Dezlegare
azi mă gândesc să te înconjor cu toată înțelegerea mea
vei fi mai liberă decât n-ai fost niciodată
imaginează-ți că te-ai privi în oglindă
și ți-ai vedea epiderma printr-o lentilă de telescop
ca un peisaj selenar
sau că ți-ai asculta inima la stetoscop
bătând ca tobele din „Nessun Dorma” a lui Puccini
în templul sufletului tău
nu că nu te-ai privi și asculta singură
dar ar fi altceva
mi-ai putea spune că în acele momente
te simți ca o navă spațială care învinge gravitația
că auzi strigătele de disperare ale fulgilor de nea
sau ale pașilor mei
călcându-ți pe inimă
asurzindu-te…
Стихи из этой категории
Recul
cel mai mult timp petreci în trecut
deșirând viața ca pe un pulover vechi
lăsat în uitare
mâine îl vei împleti la loc cu nasturi din cochilie de melc
și anchior
să fie cool
vei mai adăuga și ziua de azi de pe alt ghem
cu ață de altă culoare
îți vei face un ceai chinezezc
și vei fuma o țigară
cât timpul se încolăcește în jurul tău
ca un șarpe
îți amintești ultimul sărut
primit într-o dimineață geroasă de februarie
prima noapte de dragoste
alte lucruri din vitrina ta cu trofee mărunte
pe care nu știi niciodată unde să le pui
și în ce ordine
noroc că de-o vreme nu se mai întâmplă nimic
n-a mai rămas loc să adaugi și altele
tristeții i-ai făcut loc în sertarele înțepenite
ale sufletului
celebra formulă a lui Eistein devine pe zi ce trece
tot mai inaplicabilă
în viața ta n-a mai supraviețuit decât o mișcare inerțială
de respingere
starea aceea în care te simți dezbrăcată de spațiu și timp
liberă…
pulchritudinous
Incepi sa te ineci, caci nici un ochi nu te admira, nici un gand nu te ajunge si nici un glas nu ti rosteste numele. Cat de mult trebuie sa fi, cat spatiu trebuie sa ocupi, cata zarva trebuie sa faci ca sa intorci un cap. Te scufunzi, fiindca totul e translucid, iar un registru de intalniri se vede prin tine. Esti un ecou printre glasuri ferme si o oglinda printre fete, si totusi te intrebi” Nici de tine nu ti convine”. Te scufunzi, pentru ca universal tau e plin si totusi traiesti la periferie. Te invarti cu trenul, un psager clandestine. ” Ah, oare cum o fi in inima orasului! ” , iar portile in nas ti se inchid. Te scufunzi, dar apa e aceeasi, si malul, si turnul de veghe. Din barca sar cu toti si trec , nici o privire, caci ei acum invata ,”Iar ea innoata bine”, atat stiu despre tine. Picioarele ti sunt grele, si bijuterii sau adunat de parca nici nu au existat. Si totusi au existat mai mult decat tine, ah, iar te ineci si nu ai de ce sa te apuci, caci apa e aceeasi, si tu esti tot la fel.
Numerele
Lui Nichita Stănescu îi plăceau numerele
începând cu unu
care era chiar el
toate celelalte numere începeau de la doi
și se supuneau principiilor matematice de bază
adică adunării, scăderii, înmulțirii și împărțirii
unu însă făcea excepție de la regulă
nu-l puteai aduna pe Nichita Stănescu cu altceva nici scădea, înmulți sau împărți
orice operație cu Nichita Stănescu ar fi fost incompatibilă din start
fiindcă nu exista o corespondență între el și excesul de lucruri sau de ființe din jur
prin moarte el a rămas tot unu
o capră mâncată de 100 de lupi nu scade nici nu crește numărul lupilor
cu sau fără capră sunt tot 100 de lupi
iar mulțimea vidă a caprelor mâncate de lupi poate fi demonstrată doar matematic
cred
capra face parte din altă ecuație și nu influențează mersul stelelor pe cer
nici dansul nocturn al melcilor
matematic vorbind un iepure adunat scăzut înmulțit, împărțit la o vulpe
nu face nimic
într-o astfel de relație unu rămâne tot unu
sau una
Nichita Stănescu a înțeles că nu poate fi compatibil nici cu o pasăre nici cu o femeie
nefiind nici pasăre nici femeie și că nu se poate aduna împărți scădea și înmulți cu nimeni...
