesle S-a arătat.
Acolo cerul s-a apropiat
De lumea noastră trecătoare,
Iar Pruncul Iisus ne-a adus
Nădejde, pace și iertare.
Cristian Diaconița
456. Ieslea
În ieslea simplă din Betleem
S-a odihnit Pruncul Sfânt,
Cel prin Care toate sunt făcute,
Domnul cerului și-al pământului.
O, taină mare și adâncă,
Ce mintea nu o poate cuprinde:
Dumnezeu S-a făcut Om
Din iubire pentru oameni.
Cristian Diaconița
457. Păstorii
Păstorii vegheau în noapte
Când îngerii au apărut,
Vestindu-le cu bucurie
Că Mântuitorul S-a născut.
Și au alergat la Betleem
Să vadă minunea cea mare,
Apoi s-au întors slăvind
Pe Dumnezeu cu bucurie.
Cristian Diaconița
458. Magii
Magii au venit de departe
Cu daruri pentru Pruncul Sfânt:
Aur, tămâie și smirnă,
Închinându-se înaintea Lui.
Doamne, primește și de la mine
Darul unei inimi curate,
Pe care să Ți-o ofer
Cu iubire și smerenie.
Cristian Diaconița
459. Irod
Irod s-a temut de Prunc
Și a căutat să-L omoare,
Dar planul lui Dumnezeu
Nu putea fi împiedicat.
Doamne, păzește-mă de frică
Și de răutatea inimii,
Ca să nu lupt împotriva binelui
Din teamă sau din mândrie.
Cristian Diaconița
460. Fuga în Egipt
Iosif a primit poruncă
Să plece cu Pruncul în Egipt,
Iar Maica Domnului și Iisus
Au fost păziți de Dumnezeu.
Doamne, păzește familiile
Care trec prin vremuri grele,
Și fii aproape de cei
Care trebuie să-și lase casa.
Cristian Diaconița
461. Iisus copil
Copil fiind, Iisus creștea
În înțelepciune și har,
Iar viața Sa ne arată
Frumusețea ascultării.
Doamne, învață-i pe copii
Să crească în adevăr și bine,
Cu iubire față de părinți
Și cu credință către Tine.
Cristian Diaconița
462. Iisus în Templu
La Templu, copilul Iisus
Stătea în mijlocul celor învățați,
Ascultând și punând întrebări,
Iar toți erau uimiți.
Doamne, dă-mi și mie dorința
De a cunoaște Cuvântul Tău,
Și să caut adevărul
Cu mintea și cu inima.
Cristian Diaconița
463. Botezul Domnului
În Iordan, Iisus a venit
La Ioan să fie botezat,
Iar cerurile s-au deschis
Și Duhul Sfânt S-a arătat.
Glasul Tatălui S-a auzit,
Mărturisind pe Fiul iubit,
Iar lumea a primit lumina
Sfintei Treimi.
Cristian Diaconița
464. Iordanul
Râul Iordan păstrează taina
Botezului Mântuitorului,
Când Hristos a intrat în ape
Pentru mântuirea oamenilor.
Doamne, amintește-mi mereu
De chemarea botezului meu,
Să trăiesc în credință
Și să rămân aproape de Tine.
Cristian Diaconița
465. Ispitirea în pustie
În pustie, Hristos a postit
Și a fost ispitit de diavol,
Dar Domnul a rămas statornic
În ascultarea față de Tatăl.
Când ispita vine spre mine,
Doamne, dă-mi putere și lumină,
Ca să aleg adevărul
Și să nu cad în păcat.
Cristian Diaconița
466. Chemarea Apostolilor
„Veniți după Mine!”
A fost chemarea lui Hristos,
Iar pescarii și-au lăsat plasele
Și L-au urmat cu credință.
Doamne, când mă chemi și pe mine,
Ajută-mă să nu amân,
Ci să răspund cu inimă sinceră
Și să merg după Tine.
Cristian Diaconița
467. Pescar de oameni
Apostolii erau pescari,
Dar Hristos i-a chemat
Să devină pescari de oameni
Și să vestească Împărăția.
Doamne, fă și viața mea
Un instrument pentru bine,
Ca prin cuvânt și faptă
Să-i apropii pe oameni de Tine.
Cristian Diaconița
468. Predica de pe Munte
Pe munte, Hristos a vorbit
Despre iubire și dreptate,
Despre rugăciune și milă
Și despre Împărăția cerurilor.
Doamne, fă-mi inima atentă
La fiecare cuvânt al Tău,
Ca să nu fiu doar ascultător,
Ci și împlinitor.
Cristian Diaconița
469. Tatăl nostru
Când spun „Tatăl nostru”,
Îmi ridic privirea către cer,
Știind că Dumnezeu ne cheamă
Să fim copiii Săi.
Sfințească-se numele Tău,
Vie Împărăția Ta,
Și fie voia Ta în viața mea,
Precum în cer, așa și pe pământ.
Cristian Diaconița
470. Pâinea cea de toate zilele
Pâinea cea de toate zilele
O cerem de la Dumnezeu,
Știind că fiecare dar
Vine din mâna Sa.
Dar nu vrem doar pâine pentru trup,
Ci și hrană pentru suflet:
Cuvântul lui Dumnezeu
Și iubirea lui Hristos.
Cristian Diaconița
471. Iertarea greșelilor
„Și ne iartă nouă greșelile noastre”
Ne rugăm cu smerenie,
Căci știm că suntem oameni
Și avem nevoie de iertare.
Doamne, ajută-mă să iert
Și să cer iertare când greșesc,
Ca pacea să se întoarcă
În sufletul meu.
Cristian Diaconița
472. Ferește-ne de ispită
Doamne, când ispita vine
Și mă cheamă spre păcat,
Dă-mi putere să spun „nu”
Și să rămân neclintit.
Nu mă lăsa singur în luptă,
Ci fii mereu lângă mine,
Ca să aleg calea cea dreaptă
Și să rămân cu Tine.
Cristian Diaconița
473. Pilda semănătorului
Semănătorul a aruncat
Sămânța peste tot pământul,
Dar numai pământul bun
A adus rod bogat.
Doamne, fă inima mea
Pământ bun și roditor,
Ca să păstrez Cuvântul Tău
Și să-l trăiesc cu folos.
Cristian Diaconița
474. Pilda fiului risipitor
Fiul plecat departe
Și-a risipit toată averea,
Dar când și-a venit în fire
S-a întors la tatăl său.
Doamne, când mă rătăcesc,
Dă-mi putere să mă întorc,
Să-mi recunosc păcatul
Și să primesc iertarea Ta.
Cristian Diaconița
475. Pilda talanților
Nu ascunde darul primit
De la Dumnezeu în pământ,
Ci lucrează cu el spre bine
Și spre folosul tuturor.
Doamne, ajută-mă să folosesc
Tot ceea ce mi-ai dăruit,
Ca la sfârșitul vieții mele
Să pot spune că am rodit.
Cristian Diaconița
476. Pilda celor zece fecioare
Fecioarele au așteptat
Venirea Mirelui în noapte,
Iar cele înțelepte au avut
Untdelemn în candele.
Doamne, ține-mi candela aprinsă,
Să nu-mi pierd credința niciodată,
Ci să fiu pregătit mereu
Pentru întâlnirea cu Tine.
Cristian Diaconița
477. Judecata
Va veni ziua când fiecare
Va da răspuns pentru viața sa,
Pentru binele sau răul
Pe care l-a făcut.
Doamne, ajută-mă să trăiesc
Cu frică sfântă și dreptate,
Făcând binele cât pot
Și fugind de răutate.
Cristian Diaconița
478. Împărăția Cerurilor
Împărăția Cerurilor
Este nădejdea creștinului,
Locul unde durerea încetează
Și bucuria nu mai are sfârșit.
Doamne, ajută-mă să merg
Pe calea către Împărăție,
Și să nu schimb veșnicia
Pentru plăcerile trecătoare.
Cristian Diaconița
479. Viața veșnică
Viața aceasta este trecătoare,
Dar sufletul caută veșnicia,
Căci omul a fost creat
Pentru comuniunea cu Dumnezeu.
Doamne, pune în mine
Dorul după cele cerești,
Și ajută-mă să trăiesc
În credință și iubire.
Cristian Diaconița
480. Raiul
Raiul este nădejdea
Celui care crede în Hristos,
Locul păcii și-al iubirii,
Departe de orice plâns.
Doamne, nu mă lăsa să uit
Că viața aceasta trece,
Ci ajută-mă să caut
Cele veșnice.
Cristian Diaconița
481. Judecata de Apoi
Când va veni Judecata
Și toate se vor descoperi,
Omul nu va putea ascunde
Ceea ce a fost în inima lui.
Doamne, dă-mi pocăință astăzi,
Cât încă mai am timp,
Ca să mă îndrept înainte
De întâlnirea cu Tine.
Cristian Diaconița
482. Învierea morților
Va veni ziua Învierii,
Când moartea va fi biruită,
Iar Dumnezeu va chema
Pe oameni la viață.
Această nădejde ne întărește
În vremea necazului greu,
Căci știm că moartea nu este
Ultimul cuvânt.
Cristian Diaconița
483. Mormântul
Mormântul este doar o trecere
Pentru omul care crede,
Căci nădejdea lui este Hristos
Și Învierea cea de apoi.
Doamne, când pierd pe cineva drag,
Mângâie-mi inima cu nădejde,
Și ajută-mă să cred
În viața veșnică.
Cristian Diaconița
484. Lumina veșnică
Dincolo de această lume
Există lumina lui Dumnezeu,
O lumină fără apus
Și fără sfârșit.
Doamne, fă sufletul meu
Să dorească această lumină,
Și nu mă lăsa să mă pierd
În întunericul păcatului.
Cristian Diaconița
485. Cetatea cerească
Cetatea cerească așteaptă
Pe cei ce caută pe Dumnezeu,
Nu cu ziduri făcute de oameni,
Ci cu slavă și lumină.
Doamne, călăuzește-mi pașii
Spre patria cea cerească,
Și ajută-mă să nu uit
Că acolo este adevărata casă.
Cristian Diaconița
486. Noul Ierusalim
Noul Ierusalim strălucește
În viziunea sfântă a Apocalipsei,
Ca o cetate a lui Dumnezeu
Plină de slavă și lumină.
Doamne, păstrează în mine
Nădejdea Împărăției Tale,
Și fă-mă vrednic prin har
De lumina cea veșnică.
Cristian Diaconița
487. Râul vieții
Din cetatea lui Dumnezeu
Curge râul vieții,
Iar pomul vieții rodește
Pentru vindecarea neamurilor.
Doamne, adapă-mi sufletul
Cu apa vieții Tale,
Ca să nu mai însetez
După lucrurile trecătoare.
Cristian Diaconița
488. Alfa și Omega
„Eu sunt Alfa și Omega”,
Spune Domnul cel Preasfânt,
Începutul și sfârșitul
A tot ceea ce există.
Doamne, viața mea este
În mâna Ta cea puternică,
De aceea vreau să Te urmez
Până la sfârșit.
Cristian Diaconița
489. Vino, Doamne Iisuse!
„Vino, Doamne Iisuse!”
Este dorința inimii mele,
Să vină Împărăția Ta
Și să se împlinească voia Ta.
Până atunci vreau să veghez,
Să mă rog și să iubesc,
Și să păstrez credința vie
În sufletul meu.
Cristian Diaconița
490. Cerul și pământul
Cerul și pământul trec,
Dar Cuvântul Tău rămâne,
Neschimbat și veșnic viu,
Mai tare decât orice lume.
Doamne, pune Cuvântul Tău
În adâncul inimii mele,
Ca să am temelie tare
În toate zilele vieții.
Cristian Diaconița
491. Crucea și Învierea
Crucea și Învierea
Sunt taina iubirii lui Hristos,
Căci prin moarte a biruit moartea
Și ne-a deschis drumul către viață.
Doamne, când port crucea mea,
Dă-mi nădejdea Învierii,
Ca să nu mă opresc pe drum
Și să merg până la capăt.
Cristian Diaconița
492. Hristos este cu mine
Hristos este cu mine
În bucurie și în plâns,
În ziua luminoasă
Și în noaptea cea grea.
De aceea nu mă tem,
Ci înainte merg cu El,
Căci iubirea Lui mă ține
Și mă ridică din cădere.
Cristian Diaconița
493. Rugăciune pentru România
Doamne, binecuvântează
Pământul nostru românesc,
Casele și familiile
Și oamenii care aici trăiesc.
Dă-ne pace și înțelegere,
Credință, iubire și dreptate,
Și păzește-ne de răutate
Și de orice dezbinare.
Cristian Diaconița
494. Pentru Biserică
Doamne, păzește Biserica Ta
În adevăr și unitate,
Dă-i păstori credincioși
Și popor cu inimă curată.
Fă-ne să rămânem aproape
De Hristos și de Evanghelie,
Și să păstrăm credința vie
În fiecare generație.
Cristian Diaconița
495. Pentru cei plecați
Doamne, fii aproape
De cei plecați departe de casă,
De cei care muncesc în străinătate
Și duc dorul celor dragi.
Păzește-i pe drumuri,
Întărește-i în încercări,
Și adu-i cu pace acasă
Când va veni vremea.
Cristian Diaconița
496. Pentru cei în necaz
Pentru cei care plâng astăzi,
Doamne, fii mângâiere,
Pentru cei care nu mai pot,
Fii putere și răbdare.
Pentru cei care s-au pierdut,
Fii Călăuză către bine,
Iar pentru cei fără nădejde
Aprinde lumina Ta.
Cristian Diaconița
497. Pentru cei adormiți
Doamne, pomenește-i în pace
Pe cei plecați dintre noi,
Și așază sufletele lor
În lumina milei Tale.
Iar nouă, celor rămași,
Dă-ne credință și nădejde,
Ca despărțirea de acum
Să nu fie fără speranță.
Cristian Diaconița
498. Ultima rugăciune
Când ziua vieții mele
Se va apropia de sfârșit,
Doamne, găsește-mă în credință,
Cu sufletul către Tine.
Iartă-mi toate greșelile,
Primește rugăciunea mea,
Și nu mă lăsa niciodată
Departe de iubirea Ta.
Cristian Diaconița
499. Cântarea inimii
Toată viața mea, Iisuse,
Vreau să-Ți cânt și să Te slăvesc,
Să merg pe calea Ta cea sfântă
Și în Tine să nădăjduiesc.
De la prima mea rugăciune
Până la ultimul meu suspin,
Vreau să spun cu inimă sinceră:
„Doamne, al Tău sunt.”
Cristian Diaconița
500. Slavă lui Hristos
Slavă Ție, Iisuse Hristoase,
Fiul Tatălui cel Preasfânt,
Pentru iubirea Ta cea mare
Arătată nouă pe pământ.
Slavă pentru Crucea Ta,
Slavă pentru Înviere,
Slavă pentru veșnica viață
Și pentru sfânta mântuire.
Să răsune peste veacuri
Numele Tău minunat,
Iar în inimile noastre
Să fii veșnic Împărat.
Cu credință și iubire,
Cu nădejde și cu har,
Îți aduc această cântare
Ca pe-un mic și sfânt altar.
Slavă Tatălui și Fiului
Și Sfântului Duh, acum și pururea
Și în vecii vecilor. Amin.
500 de Poezii Creștine 251–300
251. Împărăția Cerurilor
Dincolo de lumea trecătoare
Există-o veșnică lumină,
Unde sufletul găsește pace
Și dragostea nu se termină.
Doamne, ajută-mă să caut
Împărăția Ta mereu,
Să nu iubesc mai mult lumea
Decât pe Tine, Dumnezeu.
Cristian Diaconița
252. Viața veșnică
Viața aceasta trece repede
Ca o clipă într-un vis,
Dar nădejdea mea rămâne
În Hristos, Cel ce a promis.
Doamne, păstrează-mi sufletul
În credință și iubire,
Ca să pot primi, prin mila Ta,
Darul vieții fără sfârșire.
Cristian Diaconița
253. Ziua Judecății
Va veni o zi în care
Fiecare om va sta
Înaintea lui Dumnezeu
Și faptele și le va vedea.
De aceea vreau de astăzi
Să trăiesc cu suflet curat,
Să iubesc și să fac bine
Cât timp încă mi-ai lăsat.
Cristian Diaconița
254. Judecătorul drept
Tu ești Judecătorul lumii,
Drept și fără de păcat,
Și cunoști fiecare inimă
Și tot ce omul a lucrat.
Doamne, nu mă lăsa în rău,
Ci întoarce-mă mereu,
Ca în ziua judecății
Să găsesc mila Ta.
Cristian Diaconița
255. Cartea vieții
Înaintea Ta, Doamne Sfinte,
Nimic nu poate fi ascuns,
Tu cunoști fiecare faptă
Și fiecare gând ascuns.
Scrie, Doamne, în inima mea
Credința, dragostea și pacea,
Ca numele meu să rămână
În cartea vieții prin harul Tău.
Cristian Diaconița
256. Îngerul păzitor
Îngerul meu păzitor
Mă însoțește zi și noapte,
Mă îndeamnă către bine
Și mă ferește de păcate.
Doamne, păzește-mă prin el
De primejdii și ispite,
Și condu-mă pe calea dreaptă
Către cele fericite.
Cristian Diaconița
257. Glasul îngerilor
În cer se-aude cântare
De îngeri înaintea Ta,
Iar sufletul meu dorește
Să Te slăvească asemenea.
Primește, Doamne, cântarea mea,
Chiar dacă este mică și smerită,
Căci vine dintr-o inimă
Care Te caută necontenit.
Cristian Diaconița
258. Heruvimii
Heruvimii Te slăvesc, Doamne,
Înaintea tronului ceresc,
Iar eu, un om atât de mic,
Cu smerenie Te iubesc.
Învață-mă să Te slăvesc
Prin tot ce fac și tot ce spun,
Și să păstrez în viața mea
Un suflet sincer și bun.
Cristian Diaconița
259. Serafimii
Serafimii cântă neîncetat:
„Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul!”
Iar cerul se umple de slavă
Înaintea Celui Preaînalt.
Doamne, fă și inima mea
Un altar de rugăciune,
În care numele Tău sfânt
Să fie mereu în cântare.
Cristian Diaconița
260. Sfânta Treime
Slavă Tatălui Celui veșnic,
Slavă Fiului iubit,
Slavă Duhului Sfânt,
Dumnezeului cel desăvârșit.
O singură dumnezeire,
Trei Persoane în iubire,
Taină sfântă și adâncă
Ce ne cheamă la mântuire.
Cristian Diaconița
261. Tatăl nostru
Tatăl nostru din ceruri,
Numele Tău fie sfințit,
Vie Împărăția Ta,
Iar voia Ta să fie împlinită.
Pâinea noastră dă-ne astăzi,
Iartă-ne greșelile noastre,
Și păzește-ne de rău,
Doamne, în toate zilele noastre.
