Gânduri 6
Gândirea unui copil
Liberă de constrângeri,
Descoperă viața abil
În drumul plin de disjungeri.
Tot ce-n afară privește
Îl interesează și captează.
Flori, copaci, animale iubește
Și-n suflet le sculptează.
Sunetele muzicii îl provoacă
La ritmul minunat al vieții.
Jocurile inteligente-s cojoacă,
Iar bucuria, spiritul tinereții.
Când adolescența capătă
Aripi cu avânt spre majorat,
Gândurile mărețe îl poartă
Uimit pe un teren nearat.
Maturitatea oare îl va învăța
Dacă semințele vor rodi.
Iar ziua de mâine-l va răsfăța,
Sau îl va iscodi, îmbrobodi.
Fascinația succeselor dorite
Va schimba inima de copil?
Va amorți tărâmurile bătătorite
Și va stopa amintirea în ostil?
Стихи из этой категории
Dialog cu Dumnezeu
Dacă te plictisești acolo sus,
Nu o să te țin mult de vorbă.
Îți spun pe scurt.
Nu vreau să te mai văd.
Te întreb, ce vezi în cearcănele mele,
In ochii roșii, plânși?
Păcate, nesimțire,
Poate chiar lipsă de empatie?
Ce vezi in părul smuls din creștet,
În palmele rănite?
Un simț de superioritate?
O să te surprind.
Nu mă consider mai bună decât cei din jur,
Doar mai bună decât tine.
Aș fi făcut lumea în 8 zile,
Ca o zi să o ofer iubirii.
Știai că indiferența ne ucide, ne macină oasele murdare
Știai că lumea noastră, cea de jos, este întinată.
Stau aici încăpățânată, in fața ta și îți spun:
Nu ai făcut lumea perfectă.
Nu te pot iubi și nu te pot ierta.
Aștept răspunsul tău cu nerăbdare,
În pustiu întunecat,
În liniște deplină.
Trebuie s-o fac.
Sunt într-un război ne-ncetat
Lupt pentr-un vis, total demoralizat,
Vis ce mă ține-n viață
Și mereu îmi dă speranță.....
Îmi dă speranța că poate într-o zi....
Așa rănit cum sunt lângă tine voi putea fi....
Nu știu de ce,
Dar parcă-s blestemat
Pe front aerul e rece
Iar eu de regrete-s înconjurat....
Nu știu cât mai rezist
Dar știu că trebuie s-o fac,
Sunt din ce în ce mai trist
Cu moralul la pământ stau și zac....
Mă simt ca-n iad
Doar că-n flăcari de gheață ard
Vin-o lângă mine
Ajută-mă să-nving
Am nevoie de tine
Focul rece să-l sting
Nu mă lăsa să ard singur în întuneric
Vin-o lângă mine prințesă....
Te vreau
Te vreau
Copac peste prăpastie
Aplecat
Șuvoaie și stânca
Să se înspăimânte
De a ta rădăcină
Drept punte
Eu să te străbat
Pășind pios
Cu frica de genune.
Iar dacă fulgerat
Tu vei cădea
Voi incrusta
Din a ta tulpină
Scaun voievodal
Și ramurilor tale
mă voi ruga
Să-mi fie pildă.
Rămâi copacul temerar
Din viața mea.
Cursul vietii
Eram acasa,ma gandeam cum ar fii viata mea in viitor
O sa fiu in tari straine, o sa fiu un calator.
Trecut-au anii nu demult,vazui acum ce gandeam atunci.
Acum imi este clar ca noi suntem creatorii
Cum astazi te gandesti
Maine deja traiesti .
Gandeste omule bine
Bucura-te de tot
Asa a zis si Tatal
Cuvantul are un rost.
Cuvantul iti da viata
Cuvantul te mareste
Cuvantul te destrama
Cuvantul te sfinteste.
Tot încerci...
Domn poet, te apuci de scris? Crezi că poți? Ia pixu'-n mână!
Etalează-ți bătăturile, cănd stai p-un vers o săptămână.
Ochii dor, coloana-i strâmbă, capu' bubuie, te face psihic,
Ia o pauză, amână, mai citește...când revi, ai tot nimic.
Ai strâns idei, da' nu se leagă,
Mai rapid te legi în beci,
Fiind alergic la progres, parcă inspirația pleacă,
Ai o strofă, vers cu vers, fie ea și slabă,
C-ai găsit o altă rimă nasoală, în afară de: ,,veci".
