scrisoarea interzisa

Aștept de mult să te zăresc

Și ochii dragi să ți-i privesc.

Să pot atinge negru-ți păr

Și buzele-ți dulci ca de măr.

Să-ți aud glasul masculin

Suflarea ta ca vântul lin,

Și ale tale vorbe care sunt

Foșnetul frunzelor în vânt.

Cum soarele radiază

Din zori până în amiază,

Așa sufletu-mi să fie

Plin mereu de bucurie.

Fără tine, a mea viață

Se topește ca un cub de ghiață.

Și fără tine dragul meu

Nu mai pot să fiu doar eu.

Privește-mă și ai să vezi

Ființa, ce nu ai să crezi

Că ți-a păstrat același dor

Ascuns sub fiecare nor.

Aș fi dorit să pot s-ating

Iubirea ce nu pot s-o sting.

Și-aș vrea ca-n anii ce vor trece

Să nu mai plâng că-mi este rece.

Motto:Bunul meu vorbind despre razboi

...cazut ca o amintire in mintea unui batran

ma scotoceam de vlaga dans sinistru

ma ridicam  si-n ceata cautam

sa ma intorc...dar asta-i peste poate

iar ea tot secera dansand prin jur

incremenit am asteptat sa vina

dar a trecut si glasu-i ca de tina

l-am ascultat cum tot vibra in noapte

Ridica-te fiinta si te du

Pe tine te asteapta alta Moarte

Gândul ca am scris ,
gândul meu într-un timp ai fost.tu .
Gândul meu erai seara
Gândul meu erai ziua și mereu            
Gândul meu nu îmi era.ca.ma vei părăsi când îmi era greu
Gândul meu vroiam sa îmi fi zi de zi ,dar ai ales ce e pustiu   
Gândul meu as fi vrut sa îmi mai fi ,dar teai întors întors în   
Gândul meu când totul a fost prea târziu

Este vorba despre mine
Greu înțeleasă de oamenii de rând
Complicata de iubit pentru începători
Lăudată de oamenii puri și uneori,
Alungata de răutățile, nespasarile lor

Cât pot să iubesc?
Mă dăruiesc trup și suflet
Dar mulți preferă doar niște bucăți
Poate te întrebi de ce,
De ce continui să fiu la fel?
Chiar de pic la pământ,
De rămân mereu doar scrum...

Aleg să fiu eu, aleg să le dovedesc
Că oricând de mult încearcă ei, eșuează mereu
Din cauza nepăsării lor, neatenției.
Se dedică doar un timp, iar după uită,
Uită de unde au început,
Uită de scopul lor.

Eu evoluez, nu-mi fac schimbări
Nu sunt o haină pe care o porți doar un timp
Nu sunt o floare ce după schimbarea anotimpului se va ofili
Sunt un suflet ce mereu va dovedi
Ca încă exista oameni puri, dar greu de prețuit

Sunt a ceea lumina, ce mereu te va aștepta
La sfârșitul tunelui, chiar de vei eșua
Sunt acea ploaie caldă, de stai de drag în ea
Sunt acel pământ de pășești cu picioarele goale
Fără frică de bătături.

Pot fii și furtuna, greu de crezut
Pot fii fulgerul ce te poate zdrobi
Pot fii apusul când tu aștepți un răsărit
Aș putea fii și singurul tău sărut plăcut.
Tu de-ți controlul, eu îți spun cum sa conduci!

seara-i pe sfârșite...

cercul se-nchide cu parada aurie

a faraonilor.

aripa-

unui ibis rărăcit,

umbrește indiferența

celor patru sfincși,,,,

neadormiți,

sub troienele

istoriei.

Ploua peste noi cu tunete si fulgere

Dintre noi, doar tu ai umbrela

Pe mine nu m-acoperi desi inima iti cere

Si te faci ca n-o auzi cand urla

Tu mergi in fata mea, eu te urmez

Ca alt drum decat asta nu stiu

Si ma doare tare dar nu pot sa cedez

Ca de nu-s a ta nu stiu ce sa fiu

M-am imbolnavit de la ploaia rece

Ca nu vrei sa m-acoperi nici sa ma astepti

Nu spui nimic, macar sa-mi spui de ce

Ai dat cu tot ce ti-am dat de pereti

Si stiu ca nu raspunzi, imi dai doar tacere

Eu raman in spate, te urmez fidela

Ploua peste noi cu tunete si fulgere

Dintre noi, doar tu ai umbrela.