Tu, Românie dragă!

Nu știu de ce un ochi îmi plânge 

Acum în zi de Mare Sărbătoare, 

Iar lacrima amară mi se prelinge

 Pe chipul suferind care mă doare. 

 

Dar văd că celălalt mă-ndeamnă 

Să nu-mi pierd speranța-n oameni, 

Că, doar omul poate aduce bucurie 

Chiar dacă printre ei există fameni. 

 

Greu pot să spun ce se întâmplă 

Și cum în mine se bat două păreri, 

Una ce crede că ăsta este viitorul 

Și alta, că drumul nu duce nicăieri. 

 

Sunt întrebat ce cred de țara mea 

Și ce aș vrea cu ea să se întâmple, 

Doar spun că mi-aș dori-o vindecată 

Că trupu-i e brăzdat de răni multiple. 

 

Și le mai zic că-s mândru că-s român 

Și că trăiesc demult pe-acest meleag, 

Și nimeni nu va putea țara să-mi fure 

Cât roșu, galben și albastru e-al nostru steag!

 

La mulți ani, România!

La mulți ani, Români !

Cezar, membru Societatea Scriitorilor Români 


Categoria: Poezii patriotice

Toate poeziile autorului: Zugun poezii.online Tu, Românie dragă!

Data postării: 1 decembrie 2024

Adăugat la favorite: 1

Timp de citire: ~2 min.

Vizualizări: 1167

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Corul Divin!

De Sus se-aude-un cor divin 

Ce ne vestește că s-a născut, 

În Betleem orașul binecuvântat 

Un Prunc lui Dumnezeu plăcut. 

 

E cântul sfânt de mare bucurie 

Al îngerilor din prea înaltul Cer, 

Și care de Crăciun este-n colinde 

Cu un frumos refren de leru-i ler. 

 

Copiii prin colind ne dau de știre 

Că astăzi, Maria l-a avut pe Iisus, 

Darul Ceresc, calea spre mântuire 

Pentru creștinii din Est și din Apus. 

 

Cu toții să ne-nchinăm la Domnul 

Să-i mulțumim că zilnic ne iubește, 

Chiar  și atunci când mai păcătuim 

Că mila Lui nicicând nu se oprește. 

 

Acum vă-ndemn să primim vestea 

Și cu iubire în jur să dăruim iubire, 

Să fim mai buni și-n pace să trăim 

Până chemați suntem...la întâlnire!

Mai mult...

Îmi place!

Îmi place mult să citesc poezii

Care prin versul lor ne zic ceva,

O întâmplare sau o povestioară

Trăită de scriitor sau altcineva.

 

Îmi place să-l ascult pe învățat

Care prin trudă, mult a cumulat,

Fără a cere laudă sau vreun onor

Și doar pedeapsă pentru plagiat.

 

Îmi place să călătoresc prin țară

Și frumuseți s-adun de peste tot,

Pe care-apoi să le trimit în lume

Scriind pe poze..român..un patriot.

 

Îmi place să vorbesc și de copilărie

Și de sătucu-n care m-am născut,

De vorba dulce a omului moldav

Ce-ți gâdilă auzul în mod plăcut.

 

Nu-mi place ce aud de România

Spuse de-acei ce-aruncă cu noroi,

Și care niciodată nu ne-au vizitat

Dar spun minciuni pe niște foi.

 

Am scris că foarte mult îmi place

Să dăinuiesc pe aste meleaguri,

Și despre care cu drag voi povesti

Mereu, prin ale mele

...modeste versuri!

 

 

 

 

 

Mai mult...

Nepotul preferat!

Tot timpul viața mi-a fost speranța 

De a trăi frumos pe-acest pământ, 

Lângă prieteni și-a mea consoartă 

Iubita dăruită mie de Domnul Sfânt. 

 

A fost demult când eu am întâlnit 

Pe cineva ce viața mi-a schimbat, 

Și de atunci până ce astăzi...scriu 

Pereche binecuvântată am format. 

 

Nu pot să spun cum s-a-ntâmplat 

Ca noi să ne găsim unul pe altul, 

Dar sigur știu că dragoste a fost 

Și din iubire, ni s-a născut băiatul. 

 

Eram doi tineri stagiari și visători 

Fără a ști ce ne rezervă viitorul, 

Trăiam prezentul și fericiți visam 

Că peste ani sprijin ne-o fi...odorul. 

...........................................

Și vremi s-au pus pe-a noastre chipuri 

În timp ce-a nost' fecior s-a însurat, 

Și dus a fost după a lui iubită...aleasă 

Să ne aducă-n casă..nepotul preferat!

 

 

Mai mult...

Visurile mele!

Urc un deal și valea o cobor 

Și-a mea privire mi-o rotesc, 

Poate te văd din întâmplare 

Și inima fierbinte îmi răcoresc. 

 

Cândva pe-aici ne întâlneam 

Și te așteptam cu trandafiri, 

La schimb iubirea ta primeam 

Și fericirea ne curgea-n priviri  

 

Eu tânărul din satul de sub deal 

Iar tu,  a mea aleasă din poveste, 

Ascunși să nu ne vadă lumea rea 

Făcând din întâlnire a lor...veste.