Las-o moartă, însfârsit foaia-i pătată,
Ai trecut Tabula Rasa, acum la următoarea treci!
Capu' de-ntrebări îl seci: Cum începi? Și cui-i pasă?
Că tu ai lilieci în casă,
La cum cauți prin cuvinte, ai în minte biblioteci.
Iar te-ntorci de-la-nceput dinnou,
Ș-acum urmează continuarea,
A doua strofă, a trei-a patra, devastarea-ți schimbă starea.
Vezi că: prima nu mai are sens, a doua are alt subiect,
A treia-i scrisă prea complex, și abia ce-ai terminat a patra,
Când observi c-ai intelectu' gata, macarale sunt destule!
Bagă FIFA, lasă arta! Că la cât de rea e,
La scăriile viitoare, mai bine ratează treapta!
Hai mai bine să: Calmează-te!
Că te văd că-ncerci întruna...
Lasă gluma, lasă arfele, dacă vrei ca să fi bun:
Ia-l de creangă p-Eminescu, și zi-ne în ce fază-i luna!
Fă eseu de zece pagini! Explicând ce anotimp e,
Umple foaia cu adjective, lasă arborii-n paragini,
Plebii n-au de un'-să știe, n-o mai nins la ei în casă,
Ca să aibă imaginații!
Epitete fără noimă, presărate cu limbaj arhaic,
,,Ai dracu' pungașii naibii!
Mă uit în dex, ca să par doxă,
Ș-ăstia cred că-s văr cu Stalin!"
Zi-le despre noi doi goi, într-o zi de joi!
Și că de la-atât banal în rime, mă doare puțin la...ploi...
Să dea bine la ureche, forțează și niște cuvinte,
Relochează-n texte verbe, fiindcă merge... zic ce știi?
Totul pentru: să rimeze!
,,N-am făcut degeaba școală, sensu' e direcție!
Cade foaia-n verticală, și ce dacă?
Nu se-aplică atunci când scri!!"
Și pentru orgoliu' tău, crede-te spuma din spume!
Spune-le la toți pe nume, că tu ești pe vers dulău,
Că tu scrii pe-o piesă, cât alții pe albume,
Și nimeni nu-ți poate spune, dacă ești, sau nu capabil,
Ei bine...uite-un adevăr:
Oribil cu felicitări! Penibil cu steluță!
Mediocru în cele mai rele stări! Ia ca premiu-o săniuță!
Cringe-u' a devenit palpabil,
Stai potol cu mintea-ți sumbră!
Ce? Te-ai fript cu limba-n supă-n vis
Și hata, te-ai trezit valabil?
Minus doi, acum stai jos! Ș-alunecă te rog din loc!
Până-n vale-n primu' gard... te oprești când auzi: POC!
Treci de el, pe stânga-i grajdiu', acol' se cere validare!
Patrupezi, cu ochii-n soare, care simt rodaj poetic,
Și devin experți în toate.
Nu te pun io să fi bun; lafel cum nimeni nu te-obligă,
Unde banu' nu contează,
Masele-ți dau viață... elita te ține-n priză,
Să critici e o invitare, d-aia multora l-e frică,
Nu vreau jocu', vreau schimbare, aroganța strică.
Mă oftic, că din păcate: mumia avea dreptate!
,,Ușor de scris, când n-ai nimic de zis",
Și așa e! Cu mult nimic, și foiile decorate,
Somitate cu cantitate lirică și castitate critică în spate,
A setat, si mulți ca el, un trend de haine deja-purtate.
Așa... și eu cum sunt? De-mi permit să critic...
Eu cu fiecare pas făcut, îmi vine tot mai greu să scriu,
Fac varice la degetul scurt, și ăl' mare-i mijlociu.
O fi foaia figurantă, sau face figuri de stil,
C-am desfigurat pixu',
Doar un click, fără cerneală,
Întâi cărbuni, după substanță,
Fiind metaforat de viu...
Mii de creiere spălate, ascunse de-o perdea de fum,
Inspiră siguranță de la fumuri expirate;
Cu buzele uscate, și cu oxigen în rate,
Cenzurează filmele deja rulate,
Să-și facă colier din filtru.
Ce vreau să zic e că:
Puțini își iau timp să asculte,
Ăia care-o fac, defapt nu înțeleg prea multe,
Ăia care ințeleg, simt nevoia să-te-ajute, cu păreri,
Tu le iei ca și insulte...
