Toamna

De-aș fi Dumnezeu pentru o zi

Aș aduna mulțimea-n zori de zi

In ochi să-i privesc și să le spun

Războiul e zadarnic, 

Mor oameni și mor copii.

Durerea mă apasă

Și lacrimi curg pe față

Am tot sperat că ei vor fi

Și blinzi și buni iubindu-se în viața.

Le-am dat suflare,le-am dat și viata

Le-am dat frumos in lume,

Sa fie fericiți cu toții

In pace și armonie.

Nu prețuiesc nimic

Sint rai își poartă ură

Se dușmănesc și se rănesc

Ei nu mai au măsură.

Stau și privesc la ei

Cum frații își omoară

Copii, bunici și mamă și tată într-o doară. 

Sunt vremuri de răscruce

Nu-s bune cum am vrut

Nici lumea nu e lume așa cum mi-am dorit.

As vrea să închei odată să nu mai pot vedea,

Atîta dușmănie ce traieste-n ea.

De-aș fi Dumnezeu pentru o noua zi

Nu i-aș mai crește mari

Ci, i-aș lăsa copii.

De ce esti viata atita de amara

Ti-am dat de toate tu sa le incerci

Sa simt acum ca tu imi esti povara

Acum n-am leac pe tine sa te tratez.

De ce esti viata atita de parsiva

Eu zi de zi la tine ma gindesc

Si vreau ca tu sa fii mereu o diva

Iar tu incerci sa dezamagesti.

De ce esti viata atita de murdara

Cu bani nimic nu poti ca sa platesti

Si nici macar singuratatea-n lume

Si daca asta chiar nu ti-o doresti.

De ce esti viata asa de blestemata

Tu crezi ca eu voi sta asa de neclintit

Sa stii tu acum ori niciodata

Ca eu voi fii asa ca la-nceput.

Te-nseli amarnic viata chinuita

Printre straini ai lucru tare greu

Cu gindul ca mai e putin

Am sa lupt cu tine ca si cu un leu.

De ce esti viata atita de amara

Ca nici macar tu nu ma-ntelegi

Sa fii mai buna ca odjnioara

Sa fiu si eu un suflet printre REGI.

Ce pot sa-ti spun acum e lucru mare

Eu tot acelasi o sa fiu

Chiar daca tu-mi vei fi salvare

Eu te iubesc asa cum tu o stii.

Doamne ce-ai făcut cu noi

Tu ne-ai adus desculți și goi

Pe-acest pămînt ce este sfint,

Sa creștem sa ne înmulțim

Sa ne iubim și să trăim.

De toate Doamne tu ne-ai dat

Și trup și minte neîncetat

Iar noi cei goi in suflet cu nevoi

Cei goi de dragoste in noi

Am uitat să-ți mulțumim

Pentru viața ce-o trăim.

Iubită, frumoasă

Tare drăgăstoasă

Tu ești femeia

Ce ai cheia sufletului meu.

Îți ador privirea

Și vad fericirea

Și toată iubirea

In ochii tai.

Sufletul tău bun

Îmi este acum

O mare de soare

In lumea cea mare.

Ador sa te privesc

Sa

simt că trăiesc.

E ziua ta femeie

E primăvara ta

Tu este cea mai frumoasă 

Și tot ce va urma.

Și fiecare clipă din fiecare ceas

E o mare de iubire

Dragoste și extaz.

Ne-am închis în noi 

Și ușa am inchis-o

Privim șiret o umbră

Dar ea ne aparține

Parca am vrea sa spunem

Că am vrea iubire

Dar glasu-i sărăcit

De prea multă mâhnire.

De mult prea mult orgoliu

Și din prea multă bogăție

O sa murim săraci

Cu sufletul pătat

Ca-n viața asta tristă

Nevoia ne îmbie

Ușa sa o închidem

Dar e păcat, păcat.

Iubesc ploaia nebună ce vrea

Să cadă, să doară, să fie doar ea

La masa aceluiași hol ruginit,

Când nimeni nu cere răspunsul primit,

S-o vreau ca să stea !

E obsesivă chemarea ce-mparte nevoi

Deasupra la toate să ploaie pe noi,

Când stropii cei grei se dau rătăcind

De-a valma în cer și cad împietrind

Bezmetici și goi !

