Liberi să fim noi

Vino - te aștept dintotdeauna!

Șoptește-i vântului în sunet de vioară 

și fă-mă să vibrez într-una

ca liniștea surdă din fiecare seară.

Te simt în răcoarea vie a dimineții 

și în aburii timizi de la cafea.

Alungă-mi încet din umbrele tristeții 

și îmbracă-mă ușor cu umbra ta .

Mi-e dor de un dor demult uitat, 

de un Acum dincolo de timp în doi.

Și umple golul adânc înrădăcinat

Cu Adevărul sacru ce l-am pierdut in noi.

Vino - să transcendem timpuri,

Să ne unim în izvoare de foc

Ce-aprind în noi străine gânduri:

Caut ceva sau doar fug de-a sta pe loc?

Deschide ușa sufletului 

și adu-ți aminte să respiri.

Simte fiecare celulă din interiorul tău

prin care curge un adevăr imemorial.

Înlătură toate identitățile împrumutate 

și încheie acest război interior,

care contaminează fiecare amintire 

înrădăcinată în adâncul unei cunoașteri 

nenăscuta încă....

.....prin prezență.

 Privește în față timpul ce-acum e măsurat 

și încheie agonia eternului consum.

Apoi întoarce ușor clepsidra

și lasă clipele să curgă înapoi.

Uită ecoul întârziat al eului tău de ieri

și cunoaște-ți Adevărul.

El nu are nevoie de credință 

ci de recunoaștere!

Totul a început în vis.

Nu te cunoșteam încă.

Dar...

a făcut timpul o pauză 

și privirile noastre s-au îmbrățișat 

într-o infinitate de emoții.

Poate din altă viață te cunoașteam.

Am descoperit în calmul timid al ochilor tăi 

o viață, poate, trăită deja.

O viață în care viața mea

era și viața ta.

... și atunci am știut 

că în acea clipă infinită,

pe care timpul a strâns-o sub pleoapele tale,

că inima mea te-a recunoscut.

Daca m-aș urca

în copacul inimii tale

aș putea atinge cerul.

..dar nu pot...

e prea înalt.

...de câte ori 

îți cade o frunză,

mă gandesc că vrei 

să mă acopăr cu tine.

Înainte să știm să respirăm

ne-am promis o reîntâlnire,

peste timp, peste lumi, în alte vieți....

Ne-a fost predestinat să ne unim privirile...

pentru că atunci sufletele noastre vor ști....

În lumea asta am învățat 

să trăiesc cu un dor nestins,

care apasă ca un seism

pe acea rană deschisă cândva,

cu speranța că respirația ta

va vindeca golul înrădăcinat,

înscris în ADN-ul ființei mele.

Acum văd clar,

dincolo de acest exil terestru.

ne-am recunoscut...

Totuși , până și cel mai îndepărtat gând

îmi spune că , deși avem aceeași misiune,

avem direcții diferite.

Mă ridic deasupra propriilor amintiri,

îmi scutur liniștea din suflet 

și continui să aștept,

ca timpurile noastre să bată în același timp.

Renunț să mai fiu captivă

în propriile frici.

Aleg să-mi ascult sufletul,

doar el poate să-mi ghideze pașii

in acest labirint numit viață.

Expir profund tot vidul meu existențial

și cu fiecare schimb de compuși chimici,

mi-aduc aminte emoții trăite,

emoții străine în viața asta.

Ecoul gândurilor mele îmi șoptește

că nu am nevoie decât ca Timpul să danseze

cu mine în ritmul valurilor de lumină 

care se revarsă peste umerii mei.

Ca să pot vedea în acest haos aranjat,

trebuie doar să închid ochii minții

si să cred că niciodată

nu murim cu adevărat!

