De-ai sti ce dor

Încă o dată instanța s-a reunit

In boxa acuzaților... Sufletul ce prea mult a simțit....

În stânga procurorul Aroganță de Tupeu secondat,

Acuzând că-i prea sensibil, prea profund, prea greu de suportat!

Procurorul începe... de ce te-ascunzi, de ce nu te lași citit?

Oamenii n-au timp de tine...ei vor doar scurtături!

Sufletul tace...Tupeul intervine...

De ce ești moale? De ce te lași ranit?...de ce înduri???

In zilele de azi se trăiește cu armură... nu cu aripi!

Sufletul zâmbește... Judecătorul se gândește...

Cere pledoaria finală... Instanța se ridică

Sufletul începe.... discursul și-l rostește...

Mă judecați pentru că simt... Pledez nevinovat!

Dar eu nu pot fi posedat... doar întâlnit...

Nu mă puteți cuceri... doar recunoaște...

Eu nu sunt slab, sunt doar adânc în simțuri infinit!

Nu sunt o sală de-asteptare... sunt un templu

Și nu-mi doresc decât un minim de respect

Iar celor care vor cu tăcerea să mă consume

Le spun clar! Plecați!... nicicând n-am să regret!

Judecătorul oftează ușor lovind masa lejer

Liber!... azvârlind ciocanul, rostește ferm...

Sufletul nu poate fi condamnat!!!

E victima tăcerii crunte cu care l-ați ignorat!

E dimineață și îmi zâmbește-o amintire la fereastră 

Și mi te văd și azi ca pe-o minune

Ce ar dori povestea s-o împlinească 

C-o-mbrățișare si un vin născut din tine...

Nu trece nici o zi fără să scriu de tine 

Și-n dimineață asta orele mi-au trecut

Scriind din nou, de dorul ce zace în mine

Parcă în așteptarea unui alt răspuns...

Nu știu de e de rău său e de bine

Dar gândul îmi zboară din nou la tine 

Si-ncet, încet mă prefac în cuvânt 

Doar așa pot să mai spun ce simt...

Te scriu zâmbind deși chipul îl am de ceară 

Încerc să mai visez un pic la răsărit 

Si-n versuri îți modelez chipul din vara

Când în pahar, te-aveam în orice asfințit. 

Doream un ultim vin cu tine

Si-o ultimă îmbratișare 

Să-l bem în 2, în taină 

Fără să ne vorbim...

Liniștea divină 

În 2 sa o simțim...

Voiam un ultim vin cu tine

În viitor , cândva...

Să simți și tu ca mine

Că suntem altceva.

Un ultim vin, o-mbrățisare, 

Tot ce de la tine am sperat

Dar m-ai lăsat in uitare 

Și visul... l-am abandonat.

Ochii-mi erau scântei atunci când te vedeau

Și buzele-mi strigau a foc când tu mă sărutai

Doamne!...nici toți poeții la un loc

Nu ar putea descrie dorul ce ți-l port!

De-ai sti ce dor îmi e, când inima te vrea

Să te mai simtă o clipă aproape

Să bată din nou lângă a ta

Căci mai frumos nicicând nu bate...

Ce dor îmi e de ochii tăi senini

Amintirea lor azi mi-e un souvenir

Când cu dorință știau să mă îmbie

Mi-atât de dor...si doar eu știu...

De-ai sti cum stai ascuns în gândul meu

Doar eu să mi te pot găsi 

Bărbatul ce în suflet mi-a sădit 

Dorul ce azi, mi-e infinit...

Un an în care am ars mocnit

Ducând povara poveștii fără sfârșit 

Un an atât de paradoxal 

In speranța unui vin la final...

Doi ani de când ne-am cunoscut 

Și ochii noștri s-au întâlnit 

Doi ani de când a început o poveste

Care azi doar in mine trăiește...

Un an de sentimente puse la zid 

Ce doar in versuri mai pot să le deschid

Un an de iluzii și speranțe deșarte 

Că timpul ne va ține din nou aproape...

Doi ani de când cărările s-au întâlnit 

Și părea ca soarta ne-a fericit

Sa ne potrivească în asa fel

Sa rămânem..." amici la un păhărel".

Un an de când tu ești singurel

Eu cu dor de-o-mbrățisare, la un strugurel 

Un an în care, lacrimile au facut arhipelag

Ca n-am rămas, unul pentru altul...cu drag...

Și îmi trec zilele... pe buze încercând să port un zâmbet 

Și nopțile îmi trec... cu dorul ce mă rupe până la urlet

Și-mi simt trupul arzând de parcă te-ai gândi la mine 

Și gândul mi se agăță de câte-o amintire...

Deși a trecut mai bine de un an

Sunt tot aici blocată între bolovani,

Am împietrit și eu tot stând lângă ei

Au strivit fericirea lăsând-o pradă ciornei.

