TRECUT, PREZENT ŞI VIITOR

Luându-mi buchetul de lalele,

știusem că urma a cumpăra,

flori deja moarte

știam ce soartă aveau deja zămislite-n față

le vedeam însă, colorate și voioase,

ignorând legătura lor ruptă cu viața

lalelele au murit de a binelea,

zac acum întinse făr’ de  suflare,

pe masa de sticlă rece, precum un muribund, întins pe un şes de fierea-pământului

nu m-am îndurat să le curm suferința,

le-am lăsat să se ispășească, în tăcere

lalelele și-au dat ultima suflare,

acum o săptămână jumătate

nu-mi mai plac, sunt hidoase

după metamorfoză, doar muștele le mai găsesc acum frumoase

numai creaturile oarbe

însă le luasem deja așa,

deja secătuite,

le apreciasem mai mult,

cât încă nu-mi spuneau vădit,

că ar fi ofilite

vedem viața unde-i doar moarte,

găsim speranța în gânduri deşarte

consimțim să iubim doar cele frumoase

uitând că în fine, si ele vor cădea late

Trăim în două lumi mature,

Iubind în taină doar un zeu.

Perpetuăm în rase pure;

Miracolul e: DUMNEZEU!

Iubim, urâm și-n disperare

Sperăm mereu în izbăvire,

Nu vrem, ca lumea să dispară

Vrem pace-n suflet: NEMURIRE!

Iubim familia, natura,

Copiii ce ne dau fiori,

Iar pe dușmanii plini de ură

Îi premiem cu mii de flori.

Ne fascinează-o lume abstractă,

Pierdută-n ape adânci și reci.

Sau poate-n bolta cea albastră.

Cu o poartă-n RAI, prin care treci.

Ne temem de final în umbră

Agonizant, necunoscut …

Dar știm că-n stația din urmă,

Ne așteaptă un NOU ÎNCEPUT.

Viorica E.

Când vorbele tac
un suflet se naşte
şi iubirea inundă
trăirile minţii

Trăirile minţii
prin labirintul vieţii
să treci te învaţă
când vorbele tac

Când vorbele tac
iubirea te prinde
cu mii de cuvinte-n
trăirile minţii

Trăirile minţii
îţi zbuciumă timpul
biet singuratic
când vorbele tac

Când vorbele tac
în gând se-nfiripă
cu greu stăpânite
trăirile minţii

Trăirile minţii
în vise se schimbă
la apusul cel dulce
când vorbele tac

Când vorbele tac
un suflet se pierde
lăsând în restrişte
trăirile minţii

Cei care nu mai vor nimic
Sunt oameni care au pierdut prea mult
Sau cărora chiar le-a ajuns
Și n-au mai vrut să ducă

E remușcarea unui gând
Ce e din ce-n ce mai flămând
Și nu știe de timp sau când
Persistă și se luptă

Eu nu știu pe-aici ce mai e
Când trec pe-aici, mă-ntreb de ce
Se năruiește repede
Și ce mă mai încântă

E locul care nici nu e
În locul locului ce e
Și locul care se vede
Eu nu-l văd o secundă 

i reading one book,

You're watching her now, too,

Who are the pink and green?

Why say, day, today, and seen.

Autor: Nicoleta Postovan