Vise în zori
Umblând printre spini
La apus de soare,
Picioarele-s goale
Nimic nu mă doare.
Sângerează în vale
Câmpul cu ciulini.
Caut sămânță
De doruri purtătoare
S-o arunc pe coline
La anul roditoare
De clipe și destine
Fără sentință.
Și adese ori
După ecou alerg
Nu uita sunt călător,
Destinul nu mi-l șterg
Și mă întorc trăitor
De vise în zori.
Intrebari pentru Ateu
Tu ai facut ceva ca s-a existi?
Tu fara plata azi pasesti pamintul.
Tu ai muncit ca azi sa poti privi,
Sau sa auzi si sa rostesti cuvinte?
Si oare astazi cum vei adormi?
Sau oare cine va roti Pamintul?
Si datorita cui te vei trezi
Sau cine pregateste anotimpul?
Noi n-am facut nimic sa existam
Si totusi creator exista
Noi n-am facut nimic sa respiram
Dar inima nu se opreste.
Recul
cel mai mult timp petreci în trecut
deșirând viața ca pe un pulover vechi
lăsat în uitare
mâine îl vei împleti la loc cu nasturi din cochilie de melc
și anchior
să fie cool
vei mai adăuga și ziua de azi de pe alt ghem
cu ață de altă culoare
îți vei face un ceai chinezezc
și vei fuma o țigară
cât timpul se încolăcește în jurul tău
ca un șarpe
îți amintești ultimul sărut
primit într-o dimineață geroasă de februarie
prima noapte de dragoste
alte lucruri din vitrina ta cu trofee mărunte
pe care nu știi niciodată unde să le pui
și în ce ordine
noroc că de-o vreme nu se mai întâmplă nimic
n-a mai rămas loc să adaugi și altele
tristeții i-ai făcut loc în sertarele înțepenite
ale sufletului
celebra formulă a lui Eistein devine pe zi ce trece
tot mai inaplicabilă
în viața ta n-a mai supraviețuit decât o mișcare inerțială
de respingere
starea aceea în care te simți dezbrăcată de spațiu și timp
liberă…
pulchritudinous
Incepi sa te ineci, caci nici un ochi nu te admira, nici un gand nu te ajunge si nici un glas nu ti rosteste numele. Cat de mult trebuie sa fi, cat spatiu trebuie sa ocupi, cata zarva trebuie sa faci ca sa intorci un cap. Te scufunzi, fiindca totul e translucid, iar un registru de intalniri se vede prin tine. Esti un ecou printre glasuri ferme si o oglinda printre fete, si totusi te intrebi” Nici de tine nu ti convine”. Te scufunzi, pentru ca universal tau e plin si totusi traiesti la periferie. Te invarti cu trenul, un psager clandestine. ” Ah, oare cum o fi in inima orasului! ” , iar portile in nas ti se inchid. Te scufunzi, dar apa e aceeasi, si malul, si turnul de veghe. Din barca sar cu toti si trec , nici o privire, caci ei acum invata ,”Iar ea innoata bine”, atat stiu despre tine. Picioarele ti sunt grele, si bijuterii sau adunat de parca nici nu au existat. Si totusi au existat mai mult decat tine, ah, iar te ineci si nu ai de ce sa te apuci, caci apa e aceeasi, si tu esti tot la fel.
