Автор maximblack

Итого 2 публикации
Зарегистрирован 27 октября 2015
З - Значит Захария - 2706 просмотров
8 часовой РАБочий день - 2917 просмотров
Случайные публикации :)
Dor
Mi-ai scris că iți e dor de mine
Și de ochii mei albaștri
Dar eu știam că minți, că nu îți e bine
Când ochii mei verzi vedeau cât suferi după alții
Mi-ai scris că iți e dor de mine
Că te-ai schimbat, o simți
Dar eu știam că minți, că nu îți e bine
Nu încerca să mai explici
Mi-ai scris că iți e dor de mine
Că n-ai putut să dormi deloc
Dar eu știam că minți, că nu îți e bine
Karma nu ține cont de noroc
Mi-ai scris că iți e dor de mine
M-ai și sunat dar n-am răspuns
Știam că minți, că nu îți e bine
Mereu spuneai că nu-s de ajuns
Lazaret - Dincolo de zid (roman foileton) 17. Scrisoarea
Gabriel închise caietul. În următoarele pagini obținute prin procedeul de lipire a cuvintelor a dat peste un text fără niciun înțeles. Trebuia să se mulțumească cu atât. Se simțea om deasupra oamenilor. Oare îl așezase pe el Dumnezeu la răscruci de vieți pentru a descifra soarta semenilor săi, pentru a aduce lumină acolo unde era întuneric? Era doar o întâmplare că ochii lui au văzut ceea ce prin voința divină a fost un secret pentru alți ochi? Adânc cuprins de emoția lecturii amintirilor Iuliei, nu se simțea în stare să pătrundă mai departe în gândurile lui în ceea ce o privește. Așa că închise ochii și căută în subconștientul lui o portiță spre o altă întâmplare din multele care i se deschiseseră de către creator. Copii, femei, bărbați încercau să-i acapareze atenția izvorând dintr-o memorie vizuală pe care și-o exersase încă de când privea picăturile de ploaie care cădeau din streașină și le individualiza după formă și mărime. Printre chipurile care defilau prin fața ochilor minții își făcu brusc apariția un mic clovn de lemn îmbrăcat într-o bluză albastră încheiată cu nasturi mari, albi. Se ridică brusc și începu să se plimbe agitat prin cameră. Vorbea singur căutând un eveniment din trecutul timpului.
— Doamna! Asistenta șefă! Clovnul din fotografie. Dar unde încă? Unde?
Acea imagine nu apăruse pentru prima dată în fața lui doar în biroul asistentei șefe. Ea doar se revigorase în memoria lui peste o imagine existentă a cărei origine îi scăpase atunci și pe care încerca acum să o lege de o altă persoană. Brusc lucrurile se legară. Era o singură diferență. În urmă cu șase ani văzuse acel clovn din poza Doamnei. Doar că nu avea pe cap conul roșu. Să fie oare conul lipsă chiar conul aflat pe biroul asistentei șefe? Să fie oare acea studentă din Emirate care îi spusese că s-a născut în România, dar nu ştia româneşte, chiar fata Doamnei? Făcuseră schimb de adrese, deci nu trebuia decât să-i scrie și să aștepte. Era cea mai bună cale de a se desprinde pentru moment de impresiile puternice generate de amintirile Iuliei, ajutând mintea să aștepte sedimentarea acestora pentru a putea fi ulterior exploatate corespunzător în beneficiul tratamentului pacientei.
Începuse să scrie febril. Puse apoi scrisoarea în plic și se pregăti să-l închidă. În ultima clipă i se păru că amintirile fetei despre copilăria din România puteau fi umbrite de timp și poate ar fi necesar un impuls vizual pentru reîmprospătarea memoriei. Se hotărâ pe loc să trimită și fotografia. Va fi doar un împrumut. Adăugă la sfârșitul scrisorii:
Îți trimit și o fotografie pentru a te ajuta. Dacă nu te recunoști în ea te rog să o trimiți înapoi. Asistenta șefă nu mă va ierta dacă nu i-o înapoiez.
