Păpușarul și marioneta
Oh suflet drag,
În poze vechi mă uit
Regăsind un zâmbet blând
Inocent- radiant
Care pe chip înflorea
Și rad ,mă amuz
Cum timpul este cel mai mare dușman
Și totodată cel ce te susține
Zâmbetul de copil
Împietrit este acum
Rigid și casant
Masca o porți
Chiar de te ustură
Și răsuflarea ți-o taie
Așa trăiești
Marioneta propriului univers
În care tu ai creat
Atât păpușarul cât și scenariul
Recuzita cât și simtiriile
De sfori vrei să fi tras
Tarat și apoi lăsat
În abis căzut
Până te întreb :
Când vrei sforile să le tai
Și masca să o spargi?
Категория: Философские стихи
Все стихи автора: Thazoyom
Дата публикации: 11 октября 2023
Просмотры: 227
Стихи из этой категории
LASĂ PIATRA JOS!
Mă plimb prin ploaia de nori scuturată
Mă plimb când ceața ascunde mistere
Învăț să calc ascuțitele pietre
Simt cum tăcerea lor mă așteaptă
Să lovească fără judecată.
Mă rătăcesc, cărările-s aride
Nu vreau să calc pe verdele din iarbă
Deși privirea-n viitor mi-i oarbă
Iar hrana-i doar boabe de-aguride,
Când zilele sunt tot mai toride.
O umbră în suflet îmi lasă stigmat
Păcatul iubirii mă cheamă mereu
Aleg piatra neputinței din pereu
S-o arunc în mine ca-ntr-un vinovat…
Un glas divin din ceruri mi-a strigat,
Lasă piatra jos!...A iubi nu-i un păcat.
Cautând in umbra
Prin tot ceea ce am făcut,
Niciodată nu am regretat.
Dar recent în viața-mi apăruse
Tristul gând, ce mi-l readuse.
Eu fiind din alte tărâmuri,
De-o altă părere făcut-o am
Pe singura viețate,
Care mă suporta.
Inconștient fiind, satisfacție cutreieram.
Mare greșeală.
Acum e totul în zadar.
Cu speranța renașterii sufletești
Pe îndepărtatele culmi ale iertării pornit am,
Cu un singur scop, cel al mântuirii.
Promisesem o schimbare,
Pentru bine, pentru noi,
Ca să mă pot numii si eu, om.
Ea merita totul…
Eu nu…
Abundență
În vastitatea timpului, pe scena lumii vaste,
Se desfășoară actul vieții, cu abundență .
Un carnaval al ființei, unde fiecare mască,
E un rol jucat în piesa, ce-n univers se lasă.
Abundența se revarsă în codul genetic,
O bibliotecă vie, un text energetic,
Unde fiecare literă, fiecare cuvânt,
Evoluează, se adaptează, pe acest pământ.
În celula ce pulsează, în atomul ce dansează,
E o lume de posibilități ce ne amețesc .
Cu fiecare respirație, cu fiecare bătaie,
E un himn al creației, ce nu cunoaște vămile tăcerii, nicio șoaptă nu se-abate.
Vieții îi cântăm ode în templele naturii,
Admirăm complexitatea în ecosistemele pururi.
În frunza ce se-nclină, în albină ce polenizează,
În mareea ce se-ntoarce, în stea ce se aprinde și moare în neantul ce o vizează.
Abundența nu-i doar sumă, ci și simfonie,
O orchestră a diversității, cu melodie și armonie.
De la microb la mamut, de la alge la secvoia măreață,
În fiecare formă de viață, natura își arată fața.
În jungla urbană sau în sălbăticie,
Viața își țese firul, cu abilitate și măiestrie.
O pânză de conexiuni, unde totul se împletește,
Și din haosul aparent, un ordin divin se naște.
Peste tot, viața izvorăște, din pustiu înfrunzit,
O forță neoprită, de spirit neînvins, neclintit.
În adâncul oceanului, în azurul cerului, cât de înalt,
Abundența e o dovadă că universul vieții e un altar.
O, câte forme ia aceasta, în ciclul ei nesfârșit,
O dramă cosmică, unde fiecare scenă e infinit.