Numerele
Lui Nichita Stănescu îi plăceau numerele
începând cu unu
care era chiar el
toate celelalte numere începeau de la doi
și se supuneau principiilor matematice de bază
adică adunării, scăderii, înmulțirii și împărțirii
unu însă făcea excepție de la regulă
nu-l puteai aduna pe Nichita Stănescu cu altceva nici scădea, înmulți sau împărți
orice operație cu Nichita Stănescu ar fi fost incompatibilă din start
fiindcă nu exista o corespondență între el și excesul de lucruri sau de ființe din jur
prin moarte el a rămas tot unu
o capră mâncată de 100 de lupi nu scade nici nu crește numărul lupilor
cu sau fără capră sunt tot 100 de lupi
iar mulțimea vidă a caprelor mâncate de lupi poate fi demonstrată doar matematic
cred
capra face parte din altă ecuație și nu influențează mersul stelelor pe cer
nici dansul nocturn al melcilor
matematic vorbind un iepure adunat scăzut înmulțit, împărțit la o vulpe
nu face nimic
într-o astfel de relație unu rămâne tot unu
sau una
Nichita Stănescu a înțeles că nu poate fi compatibil nici cu o pasăre nici cu o femeie
nefiind nici pasăre nici femeie și că nu se poate aduna împărți scădea și înmulți cu nimeni...
Vise în zori
Umblând printre spini
La apus de soare,
Picioarele-s goale
Nimic nu mă doare.
Sângerează în vale
Câmpul cu ciulini.
Caut sămânță
De doruri purtătoare
S-o arunc pe coline
La anul roditoare
De clipe și destine
Fără sentință.
Și adese ori
După ecou alerg
Nu uita sunt călător,
Destinul nu mi-l șterg
Și mă întorc trăitor
De vise în zori.
Intrebari pentru Ateu
Tu ai facut ceva ca s-a existi?
Tu fara plata azi pasesti pamintul.
Tu ai muncit ca azi sa poti privi,
Sau sa auzi si sa rostesti cuvinte?
Si oare astazi cum vei adormi?
Sau oare cine va roti Pamintul?
Si datorita cui te vei trezi
Sau cine pregateste anotimpul?
Noi n-am facut nimic sa existam
Si totusi creator exista
Noi n-am facut nimic sa respiram
Dar inima nu se opreste.
Другие стихотворения автора
Spații închise
sunt lucruri pe lumea aceasta independente de noi
nu poți opri ploaia să plângă în hohote
vântul să bată
căldura Soarelui să îmbrățișeze Pământul
puiul galben să iasă din ou
ridicăm de fiecare dată din umeri
copleșiți
nu suntem decât niște figuranți amărâți
actori în aceeași piesă de teatru absurd
a lui Bekett
alături de inși tarați biologic
alienați
abulici
antieroi
clovni ridicoli
evoluând în același plan al disperării
al obsesiei
așa încât nu-ți mai rămâne decât puțin loc
să te spânzuri...
Pilde
trasul de timp nu rezolvă nimic
este o iluzie
oricât te-ai opune
timpul merge înainte
imperturbabil
problemele nerezolvate rămân în tine
o povară în plus pe lângă celelalte
destul de grele și acestea
factura la utilitățile vieții
trebuie plătită cu prioritate
înainte de scadență
întotdeauna există o păsuire existențială
după care ți se instituie sechestrul asigurator
asupra liberului arbitru
singurul bun care se poate executa silit
in integrum
nefiind cuantificabil
divizibil
libertate o ai sau n-o ai
Kovesi trage cu obstinație de timp
dar timpul a trecut deja peste dânsa
lăsându-i deschisă celula de la Târgșor
Klaus Werner Ioanis vâslește încontra curentului
asemeni uni marinar autist
rătăcit în Pacific
curând însă va fi istorie
Coldea
copia fidelă a Diavolului
vorbește singur
singur Dragnea
cel mai hulit și hăituit om
vinovat de toate imperfecțiunile lumii
merge în aceeași cadență cu timpul
cât îl va mai ocroti Dumnezeu
cu toate păcatele sale reale sau imaginare
”…va fi mai multă bucurie în cer
pentru un singur păcătos care se pocăieşte,
decât pentru nouăzeci şi nouă de oameni neprihăniţi …”
care n-au nevoie de pocăinţă…”
Tipare
Îmi e destul de greu să înțeleg această lume
zidită după reguli , modele și eresuri,
în fața căreia cuvântul aleargă ca un cal în spume
și moare înainte de a pătrunde-n înțelesuri
Bătrânul Euclid ne-nvață despre punct și dreaptă
dar și despre plan și spațiu, `nainte ca Hristosul să se fi-nălțat,,
dar mintea mea e prea hapsână și n-așteaptă
să mai rezolve înc-o axiomă la câte ecuații are deja de rezolvat
mărețul Creator ne-a dăruit, în bunătatea Sa, cuvântul
păstrând doar pentru el limbajul matematic,
care desparte-n două planuri paralele, Cerul și Pământul,
lăsând la mijloc adevărul să se zbată ideatic
În zestrea noastră ancestrală, ca într-un cuib cu dropii,
modelul matematic, redus la forme, linii și reprezentări bizare,
există-n stare de-adormire încă de când deschidem ochii
și-așteaptă doar să-l dezlegăm din fiare...