Se întoarse la spital și își continuă munca de detectiv sub acoperire subtilizând fotografia din cabinetul asistentei șefe.
A doua zi, tot spitalul fierbea. La raportul de gardă, asistenta șefă era răvășită. Abia șoptit, reuși să îndruge câteva cuvinte.
— Aveam pe birou o fotografie cu fiica mea. Dimineață nu mai era la locul ei. Vă rog, dacă știți ceva, să-mi spuneți. O vreau înapoi. Nu este o glumă bună.
După un moment de tăcere în care medicii se priveau unii pe alții mirați, doctorul Gabriel rupse tăcerea:
— Poate când s-a făcut curățenia, a căzut și a ajuns la gunoi. Sunt convins că o să fie găsită și vă veţi recupera fotografia.
Apoi adăugă mai încet:
— Poate și fiica.
Doctorița Zamfirescu îl urmărise cu atenție. Învățase în cele câteva luni de când doctorul Gabriel venise la spital că nimic din ce era legat de persoana lui nu părea a fi întâmplător. În plus intuise foarte bine că doctorul mai adăugase ceva la ceea ce spuse doar pentru urechile lui.
— Doctore Gabriel, vă rog să veniți câteva clipe în biroul meu.
O urmă pe doctorița Zamfirescu. Rămase în picioare. Parcă mai ieri intrase pentru prima oară în acest birou.
— Așezați-vă, doctore!
— Mulțumesc.
— Aștept.
— Nu înțeleg.
— Cred că înțelegeți foarte bine. În ce v-ați mai băgat?
— Eu? În nimic. Continui să caut contextul în care boala Iuliei a apărut și s-a agravat. Am reușit să descifrez o parte din scrierile ei din acel caiet.
— Mă bucur. Așteptăm să aflăm și noi care sunt cauzele și să putem, în sfârșit, stabili o conduită în tratamentul ei.
Gabriel dădu înapoi. Nu ar fi vrut să dezvăluie tuturor amintirile Iuliei înainte de a putea singur să-și facă o părere. Simțea că acele pagini rămase încă nedescifrate sunt esențiale. Scrierea amintirilor după pierderea părinților era o dovadă că mentalul ei era suficient de puternic pentru a nu fi cedat în fața germenilor moșteniți pe filiera maternă. Și apoi mai erau și relatările asistentei. Încă nu era sigur că cele două Iulii din spital erau surorile despărțite de tragicul accident.
— Nu știu. Scrierile se referă la perioada copilăriei. Nu cred că sunt relevante. Povestește cum și-a pierdut mama, în condițiile unui tată inexistent. Cel puțin în acte.
— Parcă spuneați ceva despre metoda de investigare pe care ați abordat-o în acest caz. O abordare psihodinamică bazată pe conceptul de psihiatrie biopsihosocială. Toată întâmplările din viața Iuliei pot fi germeni ai stării ei mentale.
— Da, așa este, aveți dreptare. Ar mai fi unele aspecte pe care vreau să le aflu pentru a avea întregul. Mă refer la semnul de pe mână. Acea cruce care sunt convins că nu a fost arsă voluntar pe braț.
— Ați avut și aveți în continuare sprijinul meu pentru investigarea acestui caz. Dar nu despre Iulia era vorba acum. V-am chemat să-mi explicați de ce ați luat fotografia asistentei șefe.
Doctorul Gabriel știa că nu va ieși din acest birou până nu va mărturisi totul. În plus, era un secret pe care dorea să-l împartă cu cineva. Și o persoană mai potrivită decât doctorița Zamfirescu nu ar fi putut găsi în spital. Era încrezător în demersul său, dar era și speriat de gândul că ar putea sădi o speranță care apoi să ducă la cea mai cumplită dezamăgire.
