Efect Antihalo
Îți sunt efect antihalo,
Te readuc înapoi în abis,
Dictând portative pierdute-n ecou
Mă seduci cu vorbe irbis.
Lasă-mă să te duc acolo circumscris,
Unde nu duce nicăieri.
Să poți simți totul într-un fel precis:
“Pietre seci în serile reci”
Privind luminile murind pe rând,
Îți prezentam ca un copil,
Clipele tale triste zburând
În ale mele întunerici.
Asta e ceea ce vrei?
Sau te mai întreb altă dată…
Invocându-mă, mă chemi
Din adâncul pierdutelor judecăți.
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: Florin Dumitriu
Data postării: 14 ianuarie 2022
Adăugat la favorite: 1
Vizualizări: 1712
Poezii din aceiaşi categorie
Lumea ta…
Lumea ta eu n-o mai știu
Părul tău cel auriu,
Zâmbetul de primăvară,
Pasul tău cu urma rară.
Lumea ta eu n-o mai văd,
Totu-n juru-mi e prăpăd,
Plânge-o lacrimă sub pleoape,
Că tristețea-mi stă aproape.
Lumea ta n-o mai visez,
Sunt o fructă fără miez,
Trist copac fără de floare,
Fără frunze, fără soare.
Lumea ta mi-e rătăcire,
Labirint fără ieșire,
E un șuierat de vânt,
Care sapă un mormânt.
Lumea ta străină-mi este,
Nu mai este acea poveste,
Cu un mire și-o mireasă,
Ce-și doreau copii și casă.
Lumea ta eu n-o mai știu,
Tot în juru-ţi e pustiu,
Lumea ta eu n-o mai văd,
Tot în juru-mi e prăpăd...
Cartea veche!
Mă plimb de unul singur pe alei
Urmandu-ți pașii de sub frunze,
Care mă duc spre banca noastră
Și unde lacom gustam a tale buze.
Privesc nostalgic și-mi amintesc
Câtă speranță ne puneam în viitor,
Și câte planuri mai aveam în minte
Fără să știu că doar eram un visător.
M-așez pe scândura ruptă de vreme
Și scot din buzunar o carte veche,
Din care vreau să pot citi un vers
Dar, cui să-l zici când n-ai pereche.
Încet și răbdător dau câte-o filă
Și mă opresc unde-i numele tău,
Recit în gând ce-am scris cândva
Pentr-o puștancă, fiind tânăr flăcău.
Închid ușor cartea plină de amintiri
Și mă ridic fără a ști unde pornesc,
Ceva în mine mă furnică și înțeleg
Că tot pe tine dragă Mărie...te iubesc!
Rezervat
Suspin pe malul marii negre,al cuvintelor incerte
La rascrucea dintre drumuri zac
Sa te astept sau sa renasc,precum pasarea Phoenix din propria cenusa
Inca stau pe tusa,gandindu-ma daca sa deschid o alta usa
Regretand ca nu am putut sa iti zic,cat de mult te-am iubit
Inca te iubesc,sa stii,simt bataia inimii
Flacara inca palpaind tot nu stiu daca as putea sa o sting
Nu,nu acest lucru il resping
Fara sa stiu,m-am mintit zicand ca nu sentimente
Dar,tot ce am facut a fost sa diminuez durata acelor momente
Poate nu o sa apuc sa iti zic
M-ai facut sa simt un sentiment puternic
Avand un loc liber,tu l-ai ocupat
Si cand tu brusc ai plecat,inima m-a intepat
Nimeni nestiind nimic despre cum tu m-ai ranit
In seara aia nici nu m-am odihnit
Din cauza lacrimilor ce se prelingeau pe obraz
Perna mea au ajuns pentru ele un iaz
Acum acel loc e din nou liber
Dar nimeni nu ti-l va ocupa,asta consider
Va fi rezervat pentru tine,iubitul meu partener
"Unforgettable" în suedeză
Unforgettable, that's what you are
Unforgettable though near or far
Like a song of love that clings to me
How the thought of you does things to me
Never before has someone been more
Unforgettable in every way
And forever more, that's how you'll stay
That's why, darling, it's incredible
That someone so unforgettable
Thinks that I am unforgettable too
Unforgettable in every way
And forever more, that's how you'll stay
That's why, darling, it's incredible
That someone so unforgettable
Thinks that I am unforgettable too.
