O evadare

1. Vreau să cred că pot să visez ,

Că pot să sper să incerc să nu mai delirez.

M-am scufundat pe zi ce trece mai rau in acest abis,

Prins într-o cușcă de lemn parcă din alt vis.

 

 

Cu toate astea lupt cu zilele ce au să vină,

Si incerc să caut o cale spre lumină.

Nu stiu daca o să reușesc vreodată,

Dar tot ce știu este că lupt mai mult ca niciodată.

 

Asta nu este viața...este doar o reluare,

O scenă dintr-un iad din care nu mai am scăpare.

Până si credința cu care te naști si mori se duce

Si incet-incet te simți corupt si răstignit pe o cruce.

 

Incerc să văd frumosul printr-o furtună îndepărtată,

Si parcă tot ce văd sunt visele de altădată.

Era frumos, eram copil... mă bucuram de tot. 

Parcă culorile din ochii tăi imi răspundeau că pot.

 

5. Sunt de neînvins, de neînțeles si parcă totul este împotriva mea, 

Sunt același eu de altădată,

Dar mult mai stors de suflet si vina mă îneacă.

 

Regretele si fericirea falsă sunt cei mai buni prieteni ai mei,

Si tot ce înțeleg este că sunt doar eu cu ei.

Minciuna era si ea cândva prietena mea, 

Dar in zadar, acum mă lupt cu ea.

 

E sumbru uneori când te privești din spate,

Iar tot ce vezi sunt farse ale vieții nu de mult uitate.

Colind prin mintea mea blocată,

Si sper să ies mai bine decât ultima dată.

 

Sunt mii de amintiri ce-mi rulează-n minte,

Si parcă mii de lacrimi șterse din cuvinte 

Sunt mai puternic, mi-am spus mereu.

Dar niciodată nu am cunoscut răul din-ăuntru meu.

 

 

Nu mă mai recunosc! Nu mă mai simt ca om.

Ca entitate sunt doar un călător.

Mă urăsc pe mine si urăsc că nu pot să mor,

Nu stiu ce vreau și țin sa cred că-s doar in alt decor.

 

10. Vreau să cred că pot evada, că pot spera, că pot simți măcar ceva...

Că tot ce-i scris și ascuns, e inima mea, 

E invincibila ca un cristal atins de nea.

 

Încerc să mă găsesc in orice suflet trist, 

Să ma ascund de adevăratul meu spirit de neînvins.

Încerc din răsputeri să ma ridic sa zbor.

In cerul infinit și printre stele,

Să uit de mine și de toate cele. 

 

Plâng nopțile și ziua râd c-o mască aurie,

Iar lumea vede doar ce vreau eu, ca într-o fantezie.

Rupt de realitate mă regăsesc în tine

Incerc să mă deschid, dar doar aici pe o hârtie.

 

Nu am mai plâns de mult de bucurie,

Si n-am mai fost de mult pălit de melancolie.

Fluturii mei sunt morți de mult, sunt un muzeu.

Lovit de traume si gândurile rele din neajunsurile lor, nu ale mele.

 

Aș vrea să cer ajutor cuiva. 

Să spun că nu este vina mea! 

Să nu fii fost născut dacă era alegerea mea.

Sa fiu pus la perete și să mă atace cu miile ei de regrete.

 

15. E vina mea că poate sunt prea bun pentru această lume .

Si vina voastră pentru că nu știți să iubiți decât un nume.

Mie greu să scriu, să văd pagini pe perete,

O fi și asta o artă, scufundată in regrete.

 

 

Sunt doar eu si gândurile mele line acum,

Si parcă-i pace,

O liniște asurzitoare pe care o simt de zici ca-s ace. 

Străpuns de ne-încredere, mă mișc haihui în zare…

Si tot ce văd este amărăciunea dumnitale.

 

Nu vreau nimic și totuși vreau totul,

Vreau să fiu liber să simt și eu norocul.

Să cred în viata asta și să-mi găsesc scopul,

Nu doar să fiu o umbră anostă care-și așteaptă sorocul.

 

Vreau să te ating, să simt viata prin tine,

Să simt strigatele și fricile cum se opresc în mine.

Să mă eliberez de toată tensiunea acumulată,

Să mă simt și eu viu măcar odată.

 

Să văd că-s vulnerabil si frica înseamnă iubire…

Să cer mai mult și înschimb să te primesc pe tine.

Vreau să visez, să sper, să umblu desculț prin zare,

Să te privesc in ochi sa vad cum totul dispare.

 

 

20. Să respir greu și să cad pradă sufletului tău.

Să fiu mai bine, să văd lumina din ceruri cum vine.

Să vorbesc cu Dumnezeu să mă ierte pentru că te vreau pe tine.

 

Să rog ingerii să nu coboare după mine,

Pentru că știu că și ei se tem de întuneric la fel ca și mine.

Să evadez din mintea mea și să mă asum cu totul,

Aș vrea să știu dacă ăsta-mi este măcar scopul.

 

Aș incerca să mă trezesc la realitate,

Dar sunt captiv de ani în așa zisa "libertate"

Din interior ego-ul strigă iar din alt colț diavolul mă instiga.

 

 

Incerc să te fac pe tine bine,

Sa-mi ofer bunătatea fără limite-n spre tine.

Nu vreau să cred că nu mă pot face bine,

Când știu că eu ca și întreg sunt lumină vie.

 

E greu să mai pot simți ceva după atâta ură,

Iar oamenii în care ai crezut, acum te scuipa-n gura.

E greu să speri, si să aștepți miracole lumești sa vină,

Când tot ceea ce te înconjoară e o iluzie fină.