De la pasul timid al paianjenului, la galopul cerbului sprinten,
Viața în abundență, în fiecare moment, e iminentă și pertinentă.
Abundența vieții, un poem nescris, mereu în schimbare,
O operă de artă unde fiecare trăiește pentru a împărtăși și a se dărui,
Sculptând în materia efemeră, cu dragoste și cu răbdare,
Un testament al diversității, ce reverberează în infinit.
Dă-ți voie
Dă-ți voie să greșești, pentru că doar greșind vei învăța,
Dă-ți voie să fii autentic, nu încerca să fii copia perfectă a unei persoane pe care o admiri, fii tu însuți pentru că doar așa lumea va ști ce să aprecieze și ce nu,
Dă-ți voie să spui ce nu poți să faci, poate ți se va arăta cum anume trebuie să procedezi,
Dă-ți voie să fii optimist, un optimism adevărat și nu un pansament la ceea ce a trecut,
Dă-ți voie să fii trist, poate ceva nu a fost cum te-ai fi așteptat,
Dă-ți voie să iei pauze, nu sunt dovezi de lene, dar ai nevoie să îți revii după perioade mai complicate care au scăpat de sub control,
Dă-ți voie să te autocunoști mai bine, să ai răgazul să te autoanalizezi, te va ajuta mai mult decât ai crede,
Dă-ți voie să nu corespunzi idealurilor impuse în general de societate,
Dă-ți voie să pui întrebări, cu siguranță vei primi și răspunsuri,
Dă-ți voie să fii sensibil, toți avem sensibilitățile noastre,
Dă-ți voie să te plimbi și să te bucuri de natură,
Dă-ți voie voie să nu accepți tot ce ți se oferă, pe termen lung s-ar putea isca: conflicte, situații din care nu trebuia să faci parte, la fel cum nici ele nu trebuiau să facă parte din realitatea ta,
Dă-ți voie să ai curajul să te ridici, să vrei să înveți din greșeli,
Dă-ți voie să nu te mulțumești cu puțin, să știi exact care îți este locul, unde este, să nu ajungi în postura să ți-l aleagă alții,
Dă-ți voie să fii fermă, hotărâtă, când știi exact ce vrei și de ce vrei,
Dă-ți voie să faci compromisuri când e cazul,
Dă-ți voie să fii în urmă cu ceea ce se petrece la momentul de față, nu suntem la școală să trebuiască să răspundem când nu se cere, fii împăcată cu propriile alegeri și cu propriul ritm de a le implementa,
Dă-ți voie să renunți când e cazul,
Dă-ți voie să continui când ai rămas abia la jumătatea drumului pe care îți doreai să îl parcurgi,
Dă-ți voie să nu invidiezi, să nu respingi persoane care s-au purtat urât cu tine, să ai încredere în oameni, pentru că toate sentimentele negative pe care le te îmbătrânesc, îți iau din vigoarea pe care ai fi avut-o cu altă ocazie,
Dă-ți voie să combini bunătatea cu fermitatea și corectitudinea,
Dă-ți voie să nu fii de acord, mai ales cu profitori, manipulatori,
Dă-ți voie să ai propriile interese, pasiuni, nu cele impuse de alte contexte,
Dă-ți voie să faci lucrurile din dorința de a le face, nu de nevoie,
Dă-ți voie să înțelegi că viața nu este o listă de pe care să bifezi, rând pe rând, una, alta, pentru că timpul venirii acelor evenimente noi nu îl putem ști,
Dă-ți voie să nu le ceri altora lucruri pe care nici tu nu ai avea răbdarea/ perseverenta/ voința de a le face,
Dă-ți voie să ai regrete, când nu ai știut să prețuiesti ce ai avut,
Dă-ți voie să nu devină regretul sentimentul cu care trăiești mai tot timpul,
Dă-ți voie să fii dezordonat, doar în dezordine vei găsi exact ce îți trebuie,
Dă-ți voie să te plictisești și să întrerupi lucruri deja începute, dacă te simți legată de unele decizii pe care le-ai luat, atunci deja uiți că tu le-ai luat,
Dă-ți voie să nu te preocupe tot timpul același lucru, sunt atâtea alte activități, locuri pe lumea aceasta, că ar fi păcat să ne epuizăm toate opțiunile în favoarea uneia și aceleiași,
Dă-ți voie să diversifici activitățile, pentru că doar așa te vei autodezvolta,
Dă-ți voie să greșești, nu este nicio rușine și doar așa vei descoperi cum ar fi putut merge totul mult mai bine.