— În urmă cu câțiva ani am participat la un stadiu de practică în Anglia. Acolo am întâlnit o studentă din Emirate. Auzind că sunt din România, a venit și mi-a pus tot felul de întrebări. Spunea că s-a născut în România dar că nu-și mai amintește prea multe despre copilărie. Am întrebat-o dacă mai are rude aici. Spunea că mama ei a murit. Că a fost arestată pentru că a colaborat cu un spion și, la scurt timp după eliberare, a murit. Când am văzut acea fotografie pe birou și am aflat povestea Doamnei, am avut vaga impresie că acel clovn îmi era cunoscut. Sigur putea fi o jucărie văzută într-o vitrină. Dar aseară, mi-am adus aminte că ce văzusem eu la studenta din Emirate era un clovn asemenea celui din fotografie dar căruia îi lipsea ceva.
— Ce anume?
— Acel con roșu care se găsește pe biroul Doamnei.
— Și ce ați făcut?
— Am scris colegei mele și am împrumutat fotografia. Am pus-o în scrisoare. O să o înapoiez imediat ce voi primi un răspuns. Am și speranțe, dar și îndoieli.
— Metodele dumneavoastră nu sunt deloc ortodoxe. O să așteptăm împreună răspunsul. Sper să vină cât mai repede.
🎤 ,,Nu te enerva" în franceză
Numai o vorbă
Spusă la întâmplare
Neiertătoare
Mă doboară.
Inima crede,
Gândul o măsoară,
Dusă e liniștea
Pentru totdeauna.
Din pacate, asta-i firea mea,
Dar mereu în gând îmi spun așa:
„Nu te enerva!”
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Poate fără voie câteodată ești lovit
De-un cuvânt că nu e potrivit.
Nu te enerva, nu te enerva,
Hai zâmbește și ascultă sfatul meu.
Numai o vorbă
Mi-aduce gânduri grele
Și doar cu ele
Mă-nconjoară.
E gelozie,
Vine ca povară
Și-un coșmar nedescris
Noaptea-n vis coboară.
Din pacate, asta-i firea mea,
Dar mereu în gând îmi spun așa:
„Nu te enerva!”
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Poate fără voie câteodată ești lovit
De-un cuvant că nu e potrivit.
Nu te enerva, nu te enerva,
Hai zâmbește și ascultă sfatul.
Și vei știi
Să îți spui
Orișicând,
Orișicui
Nu te enerva!
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Nu te enerva!
Ne vous fâchez pas!
Juste un mot
Dit au hasard
Impitoyable
Cela me renverse.
le coeur croit
La pensée le mesure,
Le silence est parti
Pour toujours.
Malheureusement, c'est ma nature,
Mais je dis toujours ceci dans mon esprit :
"Ne vous fâchez pas!"
ne vous fâchez pas, ne vous fâchez pas
Les mots peuvent être trompeurs.
ne vous fâchez pas, ne vous fâchez pas
Qu'aucune colère n'est bonne.
Peut-être involontairement, parfois tu es touché
En un mot, ce n'est pas approprié.
ne vous fâchez pas, ne vous fâchez pas
Allez, souriez et écoutez mes conseils.
Juste un mot
Cela m'apporte de lourdes pensées
Et seulement avec eux
Cela m'entoure.
C'est de la jalousie
C'est comme un fardeau
Et un cauchemar indescriptible
La nuit dans le rêve descend.
Malheureusement, c'est ma nature,
Mais je dis toujours ceci dans mon esprit :
"Ne vous fâchez pas!"
ne vous fâchez pas, ne vous fâchez pas
Les mots peuvent être trompeurs.
ne vous fâchez pas, ne vous fâchez pas
Qu'aucune colère n'est bonne.
Peut-être involontairement, parfois tu es touché
En un mot, ce n'est pas approprié.
ne vous fâchez pas, ne vous fâchez pas
Allez, souriez et écoutez les conseils.
Et tu sauras
Te dire
de toute façon,
tous ceux qui
Ne vous fâchez pas!
ne vous fâchez pas, ne vous fâchez pas
Les mots peuvent être trompeurs.
ne vous fâchez pas, ne vous fâchez pas
Qu'aucune colère n'est bonne.
Ne vous fâchez pas!
