În curând ,le atrage atenția tufele impesionante de leandru sălbatic de diverse culori

de pe marginea autostrăzii. Prin geamul deschis pătrunde parfumul dulce-amărui al

florilor.Aristița își roagă sora să oprească mașina să rupă câteva ramuri cu care să îm-

podobească parbizul încălzit de soare.Deosebiții  de frumoși erau și lămâii sălbateci ,

plini de fructe și flori .Pe ceul de un albastru senin nu era nici un nor.iar vântul ,pare că

doarme printre ramuri.Se făcuse abia ora  10.00.Soarele ardea generos,iar până acasă

mai era cale lungă .Ștefania începe să-i povestească fapte pe care ,nu și le-ar fi putut

închipui ,cu ceva timp în urmă.

          Aristița ,eu nu merg la biserică ,dar cred în Dumnezeu .Mă consider prea păcătoasă

să întru în casa Domnului.Simt nevoia să mă spovedesc ție .Știu că o să te surprindă ceia ce

ai să auzi ,dar cât de bună ești și milostivă , cât de mult mă iubeși ,socot că mă vei ierta.Mă

întreb uneori cum două surori pot fi atât de diferite una de alta .Eu cui îi semăn?Al cui blestem

îl port ?.Dacă ai știi cât mă frământă aceste gândur!...

         - Surioară ,dacă așa simți și dacă te va ajuta să te descarci,eu sunt aici să te ascult.A vem

timp destul .Ia să vedem ce te doare cel  mai mult!...

          -Surioară ,cred că ai să rămâi șocată, dar te rog să ai răbdare până la sfârșit.

          -Ai ucis pe cineva ,atunci păcatul e mare !

          -Ascultă,te rog ,și apoi ,dacă poți , să-mi dai binecuvântarea ta.Tot ții tu loc de mamaă ,nu?!

          -Seriozitatea și gravitatea cu care vorbești chiar îmi dau fiori..Ai conștiința încărcată,se vede.

           -Nu neg și am să-ți mărturisesc  acum Nu am avut curajul să spun nimănui.Se spune că păca-

tul mărturisit e pe jumătate iertat ,e o vorbă din bătrâni . Când am plecat prima oară ,mai ții minte? 

Mi-am făcut prietenii și relații printre cei mai decăzuți oameni ,fără să știu ce hram poartă sau cu se 

ocupă .Mă fascina doar că aveau bani mulți ,pe care îi cheltuiau ,făcând risipă .Mă aflam într-un cerc

deocheat din toate punctle de vedere

          -Știu ceva despre unul ,Gabi ,erai atrasă de el , îmi spuneai câte ceva ,atât cât voiai tu să știu.

          -Gabi era un fost luptător ,după care fetele alergau înebunite,avea bani ,se îmbrăca modern ,

avea mașină scumpă ...Fetele după ce aleargă ?Era ușor penrtu el să cucerească o fată naivă ca mine.

Am fost flatată că m-a ales pe mine ca prietenă.Apoi am aflat că era căsătorit.El era mai tot timpul  cu

gașca .Se adunau la o bere ,vorbeau codificat,își dădeau întânliri nocturne.Mai târziu am aflat că puneau

la cale lovituri ,spargeri, șantaje și chiar asasinate foarte bine plătite .Primeau bani grei pentru  serviciile

lor ,iar angajatorii rămâneau în umbră ,scpând de concurența din diferite domenii Comenzile curgeau și

banii primiți le permiteau să trăiască în huzur.

          -Dar tu ce făceai? Nu prea veneai pe acasă .Îmi spuneai că esti într-o relație și că totul este bine.