Cristian Diaconița
262. Împărate Ceresc
Împărate Ceresc, Mângâietorule,
Duhul Adevărului cel Sfânt,
Vino și locuiește-n noi
Și curăță-ne de tot păcatul.
Mântuiește, Bunule, sufletele noastre
Și fă-ne vrednici de iubirea Ta,
Ca să trăim în pace și credință
Sub lumina harului Tău.
Cristian Diaconița
263. Preasfânta Treime
Preasfântă Treime, miluiește-ne,
Doamne, curăță păcatele noastre,
Stăpâne, iartă fărădelegile noastre,
Sfinte, cercetează și vindecă slăbiciunile noastre.
Pentru numele Tău cel sfânt,
Miluiește-ne și ne mântuiește,
Și dă-ne pace în suflet
Și lumină în viață.
Cristian Diaconița
264. Crezul
Cred în Tatăl cel Atotputernic,
Creatorul cerului și al pământului,
Și în Iisus Hristos, Fiul Său,
Care pentru noi S-a întrupat.
Cred în Duhul Sfânt, în Biserică,
În învierea morților și viața veșnică,
Și mărturisesc cu credință
Nădejdea mântuirii.
Cristian Diaconița
265. Iisus Hristos
Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu,
A venit în lume pentru noi,
Să ne ridice din păcat
Și să ne ducă spre lumină.
El este Domn și Mântuitor,
El este Calea către Tatăl,
Și cine crede cu iubire
Găsește viață în Hristos.
Cristian Diaconița
266. Nașterea Domnului
În Betleem, în noaptea sfântă,
S-a născut Pruncul cel Preasfânt,
Iar îngerii cântau în ceruri
Și pace vesteau pe pământ.
Maica Domnului Îl privea
Cu dragoste și cu smerenie,
Iar lumea primea în acea noapte
Lumina mântuirii.
Cristian Diaconița
267. Peștera din Betleem
Într-o peșteră smerită
S-a arătat Lumina lumii,
Nu într-un palat împărătesc,
Ci în simplitatea unei iesle.
Doamne, învață-mă smerenia
Pe care ai arătat-o nouă,
Și fă-mi inima asemenea
Peșterii ce Te-a primit.
Cristian Diaconița
268. Magii
Trei magi au venit de departe
Urmând lumina stelei sfinte,
Aducând daruri Pruncului
Și plecându-se înaintea Lui.
Și noi să venim cu inimă curată
Înaintea lui Hristos,
Aducându-I drept dar viața
Și iubirea noastră.
Cristian Diaconița
269. Steaua
Steaua din Betleem a luminat
Drumul celor ce Te căutau,
Și i-a condus până la Pruncul
Pe care îngerii Îl lăudau.
Fii și pentru mine, Doamne,
Steaua care-mi arată drumul,
Când nu mai știu unde să merg
Și sufletul îmi este tulburat.
Cristian Diaconița
270. Maica Domnului
Preacurată Maică a Domnului,
Tu ai primit vestea cea sfântă
Și ai răspuns cu smerenie
Chemării lui Dumnezeu.
Roagă-te pentru noi, Marie,
Când suntem slabi și încercați,
Și condu-ne mereu spre Fiul Tău,
Iisus Hristos, Mântuitorul.
Cristian Diaconița
271. Buna Vestire
Îngerul a venit la Maria
Și i-a vestit taina cea mare:
Că din ea Se va naște Hristos,
Mântuitorul omenirii.
Prin ascultarea ei smerită
A venit în lume Mântuitorul,
Iar noi să învățăm de la dânsa
Credința și ascultarea.
Cristian Diaconița
272. Elisabeta
Elisabeta a primit cu bucurie
Vizita Maicii Domnului,
Iar pruncul din pântecele ei
A tresăltat de bucurie.
Doamne, fă și inima mea
Să tresalte când Te simte aproape,
Și să recunoască în orice clipă
Prezența Ta cea sfântă.
Cristian Diaconița
273. Ioan Botezătorul
Ioan Botezătorul a strigat
În pustiu către oameni:
„Pregătiți calea Domnului
Și îndreptați cărările Lui!”
Ajută-mă și pe mine, Doamne,
Să-mi îndrept calea vieții,
Să las păcatul în urmă
Și să Te primesc în inimă.
Cristian Diaconița
274. Iordanul
La râul Iordanului, Hristos
A venit să Se boteze,
Iar cerurile s-au deschis
Și Duhul Sfânt S-a arătat.
Glasul Tatălui a mărturisit
Iubirea pentru Fiul Său,
Iar noi primim prin această taină
Chemarea către Dumnezeu.
Cristian Diaconița
275. Botezul
Prin Botez omul începe
Un drum nou în Dumnezeu,
Lăsând în urmă păcatul
Și primind harul Său.
Doamne, ajută-mă să păstrez
Curată credința primită,
Și să nu uit niciodată
Chemarea Ta cea sfântă.
Cristian Diaconița
276. Pustia
În pustie, Hristos a stat
În post și rugăciune,
Biruitor asupra ispitei
Și statornic în misiunea Sa.
Când vin ispitele la mine,
Dă-mi putere, Doamne Sfinte,
Să aleg adevărul Tău
Și să nu cad în înșelare.
Cristian Diaconița
277. Ispitirea
Vrăjmașul L-a ispitit pe Hristos,
Dar Domnul a rămas neclintit,
Arătându-ne nouă tuturor
Cum răul poate fi biruit.
Când ispita mă încearcă,
Dă-mi putere să spun „nu”,
Și să aleg întotdeauna
Calea care duce spre Dumnezeu.
Cristian Diaconița
278. Chemarea
Hristos îi cheamă pe oameni
Să-L urmeze pe calea Sa,
Să lase în urmă păcatul
Și să-și schimbe viața.
Doamne, aud și eu chemarea
Și vreau să-Ți urmez pașii,
Cu credință și cu iubire
În toate zilele mele.
Cristian Diaconița
279. Pescarul
Pescarul și-a lăsat mreaja
Când Hristos l-a chemat,
Și a pornit fără teamă
Pe drumul cel minunat.
Învață-mă și pe mine, Doamne,
Să las ceea ce mă ține,
Și să Te urmez cu credință
Oriunde mă vei chema.
Cristian Diaconița
280. Apostolii
Doisprezece oameni simpli
Au devenit vestitori ai credinței,
Purtând în lume Evanghelia
Și numele lui Hristos.
Doamne, arată-mi și mie
Cum pot face bine în lume,
Prin cuvânt, prin faptă și iubire
În numele Tău cel sfânt.
Cristian Diaconița
281. Petru
Petru a fost pescar simplu,
Dar Hristos l-a chemat la Sine,
Și el a lăsat mrejele
Pentru o misiune mai mare.
Doamne, chiar dacă sunt slab,
Dacă mă chemi, vreau să vin,
Și să lucrez cu credință
Pentru binele aproapelui.
Cristian Diaconița
282. Andrei
Andrei, cel dintâi chemat,
L-a găsit pe Hristos și-a vestit
Cu bucurie fratelui său
Că L-a aflat pe Mesia.
Învață-ne să nu păstrăm
Credința doar pentru noi,
Ci să vestim prin viața noastră
Binele către cei din jur.
Cristian Diaconița
283. Toma
Toma s-a îndoit o vreme,
Dar când L-a întâlnit pe Domnul
A mărturisit cu credință
Învierea lui Hristos.
Doamne, când apar îndoieli,
Nu mă lăsa să mă îndepărtez,
Ci ajută-mă să caut adevărul
Și să rămân aproape de Tine.
Cristian Diaconița
284. Filip
Filip L-a întâlnit pe Hristos
Și a mers să-i spună lui Natanael
Că L-a găsit pe Cel promis,
Pe Mântuitorul lumii.
Doamne, pune în mine bucuria
De a Te mărturisi cu dragoste,
Nu prin ceartă sau mândrie,
Ci printr-o viață curată.
Cristian Diaconița
285. Natanael
Natanael a venit să vadă
Și L-a întâlnit pe Hristos,
Iar îndoiala lui s-a schimbat
Într-o mărturisire de credință.
Doamne, ajută-mă să caut
Adevărul cu inimă sinceră,
Și când îl voi găsi,
Să nu mă mai despart de Tine.
Cristian Diaconița
286. Matei
Matei stătea la vamă
Când Hristos l-a chemat,
Iar el a lăsat totul în urmă
Și după Domnul a plecat.
Aceasta-mi arată, Doamne,
Că omul se poate schimba,
Când primește chemarea Ta
Și răspunde cu credință.
Cristian Diaconița
287. Marcu
Marcu a vestit Evanghelia
Despre Hristos, Mântuitorul,
Și a lăsat Bisericii
O mărturie despre Domnul.
Doamne, fă și viața mea
O mică mărturie curată,
Prin care oamenii să vadă
Lumina Evangheliei Tale.
Cristian Diaconița
288. Luca
Luca a scris despre Hristos
Și despre faptele Apostolilor,
Păstrând pentru Biserică
Mărturia sfântă a credinței.
Doamne, ajută-mă să citesc
Cuvântul cu inimă deschisă,
Ca să înțeleg mai bine
Calea pe care Tu mă chemi.
Cristian Diaconița
289. Ioan Evanghelistul
Ioan a vorbit despre Cuvântul
Care era dintru început,
Și despre lumina adevărată
Care în lume a venit.
Doamne, fă-mă să înțeleg
Taina iubirii Tale mari,
Și să rămân în lumina Ta
În toate zilele mele.
Cristian Diaconița
290. Evanghelia după Matei
Matei ne vestește despre Hristos,
Împăratul și Mesia,
Cel promis de prooroci
Pentru mântuirea lumii.
Doamne, deschide-mi mintea
Când citesc Evanghelia,
Ca să înțeleg Cuvântul Tău
Și să-l trăiesc cu credință.
Cristian Diaconița
291. Evanghelia după Marcu
Marcu vestește cu putere
Faptele și minunile Domnului,
Arătând lumii pe Hristos
Ca Fiul lui Dumnezeu.
Fă-mi, Doamne, inima atentă
La fiecare cuvânt citit,
Ca Evanghelia să devină
Viață în sufletul meu.
Cristian Diaconița
292. Evanghelia după Luca
Luca ne vestește iubirea
Lui Hristos pentru cei pierduți,
Pentru săraci și pentru oameni
Ce caută să fie mântuiți.
Doamne, fă-mă milostiv
Cu cei pe care-i întâlnesc,
Ca prin iubirea mea smerită
Să mă apropii de Hristos.
Cristian Diaconița
293. Evanghelia după Ioan
Ioan ne vestește despre Cuvânt,
Despre lumină și iubire,
Despre Hristos, Fiul lui Dumnezeu,
Venit în lume pentru mântuire.
Să păstrez în inima mea
Cuvintele Evangheliei sfinte,
Ca ele să-mi fie mereu
Lumină înainte.
Cristian Diaconița
294. Cuvântul s-a făcut trup
Cuvântul S-a făcut trup
Și a locuit printre oameni,
Iar slava Sa s-a arătat
Celui ce crede cu iubire.
Taină mare și minunată,
Pe care mintea n-o cuprinde,
Dar inima o poate primi
Prin credință și smerenie.
Cristian Diaconița
295. Apa prefăcută în vin
La nunta din Cana Galileii
Hristos a făcut o minune,
Prefăcând apa în vin
Și arătând slava Sa.
Doamne, transformă și viața mea
Când este goală și lipsită,
Și umple-o cu harul Tău
Și cu iubirea Ta sfințită.
Cristian Diaconița
296. Cana Galileii
În Cana Galileii s-a arătat
Un început al minunilor Domnului,
Iar ucenicii au văzut
Slava lui Iisus Hristos.
Doamne, fă și din casa mea
Un loc al păcii și iubirii,
În care să fie mereu
Prezența și binecuvântarea Ta.
Cristian Diaconița
297. Samariteanca
La fântână, Hristos a vorbit
Cu femeia din Samaria,
Și i-a vestit despre apa vie
Care poate potoli setea sufletului.
Doamne, dă-mi și mie
Apa vie a harului Tău,
Ca să nu mai caut viața
În lucruri care trec.
Cristian Diaconița
298. Apa cea vie
Cine bea din apa lumii
Va înseta din nou mereu,
Dar cine primește apa vie
Găsește viață în Dumnezeu.
Doamne, satură-mi sufletul
Cu iubirea Ta cea mare,
Ca să nu mai caut fericirea
În lucruri trecătoare.
Cristian Diaconița
299. Pâinea vieții
Hristos este Pâinea Vieții,
Hrana sufletului flămând,
Și cine vine către El
Găsește viață din belșug.
Doamne, hrănește-mă cu har
Și păstrează-mi credința vie,
Ca sufletul meu să nu piară
Departe de Împărăția Ta.
Cristian Diaconița
300. Lumina lumii
Hristos este Lumina lumii,
Și cine-L urmează nu rămâne
În întunericul păcatului,
Ci merge spre viața veșnică.
Doamne, luminează-mi pașii,
Luminează-mi inima mereu,
Ca în toate zilele vieții
Să merg cu Tine, Dumnezeu.
Cristian Diaconița. 500 DE POEZII CREȘTINE
de Cristian Diaconița
Poeziile 301–350
301. Hristos, Lumina mea
Când lumea pare întunecată
Și drumul meu nu-l mai zăresc,
Ridic privirea către Tine,
Iisuse, Doamne, și Te chem.
Tu ești lumina mea cea vie,
Tu ești nădejdea mea mereu,
Și chiar în noaptea cea mai grea
Mă ține mâna Ta, Dumnezeu.
Cristian Diaconița
302. Sub Crucea Ta
Sub Crucea Ta mă plec, Iisuse,
Cu sufletul îndurerat,
Și văd iubirea Ta cea mare
Pentru omul vinovat.
Nu merit jertfa Ta cea sfântă,
Dar Tu ai mers până la sfârșit,
Ca omul să găsească iarăși
Drumul spre Tatăl infinit.
Cristian Diaconița
303. Golgota
Pe Golgota, sub cerul greu,
Hristos purta păcatul lumii,
Iar Crucea Sa a devenit
Semn al iubirii și-al minunii.
Acolo sângele cel sfânt
A curs pentru întreaga lume,
Iar noi primim prin jertfa Sa
Nădejdea vieții fără moarte.
Cristian Diaconița
304. Învierea
Hristos a înviat din morți,
Biruitor asupra morții,
Și piatra nu L-a putut ține
În întunericul mormântului.
Hristos a înviat cu slavă,
Iar cerul s-a umplut de lumină,
Și pentru noi s-a deschis iar
Nădejdea vieții celei veșnice.
Cristian Diaconița
305. Hristos a înviat!
Hristos a înviat, creștine!
Să cânte cerul și pământul,
Să fie plină de lumină
Și casa, sufletul și gândul.
Hristos a biruit moartea,
Iar noi cu bucurie spunem:
„Adevărat a înviat Hristos!”
Și slavă Lui aducem.
Cristian Diaconița
306. Mormântul gol
Femeile au venit la mormânt
În zorii zilei celei sfinte,
Dar piatra era dată la o parte,
Iar trupul Domnului nu era.
Îngerul le-a vestit minunea:
„Nu este aici, a înviat!”
Și lumea întreagă a primit
Vestea vieții fără de sfârșit.
Cristian Diaconița
307. Maria Magdalena
Maria Magdalena a venit
Cu lacrimi la mormântul gol,
Dar L-a întâlnit pe Domnul
Și inima i s-a umplut de dor.
Doamne, când și eu sunt întristat,
Arată-mi lumina Învierii,
Ca să nu rămân în întuneric,
Ci să găsesc bucuria Ta.
Cristian Diaconița
308. Ucenicii la Emaus
Pe drumul către Emaus
Doi ucenici mergeau întristați,
Dar Hristos li S-a alăturat
Și ochii lor au fost luminați.
Doamne, mergi și Tu cu mine
Pe drumul vieții mele,
Și deschide-mi ochii inimii
Ca să Te recunosc în toate.
Cristian Diaconița
309. Frângerea pâinii
Când pâinea a fost frântă
La Emaus, L-au recunoscut,
Iar inimile lor ardeau
De cuvântul ce l-au auzit.
Doamne, fă să ardă-n mine
Iubirea pentru adevăr,
Și când citesc Sfânta Scriptură
Să Te cunosc tot mai mult.
Cristian Diaconița
310. Toma și Învierea
Toma a dorit să vadă
Și să creadă în Înviere,
Dar când Hristos i S-a arătat,
A mărturisit cu putere.
„Domnul meu și Dumnezeul meu!”
A spus cu inimă smerită,
Iar credința lui ne cheamă
Să credem în Hristos cu toții.
Cristian Diaconița
311. Înălțarea
Pe Muntele Măslinilor
Hristos S-a înălțat la Tatăl,
Iar ucenicii au rămas
Cu nădejdea și făgăduința.
Doamne, îndreaptă-mi și mie
Privirea către cele de sus,
Ca inima mea să nu rămână
Prinsă doar de lumea aceasta.
Cristian Diaconița
312. Rusaliile
Duhul Sfânt S-a pogorât
Peste Apostolii adunați,
Și inimile lor s-au umplut
De putere și de har.
Biserica a început să vestească
Evanghelia în întreaga lume,
Iar glasul Apostolilor
A dus tuturor numele lui Hristos.
Cristian Diaconița
313. Duhul Sfânt
Duhule Sfinte, vino-n mine,
Luminează-mi mintea mea,
Curăță-mi inima de răutate
Și întărește credința mea.
Fii lumină în întuneric,
Fii pace în sufletul meu,
Și condu-mă pe calea dreaptă
Către Împărăția lui Dumnezeu.
Cristian Diaconița
314. Harul
Harul Tău este lumină
Pentru omul obosit,
Este darul fără plată
Pentru sufletul smerit.
Doamne, nu mă lăsa departe
De lucrarea harului Tău,
Ci fă-mă atent la chemarea
Pe care mi-o faci mereu.
Cristian Diaconița
315. Biserica
Biserica este casa
Unde ne-adunăm la rugăciune,
Unde cântarea se ridică
Spre Dumnezeu în comuniune.
Aici ascultăm Cuvântul,
Aici cerem iertare și pace,
Aici ne apropiem de Hristos
Cu inimă smerită.
Cristian Diaconița
316. Sfânta Liturghie
Când clopotul bisericii bate
Și ne cheamă la Liturghie,
Las grijile lumii deoparte
Și vin cu sufletul spre Tine.
În sfântul locaș mă rog
Cu frații mei împreună,
Și cer de la Dumnezeu
Pace, iertare și lumină.
Cristian Diaconița
317. Clopotul
Clopotul sună peste sat
Și cheamă oamenii la rugăciune,
Iar glasul lui se ridică
Peste case și peste lume.
„Veniți la Domnul”, pare-a spune,
„Lăsați grijile pentru-o clipă!”