Indemn la bunatate
Ata de pe mosorelul vietii mele se sfarseste,
Pot acum sa vad mai bine cate spire au ramas.
De esti plecat de acasa, moartea oriunde te gaseste.
De te rogi sa te amane, nu-ti asculta al tau glas.
Dusmanul sa-l atragi si sa-l apropii, nu-l indeparta.
Mai tarziu va devenii prieten bun in dreapta ta.
Stim cu totii ca viata este trecatoare pe pamant
Si ca mai devreme sau mai tarziu ajungem in mormant.
Indemn acum pe toti care suntem si inca mai traim,
Ca viata sanatoasa nu are pret, sa ne iubim.
Oameni de orice fel, saraci, urati, rai, trebuie sa ne placa,
Asa cum ne trebuie lamaia, sarea si zeama acra.
Nu ignorati oamenii invalizi, vizibil afectati;
Sunt totusi oameni, inspira acelasi aer, suntem frati.
Pentru fiecare exista seara si dimineata
Iar noi toti avem dreptul natural la aceasi viata.
Romanie
Printre lacrimi scurse-n suflet
Astazi am plecat "in lume" .
Cu suspine si picioare moi ,
Am pasit in avion...
Am lasat copii-n urma
Pentru-n trai mai bun ,
Pentru ziua lor de maine .
Draga mama ,draga tata
Cand vedeam batrani-n porti
Plangand de mana cu ai lor nepoti ,
Nu credeam vreodata
Ca vom ajunge straini, pentru copiii noşti' .
Nici sa fim argati in tari straine
Nici sa traim pe viu,durerea despartirii
Doar din cauza "Leului" , Romaniei!
-U.A-
Ps: Mai bine sluga-n alta tara
Decat in genunchi in tara ta!
Oare ce ar putea fi? în daneză
Ce obiect are patru laturi,
Formă de patrat,
Nu putem spune că este chiar tridimensional, dar se pliază destul de bine pe orice suprafață,
Are mai multe întrebuințări:
Cu acest obiect putem șterge praful, ne putem șterge chipul transpirat, în el putem tuși, ne putem sufla nasul, când plângem și încercăm să ne revenim după depresie, când simțim nevoia să strănutăm în ceva și nu vrem să o stropim din cap până în picioare pe persoana de lângă noi, se poate pune și la costum la ocazii speciale sau îl putem pune lângă o vază de flori, pentru a mai adauga culoare mesei pe care stă.
De asemenea, un lucru important de precizat ar fi faptul că vine într-o varietate de modele, culori, desene, imprimeuri, unele au și texte scrise pe ele. Însă lumea care încă mai preferă stilul clasic, vintage și toate sinonimele de genul, îl are cel mai adesea într-o nuanță de bleu spălăcit, cum sunt și blugii prespălați, cu tot felul de pătrate mai mici, când de un albastru mai închis, când galben neon.
Obiectul descris nu ar putea fi decât:
Răspuns: रूमाल
Hvilken genstand har fire sider,
kvadratisk form,
Vi kan ikke sige, at den er ret tredimensionel, men den folder ret godt på enhver overflade,
Det har flere anvendelsesmuligheder:
Med denne genstand kan vi tørre støvet, vi kan tørre vores svedige ansigt, vi kan hoste ind i det, vi kan pudse vores næse, når vi græder og prøver at komme os over depression, når vi føler behov for at nyse ind i noget, og vi ikke ikke ønsker at sprøjte det fra top til tå fødder på personen ved af os, det kan også sættes på jakkesættet ved særlige lejligheder, eller vi kan sætte det ved af en vase med blomster, for at tilføje farve til bordet, hvor det sidder.
En vigtig ting at sige ville også være, at det kommer i en række forskellige designs, farver, designs, prints, nogle endda har tekster skrevet på dem. Men den verden, der stadig foretrækker den klassiske, vintage stil og alle genrens synonymer, har den oftest i en skygge af vasket blå, ligesom forvaskede jeans, med alle slags mindre firkanter, nogle gange i en mørkere blå, når neon gul.
