Nimeni nu ne vede !

Sunt -Doi Frați -

Bine de iarnă îmbrăcați 

Moș Crăciun, Moș Nicolaie 

Fie ger, ori fie pțoaie 

Nici-o dată nu lipsește 

Din cea mai frumoasă poveste.

Bucurii aduce-n case 

Dar mai ales la copii

Cărți, bomboane, jucării

Pe horn, ușă sau fereastră 

Musafiri în casa noastră.

Ușurel pe nesimțite 

În ghetuțe, cizmulițe,

Moșul lasă câte un dar 

Dupâ bani și buzunar.

De se bucură copiii

Moșul pleacă fericit 

Rolul și-a îndeplinit....

        Într-o zi ,pe drumul vieții apare o floare plăpândă ,

firavă,dar minunată .Apare într-o familie iubitoare,devotată.

Pentru părinți este împlinirea cea mult așteptată.Pentru bunici?

Nu au ceva mai scump pe lume,decât această mică minune,

pe care n-o pierd din ochi de dragă.Copii,nepoții,florile vieții;

Pentru ei nici un sacrificiu nu-i prea mare.Drumul vieții e 

deschis,căldură,iubire,susținere,viață de vis.

         Relații părinți- copii ,bunici-copii toate-s bune și frumoase

până  când un virus vătămător ,atacă mintea copiilor:drogurile.

Drogurile fac ravagii în multe familii.Rețelele acestea străbat 

lumea de la un capăt la altul,aduc profituri uriașe ,semânând 

disrugere și moarte .Această otravă îi ademenește,stă la pândă

mai ales în școli ,la colț de stradă...

        Cine ne apără ,copii,viitorul țătii,ai lumii? Noi doar noi părinții ,

bunicii,trebue să declarăm război împotriva traficanților,producătorilor

acestor substanțe.

        Nu zâmbiți când auziți un strigăt de durere,a unui  părinte 

disperat,nici o dată nu știi de unde vine năpasta !

        Cine are interesul să ne distrugă copiii?

        De ce România a devenit o piață de desfacere?

        E -SAT FĂRĂ CÂNI-?

Sunt creștin și nu prea,

Dar simt pe umăr o mână grea

Care îmi arată calea cea  dreaptă,

Eu doar să știu ce să aleg

După himere și avere să nu alerg.

Nu bat mătănii, nu cad în genunchi,

Dar sunt de partea celui neputincios 

Îl chem la masă pe cel ce nu are

Îi dau curaj, celui căzut în necaz,

Și o vorbă bună aduce alinare

Când rana din suflet, rău doare.

Nu mai fugiți oameni buni după avere,

Iubiți-vă fii,frații,părinții și neamul

În curând vă lasă puterea,

Nimic nu luăm cu noi la plecare

Ajută-l pe cel care azi, nimic nu mai are!!!!!

În memoria soțului meu MANOLE DRAGOMIR.

Ai trecut prin viață ,trăind-o , iubind-o ,prețuind-o.

Ai lăsat în urma ta ,impresii bune și respect.

Asta spune tot despre tine! Nepoții care te iubesc 

dincolo de moarte .

     Odihnă veșnică ,dragul ,nostr drag !

Iubita mea te-am așteptat ,

Sperând co să revii 

Să vezi cărările pustii ,

Pe care ne-am jurat odată...

O dragoste adevărată .

În serile când ne găseam ,

Fremătau frunzele în ram .

Raza lunii strălucea ,

Iubita mea .

În ochii tăi de viorele ,

Se oglindeau visele mele ,

Te adoram copil cuminte ,

Furat de calde jurăminte ,

Dar te-am pierdut în ceața serii ,

Și-a ruginit frunza cărării ,

O stea din cer s-a prăvălit  ,

Iubirea noastră a murit .

          Spre seară ,când treburile s-au  mai liniștit, mi-am amintit că foamea îmi dă târcoale.

M -m dus acasă ,la casa cea nouâ .Mama a scos o masă în curte și a pus pe ea prima cină.

Ziua se îngâna cu noaptea.Noaptea avea alt farmec la țară .Luna ne privea curioasă ,iar cântecul 

greierilor se auzea în surdină Totul mi se părea minunat ,încât am uitat că sunt orfan ,pentru o 

clipă..O  liniște plăcută,doar câte un lătrat de câine ,venea de departe!...Somnul a venit pe nesim-

țite ,ușor și odihnitor!..Era un nou început .Din acea zi mama nu a mai plâns ,sau nu am văzut-o eu !..

          Mama a fost ca o stâncă ,hotărâtă să facă față tuturor problemelor care-i  stau în cale.Așa  a

reușit să crească și să educe cei șase copii:  patru băieți  și două fete .La  prima vedere părea o

femeie firavă ,dar de unde avea atâta putere ?...Zilele de vară se scurg pe nesimțite ,se apropie

toamna ,și urma să merg și eu la grădinița  din mijlocul  satului .Am fost și am văzut-o cu prietenii mei.

