Lost in an illusion

Am în suflet doar durere ce mă apasă neîncetat.

În lumea asta nu-i tăcere, toți strigă... dar pentru ce?

Toți au uitat...

În jur doar oameni falși, vorbind de omenie,

Fără să-și dea seama că-s plini de viclenie.

Toți sunt ideali și vor să fie bine,

Vând alcool, țigări, nu se gândesc la tineri.

Așa-i viața, așa a fost mereu,

Suspine-n suflet, plânsete la greu...

Așa sunt oamenii, așa sunt și eu...

Aș vrea să schimb, însă îmi e greu.

Merg la biserică, la Dumnezeu acasă,

Până și acolo trebuie să achiți o taxă.

O, ce mai viață, în prezent trăim!

Oare în iad, când o să venim,

Va fi mai crud? Mai rău oare se poate?

De cât să omoare mama copilul ce-l poartă...

Blând, cald, cu ale tale raze 
Mă faci să zâmbesc 
Dar, îmi amintesc 
Mă vei părăsi, până la răsăritul altei zi. 
 
În gazda florilor m-ai lăsat 
Cu inima-mi arzând ca scrumul de țigară 
În compania stelelor căzătoare m-ai uitat 
Cu dorința înfocată de a te găsi. 
 
Însă nu e în zadar 
Tu din nou vei răsări 
Cu ale tale fierbinți raze mă cuprinzi 
Până la asprul capăt de zi. 
 
O dată cu tine, zâmbetu-mi răsare. 
Uit de suferința-mi înăsprită, ciob de sticlă 
Te privesc și greu îmi e 
Când tot ce ne-a rămas este un simplu ,,rămas-bun". 
 
Dar nu e supărare, iubitul meu soare 
Căci va mai trece o zi 
Iar noi ne vom regăsi.

Afară e iarnă și trist
Și vîntul bate agale
În suflet meu sa închis
Un gînd ce murmură tare

Un gînd despre noi amîndoi
Un gînd ce ne leagă într-una
Un suflet pereche la doi
Și inima tot numai una

Avem amîndoi un destin
O soartă și o cărăruie
Pe care noi mergem alin

O seară petrecem în doi
Și mîine plecăm noi în zare

Acea sonată izvorăște din dorința ta

de a explora o anumită idee muzicală.

Mă uit la "The Sky", o capodoperă

pictată cu foarfeca de Henri Matisse,

în timp ce te ascult. Acele păsări albe,

care se înalță, se aseamănă cu niște

hieroglife în mișcare. Pare atât de diferită

această duminică, în zorii zilei și

în secreția de lumină a soarelui,

ce pare că vrea să se ascundă!

Câteva raze aurii țes o pânză pentru

a crea noi spirale de viață

complexe și atrăgătoare. ‘Visele care

se ridică și îngerii care cad’ este tema piesei tale de pian.

Acest timp neobișnuit se balansează

făcând sincronism cu albirea treptată a părului tău.

Două foarfecuțe Mizutani par să fie uitate

pe un scaun similar cu cele care se găsesc

în saloanele de coafură. Dar salonul nostru

este destinat să fie un loc de întâlnire

pentru numeroși artiști.

Casa are scări în spirală care

duc până la Strada Singurătății. Duminicile

nu sunt importante pentru noi,

dar cred că ar trebui să fie,

din moment ce ele servesc

ca un memento pentru oameni.

Ei pot avea, astfel, mai mult timp pentru

rugăciune și pentru meditație în biserici, mai ales.

Acea ușă, care închide camera ta secretă,

se mișcă, spulberând tăcerea.

Din când în când, eu totuși aud

notele pianului tău dispărând în aer.

Ele sunt precum pașii de pe holul nostru ; sunt fugitive.

Este o nouă duminică, dar lacrimi vechi

curg din ochii albi ai norilor. Deși plouă torențial,

prietenii nu vor să rateze momentul în care

pot să te audă cântând la pian.

Notele scrise de tine pe caietul de muzică seamănă

cu niște hieroglife antice.

Sunetele pianului strălucesc.

Nu ți-am spus niciodată cât de mult te iubesc în zori,

atunci când mă trezesc și te văd dormind lângă mine.

În fiecare dimineață, sentimentul renaște din nou

din cenușa zilei de ieri.

Poezie de Marieta Maglas

Poezia este publicata in OPA.

De câte ori  durerea se răzbună ,

Și dările -s mari ,fără de măsură ,

Când în guvern  ,minciuna -i suverană

Și sărăcia doare ca o rană ,

Oricâte  forțe o să aveți  cu voi ,

Un Dumnezeu e în ceruri ,

Și dânsul e cu noi !...

(Poem unei necunoscute)

Cât de frumoasă ești!

O știu doar eu și Dumnezeu!

Și-ți spun și ție acum

Cu siguranță știai

Sau poate nu...

Pășesc în urma pașilor tăi

Să-ți sarut talpa piciorului

Ce grațios calcă în visele mele,

Căci fără tine suspin mereu

Dorindu-te,iubindu-te,întrebându-mă cine sunt eu,

Din clipa in care te-am întâlnit,

Și-atât!

(10 septembrie 2023 H.S -Irepetabila iubire)

Și-mi vine câte-o dată să te sun

Ca prin minune să te întorci din drum

Povestea unei despărțiri să-ti spun

Trăită-n nopti cu aburi de tutun.