Det beskrevne objekt kunne kun være:
Svar: रूमाल
Dor
Mi-ai scris că iți e dor de mine
Și de ochii mei albaștri
Dar eu știam că minți, că nu îți e bine
Când ochii mei verzi vedeau cât suferi după alții
Mi-ai scris că iți e dor de mine
Că te-ai schimbat, o simți
Dar eu știam că minți, că nu îți e bine
Nu încerca să mai explici
Mi-ai scris că iți e dor de mine
Că n-ai putut să dormi deloc
Dar eu știam că minți, că nu îți e bine
Karma nu ține cont de noroc
Mi-ai scris că iți e dor de mine
M-ai și sunat dar n-am răspuns
Știam că minți, că nu îți e bine
Mereu spuneai că nu-s de ajuns
Lazaret - Dincolo de zid (roman foileton) 17. Scrisoarea
Gabriel închise caietul. În următoarele pagini obținute prin procedeul de lipire a cuvintelor a dat peste un text fără niciun înțeles. Trebuia să se mulțumească cu atât. Se simțea om deasupra oamenilor. Oare îl așezase pe el Dumnezeu la răscruci de vieți pentru a descifra soarta semenilor săi, pentru a aduce lumină acolo unde era întuneric? Era doar o întâmplare că ochii lui au văzut ceea ce prin voința divină a fost un secret pentru alți ochi? Adânc cuprins de emoția lecturii amintirilor Iuliei, nu se simțea în stare să pătrundă mai departe în gândurile lui în ceea ce o privește. Așa că închise ochii și căută în subconștientul lui o portiță spre o altă întâmplare din multele care i se deschiseseră de către creator. Copii, femei, bărbați încercau să-i acapareze atenția izvorând dintr-o memorie vizuală pe care și-o exersase încă de când privea picăturile de ploaie care cădeau din streașină și le individualiza după formă și mărime. Printre chipurile care defilau prin fața ochilor minții își făcu brusc apariția un mic clovn de lemn îmbrăcat într-o bluză albastră încheiată cu nasturi mari, albi. Se ridică brusc și începu să se plimbe agitat prin cameră. Vorbea singur căutând un eveniment din trecutul timpului.
— Doamna! Asistenta șefă! Clovnul din fotografie. Dar unde încă? Unde?
Acea imagine nu apăruse pentru prima dată în fața lui doar în biroul asistentei șefe. Ea doar se revigorase în memoria lui peste o imagine existentă a cărei origine îi scăpase atunci și pe care încerca acum să o lege de o altă persoană. Brusc lucrurile se legară. Era o singură diferență. În urmă cu șase ani văzuse acel clovn din poza Doamnei. Doar că nu avea pe cap conul roșu. Să fie oare conul lipsă chiar conul aflat pe biroul asistentei șefe? Să fie oare acea studentă din Emirate care îi spusese că s-a născut în România, dar nu ştia româneşte, chiar fata Doamnei? Făcuseră schimb de adrese, deci nu trebuia decât să-i scrie și să aștepte. Era cea mai bună cale de a se desprinde pentru moment de impresiile puternice generate de amintirile Iuliei, ajutând mintea să aștepte sedimentarea acestora pentru a putea fi ulterior exploatate corespunzător în beneficiul tratamentului pacientei.
Începuse să scrie febril. Puse apoi scrisoarea în plic și se pregăti să-l închidă. În ultima clipă i se păru că amintirile fetei despre copilăria din România puteau fi umbrite de timp și poate ar fi necesar un impuls vizual pentru reîmprospătarea memoriei. Se hotărâ pe loc să trimită și fotografia. Va fi doar un împrumut. Adăugă la sfârșitul scrisorii:
Îți trimit și o fotografie pentru a te ajuta. Dacă nu te recunoști în ea te rog să o trimiți înapoi. Asistenta șefă nu mă va ierta dacă nu i-o înapoiez.
Se întoarse la spital și își continuă munca de detectiv sub acoperire subtilizând fotografia din cabinetul asistentei șefe.