Oförglömlig
Oförglömlig, det är vad du är
Oförglömligt även om det är nära eller långt borta
Som en kärlekssång som klänger sig fast vid mig
Hur tanken på dig gör saker med mig
Aldrig tidigare har någon varit mer
Oförglömlig på alla sätt
Och för alltid, det är så du kommer att stanna
Det är därför, älskling, det är otroligt
Att någon så oförglömlig
Tycker att jag är oförglömlig också
Oförglömlig på alla sätt
Och för alltid, det är så du kommer att stanna
Det är därför, älskling, det är otroligt
Att någon så oförglömlig
Tycker att jag är oförglömlig också.
DIALOG CU FIUL MEU -continuare-
În cele din urmă Nelu o cunoaște pe Florentina,dragoste la prima vedere.Se întânleau
la noi acasă; părinții lor nu știau. Florentina ,era ca o ciută speriată ,ochii erau temători.
Însă nici ei ,nu au apucat bătrânețele împreună Doar prietenia mea cu Nelu durează.
Eu i am botezat primul copil ,pe Octavian ,ce-mi poartă numele .
-Pe mine m-a durut mult despărțirea voastră -spune mama...
Cât s-a zbătut Gabi ,căt a muncit ? E u am văzut eram lângă ea.Era ca un titirez dacă
pot spune așa :dimineața ducea copilul la creșă ,ședea zi lumină la tarabă de cele mai
multe ori nemâncată să pună ban pe ban să cumpere mașină ,să meargă după marfă .
Și-a mărit afacerea,,avea mai multe locuri de desfacere cu mai multe vânzătoare a pier-
dut controlul au furat-o fără rușine.Era un om bun câștigase simpatia fetelor ce lucrau la
bancă care o anunțau cănd avea facturi la plată .Înebunită umbla după împrumut.Nu pot
să nu-i dau Cezarului ce al Cezarului și nici să nu -i recunosc meritele .A falimentat a luat
drumul străinătății a muncit pe unde a găsit .S-a orientat ,unde ar putea obține un salar mai
bun și Fata Bibelou așa cum a rrămas pentru mine ,soacra ei ,a condus și conduce și azi ,
mașini -mastodont- :tiruri prin toată Europa .Draga mea Gabriela zică lumea ce o vrea tu ești
un erou al acestori vremuri .
În grrădina din fața casei se lasă înserarea.După ploaia cuminte și caldă ,florile sunt
fericite; iedera împrăștie parfumul ei peste tot.Pe stradă e tăcere, o tăcere ce rănește...
Oamenii stau în case,privesc prin sticla geamurilor peisajul înserării .Suntem cu toți consem-
nați; purtăm mănuși măști, avem voie să ieșim după treburi ,cu ptogram. E pandemie de
COVIT-19 ; stăm în casă și vedem ce se mai întâmplă la televizor: câți s-au molipsit, câți au
murit, câți sunt în covalescență.
Mâine va fi o nouă zi ,vom depăna alte amintiri; pe acestea nu le poate lua nimeni sunt
propietate privată .Ziua e pe sfârșite ,un sfârșit de primăvară.Narura este curată ,aerisită după
ploaie .Spre apus ,pe cerul înalt mai dăinue urme ale norilor în mișcare. Nici o adiere ; totul
pare neclintit .Nu e loc nici pentru un fir de praf,doar frunze, iarbă, flori.Nici gângăniile nu mai
sparg tăcerea ; doar câte un lătrat de câine.Apele scăzute ale Siretului curg anevoie spre
întânlirea cu Dunărea ,ceva mai jos.Urmează să înflorească crinii de mai apoi bujorii,iar zore-
lele care se agață cu disperare pentru a apuca un loc mai bun la soare..Umbrele negre ale
noptii își desfac faldurile tăcerii.La lumina unui bec ,mai răsfoiesc o carte; cartea e hrana
sufletului meu în singurătatea împusă Noaptea se odihnește , dar somnul nu vine.Mai controlez
o dată dacă am tras zăvorul la ușă și dacă geamurile sunt închse Patul mă așteaptă ca un bun
prieten .Dincolo de geam ,beznă;Nici un fir de lumină până va răsări luna ,stăpâna nopții.
șfârșit
Vremea amintirilor!
