In urma

Sunt fericit că pot a iubi. Sunt fericit să pot cuprinde în ochii mei orbi, frumuseți nesfîrșite crezute de basm și găsite. Cu vîntul în față, furtună în urmă, chemările-ascunse mă împing înainte și caut cu ochii făptura din zare ce tot îmi apare – năluca rămasă în depărtare.

Suntem făpturi zămislite în pîntecul Infinitului, ca dintr-un foc de paie din care scîntei ce scapără necontenit, strălucesc doar pentru o clipă.

Cîte scîntei străbat într-o viață prin spațiul ce noi îl atingem?! Ce e căldura ce ne înconjoară și arde subtil pe sub streașina casei ce ne e și școală?

Cu ochii deschiși, cu brațele-ntinse, suntem orbi și fără de mîini. Vrem să pășim, dar făr-de picioare, într-o realitate ce ne-o impunem în lipsa grădinii ce ne-o dorim, amețiți în minciuna ce ne-o rostim mereu și fără-ncetare. Construim realități, pe ruinele celor deja existente, și sperăm că ziua de mîine ne va aduce scăparea. Căutăm în absență, săpăm în cuvintele gurilor mute și gîndurilor tot mai tăcute, dar ne e teamă de adevărul ce bate mereu prin a noastră ființă. Trăim prin emoții, suntem noi înșine mănunchi de emoții.

Vibrăm, pulsăm, emitem lumină, continuu, mereu ca într-un dans – dansul Divin. Dar ne e frică, mereu ne e frică, și ardem mereu în pustiu. Ne agățăm mereu de un lujer, poate vom face chiar un mănunchi. Și tragem de el cu arzătoare sete de a avea, cuceri și înrobire. Totul ne pare să fie un joc și tîrziu absolutul ne vine. Trăind în umbra propriului nostru imperiu, mereu vom fi în căutare, uitînd ce suntem și că totul e doar o visare. Lumini îngenuncheate de propriul nostru abuz, cerșim cu neîncetare, sperînd că Firul Vieții ne vascoate Florile Fericirii în cale.

Mereu suntem seduși de ceea ce nu există dar vrem să avem și trăim în iluzii că merităm, că suntem mai buni, dar toți suntem niște nebuni în vîrtejul unui joc de șah. Ne credem regi și regine, făuritori de mari strategii, dar suntem doar făpturi de Lumină, călători dintr-un Întreg.

Trăim să simțim, visăm că trăim și într-un cerc ne regăsim. Nu prea înțelegem culorile ce ni se înșiră dar, cu nădejde, zîmbim. și, pas dupa pas, și încă unul, ne adunăm nisipu-n clepsidră. Nădejdea, ce ne-o purtăm cu grijă în palme, o-nchidem timid, adînc și departe de ochii lumii. Ne naștem în explozii de Stele, în focul etern al cunoașterii și primele gînduri ne sunt ancorate în prima sclipire de reîntregire. Dogme, credinți, povești și legende, ne mînă continuu spre același final: punctul de nou început, o transformare respinsă-n minciuna și-ascunsă în lăcomie. Cutia Pandorei, mărul Genezei, legende de început, aluat plămădit, Suflarea Divină, Big-Bangul creației noastre – iluzii ce le adunăm zi de zi cu speranța clipei de cer senin și albastru.

Doamne ce-ai făcut cu noi

Tu ne-ai adus desculți și goi

Pe-acest pămînt ce este sfint,

Sa creștem sa ne înmulțim

Sa ne iubim și să trăim.

De toate Doamne tu ne-ai dat

Și trup și minte neîncetat

Iar noi cei goi in suflet cu nevoi

Cei goi de dragoste in noi

Am uitat să-ți mulțumim

Pentru viața ce-o trăim.

Cit de mult as vrea si poate,

voi cersi nereusind

sa strabat si zi si noapte

daca si ar fi fiind.

O privire printre pagini

un cuvint inflaminzit

stiu ca este prea departe,

totusi eu am reusit.

Primeste-ti viata-n dar, tu Suflet ravasit,

Opreste te putin si Si te mai odihneste ,

Asaza te sub cerul clar de Rasarit

Sa vezi Lumina cum se naste

Si cum invaluie ființa  toata!

Si bucura te si mai iarta

Si nu mai fi tu necajit!

O viata ai, invata să trăiești!

Si nu mai alerga in mii de randuri …

Invata sa te odihnesti!

Opreste te si vezi Apusul!

Opreste ti mintea, aduna ti  gandul

Si bucura te de frumosul dar

Caci clipele prea repede se sting

Si mult prea repede ne trecem

Si ajungem tristi si reci la capat!

Fara a sti de ce-am trait

Si fara sa fi zabovit

In clar de Luna sa ne fi plimbat,

Si cantecul naturii sa il fi cantat!

O melodie este viata, Si noi compozitorii ei

Deci scrie-o  lin , si nu in graba,

Asterne strofele pe rand,

Ia pauza cand versul se destrama

Si ncepe de la capat surazand!

Singuratatea e pentru cine crede-n dor

Oameni, si avem sentimente toti

Inzestrati cu dar sau fara, golul este tot acolo.