Blocat în cerc cu capete pătrate, nu vezi bine cum ești TU!
Oameni critică, aplaudă... indiferent, apreciază gestu'!
Ieșind în largul poeziei, dai de valuri cu cuvinte reci!
Și când geniu' nu-i de treabă, treaba e să tot încerci...!
Denis Poetu' - ,,Tot încerci..." 2024
Singuratic
Și dacă aș vorbi cu luna
Și aș cânta sumbru-n arcuș,
Mi-ar fi sufletul furtuna
Ce lăsă-n urmă pași de tuș.
Și alinări de ar mai fi
Pe parcursul vieții mele,
Inima mi-aș jertfi,
Să-ți pot uita și numele.
Fericirea de-aș găsi
Ca să nu te mai aștept,
Te-aș lăsa, te-aș părăsi
A mea cale s-o îndrept.
Viață cu amărăciune
Și de lacrimi plină,
Scrie eul cu-n tăciune
Versuri pline cu lumină.
Cuprins de frică-n întuneric
Și-nsetat de foc,
Muză, ecoul liric,
Șoapte suave puse-n joc.
Dialog cu Dumnezeu
Dacă te plictisești acolo sus,
Nu o să te țin mult de vorbă.
Îți spun pe scurt.
Nu vreau să te mai văd.
Te întreb, ce vezi în cearcănele mele,
In ochii roșii, plânși?
Păcate, nesimțire,
Poate chiar lipsă de empatie?
Ce vezi in părul smuls din creștet,
În palmele rănite?
Un simț de superioritate?
O să te surprind.
Nu mă consider mai bună decât cei din jur,
Doar mai bună decât tine.
Aș fi făcut lumea în 8 zile,
Ca o zi să o ofer iubirii.
Știai că indiferența ne ucide, ne macină oasele murdare
Știai că lumea noastră, cea de jos, este întinată.
Stau aici încăpățânată, in fața ta și îți spun:
Nu ai făcut lumea perfectă.
Nu te pot iubi și nu te pot ierta.
Aștept răspunsul tău cu nerăbdare,
În pustiu întunecat,
În liniște deplină.
Trebuie s-o fac.
Sunt într-un război ne-ncetat
Lupt pentr-un vis, total demoralizat,
Vis ce mă ține-n viață
Și mereu îmi dă speranță.....
Îmi dă speranța că poate într-o zi....
Așa rănit cum sunt lângă tine voi putea fi....
Nu știu de ce,
Dar parcă-s blestemat
Pe front aerul e rece
Iar eu de regrete-s înconjurat....
Nu știu cât mai rezist
Dar știu că trebuie s-o fac,
Sunt din ce în ce mai trist
Cu moralul la pământ stau și zac....
Mă simt ca-n iad
Doar că-n flăcari de gheață ard
Vin-o lângă mine
Ajută-mă să-nving
Am nevoie de tine
Focul rece să-l sting
Nu mă lăsa să ard singur în întuneric
Vin-o lângă mine prințesă....
Te vreau
Te vreau
Copac peste prăpastie
Aplecat
Șuvoaie și stânca
Să se înspăimânte
De a ta rădăcină
Drept punte
Eu să te străbat
Pășind pios
Cu frica de genune.
Iar dacă fulgerat
Tu vei cădea
Voi incrusta
Din a ta tulpină
Scaun voievodal
Și ramurilor tale
mă voi ruga
Să-mi fie pildă.
Rămâi copacul temerar
Din viața mea.
Cursul vietii
Eram acasa,ma gandeam cum ar fii viata mea in viitor
O sa fiu in tari straine, o sa fiu un calator.
Trecut-au anii nu demult,vazui acum ce gandeam atunci.
Acum imi este clar ca noi suntem creatorii
Cum astazi te gandesti
Maine deja traiesti .
Gandeste omule bine
Bucura-te de tot
Asa a zis si Tatal
Cuvantul are un rost.
Cuvantul iti da viata
Cuvantul te mareste
Cuvantul te destrama
Cuvantul te sfinteste.
Tot încerci...
Domn poet, te apuci de scris? Crezi că poți? Ia pixu'-n mână!
Etalează-ți bătăturile, cănd stai p-un vers o săptămână.
