Țeapa dreptății
Vino vodă Țepeș Vlade,
Să vezi ce a mai rămas sub soare,
De când tu ai dispărut,
Cu noi, toți au făcut ce-au vrut.
Am ajuns codașii lumii,
Ne culcăm flămânzi pruncii,
Că averea noastă s-a vândut,
La cei ce capul ți l-au vrut.
Dar cu toate astea-i lăudăm,
Râdem și-i aplaudăm,
Că vezi doamne ne ajută,
Noi le dăm, ei ne scuipă.
Nu le-ar strica și câte o țeapă,
Inima în ei de frică să fiarbă,
Că noi am uitat ce tu ne-ai spus,
Nu există decât înainte sau sus.
Категория: Патриотические стихи
Все стихи автора: Cormos Bogdan
Дата публикации: 19 января
Просмотры: 26
Стихи из этой категории
Strop de lacrimi peste țară...
Astăzi casele la țară
multe-s în ruine.
De vine iarnă sau vară
la ele nimeni nu mai revine.
Au plecat foștii stăpâni
care grijă mai aveau
de ogradă, de grădină și de câini
ce prin curte atunci lătrau.
Acum pe la uși, la poartă
lacăte zac mute…
prin grădini nimeni nu se aude
iar culoare de pe casa e decolorată.
Si cărarea de la poartă
toată este în buruiană
și doar, câțiva pași trec...câteodată
doar o dată într-un singur an.
Scaunele pe la porți
ușor putrezesc…
uitate sunt de nepoți
ei pe ele nu mai zabovesc.
De prin curți florile toate
sau uscat de timp uitate
hățișul, cornuții au invadat
locul care cândva de flori era scăldat
Geamurile pusteite
trist privesc spre drum
Multe vise neîmplinite
acum au devenit un scrum.
Ici colo prin sat,
mai găsești pe la vreo poartă
câte un bătrân care așteaptă
copiii care l-au uitat.
Undeva prin sate…
casele sunt în ruine, pustii …
tinerii au plecat departe
și au uitat de termenul ” revii ”.
Arthur-regele uitat
“Unde-i Arthur, Regele padurii?”
Na-i auzit? Imperiul lui demult e distrus,
Iar supusii lui acum sunt pierduti
“Dar Arthur?” La omorat un prinț intrus
Nu plange Maică Romanie dupa ai tai copii
Care cu pietul lor te-au aparat de tirani
In timp ce un taran roman se lupta cu 10 mercenari
Aparant acest pamant al Sfintei Maici
“Eu mor pentru natiune”
Aclama Horia cu iubire
A fii patriot nu e merit, e datorie
Arthur!, sa te odihnesti in pace!
Prin atata confuziune
Pamantul ăsta ne aparține
Tine minte draga române
“ROVINE, NU RUINE!”
Da nimanui nu-i pasa, e dat uitarii
Falsele sisteme astupa scrierile sfinte
Iar usor usor istoria va fi data executarii
Si vor fi calcate in picioare a eroilor morminte
amintiri /1 ( Avram Iancu )
când clopotele cu-ale
lor colinde,
scutură vârfurile brazilor,
din negurile uitate ale-istoriei,
crăișorul munților
vine ca o furtună,
soarta să ne-o limpezească.
aerul să-l facă mai curat.
jertfă pe-altarul iubirii de neam și țară,
ofrandă nepieritoare de credință.
fulgi de zăpadă
îmbracă într-o maramă argintie
sufletele întristate.
mireasma de pâine caldă
îmblânzește vacarmul ulițelor...
harul păcii, ca o ploaie caldă de vară
se revarsă din ceruri.
pruncii au adormit în copaie....
numai
vântul duce spre împărăția cerurilor
o năframă,
un fluier și-o scrisoare.
Rugă
Pleacă-Ți Doamne fruntea peste-a noastră țară,
Și trimite-Ți mila,n-o lăsa să piară.
Ne-ai dat munți de aur și păduri bogate,
Câmpii roditoare si ape-nspumate.
Dealuri ce coboară spre delta măiatră,
Și marea ce înghite Dunărea albastră.
Au venit barbarii si ne-au luat averea,
Aurul si mierea, pruncii si muierea.
