Tăcerea - mi vorbește

Nu-i vina ta copile
Că geamul sufletului tău
În seara sfântă de Ajun
Mereu privește în neștire,
Privește depărtarea ca pe-un hău.
Nu-i vina ta copile
Părinții la muncă au plecat
Tu ai rămas plângând în prag
De mână cu bunica
lacrimile ea ți-a alinat.
Pe-un drum greu,  bolovănos, uscat
Părinții pașii își târau,
Trecând  înlăcrimați pârâul
Din gând în gând privindu-vă cu drag.

……………………………………………

Din prea multă liniște în casă
Evlavios colinde cântă harpa
Tu, copile,la fereastră într-un oftat
Aștepți pe mama, aștepți pe tata…
Să - ți dea  promisă   mângâiere.
Fulgi albi  colindă  pe o ghirlandă
Neîmpodobit , într-un ungher uitat,
Brăduțului   crengile i s-au uscat.
Nu-i vina ta copile…

………………………………………………………

Cu mâinile împreunate,
În genunchi stând la  icoană
Spune Crezul bătrânica
Cu glas domol se roagă
Pentru  nepot să i-s-aducă
În visul ce-i alintă  somnul,
Un brăduț frumos împodobit.

…………………………………………………

Din picuri de singurătate
Noian de gânduri trimite
Bunicuța,  spre depărtate zări
Apoi,  de noapte bună,
Copilul primește-o caldă sărutare
În seara sfântă de Crăciun.

AM FOST... VOI FI
Am fost anonimul
vieții supus,
călător printre zile
cu - amurguri violet…
Căutător de zorii cu rouă
să-i țin în suflet
până la apus…

Sunt visul încolăcit
pe șiraguri de speranțe
Un nomad obosit
pe-o dună de neputințe
Sau, himeră pe taftaua nopții
fără de sfârșit …

Și voi mai fi ,
anonimul dăinuit
sub crucea lemnului
de eternitate șlefuit.…
Am fost… Sunt…Voi fi…

Te simt pe geană
Fulg  alb, vălurat  și efemer
Aș vrea să te țin in palmă
Dar te-aș topi de drag ce-mi ești.
Așează-te ușor
Pe  a mea iarnă
Iar eu să te privesc ca în povești
Ca pe o stea din cerul
Unde,îmbătrânit de timp
În alba-mi haină,
Mă voi călători spre el.
Fulgul mi - s-a așezat în palmă
Într-un suprem sacrificiu
Din o clipă de alb  efemer.

Aș vrea să împart cu tine viață din tot cea-a fost , a fost prea multă ceață.

Aș vrea să nu mai visez în ritmul orologiului ce bate zi și noapte…un timp fără timp.

Aș vrea să fac un bulgăre de zăpadă  din gândurile mele, apoi să-l ascund printre troiene și iarna să rămână albă.

Aș vrea o rochie  nouă să-mi croiesc, nici prea decoltată, nici prea lungă, atât cât să-mi sugereze ce mi-am dorit în anii când purtam uniformă..

Aș vrea să fie apă în deșert și mult nisip la malul mării, aș vrea un pic de mister în  frumusețea inelului cu perlă.

Aș vrea să am o casă și sub ștablon să se adune vrăbii, grădina să fie mare, iar  lângă gard pe-o frunză de podbal melcul să se odihnească.

Aș vrea  multe straturi cu flori , printre care s-alerge cățelul,   șugubăț cu lesa  să se joace.

Aș vrea  o corabie mare să-mi construiesc,  mult mai mare, să iau  toate animalele pe corabie, chiar și cobaii din laboratoare.
Aș vrea să fiu EU, să nu mi se spună când să fac semnul crucii, ce să mănânc , cu ce să mă îmbrac și când,… când să mă privesc în oglindă.

Aș vrea …
Aș vrea să-mi văd păcatul, umbra și destinul..
,,Sufletul este singurul care are puterea să întruchipeze toate dorințele,, - Honoré de Balzac .

O poveste pentru copii și oameni mari

Drumul m-a oprit în fața unei case ,modestă dar frumoasă prin albul și curățenia ei. Crizantemele, flori de toamnă încă mai sunt pe cărarea de la poartă, un nuc falnic  este  stâlp de gard și  adresă pentru casa unde locuiește ,,Bătrâna de la nuc,, .La fântână găleata e ridicată cu apa-i limpede.  În casă un bec abia luminează și focul în sobă încă nu arde deși în cameră e rece. Bătrâna croșetează  o mănușă, tare o mai dor oasele  și se roagă la Dumnezeu să o ajute să poată să meargă în orașul apropiat satului, să vândă trei perechi de mănuși  și două perechi de ciorapi. Dacă ar fi putut ar fi croșetat mai mult că, tare are nevoie de bani …Lemne nu prea are, dar  ar vrea mai întâi să roage pe vecinul Pavel să-i sape micuța  gradină să poată la primăvară să semene un pic de porumb pentru orătănii,  oleacă de fasole și semințe de flori…Prea mult nu poate croșeta, ochiul cu care mai vede nu o ajută, ochelarii nu i-a mai schimbat de ani de zile. Greu Doamne, greu.! spune bătrâna în singurătatea ei. A doua zi, încă nu se luminase, dar Bătrâna de la nuc era deja în stația de autobuz și se gândea la orătănii, trei găinuțe și un cocoș, pe care le-a lăsat închise în coteț și  era îngrijorată de a putea să vândă  măcar ceva din ,, marfa ei,,  . Are și o pereche de mănuși pentru copii, pe care  a croșetat-o cu mult fir roșu. În zilele noastre tot câte o bătrână sărmană ca ea, mai cumpără ciorapi croșetați …  