Și sufletul se îndreaptă
Spre casa cea sfântă.
Cristian Diaconița
318. Biserica din sat
Biserica mică de la margine
Stă liniștită lângă drum,
Dar rugăciunile din ea
Se ridică spre cer acum.
Acolo copilul învață
Să spună „Doamne, ajută!”,
Iar omul bătrân găsește
Mângâiere în rugăciune.
Cristian Diaconița
319. Icoana
În fața sfintei icoane
Mă opresc și mă rog smerit,
Nu lemnului, ci lui Dumnezeu
Și sfinților pe care i-a sfințit.
Icoana îmi amintește
De lumea cerească și sfântă
Și îmi ridică gândul
Din lumea trecătoare.
Cristian Diaconița
320. Candela
O candelă arde încet
În fața icoanei sfinte,
Și luminează în tăcere
Gândurile mele smerite.
Doamne, păstrează candela
Credinței aprinsă-n mine,
Ca să nu mă pierd vreodată
Departe de iubirea Ta.
Cristian Diaconița
321. Tămâia
Fumul tămâiei se ridică
În biserica luminată,
Ca rugăciunea credincioșilor
Să se înalțe către Tatăl.
Primește, Doamne, rugăciunea
Pe care Ți-o aducem azi,
Și umple inimile noastre
Cu pace și cu har.
Cristian Diaconița
322. Sfânta Cruce
Crucea o port la piept
Ca semn al credinței mele,
Și când o privesc îmi amintesc
De jertfa Domnului.
Nu este doar un semn exterior,
Ci chemare la iubire,
La răbdare și la credință
Și la urmarea lui Hristos.
Cristian Diaconița
323. Semnul Sfintei Cruci
Cu dreapta fac semnul Crucii
Și spun: „În numele Tatălui,
Al Fiului și al Sfântului Duh”,
Cu credință în Dumnezeu.
Să-mi fie Crucea apărare
Împotriva răului și-a ispitei,
Și să-mi amintească mereu
De iubirea Mântuitorului.
Cristian Diaconița
324. Rugăciunea de dimineață
Când zorii zilei se arată
Și mă trezesc din somn,
Îți mulțumesc, Doamne Sfinte,
Pentru această nouă zi.
Păzește-mi pașii astăzi,
Ferește-mă de rău,
Și ajută-mă să fac bine
Înaintea Ta, Dumnezeule.
Cristian Diaconița
325. Rugăciunea de seară
Când noaptea vine peste lume
Și liniștea coboară,
Îți mulțumesc pentru ziua
Pe care mi-ai dat-o, Doamne.
Iartă-mi toate greșelile
Și păzește somnul meu,
Iar dimineața fă să mă ridic
Cu gândul către Dumnezeu.
Cristian Diaconița
326. Înainte de masă
Pentru pâinea de pe masă
Îți mulțumim, Doamne Sfinte,
Pentru mâna care ne-a hrănit
Și pentru toate cele primite.
Binecuvântează masa noastră
Și casa în care locuim,
Și fă să nu uităm niciodată
De cei care sunt flămânzi.
Cristian Diaconița
327. După masă
După ce am mâncat, Doamne,
Îți mulțumesc din inimă,
Căci Tu ne-ai dat hrană
Și ne-ai păzit de nevoie.
Ajută-ne să fim recunoscători
Și să împărțim cu cel lipsit,
Ca darurile primite de noi
Să devină binecuvântare.
Cristian Diaconița
328. Rugăciunea copilului
Doamne, eu sunt încă mic,
Dar vreau să Te iubesc,
Să ascult de părinții mei
Și binele să-l săvârșesc.
Păzește-mi inima curată,
Ferește-mă de orice rău,
Și crește-mă în credință
Aproape de Dumnezeu.
Cristian Diaconița
329. Rugăciunea mamei
O mamă își ridică mâinile
Și se roagă pentru copil,
Cerând lui Dumnezeu lumină
Și drum bun pentru al ei fiu.
Doamne, ascultă rugăciunea
Oricărei mame îndurerate,
Și acoperă-i copiii
Cu mila Ta cea mare.
Cristian Diaconița
330. Rugăciunea tatălui
Un tată se roagă în taină
Pentru casa lui iubită,
Cerând putere și răbdare
Pentru familia lui smerită.
Doamne, binecuvântează familiile
Și păstrează-le unite,
În iubire, pace și credință
Și în nădejdea Ta cea sfântă.
Cristian Diaconița
331. Familia creștină
Familia este o biserică
În care iubirea trebuie să crească,
Unde părinții și copiii
Învață împreună să se iubească.
Doamne, păzește fiecare casă
De ceartă și de dezbinare,
Și pune între oameni
Iubirea Ta cea mare.
Cristian Diaconița
332. Părinții
Părinții sunt un dar
Pe care Dumnezeu ni-l dă,
Și trebuie să-i cinstim
Cu dragoste și cu respect.
Doamne, binecuvântează-i
Pe cei ce ne-au crescut cu trudă,
Și ajută-ne să le fim aproape
Cu inimă recunoscătoare.
Cristian Diaconița
333. Copiii
Copiii sunt ca florile
Ce cresc în grădina vieții,
Și au nevoie de iubire,
De credință și de lumină.
Doamne, păzește fiecare copil
De rău și de ispite,
Și dă-le părinți înțelepți
Care să-i conducă spre Tine.
Cristian Diaconița
334. Bunicii
Bunicii poartă-n suflet
Povești, credință și răbdare,
Și ne învață uneori
Ce înseamnă iubirea mare.
Doamne, binecuvântează-i
Pe cei bătrâni și încercați,
Și fă-ne să-i iubim
Și să nu-i lăsăm uitați.
Cristian Diaconița
335. Prietenia
Un prieten adevărat
Nu te lasă când e greu,
Ci rămâne lângă tine
Și te îndeamnă către bine.
Doamne, dă-mi prieteni buni
Și fă-mă și eu prieten bun,
Să nu rănesc și să nu trădez,
Ci să iubesc și să ajut.
Cristian Diaconița
336. Aproapele
Aproapele nu este străin,
Ci om creat de Dumnezeu,
Cu bucurii și cu dureri
Și cu un suflet asemenea mie.
Ajută-mă să-l văd cu iubire,
Nu cu judecată și dispreț,
Și să-i fiu aproape când îi este greu,
Așa cum ne-a învățat Hristos.
Cristian Diaconița
337. Omul sărac
Un om sărac stă lângă drum
Și poate nimeni nu-l vede,
Dar Dumnezeu îi știe viața
Și lacrimile lui cele grele.
Doamne, deschide-mi ochii
Să văd nevoia aproapelui,
Și pune în mâna mea putere
Să-l ajut după putință.
Cristian Diaconița
338. Străinul
Un străin poate veni la ușă
Fără să cunoască pe nimeni,
Dar iubirea creștină îi poate spune:
„Nu ești singur aici.”
Doamne, învață-mă ospitalitatea,
Să primesc omul cu bunătate,
Și să văd în fiecare persoană
Chipul unei făpturi create de Tine.
Cristian Diaconița
339. Cel întristat
Când cineva plânge lângă mine,
Nu vreau să trec nepăsător,
Ci să-i spun un cuvânt bun
Și să-i fiu alături cu drag.
Poate o vorbă simplă
Îi poate schimba ziua grea,
De aceea, Doamne, pune-n mine
Puterea de a mângâia.
Cristian Diaconița
340. Cel bolnav
Când cineva este încercat
Și trupul lui este slăbit,
Doamne, fii aproape de el
Și dă-i nădejde și răbdare.
Iar nouă dă-ne inimă bună
Să-l sprijinim după putere,
Cu rugăciune și iubire
Și cu un cuvânt de mângâiere.
Cristian Diaconița
341. Cel singur
Un om poate fi înconjurat
De oameni și totuși să fie singur,
Dar Dumnezeu vede inima lui
Și nu-l uită niciodată.
Doamne, apropie de cei singuri
Oameni cu inimă bună,
Ca nimeni să nu simtă
Că este uitat de lume.
Cristian Diaconița
342. Cel pierdut
Când un om se rătăcește
Și nu mai știe unde să meargă,
Doamne, trimite-i lumină
Și o mână care să-l ajute.
Fă-ne și pe noi asemenea
Celui care caută oaia pierdută,
Să nu abandonăm pe nimeni
Când are nevoie de ajutor.
Cristian Diaconița
343. Mâna întinsă
O mână întinsă către altul
Poate fi un semn de iubire,
Un gest simplu, dar puternic,
Într-o lume plină de grabă.
Doamne, fă mâinile mele
Mâini care ajută, nu rănesc,
Mâini care ridică omul
Când acesta cade.
Cristian Diaconița
344. Cuvântul bun
Un cuvânt bun spus la timp
Poate vindeca o inimă,
Iar un cuvânt rău și nepăsător
Poate lăsa o rană adâncă.
Doamne, pune pază gurii mele,
Să nu rănesc prin vorbe,
Ci fiecare cuvânt al meu
Să aducă pace și lumină.
Cristian Diaconița
345. Tăcerea
Uneori tăcerea spune
Mai mult decât o mie de cuvinte,
Când omul stă înaintea Domnului
Cu inima smerită.
Învață-mă să tac atunci
Când vorba mea ar răni,
Și să vorbesc atunci când trebuie
Să apăr binele și adevărul.
Cristian Diaconița
346. Gândul curat
Păzește-mi, Doamne, gândul
De tot ce este întunecat,
Și pune în mintea mea
Cuvântul Tău cel luminat.
Căci gândul devine faptă
Și fapta poate deveni drum,
De aceea vreau să aleg
Calea binelui acum.
Cristian Diaconița
347. Inima
Inima omului este adâncă
Și numai Dumnezeu o cunoaște,
El vede rana ascunsă
Și bucuria care crește.
Doamne, locuiește în inima mea
Și curăță tot ce este rău,
Ca ea să devină casă
Pentru iubirea Ta.
Cristian Diaconița
348. Sufletul
Sufletul nu poate fi cumpărat
Cu aur, bani sau bogății,
Căci valoarea lui este veșnică
Înaintea lui Dumnezeu.
Ajută-mă să-mi păstrez sufletul
Departe de păcat și mândrie,
Și să-l hrănesc prin rugăciune,
Credință și iubire.
Cristian Diaconița
349. Viața creștinului
Viața creștinului este drum
Cu încercări și bucurii,
Cu rugăciune și răbdare
Și cu multe lupte zi de zi.
Dar dacă Hristos merge cu noi,
Nu trebuie să ne temem,
Căci El ne poate ridica
De fiecare dată când cădem.
Cristian Diaconița
350. Cu Hristos înainte
Cu Hristos înainte merg
Prin zile bune și prin greu,
Cu Crucea sfântă înainte
Și cu nădejde în Dumnezeu.
Nu știu ce-mi aduce ziua,
Dar știu că Domnul este viu,
Și vreau să merg cu El mereu
Pe drumul către veșnicie.
MAREA CÂNTARE A SFINȚILOR
1
Hristoase, Fiul lui Dumnezeu,
Primește cântarea mea smerită,
Că Tu ești Lumina lumii,
Și Viața cea nemărginită.
2
Pe Cruce Te-ai răstignit,
Pentru a noastră mântuire,
Iar moartea ai biruit-o,
Prin slăvita Ta Înviere.
3
Din mormânt ai înviat,
Cu puterea dumnezeiască,
Și ai deschis oamenilor
Calea spre viața cerească.
4
Apostolii Tăi au plecat,
Evanghelia propovăduind,
Și Numele Tău cel sfânt
Pretutindeni mărturisind.
5
Petru, Apostolul Tău,
Te-a mărturisit cu credință,
Iar după a sa lepădare
S-a întărit prin pocăință.
6
Pavel, chemat de Tine, Doamne,
Din prigonitor, Apostol s-a făcut,
Și Evanghelia cu râvnă
Până la marginile lumii a vestit.
7
Andrei, Apostolul cel sfânt,
A venit și-n țara noastră,
Vestind pe Hristos oamenilor
Și lumina Evangheliei cerești.
8
Ioan, Apostolul iubirii,
Pe Hristos L-a mărturisit,
Și prin cuvântul său cel sfânt
Pe credincioși i-a întărit.
9
Iacov, Apostolul Domnului,
A primit cununa mucenicească,
Pentru Numele lui Hristos
Și pentru credința apostolească.
10
Filip, Apostolul cel sfânt,
Evanghelia a vestit,
Și prin credință și răbdare
Pe Hristos L-a mărturisit.
11
Bartolomeu, Apostol ales,
Cu râvnă Domnului I-a slujit,
Și până la sfârșitul vieții
Credința și-a mărturisit.
12
Toma, după Învierea Ta,
Cu uimire Te-a privit,
Și, văzându-Te, a strigat:
„Domnul meu și Dumnezeul meu!”
13
Matei, vameșul chemat,
A lăsat cele pământești,
Și, urmând chemarea Ta,
A vestit tainele cerești.
14
Iacov, fiul lui Alfeu,
A rămas Apostol credincios,
Și a vestit cu smerenie
Evanghelia lui Hristos.
15
Simon, numit și Zelotul,
A urmat pe Domnul său,
Și cu râvnă a mărturisit
Credința în Dumnezeu.
16
Iuda, Apostolul Domnului,
A propovăduit cuvântul sfânt,
Și a întărit pe cei credincioși
În adevărul lui Hristos.
17
Matia, ales Apostol,
În ceata celor doisprezece,
A vestit pe Hristos cu râvnă
Și credința nu și-a pierdut.
18
O, Sfinți Apostoli ai Domnului,
Rugați-vă lui Dumnezeu,
Ca să păstrăm dreapta credință
Și iubirea în suflet mereu.
19
Ștefane, întâiul Mucenic,
Cu fața către cer priveai,
Și în ceasul pătimirii tale
Pe Hristos Îl mărturiseai.
20
Sub pietre ai rămas statornic,
Fără să te lepezi de Domnul,
Și te-ai rugat pentru cei
Care te loveau fără milă.
21
Cu ochii ridicați spre cer,
Ai văzut slava lui Dumnezeu,
Iar sufletul tău, plin de credință,
S-a încredințat Domnului său.
22
Sfinți Mucenici ai lui Hristos,
Cu sângele vostru ați mărturisit
Că nimic nu poate despărți
Pe cel ce-L iubește pe Domnul.
23
Nici focul, nici sabia,
Nici lanțurile cele grele
Nu v-au făcut să vă lepădați
De credința voastră în Hristos.
24
În temnițe ați stat rugându-vă,
În lanțuri ați slăvit pe Dumnezeu,
Și ați păstrat în inimă
Numele lui Hristos mereu.
25
Ați primit cununa vieții,
Ca dar de la Dumnezeu,
Pentru credința mărturisită
Și pentru dragostea către El.
26
Sfinți Mărturisitori ai credinței,
Care adevărul l-ați păzit,
Rugați-vă pentru Biserică
Și pentru omul rătăcit.
27
Cuvioșii din pustie
În post și rugăciune au stat,
Și prin viața lor ascetică
Pe Dumnezeu L-au preamărit.
28
Au fugit de slava lumii,
De bogăție și deșertăciune,
Și au ales în locul lor
Rugăciunea și pocăința.
29
În liniștea pustiei sfinte
Au căutat pe Dumnezeu,
Curățindu-și inima
Prin nevoință și rugăciune.
30
O, Sfinți ai tuturor veacurilor,
Luminători ai Bisericii,
Rugați-vă pentru noi,
Pe calea sfintei credințe.
31
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu,
Maica Domnului Iisus Hristos,
Roagă-te Fiului tău pentru noi,
Cu suflet smerit și luminos.
32
Prin ascultarea ta smerită
Ai primit voia lui Dumnezeu,
Și ai născut după trup pe Fiul,
Pe Mântuitorul lumii.
33
O, Preasfântă Născătoare,
Roagă-te Fiului tău,
Să ne dăruiască pocăință
Și milă de la Dumnezeu.
34
Îngerii în ceruri cântă
Slavă Dumnezeului Sfânt,
Iar împreună cu Sfinții
Îl laudă neîncetat.
35
Biserica de pe pământ
Cu Biserica din cer se unește
Într-o singură laudă sfântă
Adusă Dumnezeului celui veșnic.
36
Sfinții nu iau locul Domnului,
Ci ne îndreaptă către El,
Prin viața lor cea luminată
Ne cheamă spre Dumnezeu.
37
Îi cinstim cu bucurie
Pentru credința lor curată,
Și-I mulțumim lui Dumnezeu
Pentru viețile lor sfinte.
38
Harul lui Dumnezeu i-a întărit
În necazuri și-n încercare,
Și prin puterea Lui au rămas
Credincioși până la moarte.
39
Când prigoana s-a ridicat,
Ei n-au părăsit adevărul,
Ci au rămas lângă Hristos
Cu nădejde și răbdare.
40
Au suferit pentru credință,
Dar sufletul nu și l-au vândut,
Ci au rămas lângă Hristos
Până la sfârșitul vieții.
41
O, Mucenici cu suflet tare,
Rugați-vă pentru cei slabi,
Ca Dumnezeu să ne întărească
În ceasurile cele grele.
42
Când ispita ne cuprinde,
Să nu cădem în deznădejde,
Ci să privim spre Crucea sfântă
Și să păstrăm a noastră credință.
43
Crucea lui Hristos ne este
Semnul jertfei Sale sfinte,
Prin ea vedem iubirea Domnului
Și puterea mântuitoare.
44
Învierea Ta, Hristoase,
Este nădejdea tuturor,
Căci Tu ai biruit moartea
Și ești al nostru Mântuitor.
45
Sfinții au mărturisit aceasta
Prin viața lor cea luminată,
Privind spre Împărăția Ta
Cu nădejde adevărată.
46
Nu s-au temut de moarte,
Căci Te-au iubit pe Tine,
Și au nădăjduit în viața
Cea veșnică împreună cu Tine.
47
O, Doamne, dă-ne și nouă
O inimă curată și smerită,
Ca să urmăm Evanghelia Ta
Și calea Ta cea sfântă.
48
Să iubim pe aproapele nostru,
Să iertăm din inimă mereu,
Să facem bine celui în nevoie
După porunca Ta, Doamne.
49
Să nu răspundem răului cu rău,
Ci binele să-l săvârșim,
Și prin iubire și răbdare
Pe Tine să Te mărturisim.
50
Să fim milostivi cu toții,
Să nu uităm pe cel sărac,
Căci iubirea față de aproapele
Este porunca Ta, Hristoase.
51
Sfinții ne-au arătat prin viață
Că drumul nu este ușor,
Dar cel ce rămâne cu Hristos
Primește harul ajutător.
52
În suferință au avut răbdare,
În lipsuri nu s-au lepădat,
În singurătate și durere
Pe Dumnezeu L-au chemat.
53
În noaptea cea întunecată
Credința le-a fost făclie,
Iar rugăciunea către Domnul
Le-a fost putere și tărie.
