Umbra ta...
Ești vinovata lumii fără vină,
Un semn de foc în apa vie,
Iar dacă te-aș uita, aș fi pământul,
Ce-și pierde cerul în altă galaxie.
Pe tine te iubesc ca pe un fir de viață,
Ce-și lasă seva-n trup și sânge,
Și-n trupul meu cuprins de gheață,
O primăvară timpurie încă plânge.
Pe tine te iubesc ca pe o rană
Ce nu se-nchide-n trup, ci-n veșnicie,
Și fiecare strigăt de prigoană,
L-am strâns și preschimbat în poezie.
Ești rădăcina luminii din privire,
Un felinar aprins în mersul meu,
Și fiecare pas făcut, îmi dă de știre,
Că umbra ta îmi e alăturea mereu.
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: Gabriel Trofin
Data postării: 8 martie
Vizualizări: 134
Poezii din aceiaşi categorie
De-aş putea
De-aş putea vâltoarea nopţii
s-o hrănesc cu mintea mea,
împotriva chiar a sorţii
din trecut eu te-aş crea.
În grădina casei tale
sunt un dor pe-un val de vânt,
tu de vii să-mi ieşi în cale,
eu m-aş naşte din pământ.
Din priviri aş ţese-o vrajă
să-ţi aprindă gând de dor,
peste buze-aş pune strajă,
un sărut să-ţi fie zbor.
Din noianul de cuvinte
răsfirate-n patru zări,
aş culege să te-alinte
doar mugitul unei mări.
Tu mai ţii în ochi ascunse
două lacrimi ce-am iubit,
eu mă-ntreb de ce-s ajunse
ploi de toamnă-n asfinţit.
De-aş putea vâltoarea nopţii
s-o înfrâng cu-o nouă zi
aş întoarce voia sorţii,
flori din lacrimi aş urzi.
Dragostea mea
In suflet eu te port iubito
Ești fericirea din castel
Ești roua de pe frunze toamna
Ești albul iarna sus in tei.
Zimbetul tău m-ambată iară
Inebunesc privind la el
Și fără să clipesc m-apropii
Că sa ador mirosul tău.
Ești pentru mine o comoară
O nestemată dulce vie
Din cer tu ai venit la mine
Eu te iubesc la nebunie.
De ce nu
Vreau să mă iubești!
Dacă nu poți astăzi
Poate mâine,
Poate poimâine,
Ori săptămâna viitoare
Sau într-o zi de sărbătoare,
Nu contează când
O să aștept!
De ce nu?
Te-ai întrebat care iubire doare?
Să fie cea care moare
Nenăscută fiind?
De ce ți-ar păsa de dragostea mea?
Tu neiubindu-mă
Sau iubind-mă așa cum nu am vrut,
Așa cum tu n-ai putut,
Sau neiubindu-mă!
Vreau să mă iubești!
Dacă nu poți astăzi
Poate mâine,
Poate poimâine
Ori săptămâna viitoare,
Sau într-o zi de sărbătoare ..
Nu contează când
O să aștept!
De ce nu?
(9 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Muze
Un vin
De-un roșu sangvin,
O-mbrățisare
Rămasă-n uitare,
Un dor
Rămas arzător,
Un gând
Rămas în vânt,
O speranță
Fără nuanță,
O dorință
Fără putință,
O inimă
În lacrimă,
Un suflet
Rămas poet,
Un tainic vis
Rămas promis...
Promisiuni
Neîmplinite minuni
O poveste
Din spații celeste,
Rămasă în poezii
Scrise cu fantezii.
PAȘI MĂRUNȚI
O bătrânică ,firavă și mică
Î-și numără pașii în cale
Poate fi orcărui bunică,
E frumoasă și blândă
Fulgi de zăpadă îi croiesc
Diademă,în părul albit de povară.
Pașii o duc undeva
Cine știe cărui gând
Îi adresează un zâmbet.
E senină și tăcută
Pare a fi fericită.1...
heart’s second memo
cu mantia pătată de vin
și capul ușor plecat
în cămașă de satin
și cu zâmbetul secat
te îndepărtezi molâu în zare
abia ținut pe picioare
într-o formă grațioasă
fără nici o deficiență
luă naștere povestea noastră
înconjurată de credință
pe-un cântec ce răsuna-n zori
din strunele unei viori
evitând a fi trufaș
ți-ai despletit mâna de-a mea
sa nu fiu al tristeții tale ostaș
iar coroana s-o poți ceda
inima dificil pulsează
cât absentezi se agravează
cu fală și amar ‘necat
ma scufund în dulce somn
îndurerat m-ai căutat
tu, neprețuitul meu domn
dar…tot traiul mi se cufundă
in amintirea ta profundă…
De-aş putea
De-aş putea vâltoarea nopţii
s-o hrănesc cu mintea mea,
împotriva chiar a sorţii
din trecut eu te-aş crea.