Ochii dor, coloana-i strâmbă, capu' bubuie, te face psihic,
Ia o pauză, amână, mai citește...când revi, ai tot nimic.
Ai strâns idei, da' nu se leagă,
Mai rapid te legi în beci,
Fiind alergic la progres, parcă inspirația pleacă,
Ai o strofă, vers cu vers, fie ea și slabă,
C-ai găsit o altă rimă nasoală, în afară de: ,,veci".
Las-o moartă, însfârsit foaia-i pătată,
Ai trecut Tabula Rasa, acum la următoarea treci!
Capu' de-ntrebări îl seci: Cum începi? Și cui-i pasă?
Că tu ai lilieci în casă,
La cum cauți prin cuvinte, ai în minte biblioteci.
Iar te-ntorci de-la-nceput dinnou,
Ș-acum urmează continuarea,
A doua strofă, a trei-a patra, devastarea-ți schimbă starea.
Vezi că: prima nu mai are sens, a doua are alt subiect,
A treia-i scrisă prea complex, și abia ce-ai terminat a patra,
Când observi c-ai intelectu' gata, macarale sunt destule!
Bagă FIFA, lasă arta! Că la cât de rea e,
La scăriile viitoare, mai bine ratează treapta!
Hai mai bine să: Calmează-te!
Că te văd că-ncerci întruna...
Lasă gluma, lasă arfele, dacă vrei ca să fi bun:
Ia-l de creangă p-Eminescu, și zi-ne în ce fază-i luna!
Fă eseu de zece pagini! Explicând ce anotimp e,
Umple foaia cu adjective, lasă arborii-n paragini,
Plebii n-au de un'-să știe, n-o mai nins la ei în casă,
Ca să aibă imaginații!
Epitete fără noimă, presărate cu limbaj arhaic,
,,Ai dracu' pungașii naibii!
Mă uit în dex, ca să par doxă,
Ș-ăstia cred că-s văr cu Stalin!"
Zi-le despre noi doi goi, într-o zi de joi!
Și că de la-atât banal în rime, mă doare puțin la...ploi...
Să dea bine la ureche, forțează și niște cuvinte,
Relochează-n texte verbe, fiindcă merge... zic ce știi?
Totul pentru: să rimeze!
,,N-am făcut degeaba școală, sensu' e direcție!
Cade foaia-n verticală, și ce dacă?
Nu se-aplică atunci când scri!!"
Și pentru orgoliu' tău, crede-te spuma din spume!
Spune-le la toți pe nume, că tu ești pe vers dulău,
Că tu scrii pe-o piesă, cât alții pe albume,
Și nimeni nu-ți poate spune, dacă ești, sau nu capabil,
Ei bine...uite-un adevăr:
Oribil cu felicitări! Penibil cu steluță!
Mediocru în cele mai rele stări! Ia ca premiu-o săniuță!
Cringe-u' a devenit palpabil,
Stai potol cu mintea-ți sumbră!
Ce? Te-ai fript cu limba-n supă-n vis
Și hata, te-ai trezit valabil?
Minus doi, acum stai jos! Ș-alunecă te rog din loc!
Până-n vale-n primu' gard... te oprești când auzi: POC!
Treci de el, pe stânga-i grajdiu', acol' se cere validare!
Patrupezi, cu ochii-n soare, care simt rodaj poetic,
Și devin experți în toate.
Nu te pun io să fi bun; lafel cum nimeni nu te-obligă,
Unde banu' nu contează,
Masele-ți dau viață... elita te ține-n priză,
Să critici e o invitare, d-aia multora l-e frică,
Nu vreau jocu', vreau schimbare, aroganța strică.
Mă oftic, că din păcate: mumia avea dreptate!
,,Ușor de scris, când n-ai nimic de zis",
Și așa e! Cu mult nimic, și foiile decorate,
Somitate cu cantitate lirică și castitate critică în spate,
A setat, si mulți ca el, un trend de haine deja-purtate.
Așa... și eu cum sunt? De-mi permit să critic...
Eu cu fiecare pas făcut, îmi vine tot mai greu să scriu,
Fac varice la degetul scurt, și ăl' mare-i mijlociu.
O fi foaia figurantă, sau face figuri de stil,
C-am desfigurat pixu',
Doar un click, fără cerneală,
Întâi cărbuni, după substanță,
Fiind metaforat de viu...