54
Sfinții sunt pilde pentru noi
Ale vieții în Dumnezeu,
Nu pentru slava lor omenească,
Ci spre slava Domnului.
55
Prin ei vedem lucrarea harului
În oameni slabi și încercați,
Căci Dumnezeu îi întărește
Pe cei ce rămân credincioși.
56
O, Hristoase, Păstorul nostru,
Păzește turma Ta cea sfântă,
Și fă ca inimile noastre
Spre Tine pururea să cânte.
57
Dă-ne credință în încercare,
Nădejde când suntem căzuți,
Iubire când suntem răniți
Și pace când suntem temători.
58
Să nu iubim deșertăciunea,
Nici slava lumii trecătoare,
Ci să căutăm Împărăția
Și voia Ta cea mântuitoare.
59
Că viața noastră este floare
Care se veștejește curând,
Dar Cuvântul Tău rămâne
În veacul veacului.
60
Sfinții au înțeles aceasta
Și au ales ceea ce este sfânt,
Punând iubirea pentru Tine
Mai presus de cele pământești.
61
Fericiți cei ce plâng acum,
Căci vor primi mângâiere,
Fericiți cei blânzi și smeriți,
Căci Împărăția Ta este a lor.
62
Fericiți cei ce iubesc pacea
Și dreptatea o doresc,
Fericiți cei prigoniți pentru Tine,
Căci Împărăția Ta o moștenesc.
63
Așa ai spus în Evanghelie,
Iar Sfinții Tăi au ascultat,
Punând în lucrare Cuvântul
Pe care Tu ni l-ai lăsat.
64
Evanghelia este lumină
Pentru sufletul omenesc,
Ea ne arată calea dreaptă
Și drumul către Dumnezeu.
65
Prin Apostoli ai vestit-o,
Prin Mucenici ai mărturisit-o,
Prin Sfinții Părinți ai apărat-o,
Iar Bisericii ne-ai încredințat-o.
66
O, Sfinți ai lui Hristos,
Voi care ați rămas credincioși,
Învățați-ne și pe noi
Să fim smeriți și curajoși.
67
Să nu ne temem de oameni
Când trebuie adevărul spus,
Ci să rămânem cu credință
În Domnul nostru Iisus.
68
Dar să vorbim întotdeauna
Cu dragoste și bunătate,
Căci adevărul se vestește
Cu blândețe și dreptate.
69
Sfinții au avut milă
Chiar și față de vrăjmași,
Și s-au rugat lui Dumnezeu
Pentru cei ce-i prigoneau.
70
Aceasta este biruința
Pe care Domnul ne-a lăsat-o:
Să răspundem urii cu iubire
Și răului cu bunătate.
71
O, Mucenici ai lui Hristos,
Ce-ați primit cununa sfântă,
Rugați-vă pentru Biserică,
Ca în adevăr să rămână.
72
Pentru păstori și pentru popor,
Pentru copii și pentru bătrâni,
Pentru cei ce caută credința
Și pentru cei ce sunt străini.
73
Pentru cei ce plâng în taină,
Pentru cei singuri și săraci,
Pentru cei bolnavi și încercați,
Rugați-vă, Sfinților ai lui Hristos.
74
Pentru cei care s-au rătăcit
Și nu mai știu drumul spre casă,
Ca Dumnezeu să-i lumineze
Și să le dea inimă curată.
75
Pentru cei ce se pocăiesc
Cu lacrimi și cu smerenie,
Ca Domnul să le dăruiască
Iertare și îndreptare.
76
O, Sfinților, rugați-vă
Înaintea lui Dumnezeu pentru noi,
Cei slabi și păcătoși,
În toate zilele vieții noastre.
77
Dar noi să nu uităm nicicând
Că Domnul este Mântuitorul,
Și numai El dăruiește
Iertarea și mântuirea.
78
Cinstim pe Sfinți cu bucurie
Și pe Dumnezeu Îl preamărim,
Căci toate darurile sfinte
De la El le primim.
79
Slavă Tatălui din ceruri,
Slavă Fiului preaiubit,
Slavă Duhului Sfânt,
Treimii celei de o ființă.
80
Treimea cea Sfântă și veșnică
O lăudăm cu glas smerit,
Pe Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt,
Un singur Dumnezeu preamărit.
81
Sfinții din toate popoarele
Au mărturisit același Domn,
Pe Iisus Hristos, Mântuitorul,
Și au urmat al Său cuvânt.
82
Unii în pustie s-au nevoit,
Alții în lume au slujit,
Dar toți pe Dumnezeu cel Sfânt
Cu inimă L-au preamărit.
83
Unii au fost împărați și regi,
Dar au rămas smeriți înaintea Ta,
Alții au fost oameni simpli,
Dar bogați în credință.
84
Unii au fost păstori de turme,
Alții au fost învățători,
Dar toți au devenit lumină
Prin harul Domnului Hristos.
85
Unele Sfinte au fost mame,
Altele fecioare curate,
Și toate au slujit lui Dumnezeu
Cu dragoste și credință.
86
Mucenițe și Cuvioase,
Femei cu suflet luminat,
Au rămas în credință tare
Și pe Hristos L-au mărturisit.
87
Sfinte femei, mame și fecioare,
Care pe Domnul L-ați iubit,
Rugați-vă pentru familii
Și pentru omul rătăcit.
88
Sfinții Părinți și Dascăli,
Credința ne-ați păstrat-o curată,
Prin cuvânt și prin viață sfântă
Ați apărat dreapta învățătură.
89
Sfinții Ierarhi ai Bisericii,
Păstori ai turmei lui Hristos,
Ați învățat poporul credința
Și drumul cel luminos.
90
Cu dragoste ați slujit Bisericii,
Cu rugăciune și smerenie,
Păstrând învățătura cea dreaptă
În adevăr și iubire.
91
Sfinte Nicolae, Părinte,
Pildă de milă ai fost,
Prin iubirea față de aproapele
Ai slujit lui Iisus Hristos.
92
Sfinte Gheorghe, Purtătorule de biruință,
Cu credință ai mărturisit,
Și pentru Numele lui Hristos
Până la moarte ai pătimit.
93
Sfinte Dimitrie, Mucenice,
Cu tărie ai mărturisit
Pe Hristos, Mântuitorul,
Și credința ți-ai păzit.
94
Sfinte Mina, Mucenice,
Cu inimă neînfricată,
Ai mărturisit pe Hristos
În lumea cea tulburată.
95
Sfinte Pantelimon, doctor fără de arginți,
Ai slujit celor bolnavi,
Iar pentru credința în Hristos
Ai răbdat chinuri și ocări.
96
Sfinte Ioane Botezătorule,
Prooroc și Înaintemergător,
Ai pregătit calea Domnului
Și ai fost mare mărturisitor.
97
Ai chemat lumea la pocăință,
La întoarcerea către Dumnezeu,
Și ai arătat spre Hristos,
Mielul lui Dumnezeu.
98
Sfinții Prooroci ai Domnului
Au vestit voia lui Dumnezeu
Și au chemat poporul mereu
La pocăință și credință.
99
Prin glasul lor Dumnezeu
A chemat oamenii la dreptate,
La credință și ascultare,
La întoarcerea din păcate.
100
O, Sfinți ai Vechiului Legământ,
Care pe Domnul L-ați slujit,
Rămâneți pentru noi pilde
Ale credinței fără sfârșit.
101
Avraam a crezut în Dumnezeu
Și a mers pe calea credinței,
Punându-și nădejdea în Domnul
În toate zilele vieții.
102
Moise a primit Legea sfântă
Și poporul l-a călăuzit,
Prin pustiu și încercări,
Spre pământul făgăduit.
103
Ilie, Proorocul cel sfânt,
Cu râvnă pe Domnul L-a slujit
Și împotriva idolatriei
Cu tărie s-a împotrivit.
104
Daniel în groapa leilor
Nu și-a pierdut credința sa,
Ci s-a rugat lui Dumnezeu
Și Domnul l-a păzit.
105
Tinerii cei trei în cuptor
Au rămas credincioși lui Dumnezeu,
Nu s-au închinat idolului,
Ci au nădăjduit în Domnul.
106
O, Sfinți din vremurile vechi,
Păstrători ai credinței sfinte,
Învățați-ne să fim statornici
În al Domnului cuvânt.
107
Când lumea ne îndeamnă la rău,
Să alegem calea cea dreaptă
Și să păstrăm în inima noastră
Credința curată și înțeleaptă.
108
Să nu ne închinăm idolilor,
Nici lucrurilor trecătoare,
Ci numai lui Dumnezeu cel Sfânt,
Creatorul tuturor.
109
Să nu schimbăm adevărul
Pentru plăceri și slavă deșartă,
Ci să păstrăm Evanghelia
Ca pe o comoară neprețuită.
110
Sfinții au păzit credința
În vremuri bune și în rele
Și au rămas cu Dumnezeu
Prin toate încercările grele.
111
O, Doamne, dă-ne înțelepciune
Să deosebim binele de rău
Și să urmăm Cuvântul Tău
În fiecare zi a vieții.
112
Dă-ne inimă iubitoare
Și minte luminată,
Să nu judecăm pe aproapele,
Ci să-l ajutăm cu bunătate.
113
Să ne rugăm pentru vrăjmași,
Așa cum Tu ne-ai învățat,
Și să iertăm din inimă
Pe cel ce ne-a supărat.
114
Sfinții au iertat adesea
Pe cei ce i-au prigonit,
Căci iubirea lui Hristos
În inimile lor a locuit.
115
Aceasta este calea sfântă
A iubirii adevărate:
Să biruim ura și mânia
Prin pace și bunătate.
116
Când suntem loviți de necazuri,
Să nu cădem în deznădejde,
Ci să cerem ajutor Domnului
Cu credință și cu nădejde.
117
Când sufletul este întristat
Și ochii varsă lacrimi grele,
Hristos rămâne lângă noi
În toate clipele acelea.
118
Sfinții au trecut prin durere,
Dar nu au fost părăsiți,
Căci Dumnezeu i-a întărit
Și i-a păzit până la sfârșit.
119
O, Doamne, fii cu noi mereu
În bucurie și-n necaz
Și luminează-ne cărarea
În fiecare nou popas.
120
Să mergem după Tine, Doamne,
Pe calea Crucii Tale sfinte
Și să păstrăm în suflet
Al Tău dumnezeiesc Cuvânt.
121
Când dimineața se arată,
Să-Ți mulțumim pentru lumină,
Iar când se lasă seara,
Să ne rugăm cu inimă senină.
122
Pentru pâinea de fiecare zi
Îți mulțumim, Dumnezeule,
Pentru familie și prieteni,
Pentru toate darurile Tale.
123
Pentru cei care ne iubesc
Și pentru cei care ne rănesc,
Îți cerem pace și iertare
Și puterea de a-i iubi.
124
Sfinții ne învață rugăciunea
Ca pe un drum către Dumnezeu
Și ne îndeamnă la smerenie
În fiecare ceas.
125
Rugăciunea este ridicarea
Inimii către Dumnezeu,
Cu credință și smerenie,
Cu nădejde în mila Sa.
126
Când ne rugăm în taină,
Domnul vede inima noastră
Și ne cheamă la pocăință
Pe calea cea luminoasă.
127
O, Sfinți ai rugăciunii,
Voi care ați privegheat,
Învățați-ne să-L căutăm
Pe Domnul cel adevărat.
128
Să nu căutăm semne deșarte
Nici slava lumii trecătoare,
Ci să avem credință vie
Și dragoste lucrătoare.
129
Hristos este Calea noastră,
Adevărul și Viața Sa;
În El găsim nădejdea
Și pacea inimii noastre.
130
Așa au trăit și Sfinții
În credință și iubire
Și-au mers către Împărăție
Prin rugăciune și smerenie.
131
Sfinților Apostoli, rugați-vă
Pentru cei ce cred în Hristos,
Ca Evanghelia să rămână
În sufletele noastre roditoare.
132
Sfinților Mucenici, rugați-vă
Pentru cei aflați în încercare,
Ca Domnul să le dea putere
Și pace în orice stare.
133
Sfinților Cuvioși, rugați-vă
Pentru cei ce se nevoiesc,
Ca Dumnezeu să le dăruiască
Putere spre pocăință.
134
Sfinților Ierarhi, rugați-vă
Pentru Biserica lui Hristos,
Ca să păstreze adevărul
Și să-l vestească luminos.
135
Sfinților Prooroci, rugați-vă
Pentru cei care caută lumină,
Ca Domnul să le arate calea
Și să-i călăuzească spre credință.
136
Sfinților Mărturisitori,
Voi care adevărul ați păstrat,
Ajutați-ne prin rugăciune
Să fim statornici în credință.
137
Sfinților Drepți și Patriarhi,
Care în Domnul ați nădăjduit,
Rugați-vă pentru noi
Ca să rămânem neclintiți.
138
Sfinților din toate țările,
Din neamuri și din veacuri multe,
O singură credință ați mărturisit:
Pe Hristos, Domnul cel veșnic.
139
Din Răsărit și din Apus,
Din miazănoapte și miazăzi,
Toți Sfinții lui Dumnezeu
Pe Hristos Îl laudă.
140
În cer nu este dezbinare,
Ci laudă și pace sfântă,
Iar ceata Sfinților cu îngerii
Lui Dumnezeu Îi cântă.
141
O, Doamne, unește inimile
Celora ce Te mărturisesc,
Ca ura să se stingă din lume
Și oamenii să se iubească.
142
Să fie pace între popoare
Și milă între oameni,
Să înceteze ura și războiul
Și să domnească pacea.
143
Pentru cei ce suferă în lume
Ridicăm rugăciune către Tine:
Dă-le putere și mângâiere
Și zile mai senine.
144
Pentru copii ne rugăm
Să crească în adevăr și pace,
Să cunoască iubirea Ta
Și binele să-l săvârșească.
145
Pentru tineri ne rugăm
Să nu se piardă în ispite,
Ci să găsească drumul sfânt
Și inimile lor să fie curate.
146
Pentru părinți ne rugăm
Să aibă răbdare și iubire,
Să-și crească pruncii în credință
Cu pace și bunăvoire.
147
Pentru bătrânii încercați
Dă-le, Doamne, mângâiere
Și fă-le anii vieții
Plini de pace și putere.
148
Pentru cei singuri ne rugăm
Să simtă iubirea Ta cea mare
Și să găsească oameni buni
În vremea lor de încercare.
149
Pentru cei fără adăpost
Dă-le, Doamne, loc și pâine
Și trimite oameni milostivi
Să-i ajute azi și mâine.
150
Pentru cei flămânzi și goi
Dă-ne nouă milă sfântă,
Ca să împărțim cu dânșii
Din ceea ce Tu ne-ai dat.
151
Sfinții au slujit săracilor
Și celor aflați în nevoi,
Arătând iubirea lui Hristos
Prin fapte de milostenie.
152
Nu doar cu vorbe au iubit,
Ci prin fapte de iubire,
Și au făcut din viața lor
O slujire către Dumnezeu.
153
O, Doamne, învață-ne și pe noi
Să facem bine fără laudă,
Să nu căutăm răsplată omenească,
Ci să slujim cu inimă curată.
154
Când facem bine celui slab,
Să nu trâmbițăm în lume,
Ci să păstrăm smerenia
Și să slăvim al Tău Nume.
155
Sfinții au fost smeriți,
Deși au fost mari înaintea Ta,
Căci au știut că orice dar
Vine de la Dumnezeu.
156
Nimic nu este al nostru
Fără binecuvântarea Ta:
Viața, iubirea și lumina
Sunt daruri de la Dumnezeu.
157
De aceea Te lăudăm
Și Îți mulțumim mereu
Pentru toate câte ne dai,
Bunule Dumnezeu.
158
Slavă Ție pentru Sfinți,
Pentru viața lor curată,
Pentru jertfa mărturisirii
Și pentru credința adevărată.
159
Slavă Ție pentru Apostoli,
Pentru propovăduirea lor,
Pentru Evanghelia vestită
În lume și între popoare.
160
Slavă Ție pentru Mucenici,
Pentru mărturia lor sfântă,
Pentru credința statornică
Și dragostea lor neînfrântă.
161
Slavă Ție pentru Cuvioși,
Pentru post și priveghere,
Pentru lacrimile rugăciunii
Și pentru sfânta lor tăcere.
162
Slavă Ție pentru Ierarhi,
Pentru învățătura curată,
Pentru păstorirea Bisericii
Și pentru slujirea lor smerită.
163
Slavă Ție pentru Sfintele Femei,
Pentru mamele credincioase,
Pentru fecioarele curate
Și pentru toate Sfintele Tale.
164
Slavă Ție pentru Drepți,
Pentru toți cei ce Te-au iubit,
Pentru cei ce prin viața lor
Pe Tine Te-au mărturisit.
165
Slavă Ție, Dumnezeule,
Pentru ceata Sfinților Tăi,
Care ne arată calea
Spre Împărăția Ta cea sfântă.
166
O, Sfinți ai lui Dumnezeu,
Stele ale Bisericii,
Rămâneți pentru noi pilde
Ale credinței și iubirii.
167
Nu prin voi înșivă străluciți,
Ci prin harul lui Hristos,
Ca luna ce primește lumină
De la soarele luminos.
168
Așa și Sfinții în Biserică
Arată către Hristos mereu
Și prin viața lor ne cheamă
Să ne apropiem de Dumnezeu.
169
O, Hristoase, Soarele dreptății,
Lumina sufletelor noastre,
Alungă întunericul păcatului
Și fă inimile curate.
170
Curăță-ne de răutate,
De mândrie și de ură,
Și pune în noi iubire,
Pace, răbdare și măsură.
171
Sfinții au fugit de mândrie
Și au căutat smerenia,
Știind că înaintea Ta
Smerenia este calea.
172
Cine se smerește înaintea Ta
Primește har și mângâiere,
Iar cel ce se înalță singur
Se poate pierde în mândrie.
173
Învață-ne să fim smeriți
Și să nu ne lăudăm,
Ci pentru orice lucru bun
Lui Dumnezeu să-I mulțumim.
174
Când primim cinste de la oameni
Să nu ne înălțăm cu ea,
Ci să ne aducem aminte
Că tot darul vine de la Tine.
175
Sfinții au fugit de slava
Care vine de la oameni
Și au căutat mai presus
Împărăția lui Dumnezeu.
176
O, Doamne, fă-ne curați
În cuget, în faptă și-n cuvânt,
Ca să fim mărturisitori
Ai iubirii pe acest pământ.
177
Să nu mințim pe aproapele,
Să nu furăm și să nu rănim,
Ci poruncile Tale sfinte
Cu inimă să le păzim.
178
Să cinstim pe tatăl și pe mama,
Să iubim familia noastră
Și să păstrăm pacea în casă
Prin dragostea cea creștinească.
179
Să fim credincioși în iubire
Și curați în gând și faptă,
Ca viața noastră întreagă
Să fie către Tine îndreptată.