În grădina casei tale
sunt un dor pe-un val de vânt,
tu de vii să-mi ieşi în cale,
eu m-aş naşte din pământ.
Din priviri aş ţese-o vrajă
să-ţi aprindă gând de dor,
peste buze-aş pune strajă,
un sărut să-ţi fie zbor.
Din noianul de cuvinte
răsfirate-n patru zări,
aş culege să te-alinte
doar mugitul unei mări.
Tu mai ţii în ochi ascunse
două lacrimi ce-am iubit,
eu mă-ntreb de ce-s ajunse
ploi de toamnă-n asfinţit.
De-aş putea vâltoarea nopţii
s-o înfrâng cu-o nouă zi
aş întoarce voia sorţii,
flori din lacrimi aş urzi.
Dragostea mea
In suflet eu te port iubito
Ești fericirea din castel
Ești roua de pe frunze toamna
Ești albul iarna sus in tei.
Zimbetul tău m-ambată iară
Inebunesc privind la el
Și fără să clipesc m-apropii
Că sa ador mirosul tău.
Ești pentru mine o comoară
O nestemată dulce vie
Din cer tu ai venit la mine
Eu te iubesc la nebunie.
De ce nu
Vreau să mă iubești!
Dacă nu poți astăzi
Poate mâine,
Poate poimâine,
Ori săptămâna viitoare
Sau într-o zi de sărbătoare,
Nu contează când
O să aștept!
De ce nu?
Te-ai întrebat care iubire doare?
Să fie cea care moare
Nenăscută fiind?
De ce ți-ar păsa de dragostea mea?
Tu neiubindu-mă
Sau iubind-mă așa cum nu am vrut,
Așa cum tu n-ai putut,
Sau neiubindu-mă!
Vreau să mă iubești!
Dacă nu poți astăzi
Poate mâine,
Poate poimâine
Ori săptămâna viitoare,
Sau într-o zi de sărbătoare ..
Nu contează când
O să aștept!
De ce nu?
(9 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Muze
Un vin
De-un roșu sangvin,
O-mbrățisare
Rămasă-n uitare,
Un dor
Rămas arzător,
Un gând
Rămas în vânt,
O speranță
Fără nuanță,
O dorință
Fără putință,
O inimă
În lacrimă,
Un suflet
Rămas poet,
Un tainic vis
Rămas promis...
Promisiuni
Neîmplinite minuni
O poveste
Din spații celeste,
Rămasă în poezii
Scrise cu fantezii.
PAȘI MĂRUNȚI
O bătrânică ,firavă și mică
Î-și numără pașii în cale
Poate fi orcărui bunică,
E frumoasă și blândă
Fulgi de zăpadă îi croiesc
Diademă,în părul albit de povară.
Pașii o duc undeva
Cine știe cărui gând
Îi adresează un zâmbet.
E senină și tăcută
Pare a fi fericită.1...
heart’s second memo
cu mantia pătată de vin
și capul ușor plecat
în cămașă de satin
și cu zâmbetul secat
te îndepărtezi molâu în zare
abia ținut pe picioare
într-o formă grațioasă
fără nici o deficiență
luă naștere povestea noastră
înconjurată de credință
pe-un cântec ce răsuna-n zori
din strunele unei viori
evitând a fi trufaș
ți-ai despletit mâna de-a mea
sa nu fiu al tristeții tale ostaș
iar coroana s-o poți ceda
inima dificil pulsează
cât absentezi se agravează
cu fală și amar ‘necat
ma scufund în dulce somn
îndurerat m-ai căutat
tu, neprețuitul meu domn
dar…tot traiul mi se cufundă
in amintirea ta profundă…
Alte poezii ale autorului
Ești...
Ești picătura ce-mi atinge obrazul,
ești ploaia mea din nor senin,
m-aș pierde însumi de ți-ai pierde hazul,
și aș surzi sub râsu-ți cristalin.
M-aplec sub glezna ta să-ți fiu pământ,
iar pasul ți-l măsor cu ochiul plâns,
pe piele de ți-aș fi firesc veșmânt,
atunci și rob pe veci aș fi constrâns.