Am mii de gânduri care-mi vin acum in cap,dar tot ce fac acum este sa tac..si tac.

 

 

 

 

Sabo Rareș

Categoria: Gânduri

Toate poeziile autorului: Rares Sabo poezii.online O evadare

Gânduri

Data postării: 8 aprilie 2025

Timp de citire: ~9 min.

Vizualizări: 833

Loghează-te si comentează!

Categorii

Poezii de dragoste Poezii de dragoste Poezii de despărţire Poezii de despărţire Poezii despre natura Poezii despre natura Poezii de primavara Poezii de primavara Poezii dedicate Mamei Poezii dedicate Mamei Poezii pentru copii Poezii pentru copii Casa Părintească Casa Părintească Poezii pentru tata Poezii pentru tata Poezii despre animale Poezii despre animale Poezii despre moarte Poezii despre moarte Poezii filozofice Poezii filozofice Poezii confesive Poezii confesive Poezii triste Poezii triste Poezii motivaționale Poezii motivaționale Proza Proza Colinde Colinde Poezii comice Poezii comice Poezii patriotice Poezii patriotice Poezii de 8 Martie Poezii de 8 Martie Poezii de Paște Poezii de Paște Poezii de Anul Nou Poezii de Anul Nou Poezii diverse Poezii diverse Gânduri Gânduri Dedicaţii Dedicaţii Felicitări Felicitări Poezii de prietenie Poezii de prietenie

Poezii din aceiaşi categorie

Noaptea

23 octombrie 

O seara atât de rece 

E una ca oricare alta 

Știu ca va trece 

Insa ma întreb  ,,Und' te grăbești tu, viata mea ?"

Las ' sa ma bucur încă o clipa 

Apoi sa  mor 

Oare de dor?Ma pun la somn

Dar nu acum ,acuma plâng 

Ma uit pe geam fiindcă știu sigur 

Cândva acolo eram eu și ...încă câțiva 

Într adevar nu erau mulți 

Dar ne puteam juca și asa .

Și fugeam chiar și desculți 

Dar noua ne era bine na

Acum asa e de pustiu 

Același loc  de cândva 

Stă părăsit și plânge tare 

Dar cine sa I dea alinare?

Si pietrele sunt supărate 

Nu au mai fost de mult purtate 

Purtate în deal și desenate 

Of ,rau îmi pare ,dragi surate !

Îmi pare rău că am vrut sa cresc 

Acum eu sa mai mâzgâlesc ?

Te rog, tu copilarie 

Iarta ma pentru aceasta prostie 

Și te rog frumos 

Mai vizitează ma o zi 

Sa fim din nou cu toți copii

Mai mult...

În surdină

Cânt un cântec orb.

Melodia mea nu poți a auzi,

Dar nici eu pe a ta.

Am reusit,

Am evadat.

Au furat tot ce au putut,

Nimic nu a rămas,

Chiar și vocea mi-a scăpat.

Ai grijă pe unde treci,

Cu ce oameni te alegi

Vocea ta s-ar putea 

Să sufere mai mult 

Decât a mea.

Mai mult...

Reziliența

O prezență discretă într-o lume zgomotoasă, purtând în palme sensibilitatea ca pe o busolă.

Simți profund fiecare umbră și fiecare rază, fără măști, fără scuturi inutile.

Când drumul s-a surpat sub picioare, nu ai așteptat mâini întinse din treacăt.

Te-ai ridicat singură din propria cenușă, scuturând praful de pe genunchi în tăcere.

Ți-ai fost propriul ecou și propria lumină, șoptindu-ți încurajări pe care nimeni nu le-a auzit.

Iar când spațiul din jur a devenit prea strâmt, ai ales plecarea ca pe un act de curaj, nu de abandon.

Sufletul tău știe când să schimbe decorul.

Acum, după ce furtunile s-au stins în zare, pășești mai departe pe drumul tău curat.

Zâmbești nu pentru că ai uitat trecutul, ci pentru că ai învățat cum să îl transformi în aripi.

Mai mult...

Cât de mult?

Cât de mult? Mai mult decât pot scrie cuvintele, mai adânc decât orice răsuflare. Mi-e dor de tine cum ți-ar fi dor de aer dacă ai trăi sub apă, cum îi e flăcării dor de oxigen ca să ardă. E un dor care nu doarme, care pulsează în piept și-mi face pielea să tânjească după atingerea ta, iar mintea să te deseneze în fiecare vis. Mi-e dor de tine nebunește, frumos, cu liniște și cu fior, ca un foc care știe să ardă încet, dar până-n măduvă. Așa mi-e dor de tine, iubita mea!

Mai mult...

transfigurare 1/7

muțenia-

unei foi albe de hârtie,

 poate trezi  din adâncuri

lumini nebănuite

de iubire.

muțenia

unei foi imaculate

inspăimântă

stăpânul.

Mai mult...

State of flow

defectele omenești n-au remediu

un car de flori răsturat în mijlocul drumului

în noroi

nu ascunde imperfecțiunea Creației

sângele păsării  împușcate e ca un cuțit

înfipt în inimă

trebuie să ai toate defectele fiarei

să împuști o pasăre

să strivești sub tocul pantofului un greiere

care cântă

să-ți umpli buzunarele de la haină cu pietre

și să arunci după primul fluture

pare ireal când vezi ghiocelul

deasupra zăpezii

într-un un gest aproape rușinat

de smerenie 

cerșind parcă iertare pentru toate defectele lumii…

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍
#Interesant  Autor: preot DAVID MARIAN
Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookies. Politica privind cookies.