Icoană
locul de unde privesc lumea e cel mai înalt de pe pământ
de aici nu poți lăsa ochiul ambiguu să coboare asupra icoanei lui Crist
acesta e riscul sau șansa
nu știu
întrebarea e cine contemplă pe cine
din acest „lieu saint d'absence et de présent”
preexistent
care a însemnat la un moment dat
coagularea luminii într-un fulger încremenit
o schimbare sacrală la față
și atunci înțelegi că tu ești cel privit
nu cel care privește
un câine care își reprezintă prototipul celest după chip
contemplă alt câine după asemănare
de aici de unde privesc lumea
la o palmă de cer
ochiul ambiguu întâlnește gândul etern
într-un nod energetic al umbrei
.
obiectul sacral
desigur
o premerge…
No, hai!
- Da, doar că-i gravidă. Femeile, precum știți, n-au muze, ci muzi. Si orcât ar părea de amuzant, și vă asigur că este, nici ele, nici ei, nu știu carte! N-au cum să se supună testului de dictare, așa că ( fără deci între propoziții ) va trebui să găsiți altă metodă de evaluare, și vă sugerez interogatoriu sau detectorul de aversiuni ( ca soluție de avarie, desigur! ).
Fusese informat că următoarea pe listă era o pacientă„ cu ștaif”, scriitoare, și că era în luna a treia. Nu avu nicio emoție, deoarece cunoștea fauna, ultima sa nevastă cochetase și ea cu asta! Si nu numai. Nu-l induse în eroare nici chipul ei angelic, bănuind ce-i umblă prin cap. Mai fusese informat că refuzase să se dezbrace, cum era procedura, deși nu venise la stomatolog, ci la ginecolog.
- Zău că mi-e rușine, domnule doctor! îi mărturisi ea, acoperindu-și fața cu palmele.
Ginecologul o privi înțelegător.
- Nu-i nimic! Pogramăm altă vizită, deși nu-i prea indicat! Apropo, continuă el cu blândețe, în fața soțului te dezbraci?
- Hi-hi-hi! se hlizi ea amuzată de întrebare. Cum credeți c-am rămas gravidă?
- Tocmai! Dacă te-ai dezbrăcat în fața lui, de ce n-ai face-o și în fața medicului, care nu-ți vrea decât binele?
- Cu el este altă poveste,domnule doctor! Îl iubesc!
Aproape că-i dăduseră lacrimile. Rememora, în față medicului acela scârbos, diminețile când el o lua în brațe și-i sorbea lacrimile, îi resfira părul și se acoperea cu dânsul ori își îngropa fața între sânii ei, minunându-se că era acolo, a lui și numai a lui...
- Până naști va trebui să mă iubești și pe mine, îl auzi pe doctor, parcă din altă lume, ori să-și găsești pe altcineva! Să nu crezi că nu va fi tot la fel!
- Bine! oftă ea. O fac și pe asta!
Asistenta o conduse după un paravan și o lăsase singură.
O cuprinse din nou amețeala, plutea desupra grădinii lângă o pasăre și era, la rându-i, pasăre. „ Fato”, îi spunea pasărea, un fel de sticletele ( fiindcă pasărea sticlea orbitor și semăna cu un sticlete! ) ce zi frumoasă, ce gâdilitură, păcat că ești așa de mică! Ba nu! Ba nu! se pomeni protestând. Tu ești mică, la o adică! Vezi cum cad frunzele? Cum să nu le văd, frumoasa mea păsărică? Le și aud, fleoșc, fleoșc, știi tu cum!