A doua zi, tot spitalul fierbea. La raportul de gardă, asistenta șefă era răvășită. Abia șoptit, reuși să îndruge câteva cuvinte.
— Aveam pe birou o fotografie cu fiica mea. Dimineață nu mai era la locul ei. Vă rog, dacă știți ceva, să-mi spuneți. O vreau înapoi. Nu este o glumă bună.
După un moment de tăcere în care medicii se priveau unii pe alții mirați, doctorul Gabriel rupse tăcerea:
— Poate când s-a făcut curățenia, a căzut și a ajuns la gunoi. Sunt convins că o să fie găsită și vă veţi recupera fotografia.
Apoi adăugă mai încet:
— Poate și fiica.
Doctorița Zamfirescu îl urmărise cu atenție. Învățase în cele câteva luni de când doctorul Gabriel venise la spital că nimic din ce era legat de persoana lui nu părea a fi întâmplător. În plus intuise foarte bine că doctorul mai adăugase ceva la ceea ce spuse doar pentru urechile lui.
— Doctore Gabriel, vă rog să veniți câteva clipe în biroul meu.
O urmă pe doctorița Zamfirescu. Rămase în picioare. Parcă mai ieri intrase pentru prima oară în acest birou.
— Așezați-vă, doctore!
— Mulțumesc.
— Aștept.
— Nu înțeleg.
— Cred că înțelegeți foarte bine. În ce v-ați mai băgat?
— Eu? În nimic. Continui să caut contextul în care boala Iuliei a apărut și s-a agravat. Am reușit să descifrez o parte din scrierile ei din acel caiet.
— Mă bucur. Așteptăm să aflăm și noi care sunt cauzele și să putem, în sfârșit, stabili o conduită în tratamentul ei.
Gabriel dădu înapoi. Nu ar fi vrut să dezvăluie tuturor amintirile Iuliei înainte de a putea singur să-și facă o părere. Simțea că acele pagini rămase încă nedescifrate sunt esențiale. Scrierea amintirilor după pierderea părinților era o dovadă că mentalul ei era suficient de puternic pentru a nu fi cedat în fața germenilor moșteniți pe filiera maternă. Și apoi mai erau și relatările asistentei. Încă nu era sigur că cele două Iulii din spital erau surorile despărțite de tragicul accident.
— Nu știu. Scrierile se referă la perioada copilăriei. Nu cred că sunt relevante. Povestește cum și-a pierdut mama, în condițiile unui tată inexistent. Cel puțin în acte.
— Parcă spuneați ceva despre metoda de investigare pe care ați abordat-o în acest caz. O abordare psihodinamică bazată pe conceptul de psihiatrie biopsihosocială. Toată întâmplările din viața Iuliei pot fi germeni ai stării ei mentale.
— Da, așa este, aveți dreptare. Ar mai fi unele aspecte pe care vreau să le aflu pentru a avea întregul. Mă refer la semnul de pe mână. Acea cruce care sunt convins că nu a fost arsă voluntar pe braț.
— Ați avut și aveți în continuare sprijinul meu pentru investigarea acestui caz. Dar nu despre Iulia era vorba acum. V-am chemat să-mi explicați de ce ați luat fotografia asistentei șefe.
Doctorul Gabriel știa că nu va ieși din acest birou până nu va mărturisi totul. În plus, era un secret pe care dorea să-l împartă cu cineva. Și o persoană mai potrivită decât doctorița Zamfirescu nu ar fi putut găsi în spital. Era încrezător în demersul său, dar era și speriat de gândul că ar putea sădi o speranță care apoi să ducă la cea mai cumplită dezamăgire.
