Îți scriu
Îți scriu să-ți spun că m-am pierdut de tine
Destul te-am așteptat in nopțile târzii
Cu ochii triști...cu lacrimi pe retine
Dar m-ai uitat in gândurile-ți sidefii.
Mi-erai Soare în zi și Lună plină-n noapte
Asfințitul și răsăritu-n zori de zi
Am vrut să-ți fiu din când în când o șoaptă
Gândul meu să-l poți simți și auzi.
Nu stiu de-ai fost vis, lecție, poveste,
Un drum oprit la margine de stele
Dar ai ramas pe suflet veșnic scris
Ca o rugăciune arsă în gânduri efemere.
Și chiar de-n timp ne-am risipit tăcuți
Ca două ploi pierdute în pustie
În mine încă ești frumos si blând
În taina clipei ce a fost...și n-a mai fost să fie...
Îți scriu să-ți spun că visu-i destrămat
Rămân un gând pierdut în urma ta
C-azi plec cu inima făcută rană
C-am așteptat destul și în zadar...
Категория: Напутственные стихи
Все стихи автора: OneWineWoman
#unpahardepoezie #onewinewoman
Дата публикации: 25 апреля
Просмотры: 232
Стихи из этой категории
Amor de plâns
Versuri de plâns sunt în poezia mea,
Inimi rănite, de unde strânge curge.
Emoțiile și sentimentele au luat
un foc fierbinte.
O mică greșeală a distrus iubirea,
amorul frumos.
Ea.Își cere iertare în genunchi,
El nu o aude,
O rănește în continuare
Sentimentele ei pentru el,
Sunt doar o jucărie.
Autoare Alina Zamurca
Poezia compusă pe 24.08.2024
Timpul
Vreau să dau timpul înapoi
Înapoi atunci cand mai exista o șansa,
O speranta ca se mai poate întampla ceva.
Vreau să dau timpul înapoi
Atunci cand bătăile inimi mele
Pulsau sângele plin de speranță
Prin venele sănătoase și pure.
Vreau să dau timpul înapoi
Atunci când trupul era sănătos
Fără nici o zgârietură.
Vreau să dau timpul înapoi atunci cand
Sufletul era curat și nu știa
Ce înseamna dorul sau durerea provocata de el.
Să dau timpul înapoi atunci când
Nu știam ce-i suferința,
Nu știam ce-i durerea,
Când totul era o joacă
Și neliniștea nu exista.
Înapoi atunci când nu știam
Ce înseamnă să iubești pe cineva,
Când nu știam cum se simte
când ai inima însângerată
Peste tot rănită de cuțite, lame, drame
Și iubire falsă, doar pe interes.
Aș fi vrut să dau timpul înapoi
Și să petrec timp din nou cu tine
Deși ce imi doresc de fapt
Este liniștea dinaintea ta
Și înainte a orice are legarură cu tine.
Falsă idealizare
Te-am privit doar prin felul în care mi-am dorit,
Adevaratul tău chip ți l-am acoperit.
Intr-un loc departe l-am îngropat.
Și cu speranțe și idealuri locul l-am astupat .
Iarba a înverzit iar florile au înflorit,
S-au înălțat și din crescut nu s-au mai oprit.
Erau parfumate și frumoase,
Însă într-atât de mincinoase.
Erau așa mărețe și strălucitoare,
Însă atat de înșelătoare...
Flori albe ce se ofilesc în nopți stinghere
Fiindca pe lângă pure sunt și efemere.
Le-am îngrijit și le-am udat
Și să reziste le-am implorat.
Rugile mele au fost în zadar
Fiindca ele s-au ofilit pe dealul solitar.
Dar cum pot să te învinovățesc când eu te-am ascuns,
Te-am îngropat și m-am mințit până m-am convins
Ca ești chiar așa cum mi-am închipuit,
Însă tu defapt sub doeleanța mea erai acoperit,
De flori albe amăgitoare,
Care nu erau nimic mai mult decât speranțe trecătoare.
