O nouă experiență pe poezii.online: Universul Poeziilor

Pe poezii.online lansăm „Universul Poeziilor” — o experiență nouă în care poezia se vede ca un cer plin de stele. Fiecare poezie devine o stea, iar fiecare autor își formează propria constelație, ușor de explorat și de descoperit. 

 

Poți intra în constelația unui autor și să citești creațiile mai comod, într-o prezentare vizuală prietenoasă și cu o nuanță de lectură mai plăcută. Stelele nu sunt doar decorative: cititorii pot oferi stele (like-uri), iar aprecierea comunității se transformă literalmente în lumină pe „harta” autorului. Astfel, constelațiile cresc și prind contur pe măsură ce poeziile sunt citite și apreciate. 

 

Funcționalitatea e gândită pentru descoperiri rapide, dar și pentru momentele când vrei să te oprești la o singură stea și să o citești pe îndelete. În plus, poți distribui ușor constelația unui autor: prin „Share”, copiezi linkul sau trimiți direct pe Telegram/Facebook/WhatsApp/Viber, ca să inviți prietenii să exploreze universul împreună cu tine. 

 

Intră în Universul Poeziilor și lasă-te ghidat de stele spre versurile ce ți se vor așeza în suflet.

Postat 16 ianuarie Toate noutăţile

Creaţii aleatorii :)

Suspin de codru...

În amurgul serii glorioase,

Un icnet înfundat s-aude,

Plin de durere și necaz,

Nelăsând vreun moment de răgaz.

 

E al codrului suspin,

Îndurerat de tot acest venin,

Pe care îl aruncăm neîncetat,

În tot ce-i apropiat.

 

Plânge plin de tristețe,

În acele sumbre momente,

Când vede ale noastre deliruri,

Ce-l încarcă de supărări.

 

Și ne întreabă cu amar,

Ce-i cu-atât calvar,

De ce trăiți cu dușmănie,

Uitând la nesfârșit de frăție?

 

Apoi, tăcut, se pune pe gânduri,

Zăpăcit de-aceste timpuri,

Grele și pline de răutate,

Lipsite de acea fraternitate.

 

Și tăcut, codrul suspină,

În noaptea ce-l cuprinde,

Cerând doar un pic de lumină,

Și sperând că lumea se schimbă.

 

Privind cu dor înspre trecut,

Când totul era mai plăcut,

Își dorește un viitor plin de lumină,

Fără răutăți și fără ură.

 

Însă, până atunci, așteaptă,

În a serii miasmă întunecată,

Răbdător, veghează neîncetat,

Purtând dorințe de neînduplecat.

Mai mult...

CUVINTE GREU DE ROSTIT...

Te-ai gândit vreodată, în mod chibzuit,
Care sunt cuvintele cel mai greu de rostit,
Stăvilite în orgolii prea mari sau mărunte,
Pecetluite sub buzele strânse și mute...?

Cuvintele care-ar trebui, răni, să aline,
Spuse șoptit, așa, după cum se cuvine,
Să nu tulbure și mai mult, prin rostire,
Ale sufletului, străvezii și chinuite, fire...

Rostite prea devreme sau prea târziu,
Cuvintele se pot pierde în zadarnic pustiu,
Cuvintele acelea sunt cel mai greu de amintit,
Cuvintele ascunse, cel mai greu de rostit...

 

Mai mult...

Răni și amintiri

De ce se numește trecut?

De ce,fiindcă simt că nu mai trece.

Simt că rămâne înfipt în șale

Rămâne mai rău ca la-nceput

Chiar dacă vrei sau nu ai vrut.

 

De ce trebuie să te descrie

Niște vorbe vechi ca mama?

Vechi,încă din copilărie.

Greșeli făcute de un om necunoscător

De un om care doar se plimba seara.

 

Urăsc acest trecut netrecător

Dar defapt îl iubesc pentru acele minunate amintiri

Îl simt ca și cum ar fi Yin și Yang

Bine și rău, plin de oștiri.

Uneori mă aleargă în cele mai bune momente.

Neașteptându-mă,

Așteaptă după mine.

Pândește,mă sună,

Mă cheamă la el ca să îmi dea testamente…

Mai mult...

BEAU O CUPĂ AMARĂ !

O lacrimă  se zbate pe genele grele,

Beau cupa amară până la fund  ,

Amară-i  dar îmi pare

Că are gustul de miere

Fiincă nu mai simt

Nici o durere!...

Mai mult...

Decădere

 

O liniște vuiește sub mine,

De senzații sunt sterp,

Mi-e gândul Doamne la tine,

Deși sunt la un Altul adept.

 

În plină stradă îmi vine să plâng,

Iar am ratat de puțin paradisul,

De pe aripi molozul mi-l strâng,

Și cobor să înfrunt cu teamă abisul.

 

În mine trăiește Abel și Cain,

Nu mai știu să-mi cer nici iertare,

Cu ochi noroioși spre cerul senin,

Caut lumina și raza de soare.

 

Iubesc decăderea ce-mi zace în trup,

Mă abat de la viață și lume,

Cu urlete lungi tăcerea-mi astup,

Și-mi șterg prin botez vechiul nume.

 

Clopote plâng în biserici uitate,

Prescura-i dosită la moară sub valț,

Târându-mă-n genunchi și pe coate,

Aștept un miracol să pot să mă-nalț.

 

Mai mult...

Rătăcire

 

Pierdut sunt de o vreme,

Și nu mai văd cărarea,

Iar pasul mi se teme, 

Că vine întristarea.

 

Merg numai înspre noapte,

Cu patul după mine,

Aud în juru-mi șoapte, 

Şi plânsete străine.

 

Mă rog spășit de viață,

Să-mi ție calea vie,

În pas să am speranță, 

Și-n suflet veșnicie.

 

Alerg prin ploi mărunte,

Cu vânt tăios în plete,

Sudoarea de pe frunte, 

O sorb hulpav de sete. 

 

Pământul țin pe glezne,

În brațe legăn cerul,

Iar pasului e lesne, 

Să care tot misterul. 

 

Sub mine lumea geme, 

I-adulmec întristarea, 

Pierdut sunt de o vreme, 

Și nu mai văd cărarea. 

 

 

Mai mult...
#Interesant  Autor: Viorel Catalin Dogaru
Radio Poezii.online Apasă play
AUTO
Află mai multe 🎙 Live