Mama începea pregătirile de iarnă cu adunarea lemnelor de foc Mereu veneau la poartă căruțe cu

lemne iar mama ne punea să le tăiem și aă le depozităm  în samaluc la adăpost de ploaie și ninsoare.

Această treabă era făcută de frații mei mai mari ,dar și eu aveam sarcinile mele ,nimeni nu era scutit  de

muncă .Eu eram cel care cumpăram  pâinea o sarcină importantă Mama se gândea la toate ,inclusiv

la pregătirea noastră pentru școală Aveam vevoie de uniforme ,încălțăminte ,rechizite Sfătuită de alte

mămici ,mama a obținut ajutor de la o fundație care sprijinea  familile defavorizate! Mama era ca argintul  viu

Tata ar fi fost mândru de ea și noi am ajutat-o fiecare după puterile noastre .Ne-am implicat în toate treburile

gospodărești: îngrijirea grădinii ,repararea  gardului,,tăiatul lemnelor, adusul apei de la Prut  cu cobilița -

Fetele o ajutau la treburile casei :curățenie ,spălatul și bucătăria  Mama ne îndemna să muncim  ,să respectăm

și să iubim munca noastră și celorlanți Dacă la început oam enii   ne compătimeau  și ne tratau cu oarecare

milă ,peste o vreme  devenisem o famile ce putea fi dată ca exemplu

          .Când  frații mei au terminat cele opt clase,au găsit imediat locuri de muncă în sat .În zilele de salariu ,

veneau acasă zâmbind și puneau banii în mâna mamai .Acum nu mai cumpărăm  pe datorie de la micile magazine

din sat Tudorel fratele cel mare e ajutor de tractorist  la nenea Octav șeful  de la asociație ,iar Gabriel  ajută la

sera de legume de lângă pârul din vale al domnului  învățăror .

Într-un lotus de ceață
gândul se risipește,
val după val,
până când doar tăcerea rămâne.

Cine sunt?
Un zâmbet agățat de o clipă,
o umbră ce sărută lumina.

O umbră fără glas
mă strânge.

O alung
și mă-nfășoară.

Un drum apare,
dar nimeni nu calcă.

Eram deja
pașii.

Corabie dragă, plutești în oceanul ce pare fără de sfârșit,

Spre ce continente vei mai merge și de această dată,

Ce te mai așteaptă la viitoarea destinație?

Corabie, corabie...

De ce nu mi-ai spus că îți place să navighezi atât de mult?

De ce nu m-ai prevenit?

De ce, doar întorcându-mi spatele la tine, pentru o clipă, ai plecat din port?

Cum am să mă pot obișnui cu golul pe care mi l-ai lăsat?

Cum îl voi umple?

Corabie, corabie...

Erai ușoară ca o vrabie,

Sper să te întorci mai veselă de ori unde te-ai fi dus,

Îmi dau seama că a trebuit să pleci,

Așa ai simțit,

Tot așa ai și socotit.

Te construisem atât de bine, din lemn, cârma, puntea,

Din mai multe cearceafuri velele,

Ți-am atașat chiar și ancoră,

Știu că nu îți va fi ușor,

Oceanul are mofturile lui,

Nu știi la ce să te aștepți,

Când devine agitat și te scutură în toate direcțiile,

Te poartă doar pe rutele care îi sunt lui mai accesibile,

Când îți va fi greu, când vei simți că nu mai ai cum să te mai menții la suprafață,

Te rog, privește în jos, vezi ancora atașată,

Gândește-te că de departe, chiar și de la mii de kilometri,

Eu te veghez, te am în suflet,

Doar că nu mai ești lângă mine să îți arăt,

Cu adevărat, cât de mult legătura dintre noi a însemnat,

(Pe un ton de ceartă)

Simte-te bine, lasă, uită cine te-a creat,

În două săptămâni nici nu ne-am apropiat,

Dacă așa consideri, este alegerea ta...

Să știi doar că eu țin la tine, de aceea te-am și construit atât de bine,

Ca ultimă încurajare îți mai spun:" Nu trebuie să te intimideze furtunile pe care le vei întâmpina cât vei străbate oceanul. Nu uita că după furtună vine vreme bună."

Corabia:,,Ce ai fă? Nu am voie să stau o zi în Rio de Janeiro? Doar o zi, atât vreau, după mă întorc la tine, promit!"

Segelbåt

Kära skepp, du flyter i det till synes oändliga havet,

Till vilka kontinenter ska du åka igen den här gången,

Vad väntar dig på din nästa destination?

Segelbåt, segelbåt...

Varför sa du inte till mig att du gillar att segla så mycket?

Varför varnade du mig inte?

Varför lämnade du hamnen bara genom att vända dig ryggen för ett ögonblick?

Hur kan jag vänja mig vid tomrummet du lämnade mig?

Hur ska jag fylla den?

Segelbåt, segelbåt...