180
Sfinții sunt pilde pentru noi
În virtuțile creștinești,
Prin viața lor ne luminează
Și ne îndeamnă spre sfințenie.
181
Sfinte Ioane Gură de Aur,
Dascăl al cuvântului sfânt,
Ai învățat poporul credința
Și milostenia pe pământ.
182
Sfinte Vasile cel Mare,
Părinte iubitor și blând,
Ai slujit celor săraci
Cu inimă și cuget curat.
183
Sfinte Grigorie Teologul,
Ai apărat credința curată
Și ai vestit taina Treimii
Cu inimă luminată.
184
Sfinte Atanasie cel Mare,
Stâlp al credinței ai fost,
Apărând adevărul despre
Domnul nostru Iisus Hristos.
185
Sfinte Maxim Mărturisitorul,
Cu răbdare ai mărturisit
Adevărul credinței Bisericii
Și pentru el ai pătimit.
186
Sfinte Ioane de la Rila,
Pildă de nevoință ai fost,
În liniștea pustiei căutând
Pe Domnul Iisus Hristos.
187
Sfinte Serafim de Sarov,
Cu blândețe ai mărturisit
Lucrarea Duhului Sfânt
În viața omului smerit.
188
Sfinte Paisie cel Mare,
Părinte al pustiei sfinte,
Ai rămas în rugăciune
Și în iubirea cea fierbinte.
189
Sfinților Părinți ai pustiei,
Nevoitori și rugători,
Rugați-vă pentru noi,
Cei slabi și păcătoși.
190
Ați trăit în peșteri și pustie,
În post și priveghere,
Și ați căutat pe Domnul
Cu inimă plină de putere.
191
Ați învățat tăcerea sfântă
Și rugăciunea neîncetată,
Ca mintea să se întoarcă
Spre Dumnezeu cu inimă curată.
192
Sfinții Mucenici ai lumii,
Din Răsărit și din Apus,
Ați mărturisit cu tărie
Pe Domnul nostru Iisus.
193
Din vechile cetăți și sate,
Din țări și neamuri felurite,
Ați purtat aceeași credință
Și nădejde în cele sfinte.
194
Numele unora sunt cunoscute
De Biserica lui Dumnezeu,
Iar alții numai de Tine,
Doamne, sunt cunoscuți.
195
Și pentru Sfinții necunoscuți
Îți mulțumim, Dumnezeule,
Pentru toți cei ce Te-au iubit
În taina vieții lor smerite.
196
Pentru cei care au făcut bine
Fără să fie cunoscuți,
Pentru cei ce-au slujit în taină
Și au rămas smeriți.
197
Tu singur le cunoști viața
Și inimile lor curate;
Primește-i în lumina Ta,
După voia Ta cea dreaptă.
198
O, Doamne, numără-ne pașii
Pe calea pocăinței,
Și dă-ne putere să alegem
Calea cea dreaptă a credinței.
199
Să ajungem la sfârșitul vieții
Cu sufletul împăcat,
Rămânând până la sfârșit
În credința ce ne-ai dat.
200
Când va veni ceasul plecării,
Nu ne lăsa fără de Tine,
Ci primește-ne cu milă
În lumina Ta cea veșnică.
201
Nu pentru faptele noastre
Ne punem nădejdea în noi,
Ci în mila Ta cea mare
Și în iubirea Ta pentru noi.
202
Sfinții au nădăjduit în Tine
Până în ultima lor clipă
Și au păstrat credința vie
În inima lor neclintită.
203
Dă-ne și nouă aceeași pace
În ceasul încercării grele,
Ca să privim către Tine
Și să nu ne pierdem nădejdea.
204
O, Hristoase, Mântuitorule,
Tu ești nădejdea tuturor,
Primește rugăciunea noastră
Și fii al nostru ajutor.
205
Când ne ridicăm din cădere,
Să nu uităm mila Ta,
Ci să mergem iar înainte
Pe calea cea adevărată.
206
Pocăința este întoarcerea
Din întuneric spre lumină,
Din păcat către Dumnezeu,
Cu inimă sinceră și smerită.
207
Sfinții au plâns pentru păcate
Și au căutat curățirea,
Nu pentru lauda oamenilor,
Ci pentru apropierea de Dumnezeu.
208
Învață-ne, Doamne, pocăința
Și lacrima cea curată,
Ca inima să se întoarcă
Spre iubirea Ta adevărată.
209
Să nu rămânem în păcat
Nici în nepăsare rece,
Ci să ne ridicăm mereu
Prin mila Ta, când cădem.
210
O, Sfinți, purtați rugăciunea
Noastră înaintea Domnului
Și cereți pentru noi lumină
Pe calea adevărului.
211
Căci suntem slabi și trecători
Și adesea ne clătinăm,
Dar cu ajutorul lui Hristos
Putem din nou să ne ridicăm.
212
Să nu ne pierdem nădejdea
Când sufletul este încercat,
Căci Dumnezeu este aproape
De omul cel întristat.
213
El vede lacrima ascunsă
Și suspinul nerostit
Și poate ridica din nou
Pe omul care a căzut.
214
Sfinții ne dau mărturie
Că harul poate întări
Pe omul slab și păcătos
Și-l poate către Domnul călăuzi.
215
O, Hristoase, dă-ne harul
Să trăim în adevăr
Și să păstrăm în noi iubirea
Ca pe un sfânt și viu tezaur.
216
Să nu uităm că Evanghelia
Este vestea mântuirii
Și să o păstrăm în inimă
Cu puterea iubirii.
217
Cuvântul Tău să fie pâine
Pentru sufletul flămând
Și apă vie pentru omul
Care Te caută plângând.
218
Fericit este omul
Care ascultă Cuvântul Tău
Și îl împlinește cu iubire
În viața sa, Dumnezeule.
219
Apostolii au mers prin lume
Și au vestit Evanghelia,
Iar noi primim astăzi vestea
Prin Biserica Ta cea sfântă.
220
Sfinții au păstrat comoara
Și ne-au dat-o mai departe,
Ca lumina lui Hristos
Să nu se stingă niciodată.
221
Din generație în generație
Credința sfântă s-a transmis
Prin rugăciune și prin viață
Și prin mărturisirea lui Hristos.
222
Biserica este casa
În care Domnul este slăvit,
Iar poporul credincios
Se roagă Celui răstignit.
223
În sfintele locașuri cântăm
Cu glas și inimă smerită
Și aducem lui Dumnezeu
Lauda noastră cea curată.
224
Cântările bisericești răsună
Ca o rugăciune către cer,
Iar inimile se ridică
Spre Domnul nostru Dumnezeu.
225
Cu strană, tămâie și rugăciune
Lăudăm pe Dumnezeu cel Sfânt,
Iar glasul Sfinților ne cheamă
Spre cer și spre al Său Cuvânt.
226
O, Hristoase, primește cântarea
Pe care Ți-o aducem smerit
Și fă din inimile noastre
Loc al rugăciunii curate.
227
Să cântăm cu bucurie
Nu pentru slava oamenilor,
Ci pentru Dumnezeu cel Sfânt
Și pentru iubirea Lui.
228
Sfinții cântă în Împărăție
Împreună cu îngerii sfinți,
Iar noi pe pământ ne rugăm
Cu sufletele către cer.
229
O, ceată sfântă și măreață
A celor care L-au iubit,
Rugați-vă lui Dumnezeu
Pentru poporul Său smerit.
230
Când vine vremea de ispită
Să ne amintim de Sfinți,
De cei ce-au rămas statornici
Cu ochii ridicați spre cer.
231
Când lumea ne promite slavă
Să nu uităm de Dumnezeu,
Căci toate cele pământești
Trec ca un vis.
232
Când bogăția ne îndeamnă
Să uităm de cel sărac,
Să ne amintim de Sfinții
Care au împărțit cu milă.
233
Când mândria ne cuprinde,
Să privim la cei smeriți,
La Cuvioșii care-n taină
Au fost credincioși lui Hristos.
234
Când mânia ne aprinde,
Să ne amintim de Hristos,
Care ne cheamă la iubire
Și la un suflet luminos.
235
Când ura ne îndeamnă
Să răspundem cu răzbunare,
Să alegem calea Sfinților,
A iertării și iubirii.
236
Când tristețea ne apasă,
Să ridicăm ochii spre cer
Și să cerem de la Domnul
Mângâiere și putere.
237
Când singurătatea ne cuprinde,
Să știm că Domnul este aproape
Și că rugăciunea ne unește
Cu Biserica Sa.
238
O, Doamne, fă-ne vrednici
De numele de creștini,
Nu doar prin vorbe frumoase,
Ci prin fapte și credință.
239
Să fim lumină pentru oameni
Fără mândrie și fățărnicie,
Și prin viața noastră simplă
Să vestim a Ta Împărăție.
240
Sfinții n-au căutat puterea,
Ci au căutat voia Ta
Și și-au pus întreaga viață
În mâna lui Dumnezeu.
241
De aceea au fost biruitori,
Nu prin arme sau putere,
Ci prin credință și iubire,
Prin răbdare și smerenie.
242
Mucenicii au biruit
Prin credința în Hristos
Și au rămas în adevăr
Cu sufletul curajos.
243
Cuvioșii au biruit
Prin post și rugăciune
Și și-au făcut din viață
O jertfă de slujire.
244
Apostolii au biruit
Prin vestirea Evangheliei
Și au dus până la margini
Vestea mântuirii.
245
Ierarhii au slujit
Prin învățătură și iubire,
Păstrând credința Bisericii
Cu dragoste și smerenie.
246
Fecioarele au mărturisit
Credința prin viață curată
Și au păstrat în inimă
Nădejdea în Dumnezeu.
247
Drepții au slujit Domnului
Prin viața lor smerită
Și au mers către Dumnezeu
Pe calea cea sfințită.
248
Toți Sfinții au mărturisit
Că Dumnezeu este iubire
Și că viața în Hristos
Este adevărata împlinire.
249
O, Sfinți ai lui Dumnezeu,
Rugați-vă pentru noi
Și îndrumați-ne prin pilda voastră
Spre Hristos, Domnul nostru.
250
Când vom ajunge înaintea
Porții veșniciei sfinte,
Să avem în inimă credință
Și dragostea lui Hristos.
251
Să nu ne fie teamă atunci,
Ci să nădăjduim în Domnul,
Căci El este Viața noastră
Și al nostru Mântuitor.
252
Moartea nu este ultimul cuvânt
Pentru cei ce cred în Hristos,
Ci nădejdea învierii
Prin Domnul cel luminos.
253
Hristos a înviat din morți
Și moartea a biruit,
De aceea cântăm cu bucurie:
„Hristos a înviat!”
254
O, Sfinților Mucenici,
Ați mers spre Hristos cu credință
Și ați primit cununa vieții
Ca dar al Domnului.
255
În Împărăția lui Dumnezeu
Nu mai este moarte și durere,
Ci viață, pace și lumină
În comuniune cu Dumnezeu.
256
Acolo Sfinții se bucură
În lumina lui Hristos
Și laudă pe Dumnezeu
Cu glasul lor cel luminos.
257
Acolo nu mai este plâns,
Nici suferință, nici durere,
Ci pacea lui Dumnezeu
Și veșnică mângâiere.
258
Acolo nădejdea se împlinește,
Iar credința vede pe Domnul,
Și dragostea rămâne veșnic
În Împărăția lui Dumnezeu.
259
O, Doamne, du-ne spre Împărăție
Pe calea cea îngustă și sfântă
Și fă ca viața noastră întreagă
Să fie o rugăciune.
260
Pentru aceasta Te lăudăm,
Pentru aceasta ne rugăm
Și împreună cu toți Sfinții
Numele Tău Îl înălțăm.
261
Slavă Ție, Doamne Sfinte,
Pentru toate câte ne-ai dat,
Pentru Cruce și Înviere
Și pentru harul Tău bogat.
262
Slavă Ție pentru Apostoli,
Pentru Sfinții Mucenici,
Pentru Cuvioși și Ierarhi
Și pentru toți Sfinții Tăi.
263
Slavă Ție pentru Maica
Domnului nostru Iisus,
Pentru ascultarea ei sfântă
Și pentru Fiul ei, Iisus.
264
Slavă Ție pentru îngeri,
Pentru cetele cerești,
Care împreună cu Sfinții
Neîncetat Te preamăresc.
265
Slavă Ție pentru Biserică,
Pentru credința ce ne-ai dat,
Pentru Sfântul Tău Cuvânt
Și pentru harul revărsat.
266
Slavă Ție pentru viață,
Pentru fiecare răsărit,
Pentru fiecare zi primită
Și pentru tot ce ne-ai dăruit.
267
Slavă Ție pentru iubire,
Pentru familie și prieteni,
Pentru cei care ne ajută
Și pentru cei ce ne învață.
268
Slavă Ție pentru iertare
Când ne întoarcem către Tine,
Pentru mila Ta cea mare
Care ne ridică spre bine.
269
Slavă Ție pentru nădejde
Când sufletul este încercat,
Căci nu ne părăsești niciodată
Când către Tine ne-am întors.
270
O, Sfinți ai tuturor veacurilor,
Primiți această cântare
Ca pe o floare smerită
Așezată înaintea Domnului.
271
Iar noi prin voi Îl lăudăm
Pe Dumnezeu cel Preasfânt,
Căci El v-a dat putere
Să rămâneți credincioși.
272
Voi ați fost făclii aprinse
În întunericul lumii
Și ați arătat către Hristos
Prin viața și credința voastră.
273
Fie ca pilda voastră sfântă
Să ne îndrepte către Domnul
Și să păstrăm în inimă
Credința, iubirea și adevărul.
274
Să nu uităm niciodată
Pe cei ce-au mărturisit
Pe Hristos înaintea lumii
Și pentru El au pătimit.
275
Să cinstim pe toți Sfinții
Cu dragoste și cu smerenie
Și să-I mulțumim lui Dumnezeu
Pentru a lor mărturie.
276
Să cinstim pe Mucenici
Pentru răbdarea lor cea mare,
Pe Apostoli pentru vestire
Și pe Cuvioși pentru rugăciune.
277
Pe Ierarhi pentru învățătură,
Pe Drepți pentru credință,
Pe Sfintele Femei pentru virtute
Și pe toți pentru mărturisire.
278
Dar mai presus de toți Sfinții
Pe Dumnezeu Îl preamărim,
Căci El este izvorul sfințeniei
Și Lui Îi mulțumim.
279
Hristoase, Fiul lui Dumnezeu,
Primește rugăciunea noastră
Și fă-ne părtași cu Sfinții
La Împărăția Ta cerească.
280
Păzește Biserica Ta
Și poporul Tău credincios
Și dă-ne pace pe pământ
Prin iubirea Ta, Hristoase.
281
Păzește pe cei ce Te caută
Și pe cei care Te-au uitat
Și cheamă-i cu iubire
La adevărul Tău curat.
282
Păzește familiile noastre
Și casele celor credincioși,
Dă-le dragoste și pace
Și inimă bună.
283
Păzește-i pe cei în primejdii,
Pe cei ce plâng și sunt străini,
Și dă-le oameni cu iubire
Să-i ajute în nevoi.
284
Păzește-i pe cei prigoniți
Pentru credința lor în Tine
Și dă-le putere și răbdare
În zilele cele mai grele.
285
Păzește Biserica Ta
De ură și de dezbinare
Și dăruiește tuturor
Adevăr, iubire și iertare.
286
O, Hristoase, Lumina lumii,
În Tine ne punem nădejdea,
Cu Sfinții Tăi împreună
Îți înălțăm cântarea.
287
Apostoli, Mucenici și Cuvioși,
Ierarhi și Mărturisitori,
Fecioare, Drepți și toți Sfinții,
Rămâneți rugători pentru noi.
288
Toți Sfinții cunoscuți de oameni
Și cei știuți doar de Dumnezeu,
Într-o singură laudă sfântă
Slăviți pe Domnul împreună.
289
Din veac și până-n veac
Numele Domnului să fie lăudat,
Căci El este Dumnezeul nostru
Și veșnic este Împărat.
290
Cântarea noastră se ridică
Precum tămâia către cer
Și cerem de la Dumnezeu
Milă și pace în veci.
291
Să cânte cerul împreună
Cu Biserica de pe pământ
Și toți Sfinții să mărturisească
Al lui Dumnezeu Cuvânt.
292
Să cânte Apostolii sfinți,
Să cânte Mucenicii toți,
Să cânte Cuvioșii în lumină
Și toți cei credincioși lui Hristos.
293
Să cânte Îngerii din ceruri,
Să cânte toată zidirea,
Iar noi, cu inimă smerită,
Să lăudăm pe Dumnezeu.
294
Slavă Tatălui celui veșnic,
Slavă Fiului cel Înviat,
Slavă Duhului celui Sfânt,
Treimii celei de o ființă.
295
Acum și pururea și în vecii vecilor
Să fie slava lui Dumnezeu,
Prin rugăciunile Sfinților
Și prin mila Lui cea mare.
296
Hristoase, rămâi cu noi
În fiecare zi și noapte
Și prin rugăciunile Sfinților
Călăuzește-ne spre viață.
297
Primește, Doamne, cântarea
Scrisă cu inimă smerită,
În cinstea tuturor Sfinților
Și spre slava Ta cea sfântă.
298
O, Sfinți ai lui Dumnezeu,
Rugați-vă pentru noi mereu,
Ca împreună să-L slăvim
Pe Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.
299
Hristoase, Mântuitorule,
Slavă Ție în vecii vecilor,
Cu toți Sfinții și Îngerii
Te lăudăm și Te slăvim.
300
Slavă Tatălui și Fiului
Și Sfântului Duh, Dumnezeu,
Acum și pururea și-n veci,
Amin, în vecii vecilor.
Viața lui Ion Olaru
Viața lui Ion Olaru
Ion Olaru s-a născut la data de 1 aprilie 1936 și a murit în august 2005, la vârsta de 69 de ani. A provenit dintr-o familie numeroasă și modestă, având șase frați: trei fete și trei băieți. Dintre frații săi, unul dintre băieți a murit de mic. În familie, Costică era penultimul copil, iar cea mai mică dintre frați era Gena, cunoscută și sub numele de Tanti Gena. O altă soră a familiei era Maria, din comuna Urdari.
Ion Olaru a fost un copil și apoi un tânăr foarte inteligent și silitor. A urmat școala și a învățat foarte bine, în ciuda faptului că familia sa era săracă și că a trebuit să muncească pentru a se întreține. La un moment dat, s-a angajat pe un șantier, unde a început să lucreze ca muncitor. Datorită inteligenței, seriozității și priceperii sale, nu a rămas mult timp la munca fizică. Superiorii au observat că era un om de încredere și i-au dat responsabilitatea de a ține gestiunea și de a administra banii.