Mii de creiere spălate, ascunse de-o perdea de fum,
Inspiră siguranță de la fumuri expirate;
Cu buzele uscate, și cu oxigen în rate,
Cenzurează filmele deja rulate,
Să-și facă colier din filtru.
Ce vreau să zic e că:
Puțini își iau timp să asculte,
Ăia care-o fac, defapt nu înțeleg prea multe,
Ăia care ințeleg, simt nevoia să-te-ajute, cu păreri,
Tu le iei ca și insulte...
Blocat în cerc cu capete pătrate, nu vezi bine cum ești TU!
Oameni critică, aplaudă... indiferent, apreciază gestu'!
Ieșind în largul poeziei, dai de valuri cu cuvinte reci!
Și când geniu' nu-i de treabă, treaba e să tot încerci...!
Denis Poetu' - ,,Tot încerci..." 2024
Singuratic
Și dacă aș vorbi cu luna
Și aș cânta sumbru-n arcuș,
Mi-ar fi sufletul furtuna
Ce lăsă-n urmă pași de tuș.
Și alinări de ar mai fi
Pe parcursul vieții mele,
Inima mi-aș jertfi,
Să-ți pot uita și numele.
Fericirea de-aș găsi
Ca să nu te mai aștept,
Te-aș lăsa, te-aș părăsi
A mea cale s-o îndrept.
Viață cu amărăciune
Și de lacrimi plină,
Scrie eul cu-n tăciune
Versuri pline cu lumină.
Cuprins de frică-n întuneric
Și-nsetat de foc,
Muză, ecoul liric,
Șoapte suave puse-n joc.
Другие стихотворения автора
Despărțirea
Nu-ncerca să vii la mine,
Nu-ncerca, că-i în zadar.
Afecțiunea mea pentru tine
N-a fost decât un amar.
Drum coiește-ți înainte!
Și voi încerca pe cât pot,
Iubire-mi s-o scot din minte
Fără sunetul de tropot.
Voi uita de-ale tale mângâieri,
De sărutul tău amăgitor.
Voi uita tot ce-a fost ieri,
Căci nu a fost decât un nor.
Simfonia La porțile Crăciunului
La ferestre sunt ghivece cu flori albe, ce priveliște!
În inimi înmuguresc sentimente pure și de liniște.
Pe fețe se imprimă sentimentul fericirii și mulțumirii.
Spre noi, așteptăm să vină adierea bunăstării și împlinirii.
Din toate părțile se adună sămânța înțelegerii astrale,
Cu care forțele spiritului depășesc momentele banale,
Și toate gândurile se concentrează asupra celor dragi.
Pentru momentele ce se întâmplă în această zi minunată,
Când toată suflarea familiei cu mic cu mare este adunată,
Sub toate acoperișurile, brazii împrospătează căminele
Așa cum reproducerea florii prin polen staminele.
Și prin verdele crud și îmiresmat ce însuflețesc atmosfera,
De ramurile vieții veșnice-s simboluri ce crează umbelifera
Și exprimă micile și marile creații ale omului și naturii.
Prin spiritul Crăciunului se transmit stări sufletești.
Deci nenumărate clipe plăcute, emoționale vestești.
Sărbătoare caldă a întregii suflări acoperită de neaua albă,
Strălucitoare atmosferă aducătoare de plumburie salbă,
Noapte sfântă luminată de dragostea nutrită acestei tradiții.
Toate într-un dans cu prepoziții, conjuncții sunt apariții,
Ce crează simfonia feerică a unui ideal dorit în sfera realului.
#My Angel
Why I want to be so calm
When I read a biblical psalm?
The feeling that an angel
By my side is not a stranger.
His halo guards me and freshen
And directs me from the heaven,
It gives me the strength to hope
Like the flower opening its lobe.
In my dream it appears as a blessing
Intertwines my thought with refreshing,
It lights up my mind and heart
Following them according to a chart.
My being flooded with feelings
He can have with me some dealings,
But I feel ennobled and protected
As if I were to heaven connected.
Dorință neîmplinită
Oare fugit-a gândul de la tine
Și n-aș putea să mai gândesc.
Dar ce să fac de-mi vii în minte
Și dacă-n ochi te oglindesc.
Nu poți ca să-mi mai ieși în cale
Ci doar în gând să te-ntânesc.
Dar pot eu oare ca vreodată
Din minte să mi te gonesc?
Să-ți spun că drag mi-ești și acuma
Deși aici, cu mine nu mai ești.
