Tu, Românie dragă!

Vorbe!

De când mă știu mult n-am vorbit

și mai ales făr' niciun rost,

Am stat în banca mea și-am învățat

...de la deștept și de la prost.

Mama mi-a spus...ascultă ce zice

fiecare și ia ce ți se pare a fi bun,

Și niciodată nu pune etichetă...că

unu-i înțelept și celălalt nebun.

Când gura o deschizi...ai grijă vorba

nu se mai întoarce,

Și mult are de câștigat...cel ce limba

și-o strunește și tace.

O vorbă din popor ne zice...tăcerea

e de aur când nimic nu ai a spune,

Așa că tu învață, de la viață,..ce-i rău

și ce e bine și stop ispitei pune.

Dar, nici mut nu fi când știi că ai

dreptate și pe nedrept ești acuzat,

Le spune verde-n față...unde-au

greșit, mințit și te-au lezat.

Gându-mi închei...spunându-vă

ce mult îmi place,

De Omul drept, ce mult nu vorbește,

tace și bine face.

Ceva frumos aș spune pentru voi

Acum pe seară, l-apus de soare,

Dar cum să scrii când e război

Chiar la hotare și lumea moare.

Deschid tv-ul, moartea o văd

Pe sticlă arătată prin filmare,

Nu, nu este film și doar prăpăd

Și peste tot e plânset și teroare.

Vreau să-l închid să schimb canalul

Nu mai suport să văd să simt așa durere,

Pe voi eu vă implor să fluierați finalul

Și nu uitați că Dumnezeu v-a dat putere.

Puterea El v-a dat-o să faceți bine

Nu să ucideți ființe nevinovate,

Așa că încetați s-aveți inimi haine

Fiți înțelepți și faceți zi din noapte.

Vă adunați și discutați încontinuu

Dar nu să ne feriți de foc și arme,

Și să decideți care dintre voi e primu',

Și toți s-aveți portretul pus în rame.

Pe noi, voi credeți că ne păcăliți

Și moartea o lăsați să ne adune,

Dar nu uitați că veți fi pedepsiți

Pentru ce ați făcut în astă lume.

Așa că evitați pedeapsa Divină

Și puneți capăt acestui război,

Nu spuneți că alții poartă vină

Ne mor copiii, făra-veni 'napoi!

Am fost și am urcat pe munte

Acum când toamna fură frunza,

Pădurea rămâne goală și pustie

Iar pe poet nu-l mai ajută muza

Ajung lângă izvorul cristalin

Unde adesea setea-mi potolesc,

M-așez pe iarba rece și uscată,

Și-mi pun un pled să nu răcesc

Privesc cerul acoperit de nori

De unde-aud vuiet de avioane,

De-acolo cineva se uită și la noi

Și ne ascultă vorba-n telefoane

Îmi mut privirea către vale

Și văd frumoasa panoramă,

Este orașul meu de suflet

Aflat după pădurea de aramă

E seară și s-a făcut răcoare

Așa că mă îndrept spre casă,

A fost o drumeție ,,sănătoasă"

Și-acum flămând..voi sta la masă!

La umbra ta aș vrea să stau

Cand soarele arde fierbinte,

Si inima de vrei ție ți-o dau

Că bate pentru tine și ea nu minte.

Aș vrea să îți sărut obrazul,

Și să îți mângâi ale tale pleoape,

Să pot să-ndepărtez necazul

Și să te simt cât mai aproape.

Tristețea se simte pe chipul tău

Și am aflat acum de unde vine,

Și văd că între voi este un hău

Așa că te invit să vii spre mine.

Să-l uiți pe cel ce amăgirea ți-a adus

Nu pare pe moment să fie prea ușor,

Eu mâna ți-o întind și-aș vrea nespus

De ea să te agăți și să pornim în zbor.

Sper să plutim și să uităm de lume

De vorba și răutatea fără seamăn,

Să-ți vindeci sufletul ce-a fost rănit

Iar eu să-ți fiu în zbor..al tău leagăn.

Dacă acum socoți că nu se poate

Să fii cu omul ce iubire-ți poartă,

Să știi că eu voi fi mereu pe-aproape

Să-ți dăruiesc ce altul..n-o să poată.