Război cu Mine
Fac din simplu un munte ce nu-l pot urca,
Un pas ușor devine luptă grea.
Sunt prinsă-ntr-o cursă ce n-are sfârșit,
Un suflet ce trage un trup istovit.
Respir, dar parcă doar ca să treacă timpul,
Fiecare clipă îmi macină ritmul.
Sunt moartă pe dinăuntru, dar port o mască,
O față zâmbitoare ce mă tot încearcă.
Criticul din mine șoptește-ntruna,
Ești mică, ești slabă, n-ai să muți luna.
Ce vise? Ce viață? Ce scop să mai ai,
Când mâinile tale sunt doar niște clape-ntr-un pian stricat?
Știu că va veni ziua să mă ridic,
Să mă vând pe timp și să număr nimic.
Un job, o luptă, o viață-n rutină,
Dar cum să construiesc când totul se dărâmă?
Visam să fiu măreață, să schimb lumea toată,
Dar acum mi-e teamă să ies pe poartă.
Sunt un labirint de frică, o mare de dor,
Înecată în valuri de „nu sunt destul” și „nu pot să zbor.”
Dar undeva, în praful ce-mi umple ființa,
Există poate, poate… o licărire, o speranță.
Că mâine, deși astăzi sunt neputincioasă,
Voi putea să fac pași chiar și-ntr-o lume ploioasă.
Până atunci, mă lupt cu mine mereu,
Un război tăcut între ce sunt și ce vreau eu.
Poate nu voi învinge, poate mă voi pierde,
Dar supraviețuiesc – și asta e o formă de a merge.
Amor de plâns
Versuri de plâns sunt în poezia mea,
Inimi rănite, de unde strânge curge.
Emoțiile și sentimentele au luat
un foc fierbinte.
O mică greșeală a distrus iubirea,
amorul frumos.
Ea.Își cere iertare în genunchi,
El nu o aude,
O rănește în continuare
Sentimentele ei pentru el,
Sunt doar o jucărie.
Autoare Alina Zamurca
Poezia compusă pe 24.08.2024
Timpul
Vreau să dau timpul înapoi
Înapoi atunci cand mai exista o șansa,
O speranta ca se mai poate întampla ceva.
Vreau să dau timpul înapoi
Atunci cand bătăile inimi mele
Pulsau sângele plin de speranță
Prin venele sănătoase și pure.
Vreau să dau timpul înapoi
Atunci când trupul era sănătos
Fără nici o zgârietură.
Vreau să dau timpul înapoi atunci cand
Sufletul era curat și nu știa
Ce înseamna dorul sau durerea provocata de el.
Să dau timpul înapoi atunci când
Nu știam ce-i suferința,
Nu știam ce-i durerea,
Când totul era o joacă
Și neliniștea nu exista.
Înapoi atunci când nu știam
Ce înseamnă să iubești pe cineva,
Când nu știam cum se simte
când ai inima însângerată
Peste tot rănită de cuțite, lame, drame
Și iubire falsă, doar pe interes.
Aș fi vrut să dau timpul înapoi
Și să petrec timp din nou cu tine
Deși ce imi doresc de fapt
Este liniștea dinaintea ta
Și înainte a orice are legarură cu tine.
Falsă idealizare
Te-am privit doar prin felul în care mi-am dorit,
Adevaratul tău chip ți l-am acoperit.
Intr-un loc departe l-am îngropat.
Și cu speranțe și idealuri locul l-am astupat .
Iarba a înverzit iar florile au înflorit,
S-au înălțat și din crescut nu s-au mai oprit.
Erau parfumate și frumoase,
Însă într-atât de mincinoase.
Erau așa mărețe și strălucitoare,
Însă atat de înșelătoare...
Flori albe ce se ofilesc în nopți stinghere
Fiindca pe lângă pure sunt și efemere.
Le-am îngrijit și le-am udat
Și să reziste le-am implorat.
Rugile mele au fost în zadar
Fiindca ele s-au ofilit pe dealul solitar.