          Atunci am făcut niște boacăne .Aveam nevoie de niște bani și am împrumutat de la Gabi .Ca șă-și

recupereze banii mi-a propus să le fiu șofer în treburile lor murdare .Așa am devenit părtașă la faptele la

faptele condamnabile.Atacau în special străini pentru valoti și acte ,pentr care cereau răscumpărare

Avea o relație printre polițiști ,încât mulți dintre reclamanți nu erau luați în seamă.După o vreme sunt cău-

tați de poliție .Cineva i-a avertizat ,au intrat în alertă și au fugit în grabă din țară În ace moment nu aveau

bani iar mașinile lor erau sub observație .Le-am oferit mașina mea ,cu condiția să mă ia și pe mine cu ei.

În graba lor ,au uitat să mă ia  sau au vrut să scpe de mine ,nu știu Am plecat după ei și i-am ajuns la

Brăila .Când m-a văzut Gabi a devenit furios ,gesticula și înjura ,dar nu știu cărui gând ,s-a liniștit ,s-a

înseninat .Însă sistemul meu de apărare a întrat în alertă .Dacă atunci a-și fi rămas în țară ,nu mai treceam

prin atâtea umilințe ,...suferințe...Le știam planul ,aveau o legătură prin ASIA  Mică de unde luau ponturi

pentru  jafuri și spargeri .Am ajuns la Istambul și au început să sune telefoanele  conform înțelegerilor .

Pe rând toate ofertele au căzut .Banii s-au dus pe nimicuri .Peste o săptămână nu mai erau banii penrtu

hotel și pentru mâncare.

          -Te-ai gândit atunci să vii acasă?

           -Ba da ,dar nu mai aveam bani .Nu concepeam să te anunț Credeam că sunt la răscruce  și mai

speram în miracole .Presimțeam că inevitabilul era posibil .Gabi mi-a spus mai în glumă mai în serios :

-Ștfania ,acm numai tu ne poți scoate din impas ,ce zici ?O femeie poate să facă ușor rost de bani -

                                                       va continua

          Pe verdele ierbii să-ți porți pașii ușor,

Căci  pulberea-i trecută prin viacuri

Drept hrană pe glie și semn tuturor:

Năpastă ,urgie,războaie sub brazdă ascunde

Sufletul  neamului meu răbdător .

Cine socoate și azi poate spune

Câți nori și negre furtuni

Pământul acesta le poartă în spate

Că azi, nu mai crede în minuni !...

Dar ceva tot a rămas:

Dragostea de popor și de glie

Azi mai mult ca niciodată,

Iubiți-vă ,fii ai neamului,meu

Căci asta se poae!...

  - Fă și tu calculele ,din 1997 sunt pensionară. Însă ,propiu -zis nu am ieșit atunci la pensie pentru că în 1990 ne-am privatizat și am înființat o societate familială ,un bar ,de ne-am ocupat noi. A fost un fel de muncă necunoscută . A fost foarte greu ,dar a funcționat aproape 30 de ani când toate întreprinderile din jur au falimentat și am rămas fără clienți . În ultima vreme ,rămăsesem cu patru ,cinci fideli care veneau încă de la început și mă rugau să nu închid ,că ar trebui să meargă până la gară și este prea departe pentru ei. Unul din clienți era regretatul ANGELO om bun la toate  și foarte serviabil .

 - Dar ce bucurii mai poți să ai acum ? întreabă fiul !..

- Nu mă refer la bucurii materiale,că nu le pot realiza, și nici la bucuriile tinereții ,că nu pot întoarce timpuli Vorbesc despre bucurii mărunte,cum ar fi faptul că voi familia ,sunteți sănătoși și pe linia de plutire în această viață zbuciumată și nesigură ,zise mama        

 - Cum poți să te bucuri de lucruri mărunte?