Să-ți șoptesc un somn etern
Să-mi blestemi, în zece ani
Trupul lui, cald, efemer
Și-o blasfemie-n chip uman

Să-ți întorci, perle șiraguri
Înconjor de falnici arbori
Să îmi arzi cât pentru-o mie
Rămas scrum în seacă glie

Să te uiți adânc în lume
Să-mi lași frâu în depărtare
Căci susuri multe-s, sute
Însă-un iad n-are răbdare

Iarăși tu, păpușa-n scenă
Îmi ascunzi tipare scrise
Și eu, cum nu-mi impun
Nu m-adun în legi permise

Te-am văzut, scenetă dragă
Cât de surd să pot să fiu?
Să-ți închid cortina iarăși
Să-mi trag pleoapele, pustiu?


Îl iubesc profund prin limfă
Printre suflet și viscere
Supinat să-l țin de mână
Destin sadic simți chemare?


Cât să-ncerci, naiv să fii
Gheață-n tron carbonizând
Căci ți-am vrut, blesteamă-mă
Sânge smoală-oi dăinui

" Noapte, vântul...

despărțirea se întinde 

și unduiește"

plasa de stele

aruncată printre 

zboruri rebele.

Să-ți șoptesc un somn etern
Să-mi blestemi, în zece ani
Trupul lui, cald, efemer
Și-o blasfemie-n chip uman

Să-ți întorci, perle șiraguri
Înconjor de falnici arbori
Să îmi arzi cât pentru-o mie
Rămas scrum în seacă glie

Să te uiți adânc în lume
Să-mi lași frâu în depărtare
Căci susuri multe-s, sute
Însă-un iad n-are răbdare

Iarăși tu, păpușa-n scenă
Îmi ascunzi tipare scrise
Și eu, cum nu-mi impun
Nu m-adun în legi permise

Te-am văzut, scenetă dragă
Cât de surd să pot să fiu?
Să-ți închid cortina iarăși
Să-mi trag pleoapele, pustiu?

Îl iubesc profund prin limfă
Printre suflet și viscere
Supinat să-l țin de mână
Destin sadic simți chemare?

Cât să-ncerci, naiv să fii
Gheață-n tron carbonizând
Căci ți-am vrut, blesteamă-mă
Sânge smoală-oi dăinui

M-am otrăvit cu tine, din umbră am sorbit,

Am râs în agonie, am plâns peste mormânt,

Azi ca un spectru sunt, flămând și rătăcit,

Purtat ca o cenușă de un blestemat de vânt.

Întoarce-m-aș pe drumuri cu crengi uscate, mute,

Să te aștept sub cerul de plumb și de noroi,

Să-ți las în dar durerea imensă cât un munte

Și să mă pierd în noapte, uitat de noi amândoi...

Parfum de flori uscate adun în pieptul rece

Și te îngrop în lacrimi de dor nemărginit.

Oare mai este omul, când totul se petrece?

Oare se duce omul cel care te-a iubit?

Umbrele cresc din pereţi reci si muți

Pasii se pierd pe sub punţi de pământ

Suntem doi străini de lumină blestemaţi,

Frunze uscate purtate de vânt.

Ceasul pulsează un timp fără rost

Secunde de plumb cad în cioburi pe podea,

Uiti cine esti, uiti cine ai fost

Noaptea ne înghite în bezna ei grea.

Cerul e-o rană de smoală si scrum

Stelele-au ars într-un rug nevăzut,

Mergem orbiţi pe un ultimul drum,

Spre un desert de tăcere născut.

Tot mă uit 'mprejur,
Și nu îmi dau seama,
Pe cuvânt, mă jur,
De ce am eu teama.

Teama de-acest mare,
Dușman și prieten,
Îl cheamă iubire
Pe acest netrebnic.

Toată lumea-l vrea,
Fără realizare
Că-n privirea sa,
Are doar teroare.

Așa că teama mea
Poate se explică,
Și dragostea ea
La mine nu pică.

Poate-am înțeles greșit,
Sau poate că nu,
Sentimentul smintit
Ce-ți schimbă sufletul.

Pân' la înțelegere,
Se pare că rămân
Într-o izolare,
Unde sunt stăpân.