Dar cum pot să te învinovățesc când eu te-am ascuns,
Te-am îngropat și m-am mințit până m-am convins
Ca ești chiar așa cum mi-am închipuit,
Însă tu defapt sub doeleanța mea erai acoperit,
De flori albe amăgitoare,
Care nu erau nimic mai mult decât speranțe trecătoare.
Război cu Mine
Fac din simplu un munte ce nu-l pot urca,
Un pas ușor devine luptă grea.
Sunt prinsă-ntr-o cursă ce n-are sfârșit,
Un suflet ce trage un trup istovit.
Respir, dar parcă doar ca să treacă timpul,
Fiecare clipă îmi macină ritmul.
Sunt moartă pe dinăuntru, dar port o mască,
O față zâmbitoare ce mă tot încearcă.
Criticul din mine șoptește-ntruna,
Ești mică, ești slabă, n-ai să muți luna.
Ce vise? Ce viață? Ce scop să mai ai,
Când mâinile tale sunt doar niște clape-ntr-un pian stricat?
Știu că va veni ziua să mă ridic,
Să mă vând pe timp și să număr nimic.
Un job, o luptă, o viață-n rutină,
Dar cum să construiesc când totul se dărâmă?
Visam să fiu măreață, să schimb lumea toată,
Dar acum mi-e teamă să ies pe poartă.
Sunt un labirint de frică, o mare de dor,
Înecată în valuri de „nu sunt destul” și „nu pot să zbor.”
Dar undeva, în praful ce-mi umple ființa,
Există poate, poate… o licărire, o speranță.
Că mâine, deși astăzi sunt neputincioasă,
Voi putea să fac pași chiar și-ntr-o lume ploioasă.
Până atunci, mă lupt cu mine mereu,
Un război tăcut între ce sunt și ce vreau eu.
Poate nu voi învinge, poate mă voi pierde,
Dar supraviețuiesc – și asta e o formă de a merge.
Другие стихотворения автора
Îl simt...
Închid ochii si îl simt
Îl simt adânc în mine
Papilele nu se dezmint
Simt gust de fericire...
Un dor de vin imi vine
Năvalnic mă-mpresoară
Nu l-aș pierde vreodată
E dulcea mea povară.
Închid ochii și îl simt
Sa plâng imi vine de-al său dor
Un dor ce nu piere nicicând
Doar zace intr-un pahar gol.
Ii simt mirosul...o dulce adiere
Se pitește în sufletul ce îl dorește
Îmi umple paharul de poezie
De-un an visul mi-l hrănește...
Oare de ce?....
Oare de ce gânduri ma dor?..
Atunci când seara vine,
Și lacrimi pe obraz cad de dor
Si-mi umplu paharul cu poezie!
Oare de ce nimic nu mai e?..
Din tot ce -am visat să fie
Vremuri apuse cu gândul la noi
Asteapta-n zadar ce n-o sa mai fie!
Oare de ce gândul la noi
În noapte sufletu-mi inundă?
Îmi recită despre un vin în doi
Valseaza...în lacrimi se scufunda!
Oare de ce simt ca ma pierd cu firea
Și aerul îmi pare tot mai greu?
Mi-e dureroasă și ischemica amintirea
Când îmi răsună doar numele tău!
Oare de ce sufletu-mi n-ai înțeles
Ca i-ai fost drag precum un vers!
Zi-mi cum sa te fac a fntelege
Ca în iubire nu există lege?
Dor... mi-e dor...
De-ai ști... de-ai sti cât mi-e de dor...
Mi-e dor de al tău vin dulceag
De parfumul lui, după care aș putea să mor...
Sa imi dispară fumul de țigară din al nopții prag.
Mi-e dor... de cum "mă îmbatai"
Când îmi turnai muza ta în pahar...
Cum sărutându-mă gustam o parte din rai
Și mă îmbrățișai de dragă ce-ți eram....
Mi-e dor... și nu pot decât să imi revin, să mă complac
Cu ideea că sufletu-mi va rămâne de dor prăfuit
Mult timp de-acum încolo... până peste timp
Ca sticla ce-am savurat-o în doi... de vin învechit...
