RUGĂ

    Eu m-am rugat pentru această zi 
    să vină... şi iată, 
    ziua s-a-mplinit asfinţit,
    Şi niciodată marea,
    n-a mai fost aşa de calmă,
    niciodată cerul, aşa de albastru...
    
    Şi vreau să mă cufund,
    prin mulţimea de peşti şi de alge,
    tot mai adânc şi mai adănc
    până la palatele de cleştar:
    sălile grave m-aşteaptă
    să-mi răsune-n ecouri
    paşii, de alb castelan...
    


Categoria: Poezii filozofice

Toate poeziile autorului: Shadow Man poezii.online RUGĂ

Data postării: 28 septembrie 2025

Timp de citire: ~1 min.

Vizualizări: 752

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

DE-SARĂ TE-AŞTEPT

    De-sară te-aştept,
    Să vii să-mi cazi la piept,
    Şi doar sărutul tău să-mi dai,
    Şi-apoi, subit, să cad din Rai...
    
    De-sară te aştept cu-nfrigurare,
    Să vii să-mi dai o mică sărutare,
    Să mi te cuibăreşti în suflet,
    Cu surle, trâmbiţi şi răsunet...
    
    De-sară te aştept să vii,
    Cum cade-amurgul peste vii,
    Pe buze, gust de vin ameţitor,
    În carte, viers amăgitor...
    
    De-sară te aştept să aţipeşti,
    În patul meu dacă voieşti,
    Ne vom trezi în primii zori de zi,
    Pe-un menuet ţesut din stele-mii...

Mai mult...

ECOU FRÂNT...

    Spirale de gânduri se risipesc neîncetat:
    Pe eșafodul minții, netulburat mi-e cursul...
    Ecoul acestor momente s-a frânt în neant, 
    Astăzi din ele mi-a mai rămas doar versul…
    
    Din filonul acesta am strâns cu migală,
    Cât de multe cuvinte am putut a scrie,
    Căutând mereu măsura dreaptă și egală,
    Ca să nu uit a gândurilor vremelnicie...
    
    Pe multe dintre ele atât le-am îndrăgit,
    Cu fiecare cuvânt scris și rupt din mine:
    Acolo sunt eu. Destrămat, reîntregit,
    Totuși nu am ajuns să gândesc în rime.
    
    Căci în momentele mele de singurătate,
    Am simțit al cuvintelor spre lumină năvală,
    Și de aceea am desenat într-o carte,
    Al gândurilor mele nesfârșită spirală...

Mai mult...

RUGA FARAONULUI CĂTRE ZEI - II / VIII

    O, Apophis, zeu ce te târăşti în drum,
    Eu te rog să nu prefaci în scrum,
    Ce-am ridicat prin sacru legământ,
    Al faraonilor, piramidal mormânt!

    O, Atum, ai creat tot universul deopotrivă, 
    Mişcând pe cer, precis, fără derivă,
    Discul solar, înfierbântat de leu,
    În paşi mici, de harnic, scarabeu!
    
    O, Bastet, strălucind în clar de lună,
    Cu mirii, tu zeiţă, ai fost foarte bună,
    Le-ai dăruit să-nchine-n templu sfânt,
    Urmaş destoinic, întru faptă şi-ntru cânt!
    
    O, Beş, tu ocroteşte-mi spiţa veche,
    În cele două ţări fără pereche,
    De duhuri rele şi asupritoare,
    De suflet şi de minte-amăgitoare!

Mai mult...

CULORILE TOAMNEI

    Roşul-aprins, 
    De parcă-i desprins 
    Din apusul de soare, 
    Pe-al frunzelor răzoare... 
    
    Galben-auriu
    Peste cer ivoriu:
    Norii pufoşi sunt uitaţi 
    Peste munţii pictaţi... 
    
    Purpuriul covor, 
    Aşternut pe izvor, 
    Şerpuieşte în drum, 
    File noi în album…
    
    Verdele fraged, 
    Vremuit din făget, 
    Stârneşte în cale 
    Regrete banale... 
    