E ploaia pe geamuri ce cade strident,

Stau singur la geam și totuși absent

Când nimeni nu cere privirii reper,

Nu zic la nimeni, nici mie, că sper

Un soare prezent !

Mari picuri de nuntă stropesc apăsat

Cămașa de mire, Pământu-mpărat

Stă singur la masă, nuntași-s plecați,

Tomnatici și grei, de vânturi luați,

Săruturi răzbat !

De-i ploaie aceia, ce-alunecă fin

Cu picurii reci mă cheamă să vin,

Trecând peste toate, să-mi spună ce vrea,

Iubesc ploaia nebună așa cum e ea,

De crede-n destin !

Me encanta la lluvia

Me encanta la lluvia loca que quiere

Caer, lastimar, ser solo ella.

En la mesa del mismo salón oxidado,

Cuando nadie pregunta por la respuesta recibida,

¡Quiero que se quede!

Es un llamado obsesivo a compartir necesidades.

Sobre todo que nos llueva,

Cuando las chispas pesadas se extravían

Se elevan en el cielo y caen rígidos

¡Loco y desnudo!

Es la lluvia en las ventanas que cae estridente,

Me siento solo en la ventana y aún ausente

Cuando nadie pide una referencia a la mirada,

No le digo a nadie, ni siquiera a mí mismo, que espero

¡Un sol presente!

Grandes gotas de boda espolvorean con fuerza

Camisa del novio, Rey Tierra

Siéntate solo a la mesa, cásate y vete.

Tomnático y pesado, llevado por los vientos,

¡Besos forjados!

Incluso si está lloviendo, es suave.

Con las gotas frías me llama a venir,

Sobre todo que me diga lo que quiere,

Me encanta la lluvia loca tal como es.

¡Creer en el destino!

O, tu cascadă tumultuoasă,
Cu voalul alb, ca de mireasă,
Îmi susuri în urechea mea,
Un foșnet viu de catifea...

O, iată, zeci de păsări călătoare, 
Se trec în zbor, pe-a cerului izvoare,
Din scânteierea boabelor de rouă,
Se-nalță, mândră, această lună nouă...

Vin ciute de s-adapă-n miez de noapte, 
Înalt, amurgul freamătă într-a lor șoapte,
De frunze descărnați, copacii-s în delir, 
Și în zadar-și agită brațele pe-a cerului potir... 

În labirintul ăsta cu pereți fierbinți, 
Aceste ametiste stau cuminți, 
Ascunse în adâncul mării de cleștar, 
Eu, veșnic le ridic către lumină, iar... 

Rămâi, o, munte, tu te-nalță dincolo de nori, 
Acolo unde numai luna moare-n zori, 
Să stau în umbra ta o clipă, o eternitate, 
Să fiu izvorul tău, iar tu, un vers din carte...

Muștărel era un futurel

Micuț de fel și gălbenel

A început  recent să zboare.

Și din floare în floare

A descoperit lumea cât de mare e.

Înocent și prostuț de fel

S-a așezat pe un cârnat,

Acoperit de un sos gălbui

Muștărel a stat și s-a gândit

Ce îi făcui săracului.

Și cât timp a stat

A fost și el mâncat.

refăcut puzzle-ul:

 luna din nou printre pini-

dispărând ușor

dincolo de poartă

Cer, pământ, apă și foc

Voalul nopții plin de stele

Munți, câmpii și văi adânci

Ploie în  stropii mai mari ,mai mici

Cer  cusut pe orizonturi,

Niște noțiuni concrete,care

Dispersate,adunate 

Sub un numitor comun

Face un tot ,pe care Domnul,

 L-a asezat pe orbită

Ca dar și ispită 

Și l-a numit Pământ.

Atât de lin curge mintea unei flori,

Ca rășina pomului împietrită,

Printre ochii lacrimile curg,

Învăluite în vină.

Petale de vanilie cad ca scrumul,

De vină stau lângă brad

Crengile subțiri tăietoare

Ard amar lângă prag.

Atât de alb este soarele

Că nu-l pot privi de jos

— Grâul, leneș, cochet; —

Grăiește câmpul violet, roz;

Și sub soare seninul tace,

Așteptând norii ca un semn de omagiu

Picături de lumină pe piele

Îmi aștept cu drag mirajul.