Mi-e dor și pot doar să te scriu... mâna mi-e rece
Oare n-ai putea să-mi treci... în trecere?....
Cu o îmbrățișare toată să mă încălzești
Cu-n vin bun din crama ta, sufletul de dor să-l vindeci....?
Nu știu...
Nu știu dacă durerea-mi va trece cu timpul,
Știu doar că azi, timpul îmi trece cu durere
Când doar aș vrea să-ți mai simt vinul
Și-o ultimă îmbrățișare pe piele...
Nu știu dacă dorul mă va lăsa vreodată,
Să sting flacăra ce în suflet se aprinde
Căci tu ești visul meu, o lume neuitată,
În care timpul nu îmi mai aparține.
Nu știu de am să pot uita cândva
Cum zâmbetu-ți mă îmbăta ca vinul
Negândind că de tot vei pleca,
Strivind tot ce-mi dăruise destinul...
Nu știu nimic...și-ți scriu plină de gânduri
Și printre rânduri ascund câte-un fior,
Căci al meu dor nu are margini
Și doar așa pot umple, golul lăsat de noi...
De ziua iubirii
De ziua iubirii am ieșit la plimbare
Să mă încălzească razele de soare
Am primit în dar un buchet de flori
Galbene ca luna ce-am surprins-o-n zori.
Era un aer atât de cald și mirosea a primăvară
Pe străzi doar siluete zâmbitoare
Pășeam agale în gând cu tine
Și mă-ntrebam de ți-a plăcut...răvașul de iubire.
Mi-a fost atât de teamă să-l trimit
Mintea-mi spunea să nu, dar sufletul s-a-mpotrivit.
Și tot plimbându-mă prin gânduri
Am învins teama și ți-am lăsat niște rânduri.
N-astept răspuns... cred că nici nu aș vrea
Vreau doar să știi că m-am gândit la tine
A fost un gest din toată inima
Ce-aș vrea să îți rămână o dulce amintire.
Căci ai rămas imprimat în sufletul meu
Aș putea spune că mi l-ai pătat
Dar ar fi nedrept să spun acest lucru...
... azi doar, din nou, de dor....m-am îmbătat...
Poezia speranței
Azi poezia îmi este fericită,
Ieri mi-a ieșit atât de tristă
Mâine nu știu cum va mai fi
Ce amintiri în poezie voi jertfi....
Ieri poezia a sunat a ploaie
Azi printre rânduri stă un soare
Uneori versul se naște adorabil
Alteori pare că-i meteosensibil...
Ieri poezia mi-a fost ca un drog
Azi pare că-mi este un antidot
Ce curge prin artere și vene
Precum vinul, la imbuteliere...
Azi poezia îmi umple paharul
Ieri mi-a revărsat tot amarul
Maine-ar vrea să te aducă lângă mine
Sa reluăm ce n-am lăsat, frumos, să se termine...
Îl simt...
Închid ochii si îl simt
Îl simt adânc în mine
Papilele nu se dezmint
Simt gust de fericire...
Un dor de vin imi vine
Năvalnic mă-mpresoară
Nu l-aș pierde vreodată
E dulcea mea povară.
Închid ochii și îl simt
Sa plâng imi vine de-al său dor
Un dor ce nu piere nicicând
Doar zace intr-un pahar gol.
Ii simt mirosul...o dulce adiere
Se pitește în sufletul ce îl dorește
Îmi umple paharul de poezie
De-un an visul mi-l hrănește...
Oare de ce?....
Oare de ce gânduri ma dor?..
Atunci când seara vine,
Și lacrimi pe obraz cad de dor
Si-mi umplu paharul cu poezie!
Oare de ce nimic nu mai e?..
Din tot ce -am visat să fie
Vremuri apuse cu gândul la noi
Asteapta-n zadar ce n-o sa mai fie!
Oare de ce gândul la noi
În noapte sufletu-mi inundă?