Ne-am ținut la ei cu furca si parul,
Cu râuri de sânge, ne-am păzit hotarul.
Toți ne-au jefuit și ne-au sfârtecat,
Mulți ne-au doborât, dar ne-am ridicat.
Am răzbit prin veacuri două mii de ani,
Cu regi, împărați cu domni și sultani,
Cu aurul nostru s-au clădit imperii,
Și murim de foame la lăsarea seii.
Cu bune și rele am trecut prin toate,
Și de trei decenii avem libertate.
Câștigată scump, cu jarfe de sânge,
După zeci de ani, țara tot mai plânge.
Ne-au plecat copiii in străinătate,
Pentr-un trai mai bun,iar la noi prin sate.
Școlile se-nchid, casele-s pustii,
Și toți guvernanții ne spun doar prostii.
Proști si imbecili, șarlatani și hoți,
În partide multe, dar cumetriți toți.
N-au făcut nimic pentru cei de afară,
Și sunt milioane duși în altă țară.
Muncesc pentru altii și trăiesc decent,
Câștigând cu trudă fiecare cent.
O parte din bani îi trimit acasă,
Să avem și noi ce pune pe masă.
Prețurile cresc și tot cresc mereu,
Să ne descurcăm parcă tot mai greu.
Mâncăm prost și ieftin de prin galantare,
Că bani-s puțini și fără valoare.
Trăim ca pe vremuri, tot cu frig în casă,
Cu dureri de spate si dureri de oase.
Leafa ne ajunge doar pentru pastile,
Sănătoși sau nu, toți murim cu zile.
Mor copii și tineri, Dumnezeeu fereească,
Nici nu mai apucă să îmbătrânească.
Nu mai avem tineri si sportivi grozavi,
Fiincă-n țara asta toți suntem bolnavi.
Mamele fac prunci-nainte devreme,
Și aproape toți se nasc cu probleme.
Abia respiră în incubatoare,
Iar părinții-n lacrimi plâng pe coridoare.
Acum în spitale nici nu te mai lasă,
Suferim în taină si murim acasa.
Astazi știm prea bine că nu se mai moare,
De boli cardiace sau boli vasculare.
Toți mor de COVID și asociații,
De zici că e firmă, cum au avocații.
Sigilați în scânduri și trimiși la groapă,
Nici nu știe popa pe cine îngroapă.
Începand cu "alfa" din graiul grecesc,
Până la "omega" nu se mai opresc.
Vin fără oprire, valuri peste valuri,
Și se zbate lumea ca peștii pe maluri.
Nunțile din toamnă ni le-au amânat,
Ne-au închis in casă și ne-au izolat.
La televizor numai pițipoance,
Mai mult dezbrăcate și mai toate "Toance".
La căpșor golașe, dar siliconate,
Umflate în buze, la sâni și în spate.
Fete si flăcăi, peste toți pictați,
De zici că-s tablouri și pot fi-nrămați.
Nu poți să mai vezi un film...serial,
O emisiune sau ceva banal.
Că-ți bagă reclame fără încetare,
Șapte la pastile,trei la vaccinare.
Cum apeși butonul să mai vezi o știre,
De la prima ora nu-ți mai vii în fire.
Peste toți doar morți, pe străzi și în hale,
Unii arși în case, alții în spitale.
Accidente, crime, violuri și jafuri,
Tineri și copii drogați de la prafuri.
Toate sunt pe dos, lumea s-a schimbat,
Bărbatu-i femeia și ea e bărbat.
Nu se mai numesc homo sau schimbiști,
Sunt L.G.B.T, gay sau anloști.
Apar peste tot cu nerușinare,
Și nu zici nimic, că-i discriminare.
Morala,rușinea sunt doar utopii,
Iar bietul bun simț s-a dus pe câmpii.
Cât sa ne mai rabde Sfântul pe pământ,
Că se răscolesc și morți-n mormânt.
De mulți ani de zile suntem blestemați,
Ne conduc lichele,hoți si agramați.
Am ajuns pe mâna unor derbedei,
Care n-au habar ce-i ăla condei.
Sunt în funcții mari, persoane inculte,
Doar analfabeți cu diplome multe.