Du var lätt som en sparv,

Jag hoppas att du kommer tillbaka lyckligare än där du gick,

Jag inser att du var tvungen att gå

Det var så du kände

Det var vad du trodde.

Vi hade byggt dig så bra, av trä, rodret, däcket,

Från flera segelskivor,

Jag fäste till och med ditt ankare,

Jag vet att det inte kommer att bli lätt för dig,

Havet har sina nycker,

Du vet inte vad du kan förvänta dig,

När det blir upprört och skakar dig åt alla håll,

Han tar dig bara med på de rutter som är mer tillgängliga för honom,

När det kommer att vara svårt för dig, när du kommer att känna att du inte har något sätt att hålla dig flytande,

Vänligen titta ner, se ankaret bifogat,

Tänk att på långt håll, även på tusentals kilometers avstånd,

Jag vakar över dig, jag har dig i mitt hjärta,

Det är bara det att du inte längre är nära mig för att visa dig,

Verkligen, hur mycket vår anslutning betydde,

(I en argumenterande ton)

Må bra, släpp taget, glöm vem som skapade dig,

På två veckor var vi inte ens nära,

Om du tycker det är det ditt val...

Vet bara att jag bryr mig om dig, det är därför jag byggde dig så bra,

Som en sista uppmuntran säger jag till dig: "Du får inte skrämmas av stormarna du kommer att stöta på när du korsar havet. Glöm inte att efter stormen kommer bra väder."

Segelbåt:"Vad skulle du göra? Får jag inte stanna en dag i Rio de Janeiro? Bara en dag, det är allt jag vill, då kommer jag tillbaka till dig, jag lovar!"

Steaua mea s-a stins,

Frunza palidă,a plâns,

Raza gândului ardea

Visului ce -mi surâdea..

Mă udă bolta cu cenușă,

Arunc cheia de la ușă,

Că să nu mă -nchid în casă,

Zdrențuită și ploioasă...

Îmi pierd urmele în zare

Și amintirile în mare;

Mă vindec când mă doare

Și zbor din nou spre soare..

Auzi ce vrea nãtânga de minciunã:

Ca adevãrul sã i se supunã!

Sã strige însuşi el, la lumea toatã,

Cã vorba ei, e vorbã-adevãratã!

Sã-i facã propagandã: poate, poate,

Va fi crezutã în societate,

Va fi privitã ca o mamã bunã,

De toţi, nesocotita de minciunã.

Ea-şi bagã nasu-n orişice domeniu,

În timp ce poartã-un aer grav, de geniu;

Ne prinde-n laţ şi ne nenoroceşte

Şi-n groapã ne împinge-apoi, fireşte!

Îi cere celui fãrã judecatã

Ce n-o sã poatã da el, niciodatã:

A-l aborda pe cel cu mintea-ntreagã

Şi sã-i vorbeascã-aşa, sã înţeleagã.

Mai face multe afirmaţii grave,

Sucind, în speţã, minţile firave;

Şi se pricepe, iatã, de minune,

S-argumenteze ceea ce le spune.

                           ☆

Auzi ce îndrãzneşte sã ne spunã

Cu gura ei, nãtânga de minciunã:

Cã vorba ei chiar meritã crezare

Şi cã rãmâne veşnic în picioare!

Minciuna chiar cunoaşte orice limbã,

Prin toatã lumea paşii ei se plimbã!

Ea nu se ruşineazã niciodatã,

Şi vorba ei nu meritã-ascultatã!

Am rostit cu ușurință cuvintele Tale,

dar le-am trăit cu greu.

Am pus numele Tău pe frunte,

dar inima mea era departe.

Am condamnat păcatul din alții

cu degetele ridicate,

în timp ce în mine creștea tăcut

aceeași otravă.

Am rostit anateme peste cei căzuți,

uitând că eu însumi sunt numai țărână.

Am judecat fără milă,

fără să văd câte cruci am părăsit.

O, Doamne, câte blesteme

am învelit în numele Tău,

câte sentințe am rostit

în locul iubirii care iartă.

Cuvântul Tău e sabie,

dar eu l-am făcut bici.

Harul Tău e râu de viață,

dar eu l-am închis cu porți de piatră.

Și acum mă tem.

Mă tem că Tu ești în cel pe care l-am lepădat.

Mă tem că vocea Ta era în cel pe care l-am tăcut.

Mă tem că am rostit anatema asupra Ta,

fără să știu.

Ai milă de mine, Doamne,

și scapă-mă de propria mea sfințenie stricată.

Smerește-mă,

până ce voi fi mai aproape de țărână

decât de scaunul judecății.

Nu mă lăsa să rostesc niciun cuvânt

care Te alungă.

Și dacă în inima mea mai zace vreo otravă,

scoate-o cu focul blând al iubirii Tale.

Curăță-mă, Doamne,

nu ca să pot rosti judecăți mai drepte,

ci ca să nu mai rostuiesc deloc

în afara milei Tale.