#unpahardepoezie

Aproape vindecată în prezent

Lovita de un sentiment absent,

Te-nchid intr-o mare de gânduri

Te scot si te scriu printre randuri,

Te-asez cu suflet pe hârtie

Și te transform în poezie.

#onewinewoman

Consum cerneala în neștire

Doar asa sa te simt mai pot

Om ce te-ai vrut intamplator

Muză tristă pentru vesnicie...

Gânduri...

De nu te-aș mai avea în gânduri 

Cred c-aș uita prin ele să mă plimb

Și m-aș piti după ale tăcerii ziduri

Fără a încerca ceva să schimb....

Amintiri....

De nu te-aș mai avea în amintiri

Ar însemna să las tot in trecut

Nu ți-aș mai duce dorul in priviri

Și sufletul n-ar mai jeli pe mut...

Vise... 

De nu te-aș mai avea în vise

Cred c-aș uita ce este visul

M-aș frânge sub promisiuni ucise

Și depărtat mi-ar fi paradisul...

Gânduri, amintiri și vise

Pe zeci, sute de foi scrise 

Îmbrățișate de rime în poezii

Au luminat bezna nopților pustii. 

Vise, amintiri și gânduri 

Au rezistat prin furtuna tăcerii 

Și mai renasc de dorul verii în care

Vinul ți-l adoram în pragul serii...

Gânduri îmi pătrund în suflet

Amintiri se cern în minte

Vise inima-mi pulsează 

Toate ca-ntr-o rugăminte...

Te scriu cum pot și stiu mai bine

Pe foi, în telefon, pe șervețele 

Te scriu cu tot sufletul din mine

Din zâmbete și lacrimi, din durere...

Te scriu cum pot, cu literele toate 

Ce au rămas în cuvinte neșoptite 

Te scriu cum știu, pe-o margine de stele

Și mi te cern în vers, cu litere boeme...

Te scriu cum simt, ca pe un drept la viață 

Să-mi rămâi scris în astă lume

Te scriu mereu cu o speranță-n față

Te scriu cum știu și pot, în nopți fără de nume.

Si te voi scrie în fiecare vers,

Chiar de îmi ești tot mai departe

Așa pot dorului să-i dau un sens

Să-l împlinesc măcar pe jumătate. 

Te scriu în vis cu roșu purpuriu

Te scriu în amintirea vinului promis

Te scriu pentru când n-o să te mai scriu

Când îmi va adia din nou, parfum din al vin.

Cât mi-am dorit să respirăm același ton

Pe ritmuri de Cabernet Sauvignon 

Și amintiri în doi să depănăm

Din vremea când fericirea îmi era... Merlot. 

Cât mi-aș dori un strop de Pinot Noir

Pe buze din nou să îl mai simt

Să nu îmi fie atâta suferință în zadar

Când doar în brațe-aș vrea să te cuprind.

Cât mi-as dori ca poezia mea de dor

S-o scriu... și să-mi adie parfumul de Bordeaux

Tot ce-am trăit urât printr-o minune să se șteargă 

Cândva la un pahar de vin... cu o Fetească Neagră. 

Cât mi-aș dori să m-auzi când te chem

La un vin împreună... să gustăm un Malbec

Să-mi bucuri sufletul de dor îmbibat 

C-o-mbrățișare în acorduri de Cabernet Franc.

Cât mi-as dori să fi păstrat, o sticlă de Barbera

S-o strâng la piept din când în când 

Să îmi aline dorul de noi și vrerea

C-ai să te-ntorci cândva ...în timp...

Mi-aș fi dorit să nu te am doar în cuvinte

Și să-mi fii tu și vinul, versul cel mai plin

Mi-aș fi dorit lângă al tău braț fierbinte

Să pot șopti ce-n vers n-aș ști să pun...

Când seara stai cu gândurile tale

Nu-ți pare rău să știi 

Ca mi-ai stins zâmbetul 

Fără vreo remușcare???

Nu te mișcă să stii

Ca mi-ai călcat sufletul in picioare

Nu te gândești ca viața ar putea

Cândva să-ți dea o astfel de-ncercare?

Ti-am spus de la-nceput

Că știu unde mi-e locul

Ti-am fost un suflet blând 

De ce-am avut nenorocul?...

Atunci când te-ai vrut plecat

Să pleci... fără un vin îmbrățișați...

Stările îmi oscilează fără control

În inimă tot mai des simt palpitații 

Pendulez între gânduri contradictorii

E o luptă tăcută fără de soluții, fără explicații.

Nu știu...să mă opresc...să mai continui

S-ascund în continuare totul... să mă eliberez

Sufletu-mi cere răspunsuri fără încetare 

Rațiunea îmi dictează să nu mai visez.

Noaptea mi-e plină de amintiri cu tine

În minte am un viitor de realizat,

Dar totuși e ceva ce pe loc mă ține 

Un dor, de dor de tine... e atât de ciudat.

Realitatea zilnic îmi demonstrează 

Că tot ce n-a fost, in fond, n-ai vrut să fie

Ai fost doar un actor mult prea adorat

Ce grăbit a plecat, lăsând cortina tăcerii peste mine...