Fiecare piesă scoasă îi provoca palpitații, dar nu avea de gând să renunțe. Pornise pe un drum fără întoarcere. „Fericite cele sărace cu Duhul, se gândi în timp ce-și scotea sutienul, vai de cocoșițele lor, Doamne iartă-mă !Na, că mi-a sărit și-un nasture, băga-mi-aș! Când e să ai ghinion, găsești un cui și-n scorbură!
Uneori te trezești Într-o gară, ca asta, așteptând, să iei un gând, călătorii se-nghesuie, dau din coate, bagă de seamă, nepoate, o lume nebună-nebună, cu zei de arvună, cu vrăjitori strâmbi și îngeri hadâbi, toți te îmbie să cumperi tâmâie, nu că ai duce lipsă, dar să hie, de când cu prhohibiția asta, nu mai găsești un bob de-ambrozie, cum dracu` mai vrei, prințeso, să-nvie? E-o nebunie!
Ceasul din perete îi țăcănea în creier, țac-țac-țoc!. Nu-i mai rămăsese mult, dar de aici începea greul!
Urma piesa de rezistență. Marghiolița îi povestise cu lux de amănunte ce și cum. O năpădeau sudorile la gândul că îi va simți degetele înăuntru. Unele spuneau de toată mâna. Proastele dracului! Undesă-ncape ditmai brandul? De-abia... Tresare și-și alungă gândurile negre. Dacă ar fi așa nu s-ar mai duce nici una, ori eu văd că se întâmplă taman invers! Nu le mai poți opri! Cui naiba să i-o mai arăți... în lumina reflectoarelor, bărbații nici nu se uită! Vorba cântecului: Păsărică mută-ți cuibul și te du! Ușor de zis! O fac eu pe viteaza, pe deșteapta, însă blufez. Îi simt mâna în gât. Si-mi tremură fundul! Mă gudur. Ce motive aș avea să-i arunc tot rahatul ăsta, cu pretenții intelectuale, în față, pleosc-pleosc, dacă n-ar fi ceva? Trec zilnic pe lângă mii de oameni și nu simt nimic!
Cu chiu cu vai reușise. Nu-i mai rămasese decât să-și ia inima în dinți.
- Sunt gata, domnule doctor!
Urmă o pauză scurtă, dar care ei i se păruse o veșnicie.
- No, hai atunci!
Riscuri
„ce zici, te bagi?”
mă întrebă insinuantă
femeia (abia o zăream printre trunchiurile groase de fagi)
adormisem cu chipul iubitei mele
pe retină scrisese
ea undeva despre o cupă cu dulceaţă
de fragi (ador dulceaţa aceasta cu sâmburi de migdală şi de lumină)
dar în visul de faţă (jur pe ochii frumoasei Calypso!)
era balerină Mergeam în mâini,
răsturnat şi m-am băgat…
Spații închise
sunt lucruri pe lumea aceasta independente de noi
nu poți opri ploaia să plângă în hohote
vântul să bată
căldura Soarelui să îmbrățișeze Pământul
puiul galben să iasă din ou
ridicăm de fiecare dată din umeri
copleșiți
nu suntem decât niște figuranți amărâți
actori în aceeași piesă de teatru absurd
a lui Bekett
alături de inși tarați biologic
alienați
abulici
antieroi
clovni ridicoli
evoluând în același plan al disperării
al obsesiei
așa încât nu-ți mai rămâne decât puțin loc
să te spânzuri...