Mă simt pe lume omul fericit
Când știu unde îmi este inima,
Ți-am dat-o ție cu împrumut
Și cont am căpătat..din prima
Ești lângă mine de când mă știu
Că-mi este dificil să număr anii,
Și niciodată nu am fost singur
Și-n doi am pus la punct dușmanii
Când viața ne-a trimis și încercări
Noi împreună am găsit răspunsuri,
Nu ne-am lăsat mințiți de oameni
Și înțelepți am trecut peste certuri
Cândva ne-am găsit unul pe altul
Și am făcut perechea potrivită,
Iar Domnul ne-a dăruit urmașul
Și viața a devenit una-mplinită
Acum e vremea amintirilor
Și-a faptelor făcute-n timp,
Și tot mai des ne întrebăm?
Ce-am dat? ca să primim..la schimb?
Lumea ta…
Lumea ta eu n-o mai știu
Părul tău cel auriu,
Zâmbetul de primăvară,
Pasul tău cu urma rară.
Lumea ta eu n-o mai văd,
Totu-n juru-mi e prăpăd,
Plânge-o lacrimă sub pleoape,
Că tristețea-mi stă aproape.
Lumea ta n-o mai visez,
Sunt o fructă fără miez,
Trist copac fără de floare,
Fără frunze, fără soare.
Lumea ta mi-e rătăcire,
Labirint fără ieșire,
E un șuierat de vânt,
Care sapă un mormânt.
Lumea ta străină-mi este,
Nu mai este acea poveste,
Cu un mire și-o mireasă,
Ce-și doreau copii și casă.
Lumea ta eu n-o mai știu,
Tot în juru-ţi e pustiu,
Lumea ta eu n-o mai văd,
Tot în juru-mi e prăpăd...
Cartea veche!
Mă plimb de unul singur pe alei
Urmandu-ți pașii de sub frunze,
Care mă duc spre banca noastră
Și unde lacom gustam a tale buze.
Privesc nostalgic și-mi amintesc
Câtă speranță ne puneam în viitor,
Și câte planuri mai aveam în minte
Fără să știu că doar eram un visător.
M-așez pe scândura ruptă de vreme
Și scot din buzunar o carte veche,
Din care vreau să pot citi un vers
Dar, cui să-l zici când n-ai pereche.
Încet și răbdător dau câte-o filă
Și mă opresc unde-i numele tău,
Recit în gând ce-am scris cândva
Pentr-o puștancă, fiind tânăr flăcău.
Închid ușor cartea plină de amintiri
Și mă ridic fără a ști unde pornesc,
Ceva în mine mă furnică și înțeleg
Că tot pe tine dragă Mărie...te iubesc!
Rezervat
Suspin pe malul marii negre,al cuvintelor incerte
La rascrucea dintre drumuri zac
Sa te astept sau sa renasc,precum pasarea Phoenix din propria cenusa
Inca stau pe tusa,gandindu-ma daca sa deschid o alta usa
Regretand ca nu am putut sa iti zic,cat de mult te-am iubit
Inca te iubesc,sa stii,simt bataia inimii
Flacara inca palpaind tot nu stiu daca as putea sa o sting
Nu,nu acest lucru il resping
Fara sa stiu,m-am mintit zicand ca nu sentimente
Dar,tot ce am facut a fost sa diminuez durata acelor momente
Poate nu o sa apuc sa iti zic
M-ai facut sa simt un sentiment puternic
Avand un loc liber,tu l-ai ocupat
Si cand tu brusc ai plecat,inima m-a intepat
Nimeni nestiind nimic despre cum tu m-ai ranit
In seara aia nici nu m-am odihnit
Din cauza lacrimilor ce se prelingeau pe obraz
Perna mea au ajuns pentru ele un iaz
Acum acel loc e din nou liber
Dar nimeni nu ti-l va ocupa,asta consider
Va fi rezervat pentru tine,iubitul meu partener
"Unforgettable" în suedeză
Unforgettable, that's what you are
Unforgettable though near or far
Like a song of love that clings to me
How the thought of you does things to me
Never before has someone been more
Unforgettable in every way
And forever more, that's how you'll stay
That's why, darling, it's incredible
That someone so unforgettable
Thinks that I am unforgettable too
Unforgettable in every way
And forever more, that's how you'll stay
That's why, darling, it's incredible
That someone so unforgettable
Thinks that I am unforgettable too.