Ești noaptea ce îmi zămislește visul,
mă dărui umbrelor ce-mi joacă-n geam,
ești deopotrivă și piscul, și abisul
spre care tainic zilnic alergam.
Ești mâna rece ce-mi imită scrisul,
în lungi scrisori, în care te strigam.
Un rece fior…
Un rece fior îmi spulberă visul,
Prin mănăstiri îmi intoxic gândirea,
Refuz să te pierd, și-ți caut abisul,
Rătăcirea spre tine fiindu-mi menirea.
Povești de iubire car în spinare,
Caut profeți să-mi spună când vii,
În toamna din mine, bruma apare,
Şi-n față-mi dansează același stihii.
Groaza-mi sporește cu fiece pas,
Clipe pierdute îmi râd pe la spate,
Pe drumul îngust doar eu am rămas,
Și urmele tale, grațios conturate.
Aud șoapte vagi pe-o cracă subțire,
Mă golesc de cuvinte spre a urla,
Către ceruri arunc o morbidă privire,
Și-apoi cad biruit... pe lespedea ta.
E trist si cerul si pamantul
E trist și cerul și pământul,
Sub clar de lună nu mai are farmec,
Fără înțeles a devenit cuvântul,
Iar să zâmbim ne e zadarnic.
E anevoie mersul omului pe stradă,
Și i se simte oboseala în priviri,
Iar oasele abia de îl mai rabdă,
Şi-i zilnic condamnat spre prăbușiri.
Nici vântul nu mai suflă de o vreme,
Iar creanga nu îmi mai lovește-n geam,
Accept orice, și doar m-aș teme,
Când pasărea n-o să mai cânte-n ram
Văd zilnic tot mai multe funeralii,
Se-acordă titluri de curaj din om în om,
Dar nimeni nu-i atent și la detalii,
Și că se trage-n plin ca-n poligon.
Sunt uluit de atâta josnicie,
Guvernele sunt pline de inculți,
Ce vor ca oamenii să fie,
După chipul și asemănarea lor făcuți.
Meșterul Man-UE
Aceeași zi de spart la piatră,
Cu târnăcoape de burete,
Cu apă chioară și azimă coaptă,
Zidim ferestre în perete.
Mâncăm betonul uns pe pâine,
Și bem rugină de Cotnari,
Ne latră mațul ca un câine,
Iar ochii-n cap privesc hoinari.
Ne plânge-n zid la fiecare,
Câte o Ana ce-a fugit de-acasă,
Ne-au pus în cap laboratoare,
Ca să ne facem alta mai frumoasă.
Dormim toți azi și pentru ieri,
Și împărțim avutul pe din două,
Între pereți zidim și prizonieri,
Și le dăm drumul când nu plouă.
Adio mamă! Adio, țară dragă!
Și toți copiii mei înstrăinați,
Vă spun, ca toți să ne înțeleagă:
Noi n-am plecat, am fost forțați...
Epigrame XXXV
Lui Simona Halep - găsită dopată
A servit ași cu duiumul,
Şi a fost mereu precisă,
Dar i s-a oprit brusc drumul,
C-a servit o interzisă.
Lui Simona Halep – exclusă din tenis
A încercat un lob în cross,
Peste zona de testare,
Însă i-a ieșit pe dos,
Și-a primit o expulzare.
Lui Ion Țiriac
Cum Samson își purta puterea-n păr,
Şi nimeni nu-i stătea în față,
La Țiriac, e diferit, într-adevăr...
Că el și-o poartă în mustață.
Lui Nadia Comăneci - după operațiile estetice
A fost un zece adevărat,
O stea-n amurg de noapte,
Dar după ce s-a operat,
Arată de un opt spre șapte.
Unora ce îl critică pe Hagi
Toată lumea-l dojenește,
Și-l critică pe jupân,
Că româna o stâlcește,
Dar uită că-i aromân.
Unei femei de moravuri ușoare
Viitura îi spune în sat,
E un nume cam ciudat,
Lumea așa o botezase,
C-a distrus vreo patru case.
Unui amic
Amicul meu e foarte rău,
Și are o față atât de dură,
Că latră câinii în jurul său,
Numai cu juma' de gură.
Femeiești
Nevasta-mea e atâta de bizară,
Că a creat invidie între ele,
La psiholog e-n fiecare seară,
Doar cu problemele mele.
Unui lunatic
Vede fluturi peste tot,
Coloraţi în fel şi fel,
Eu nu-i văd, şi-atunci socot,
Că zboară în cap la el.