— În urmă cu câțiva ani am participat la un stadiu de practică în Anglia. Acolo am întâlnit o studentă din Emirate. Auzind că sunt din România, a venit și mi-a pus tot felul de întrebări. Spunea că s-a născut în România dar că nu-și mai amintește prea multe despre copilărie. Am întrebat-o dacă mai are rude aici. Spunea că mama ei a murit. Că a fost arestată pentru că a colaborat cu un spion și, la scurt timp după eliberare, a murit. Când am văzut acea fotografie pe birou și am aflat povestea Doamnei, am avut vaga impresie că acel clovn îmi era cunoscut. Sigur putea fi o jucărie văzută într-o vitrină. Dar aseară, mi-am adus aminte că ce văzusem eu la studenta din Emirate era un clovn asemenea celui din fotografie dar căruia îi lipsea ceva.
— Ce anume?
— Acel con roșu care se găsește pe biroul Doamnei.
— Și ce ați făcut?
— Am scris colegei mele și am împrumutat fotografia. Am pus-o în scrisoare. O să o înapoiez imediat ce voi primi un răspuns. Am și speranțe, dar și îndoieli.
— Metodele dumneavoastră nu sunt deloc ortodoxe. O să așteptăm împreună răspunsul. Sper să vină cât mai repede.
🎤 ,,Nu te enerva" în franceză
Numai o vorbă
Spusă la întâmplare
Neiertătoare
Mă doboară.
Inima crede,
Gândul o măsoară,
Dusă e liniștea
Pentru totdeauna.
Din pacate, asta-i firea mea,
Dar mereu în gând îmi spun așa:
„Nu te enerva!”
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Poate fără voie câteodată ești lovit
De-un cuvânt că nu e potrivit.
Nu te enerva, nu te enerva,
Hai zâmbește și ascultă sfatul meu.
Numai o vorbă
Mi-aduce gânduri grele
Și doar cu ele
Mă-nconjoară.
E gelozie,
Vine ca povară
Și-un coșmar nedescris
Noaptea-n vis coboară.
Din pacate, asta-i firea mea,
Dar mereu în gând îmi spun așa:
„Nu te enerva!”
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Poate fără voie câteodată ești lovit
De-un cuvant că nu e potrivit.
Nu te enerva, nu te enerva,
Hai zâmbește și ascultă sfatul.
Și vei știi
Să îți spui
Orișicând,
Orișicui
Nu te enerva!
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Nu te enerva!
Ne vous fâchez pas!
Juste un mot
Dit au hasard
Impitoyable
Cela me renverse.
le coeur croit
La pensée le mesure,
Le silence est parti
Pour toujours.
Malheureusement, c'est ma nature,
Mais je dis toujours ceci dans mon esprit :
"Ne vous fâchez pas!"
ne vous fâchez pas, ne vous fâchez pas
Les mots peuvent être trompeurs.
ne vous fâchez pas, ne vous fâchez pas
Qu'aucune colère n'est bonne.
Peut-être involontairement, parfois tu es touché
En un mot, ce n'est pas approprié.
ne vous fâchez pas, ne vous fâchez pas
Allez, souriez et écoutez mes conseils.
Juste un mot
Cela m'apporte de lourdes pensées
Et seulement avec eux
Cela m'entoure.
C'est de la jalousie
C'est comme un fardeau
Et un cauchemar indescriptible
La nuit dans le rêve descend.
Malheureusement, c'est ma nature,
Mais je dis toujours ceci dans mon esprit :
"Ne vous fâchez pas!"
ne vous fâchez pas, ne vous fâchez pas
Les mots peuvent être trompeurs.
ne vous fâchez pas, ne vous fâchez pas
Qu'aucune colère n'est bonne.
Peut-être involontairement, parfois tu es touché
En un mot, ce n'est pas approprié.
ne vous fâchez pas, ne vous fâchez pas
Allez, souriez et écoutez les conseils.
Et tu sauras
Te dire
de toute façon,
tous ceux qui
Ne vous fâchez pas!
ne vous fâchez pas, ne vous fâchez pas
Les mots peuvent être trompeurs.
ne vous fâchez pas, ne vous fâchez pas
Qu'aucune colère n'est bonne.
Ne vous fâchez pas!
Indemn la bunatate
Ata de pe mosorelul vietii mele se sfarseste,
Pot acum sa vad mai bine cate spire au ramas.