Oförglömlig
Oförglömlig, det är vad du är
Oförglömligt även om det är nära eller långt borta
Som en kärlekssång som klänger sig fast vid mig
Hur tanken på dig gör saker med mig
Aldrig tidigare har någon varit mer
Oförglömlig på alla sätt
Och för alltid, det är så du kommer att stanna
Det är därför, älskling, det är otroligt
Att någon så oförglömlig
Tycker att jag är oförglömlig också
Oförglömlig på alla sätt
Och för alltid, det är så du kommer att stanna
Det är därför, älskling, det är otroligt
Att någon så oförglömlig
Tycker att jag är oförglömlig också.
DIALOG CU FIUL MEU -continuare-
În cele din urmă Nelu o cunoaște pe Florentina,dragoste la prima vedere.Se întânleau
la noi acasă; părinții lor nu știau. Florentina ,era ca o ciută speriată ,ochii erau temători.
Însă nici ei ,nu au apucat bătrânețele împreună Doar prietenia mea cu Nelu durează.
Eu i am botezat primul copil ,pe Octavian ,ce-mi poartă numele .
-Pe mine m-a durut mult despărțirea voastră -spune mama...
Cât s-a zbătut Gabi ,căt a muncit ? E u am văzut eram lângă ea.Era ca un titirez dacă
pot spune așa :dimineața ducea copilul la creșă ,ședea zi lumină la tarabă de cele mai
multe ori nemâncată să pună ban pe ban să cumpere mașină ,să meargă după marfă .
Și-a mărit afacerea,,avea mai multe locuri de desfacere cu mai multe vânzătoare a pier-
dut controlul au furat-o fără rușine.Era un om bun câștigase simpatia fetelor ce lucrau la
bancă care o anunțau cănd avea facturi la plată .Înebunită umbla după împrumut.Nu pot
să nu-i dau Cezarului ce al Cezarului și nici să nu -i recunosc meritele .A falimentat a luat
drumul străinătății a muncit pe unde a găsit .S-a orientat ,unde ar putea obține un salar mai
bun și Fata Bibelou așa cum a rrămas pentru mine ,soacra ei ,a condus și conduce și azi ,
mașini -mastodont- :tiruri prin toată Europa .Draga mea Gabriela zică lumea ce o vrea tu ești
un erou al acestori vremuri .
În grrădina din fața casei se lasă înserarea.După ploaia cuminte și caldă ,florile sunt
fericite; iedera împrăștie parfumul ei peste tot.Pe stradă e tăcere, o tăcere ce rănește...
Oamenii stau în case,privesc prin sticla geamurilor peisajul înserării .Suntem cu toți consem-
nați; purtăm mănuși măști, avem voie să ieșim după treburi ,cu ptogram. E pandemie de
COVIT-19 ; stăm în casă și vedem ce se mai întâmplă la televizor: câți s-au molipsit, câți au
murit, câți sunt în covalescență.
Mâine va fi o nouă zi ,vom depăna alte amintiri; pe acestea nu le poate lua nimeni sunt
propietate privată .Ziua e pe sfârșite ,un sfârșit de primăvară.Narura este curată ,aerisită după
ploaie .Spre apus ,pe cerul înalt mai dăinue urme ale norilor în mișcare. Nici o adiere ; totul
pare neclintit .Nu e loc nici pentru un fir de praf,doar frunze, iarbă, flori.Nici gângăniile nu mai
sparg tăcerea ; doar câte un lătrat de câine.Apele scăzute ale Siretului curg anevoie spre
întânlirea cu Dunărea ,ceva mai jos.Urmează să înflorească crinii de mai apoi bujorii,iar zore-
lele care se agață cu disperare pentru a apuca un loc mai bun la soare..Umbrele negre ale
noptii își desfac faldurile tăcerii.La lumina unui bec ,mai răsfoiesc o carte; cartea e hrana
sufletului meu în singurătatea împusă Noaptea se odihnește , dar somnul nu vine.Mai controlez
o dată dacă am tras zăvorul la ușă și dacă geamurile sunt închse Patul mă așteaptă ca un bun
prieten .Dincolo de geam ,beznă;Nici un fir de lumină până va răsări luna ,stăpâna nopții.