Soției infidelă
Soţie curvă…se mai poate,
Sintagma nu-i bătută-n cuie,
Dar numai ţie dintre toate,
Amanţii ţi-au făcut statuie.
Zicală sau beție
Bând cu amândouă brațe,
Unul dintre-ai mei vecini,
A plecat să dea la rațe,
Deși avea numai găini.
Zicală sau hoție
Când din pepeni ei l-au scos,
S-a crezut că e nervos,
Însă s-a clarificat,
El era chiar la furat.
Defect profesional
Îngâmfat e…Mi s-a spus,
Însă bine eu îl știu,
El priveste numa în sus,
Fiindcă e macaragiu.
Unui sudor – întors a doua zi la serviciu
Cu ochi roșii a venit,
Și ne-a spus că-i de la flamă,
Însă am aflat subit,
Că dormise aseară-n cramă.
Anticrişti revoluţionari glosă
Ne-am depărtat de Dumnezeu,
Noi toţi ce creştini ne numim,
Şi totuşi ne rugăm la El mereu,
Ştiind că-n fiecare zi păcătuim.
Ne place în ură să trăim,
Să gemem de păcate mari,
La fel ca demonul să fim,
Anticrişti revoluţionari.
Multe sunt în astă lume,
Zdruncinată de războaie,
Alte-s rele, alte-s bune,
Însă toate ne înmoaie,
Căci povara e prea mare,
Şi încercând s-o micşorăm mereu,
Am făcut-o şi mai mare, căci
Ne-am depărtat de Dumnezeu.
Cum ploaia irigă puietul,
Din care creşte copacul,
Aşa ura ne inundă sufletul,
Din care se naşte păcatul.
Nu vrem să facem nimic,
Nu vrem ca iubiţi să mai fim,
Din rău muşcăm câte un pic,
Noi toţi ce creştini ne numim.
Lăsăm aşa în voia lui satan,
Purtaţi de a lui mreje viclene,
Reacţionăm doar gândind în van,
Fiind atraşi de ispite obscene.
Iar cum plin de omizi e pomul,
Plin de păcate ni-i sufletul şi greu,
Urând, ne-am depărtat de Domnul,
Şi totuşi ne rugăm la El mereu.
Sperăm cu toţi într-o iertare,
Venită iar de la Isus,
Izbăvindu-ne de faptele murdare,
Făcându-ne egali Celui de sus.
Aşa de mult El ne iubeşte,
Dar noi iubiţi nu vrem să fim,
Cu dragoste, El tot ne mântuieşte,
Ştiind că-n fiecare zi păcătuim.
De ce cu visuri să trăim,
Când visul îl putem îndeplini?
Doar buni şi milostivi să fim,
Iar semenul să îl putem iubi.
Dar nu, e osteneala mult prea mare,
Căci inima-n păcate ne-o zidim,
Cu mintea înceţoşată şi mâinile murdare,
Ne place în ură să trăim.
Să fim conduşi spre întuneric,
Spre pierdere şi neeternitate,
De pofta şi simţul luciferic,
Ce ne împinge de la spate.
În spate stă şi tot ne-apasă,
Să devenim nişte tâlhari,
Să jefuim pe cel de-acasă,
Să gemem de păcate mari.
Ca Iuda vrem să devenim,
Să-L vindem pentru arginţi,
Părtaşi cu demonul să fim,
Şi apoi să cerem rugăminţi.
Inchidem cartea sfânta de pe raft,
Ca-n ură şi invidie să trăim,
Dorinţa noastră e de fapt,
La fel ca demonul să fim.
Veniţi-vă în fire oameni buni,
Acum cât nu e prea târziu,
Ardeţi ura prefăcând-o în tăciuni,
Şi îndreptaţi-vă privirea către Fiu,
Înainte ca răul din noi să stârnească,
Împotrivirea spre Cel Atot-vizionar,
Fiindcă atuncea o să ne numească,
Anticrişti revoluţionari.
Anticrişti revoluţionari,
La fel ca demonul să fim,
Să gemem de păcate mari,
Ne place în ură să trăim.
Ştiind că-n fiecare zi păcătuim,
Şi totuşi ne rugăm la El mereu,
Noi toţi ce creştini ne numim,
Ne-am depărtat de Dumnezeu.
Ești...
Ești picătura ce-mi atinge obrazul,
ești ploaia mea din nor senin,
m-aș pierde însumi de ți-ai pierde hazul,
și aș surzi sub râsu-ți cristalin.