Și îți trec zilele... tot prefăcându-te că nu mă vezi 

Că nu m-auzi... că nu mă simți....

Că îți lipsesc nu vrei nicicum să crezi

Și-n fiecare zi, nu faci decât să minți!

    Eu ţi-am promis o floare,

    o floare de cais.

    Tu mi-ai zâmbit,

    iar eu... ţi-am scris: 
    un vers, apoi o strofă:

    chiar un întreg poem 
    pe care l-am legat

   - c-un simplu gest - boem, 
    într-un firav volum,

    de sacră poezie, 
    să-i stea iubirii mele,

    solidă, mărturie…

Nu lăsa inimă crudă,

Nu mă arde, să mă udă,

Căci mă topesc de dor

După al tău amor.!

Nu săra pe rană,

Nu stropi dojană;

Eu pe buze te rostesc,

Prin eul tău trăiesc..!

Nu m-azvărli prăpăstios 

Cu gândul răutăcios;

Eu te visez în noapte 

Și te strig în șoapte!..

Nu -ti îngheța privirea,

Nu -mi curma simțirea;

Eu te iubesc cu patimă 

Și te suspin în lacrimă!..

Nu -ti cer imperios,

Doar te rog frumos;

O vorbă dulce, mângâiere 

Pentru lăuntrica durere!..

Intr -un sloi de gheață 

Te -ai îngrădit pe viață;

Otrăvindu -mă încet 

În cuget și în suflet!..

La tine am văzut lumina

Și raza sufletului meu,

Și te-am rugat să vii la mine

Când îmi era destul de greu

La tine se vedea bunătatea

În timp ce eu mult rău făceam,

Și ți-am cerut să-mi dai și mie

Un leac la suferința ce-o aveam

Spre tine m-a condus destinul

Și-am devenit puțin mai bun,

O mână mi-ai întins să prind

Și am pornit pe-același drum

La tine mi-am aflat iubirea

Pe care-n viață o căutam,

Acum tu îmi lumini cărarea

Și-s vindecat de ce boleam

În mine există mulțumire

Și-s fericit că ești soția mea,

Mă simt că-s omul împlinit

Cu tine, unde îmi e și..dragostea!

Sa fiu in nestiinta, sa scriu despre durere,
Sa simt aceleasi gauri, sa sufar din placere ?
Nu pot, fiind in zare, nu poti sa te apropii !
Stiind ca draga-mi esti, nu vrei sa mi te alaturi.

Visam la infinit, o stea din departare
Stiind ca nu-i posibil, pacat e oare ?
Sa tind catre iubire, sa pling in fericire
Sa fiu acelasi nimeni, traind in nemurire!

As da un veac pe-o clipa, de tine sa m-apropii
Sa simt al tau sarut, s-apoi sa inchid ochii.
O floare, o minune, s-o rupi, s-o daruiesti,
Pacat e-aceasta oare, sa mori ca sa iubesti.

Ce Doamnă prea stilată ești tu, Viață!

Ce haine deocheate ai învățat să-mbraci!

Și ce frumos te machiezi pe față

Și-apoi, atât de inocentă, de toate te dezbraci.

Mă-ndrăgostesc zile la rând de tine

Si-așa cu dor nebun și disperare te doresc,

Dar când privesc oglinda ce râde odios la mine

Îmi vine, de pământ, să te trântesc...

Mă las sedus de-al tau parfum, ce-l porți ca o starletă;

Piciorul fin și-nalt, ce se strecoară de sub fustă

Mă-nebunește și m-adoarme, parc-ai avea baghetă

De vrajitoare, care mă îmbie: "- Ia și gustă!"

Ah!  Când frivolă, când parșivă, sau nepăsătoare, 

Îmi furi ba ochii, ba îmi spinteci inima,

Îmi rupi și glezna, chiar și gâtul și-mi spui că-i o favoare...

Și tot tu, mai mereu, o faci pe victima...

Ce Doamnă, vai ce Doamnă plină de tandrețe!

Întâi oferi și mă îmbii la multe delectări

Și-atunci când stăm de vorbă, ca două precupețe,

Îmi pomenești despre botezuri, nunți și despre-nmormântări.

Sunt zile-n care nervii mi-i întinzi la maxim

Și te-aș cam părăsi, frumoasă și unică osândă.

Îmi bei și lacrima și sângele, atât de intim

Și nu mai știu de ești feroce sau prea blândă.

Ce Doamnă, vai ce Doamnă esti tu Viață

Când treci, fatidic, pe langa mine, pe celalalt trotuar....!

Am învățat să trec strada - nu mai fi așa hoață!

Nu-i timpul să mă însoțească cortegiul funerar.

....Ce Doamnă, ah, ce Doamnă!