Pilde
trasul de timp nu rezolvă nimic
este o iluzie
oricât te-ai opune
timpul merge înainte
imperturbabil
problemele nerezolvate rămân în tine
o povară în plus pe lângă celelalte
destul de grele și acestea
factura la utilitățile vieții
trebuie plătită cu prioritate
înainte de scadență
întotdeauna există o păsuire existențială
după care ți se instituie sechestrul asigurator
asupra liberului arbitru
singurul bun care se poate executa silit
in integrum
nefiind cuantificabil
divizibil
libertate o ai sau n-o ai
Kovesi trage cu obstinație de timp
dar timpul a trecut deja peste dânsa
lăsându-i deschisă celula de la Târgșor
Klaus Werner Ioanis vâslește încontra curentului
asemeni uni marinar autist
rătăcit în Pacific
curând însă va fi istorie
Coldea
copia fidelă a Diavolului
vorbește singur
singur Dragnea
cel mai hulit și hăituit om
vinovat de toate imperfecțiunile lumii
merge în aceeași cadență cu timpul
cât îl va mai ocroti Dumnezeu
cu toate păcatele sale reale sau imaginare
”…va fi mai multă bucurie în cer
pentru un singur păcătos care se pocăieşte,
decât pentru nouăzeci şi nouă de oameni neprihăniţi …”
care n-au nevoie de pocăinţă…”
Tipare
Îmi e destul de greu să înțeleg această lume
zidită după reguli , modele și eresuri,
în fața căreia cuvântul aleargă ca un cal în spume
și moare înainte de a pătrunde-n înțelesuri
Bătrânul Euclid ne-nvață despre punct și dreaptă
dar și despre plan și spațiu, `nainte ca Hristosul să se fi-nălțat,,
dar mintea mea e prea hapsână și n-așteaptă
să mai rezolve înc-o axiomă la câte ecuații are deja de rezolvat
mărețul Creator ne-a dăruit, în bunătatea Sa, cuvântul
păstrând doar pentru el limbajul matematic,
care desparte-n două planuri paralele, Cerul și Pământul,
lăsând la mijloc adevărul să se zbată ideatic
În zestrea noastră ancestrală, ca într-un cuib cu dropii,
modelul matematic, redus la forme, linii și reprezentări bizare,
există-n stare de-adormire încă de când deschidem ochii
și-așteaptă doar să-l dezlegăm din fiare...
Icoană
locul de unde privesc lumea e cel mai înalt de pe pământ
de aici nu poți lăsa ochiul ambiguu să coboare asupra icoanei lui Crist
acesta e riscul sau șansa
nu știu
întrebarea e cine contemplă pe cine
din acest „lieu saint d'absence et de présent”
preexistent
care a însemnat la un moment dat
coagularea luminii într-un fulger încremenit
o schimbare sacrală la față
și atunci înțelegi că tu ești cel privit
nu cel care privește
un câine care își reprezintă prototipul celest după chip
contemplă alt câine după asemănare
de aici de unde privesc lumea
la o palmă de cer
ochiul ambiguu întâlnește gândul etern
într-un nod energetic al umbrei
.
obiectul sacral
desigur
o premerge…
No, hai!
- Da, doar că-i gravidă. Femeile, precum știți, n-au muze, ci muzi. Si orcât ar părea de amuzant, și vă asigur că este, nici ele, nici ei, nu știu carte! N-au cum să se supună testului de dictare, așa că ( fără deci între propoziții ) va trebui să găsiți altă metodă de evaluare, și vă sugerez interogatoriu sau detectorul de aversiuni ( ca soluție de avarie, desigur! ).
Fusese informat că următoarea pe listă era o pacientă„ cu ștaif”, scriitoare, și că era în luna a treia. Nu avu nicio emoție, deoarece cunoștea fauna, ultima sa nevastă cochetase și ea cu asta! Si nu numai. Nu-l induse în eroare nici chipul ei angelic, bănuind ce-i umblă prin cap. Mai fusese informat că refuzase să se dezbrace, cum era procedura, deși nu venise la stomatolog, ci la ginecolog.
- Zău că mi-e rușine, domnule doctor! îi mărturisi ea, acoperindu-și fața cu palmele.
Ginecologul o privi înțelegător.
- Nu-i nimic! Pogramăm altă vizită, deși nu-i prea indicat! Apropo, continuă el cu blândețe, în fața soțului te dezbraci?
- Hi-hi-hi! se hlizi ea amuzată de întrebare. Cum credeți c-am rămas gravidă?
- Tocmai! Dacă te-ai dezbrăcat în fața lui, de ce n-ai face-o și în fața medicului, care nu-ți vrea decât binele?