Ce noroc, zice ea,  autobuzul a venit repede, are și loc unde să stea, șoferul a spus că o va atenționa unde trebuie să coboare ca să fie mai aproape  de așa zisul talcioc.

Îi este frig, dar este bucuroasă, a avut noroc. A vândut toată  ,, marfa,,   unei doamne  care tot se uita la mâinile ei și care o privea cu niște ochi blânzi...

-         Ce suflet bun are doamna, chiar mi-a dat și ceva lei în plus,își spune Bătrâna. Mai spune în șoaptă că își va cumpăra  o pâine, mai bine două că și cățelului trebuie să-i dea. .. Ar mai vrea ceva, dar mai bine păstrează banii să-i dea lui Pavel vecinul, să-i sape grădina,  la iarnă s-o mustească zăpada, dacă va fi zăpadă.

Pleacă spre casă Bătrâna. Pe drum își face socotelile și constată că pentru Pavel, când ii va săpa gradina, îi mai trebuie bani pentru un pachet de țigări, ceva salam , pâine,iar  la amiază  îi va face niște ochiuri cu mămăliguță. Cu credință în Dumnezeu se roagă să ajungă acasă. O să mai croșeteze câte ceva, chiar și  un fular , mai are câteva ghemuri de lână.

…………………………………………………………………………………………..                                    

 Pe ulița satului doi consăteni se salută, merg apoi alăturați fără nici o destinație. Unul din ei ii zice,celuilalt :

 - Măi! tare aș bea ceva să mă dreg dar n-am nici un ban. Celălalt îi spune să meargă cu el la birt, că are el bani, chiar acum a vândut un cocoș.

- Măi Pavele măi.., tare mare noroc am eu cu tine. Dar de unde ai avut tu cocoș de vânzare, că tu nu ai nici o orătanie pe lângă casă?.

- Hai la birt,zice Pavel , lasă, nu te interesează de unde am făcut bani, avem noroc azi să bem ..și gata.

- Chiar, ce noroc am avut cu tine!

……………………………………………………………………………………                                       

 Bătrâna a ajuns acasă. Rupe un colț de pâine și dă cățelușului jucăuș, iar cu un castron cu grăunțe se duce la cotețul găinilor să le dea drumul. Găinile au venit la mâncare, dar cocoșul  nu-i. Se mai uită bătrâna în coteț, cu lacrimile în ochi constată că i-a fost furat. Deși era tare frumos și-i plăcea, ar fi vrut să-l vândă înainte de Crăciun, să aibă un ban cu ce să primească preotul,  câțiva colindători și ce o mai putea să-și cumpere și pentru ea, chibrituri, o lumânare două și poate o sticlă cu suc din acela ce-i la magazin.

Croșetează bătrâna și plânge viața tristă, plânge că nu prea a avut noroc și plânge pentru frumosul ei cocoș..

Deodată bătrâna se prăbușește de pe scaun și ultima lentilă ce o mai avea la rama de ochelari, se sparge de podea…Un ghem cu fir de lână se deșiră  ca un destin, destinul Bătrânei de la nuc.
Timpul derulându-se  lasă căsuța goală , întunecată și rece, gradina nu săpată, doar nucul  protector mai ține gardul să nu cadă și acoperă cu umbra lui prezentul și trecutul când viața este ,uneori,  un joc de noroc. .. 

Pune balanța pe mâna mea
Judecătorule
Cu mâna pe destin
Îți jur
Că voi spune adevărurile
De plumb, de argint, de catifea.
Themis dezleagă-ți ochii
Mă privește
Ca pe a ta soră
Sfâșiată….
Cu roba ta mă învelește
Sentința îmi dă eliberare
De cătușele nedreptății
Să fiu o foaie de hârtie
Ce poartă înscrisul
Atâtor neîmpliniri.

Cu greu eu mai ridic din cap, 

Privirea spre înaltul cer.

Căci azi, eu tot ce mai zăresc în faț, 

Sunt umbra și picioarele. 

Ninge afară cu fulgi de fericire...

Asupra inimii mele,

Fața matură,dar zâmbetul de copil

entuziasmat,

Se dă cu sania pe derdelușul vieții

încercate...

Sau de bucuria zăpezii echivalentă

cu bucuria banilor ce nu-i am...

Ades ,aud : sunt sărac ,m-am trezit în sărăcie !

Cum poți  să fii  sărac , când ai o casă ?