șfârșit
Vremea amintirilor!
Mă simt pe lume omul fericit
Când știu unde îmi este inima,
Ți-am dat-o ție cu împrumut
Și cont am căpătat..din prima
Ești lângă mine de când mă știu
Că-mi este dificil să număr anii,
Și niciodată nu am fost singur
Și-n doi am pus la punct dușmanii
Când viața ne-a trimis și încercări
Noi împreună am găsit răspunsuri,
Nu ne-am lăsat mințiți de oameni
Și înțelepți am trecut peste certuri
Cândva ne-am găsit unul pe altul
Și am făcut perechea potrivită,
Iar Domnul ne-a dăruit urmașul
Și viața a devenit una-mplinită
Acum e vremea amintirilor
Și-a faptelor făcute-n timp,
Și tot mai des ne întrebăm?
Ce-am dat? ca să primim..la schimb?
Alte poezii ale autorului
Un ecou de simfonie tăcut
Te-aș iubi o dată și încă o dată,
Te-aș găsi în serile fără de sfârșit,
Te-aș striga în miez de noapte,
Te-aș căuta în umbrele misterioase,
Te-aș simți în adâncul sufletului meu,
Te-aș visa în liniștea amurgului,
Te-aș alerga în mijlocul furtunii,
Te-aș descoperi în lumina zorilor,
Te-aș adora cu fiecare bătaie a inimii,
Te-aș dărui întregii mele vieți,
Te-aș iubi dincolo de timp și de spațiu
Pentru că din toate câte sunt, doar atâta pot.
Șoaptă de univers
Mulți și-ar dori o noapte cu tine,
Când mie nu-mi ajunge o viață să te admir.
Și-n ochi de s-ar pierde umbre străine,
Eu însă rămân, doar să te respir.
Ți-aș scrie versuri pe piele, balade mute,
Cu mâini ce ard și nu se mai sting,
Din ochiul meu să-ți citesc în stele,
Să-ți îmbrac universul în șoapte de nimb.
Lupta zeilor uitati
În bolți străpung raze de lumină
Ce surzesc orice chip de prefăcută,
Iar gemete de fier forjat răsună,
Ca un tunet, printre infinit de risipă.
În mreje de tăceri se țes ispite,
Iar umbrele dansează neclintite,
Sub pasul greu al vremii risipite,
Pe un altar de visuri amuțite.
-i de mult dusă-n culmi
Ce lasă gând de la om la nebuni,
Nu mai văd nici-un iz de zei,
Doar gând, praf peste toți.
Unde-s zeii să vadă tot chinul,
Cu sângele fierbinte ce-a născut spinul?
Sunt pierduți, dorm în amintiri,
Iar chinul e al nostru, din veșnic priviri.
Inelul Solomonar
În strălucirea sacrală a înțelepciunii,
Unde magia veche stă închisă în simboluri aurii ,
Cuvinte arse cu foc, tălmăcite doar cu sfinții,
Semn măreț al cunoașterii ascunse și adânci,
Pe bolta de safir se-așează petale de catifea
Plutind ușor inima timpului pe fildeș și abanos
Spre margini de topaz ale dimineții calea
Descifrând taina stelelor și glasul vântului sfânt.
Reminescența de glorie trecută și căderi umane,
Se răsfrâng în calupuri, croind noi blasfemii
Ca să stingă orice umbră de amurg cu farmece
Aruncând vorbe ca un râu sălbatic involburat,
Dar din colț de patos, strălucește înțelepciunea,
Arhiplină cu inscripții aurii, argintii și flori,
Nu reușesc nicidecum să tulbure mintea
Unui simplu bicisnic, răzvrătit cu ale veacuri!
Iubirea e tot ce am
Dacă iubirea noastră de dor nebun
Ar fi sortită a se da spre sfârșit,
Aș sfida cerul, aș rupe pământul,
Doar ca să te găsesc dincolo, la infinit.
Iar de moartea va încerca să ne stingă,
Noi vom învăța să ardem veșnic,
O icoană de iubire va cuprinde-n mângâiere lină,
Ca un sfeșnic aprins în întuneric.
Când iubirea-i adevărată,
Nu cere permisiune să ardă,
Mistuie sufletul, îmbrățișează abisul,
Mai puternică decât timpul
Murmur a dor
Iubito, mi-aș face inima, râu,
Să curgă lin peste sufletul tău,
Iar din zilele mele, ce le am pe pământ,
Să-ți fac un paradis, cu miros de cânt.
