2  

TRECUT, PREZENT ŞI VIITOR

Bucuria şi tristeţea te urmăresc,

La colţ, oriunde ele te pândesc.

În funcţie de faptele tale.

 

Vor fi ori nori, ori soare-

Contează mult ceea ce ai făcut,

Prezentul este bântuit de trecut!

 

Anii trec, dar nu poţi scăpa!

Trecutul şi prezentul se vor revedea

Viitorul ţi-l vor negocia...

 

Negocierea s-a terminat!

Trecutul şi prezentul au decis ce va fi:

În funcţie de fapte, viitorul te va răsplăti.


Categoria: Poezii filozofice

Toate poeziile autorului: alexiawhite poezii.online TRECUT, PREZENT ŞI VIITOR

#viitor #trecut #poezii

Data postării: 18 iunie 2024

Vizualizări: 473

Loghează-te si comentează!

Poezii din aceiaşi categorie

Sub masti de fier

Privești în oglindă, dar vezi doar un chip,
Ascuns în minciuni, invidie și chin,
Pe internet, te arăți fericit,
Dar sufletul tău e gol și plin de venin.

Nu ne-am născut cu ură în noi,
Dar alegem să ne-mbrăcăm în ceață,
Purtăm măști grele și nu vedem roi,
De oameni ce caută speranță.

Nu ai ales să te naști în furtună,
Dar alegi să te lupți într-un război mut,
Între iubire și ură, găsești o minciună,
Și uiți că-n adânc, toți suntem la fel născuți.

 

Mai mult...

Fuga

Orologiul suna în miez de noapte

A sufletelor infernala auzirea

Suna sa anunțe moartea prevestitoare a unei vieți mai înalte

Regele se refugiază la palat

Palat pătat cu sangele atâtor oameni

Oameni chinuiți de ego-ul cel furtunos

La geam ,îngerii nopții se aduna 

Adunând cu sine suflete disparate ,planse, dornice de justiție

Iar toți intr-un glas cer capul regelui

Fluturând în sulițe capetele 

Unor frumoase amintiri

Privind în sus ,luna privește 

Sângerie, roșie ca focul

Prevestește oare infernul

O pata de cerneala cade pe inima regelui

Lăsat singur ,incapabil sa conducă peste patimile sale 

Deodată, un glas suav se aude în apartamentul regal

Cerând fuga ,în miez de zi ,o fuga cu o sabie în mana

Sa fugin din iad ,striga însăși Providența

Mai mult...

Socoteala între mamă și pui

Undeva departe, trăiau nefericit ,o mamă și un pui. Și așa într o zi ,mama lui, se gândi să i oprească nerespectarea când veneau oaspeții și să fie mai politicos ,deoarece el era răsfățat, răutăcios și nu e cam bine să fii pentru toată viața ta, uite ,așa cum e el 

Puiule, vino la mama, că îți fac eu, socoteală! , fiul ei venise nedumerit cu o înfățișare ciudată .

Ce mamă vreai ? Nu vezi că am obosit? Despre ce vorbești? Despre ce socoteală?, mama lui, dorea să l facă educat, pentru că educația pentru ea, e pe primul loc. Mama lui spuse: 

De azi, înainte, nu mai faci nicio prostioară, măi băiete! Dacă azi o să mă câștigi la jocul de cuvinte ,îți dau treizeci de lei ,dar dacă pierzi, tot anul vei învăța și vei asculta profesorii, dacă nu vrei să fii bătut! , băiatul, dacă nu putea să facă nimic, o ascultă și  începuse să se joace cu propria sa mamă. Dar problema lui, era că el, nu a învățat la școală și nu știa să se joace în așa fel de joc. Și să ghiciți, el a pierdut.

Mamă, mai dă mi o șansă! , dar ea, nu-i dădu această șansă în orice caz, dacă nu dorea să fie lovit peste față, pentru că pentru el fața e lucrul cel mai important. Fără acest lucru nu aveau să se îndrăgostească fetele. Când mama lui, a aflat despre asta, l-a dus, la o altă școală, în care din nou trecea clasa întâi, iar fiul ei, așa de tare o ruga să nu-l ducă la o altă școală , dar nimic, totul în zadar, cu mama lui,  nu s-a primit, deoarece ea dorea, ca el , să învețe și să fie un băiat educat bine. Peste câteva zile, el a devenit puiul mamei ,cel mai deștept. Și cuvântul mamei a fost:

Să înveți bine la școală ,Vasilică!