Îmi recită despre un vin în doi
Valseaza...în lacrimi se scufunda!
Oare de ce simt ca ma pierd cu firea
Și aerul îmi pare tot mai greu?
Mi-e dureroasă și ischemica amintirea
Când îmi răsună doar numele tău!
Oare de ce sufletu-mi n-ai înțeles
Ca i-ai fost drag precum un vers!
Zi-mi cum sa te fac a fntelege
Ca în iubire nu există lege?
Dor... mi-e dor...
De-ai ști... de-ai sti cât mi-e de dor...
Mi-e dor de al tău vin dulceag
De parfumul lui, după care aș putea să mor...
Sa imi dispară fumul de țigară din al nopții prag.
Mi-e dor... de cum "mă îmbatai"
Când îmi turnai muza ta în pahar...
Cum sărutându-mă gustam o parte din rai
Și mă îmbrățișai de dragă ce-ți eram....
Mi-e dor... și nu pot decât să imi revin, să mă complac
Cu ideea că sufletu-mi va rămâne de dor prăfuit
Mult timp de-acum încolo... până peste timp
Ca sticla ce-am savurat-o în doi... de vin învechit...
Mi-e dor și pot doar să te scriu... mâna mi-e rece
Oare n-ai putea să-mi treci... în trecere?....
Cu o îmbrățișare toată să mă încălzești
Cu-n vin bun din crama ta, sufletul de dor să-l vindeci....?
Nu știu...
Nu știu dacă durerea-mi va trece cu timpul,
Știu doar că azi, timpul îmi trece cu durere
Când doar aș vrea să-ți mai simt vinul
Și-o ultimă îmbrățișare pe piele...
Nu știu dacă dorul mă va lăsa vreodată,
Să sting flacăra ce în suflet se aprinde
Căci tu ești visul meu, o lume neuitată,
În care timpul nu îmi mai aparține.
Nu știu de am să pot uita cândva
Cum zâmbetu-ți mă îmbăta ca vinul
Negândind că de tot vei pleca,
Strivind tot ce-mi dăruise destinul...
Nu știu nimic...și-ți scriu plină de gânduri
Și printre rânduri ascund câte-un fior,
Căci al meu dor nu are margini
Și doar așa pot umple, golul lăsat de noi...
De ziua iubirii
De ziua iubirii am ieșit la plimbare
Să mă încălzească razele de soare
Am primit în dar un buchet de flori
Galbene ca luna ce-am surprins-o-n zori.
Era un aer atât de cald și mirosea a primăvară
Pe străzi doar siluete zâmbitoare
Pășeam agale în gând cu tine
Și mă-ntrebam de ți-a plăcut...răvașul de iubire.
Mi-a fost atât de teamă să-l trimit
Mintea-mi spunea să nu, dar sufletul s-a-mpotrivit.
Și tot plimbându-mă prin gânduri
Am învins teama și ți-am lăsat niște rânduri.
N-astept răspuns... cred că nici nu aș vrea
Vreau doar să știi că m-am gândit la tine
A fost un gest din toată inima
Ce-aș vrea să îți rămână o dulce amintire.
Căci ai rămas imprimat în sufletul meu
Aș putea spune că mi l-ai pătat
Dar ar fi nedrept să spun acest lucru...
... azi doar, din nou, de dor....m-am îmbătat...
Poezia speranței
Azi poezia îmi este fericită,
Ieri mi-a ieșit atât de tristă
Mâine nu știu cum va mai fi
Ce amintiri în poezie voi jertfi....
Ieri poezia a sunat a ploaie
Azi printre rânduri stă un soare
Uneori versul se naște adorabil
Alteori pare că-i meteosensibil...
Ieri poezia mi-a fost ca un drog
Azi pare că-mi este un antidot
Ce curge prin artere și vene
Precum vinul, la imbuteliere...
Azi poezia îmi umple paharul
Ieri mi-a revărsat tot amarul
Maine-ar vrea să te aducă lângă mine
Sa reluăm ce n-am lăsat, frumos, să se termine...