M-aplec sub glezna ta să-ți fiu pământ,
iar pasul ți-l măsor cu ochiul plâns,
pe piele de ți-aș fi firesc veșmânt,
atunci și rob pe veci aș fi constrâns.
Ești noaptea ce îmi zămislește visul,
mă dărui umbrelor ce-mi joacă-n geam,
ești deopotrivă și piscul, și abisul
spre care tainic zilnic alergam.
Ești mâna rece ce-mi imită scrisul,
în lungi scrisori, în care te strigam.
Un rece fior…
Un rece fior îmi spulberă visul,
Prin mănăstiri îmi intoxic gândirea,
Refuz să te pierd, și-ți caut abisul,
Rătăcirea spre tine fiindu-mi menirea.
Povești de iubire car în spinare,
Caut profeți să-mi spună când vii,
În toamna din mine, bruma apare,
Şi-n față-mi dansează același stihii.
Groaza-mi sporește cu fiece pas,
Clipe pierdute îmi râd pe la spate,
Pe drumul îngust doar eu am rămas,
Și urmele tale, grațios conturate.
Aud șoapte vagi pe-o cracă subțire,
Mă golesc de cuvinte spre a urla,
Către ceruri arunc o morbidă privire,
Și-apoi cad biruit... pe lespedea ta.
E trist si cerul si pamantul
E trist și cerul și pământul,
Sub clar de lună nu mai are farmec,
Fără înțeles a devenit cuvântul,
Iar să zâmbim ne e zadarnic.
E anevoie mersul omului pe stradă,
Și i se simte oboseala în priviri,
Iar oasele abia de îl mai rabdă,
Şi-i zilnic condamnat spre prăbușiri.
Nici vântul nu mai suflă de o vreme,
Iar creanga nu îmi mai lovește-n geam,
Accept orice, și doar m-aș teme,
Când pasărea n-o să mai cânte-n ram
Văd zilnic tot mai multe funeralii,
Se-acordă titluri de curaj din om în om,
Dar nimeni nu-i atent și la detalii,
Și că se trage-n plin ca-n poligon.
Sunt uluit de atâta josnicie,
Guvernele sunt pline de inculți,
Ce vor ca oamenii să fie,
După chipul și asemănarea lor făcuți.
Meșterul Man-UE
Aceeași zi de spart la piatră,
Cu târnăcoape de burete,
Cu apă chioară și azimă coaptă,
Zidim ferestre în perete.
Mâncăm betonul uns pe pâine,
Și bem rugină de Cotnari,
Ne latră mațul ca un câine,
Iar ochii-n cap privesc hoinari.
Ne plânge-n zid la fiecare,
Câte o Ana ce-a fugit de-acasă,
Ne-au pus în cap laboratoare,
Ca să ne facem alta mai frumoasă.
Dormim toți azi și pentru ieri,
Și împărțim avutul pe din două,
Între pereți zidim și prizonieri,
Și le dăm drumul când nu plouă.
Adio mamă! Adio, țară dragă!
Și toți copiii mei înstrăinați,
Vă spun, ca toți să ne înțeleagă:
Noi n-am plecat, am fost forțați...
Epigrame XXXV
Lui Simona Halep - găsită dopată
A servit ași cu duiumul,
Şi a fost mereu precisă,
Dar i s-a oprit brusc drumul,
C-a servit o interzisă.
Lui Simona Halep – exclusă din tenis
A încercat un lob în cross,
Peste zona de testare,
Însă i-a ieșit pe dos,
Și-a primit o expulzare.
Lui Ion Țiriac
Cum Samson își purta puterea-n păr,
Şi nimeni nu-i stătea în față,
La Țiriac, e diferit, într-adevăr...
Că el și-o poartă în mustață.
Lui Nadia Comăneci - după operațiile estetice
A fost un zece adevărat,
O stea-n amurg de noapte,
Dar după ce s-a operat,
Arată de un opt spre șapte.
Unora ce îl critică pe Hagi
Toată lumea-l dojenește,
Și-l critică pe jupân,
Că româna o stâlcește,
Dar uită că-i aromân.
Unei femei de moravuri ușoare
Viitura îi spune în sat,
E un nume cam ciudat,
Lumea așa o botezase,
C-a distrus vreo patru case.
Unui amic
Amicul meu e foarte rău,
Și are o față atât de dură,
Că latră câinii în jurul său,
Numai cu juma' de gură.
Femeiești
Nevasta-mea e atâta de bizară,
Că a creat invidie între ele,
La psiholog e-n fiecare seară,
Doar cu problemele mele.