De esti plecat de acasa, moartea oriunde te gaseste.
De te rogi sa te amane, nu-ti asculta al tau glas.
Dusmanul sa-l atragi si sa-l apropii, nu-l indeparta.
Mai tarziu va devenii prieten bun in dreapta ta.
Stim cu totii ca viata este trecatoare pe pamant
Si ca mai devreme sau mai tarziu ajungem in mormant.
Indemn acum pe toti care suntem si inca mai traim,
Ca viata sanatoasa nu are pret, sa ne iubim.
Oameni de orice fel, saraci, urati, rai, trebuie sa ne placa,
Asa cum ne trebuie lamaia, sarea si zeama acra.
Nu ignorati oamenii invalizi, vizibil afectati;
Sunt totusi oameni, inspira acelasi aer, suntem frati.
Pentru fiecare exista seara si dimineata
Iar noi toti avem dreptul natural la aceasi viata.
Romanie
Printre lacrimi scurse-n suflet
Astazi am plecat "in lume" .
Cu suspine si picioare moi ,
Am pasit in avion...
Am lasat copii-n urma
Pentru-n trai mai bun ,
Pentru ziua lor de maine .
Draga mama ,draga tata
Cand vedeam batrani-n porti
Plangand de mana cu ai lor nepoti ,
Nu credeam vreodata
Ca vom ajunge straini, pentru copiii noşti' .
Nici sa fim argati in tari straine
Nici sa traim pe viu,durerea despartirii
Doar din cauza "Leului" , Romaniei!
-U.A-
Ps: Mai bine sluga-n alta tara
Decat in genunchi in tara ta!
Oare ce ar putea fi? în daneză
Ce obiect are patru laturi,
Formă de patrat,
Nu putem spune că este chiar tridimensional, dar se pliază destul de bine pe orice suprafață,
Are mai multe întrebuințări:
Cu acest obiect putem șterge praful, ne putem șterge chipul transpirat, în el putem tuși, ne putem sufla nasul, când plângem și încercăm să ne revenim după depresie, când simțim nevoia să strănutăm în ceva și nu vrem să o stropim din cap până în picioare pe persoana de lângă noi, se poate pune și la costum la ocazii speciale sau îl putem pune lângă o vază de flori, pentru a mai adauga culoare mesei pe care stă.
De asemenea, un lucru important de precizat ar fi faptul că vine într-o varietate de modele, culori, desene, imprimeuri, unele au și texte scrise pe ele. Însă lumea care încă mai preferă stilul clasic, vintage și toate sinonimele de genul, îl are cel mai adesea într-o nuanță de bleu spălăcit, cum sunt și blugii prespălați, cu tot felul de pătrate mai mici, când de un albastru mai închis, când galben neon.
Obiectul descris nu ar putea fi decât:
Răspuns: रूमाल
Hvilken genstand har fire sider,
kvadratisk form,
Vi kan ikke sige, at den er ret tredimensionel, men den folder ret godt på enhver overflade,
Det har flere anvendelsesmuligheder:
Med denne genstand kan vi tørre støvet, vi kan tørre vores svedige ansigt, vi kan hoste ind i det, vi kan pudse vores næse, når vi græder og prøver at komme os over depression, når vi føler behov for at nyse ind i noget, og vi ikke ikke ønsker at sprøjte det fra top til tå fødder på personen ved af os, det kan også sættes på jakkesættet ved særlige lejligheder, eller vi kan sætte det ved af en vase med blomster, for at tilføje farve til bordet, hvor det sidder.
En vigtig ting at sige ville også være, at det kommer i en række forskellige designs, farver, designs, prints, nogle endda har tekster skrevet på dem. Men den verden, der stadig foretrækker den klassiske, vintage stil og alle genrens synonymer, har den oftest i en skygge af vasket blå, ligesom forvaskede jeans, med alle slags mindre firkanter, nogle gange i en mørkere blå, når neon gul.
Det beskrevne objekt kunne kun være:
Svar: रूमाल