Cer senin, pământ sub soare 

Viața-i scurtă ca o boare, 

Azi te naști și-ncepi să crești 

Luptă duci pân' la plecare. 

Vii cu-al tău destin de Sus 

Și pornești într-o călătorie, 

Nu știi când o să te-oprești 

Pentru că, doar Domnul știe. 

Ești copil și mergi la școli 

Să înveți și să știi carte, 

Toți îți spun că-așa e bine 

De vrei să ajungi departe. 

Ești adult și mergi la lucru 

Să-ți câștigi pâinea cu trudă, 

Vrei să-ți meargă toate bine 

Pân' ți-apare-n viață-o...iudă. 

Ai copii, nepoți și strănepoți 

Ești familia cea mult visată, 

Dar constați că rămâi singur 

Și îți zici cu-amar...ce soartă. 

Stai de vorbă cu soția,  soțul 

Și viața ți-o povestești în doi, 

Și îți spui când vorba-nchei 

Bătrâni suntem...vai de noi. 

Parcă ieri eram copil la mama 

Apoi tânăr-însurat și cu fecior, 

Astăzi Îl rugăm smeriți pe Domnul 

Pază bună să ne fie...și-n viitor!

Deschid fereastra larg la casă,

Să simt cum aerul pătrunde,

E dimineața și încă sunt acasă

Cer o cafea și nimeni n-aude

Vântu-adie, îl simt adânc în nări,

În zare cocorii se-nalța spre nori,

Se duc în cârduri spre alte zări,

E toamnă târzie ce mușca din flori

Închid fereastra, ceva nu-mi place,

Panoul la PECO cu prețu-afișat,

Șoferul înjură și cruce își face,

Văzând benzina, ce sus a urcat

Ma-mbrac în grabă, îmi iau un trenci,

La piață s-ajung cu a mea doamnă,

Să cumpăr verdețuri, să pun în beci,

Legume și fructe, culese pe toamnă

În piață e lume și marfă pe-alese,

Să cumperi produse, prășite cu sapa,

Să-l vezi pe țăran cu roada pe mese,

Bănuți adunând, de la oameni cu mapa

Privesc spre stânga, aud în dreapta,

Negocieri de prețuri, nu se dă banul,

Toți vrem reduceri, vorbim în șoaptă,

Nu plătim țăranul, precum barmanul

Cu el ne târguim, la ultimul bănuț,

Și vrem un preț mai mic și la mărar,

Știm cine muncește pentr-un leuț,

Și cine primește baccișu-n buznar

Mă-ntreb retoric, pe mine și  tine,

De ce nu dăm banul cui se cuvine,

Când  toți cunoaștem destul de bine,

Cine-i în câmp, ca noi s-avem pâine

Mă-ntorc acasă cu portbagajul plin,

Cu multe verdețuri și alte crudități,

Sunt mulțumit, am cheltuit puțin,

Și-am pus în beci..destule bunătăți!

 Poezia mea ce este?

Poate o tristă povește

Poate sunt neînțeleasă.

Poate adun nectar din flori

Orbită doar de culori.

Poate vreau să pun în ea 

Luminița  dintr-o stea.

Poezia mea ce este ?

Poate fi ce-am voit eu

Să trăiesc întens prin ea

Pân-ce Domnul m-o chema.

Sã vinã cei ce mai au încã

Vreo grijã pentru ţara lor,

Toţi cei ce vor sã pun-o brâncã

De scump şi mare ajutor!

Sã vinã cei ce duc povara!

Sã vinã cel din neamul meu,

Care-şi iubeşte, încã, ţara,

Temându-se de Dumnezeu!

Unde-ţi sunt, Iancule, oştenii,

Unde-i Crişan, Mãria Ta?

Mai vor sã suie ardelenii

În Apuseni, spre-a te urma?

Unde-ţi sunt, Tudore, pandurii?

Unde-s boierii trãdãtori,

Unde-s stihiile naturii,

Sã dea spahiilor, fiori?

Întregul nostru neam doreşte

Ca sã te vadã cum apari,

Strigând "Nainte!"-n româneşte,

Ca fiu al României Mari!

Deschide fereastra și ușa și cerul ,

În casă e frig , e și gheață și plânge 

Fccul în vatră .