Unui lunatic
Vede fluturi peste tot,
Coloraţi în fel şi fel,
Eu nu-i văd, şi-atunci socot,
Că zboară în cap la el.
Soției infidelă
Soţie curvă…se mai poate,
Sintagma nu-i bătută-n cuie,
Dar numai ţie dintre toate,
Amanţii ţi-au făcut statuie.
Zicală sau beție
Bând cu amândouă brațe,
Unul dintre-ai mei vecini,
A plecat să dea la rațe,
Deși avea numai găini.
Zicală sau hoție
Când din pepeni ei l-au scos,
S-a crezut că e nervos,
Însă s-a clarificat,
El era chiar la furat.
Defect profesional
Îngâmfat e…Mi s-a spus,
Însă bine eu îl știu,
El priveste numa în sus,
Fiindcă e macaragiu.
Unui sudor – întors a doua zi la serviciu
Cu ochi roșii a venit,
Și ne-a spus că-i de la flamă,
Însă am aflat subit,
Că dormise aseară-n cramă.
Anticrişti revoluţionari glosă
Ne-am depărtat de Dumnezeu,
Noi toţi ce creştini ne numim,
Şi totuşi ne rugăm la El mereu,
Ştiind că-n fiecare zi păcătuim.
Ne place în ură să trăim,
Să gemem de păcate mari,
La fel ca demonul să fim,
Anticrişti revoluţionari.
Multe sunt în astă lume,
Zdruncinată de războaie,
Alte-s rele, alte-s bune,
Însă toate ne înmoaie,
Căci povara e prea mare,
Şi încercând s-o micşorăm mereu,
Am făcut-o şi mai mare, căci
Ne-am depărtat de Dumnezeu.
Cum ploaia irigă puietul,
Din care creşte copacul,
Aşa ura ne inundă sufletul,
Din care se naşte păcatul.
Nu vrem să facem nimic,
Nu vrem ca iubiţi să mai fim,
Din rău muşcăm câte un pic,
Noi toţi ce creştini ne numim.
Lăsăm aşa în voia lui satan,
Purtaţi de a lui mreje viclene,
Reacţionăm doar gândind în van,
Fiind atraşi de ispite obscene.
Iar cum plin de omizi e pomul,
Plin de păcate ni-i sufletul şi greu,
Urând, ne-am depărtat de Domnul,
Şi totuşi ne rugăm la El mereu.
Sperăm cu toţi într-o iertare,
Venită iar de la Isus,
Izbăvindu-ne de faptele murdare,
Făcându-ne egali Celui de sus.
Aşa de mult El ne iubeşte,
Dar noi iubiţi nu vrem să fim,
Cu dragoste, El tot ne mântuieşte,
Ştiind că-n fiecare zi păcătuim.
De ce cu visuri să trăim,
Când visul îl putem îndeplini?
Doar buni şi milostivi să fim,
Iar semenul să îl putem iubi.
Dar nu, e osteneala mult prea mare,
Căci inima-n păcate ne-o zidim,
Cu mintea înceţoşată şi mâinile murdare,
Ne place în ură să trăim.
Să fim conduşi spre întuneric,
Spre pierdere şi neeternitate,
De pofta şi simţul luciferic,
Ce ne împinge de la spate.
În spate stă şi tot ne-apasă,
Să devenim nişte tâlhari,
Să jefuim pe cel de-acasă,
Să gemem de păcate mari.
Ca Iuda vrem să devenim,
Să-L vindem pentru arginţi,
Părtaşi cu demonul să fim,
Şi apoi să cerem rugăminţi.
Inchidem cartea sfânta de pe raft,
Ca-n ură şi invidie să trăim,
Dorinţa noastră e de fapt,
La fel ca demonul să fim.
Veniţi-vă în fire oameni buni,
Acum cât nu e prea târziu,
Ardeţi ura prefăcând-o în tăciuni,
Şi îndreptaţi-vă privirea către Fiu,
Înainte ca răul din noi să stârnească,
Împotrivirea spre Cel Atot-vizionar,
Fiindcă atuncea o să ne numească,
Anticrişti revoluţionari.
Anticrişti revoluţionari,
La fel ca demonul să fim,
Să gemem de păcate mari,
Ne place în ură să trăim.
Ştiind că-n fiecare zi păcătuim,
Şi totuşi ne rugăm la El mereu,
Noi toţi ce creştini ne numim,
Ne-am depărtat de Dumnezeu.