La prânz  ai  ce pune pe masă ,

Haine groase să te apere de ger

Ai lumină ,ai căldură ai copilași cuminți

Tu mamă și tată i-ai  învățat  ce-i modestia

Știu ce înseamnă  omenia

Știu care le este datoria

De la voi a învățat  ce-i  munca

Și ce-i mai important  ,iubirea !

Omule, tu nici nu știi cât de bogat ești

Plânge-l  pe cel  ce are avere

Ce are  el  în afară de bani ?

Are altă mângâiere ?

Știe el ce e iubirea ,fie ea de orce fel ?

La urmă cu ce se alege ?

Somnul  nopții  zbuciumat

Dușmani  mulți  a adunat

Moștenitorii  stau la pândă

Ei vin la totul de-a gata

Om bogat ,pentru ce ai adunat?

Vezi tu , asta  îți va fi răsplata !...

Aceste voci încep să iasă,

Însa stresul nu mă lasă,

Lucrurile devin enervante...

Și încep să le las la oparte,

Eu încerc să le controlez,

Dar ceva în mine îmi spune că mai bine cedez,

Problemele tot se adună, 

Dar mă strădui să le țin împreună,

Nu cred că are sens ceea ce zic,

Dar cu timpul mă voi gândi că pic..

Totul e o pierdere de timp,

Însă totuși între ele este un anumit ritm,

Oamenii sunt niște creaturi fără valoare,

Ei habar nu au ceea ce înseamnă purtare,

Le e greu să înțeleagă ce e aia iubire,

Dar vor la rândul lor să aibă fericire,

Vor să se bucure de viață,

Dar ei nu cred în speranță,

Vor să le fie ușor,

Dar le e greu să lucreze cu spor,

Vor să fie tratați cu respect,

Însă ei sunt pierduți concret,

Atât rău e pe acest pământ,

Încât putem spune că vom crea un mormânt,

Încetul cu încetul devenim adulți, 

Dar parcă în același timp suntem pierduți,

Nu mai pot suporta această indiferență,

Îmi e deja silă sa privesc oamenii cu insistență 

Dar vai, această politică e culmea

Lumea nu mai înțelege minunea,

Ei nu mai știu ce să aleagă... 

Deja le e și frică să înțeleagă, 

Să cunoască purul adevăr,

Ce e ascuns după multe regretări...

Multe probleme sunt în țară, 

Însă mai multe o să apară,

Dacă nu le oferi răspunsul concret 

Cetățenilor, ce așteaptă cu respect

Frustrarea lor crește și totul devine defect,

De aceea au nevoie de răspunsul corect,

E greu să fii om în această generație,

Mulți te consideră doar o simplă creație,

Însă fiecare cu opinia lui,

Totuși ție trebuie să-ți fie pohui.

N-am văzut niciodată cerul mai cătrănit ca astăzi

s-a răstit de dimineață la norii negri de ploaie

și le-a spus să plângă mărunt peste Pământ

cu multă economie de lacrimi

nu se mai putea cu planetele și cu stelele astea,

atârnate de el,

într-o zi o să pună vântul să le scuture,

apoi va stinge el însuși toate luminile și focurile

de la răsărit la apus,

punând  lampa lui Aladin  în  dreptul  Andromedei,

în cel mai înalt pisc al Căii Lactee,

gata și cu Soarele acesta necugetat,

risipitor de lumină,

il va surghiuni și pe dânsul până în luna iunie, cel puțin,

la Polul Nord,

să mai încălzească și pe acolo oasele Pământului,

să țină vulcanii și cutremurele în frâu,

nu de alta, dar mor oamenii,

poeții,

săracii de ei,

într-o zi ne vom trezi singuri,

nu va mai avea cine să ne zugrăvească-n metafore

ca acum,

să fiu al naibii dacă nu-mi vine să plâng,

băgați-vă minnțile-n cap dracului!

Închid ochii, simt, miros, aud,

Văd cu ochii închiși

Ce-mi mângâie auzul,

Iarba deasă ce mă gâdilă,

Mirosul de pământ umezit

Îmi umple sufletul subrezit.

Privesc albastrul cerului,

Urmăresc dansul vântului,

Aștept norul ca să treacă,

Soarele loc să-și facă.

Ce semne lasă pe cer

Rândunele multe, sper,

Se vor duce tot pe rând

Către-o țară pe pământ.

Uite... te văd... nu te ascunde,

Căprioara nu-mi răspunde,

Însă și ea m-a zărit

Prin iarba cum șed tolănit.

Sigur ea este confuză,

Nu-nțelege de ce stau

Și ating pământul, iarba,

Și miros și frunza... creanga?

Vreau să știi, pădure dragă,

Că nu-s om... ci sunt pământ.

Când piciorul se așază

Dezvelit pe glia-mi dragă,

Simt că am găsit odihnă,

Liniște și pace-n tihnă.

Rogu-te la Cel de Sus

Să mă lase pân' la apus

Să simt... miros... să aud

Freamătul copacilor,

Trilurile păsărilor,

Zgomotul izvoarelor

Și munca albinelor.

Lasă-mi timp, atâta sper,

Să mă bucur nestingher

Prin codrii plini de mister

Ce mă-nvăluie-n tristețe,

Că nu pot și eu să fiu

De-ai lor și-ai pământului