Să-ți împletesc părul în raze de soare,
Să-ți dăruiesc flori de dor și speranță în zare,
Să transform fiecare umbră în vis,
Și să umplu tăcerea cu glasuri de crist.
"Și chiar de-s umbre, iubirea noastră strălucește"
Un ecou de simfonie tăcut
Te-aș iubi o dată și încă o dată,
Te-aș găsi în serile fără de sfârșit,
Te-aș striga în miez de noapte,
Te-aș căuta în umbrele misterioase,
Te-aș simți în adâncul sufletului meu,
Te-aș visa în liniștea amurgului,
Te-aș alerga în mijlocul furtunii,
Te-aș descoperi în lumina zorilor,
Te-aș adora cu fiecare bătaie a inimii,
Te-aș dărui întregii mele vieți,
Te-aș iubi dincolo de timp și de spațiu
Pentru că din toate câte sunt, doar atâta pot.
Șoaptă de univers
Mulți și-ar dori o noapte cu tine,
Când mie nu-mi ajunge o viață să te admir.
Și-n ochi de s-ar pierde umbre străine,
Eu însă rămân, doar să te respir.
Ți-aș scrie versuri pe piele, balade mute,
Cu mâini ce ard și nu se mai sting,
Din ochiul meu să-ți citesc în stele,
Să-ți îmbrac universul în șoapte de nimb.
Lupta zeilor uitati
În bolți străpung raze de lumină
Ce surzesc orice chip de prefăcută,
Iar gemete de fier forjat răsună,
Ca un tunet, printre infinit de risipă.
În mreje de tăceri se țes ispite,
Iar umbrele dansează neclintite,
Sub pasul greu al vremii risipite,
Pe un altar de visuri amuțite.
-i de mult dusă-n culmi
Ce lasă gând de la om la nebuni,
Nu mai văd nici-un iz de zei,
Doar gând, praf peste toți.
Unde-s zeii să vadă tot chinul,
Cu sângele fierbinte ce-a născut spinul?
Sunt pierduți, dorm în amintiri,
Iar chinul e al nostru, din veșnic priviri.
Inelul Solomonar
În strălucirea sacrală a înțelepciunii,
Unde magia veche stă închisă în simboluri aurii ,
Cuvinte arse cu foc, tălmăcite doar cu sfinții,
Semn măreț al cunoașterii ascunse și adânci,
Pe bolta de safir se-așează petale de catifea
Plutind ușor inima timpului pe fildeș și abanos
Spre margini de topaz ale dimineții calea
Descifrând taina stelelor și glasul vântului sfânt.
Reminescența de glorie trecută și căderi umane,
Se răsfrâng în calupuri, croind noi blasfemii
Ca să stingă orice umbră de amurg cu farmece
Aruncând vorbe ca un râu sălbatic involburat,
Dar din colț de patos, strălucește înțelepciunea,
Arhiplină cu inscripții aurii, argintii și flori,
Nu reușesc nicidecum să tulbure mintea
Unui simplu bicisnic, răzvrătit cu ale veacuri!
Iubirea e tot ce am
Dacă iubirea noastră de dor nebun
Ar fi sortită a se da spre sfârșit,
Aș sfida cerul, aș rupe pământul,
Doar ca să te găsesc dincolo, la infinit.
Iar de moartea va încerca să ne stingă,
Noi vom învăța să ardem veșnic,
O icoană de iubire va cuprinde-n mângâiere lină,
Ca un sfeșnic aprins în întuneric.
Când iubirea-i adevărată,
Nu cere permisiune să ardă,
Mistuie sufletul, îmbrățișează abisul,
Mai puternică decât timpul
Murmur a dor
Iubito, mi-aș face inima, râu,
Să curgă lin peste sufletul tău,
Iar din zilele mele, ce le am pe pământ,
Să-ți fac un paradis, cu miros de cânt.
Să-ți împletesc părul în raze de soare,
Să-ți dăruiesc flori de dor și speranță în zare,
Să transform fiecare umbră în vis,
Și să umplu tăcerea cu glasuri de crist.
"Și chiar de-s umbre, iubirea noastră strălucește"