 

Autor: Nicoleta Postovan 

 

Mai mult...

Oameni

În noaptea rece vrei să mă adormi,

La fel cum doarme luna printre nori.

M-arunci, cobor. Mă trec fiori.

Stropesc, dar ochii mi-s chiori.

 

Ce rol jucăm? Suntem actori.

Tragem de sfori, proprii autori.

Într-un câmp de maci roșii, arzători,

Doi scriitori, dar nu compozitori?

 

Inferiori. Croncănit de ciori,

O simfonie aleasă ce provoacă tumori.

Tot stai și măsori factori sonori, ori...

Om fi negustori înșelători?

Infractori amatori?

Martori judecători?

Guvernatori datori?

Domnitori convingători, cercetători, obseravtori?

 

N-avem valori, uneori culori 

Gandaci dăunători, ne vedem creatori,

Alteori nemuritori iubitori.

Dar tu mă adori și-mi zici:

Zbori, te evapori, și mori.

Mai mult...

Un maniac și-un salvator: Pocalul

 

Se lăfăi un timp monarhul, stăpânul ce guverna regatul,

Sub coroana-i enormă de flăcări, mistuia un gând pe-alocuri;

Și-a deschis ochii ca dintr-o boală, coșmarul din înserat despre soartă,

Trezi o întreagă generație și porni galop în agitație.

 

Fără zăbavă, fără să se culce; slujitorul pe-ntuneric fuge,

Cât mai departe și nu înapoi, căci monstrul șiret ucide pe eroi,

Cursa după șoarecii de casă nu i-a uimit pe paznicii de bază,

Chiar fără să discute pretenții, monarhul organiză și alte intervenții...

 

Mută i-a mai fost uimirea slujitorului fugar,

Când prin desișuri îl zări ogarul celestial,

Strigăte de jale surdă imită al nostru erou,

Să crească mica speranță a monarhului cel rău.

 

Noaptea era stăpâna lumii, acum că nu îl mai zăreau,

Doar cu torțe aprinse-n grabă, călăreții zăreau pe fugar,

Care-și ținea strâns comoara, definită printr-un pocal,

Ce-a aprins mânia regelui, nici străjerii nu-l mai vedeau.

 

Prin spuma râului, avea să treacă micul nostru salvator,

Regele mâhnit de tândă, scăpă pe drum de-un muritor,

Că-ntr-o grămadă de dulăi flămânzi, cel slab va pierde mereu,

Legea nescrisă-l guverna, deși înainta greu, așa de greu...

 

O dilemă crește-n bezna răcoroasă – graba de-a ajunge acasă,

Îl cuprinse și pe fugar, aflat în fața râului-Tartar,

Precum săgeata trecea și apa; era mânioasă și rea,

Prin mintea eroului-hoț se năzări un truc de negoț.

 

Hainele rupte și mâncate în pădure, le-aruncă deștept în ture,

La văzul ochiului regal, o dilemă creștea-n zadar,

Fără o-ntrebare, fără răspuns: alte ajutoare pe râu s-au dus,

Și tot în ciuda regelui nebun, nimeni n-a prins zdrențele din râu.

 

Ar fi scăpat eroul, acum mai gol; și pe frig îl luă un fior,

Monarhul însă nu era prost, urme de picioare citea atunci pe dos,

Și s-a întors mai repede și cu ură, că sărmanul s-a ascuns într-o șură,

Un foc cuprinse ca un altar mica ascunzătoare a micului fugar.

 

Scăpă din flăcările-aprinse morțește, iar monarhul ucise câțiva prostește;

Fugarul ajunse la mulțime, în satul său uitat de lume,

Monarhul mai avea două speranțe: un cavaler și-un arcaș de mațe.

Primul a-ncercat o strategie, al doilea s-a ascuns în mulțime.