S-au stins și speranțe și drepturi ,

Sărăcia-i stăpână pe cămări și pe beciuri ,

Lumina-i puțină și pâlpâie stins ,

Suspină gândul cu ochii afară ,

De-i zi cu soare sau crivățul zboară ,

Căldura-i afară în casă e gerul .

Plâng ochii pe geamuri ,

E multă tăcere , e boală , e frig și pâine nu este ,

E multă , mai multă tristețe și , ca-n poveste ,

Căldura chibritului nu ostroieste

Durerea din oase .

De vrei , nu vrei , privesti înapoi ,

Când om te credeai printre oameni

Și-ai vrea să-ți dai ziua de azi pe ziua de ieri,

Să nu mai stai cu mâna întinsă ,

Cu mâna întinsă și gură stăină să ceri .

                               T.A.D.

Bun e vinul ghiurghiuliu,

Cules toamna pe târziu,

Mai pe brumă, mai pe-omăt,

Mult mai beu şi nu mă-mbăt.

M-am jurat că n-oi mai be,

Dar eu nu mă pot ţine,

Bun îi vinul, bine-mi place,

Nu ştiu viei ce i-oi face.

Vinişor de poamă rară

Se suie-n cap făr' de scară,

Vinişor de boghi verzi

Face pe om de nu-l vezi.

Bun e vinul şi gustos,

Când îl bei cu om frumos.

Dar de-l bei cu om urât,

Se opreşte vinu-n gât.

El vino rojo es bueno

El vino rojo es bueno,

Recogido a finales de otoño,

Cuando hay escarcha, cuando nieva,

Lo bebo mucho, pero no me emborracho.

Me he jurado que no lo beberé nunca más,

Pero no puedo evitarlo,

El vino es bueno, me gusta mucho,

No sé qué haré con el viñedo.

El vino hecho de una fruta rara

Sube a la cabeza sin escalera,

El vino hecho de uvas verdes

Hace que no veas a nadie.

El vino es bueno y sabroso

Cuando lo bebes con alguien amable,

Pero si lo bebes con alguien repugnante,

El vino se para en tu garganta.

Pe malul Prutului curge dorul de casă,

Sub cerul larg se leagănă o șoaptă.

Istoria a scris pagini grele, apăsătoare,

Dar frații nu uită, iar speranța nu moare.

Codrii bătrâni păstrează amintiri din veac,

Și spun frunzelor povești de libertate.

Fiecare vânt ce trece peste ape

Aduce ecoul vorbelor uitate.

Prutul nu-i zid, ci un pod de argint,

Oglindă a dorului ce nu se stinge.

Fiecare val poartă în el speranța

Că timpul va aduce Reunirea măreață.

Frați despărțiți de râu și hotare,

Dar uniți prin sânge, prin gând și chemare.

Iar în privirea copiilor ce privesc apa lină

Se naște visul unei zile senine.

Sub soarele blând, peste maluri gemene,

Răsună cântări din veacuri străbune.

Și fiecare notă, fiecare suflare,

Ne amintește că suntem frați peste hotare.

Dorul străbate și trece peste dealuri,

Se agață de poduri, de școli și de sate.

Iar Prutul, martor tăcut al istoriei,

Se-mbrățișează cu visul de unitate și glorie.

Va veni ziua când malurile se vor apropia,

Și râsul copiilor va umple iar văile.

Nu va mai fi despărțire, nu va mai fi taină,

Doar un singur cânt: al fraților de-o viață.

Atunci Prutul va curge liber, curat,

Nu ca hotar, ci drum ce ne leagă.

Și inimile vor bate în același ritm,

Frați pe veci, sub același cer, pe același prag.

15.01.2026

Andrei GUȚU

Dovezi de urbe strămoșescul pământ frământat
Războaie, pași grei pragul casei au petrificat
Ancestralul nume dat prin   botez,, botoșănean ,,
Gazdă a chemării: ,,vino acasă!,, an de an
Bat în corpul tău inimile amintirilor
Oraș natal cu sălașul  în corul astrelor
Te înalță citadini în loja cu laurii
0glindindu-te adesea, în arta lor ctitorii
Soarele în raze te  îmbracă de dimineață
Aura lui  trezește strada din nou la viață
Natura urbei mereu verde să îți fie
Istoria în pagini aurii să te înscrie.