(poezie de suflet și pentru suflet, cu rol terapeutic și de automotivare)
De-aș ști să nu mai mor
De-aș ști să nu mai mor în viață,
Căci am murit de atâtea ori,
M-aș transforma în praf de stele,
Să fiu pe veci nemuritor.
M-aș transforma în întuneric,
Să nu mai văd nici umbra mea,
Iar ochii mei să fie luna
Ce luminează noaptea grea.
M-aș preschimba în apă pură
Să curg la vale din izvor,
Să mă sărut cu marea în zori
Și apoi să mă ridic la nori.
Grăunte de nisip m-aș face,
Ca vântul să mă poarte-n zbor,
Și la final eternitatea
Să mă transforme iar în om.
Lume decăzută...
Pfoai, o berea-ș cinsti azi
Pentru toți flăcăii ăștia breazi,
De dimineață am simțit-o, ziua-i de câcat
Am luat-o-nainte și pe lume m-am pișat.
De mers, am mers, pe străzi pustii
Pline de negre zburătoare
Liniște-ai rece, ca din sicriu
Nici nu mai știu, mă mișc eu oare?
Cu capu-n nori, și în văzduh,
De-aș avea aripi, m-aș arunca în zare
Și chair de nu, eu tot mă duc,
Sperând să văd înc-o schimbare...
Dar toată lumea știe, de la Iisus,
Nimic nu mai e nou sub soare.
Văzând cum lumea a ajuns
Cultura s-a dus, și regulile toate
Religia pentru ei, prezint-un neajuns
Că nu pot dracii să-i prindă mai ușor de capete.
Așa c-au dat dracu' iubirea,
Pervertită și neroadă
Au făcut ei mare știrea,
În curcubee, să se căsătorească, 3 băieți ș-o fată
Ei o numesc iubire și-nînțelegere
Da' numa' haos au adus,
Și normele ce le-am primit de sus
Pentru ei, de-ar dispărea n-ar fi mare pierdere.
Frustrări mă compleșesc de luni
Gândindu-mă la cei mai simpli, suferind
Ei de gând rău încă n-au dat,
Că munca-i face oameni buni.
N-au timp să fie depresivi,
Și cu credință ei se uită
Rugându-se încă o zi
S-ajungă bine după muncă
Și între timp, în lumea mare
Ordinea își ia schimbare
Și crește lucrarea Satanei
Puțini credincioși încă mai sunt.
Și cei, balcani, trecuți prin comunism
Și cei de-afară ce l-au mai văzut,
Știu bine, ăsta e neomarxism
Dă-i scroll, dăi like, și te-o corupt.
Haide! Luptă! Pentru drepturile cățelului!
Hai luptă! Dreptul să fii gras, obez!
Transfobic, fat-fobic, homofob, ce ești!
Practică printre' oi mișcarea mielului!
Că lumea, progresistă rău
De frumusețe a uitat
Să mă scârbesc la un ecran
Că la emisiuni e invitat
Un nefericit, ce s-a făcut fată din băiat.
Și oameni în costume de animale imaginate
Colorate, pe scenă dansau
Și unii, cu câcat la cur în pampers
Pe lângă copii, pedofilii, oameni buni se dau.
Și ca copil s-ajungi s-asiști la o schimbare
Să fii îndoctrinat de mic,
Cu idei de nouă ordine mondială
Dar tu oricum nu înțelegi nimic.
Ajungi tu, mai târziu o oaie,
Ca celelalte, călăuzit.
Cu steaguri false, printre flăcări și ură mare,
Cu arme, oamenii s-au ciuruit.
Majoritate prost informată
Dau din cap, și zic că da...
Terifiant să știi că mâine,
O să ți-o ia pe maică-ta.
Pe taică-tău, că s-a opus
Om cu tradiție și stare,
Pe soră-ta că i-a și-a pus
În mintea ei o întrebare.
Cum am ajuns, istoria mereu s-o repetăm
Dar nu mai este mult ș-o terminăm,
Că războaiele iar s-au adunat.