    Culorile toamnei

    Mâzgălite-n polei, 
    Nu-s deloc în zadar 
    Amintiri de ierbar…

Mai mult...

La conducte

-Cto, Renata! Cto, Renata! Aici, Vulturul! Răspunde!

-...

-Cto, Renata! Cto, Renata! Aici, Vulturul! Răspundeți! Unde sunteți?

-...

-Cto, Renata! Cto, Renata! Aici, Vulturul! Răspunde!

-Dobje, Vulturul! Dobje, Vulturul! Aici Renata! Pericol de furtună! Nu cred c-o să-mi dea voie afară! Am de făcut teme la mate și de scris o compunere la română!

-Cto, Renata! Cto, Renata! Aici, Vulturul! Tot stolul a zburat către casă! E deja târziu! Ne vedem mâine la "conducte"! Ovăr...

Linia noastră de comunicații secrete, era un fir subțire de macrameu, care avea la capete câte-un pahar de plastic roșu și care făcea legătura dintre geamurile de la băile noastre prin luminatorul blocului... Nimeni, în afară de noi, nu ne știa secretele. Doar noi ne aflam permanent în misiune de recunoaștere și lichidare a inamicului, după ce bineînțeles, toate secretele căzute în mâinile inamicilor, erau la limită recuperate...

Spionii, erau, de regulă, alți pici din gașca noastră, iar conspiratorii erau părinții noștri care habar n-aveau că agenții lor secreți, mânuiau - cum altfel Doamne? - secrete de stat deosebit de importante, și care nu aveau voie nici în ruptul capului să cadă în mâinile inamicilor.

"La conducte", era locul nostru conspirativ de întâlnire, cel mai bine păstrat secret vreodată, știut însă de toată lumea... Cazemata noastră era meșteșugit făcută din foliile de tablă desprinse de furtuni de pe conductele care purtau agentul termic de încălzire al cartierului. Ici și colo, vata de sticlă atârna de conducte precum lichenii bărboși de ramurile groase ale copacilor cu scoarța ruginită.  

Pe-atunci chiar nu ne păsa de eventualele infecții cu "tetanos" pe care am fi putut să le căpătăm de la tăieturile încasate în urma marginilor ascuțite ale tablelor: cazemata noastră era un mic colț de rai, dotat cu același sistem de comunicare bazat pe fir și pahare, precum și cu sisteme de recunoaștere de la mare distanță a dușmanului - vreo mămică îngrijorată de plodul care nu mai dăduse pe acasă de la prânz - sistem care, de cele mai multe ori, era constituit din chiar palmele noastre făcute binoclu peste ochii cercetători...

Aveam chiar și un seif - o cutie de tablă ruginită și ea - care conținea documentele noastre secrete de spioni: carnetele de note! Ce mai căutau "conspiratorii" noștri după aceste documente sensibile! Cum ar fi vrut ei să afle toate acele secrete nucleare, sub forma notelor proaste sau a absențelor de la școala de... spioni!!!

Dar seiful era bine păzit și ascuns! De data aceasta, nimeni în afară de noi, nu știa de existența lui, doar se putea bănui, dar până la... certitudini era cale lungă, iar seiful, la nevoie, era mobil și putea fi ascuns și în alte locații la fel de secrete și conspirative...

Vă puteți da seama cât de aproape am fost de izbucnirea celui de-al treilea război mondial, întrucât seiful fusese pus în pericol de trădarea unuia dintre noi - un mucos cu nasul cârn, părul ciufulit și tricoul pătat de zeama de la corcodușe - care după ce își recuperase strategic "documentele", "ciripise" conspiratorilor locația neprețuită a seifului nostru!

Dar, cum și spionii au Dumnezeul lor, peste noapte plouase, iar mucosul uitase "seiful" deschis, iar apa a șters definitiv toate dovezile compromițătoare!!! 

Evident, că ulterior incidentului, școala ne-a emis noi "documente", unde au fost completate doar notele, nu și absențele sau "notițele" de la observații gen "ședință cu părinții" sau și mai grav, "vă așteptăm la școală cât mai grabnic cu putință"...