 

Monarhul pândea de la poarta cea mare, să vadă mort pe hoțul de pocale.

Tristă deznădejea i-a fost: cavalerul a căzut lat, deci mort.

Sătenii erau mâhniți pe Coroană și i-au ucis singura garnizoană.

Arcașul ce pântece viza, s-a ales cu o soartă mult mai grea.

 

Nu durere, nu strigăte adânci, ci jefuit de suflete pitici,

Apoi, biciuit afară din cetate și decapitat de-a Sa întâietate,

Monarhul, sătul de eșecuri, s-a strecurat printre tarabe și trăsuri,

Îl ochise pe hoțul nemernic, își dorea să-și cheme un sfetnic.

 

Dar, cum singur era și făr' de-ajutor, el s-a dus după hoțul-erou,

Eroul l-a văzut dinainte și a aruncat pocalul în mulțime,

Monarhul a urlat și-a fugit după pocalul său mult-cărat,

Și s-a-mpiedicat de o căldare, zdrobit de grilaj și grele pietroaie.

 

În căderea sa ce s-a-ntâmplat, pocalul nu l-a mai apucat,

Doar mâna sa grea și neiertătoare rămase nezdrobită, plină de inele.

Sărmanii au jefuit până și mâna, iar fugarul a ajuns monarhul cu cununa.

Iată deci o schimbare de roluri: monarhul – zdrobit și fugarul – pe tronuri.

 

 

 

Mai mult...

Frumusețea-i deşartă

Luându-mi buchetul de lalele,

știusem că urma a cumpăra,

flori deja moarte

știam ce soartă aveau deja zămislite-n față

le vedeam însă, colorate și voioase,

ignorând legătura lor ruptă cu viața

 

lalelele au murit de a binelea,

zac acum întinse făr’ de  suflare,

pe masa de sticlă rece, precum un muribund, întins pe un şes de fierea-pământului

 

nu m-am îndurat să le curm suferința,

le-am lăsat să se ispășească, în tăcere

lalelele și-au dat ultima suflare,

acum o săptămână jumătate

 

nu-mi mai plac, sunt hidoase

după metamorfoză, doar muștele le mai găsesc acum frumoase

numai creaturile oarbe

 

însă le luasem deja așa,

deja secătuite,

le apreciasem mai mult,

cât încă nu-mi spuneau vădit,

că ar fi ofilite

 

vedem viața unde-i doar moarte,

găsim speranța în gânduri deşarte

consimțim să iubim doar cele frumoase

uitând că în fine, si ele vor cădea late

Mai mult...

Sub masti de fier

Privești în oglindă, dar vezi doar un chip,
Ascuns în minciuni, invidie și chin,
Pe internet, te arăți fericit,
Dar sufletul tău e gol și plin de venin.

Nu ne-am născut cu ură în noi,
Dar alegem să ne-mbrăcăm în ceață,
Purtăm măști grele și nu vedem roi,
De oameni ce caută speranță.

Nu ai ales să te naști în furtună,
Dar alegi să te lupți într-un război mut,
Între iubire și ură, găsești o minciună,
Și uiți că-n adânc, toți suntem la fel născuți.

 

Mai mult...

Fuga

Orologiul suna în miez de noapte

A sufletelor infernala auzirea

Suna sa anunțe moartea prevestitoare a unei vieți mai înalte

Regele se refugiază la palat

Palat pătat cu sangele atâtor oameni

Oameni chinuiți de ego-ul cel furtunos

La geam ,îngerii nopții se aduna 

Adunând cu sine suflete disparate ,planse, dornice de justiție

Iar toți intr-un glas cer capul regelui

Fluturând în sulițe capetele 

Unor frumoase amintiri

Privind în sus ,luna privește 

Sângerie, roșie ca focul

Prevestește oare infernul

O pata de cerneala cade pe inima regelui

Lăsat singur ,incapabil sa conducă peste patimile sale 

Deodată, un glas suav se aude în apartamentul regal

Cerând fuga ,în miez de zi ,o fuga cu o sabie în mana

Sa fugin din iad ,striga însăși Providența

Mai mult...