 

Aveam ca ani cam șapte peste zece 

Iar tu o floare cu petale parfumate, 

Pe care eu îndrăgostit le miroseam 

Visând că-n timp  vei fi a mea jumate.

 

Dar într-o zi povestea s-a-ncheiat 

Chiar înainte de-a'ncepe cu adevarat, 

Că ea a dispărut făra-rosti vreo vorbă 

Și m-a lăsat pe vale, singur, abandonat. 

................................... ......

Aduc și-acum pe vale multe flori 

Dar, nu trandafiri și doar lalele, 

Pe care le arunc și-mi zic în gând 

Aici s-au năruit...visurile mele!

 

Mai mult...

Ne plouă..iubito!

Ne plouă iubito cu picuri reci

Dar, cum să simt că aș fi ud,

Când trupu-ți strâng, hulpav

Și-mi plac cuvintele ce le aud. 

 

Pășim îmbrățișați și ne-amintim

De anii noștri ce-i purtăm în cârcă,

De ce-a fost greu sau bine-n viață

Și despre tot ce astăzi...ne încearcă. 

 

Cândva credeam că timpu-i lung

Și vreme-aveam pentru socoată,

Acum simțim că anii-s numărați

Și că vom fi chemați...la judecată.

 

 

De sus luna ne luminează calea

Și ne arată pe unde să plutim,

Și din înalt, duios, pare să spună

Că timpul nu-i trecut, să ne iubim. 

 

Nu stau să văd cum noru-o fură

Și dragăstos, soția îmi sărut,

Și mulțumiri înalț la Domnul

Că golu-n viață...mi-a umplut!

Mai mult...

Dar, cine?

Dar, cine-n viață n-a rostit cuvinte

Pe care mai apoi le-a regretat,

Pentru că ele au produs durere

Celui căruia, tu te-ai adresat

 

Dar, cine n-a iubit în tinerețe

O cosânzeană ca-n povești,

Ca să constate după o vreme

Cu ea, tu, greu te potrivești

 

Dar, cine n-a pierdut ființa dragă

Atunci când nimeni nu se aștepta,

Și vai ce lungă și grea a fost uitarea

Ca să-ntelegi că Sus e scrisă soarta

 

Dar, cine n-a mințit odată-n viață

Pentru că adevărul spus ar fi durut,

Cu toții ne-am salvat cu o minciună

Chiar dacă ce am zis n-a fost crezut

 

Dar, cine poate să înțeleagă omul

Când astăzi zice una, mâine altceva,

Înclin să cred că șarpele șiret e vina

Ce fructul le-a servit...lui Adam și Eva!

 

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Ce mai faceți, Maiestate?

Vă scriu din timpurile fără de cetăți,

Când granițele s-au mutat în suflet,

Din țara ce-și uită frații uneori

Și-și vindecă durerea printr-un urlet.

 

Ce mai faceți, Maiestate, acolo-n piatră,

La Putna unde candela mai arde?

Aici, la noi, se sting focurile-n vatră,

Iar dorul de acasă e departe.

 

Ați ridicat biserici după luptă,

Să mulțumiți Cerului pentru pământ.

Azi ne e privirea tot mai ruptă

Și prea puțin din ce-am primit e sfânt.

 

Pădurile ce vă strângeau oștirea

Se vând pe bani puțini la drumul mare,

S-a ieftinit până și amintirea,

Iar codrul nu mai are îndurare.

 

S-au înstrăinat și dealurile sfinte

Pe unde altădată ropoteau copite,

Iar râurile noastre, fără de cuvinte,

Plâng pietrele de glorii părăsite.

 

Mormintele strămoșilor sunt mute,

Purtăm pe ele buruieni și tăcere,

În timp ce minți străine și prefăcute

Ne cer să vindem ultima avere.

 

Ne-am rătăcit în liniști confortabile,

Nici nu mai știm ce înseamnă să luptăm,

Purtăm pe umeri haine trecătoare

Și uităm limba în care ne rugăm.

 

Urmașii dumneavoastră, Maiestate,

Pleacă prin lume pâinea să și-o caute;

Rămân doar bătrânii cu umerii plecați,

Plângând la porți în sunete de flaute.

 

Satele noastre zac astăzi pustii,

Pragurile-s reci, iar vetrele uscate,

Copiii cresc departe de câmpii,

Fără să știe cine le-a fost frate.

 

Rămân bătrânii singuri la ferestre,

Cu ochii stinși privind spre drumul lung,

Așteaptă din străini vreo caldă veste,

Dar lacrimile lor la cer nu ajung.

 

Trăim o vreme făr’ de demnitate,

În care adevărul este pus în lanț,

Vindem istorii pentru o jumătate

De pâine neagră aruncată-n șanț.

 

Și totuși... uneori, când noaptea cade,

Simțim cum spada dumneavoastră tună

Prin sângele ce încă nu se pierde,

Căutând o cale iar să ne adune.