Au studii înalte,chiar si doctorate,
Dar toate sunt luate numai pe furate.
Ce să-i mai întrebi de-o limbă străină,
Că au cerebel doar cât o găină.
Nu vorbesc prea bine nici limba română,
Gramatica-i grea, nu e la-ndemână
Asta nu-i oprește ca să ne jupoaie,
Cu taxe cu biruri și să ne îndoaie.
Cu facturi umflate la curent și gaze,
Că astăzi lumina are patru faze.
Vom rămâne goi și săraci lipiți,
Și de frig și foame vom umbla lihniți.
Iar apoi pășind lin spre cimitir,
În caleașca neagră si cu coviltir.
Pe morții din groapă o să îi rugăm,
Să iasă afară, noi ca să intrăm.
Pleacă-Ți Doamne fruntea peste-a noastră tară,
Și trimite-ți mila,n-o lăsa să piară !
Golgota Mărășeștilor
Au luptat vitejește
Românii cu uitătura lungă ,
I-a prins dujmanul într-un clește
De luptă surdă.
De gloanțe ori asfixianți
Cădeau cu miile-ntranșee,
Românii venit-au după frați
Fără libertate să nu steie.
Poporul ăsta urgisit
De rele ursitoare,
Nu fusese încă izbăvit
De cei ce îi doreau o istorică pierzare.
Luptau întâi și -n tâi ,
Să scape de obejdii
Țara lor de căpătâi,
Trecând prin mari prmejdii.
În țara noastră ciopârțită
Veneau dujmanii mulți -sodom
,, România trebui împărțită
Omorand ficare om!"
S-a auzit un strămoșesc demând:
,, Uniți al țării pămînt!" -
În românescul suflet cu răsunet:
,, Ne trebuie, ne trebuie Ardealul, și de-o fi să ne-ngropăm de vii-n pământ!"
Dujmanii, cu tehnici grele,
Aveau curaj numai în fiare:
Avioane, tancuri, milioane de gloanțe, obuziere-
Ținteau români ca să omoare.
Au mers cu fețele neșterse
De lacrimi sfinte, de părinți
Ce le-au spus:,, Țara română vă iubește
Și veți fi puși drept temelia ei, ca niște sfinți!"
I-au crezut românii cu mintea luminată de vechime
În demnitatea de urmași;
Și-n fața morții o mulțime
A făcut spre unire, sau spre moarte, primii pași.
De gloanțe ori bombe,
Tinerii români au fost sfârtecați-
Ridicânduse-n albe trombe
Sufletele luptătorilor, încă tineri, pe Altarul țării lor sacrificați.
În a războiului nemțească " măiestrie ",
Sute de mii de români au murit-
Nu vroiau vecinii dujmani să fie
Pământul dac urmașilor sortit.
A Golgotei Mărășeștilor poveste
Istoria o spune,
Dar la hotar încă mai pândește
Vecinul poftelor nebune!
Preda Marian
Cerul azuriu
Oh cer de vară al moților;
Îmi amintesc când mă-întindeam,
În iarbă înalta, câmp pustiu,
De sub Fântâna Sălciilor.
Oh cer de vară azuriu;
Pasări treceau slozuri în zbor
Se-opreau se-înghesuiau sa se-odihnească,
Pe-un nor hoinar suriu.
Oh cer de vară al moților;
Fugeam de muncă și de cald,
În iarba înaltă c-un vin alb
De sub fântâna salciilor;
Oh cer de vară azuriu;
Nu e cuvânt, tablou, statuie sau miros,
De câmpuri verzi și galben aluniu,
De asta sunt un hoț.
Oh cer de vară azuriu;
Tu ști Luceafarul!
Pe restul toate el ne-arata;
Ai fost plecat destul.
Oh cer de vară al moților,
Noaptea citesc pe nume în poieni;
Tu-mi desenezi drumuri pe cer,
Esti car cu cai troieni.
Oh cer de vară azuriu,
În suflet sună-alarma,
Si eu de dor scriu și iți plâng,
A mea singură Alma.
Oh cer de vară azuriu,
De-ar fi la tine sa revin,
Deși de-atunci a trecut timp,
Sa nu ma lași pustiu.