Această responsabilitate a reprezentat un moment important în viața sa profesională. Ion a demonstrat că este foarte organizat, atent și corect, iar în timp a ajuns să ocupe funcții importante în domeniul comerțului. A lucrat ca inspector în comerț și director de gestiune, având responsabilități pentru mai multe magazine. Era cunoscut ca un om corect și cinstit. Nu lua șpagă de la nimeni și nu accepta compromisuri atunci când era vorba despre munca sa. De-a lungul vieții, a ajutat numeroși oameni, fie prin sfaturi, fie prin sprijin material.
Personalitatea și caracterul
Ion Olaru era un om cu o personalitate puternică. Era serios, uneori chiar dur, și nu suporta să se vorbească urât sau nepoliticos în preajma lui. Își dorea ca oamenii să îi respecte autoritatea și să îi asculte vorbele. Chiar dacă putea părea aspru, în spatele acestui caracter puternic se afla un om responsabil și preocupat de binele celor din jur.
Era extrem de organizat și atent la lucrurile pe care le făcea. Îi plăcea ca fiecare lucru să fie pus la locul lui și nu suporta dezordinea. Era un om muncitor și nu se ferea de muncă, chiar și atunci când nu era vorba despre serviciu. Îi plăcea foarte mult să lucreze în grădină și să se ocupe de gospodărie. Avea grijă ca totul în jurul său să fie îngrijit și bine pus la punct.
Ion Olaru era și foarte chibzuit cu banii. Nu obișnuia să cheltuiască fără rost și nu era un om risipitor. Mai întâi își achita cheltuielile și obligațiile, iar din banii care îi rămâneau cumpăra mâncare și lucrurile necesare gospodăriei. Pentru el, munca și banii câștigați prin muncă trebuiau respectate.
În același timp, era un om darnic cu familia sa. Era apropiat de frații și surorile sale, precum și de nepoții săi, adică de copiii fraților și surorilor. Atunci când aceștia aveau nevoie de bani, Ion îi ajuta și uneori le împrumuta bani fără să îi mai ceară înapoi. Pentru el, familia avea o importanță deosebită, iar ajutorul oferit celor apropiați era un lucru firesc.
Înfățișarea și stilul său
Ion Olaru era un bărbat înalt, având aproximativ 1,78–1,80 metri, și avea o prezență impunătoare. Se îmbrăca elegant și era atent la felul în care se prezenta în fața oamenilor. Deși era un om simplu și provenea dintr-o familie modestă, avea o anumită prestanță și inspira respect celor din jur.
Nu era o persoană preocupată de lux, ci mai degrabă de ordine, curățenie și decență. Își dorea ca lucrurile să fie făcute corect și avea grijă de aspectul său.
Obiceiuri și preocupări
Ion Olaru era interesat de ceea ce se întâmpla în societate și îi plăcea să fie la curent cu știrile. Citea ziarul și urmărea emisiunea „Viața Satului”, fiind interesat de evenimentele din țară și mai ales de viața oamenilor de la sate și de problemele gospodăriei.
De ziua sa de naștere, obișnuia să sărbătorească acasă, alături de familie. Sora sa, Gena, venea împreună cu soțul ei pentru a petrece timpul cu el. Relația dintre Ion și Gena era una apropiată, iar vizitele dintre ei făceau parte din viața de familie. Ion mergea și el adesea la Gena acasă, unde era primit cu drag și servit cu gogoși.
Îi plăcea să meargă la stațiunea Olănești, unde se bucura de timpul liber și de atmosfera stațiunii. De asemenea, îi plăcea să meargă la piață și să facă diverse cumpărături. Era atent la ceea ce cumpăra și prefera să își organizeze bine banii și necesitățile.
Relațiile cu familia
Relațiile lui Ion Olaru cu familia au fost complexe. Din amintirile celor apropiați reiese că era foarte atașat de frații și surorile sale și, în special, de copiii acestora. Îi ajuta atunci când aveau nevoie și era dispus să îi sprijine financiar. Pentru frații și nepoții săi, putea fi un om pe care se puteau baza.
În schimb, relația cu propriul copil a fost mult mai rece. Deși era un om apropiat de familia extinsă, față de propriul copil părea să păstreze o anumită distanță emoțională. Această parte a vieții sale arată că relațiile de familie nu au fost întotdeauna simple și că, în ciuda caracterului său darnic și protector față de frați și nepoți, a existat o răceală în relația cu copilul său.
Moștenirea lăsată în familie
Ion Olaru a rămas în amintirea celor care l-au cunoscut ca un om muncitor, corect, organizat și responsabil. A pornit de la o situație materială modestă, dar prin inteligență, muncă și seriozitate a reușit să își construiască o carieră în domeniul comerțului, ajungând inspector și director de gestiune.
Viața lui a fost marcată de respectul pentru muncă, pentru ordine și pentru corectitudine. Nu a fost un om perfect și a avut, asemenea oricărui om, atât calități, cât și defecte. Putea fi dur și autoritar, însă era și generos cu cei apropiați, ajutându-și frații și nepoții atunci când aceștia aveau nevoie.
A murit în august 2005, la vârsta de 69 de ani. Povestea vieții sale rămâne una despre un om care, deși a pornit cu puține posibilități materiale, a reușit prin muncă și inteligență să ajungă într-o poziție importantă și să câștige respectul celor din jur. Amintirile despre Ion Olaru păstrează imaginea unui bărbat simplu, dar impunător, exigent, cinstit, muncitor și darnic cu familia sa.
[Cristian Diaconița].
THE CHRONICLES OF TÂRGU JIU
THE CHRONICLES OF TÂRGU JIU
The story takes place at the beginning of the 16th century in a fictional kingdom known as the Kingdom of Northern Oltenia, whose capital is Târgu Jiu. The kingdom is ruled by King Constantin, a just, courageous, and God-fearing ruler, and Queen Liliana, renowned for her kindness and compassion toward the poor, the sick, and orphans. In the year 1509, their son Nicolae, the heir to the throne, is born.
Nicolae grows up in a family that teaches him faith, justice, and love for others. His father tells him that a true king must always be ready to give his life for his people, while his mother reads the Holy Scriptures to him and teaches him humility, mercy, and forgiveness. At the same time, the high nobleman Vlad secretly prepares a conspiracy to overthrow the royal family.
Facing the growing threat of the Ottoman Empire and the unrest spreading across Europe, King Constantin strengthens alliances with neighboring states and prepares the army to defend the kingdom. In 1516, he personally leads his forces in the Battle of the Jiu River, achieving a great victory. However, on his return, he is treacherously assassinated in an attack orchestrated by the conspirators.
The entire kingdom falls into mourning. Shortly afterward, Queen Liliana is poisoned by Vlad's followers. Before her death, she blesses her son and urges him to love God, to be just, to forgive whenever possible, and to protect the innocent. Left an orphan at only six years old, Nicolae is secretly taken out of the royal fortress by the elderly servant Maria and the loyal soldiers Radu and Vladimir.
Hidden in the Parâng Mountains, Nicolae spends his childhood and adolescence far from the throne. Maria teaches him to read and write, while Radu and Vladimir train him in the arts of warfare and kingship. Every day Nicolae reads the Holy Bible, strengthening his faith. At the age of seventeen, he receives his father's sword and swears to reclaim his kingdom—not out of a desire for revenge, but to restore justice.
Former soldiers of King Constantin and many faithful people join his cause. Together they march toward Târgu Jiu. Many of the defenders of the capital recognize the rightful heir and side with him. Vlad is captured and brought to trial. Nicolae is crowned King Nicolae I of the Kingdom of Northern Oltenia. He reduces taxes, rebuilds the fortresses, reopens schools and hospitals, helps the needy, and rules with justice, earning the love and respect of his people.
Five years of peace and prosperity follow. Yet the kingdom's success awakens the envy of its enemies. A new conspiracy arises, and a coup d'état forces Nicolae to abandon the throne. To spare the capital from destruction and save his people from needless bloodshed, he escapes through a secret passage together with Radu and Vladimir, promising that one day he will return.
The three men arrive in the Grand Duchy of Moscow, where Nicolae's grandfather, Ieremia, resides. The old man welcomes him with great affection and, before his death, leaves him a letter. In it, he advises Nicolae to travel to the distant Kingdom of Joseon, whose king had once been his close friend and would surely receive him with kindness.
After his grandfather's funeral, Nicolae, Radu, and Vladimir begin a long journey eastward. Thirty-one days later, they arrive in Joseon. The king receives them with great honor in memory of his friendship with Ieremia and welcomes Nicolae into the royal palace.
Nicolae learns the language and customs of the land without ever abandoning his Christian faith. Every morning he reads the Holy Scriptures and prays. The King of Joseon is deeply impressed by Nicolae's wisdom, humility, and noble character. The two engage in many conversations about God, justice, leadership, and forgiveness. Nicolae demonstrates that true wisdom comes from God and that a ruler should govern through justice and love rather than fear.
During the meetings of the Great Council of Joseon, Nicolae respectfully speaks about his faith without forcing it upon others. The ministers and scholars admire his character, and the king appoints him as one of his closest advisors.
For two years, Nicolae helps the King of Joseon govern the kingdom wisely. Later, at the king's encouragement, he meets the noblewoman Eun-hee, a young woman admired for her kindness and wisdom. They marry, and God blesses them with children. Nicolae finds a new family and a new home, yet he never forgets his homeland.
Every day he continues to pray for the Kingdom of Northern Oltenia and keeps alive the hope that one day he will return to see his people and his native land once again.
The central message of The Chronicles of Târgu Jiu is that true power is not found in a crown, a sword, or worldly riches, but in faith in God, justice, love for others, the courage to do what is right, and the hope that endures even through life's greatest trials. Nicolae is a ruler who loses his throne and his homeland, but never loses his faith. That faith guides his entire life and prepares him for the challenges that still lie ahead.[Cristian Diaconița]
CEI ȘAPTE MOȘTENITORI
I. Ținutul celor șapte împărății
Cu multe veacuri în urmă, într-o lume în care marile imperii își întindeau hotarele peste continente, trăia o familie despre care avea să se vorbească mult timp după ce membrii ei aveau să dispară.
Era o familie numeroasă și puternică, dar, înainte de toate, era o familie creștină.
Tatăl celor șapte copii fusese un conducător respectat. Nu era un om fără greșeală, dar înțelesese încă din tinerețe că puterea este trecătoare și că un conducător trebuie să răspundă nu doar înaintea oamenilor, ci și înaintea lui Dumnezeu.
Soția lui, mama celor șapte copii, era o femeie credincioasă. În fiecare dimineață aprindea candela înaintea icoanei Mântuitorului și se ruga pentru familia sa.
Palatul în care locuiau era mare, dar nu era un loc al mândriei. Într-o aripă a palatului exista o mică biserică. Acolo familia se aduna în fiecare duminică și la marile sărbători.
Cei șapte copii crescuseră împreună.
Primul era Cosmin.
El urma să moștenească Țara Imperiului Rus, una dintre cele mai întinse și puternice împărății ale vremii. Cosmin era inteligent, curajos și foarte ambițios. Încă din copilărie îi plăcea să privească hărțile și să viseze la noi teritorii. Din nefericire, odată cu trecerea anilor, ambiția lui avea să se transforme în mândrie.
Al doilea era Nicolae, moștenitorul Regatului României. Era un tânăr liniștit, credincios și atent la nevoile celor din jur. Nu lua nicio hotărâre importantă fără să se roage mai întâi.
A treia era Gabriela, moștenitoarea Imperiului Marii Britanice. Era inteligentă și milostivă. Îi plăcea să stea de vorbă cu oamenii simpli și nu considera niciodată că un om sărac este mai puțin important decât un om bogat.
Al patrulea era Ștefan, moștenitorul Imperiului Francez. Era curajos și drept. Nu suporta nedreptatea și apăra întotdeauna oamenii care nu se puteau apăra singuri.
Al cincilea era Florin, moștenitorul Imperiului Chinez. Era foarte priceput la comerț, știință și construcții. Avea o minte ageră, dar era deseori nehotărât.
Al șaselea era Mircea, moștenitorul Imperiului German. Era disciplinat, serios și foarte responsabil. Credea că un conducător trebuie să fie primul care respectă legile.
Ultimul era Gheorghe, moștenitorul Imperiului Spaniol. Era cel mai mândru dintre frați. Încă din copilărie voia să fie admirat și lăudat.
Cei șapte erau diferiți, dar aveau aceeași familie.
Și, în copilărie, nimeni nu și-ar fi imaginat că într-o zi vor ajunge să se lupte pentru putere.
---
II. Lecția tatălui
Într-o după-amiază de vară, tatăl celor șapte îi chemă în grădina palatului.
Era o zi liniștită.
Soarele cobora încet spre munți.
Copiii se așezară în jurul lui.
Tatăl arătă spre un stejar bătrân.
— Priviți copacul acesta.
Cosmin întrebă:
— De ce ne-ai chemat să privim un copac?
Tatăl zâmbi.
— Pentru că un conducător poate învăța multe de la un copac.
Gheorghe râse.
— Un copac nu conduce pe nimeni.
— Tocmai de aceea, răspunse tatăl. Nu are coroană, nu are armată, nu are palat. Și totuși oferă umbră celui care se odihnește sub el.
Copiii tăcură.
— Un conducător adevărat trebuie să fie asemenea unui copac. Oamenii trebuie să găsească în el protecție, nu frică.
Apoi se uită la Cosmin.
— Să nu confunzi puterea cu autoritatea.
Se uită la Gheorghe.
— Să nu confunzi respectul cu teama.
Apoi îi privi pe toți.
— Și să nu uitați niciodată că poporul nu este proprietatea conducătorului.
Nicolae întrebă:
— Atunci ce este un conducător?
Tatăl răspunse:
— Un slujitor.
Cuvântul rămase în liniștea grădinii.
---
III. Ultima noapte
Anii au trecut.
Copiii au devenit adulți.
Într-o iarnă grea, tatăl lor s-a îmbolnăvit.
Medicii au încercat să-l vindece, dar boala era prea puternică.
În ultima seară, cei șapte au fost chemați în camera lui.
În fața patului se afla o icoană.
O singură lumânare ardea.
Tatăl lor era foarte slăbit.
— Copiii mei...
Cei șapte s-au apropiat.
— Nu vă temeți de ziua de mâine.
Gabriela plângea.
— Tată, nu ne părăsi...
— Toți oamenii trebuie să plece într-o zi. Important este ce lasă în urma lor.
Apoi tatăl le-a vorbit despre moștenire.
— Cosmin, vei moșteni Țara Imperiului Rus.
Cosmin a îngenuncheat.
— Îți promit că o voi face puternică.
Tatăl îl privi cu tristețe.
— Fă-o mai întâi dreaptă.
Apoi îl chemă pe Nicolae.
— Tu vei moșteni Regatul României.
— Voi face tot ce pot pentru oamenii mei.
— Nu uita să te rogi pentru ei.
Apoi veni rândul Gabrielei.
— Tu vei moșteni Imperiul Marii Britanice.
— Voi avea grijă de poporul meu.
— Și să nu uiți de cei săraci.
Ștefan primi Imperiul Francez.
Florin primi Imperiul Chinez.
Mircea primi Imperiul German.
În cele din urmă, Gheorghe primi Imperiul Spaniol.
— Tată, îl voi face cel mai mare imperiu.
Tatăl îl privi.
— Nu ți-am cerut să-l faci cel mai mare.
Gheorghe tăcu.
— Ți-am cerut să-l faci bun.
După câteva ore, tatăl lor își dădu ultima suflare.
În palat se auziră clopotele.
Cei șapte copii deveniseră moștenitori.
Dar, în acea noapte, nu se simțeau puternici.
Se simțeau singuri.
---
IV. Cele șapte coroane
Ziua încoronării a venit.
Mii de oameni s-au adunat.
Fiecare moștenitor și-a primit coroana.
Cosmin privea coroana Imperiului Rus cu mândrie.
Gheorghe zâmbea.
Nicolae se uita spre icoană.
Gabriela ținea mâinile împreunate.
Ștefan stătea drept.
Mircea era solemn.
Florin era emoționat.
Preotul care oficia slujba le spuse:
— O coroană nu vă face mai mari înaintea lui Dumnezeu. Ea vă face mai răspunzători.
Nicolae înțelese.
Gheorghe nu.
---
V. Prima ședință
După încoronare, cei șapte au stabilit să se întâlnească periodic.
Prima ședință a fost organizată într-un palat aflat între cele șapte imperii.
Masa era rotundă.
În mijlocul ei se afla o cruce.
Nicolae deschise ședința:
— Înainte de orice, să ne rugăm.
Gheorghe oftă.
— Iarăși rugăciuni?
Gabriela îl privi.
— De ce te deranjează?
— Pentru că avem lucruri importante de discutat.
Ștefan răspunse:
— Nimic nu este mai important decât să nu luăm o hotărâre nedreaptă.
Mircea adăugă:
— Să nu uităm că suntem frați.
Cosmin zâmbi.
— Frați, da. Dar acum suntem și conducători.
Nicolae îl privi.
— Tocmai asta este problema. Dacă uităm că suntem frați, vom uita și că suntem oameni.
Florin nu spuse nimic.
În acea zi, ședința se încheie fără conflict.
Dar sămânța neîncrederii fusese plantată.
---
VI. Mândria lui Cosmin
În Imperiul Rus, Cosmin devenea tot mai puternic.
Avea o armată mare.
Avea bogății.
Avea teritorii întinse.
Oamenii îl ascultau.
Dar Cosmin începu să creadă că ascultarea înseamnă iubire.
Într-o zi, un sfetnic îi spuse:
— Măria Ta, oamenii se tem de dumneavoastră.
Cosmin zâmbi.
— Atunci mă respectă.
Sfetnicul nu răspunse.
În aceeași seară, Cosmin intră în capela palatului.
Privi icoana.
Dar nu se rugă.
Se uită la coroana sa.
— Sunt unul dintre cei mai puternici oameni ai lumii, spuse el.
În liniștea bisericii, cuvintele sale păreau însă goale.
---
VII. Gheorghe și visul puterii
În Spania, Gheorghe devenea tot mai ambițios.
Își construia palate.
Își mărea armata.
Își cumpăra corăbii.
Își aduna aur.
Într-o zi, un bătrân l-a întrebat:
— Măria Ta, pentru ce vrei atât de mult?
Gheorghe răspunse:
— Pentru ca numele meu să nu fie uitat.
Bătrânul zâmbi trist.
— Omul care trăiește pentru numele său este uitat chiar și atunci când este încă în viață.
Gheorghe se înfurie.
— Pleacă!
Bătrânul plecă.
Dar cuvintele lui rămăseseră.
---
VIII. Cei patru care credeau în bine
Nicolae, Gabriela, Ștefan și Mircea au început să colaboreze.
Nu formaseră o alianță împotriva fraților lor.
Voiu doar să păstreze pacea.
Nicolae ajuta oamenii săraci.
Gabriela construia spitale.
Ștefan deschidea școli.
