Spală ploaie!

Ne-am visat babe intr-o noapte

Cum ne bucuram de toate

De toate plăcerile lumii

C-un vin în lumina lun.i..

Te-am visat și-n altă noapte

C-un vin cum mắ alintai

Si-mi erai atât de-aproape

Râdeai și mă-mbrățişai.

Azi zadarnic îmi e visul

Nici nu-mi vine să-I mai scriu

Închei astfel manuscrisul

Femeia unui singur vin..subscriu.

Mi te-am zărit - și s-a făcut

Lumină-n gând și-n amintire,

Imaginea ta, un început

De vers, de vis, de nemurire.

Te port în mine, lin ecou,

În gânduri care nu se sting,

Chiar dacă zile curg ca roua,

Tu-mi ești lumina ce-o ating.

Nu esti un vis ce s-a sfarsit

Ci dorul blând ce dăruiește,

O muză ce-a zâmbit.. și-a scris

O inimă ce te iubeste.

Rămâi în mine, strop de vin,

Și-n orice vers te voi păstra,

Chiar dacă timpul nu ne iartă,

Iubirea mea nu va-nceta.

Și dacă viața dă uitare,

Eu te voi şti, în gând senin,

Că-n inima-mi, făr' de-ncetare,

Îmi ești și dor, și dulce chin

Stii?..incă îmi e dor de tine, mai sper...

N-ai de unde sa stii, dar încă te astept,

Vreau nebunește să te văd și să-ti ofer,

Tot ce-am strâns în mine, în al meu suflet.

De as putea să mi te scot din vise,

Să te îmbrățișez pe un minut,

Și să te cert pentru cuvintele nespuse,

Sau pentru block-ul care prea mult a durut.

Ştiu..esti si tu om si ai priorități,

Si singur ti le definești pe toate,

Eu nu-mi doresc decat vreo 7 vieţi..

Măcar în una dintre ele să-ți fiu...prioritate. 

Încă o dată instanța s-a reunit

In boxa acuzaților... Sufletul ce prea mult a simțit....

În stânga procurorul Aroganță de Tupeu secondat,

Acuzând că-i prea sensibil, prea profund, prea greu de suportat!

Procurorul începe... de ce te-ascunzi, de ce nu te lași citit?

Oamenii n-au timp de tine...ei vor doar scurtături!

Sufletul tace...Tupeul intervine...

De ce ești moale? De ce te lași ranit?...de ce înduri???

In zilele de azi se trăiește cu armură... nu cu aripi!

Sufletul zâmbește... Judecătorul se gândește...

Cere pledoaria finală... Instanța se ridică

Sufletul începe.... discursul și-l rostește...

Mă judecați pentru că simt... Pledez nevinovat!

Dar eu nu pot fi posedat... doar întâlnit...

Nu mă puteți cuceri... doar recunoaște...

Eu nu sunt slab, sunt doar adânc în simțuri infinit!

Nu sunt o sală de-asteptare... sunt un templu

Și nu-mi doresc decât un minim de respect

Iar celor care vor cu tăcerea să mă consume

Le spun clar! Plecați!... nicicând n-am să regret!

Judecătorul oftează ușor lovind masa lejer

Liber!... azvârlind ciocanul, rostește ferm...

Sufletul nu poate fi condamnat!!!

E victima tăcerii crunte cu care l-ați ignorat!

Am crezut că totu-i doar în mintea mea

Dar sufletul mi-i plin de tine 

Ești omul ce nu-l pot avea

Deși trăiești fără să vreau în mine.

Și știu că tot ce simt e pur

În fiecare zi cerul mă vede

De când te știu un dulce chin îndur 

De te-ai vedea prin ochii...n-ai crede!

Ne mai îmbrățișăm în lumi necunoscute

Unde ne-ncântă un clinchet de pahar 

În realitate suntem suflete născute 

Care s-au cunoscut... dar in zadar...

Și simt că ești acolo undeva

Și mă-nfrânez să nu mai sper...

C-un dulce vin să ieși în calea mea

Pierdută-n visul meu... te chem...

Ce-ar fi să ne regăsim 

Când stelele ard în noapte

Timpul să nu ne trădeze,

Și clipa să ne țină aproape?

Ce-ar fi să pot spune ce simt

Fără ca vorbele să te alunge

Tăcerea să nu mai doară așa tare

Când dorul de tine în inimă surâde...

Ce-ar fi să-mi prinzi mâna în zori

Răceala dintre noi să se frângă 

Să dăm viață acestui "dacă "

Într-un final în doi, să ne cuprindă...

În dimineața veșnic argintie

în care, candelabre - rânjesc amorf,

trupu-ti, care de copilă vie

răspuns, stihiilor ce-au fost!

Și amăgit, de timbrul vocii

rostesc, de parcă - trecut a fost doar ieri...

Când împietrit în pragul morții 

cu rânjet, sper - de nicăieri!

Ai plecat fără vreun "bun rămas"

De-atunci viața imi este un calvar

Îndur fiecare zi cu stările-mi anoste

Și gândurile ce-ades bat în contraste.

Căci am rămas confuză ...încâlcită

Luptând cu a ta nesfârșită lipsă de inimă

Când doar ai prelungit între noi tăcerea 

Uitând că tu și vinul mi-erați mângâierea.

De-atunci uneori dorul, îl simt ca pe o boală 

Ce-și caută în versuri sublimă terapie

S-accepte, că n-a fost mai mult să fie

Un vin și-o-mbrățisare... rămân câștig la loterie.

Ai plecat și mi-ai lăsat fiori ce inima-mi îngheață 

Sau poate-i doar frigul iernii ce bântuie afară 

M-ai simt fiori ce nasc în suflet flori de gheață 

Încerc să le topesc usor gândind la ultima toamnă...

Te-am iubit cu legi greșite,
Ca un pământ fără hotar,
Crezând că tot ce cade-n mine
Va rămâne stelar.

Dar tu erai din altă orbită,
Mai rece, mai ușor de dus,
Iar dragostea mea infinită
Te-a tras prea mult… și te-a apus.

Acum mă-nvârt în jurul unei
Absențe care doare blând,
Și-n fiecare noapte-apune
Ce n-a putut fi pe pământ.

Nu te mai caut prin galaxii,
Nici nu mai cer eternități,
Mi-ajunge că prin veacuri vii
Ca o lumină fără vieți.

Căci unele iubiri rămân
Nu ca început sau sfârșit,
Ci ca o lege fără nume
Ce ne-a unit… și ne-a pierit.

Pe cine să mai așteptăm

Să scriem iar o poveste?

Pe cine să mai împăcăm

Când nu ne mai dă de veste?

Timpul parcă se oprește

Când în gânduri iar pășește,

Inima încet mai bate –

Vrei s-o vezi, dar e departe.

Vrei să știi de ce nu-i bine,

C-ai dat tot… dar prea puține.

Vrei să știi ce-a fost lumină,

Și ce-a ars, rămânând vină.

Dac-aș vedea o stea căzând

La miez de noapte doar un gând

Va fi ce v-a întruchipa,

Dorința îmi v-a relata.

Gând ce mereu e către tine,

Gând ce crede în destine,

Dor doar ție îți revine,

Speranța nu expiră-n mine.

Sper căndva te vei întoarce,

Soare îmi vei reîntoarce,

Ce a fost atunci pierdut

Lângă chipul tău tăcut.

 (În a șaptea așteptare/ part 3)