În urma acestui fapt, nici mucosul n-a scăpat de "șmirghelul" frecat pe urechi, fiindu-i interzis pentru toată viața, să mai pună piciorul în cazemata noastră firavă. Am fost totuși nevoiți să-i mutăm locația, undeva mai la fereală și camuflaj mai bun, întrucât conspiratorii aveau nas fin și ne luau cu ușurință urma, cu toată strădania noastră de a ne ascunde...

În cele din urmă, dosarul cu acel incident... diplomatic, a fost închis. La masa tratativelor s-a decis ca operațiunea "Conductele" să rămână clasificată. Și chiar a fost. Până astăzi. Cât despre celelalte misiuni nu pot vorbi nici acum. Jurământul de spion mă obligă.

 

Mai mult...

ÎN DORUL TĂU...

    În dorul tău, târziu, în noapte,
    Scriam încet tristeţilor deşarte,
    Înşiruind cuvintele mereu,
    Letopiseţ al sufletului meu...
    
    Să-ţi steie slova mea-nainte,
    Memento-ul aducerii aminte,
    Că-n umbră de sărut promis,
    Mai am încă ceva de zis...
    
    Să uiţi şi iar aminte să-ţi aduci,
    Că-n mine doar cuvintele-s haiduci,
    Că-ţi scriu pe cer cu praf de stele,
    Oftatul greu al inimioarei mele...
    
    Căci după noaptea asta nedormită,
    Sunt gata să-ţi cedez şi să iau mită,
    Să-mi fie timpul petrecut cu rost,
    Măcar în schimbul mângâierilor "de post"...
    
    Şi dacă-n cuta pernii tu te-aştepţi,
    S-adorm în lumea celor strâmbi sau drepţi,
    Fie ca trupul meu să-ţi şadă ca un semn în carte,
    O efemeră stea ce străluceşte-n noapte...
    
    Întocmai precum sclavul, ce în iubire ştie,
    Răzbind doar unul, poate, dintr-o mie,
    Neostenit, necontenit, să-şi afle calea,
    Din cei rămaşi să-şi strige jalea...
    
    Căci din nimic, iubire nu se naşte,
    Întregul "tot" nu se cunoaşte,
    Fără soldaţi sau arme, nu e oaste,
    Iar fără dor, nu-i inimă sub coaste…

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Izvorul

Izvorul curge lin, lin 

Cu privirea nespusă, gândul de suspin 

Izvorul roșu ce curge într-o lacrimă senină, 

Cu cea spusă într-o natură plină de lacrimă. 

 

Cascada împletită cu frunzele roșii în dealungul zborului, 

Un fior dulce ca-l amorului

Izvorul timid ce pornește într-un adânc scufundat 

În largul cerului auriu te-ai scăldat.

 

Bucuria asaltă inima albastră între noi, 

Cu fericirea izvorului de cristal se duce la voi 

Căci pe tine nu vreau să te părăsesc, 

O, amorul cel dulce care îl iubesc. 

 

Pădurea de gheață ce ne privește în ochii, 

În frunza bătută de suspinii, 

În glasul trist plini de spinii, 

Se umple tristețea neîncepută plină de pinii. 

 

Unde izvorul trist plânge amar, 

În amorul ce-l umple în zadar,

Izvorul se minunează iar. 

 

Gândurile scuturate de vântul purpuriu, 

În freamătul lor fin și azuriu

Izvorul plânge auriu. 

Mai mult...

Direcția opusă

Am rămas gol,

De orice sentiment desfăşurat prin exsistența unui cântec.

Am rămas fericit,sperând că am să-mi strig tihna,care lipseşte din inima mea.

Cât să mai merg oare?

Să mă mai plimb mult?

În neadins,neatins şi desprins,dintr-o pânză de păianjen,am zis.

Crează-mi te rog o lume,

Unde eu,va fi întotdeauna eu

Nu eu de azi,de mâine,sau de poimâine.

Cad pe o treaptă unde lumea e prea oarbă,şi-am rătăcit coborâtor,

Sfâşâit de un maraton.

Gol,pe dinăuntru gol,doar cu tine mă simt iar,om.

Mai mult...