Socoteala între mamă și pui

Undeva departe, trăiau nefericit ,o mamă și un pui. Și așa într o zi ,mama lui, se gândi să i oprească nerespectarea când veneau oaspeții și să fie mai politicos ,deoarece el era răsfățat, răutăcios și nu e cam bine să fii pentru toată viața ta, uite ,așa cum e el 

Puiule, vino la mama, că îți fac eu, socoteală! , fiul ei venise nedumerit cu o înfățișare ciudată .

Ce mamă vreai ? Nu vezi că am obosit? Despre ce vorbești? Despre ce socoteală?, mama lui, dorea să l facă educat, pentru că educația pentru ea, e pe primul loc. Mama lui spuse: 

De azi, înainte, nu mai faci nicio prostioară, măi băiete! Dacă azi o să mă câștigi la jocul de cuvinte ,îți dau treizeci de lei ,dar dacă pierzi, tot anul vei învăța și vei asculta profesorii, dacă nu vrei să fii bătut! , băiatul, dacă nu putea să facă nimic, o ascultă și  începuse să se joace cu propria sa mamă. Dar problema lui, era că el, nu a învățat la școală și nu știa să se joace în așa fel de joc. Și să ghiciți, el a pierdut.

Mamă, mai dă mi o șansă! , dar ea, nu-i dădu această șansă în orice caz, dacă nu dorea să fie lovit peste față, pentru că pentru el fața e lucrul cel mai important. Fără acest lucru nu aveau să se îndrăgostească fetele. Când mama lui, a aflat despre asta, l-a dus, la o altă școală, în care din nou trecea clasa întâi, iar fiul ei, așa de tare o ruga să nu-l ducă la o altă școală , dar nimic, totul în zadar, cu mama lui,  nu s-a primit, deoarece ea dorea, ca el , să învețe și să fie un băiat educat bine. Peste câteva zile, el a devenit puiul mamei ,cel mai deștept. Și cuvântul mamei a fost:

Să înveți bine la școală ,Vasilică!

 

Autor: Nicoleta Postovan 

 

Mai mult...

Oameni

În noaptea rece vrei să mă adormi,

La fel cum doarme luna printre nori.

M-arunci, cobor. Mă trec fiori.

Stropesc, dar ochii mi-s chiori.

 

Ce rol jucăm? Suntem actori.

Tragem de sfori, proprii autori.

Într-un câmp de maci roșii, arzători,

Doi scriitori, dar nu compozitori?

 

Inferiori. Croncănit de ciori,

O simfonie aleasă ce provoacă tumori.

Tot stai și măsori factori sonori, ori...

Om fi negustori înșelători?

Infractori amatori?

Martori judecători?

Guvernatori datori?

Domnitori convingători, cercetători, obseravtori?

 

N-avem valori, uneori culori 

Gandaci dăunători, ne vedem creatori,

Alteori nemuritori iubitori.

Dar tu mă adori și-mi zici:

Zbori, te evapori, și mori.

Mai mult...

Un maniac și-un salvator: Pocalul

 

Se lăfăi un timp monarhul, stăpânul ce guverna regatul,

Sub coroana-i enormă de flăcări, mistuia un gând pe-alocuri;

Și-a deschis ochii ca dintr-o boală, coșmarul din înserat despre soartă,

Trezi o întreagă generație și porni galop în agitație.

 

Fără zăbavă, fără să se culce; slujitorul pe-ntuneric fuge,

Cât mai departe și nu înapoi, căci monstrul șiret ucide pe eroi,

Cursa după șoarecii de casă nu i-a uimit pe paznicii de bază,

Chiar fără să discute pretenții, monarhul organiză și alte intervenții...

 

Mută i-a mai fost uimirea slujitorului fugar,

Când prin desișuri îl zări ogarul celestial,

Strigăte de jale surdă imită al nostru erou,

Să crească mica speranță a monarhului cel rău.

 

Noaptea era stăpâna lumii, acum că nu îl mai zăreau,

Doar cu torțe aprinse-n grabă, călăreții zăreau pe fugar,

Care-și ținea strâns comoara, definită printr-un pocal,

Ce-a aprins mânia regelui, nici străjerii nu-l mai vedeau.