Dorința în zadar s-ar zbuciuma,
Și-n suflet dorul aprig răsucești.
În vis, natura
În poiana încărcată cu flori
Soarele răsare dis în zori.
Mândru se-așează în zare
Și încălzește întreaga suflare.
Din tulpina verde și firavă
Creând o întreagă dumbravă,
Se naște din boboc o floare
Frumoasă ca ruptă din culoare.
Deschisă într-o noanță albastră
Cu ochiul îndreptat printr-o fereastră,
Spre orizont, nevoia spre a lumina
Și caută-n aer vântul spre a germina.
Un nor se-mprietenește cu Soarele
Și își descarcă tunând izvoarele,
Dăruind împreună, de milenii
Viață înmiresmată, multicoloră poienii.
Despărțirea
Nu-ncerca să vii la mine,
Nu-ncerca, că-i în zadar.
Afecțiunea mea pentru tine
N-a fost decât un amar.
Drum coiește-ți înainte!
Și voi încerca pe cât pot,
Iubire-mi s-o scot din minte
Fără sunetul de tropot.
Voi uita de-ale tale mângâieri,
De sărutul tău amăgitor.
Voi uita tot ce-a fost ieri,
Căci nu a fost decât un nor.
Simfonia La porțile Crăciunului
La ferestre sunt ghivece cu flori albe, ce priveliște!
În inimi înmuguresc sentimente pure și de liniște.
Pe fețe se imprimă sentimentul fericirii și mulțumirii.
Spre noi, așteptăm să vină adierea bunăstării și împlinirii.
Din toate părțile se adună sămânța înțelegerii astrale,
Cu care forțele spiritului depășesc momentele banale,
Și toate gândurile se concentrează asupra celor dragi.
Pentru momentele ce se întâmplă în această zi minunată,
Când toată suflarea familiei cu mic cu mare este adunată,
Sub toate acoperișurile, brazii împrospătează căminele
Așa cum reproducerea florii prin polen staminele.
Și prin verdele crud și îmiresmat ce însuflețesc atmosfera,
De ramurile vieții veșnice-s simboluri ce crează umbelifera
Și exprimă micile și marile creații ale omului și naturii.
Prin spiritul Crăciunului se transmit stări sufletești.
Deci nenumărate clipe plăcute, emoționale vestești.
Sărbătoare caldă a întregii suflări acoperită de neaua albă,
Strălucitoare atmosferă aducătoare de plumburie salbă,
Noapte sfântă luminată de dragostea nutrită acestei tradiții.
Toate într-un dans cu prepoziții, conjuncții sunt apariții,
Ce crează simfonia feerică a unui ideal dorit în sfera realului.
#My Angel
Why I want to be so calm
When I read a biblical psalm?
The feeling that an angel
By my side is not a stranger.
His halo guards me and freshen
And directs me from the heaven,
It gives me the strength to hope
Like the flower opening its lobe.
In my dream it appears as a blessing
Intertwines my thought with refreshing,
It lights up my mind and heart
Following them according to a chart.
My being flooded with feelings
He can have with me some dealings,
But I feel ennobled and protected
As if I were to heaven connected.
Dorință neîmplinită
Oare fugit-a gândul de la tine
Și n-aș putea să mai gândesc.
Dar ce să fac de-mi vii în minte
Și dacă-n ochi te oglindesc.
Nu poți ca să-mi mai ieși în cale
Ci doar în gând să te-ntânesc.
Dar pot eu oare ca vreodată
Din minte să mi te gonesc?
Să-ți spun că drag mi-ești și acuma
Deși aici, cu mine nu mai ești.
Dorința în zadar s-ar zbuciuma,
Și-n suflet dorul aprig răsucești.
În vis, natura
În poiana încărcată cu flori
Soarele răsare dis în zori.
Mândru se-așează în zare
Și încălzește întreaga suflare.
Din tulpina verde și firavă
Creând o întreagă dumbravă,
Se naște din boboc o floare
Frumoasă ca ruptă din culoare.
Deschisă într-o noanță albastră
Cu ochiul îndreptat printr-o fereastră,
Spre orizont, nevoia spre a lumina
Și caută-n aer vântul spre a germina.
Un nor se-mprietenește cu Soarele
Și își descarcă tunând izvoarele,
Dăruind împreună, de milenii
Viață înmiresmată, multicoloră poienii.