Mircea întărea legile.
Într-o zi, Gabriela spuse:
— Putem avea cele mai mari imperii din lume, dar dacă oamenii noștri plâng, la ce ne folosește?
Nicolae răspunse:
— Nimic.
Ștefan completă:
— Un conducător trebuie să lase în urma lui oameni mai buni, nu oameni mai speriați.
Mircea aprobă.
— Asta este adevărata moștenire.
---
IX. Alegerea lui Florin
Florin observa totul.
Îl vedea pe Cosmin.
Îl vedea pe Gheorghe.
Îi vedea și pe Nicolae, Gabriela, Ștefan și Mircea.
Știa că se apropie o alegere.
Într-o seară, a mers la o mănăstire.
Un călugăr bătrân îl întâmpină.
— De ce ai venit?
— Nu știu ce să fac.
— Atunci roagă-te.
Florin îngenunche.
— Doamne, arată-mi drumul.
Călugărul îi spuse:
— Dumnezeu nu ne arată întotdeauna întregul drum. Uneori ne arată doar următorul pas.
Florin plecă.
Știa că trebuie să aleagă.
---
X. Înțelegerea secretă
Într-o noapte, Cosmin și Gheorghe se întâlniră.
— Trebuie să ne unim, spuse Gheorghe.
— Sunt de acord.
— Ceilalți patru sunt prea slabi.
Cosmin îl privi.
— Sau poate sunt mai înțelepți decât noi.
Gheorghe râse.
— Nu vreau înțelepciune. Vreau putere.
Cosmin îl privi câteva secunde.
Apoi spuse:
— Și eu.
În acea noapte, cei doi au făcut un plan.
Avea să fie începutul celui mai mare conflict din istoria celor șapte imperii.
---
XI. Ultima încercare de pace
Nicolae află despre plan.
Nu a cerut răzbunare.
A trimis o scrisoare.
„Fraților,
Nu vrem război.
Am pierdut deja prea mult timp certându-ne.
Haideți să ne întâlnim.
Haideți să ne rugăm.
Haideți să ne amintim de tatăl nostru.
Suntem frați.”
Gheorghe citi scrisoarea și o aruncă.
Cosmin o păstră.
În acea noapte, Cosmin nu dormi.
Cuvintele „suntem frați” îi reveneau mereu în minte.
---
XII. Războiul
În cele din urmă, războiul începu.
Armatele se mișcară.
Orașele se închiseră.
Oamenii se temeau.
Înaintea primei lupte, Nicolae își adună soldații.
— Nu luptăm pentru ură.
Ștefan spuse:
— Nu luptăm pentru bogăție.
Mircea spuse:
— Luptăm pentru a apăra oamenii.
Gabriela se rugă pentru cei răniți.
Florin trimise provizii.
În schimb, armatele lui Cosmin și Gheorghe înaintau.
Dar războiul nu aducea gloria pe care o visaseră.
Aducea numai durere.
---
XIII. Inima lui Cosmin se schimbă
După o bătălie, Cosmin intră într-un sat.
Acolo văzu un copil stând lângă ruinele unei case.
— Unde sunt părinții tăi? întrebă Cosmin.
Copilul nu răspunse.
Un bătrân îi spuse:
— Au murit.
Cosmin încremeni.
Copilul îl privi.
— De ce a trebuit să se întâmple asta?
Cosmin nu găsi răspuns.
Se întoarse spre oamenii săi.
— Cine a dat ordinul?
Un soldat răspunse:
— Oamenii dumneavoastră.
Cosmin coborî capul.
În acea clipă înțelese.
Puterea lui avea un preț.
Și prețul îl plăteau alții.
---
XIV. Gheorghe în fața adevărului
Gheorghe a aflat ce se întâmplase.
Pentru prima dată, a simțit frică.
Nu de dușmani.
De propria sa conștiință.
A intrat în capela palatului.
A îngenuncheat.
— Doamne...
Nu putea continua.
Lacrimile îi curgeau pe față.
— Dacă mai există iertare pentru mine, ajută-mă.
Era prima rugăciune adevărată din viața lui.
---
XV. Întâlnirea fraților
Cosmin și Gheorghe au cerut pace.
Cei șapte s-au întâlnit din nou.
De data aceasta, nimeni nu a ridicat glasul.
Cosmin a spus:
— Am greșit.
Gheorghe:
— Și eu.
Nicolae a răspuns:
— Atunci trebuie să reparăm.
Gabriela:
— Trebuie să ajutăm oamenii.
Ștefan:
— Trebuie să reconstruim.
Mircea:
— Trebuie să facem legi care să împiedice un asemenea război.
Florin:
— Și trebuie să ne amintim ce ne-a învățat tatăl.
Cosmin a întrebat:
— Ce ne-a învățat?
Florin răspunse:
— Că suntem slujitorii popoarelor noastre.
---
XVI. Drumul pocăinței
Cosmin și Gheorghe nu au primit imediat iertarea tuturor.
Și au înțeles că era normal.
Iertarea nu înseamnă să pretinzi că răul nu s-a întâmplat.
Înseamnă să recunoști răul și să încerci să-l repari.
Cosmin a început să viziteze satele afectate.
A construit spitale.
A reparat biserici.
A ajutat familiile.
Gheorghe a făcut același lucru.
Uneori oamenii îl priveau cu neîncredere.
El nu se supăra.
— Au dreptul să fie supărați, spunea el.
— Dar mă vor ierta vreodată?
Nicolae îi răspundea:
— Nu poți obliga un om să te ierte. Poți doar să devii vrednic de iertarea lui.
Gheorghe a înțeles.
---
XVII. Florin își găsește drumul
Florin fusese cel mai nehotărât.
Dar în timpul războiului înțelesese că neutralitatea nu este întotdeauna pace.
Uneori trebuie să ai curajul de a spune adevărul.
A început să lucreze împreună cu ceilalți.
A construit drumuri.
A trimis hrană.
A ajutat la reconstruirea satelor.
Într-o zi, i-a spus lui Nicolae:
— Am crezut că trebuie să aleg între frații mei.
Nicolae zâmbi.
— Nu trebuia să alegi între frați. Trebuia să alegi între bine și rău.
---
XVIII. Cele șapte lumini
După terminarea războiului, cei șapte au mers la mănăstirea unde Nicolae se rugase.
Au aprins șapte lumânări.
Una pentru fiecare.
Preotul i-a privit.
— De ce șapte?
Nicolae răspunse:
— Pentru că suntem șapte frați.
Preotul zâmbi.
— Nu. Sunt șapte pentru că fiecare om are nevoie să poarte lumină în propria inimă.
Cosmin își plecă fruntea.
Gheorghe făcu semnul Sfintei Cruci.
Gabriela zâmbi.
Ștefan închise ochii.
Mircea se rugă.
Florin privea flacăra.
Cele șapte lumânări ardeau liniștit.
---
XIX. O nouă rânduială
Cei șapte au hotărât să schimbe felul în care conduceau.
În fiecare ședință trebuiau să vorbească despre trei lucruri:
credință, popor și pace.
Nu mai începeau cu hărți militare.
Nu mai începeau cu aur.
Nu mai începeau cu teritorii.
Începeau cu rugăciunea.
Nicolae spunea:
— Doamne, ajută-ne să nu uităm că suntem oameni.
Gabriela:
— Doamne, ajută-ne să-i vedem pe cei care suferă.
Ștefan:
— Doamne, păzește-ne de război.
Mircea:
— Doamne, dă-ne dreptate.
Florin:
— Doamne, dă-ne înțelepciune.
Cosmin:
— Doamne, păzește-ne de mândrie.
Gheorghe:
— Doamne, învață-ne să iertăm.
---
XX. Ultimii ani
Timpul trecea.
Imperiile se schimbau.
Orașele creșteau.
Copiii deveneau adulți.
Dar cei șapte continuau să se întâlnească.
Într-o zi, erau cu toții bătrâni.
Cosmin avea părul alb.
Gheorghe mergea încet.
Nicolae ținea un baston.
Gabriela era înconjurată de nepoți.
Ștefan devenise foarte tăcut.
Mircea se ruga mai mult.
Florin scria într-un jurnal.
La ultima lor ședință, masa era aproape aceeași.
Crucea era în centru.
Nicolae se ridică.
— Fraților, am primit șapte imperii.
Cosmin spuse:
— Și am crezut că aceasta este cea mai mare bogăție.
Gheorghe continuă:
— Dar am pierdut aproape totul pentru că am vrut mai mult.
Gabriela zâmbi.
— Iar noi am învățat că omul nu este măsurat după cât de mare este imperiul său.
Ștefan:
— Ci după cât bine lasă în urma lui.
Mircea:
— După câtă dreptate face.
Florin:
— După câtă lumină lasă în sufletele celorlalți.
Cosmin privi crucea.
— Și după cât de sincer poate spune „Doamne, iartă-mă”.
Gheorghe începu să plângă.
Nicolae îl îmbrățișă.
— Frate.
Gheorghe îi răspunse:
— Frate.
Și cei șapte s-au îmbrățișat.
---
XXI. Adevărata moștenire
După moartea lor, urmașii celor șapte au continuat să conducă ținuturile.
Dar pe zidul vechiului palat a fost așezată o inscripție.
Scria:
«„Nu moștenești o țară pentru a o stăpâni, ci pentru a avea grijă de ea.”»
Sub această inscripție se afla o cruce.
Iar dedesubt erau scrise șapte nume:
Cosmin.
Nicolae.
Gabriela.
Ștefan.
Florin.
Mircea.
Gheorghe.
Cronicarii spuneau că, dintre toate poveștile despre cei șapte, cea mai importantă nu era povestea imperiilor.
Era povestea inimilor lor.
Cosmin învățase că mândria poate orbi.
Gheorghe învățase că omul se poate întoarce din greșeală.
Florin învățase că indecizia nu poate înlocui adevărul.
Ștefan învățase că puterea trebuie folosită pentru apărare.
Mircea învățase că dreptatea trebuie să fie mai puternică decât ambiția.
Gabriela învățase că milostenia poate schimba o împărăție.
Iar Nicolae învățase că un conducător adevărat trebuie mai întâi să fie slujitor.
---
XXII. Lecția celor șapte
Într-o zi, un copil care vizita vechiul palat a întrebat un călugăr:
— Părinte, care dintre cei șapte a fost cel mai mare?
Călugărul a zâmbit.
— De ce întrebi?
— Pentru că vreau să știu cine a fost cel mai puternic.
Călugărul s-a uitat spre crucea de pe zid.
— Nu acela a fost cel mai mare care a avut cea mai mare armată.
— Atunci cine?
— Cel care a învățat să-și învingă propriul păcat.
Copilul s-a gândit.
— Și cine a fost acela?
Călugărul a răspuns:
— Fiecare dintre ei, în felul său.
Copilul a privit cele șapte nume.
Atunci a înțeles.
Nu există om fără greșeală.
Dar există om care își recunoaște greșeala.
Nu există conducător care să nu fie ispitit de putere.
Dar există conducător care alege să nu fie robul ei.
Nu există inimă care să nu fie rănită.
Dar există inimă care poate ierta.
---
XXIII. Mesajul celor șapte coroane
Așa a rămas povestea celor șapte moștenitori.
Nu ca o poveste despre războaie.
Nu ca o poveste despre bogăție.
Nu ca o poveste despre cine a avut cel mai mare imperiu.
Ci ca o poveste despre oameni.
Despre șapte frați care au primit o moștenire uriașă și au descoperit, după multe încercări, că adevărata moștenire nu era pământul.
Era responsabilitatea.
Au descoperit că un om poate avea palate și să fie sărac sufletește.
Au descoperit că un om poate avea puțin și să fie bogat prin iubire.
Au descoperit că o coroană poate fi purtată pe cap, dar adevărata împărăție trebuie să fie păstrată în inimă.
Și au învățat că Dumnezeu nu privește la măreția unui palat, ci la curăția sufletului.
Când au fost tineri, cei șapte au crezut că trebuie să cucerească lumea.
Când au îmbătrânit, au înțeles că cea mai grea cucerire este cucerirea propriei inimi.
Cosmin a cucerit mândria.
Gheorghe a cucerit ura.
Florin a cucerit frica.
Ștefan a cucerit dorința de răzbunare.
Mircea a cucerit asprimea.
Gabriela a cucerit nepăsarea.
Nicolae a păstrat credința.
Și astfel, cele șapte coroane au devenit simbolul unei lecții care a fost transmisă din generație în generație:
«„Puterea trece. Bogăția trece. Frumusețea trece. Imperiile trec. Dar binele făcut din iubire nu se pierde niciodată.”»
Iar când clopotele vechii mănăstiri băteau seara, oamenii își aminteau de cei șapte.
Își aminteau de Cosmin și de lupta lui cu mândria.
Își aminteau de Nicolae și de credința lui.
Își aminteau de Gabriela și de milostenia ei.
Își aminteau de Ștefan și de curajul lui.
Își aminteau de Florin și de alegerea lui.
Își aminteau de Mircea și de dreptatea lui.
Își aminteau de Gheorghe și de pocăința lui.
Și poate că aceasta era cea mai importantă parte a poveștii.
Pentru că niciun om nu este condamnat să rămână pentru totdeauna în greșeala lui.
Dacă își recunoaște păcatul, dacă se pocăiește sincer și încearcă să repare răul făcut, poate începe un drum nou.
Așa cum se întâmplase cu Cosmin.
Așa cum se întâmplase cu Gheorghe.
Așa cum se întâmplase cu toți cei șapte.
---
SFÂRȘIT
„Cei Șapte Moștenitori”
De Cristian Diaconița
Morala poveștii:
Nu ceea ce moștenim ne face oameni mari, ci ceea ce facem cu ceea ce am primit.
Nu coroana îl face pe conducător, ci responsabilitatea.
Nu bogăția îl face pe om bogat, ci iubirea.
Nu puterea îl face pe om puternic, ci capacitatea de a-și învinge mândria.
Iar atunci când omul se îndepărtează de bine, drumul înapoi începe prin pocăință, rugăciune, iertare și fapte bune.
Căci cea mai mare împărăție pe care omul o poate cuceri este propria lui inimă.
Стихи про любовь
Напутственные стихи
Стихи о природе
Весенние стихи
Стихи посвящены матери
Стихи для детей
Родительский дом
Стихи для папы
Стихи про животных
Стихи о смерти
Философские стихи
Исповедальные стихи
Грустные стихи
Мотивационные стихи
Проза
Рождественские колядки
Смешные стихи
Патриотические стихи
Стихи 8 марта
Пасхальные стихи
Стихи на Новый год
Различные стихи
Мысли
Посвящены стихи
Поздравления
Стихи о дружбе
Стихи из этой категории
Zor
Astăzi, m-am oprit preț de o clipă din trebile mele:
- 'Neața! 'Neața! Da' unde-ai plecat așa de dimineață cu noaptea-n cap, cumetre?, zic eu cu mirare prefăcută-n glas...
- 'Neața! La târg, la târg, cumetre! Da' mătăluță, unde dai așa zor? Unde arde?, îmi primesc replica spusă cu subînțeles...
- Ei... În drum spre trebile mele!, mai zic eu prefăcându-mă ocupat...
- Atunci, zi bună și cu spor!, îmi zice gândăcelul ridicând un picioruș ca să mă sărute militărește.
- Zi bună și mătăluță!, zic eu cu uimire adevărată și mergând mai departe.
Noroc că l-am văzut la timp și nu l-am strivit, mă gândesc eu... Am privit amuzat mersul caraghios al gândăcelului, urcând o piatră și ocolind o frunză, mergând în zig-zag... Parcă a tras o mastică de dimineață, de merge așa pe trei cărări! O ajunge la târg înspre amiezi, când toată lumea strânge și pleacă fiecare în trebile lor.
Zorii se ivesc trandafirii dindărătul întregii zări străjuite de blocuri înalte și întunecate. Păsările prind în cale-mi a sporovăi gălăgioade și vesele, iar eu, ridicând privirea și căutându-le cerul, dau cu ochii de o pereche uzată de bașcheți, cu șireturile înnodate, atârnând pe o sârmă suspendată în aer...
"Globetrotter to nowhere!", zâmbesc eu în sinea mea. Trec strada atent la mașini, sucind capul din reflex de la dreapta înspre stânga.
"Rutto libre!". Doar umbra mea este cu mine...
Veni, vidi, vici!
Virgil intrase să cumpere o pâine. După el își făcuse apariția o femeie deosebit de frumoasă, care cumpărase un covrig și care nu-și mai lua ochii de la dânsul.
- Mă cunoaștețu de undeva? o întrebase el intrigat.
- Am impresia că vă cunosc de când lumea! îi răspunse ea zâmbind. Nu știu de ce, dar îmi amintiți de fostul meu soț… decedat într-un accident de mașină!
- Nu vă ascund că și dvs. îmi păreți cunoscută! supralicitase el. Credeți în reîncarnare?
- O, da!
- Aceasta ar fi o explicație!
Femeia se uită lung la dânsul.
- Stai pe aproape?
- De ce mă întrebi?
- Cum de ce? Locul unei femei este lângă soțul ei!
Virgil amuțise pentru câteva clipe.
- Stau pe aici, prin zonă! Doar n-o…
Ea îi puse un deget pe buze.
- Ba aș o…
Piatra albastra
Piatra albastra in cer cazut
Te-ai inorat pe dedesupt
Si ai maturat in anii grei
Frunze, oameni, zei.
Ai rasfatat in oglindire
Senzatii dintr-o privire
Catre launtrul redescifrat
Piatra cu praf cald
Picturi insangerate-n nori
Impletituri de ploi si flori
Rupturi de spirit, dedublari
O ruga catre mari si tari
Din piatra albastra s-a nascut
Fara concret, stele si lut
Crezand ca poate s-a pierdut
De piatra calda de mormant
Ce a maturat in anii grei
Frunze, oameni, zei.
Domnul Drăghin
Într-o viață de om, pasager, întâlnești tot felul de oameni, călători ca și tine printre luminile și umbrele vieții, dar numai câțiva îți vor atinge sufletul și le vei purta pentru totdeauna, marca...
Un asemenea om, pentru mine, a fost Domnul Drăghin, directorul liceului meu, un domn desăvârșit prin eleganță și prezență, de o cultură și elocință cum rar mi-a fost dat să întâlnesc, cu-adevărat o lumină într-o epocă întunecată, care știa, prin vorba sfătoasă, domoală și dulce, că poate schimba destine.
Aproape că ajunsesem să îmi doresc să fac vreo boacănă zdravănă, fie chiar și numai pentru a fi urechiat de vreun profesor în compania acestui domn!
Cum să-l descriu în câteva cuvinte, succinte, dar revelatoare, pe Domnul Drăghin? Foarte greu, într-adevăr o misiune imposibilă! Dar am să încerc, întrucât, astăzi putini își mai amintesc de un om, care a însemnat câteva generații cu învățătura, calmul și generozitatea sa.