- Cu el este altă poveste,domnule doctor! Îl iubesc!
Aproape că-i dăduseră lacrimile. Rememora, în față medicului acela scârbos, diminețile când el o lua în brațe și-i sorbea lacrimile, îi resfira părul și se acoperea cu dânsul ori își îngropa fața între sânii ei, minunându-se că era acolo, a lui și numai a lui...
- Până naști va trebui să mă iubești și pe mine, îl auzi pe doctor, parcă din altă lume, ori să-și găsești pe altcineva! Să nu crezi că nu va fi tot la fel!
- Bine! oftă ea. O fac și pe asta!
Asistenta o conduse după un paravan și o lăsase singură.
O cuprinse din nou amețeala, plutea desupra grădinii lângă o pasăre și era, la rându-i, pasăre. „ Fato”, îi spunea pasărea, un fel de sticletele ( fiindcă pasărea sticlea orbitor și semăna cu un sticlete! ) ce zi frumoasă, ce gâdilitură, păcat că ești așa de mică! Ba nu! Ba nu! se pomeni protestând. Tu ești mică, la o adică! Vezi cum cad frunzele? Cum să nu le văd, frumoasa mea păsărică? Le și aud, fleoșc, fleoșc, știi tu cum!
Fiecare piesă scoasă îi provoca palpitații, dar nu avea de gând să renunțe. Pornise pe un drum fără întoarcere. „Fericite cele sărace cu Duhul, se gândi în timp ce-și scotea sutienul, vai de cocoșițele lor, Doamne iartă-mă !Na, că mi-a sărit și-un nasture, băga-mi-aș! Când e să ai ghinion, găsești un cui și-n scorbură!
Uneori te trezești Într-o gară, ca asta, așteptând, să iei un gând, călătorii se-nghesuie, dau din coate, bagă de seamă, nepoate, o lume nebună-nebună, cu zei de arvună, cu vrăjitori strâmbi și îngeri hadâbi, toți te îmbie să cumperi tâmâie, nu că ai duce lipsă, dar să hie, de când cu prhohibiția asta, nu mai găsești un bob de-ambrozie, cum dracu` mai vrei, prințeso, să-nvie? E-o nebunie!
Ceasul din perete îi țăcănea în creier, țac-țac-țoc!. Nu-i mai rămăsese mult, dar de aici începea greul!
Urma piesa de rezistență. Marghiolița îi povestise cu lux de amănunte ce și cum. O năpădeau sudorile la gândul că îi va simți degetele înăuntru. Unele spuneau de toată mâna. Proastele dracului! Undesă-ncape ditmai brandul? De-abia... Tresare și-și alungă gândurile negre. Dacă ar fi așa nu s-ar mai duce nici una, ori eu văd că se întâmplă taman invers! Nu le mai poți opri! Cui naiba să i-o mai arăți... în lumina reflectoarelor, bărbații nici nu se uită! Vorba cântecului: Păsărică mută-ți cuibul și te du! Ușor de zis! O fac eu pe viteaza, pe deșteapta, însă blufez. Îi simt mâna în gât. Si-mi tremură fundul! Mă gudur. Ce motive aș avea să-i arunc tot rahatul ăsta, cu pretenții intelectuale, în față, pleosc-pleosc, dacă n-ar fi ceva? Trec zilnic pe lângă mii de oameni și nu simt nimic!
Cu chiu cu vai reușise. Nu-i mai rămasese decât să-și ia inima în dinți.
- Sunt gata, domnule doctor!
Urmă o pauză scurtă, dar care ei i se păruse o veșnicie.
- No, hai atunci!
Riscuri
„ce zici, te bagi?”
mă întrebă insinuantă
femeia (abia o zăream printre trunchiurile groase de fagi)
adormisem cu chipul iubitei mele
pe retină scrisese
ea undeva despre o cupă cu dulceaţă
de fragi (ador dulceaţa aceasta cu sâmburi de migdală şi de lumină)
dar în visul de faţă (jur pe ochii frumoasei Calypso!)
era balerină Mergeam în mâini,
răsturnat şi m-am băgat…