Sentimentul agoniei

 

Simt că mă topesc, că mă spulberă vântul,

Mă irosesc şi curg asemenea unui râu,

Îmi simt anulată prezenţa şi gândul,

Şi această simţire nu o pot ţine în frâu.

 

De propria mea catastrofă rămân şocat,

Sunt incapabil să acţionez sau gândesc,

Cuprins de un întuneric rece şi apăsat,

Printr-o fărâmă de viaţă, încerc să trăiesc.

 

Stingher ca în halucinaţiile nocturne,

Singuratic ca în clipele de regret,

Ating limita negativă a vieţii taciturne,

Unde iluzia de viaţă îngheaţă complet.

 

Aş vrea să nu mai ştiu nimic de mine,

Nimeni să nu îmi mai ţină partea,

Să-mi trăiesc agonia ce vine,

Mână în mână cu moartea.

 

 

Mai mult...

Latitudini de suflet

Am răscolit nădejdi în tremuri slabe,

hrănind dezamăgiri cu teamă.

Am descompus eșecurile obscure,

dizolvate în latitudini de suflet.

 

Mult am negat profunde pierderi,

smerit gustând bucate din pelin.

Am jupuit plăpânde versuri de sens,

de viață și dor în minor.

 

Am traversat deșerturi prin tăcere,

amânând salvarea prin iluzii.

Am decojit ființa-mi de putere,

aruncând-o la răscruce fără ecou.

 

 

Am evitat o viață-ntreagă, viața,

și-am negat multiple șanse în tenor.

Nu am cruțat și nu cred că-o fac o dată

— o firavă nădejde spre un viitor.

Mai mult...

PREA OCUPAT

Prea ocupat cu truda cea pustie,
Un an se trece cât o zi – se ştie –
Un dram de sare te-înfierează-n sârg,
Ştergându-ţi sloava celor care plâng.

 

Pruncii se înalţă-n umbra casei tale,
Ne-mai-tânjind să vadă-un fir de soare.
Ţi-e viaţa searbădă şi mută,
Iar noaptea, fără vise, cruntă.

 

În zori de zi te spinteci cu ocară,
În zâmbet trist te-apleci şi te-nfioară
Povara nesfârşitelor porunci
Şi-a simţămintelor pe care-n urmă le arunci.

 

Căci tihna nu ţi-e zbor; spre hău te-neci,
Din care-n silă, în lacrimi, te hrăneşti.
Mocirla-ntunecată a gândurilor goale
Te-atrage spre-adâncimi demenţiale.

 

În cuşca descărnată-a minţii fade
Nu mai e loc de cântec, de balade,
Doar inima – călău fără blândeţe –
Mai dă semnal slăbit de bătrâneţe.

 

Îngenunchiat, împărtăşeşti la cine-ascultă
Tristeţea fără margini şi desculţă
A-sufletului zdrenţuit de zile grele,
Nerăbdător privind eliberarea către stele.

 

Prea ocupat, nevinovat, că laşi în urmă
Trup plin de viaţă-n care corbii scurmă.
Te-ai repezit spre slava celor ce te-nvaţă
Calea sfârşită a regatului fără de viaţă.

 

În zorii nopţii-apune-o geană-n mii de stele;
Shibalba-i steaua-poartă către ele,
Străluminându-mi drumul infernal al nopţii,
Topind din mine seva dulce a vieţii.

Mai mult...

Timpul rămas

Număr zilele 

În tăcerea timpului;

Picură gândurile 

În bătaia vântului. 

 

În Surâsul dimineții 

Deșteptătorul sună;

Rămășițele vieții 

Le culege,le adună...

 

Oare cât mi a rămas 

Pe cărările umblate

Să port al meu pas

Spre vise inspirate..?

 

Mi e prielnic oare

Prognosticul menit

Din vremea curgătoare 

Spre fatidicul sfârșit?..

 

Și n urma mea,obscură 

Vocile mă judecă;

Să nu scap vreo picătură 

În bezna ce alunecă...

 

Și n nopțile bântuite 

Mai sper un răsărit 

Pt clipele iubite 

În suflet cuibărit..

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