Și viața lumii au luat.
Dar nu mă deranjează, sincer
De cât să stau în lumea asta de câcat.
Aștept dreptate, de sus, de vine
Dar mi-e frică, că-ci judecata,
E aspră, nemiloasă și păcătos sunt,
Nici eu încă nu m-am iertat.
Și timp, nu este, că mâine m-oi fi dus
Și tot ce iubeam ar dispărea.
Și scârba-n ochi mi s-ar vedea,
De până-acum nu s-o și fi văzut.
Și am ajuns, la locul stabilit, să beau
Că sătul sunt, și supărat, îmi iau
O halbă și pe ei cinstesc,
Pe oamenii ce încă mai muncesc,
Pe oamenii care pe Dumnezeu, încă îl mai iubesc.
Și de tradiție și reguli încă nu se despărțesc.
Îmi pare rău...
Другие стихотворения автора
Asumarea sinelui
În întuneric te aștept ... sau mă aștept ? Pe mine să mă regăsesc în altă variantă , care nu mai se lasă speriată de fiare și iluzii care crede că se poate și limite nu are . Care crede și se lasă să plutească lin pe ape adânci , care nu se mai întreabă dacă e nevoie să vezi că să crezi ... Dar totuși cu cine vorbesc ? Pentru cine scriu defapt ? Sau de ce n-am liniște și nu adorm până valurile de ganduri nu le aștern pe hârtie ? Sau oare de ce încă mai pun întrebări și nu accept cine sînt ? Copilul unic ce încerci să-l ascunzi sub măști de lut ,copilul ce te reprezintă...care despre lumină vorbește , desenează ce vede și simte ce alți ignoră ... abstract gândește căutând logica în neamt , și se întreabă de ce culori există și unde se duc gândurile uitate .
Dar este simplu tot, doar acceptă cine ești și ce alegi a fi mereu ,înțelegere nu mai caută în jur căci deja ai obosit și te distrugi. Încerci să pui o masca care acum doar te ustura și lasă urme adânci pe ființă ta, când roșul din obraji si culoarea vieții numai într-un pahar de vin se mai gasesc. Doar respira și dă drumul la orice ...lasă te să vezi cum oameni sînt înconjurați de lumină și culori radiante , cum sprijiniți sînt când ei poate nu cred.
Lasă te să simți și să crezi că pe drumul bun te afli când vezi că ești ghidat și clopoței se aud pe unde mergi și pe el îl simți în dreapta ta spunandu ți povestea acestor copaci și stănci uitate .Când stai cu cei dragi pe malul marii unor tărâmuri cu istorii de mult uitate și lin zbori printre stele și universe . Crezi că uni aud și cel mai silențios strigat interior al tău și că luceferi blânzi te asculta în noapte și îți răspund la întrebări, că bucuria o văd în tine când chipul este rigid și plictisit de împrejurare , dar mereu fericirea o vei găsi în interiorul tău , în propia casa , și ști bine că îți aduc aminte de casa interioara cea în care trăiește sufletul tău drag .
Amintire amară
Oh suflet drag,
In miez de noapte iar nu dorm
Si dupa el tanjesc
Cu foc in inima
Si aspru regret
Ma gandesc ce ar fi fost ?
Unde am fi ajuns ?
Dar oare ...?
Si iar ma trezesc
Ca am uitat sa traiesc
În amintiri ma pitesc
Doar acolo siguranta gasesc
Si caldura iluzorie primesc
Cand doar de fapt ma amagesc ...
Ma cobor si nu reusesc
Sa mai ating stele ce lucesc
În înaltu" ceresc ...
Si aleg
A vedea ce mi-ai daruit
Si mereu invatat
Sa rad,
Sa zambesc,
Sa i-au viata la misto,
Si sa traiesc frumos,
Caci cu amintirile am sa traiesc
Si dupa cum mi ai spus
Cand n-am sa mai fiu
O viata frumoasa
In urma am sa las
Presarata cu momente de haz
Si zambete cand e necaz
Caci cu veselie am trait
Fara regrete si amagiri
Nu cu lacrimi amare
Cu parfumul greoi incarcate
Al unor trairi de mult uitate.