 

Prin spuma râului, avea să treacă micul nostru salvator,

Regele mâhnit de tândă, scăpă pe drum de-un muritor,

Că-ntr-o grămadă de dulăi flămânzi, cel slab va pierde mereu,

Legea nescrisă-l guverna, deși înainta greu, așa de greu...

 

O dilemă crește-n bezna răcoroasă – graba de-a ajunge acasă,

Îl cuprinse și pe fugar, aflat în fața râului-Tartar,

Precum săgeata trecea și apa; era mânioasă și rea,

Prin mintea eroului-hoț se năzări un truc de negoț.

 

Hainele rupte și mâncate în pădure, le-aruncă deștept în ture,

La văzul ochiului regal, o dilemă creștea-n zadar,

Fără o-ntrebare, fără răspuns: alte ajutoare pe râu s-au dus,

Și tot în ciuda regelui nebun, nimeni n-a prins zdrențele din râu.

 

Ar fi scăpat eroul, acum mai gol; și pe frig îl luă un fior,

Monarhul însă nu era prost, urme de picioare citea atunci pe dos,

Și s-a întors mai repede și cu ură, că sărmanul s-a ascuns într-o șură,

Un foc cuprinse ca un altar mica ascunzătoare a micului fugar.

 

Scăpă din flăcările-aprinse morțește, iar monarhul ucise câțiva prostește;

Fugarul ajunse la mulțime, în satul său uitat de lume,

Monarhul mai avea două speranțe: un cavaler și-un arcaș de mațe.

Primul a-ncercat o strategie, al doilea s-a ascuns în mulțime.

 

Monarhul pândea de la poarta cea mare, să vadă mort pe hoțul de pocale.

Tristă deznădejea i-a fost: cavalerul a căzut lat, deci mort.

Sătenii erau mâhniți pe Coroană și i-au ucis singura garnizoană.

Arcașul ce pântece viza, s-a ales cu o soartă mult mai grea.

 

Nu durere, nu strigăte adânci, ci jefuit de suflete pitici,

Apoi, biciuit afară din cetate și decapitat de-a Sa întâietate,

Monarhul, sătul de eșecuri, s-a strecurat printre tarabe și trăsuri,

Îl ochise pe hoțul nemernic, își dorea să-și cheme un sfetnic.

 

Dar, cum singur era și făr' de-ajutor, el s-a dus după hoțul-erou,

Eroul l-a văzut dinainte și a aruncat pocalul în mulțime,

Monarhul a urlat și-a fugit după pocalul său mult-cărat,

Și s-a-mpiedicat de o căldare, zdrobit de grilaj și grele pietroaie.

 

În căderea sa ce s-a-ntâmplat, pocalul nu l-a mai apucat,

Doar mâna sa grea și neiertătoare rămase nezdrobită, plină de inele.

Sărmanii au jefuit până și mâna, iar fugarul a ajuns monarhul cu cununa.

Iată deci o schimbare de roluri: monarhul – zdrobit și fugarul – pe tronuri.

 

 

 

Mai mult...

Frumusețea-i deşartă

Luându-mi buchetul de lalele,

știusem că urma a cumpăra,

flori deja moarte

știam ce soartă aveau deja zămislite-n față

le vedeam însă, colorate și voioase,

ignorând legătura lor ruptă cu viața

 

lalelele au murit de a binelea,

zac acum întinse făr’ de  suflare,

pe masa de sticlă rece, precum un muribund, întins pe un şes de fierea-pământului

 

nu m-am îndurat să le curm suferința,

le-am lăsat să se ispășească, în tăcere

lalelele și-au dat ultima suflare,

acum o săptămână jumătate

 

nu-mi mai plac, sunt hidoase

după metamorfoză, doar muștele le mai găsesc acum frumoase

numai creaturile oarbe

 

însă le luasem deja așa,

deja secătuite,

le apreciasem mai mult,

cât încă nu-mi spuneau vădit,

că ar fi ofilite

 

vedem viața unde-i doar moarte,

găsim speranța în gânduri deşarte

consimțim să iubim doar cele frumoase

uitând că în fine, si ele vor cădea late

Mai mult...
prev
next