Domnul Drăghin era un bărbat înalt, subțirel, cu păr grizonat, cu ochi albaștri mari, blânzi și luminoși, cercetători îndărătul unei perechi de ochelari cu rame subțiri, aurite. Avea un zambet clar, care sublinia o discreție dată de o cultură vastă, pe care nu o etala în mod evident, din contră, la el elocința cărților citite într-o viață, venea natural, precum o respirație ușoară și senină...
Îmi amintesc de eleganța Domnului Director, pe care o emana prin însăși prezența lui, se purta întotdeauna îmbrăcat la patru ace, dar fără a fi ostentativ, cum să spun, sunt unii bărbați, cărora costumul și cravata le șade bine în mod natural, nu dau semne de stânjeneală, nu se simt stingheri, ci umplu încăperea cu sufletul, sau cel puțin așa mă simțeam eu in prezența lui...
Purta mai întotdeauna, un costum gri, din tweed englezesc, tăiat simplu și care îi scotea, subtil, înălțimea în evidență, purta întotdeauna o pereche de pantofi din piele neagră, cu șiret, pălărie de fetru negru, iar pe vreme nepotrivnică, un taior bej, însoțit de o eșarfă de mătase bleumarin și mănuși fine, tot din piele neagră. Ținuta îi era completată de o servietă simplă din piele neagră și o umbrelă subțire cu mâner de baga și capăt argintat, țin minte și acum liniștea care se lăsa pe holurile liceului, hărmalaia încetat imediat, la auzul ecoului lăsat de vârful cel argintat al umbrelei Domnului Director...
Și îmi mai aduc aminte de o întâmplare cu profesoara mea de limbă și literatură română, care îmi notase pe nedrept o teză de semestru.
Fiind nemulțumit de verdictul necruțător, care avea să-mi strice irevocabil media, m-am dus la secretariat și am solicitat o audiență la Domnul Director.
M-a primit cu bunătatea-i obișnuită, mi-a ascultat păsul, mi-a citit teza și a admis subevaluarea ei.
A chemat-o de la oră pe doamna de română și i-a cerut explicații.
Doamna a motivat nota, spunând că mi-a scăzut două puncte pentru scrisul neciteț și aproape imposibil de descifrat.
Domnul Director a zâmbit ușor și, cu acea blândețe fermă ce-l caracteriza, a spus că un punct în minus pentru scrisul neciteț era suficient.
Apoi, întorcându-se spre mine, mi-a spus domol:
„Pe viitor, încearcă să-ți îndrepți scrisul... afară doar dacă ai de gând să urmezi medicina.”
N-am urmat medicina și n-am putut să-mi îndrept scrisul, care tot neciteț a rămas…
Dar am îndurat mult mai ușor nedreptățile punctelor în minus la toate lucrările și tezele de la română care au urmat, amintindu-mi, la fiecare notă încasată, de umorul fin al Domnului Drăghin.
Ei bine, altă dată, am chiulit cu toată clasa de la ora de biologie.
După ce am făcut o chetă riguroasă, noi băieții, ne-am dus la o terasă din apropierea liceului, am unit vreo trei mese și ne-am pus pe bârfă, în compania unor cinstite sticle de… suc.
Uite că nu-mi mai amintesc cum se numea piș-tronada aceea cu gust anemic de lămâie, dar sticlele ei semănau tare mult cu cele de bere servite pe terase.
Evident, a doua zi s-a iscat un scandal cât… liceul!
Profa de biologie ne-a pârât Directorului că am chiulit de la oră, lăsând-o cu buza umflată, și că ne-a văzut pe toți beți-mangă, lălăind pe terasă în compania altor bețivi și făcând liceul de rușine în văzul întregului oraș!
A urmat careul cu tot liceul și tot corpul profesoral adunat în păr, perdaful încasat de la Domnul Director și rușinea aferentă de „după”, privirile reprobatoare — din partea profesorilor — și de admirație sinceră — din partea altor băieți, de la alte clase… căci n-am fost niciunul nebuni să admitem că nu a fost bere, ci… piș-tronadă!
Mult mai târziu, după facultate, am urmat o carieră scufundată în cifre, ba chiar, la un moment dat, prin prisma experienței acumulate, am ajuns, timp de un an, să activez ca profesor la o post-liceală din oraș.
Domnul Drăghin trecuse de mult către alte orizonturi, fiind regretat de un întreg oraș, iar eu m-am aflat predând unei generații, cu drag și aceeași abnegație pe care am învățat-o de la un Om care, prin însăși existența lui, a reușit să „atingă” mințile și sufletele unor generații.
Trebuie să vă mai spun, chiar cu mândrie, că Domnul Director Drăghin nu mi-a fost numai mie Director, ci și ambilor mei părinți, dar și fraților mei…
MAKTUB
Viața e un joc imprevizibil. Si nimeni din noi... niciodata nu va fi pregătit de careva schimbări în el. Au avut loc evenimente bune sau... foarte bune. Iar nucleul lor este iubirea. Toate se fac din iubire. Pentru că ne este menit să iubim ( părinții, rudele, prietenii... o persoana care ne este străină, dar... totodată atât de aproape sufletului nostru) și desigur... să fim iubiți. Cine nu dorește să fie iubit? Să fie sensul vieții cuiva? Iar în momentul când suntem răsplătiți cu aceeași monedă, suntem cei mai bogați. Pentru că iubirea este la fel de scumpă ca și viata. Si, deci nu o poți cumpăra cu bani. Iar de fericire... putem mișca până și munții din loc, ceea ce ne părea anterior imposibil.
Fiind în anii adolecentini ( cei mai dulci ani), riscul de a ne îndrăgosti este cel mai mare. Suntem atrași de o persoană ( cea mai cea mai), iar în momentul când ea este prin preajmă fie inima ți se zbate atât de tare vrea să îți sară din piept... fie se oprește pe câteva secunde. Uneori stăpânul sufletului nostru va fi atras de noi ca un magnet,alteori... ne va respinge.. Si, haideți să recunoaștem că prima variantă ne este mai mult pe plac.
Viața monotonă de cândva, astăzi îți va părea una multicoloră. Si uite se întâmplă și marea minune și uneori persoana care ne-a căzut tronc inimii, singură face un pas. Vom fi atât de fericiți. Sângele va alerga nebun prin vene, schimbându-le culoarea ( din gri în roșu). Si deci, planul nostru săptămânal se va modifica. Deși pe noi personal, deloc nu ne întristează chestia dată.
Spre mirarea noastră, vom fi mai activi, mai atenți, mai energici. Iar pe plan profesional, indiferent ce ar fi: studii, job, proiecte) ne va merge bine. Aș putea spune chiar foarte bine. Vom fi atât de fericiți. Iar în momentele când nimic nu îți merge, apare ea... și iarăși ești plin de forțe... și rezolvi absolut toate problemele... cu atâta ușurință. Fără ea, absolut totul ar merge prost, îți zici mereu. Si îi mulțumești și lui Dumnezeu pentru acest cadou, pentru această schimbare în viață. O schimbare radicală- care te favorizează... te face fericit(ă).
Zi de zi... ne vom gândi la viața noastră. Zi de zi... ne vom gândi la ea... la persoana ce ne-a luminat viața, ne-a luminat calea. Si îi mulțumim Domnului... cu ochii înlăcrimați.
Vei fi nespus de fericit(ă). Te vei simți atât de bine cu el- sufletul tău geamăn ( după cum îți place să îi zici). Vor trece zile, vor trece luni... uneori ani. Si te vei trezi ținând-o de mână... tot pe persoana ce o cunoscusei ceva timp în urmă... la care visai zi și noapte.
Vei fi atat de fericit(a) alaturi de ea. Vei dori sa iti petreci tot restul vietii tale cu ea, considerand-o destinul tau. Vei fi sigur de fapt, ca iti vei trai absolut tot restul vietii alaturi de ea.
Dar de fapt... viata nu e chiar asa cum am dori noi. Uneori " sufletul- pereche" nu e chiar acel suflet pereche. Vor fi doar niste trenuri, care la un moment dat vor fi nevoiti sa paraseasca peronul si sa isi urmeze drumul. Vor fi nevoiti, chiar de vor incerca sa se retina. Unii din ei,chiar si peste ani vor intoarce capul in urma privind trecutul... amintindu-si de tine. Doar de tine.
Sufletul tau va primi atatea lovituri de cutit... apoi va sangera... pic cu pic... pe amintirile fericite din viata ta... cele mai fericite. Vei fi slabit... fara forte. Si mereu iti vei aduce amite de persoana ce te-a invatat sa "zbori" pana la stele.
Iti vei gasi un nou hobby in care " EA" .... nu exista. Si vei munci. Vei munci mult. Foarte mult. Doar ca sa o uiti. Pentru ca mai e prezenta in gandurile si visele tale. Pentru ca ii simti lipsa. Pentru ca mai ai nevoie de sustinerea ei. O vreai prezenta in viata ta, dar... te opresti " No No Noooo. Nu trebuie. nu mai am nevoie de ea. Am uitat-o".
Si continui sa muncesti. Vei avea o zi arhi-incarcata ce treptat te va face sa o " uiti". Si uite asa se vor scurge ore... zile... saptamani... luni... ani. Ne vom declara " fericiti". Iar la prima vedere iti va parea ca iubirea a parasit taramul si esti bine mersi. Dar de fapt, lucrurile stau putin altfel. Prezenta ei in viata ta va demonstra contrariul. Si va fi de ajuns doar de o singura privire ca sa-ti faca stomacul " ghem"... inima-un vulcan...gata sa erupa.
Un scâncet în plină furtună
- Doamne ajută nouă și la toată lumea! Fă mă cruci!, îmi zice bunica înțepător.
Fac o cruce mare cât toate zilele, sub privirea neîndurătoare a bunicii și parcă deja îi simțeam unghiile înfipte în urechea mea... Mai târziu însă, acum eram "în ochii lumii" și promisiunea unei chelfăneli ulterioare părea oricum inevitabilă, măcar că nu îi ieșeam din cuvânt și stăteam "smirnă", pășind cu grijă "să nu..."
Bunica s-a oprit pe uliță, sub umbra unui dud, la o bucată de vorbă cu o săteancă, iar eu, smerit și sfios ca o fată mare, stăteam la o distanță de doi pași, în respectul bârfelor uzuale, căci n-aveam voie să casc gura la vorbele "oamenilor mari":
- Zîua bună părinte! Frumoasă slujba di azi, d'apoi cum? Să vie coana preuteasă, mai pi după prânzișor, încolo, dacă nu poati, atunci trimet eu băietu'! Da, da, nepotu'. Ci caști gura, mă! Sărută patrahirul! Doamne iartă-mă și păzește-mă!
Mă aplec și sărut mâna popii, care mirosea a smirnă și busuioc:
- Sărut mâna, părinte!, zic cu voce suavă încercând să nu par stânjenit de privirile iscoditoare ale popii.
Popa satului, era un individ mărunțel, grăsuliu, cu o barbă roșie și o claie de păr la fel de roșie, de zicea lumea că i-a luat foc scăfârlia de la lumânările din biserică! Bașca, scăfârlia mai era dotată și cu o cheliuță corespunzătoare ce era des acoperită de potcap, că de... preoteasa era tânără, mult mai tânără decât popa și se îngrijea nevoie mare să țină diferența de ani cât mai mică, măcar că nici ea nu dădea pe-dinafară de frumusețe... dar cum gura lumii nici pământul n-o astupă, știa tot satul, ce și pe dincolo...
Preoteasa era cu burta mare, aștepta prunc și se temea nevoie mare de fricoasă, că era la primul punc și cale de vreo zece sate nu era decât o singură coană moașă care s-o ajute la soroc, iar aceea era bunica mea.
Din această pricină, trebuia să alerg de fiecare dată când preuteasa avea impresia că i-o venit sorocul, căci era destulă cale între casa bunicilor și casa popii, eu trebuind să aleg drumul cel mai scurt, trecând prin curțile și grădinile a câtorva megieși, ca nu care cumva să întârzii din a da de veste...
Numai că pruncul se lăsa așteptat, iar popa își cam pierduse nădejdia că o să aibe prunc înainte de Sântă Marie, ba chiar tot satu' începuse a pune tot felul de rămășaguri, ba c-o fi băiet, ba c-o fi fată, ba că să vezi c-o să fie blond ca ta-su de roșcat, bârfele erau în floare, iar eu eram descusut de toate babele curioase, de nu mai puteam merge lent ca tot omu', când vedeam mișcare de baticuri pe după ostrețe...
Și uite-așa trece o săptămână, trec două, da' coana preuteasă nici gând să mai nască, măcar că nu mai ieșea din casă de multă ce era, iară eu făceam "naveta", ba aducându-i vreo doftorie trimisă de Coana Moașă, ba vreo veste c-o intrat în durerile facerii, de nimeni nu mai credea, nici măcar popa, c-o să nască până-n strânsul câmpului...
Doar eu știam că bătusem cărare bună între cășile noastre, ba chiar și popa venea uneori pe ea, chit că trebuia să sară vreo două pârleazuri, da' nu era bai, că popa își sufleca voios sutana, dezvelind două glezne albe și subțirele împodobite frumos cu puf roș de ziceai că avea picioare de găină!
Și într-o seară de sâmbătă, mai pe după amurg, dintr-o dată, începe să bată hodorogit clopotul bisericii, căci afară se pornise o viforniță cu nori grei, întunecați a grindină, iar clopotarul ne dădea de veste la tot satul să ne strângem orătăniile prin poiate, iară pe noi în case cu ferestrele și ușile bine închise. Da' ce să vezi, că preuteasa trimise vorbă că... i-o venit sorocul să nască, semn rău pe vremea asta, da' ce să-i faci dacă pruncul se grăbește, Coana Moașă își ia geanta cu scule doftoricești și-mi spune:
- Ie felinaru ' lu' bune-tu și străpunge cărarea pân' la coana preuteasă, că avem de adus un prunc pe lume! Ia-o înainte!
Afară se întunecase de-a binelea și începuse să plouă cu stropi mari care cădeau cu zgomot peste streșinile caselor, înecând burlanele și băltind cărarea, care acum era toată numai un glod slinos și lipicios, de ne îngreuna la fiecare pas înaintarea...
Odată ajunși, popa ne sări înainte, deschizându-ne poarta și dintr-o privire îmi dădui seama imediat că o cam luase pe ulei, era ciudat de "vesel" și chiar neinteligibil, se cam clătina pe picioarele-i subțiri, se vede treaba că se cam "cinstise" cu clopotarul și cu dascălu' și cu alți megieși veniți să petreacă venirea pruncului pe lume...
Evident că n-am scăpat nici eu, căci în ochii lui cenușii și tulburi, eram "bărbat adevărat" de-acum, și-mi pusese și mie să beau într-un pahar, din cel vin bisericesc de împărtășanie, rubiniu de bun, cu gust dulce acrișor...
Iară coana preuteasă își urla din toți rărunchii durerile nașterii, afară vifornița își urla putința, noi bărbații beam gălăgioși felicitându-l pe încă ne-proaspătul tătic, iară Coana Moașă... moșea împărțind ordine în stânga și-n dreapta după apă fierbinte, ștergare, ață și foarfece pentru prea cinstitul buric al noului prunc...
Și când vifornița bătea cel mai tare, iar grindina cădea din cer răsunător ca o toacă, găurind acoperișul de azbest al grajdului popii, iată, un scâncet ascuțit s-o auzit în plină furtună.
Brusc, toată lumea o tăcut, ascultând primul glas al noii făpturi, care-și anunța cu vioiciune venirea pe lume: popa făcea la cruci și mătănii sărind într-un picior, că în sfârșit i s-o născut pruncul, coana preuteasă istovită și albă la față abia mai vorbea, că în sfârșit i s-o născut pruncul, Coana Moașă, istovită și ea, nu mai dădea ordine, munca ei se isprăvise, că în sfârșit o moșit pruncul, iar eu, fiindcă zărisem pentru o clipă scutecele albastre ale noului prunc, rânjind cu gura până la urechi și cu ochii steclind de vinul popii, încredințat că Domnul mi-o dat mie misiunea cavalerului luminii, zic:
- Părinte să fie într-un ceas bun! Îi băiet, să vă trăiască!, lăsând cu gura căscată întreaga asistență!!!
Iară popa dădu în plâns, aruncându-și potcapul de pământ și dezvăluind flăcările părului cel roș, Coana Moașă își înfipse unghiile în urechea mea, neștiutorul obiceiului, că moașa trebuie să anunțe lumii felul pruncului, necum nepotul acesteia...
Au trecut ani de-atunci, de la întâmplarea aceasta... Acum stau și zâmbesc, așa, în colțul buzelor, și-mi amintesc de-acele vremuri, că la prima mea "amețeală" - căci nu-i pot spune beție - am anunțat venirea pe lume a unui prunc... Și-acum port cu mine - nu m-am despărțit de ea niciodată - cruciulița primită în dar de la coana preuteasă pentru toată alergătura mea din vara aceea.
Cât despre vinul de împărtășanie, greu mă abțin să nu mă bufnească râsul în biserică, căci amintirea unui popă roșcovan cu scăfârlia aprinsă-n flăcări de la lumânările din biserică, mă bântuie și acum...
Поддержите Poezii Online
Ваша поддержка помогает Poezii Online красиво расти. Пожертвование помогает развитию, улучшениям и этому пространству, посвящённому личному творчеству — месту, где поэзия и литературный текст приносят вдохновение, спокойствие и глоток воздуха для души.
Литературные новости, стихи и культурные события прямо на твоём телефоне.
Подписаться на канал
Un lup printre oi
Irina Alexandra
18 октября
Superb!!!
Nu mă asculta, inimă
Lacrimi de dor
17 октября
Iubirea este pe vecie!
Nu mă asculta, inimă
Lacrimi de dor
17 октября
Felicitări, frumoase versuri, felicitări pentru tot!
Biografie
Vladislav Varzari
16 октября
@Silvia Mihalachi, aceasta este una dintre primele mele poezii, vă mulțumesc mult
Biografie
Silvia Mihalachi
16 октября
Am citit cu o deosebită atenție , așa cum se citește o ,,Biografie ,, incrustată ,, în palmele ostenite,, și am găsit scrise ,, fapte cu cerneală...
Parfumul unui timp apus
un-pahar-de-poezie
14 октября
Mulțumesc din suflet🙏
Parfumul unui timp apus
Dora●Dor
13 октября
poezia aceasta este de o nostalgie si de o demnitate superbă!
Efectul Placebo
celina balan
10 октября
Superba.🌹🌹🌹 Fără cuvinte!👏👏👏
Parfumul unui timp apus
celina balan
10 октября
Atât de nostalgica încât te învăluie de la prima citire. Linistitoare. Felicitari❤️
-Ce m-aș face-
Victoria
9 октября
Foarte frumoasă scriere. Felicitări tinere!