Geneza
Oh suflet drag,
Mă întrebi cine sint
Dar cum și de ce ...
Simplu îți răspund
Că a mea geneza
Din praf de stele provine
Unite și făurite
De un val lin
Din adâncul ocean
Căldură și viață
Din focul viu provin
Căci om sînt
Și în trezvie sper a mă afla
Călăuzit de luna
De munte protejat
Atunci când scriu
Și mă inspir
Din suflu viu
Lin venind
Luceafărul blând șoptind
Cu lumina și culoare
Că am să port acest vesmânt
Cusut cu fir de alinare
Până la ultima-mi suflare
Căci piese de spirit am cules
Pierdute dar regăsite
Suflet pentru Thazoyom
Și răsuflare pentru mine.
Picatura de ploaie
Oh suflet drag,
Oare ... când plouă
Te ai gândit
La acea picătură de apă ?
În cădere bruscă,
Într-un vânt tăios
Care o izbește
Poate prea puternic de pământ ...
Cum se dezintegrează,
Se distruge pe sine
Doar pentru a fi de folos
Unui pământ ?
Când unicul ei scop
Este să-și ofere orice molecula
Pentru a ne ajuta .
Și totuși,
Prin ploaie mă plimb .
Fară umbrelă
Sau pălărie
Lacrimile-mi curg
Lin pe obraji
Sufletul mă doare
Iar zâmbetul îmi piere
Sub picături de apă
Care poate se izbesc de mine
Asemenea lacrimilor mele
De pământul ud
Intrebandu-mă
Oare cine suferă mai tare ?
Și dacă oare,
Am ajutat și yo pamantul ,
Cu a mea lacrimă ?
Un simplu joc fara sens
Oh suflet drag,
Idee n ai
Cugetare nu gasesti
Spre a alinia tot ce gandesti
Un rost sa gasesti
In evenimentele insirate in viata ta
Spre a nu accepta ca este
Un simplu joc fara sens
Si ca toate sint coincidente
Principii se surpa
Obosit te simti
Sa mai cari acelasi bagaj greoi
Cu flori ale trecutului
Si ghipi dureorisi
Care te strapung
Si tu sa accepti ... macar poti simti ceva
Caci si durerea este un sentiment ....
Atunci cand altceva nu mai poate domni
Si accepti caldura sangelui care se prelinge
Cand totul este rece
Si strangi mai tare
Spre a te incalzi
Dar nu mai simti nimic ...
Plutesti fata gravitatie
Intr un vid al fiintei
Spectator al unui duel
Dintre un hyde si altul
Care se lupta
Chiar in tine
Dar in parfum deznadejdiei
Si al incaiereri
Nu mai poti sta
Renunti ...
Lasi totul jos
Mergi inainte
In adierea increderii
Cu iz de cratie
Si suflu de inspiratie
Cu incredere
Ca ai un scop si un rost
Bine alese
Care te asteapta
Sa ajungi cu pasi marunti
Spre visul tau
Ce iti face inima sa ti bata
Inimi telepate
Oh suflet drag,
Oare cum am ajuns
Într-un impas al ființei
Al omenirii și al simțirii ... ?
Cuvinte goale
Ocupă locul unui sentiment
Unui fior cald
Care te îmbata de iubire .
Cum a putut
O trăire menită
Fară cuvinte să te lase
Într-un cuvânt
Să se metamorfozeze ?
Un cuvânt atât de banal
Precum IUBIRE
Să rostesc că te iubesc ... ?
Necesar mai este
Când mă simți,
Mă vezi cu adevărat , că te iubesc ?!
Oare când s-a pierdut simțirea?
De a trebuit să-ți rostesc ,
Să-ți amintesc
Cu banale și reci cuvinte
Trăirile care făr' de vorbe mă lasă.
Când printre răsuflări apăsătoare
Și bătăi de inimă
Numai fapte se adună
În sufletul mea numai cuvinte
Nu se mai găsesc...
Prin urmare ,
N am să ți mai șoptesc lin
În veacuri îndelungate
Că te iubesc .
În ochi mei ai să citești
Cum printre stele
De mana ne ținem,
Tineri și iubiți,
De la apus la răsărit
Căci acum mă simți
Mă cunoști
Și doar în fapte mă iubești.