 

Poate că nu mai știm să fim eroi,

Dar ne e dor de demnitatea de altădată.

Iertați-ne că am uitat de noi,

Măria Ta... cu inima curată.

Mai mult...

Creatorul de veșnicii

ACASĂ la Brâncuși, El se-ntoarce acasă,
Unde lumina stă-n pridvor ca o mireasă.
Mame de-altădat’ scriu pe cer semnele lumii,
Iar zeii mai respiră în aburul humii.
A-nvățat să asculte cu dalta privirii
Timpul genezei pur și taina rostirii;
Iarba, pădurea, glia, toate-i dau cinstire
În patru anotimpuri, prin sfântă cioplire.
Gândul lui curajos înoată în genune,
Sub daltă, piatra tainic tăceri va să sune.
Lutul de la Hobița în veci nu ne lasă,
Sculpturile vorbesc în limba de ACASĂ

Mai mult...

Pace

Depuneți armele vă rog,

Să fie pace peste tot în lume!

Mai bine să purtăm un dialog,

Doar asta să ne zbuciume!

 

Depuneți armele vă rog,

Vreau să rămânem la prolog

Și chiar de am avea noroi,

Să nu știm de război!

 

Vreau să avem cerul liniștit,

Doar de porumbei albi iubit,

În cioc cu ramuri de măslin,

Să îți fie frate un străin .

 

Și de-o să vină numai ploi,

Eu totuși nu mai vreau război!

Că și așa ne războim între noi

Și toate le prefacem în gunoi.

 

Suntem aproape toți de granițe,

Dați-vă flori sau măcar iconițe,

Acum un gând nu îmi da pace,

Vreau ca nimic să nu ne mai provoace!

Și tot mă rog în monolog,

Depuneți armele va rog!

Mai mult...

Bun e vinul ghiurghiuliu de Maria Tănase în maghiară

Bun e vinul ghiurghiuliu,

Cules toamna pe târziu,

Mai pe brumă, mai pe-omăt,

Mult mai beu şi nu mă-mbăt.

 

M-am jurat că n-oi mai be,

Dar eu nu mă pot ţine,

Bun îi vinul, bine-mi place,

Nu ştiu viei ce i-oi face.

 

Vinişor de poamă rară

Se suie-n cap făr' de scară,

Vinişor de boghi verzi

Face pe om de nu-l vezi.

 

Bun e vinul şi gustos,

Când îl bei cu om frumos.

Dar de-l bei cu om urât,

Se opreşte vinu-n gât.

 

A könnyű vörösbor jó

 

A könnyű vörösbor jó,

Késő ősszel betakarították,

Többet a fagyról, többet az emberről,

Sokkal többet iszom és nem iszom be.

 

Megesküdtem, hogy soha többé nem iszom

De nem tudom tartani magam

Jó bor, jó szeretem,

Nem tudom, mit fognak tenni vele.

 

Ritka almabor

Létra nélkül mászik a fejébe,

Zöld forgóvázak szőlősora

Tedd láthatatlanná az embert.

 

A bor jó és ízletes,

Amikor egy jóképű férfival issza.

De ha egy csúnya emberrel issza,

A bor megáll a torokban.

Mai mult...

Altar al limbii române

Mai dârz ca tine n-am văzut 

Să te topeşti în marea cea romană

Să dai tribut, averi trupești

Dar mai de seamă sufletești 

Romanilor cotropitori și seci

Să-ți aperi limba cea de veci

 

Cu zaț chirilic se-anunțau

Păgâne cotropiri de plaiuri

De când ne știm, avem un graiu

Răpuși, făcuți hamali și tributari 

De gloate snoabe, de avari

Suntem aici prin vii și demni și sfinți 

Ștefan, Mihai și Brâncoveanu

 

Letopisețe mari ce ne hrănesc 

Cunoașteri și origini românești 

Ce astăzi încă nu pălesc 

E sfântă limba ce-o avem

Căci încă suntem vii și vechi

Meleaguri sfinte strămoșești 

Altar al limbii românești 

 

Marius Ene, Polonia, 31.08.2024

Ziua Limbii Române 

Mai mult...

Călătorul neobosit

Pe cărări de țară pașii mi se-aștern ușor,

Întâlnesc chipuri și povești ce-mi cântă în zbor.

Fiecare sat, fiecare suflet deschis,

Îmi arată cine sunt și ce rost am aici.

 

Munți și râuri, clădiri vechi, tradiții ce răsar,

Mâna timpului și-a strămoșilor se simte în dar.

Unitatea, respectul, solidaritatea –

Lumini care țes împreună o lume întreagă.

 

Îmi iubesc poporul, natura și trecutul sfânt,

Fiecare loc e o lecție, un vis ce mă ține avânt.

Pitoresc și măreț, fiecare colț e o poveste,

Iar inima tresaltă în fața istoriei ce crește.

 

Să fim călători prin propria noastră țară,

Să descoperim oameni, idei și speranța rară.

Prin drumuri și culturi ne deschidem spre lume,

Și-n călătorii aflăm cine suntem cu adevărat ACASĂ.

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