Cu negare devenim mai pacatosi

Si fara, ne lasam pentru cei rai

Invinovatim pe cei dragi pentru plecare

Poate ne iese orgoliul-n cale

Dar fara nici un ignorant motiv:

Ii iubim pe cei iubiti

Fiindca singuri nu avem nimic de zis

  Atâtea posturi sunt vacante,

  Și-atâtea slujbe-s de făcut,

  Mai grele nu-mi vine a crede,

  Dar mai usoare sigur sunt!

De ce străjer,de ce mereu eu să veghez?

        O,pumn de lut,

   De ce-mi ceri socoteală?

Când destinația ta a fost sortită,

      Încă din plămădeală!

A patra strajă încă nu a trecut,

    Dar cu mine de mână,

    Nu vei mai fi doar lut!

Nu dispera,mai fă un pas

Chiar dacă-i șovăielnic,

Dă drumul lacrimei să curgă,

Căci ea te face mai puternic,

Privirea ațintește-o sus ,

Privește dincolo de zare

Chiar dacă-i intuneric mare,

Isus e dincolo de zare!

Privesc spre -atunci, la sufletul-mi crud

Cand te placeam , dar glasul-mi era mut

Cum ar fi fost sa iti fi scris

Cand adresa de email tu mi ai întins…

Întâmplător ne-am reîntâlnit?

Sau poate nu a fost sa fie,

Ce rost mai are sa ma -ntorc in timp?

Dar sentimentul pur de gingasie

Din ochii tai privindu-ma pe mine

Se asterne azi in vers de poezie

Cu drag, zâmbind…

N a fost sa fie!

Ma voi intoarce -n mireasma florilor de Mai

Si-n ale ei pasteluri dulci si calde

Imi voi așeza miresmele  din Rai

Pe aripi de ganduri visele sa-mi scalde.

Ma voi intoarce-n triluri diminetilor de vara,

In lumina razelor nascute-n răsărit,

Imi voi aseza petala cu petala

Pe aripi de păpădii, pan la asfințit…

Ma voi intoarce in racoarea ploilor de vara,

In aerul curat din muntele semeț

Imi voi aseza tulpina -n prag de seara

Pe aripi de brad pana la Cer măreț!

Ma voi întoarce -n gust de pepene galben,

Si -n dulcele de coaptǎ gutuie,

Voi degusta cu sete din vin rumen

Pe-aripi de toamna dulce-amaruie.

Ma voi intoarce -n griul gerului de iarna

Si-n fulgii mari  si-n glasul de colind,

Voi saruta cu ger intregul de arama

Pe-aripi de dor de tine suspinând…

Am zis sa ti scriu o poezie,

Dar cum sa adun cuvinte potrivite despre tine

Pe-o amarata foaie de hartie

Sa pot sa te descriu cu adevărat,

Sa pot reda fiorul de tine obsedat.

Am zis sa ti scriu o poezie ,

Dar cum sa folosesc cuvinte ordinare ?

Ar fi o crima !

Sa pun cuvinte la-ntamplare intr o rima

Cand tu , un absolut in tot ce esti

Ca un Luceafar Sfant pe Cer imi strălucești.

Am zis sa ti scriu o poezie

Dar prea sărace sunt cuvintele din dicționar

Ar trebui sa rup sclipiri de stele din înaltul Cer

Sa le- mpletesc cu versuri dulci din cântece de Înger

Si cu a Soarelui Sfânta Lumina

Sa-ti fac altar…

Aer proaspat de dimineti de munte

Tu esti

Izvor de apa pura

Imi esti

Soare cald la apus de septembrie   

Tu esti

Lumina calda in racoarea atator ani

Imi esti

Atingere de catifea pe pat de frunze

Tu esti

Parfum de flori , cafea si ciocolata

Imi esti.

Secunde , minute si ore si ani,

In Timpul ce trece fara noi

Eu te am.

In suflet , in soare , in frunze si flori

Lumina mea calda,

A inimii Dor.

Tu te-ai uitat in ochii mei

Deci stii cu siguranta ce-ascund ei,

Cat oft ca nu te am , macar o clipa

Caci fiecare zi ce trece e-o ripisa…

Tu  te-ai uitat in ochii mei si -ai stat

Si -am inteles atunci ce-mi este dat,

Sa te tanjesc desi nu pot sa fac nimic,

Sa te visez, sa te sarut, sa te ating…

Tu te ai uitat in ochii mei si ai zis cu ei

Ca intr un vis, ca vrei

Si -am inteles ,

dar ce folos cand timpul strica?

Ma -ntreb de ce asa mereu

Cad mult, fara sa vreau , in fluturi

Ce snoaba inima sa am

Sau doar o fi pt a scrie randuri?

Ploua din Cer

Ploua din Cer cu stropi înmiresmați,

Cat de frumos miroase ploaia -n seri de vara

Iar eu, cu gandul tot la tine,

Insir cuvinte pe o foaie de hartie,

A nu stiu cata oara…

Cat de frumos se-astern picuri de ploaie

Pe frunzele si florile de verde sănătos,

Cat de duios adie gândul meu spre tine

Atent ,  sa nu-mi  șteargă sărutul

De pe ale sale aripi fine…

Cat de frumos sopteste ploaia asta seara,

Tot despre tine si ale tale carismatice culori,

Iar eu ascult atent Dulcele-i cantec

Si nu mai stiu daca -i visare

Caci fiecare vers e un buchet de flori…