 - Nu știu de unde am moștenit asta ,dar când mă scol  dimineața, mă bucur că sunt sănătoasă,, mă uit afară și parcă o rază de soare îmi zâmbește numai mie, și-mi urează bună dimineața, Mă salută Ina și Sara (cățelușele mele), bucuroase că mă văd. Mai încolo , în grădină florile udate aseară   sunt vesele ,dansează în bătaia vântului. În copacul mic de lângă fereastră ,păsărelele își fac gimnastica de dimineață. Zorelele de pe gardul de plasă îmi înfrumusățează măsuța unde îmi beau cafeaua în fiecare dimineață

 - Spune..tu ,poți ignora toate acestea?

 - Acum înțeleg de ce îți  place aici,deși ai foarte mult de muncă.

 - îmi place chiar și atunci când se deslănțuie natura cu ploi torenți-ale,tunete și fulgere. Stau  sub umbrar și o ascult. În concluzie  iubesc foarte mult natura, dar voi vă pierdeți mult timp  cu internetul, nu mai citiți o carte , nu mai mergeți în oraș să vă plimbați.. Sunt locuri frumoase de prmenadă: faleza, grădina publică ,stradaDomnească ,locuri  preferate altă dată pentru plimbările în amurg.Unde sunt balurile ,reuniunele cu farmecul lor? Ce se întâmplă acum în cluburi ,și cine le patronează Unde e bunul gust,unde-i decența? Fete mai mult dezbrăcate,muzică asurzitoare,,tineret amețit de băutură și de alte bazaconii pe care le fumează...doamne ..ce schimbări  în rău!...

Mama e atât de aproape ,

Și de caldă și de bună,

Mă alintă, mă descântă,

Mă ajută să cresc voinic

Ca un bob  de grâu in spic.

Mamei ochii îi umezesc,

Când o strig și-îi zâmbesc!

E  drept  ,Doamne ,ce-ai  făcut

Când  ai  hărăzit  femeii  ,

Să aducă urmași  în  lume ,

Recunoaște , n-ai  greșit .

I-ai  dat  chipul  de  madonă ,

Și  brațe  mângâetoare ,

I-ai  frumusețea  florii

Și  chipul de primăvară ,

I-ai  dat ochi ca să desmerde

Și sflet de pâine  coaptă :

Tot ce-i mai frumos pe lume

Chipului  mamei  i-ai  dat :

E  suavă  și subțire -

Icoană  de închinat .

       În noaptea de sâmbătă spre duminică ,dormeam profund

în camera mea ; aud o voce imperativă ,destul de vibrantă...

      -Tantusa!...

Pur și simplu am sărit din pat,m-am desmeticit ,am aprins

lumina...liniște ...chemarea venise din camera alăturată.Era

vocea clară a nepotului meu Cătălin ,care locuiește în Îns.

Baleare -Palma de Mallorca .E singura persoană care îmi spune

așa :Tantusa ,când a început să vorbească,iar eu am primit

cu drag noul nume ,care are o cu tot altă rezonanță când îl

aud .Recunosc că inima a luat-o la trap ,am mers prin toată

casa ...încă îi auzeam chemarea ...Am ieșit pe terasă ,în jur

liniște profundă ,doar din cer cădea o ploaie liniștită în pică-

turi mici .Sigur că ....caut o explicație ...dar rămân fără răspuns!...

În uniforma grea, timpul s-a scurs,

Pe drumuri de onoare, în umbra de curse.

Dar astăzi, vântul schimbării îmi șuieră,

Retrag pasul din linia militară.

Echipamentul cândva purtat cu mândrie,

Azi e depus, în amintiri înfășurat.

Pe câmpul de luptă, am fost un soldat,

Dar acum în inima mea, altceva bate.

În ochii mei se oglindește amurgul,

De pe câmpia militară, privind în trecut.

Gândurile mele, ca stelele din cer,

Își găsesc drumul, către un nou început.

Am luptat cu devotament și cinste,

În uniforma de culori strălucitoare.

Dar acum, inima își caută liniștea,

Sub cerul liniștit, în zbor de pasăre.

Gândurile mele rătăcesc, ca soldați ai visului,

Într-o lume nouă, departe de tunete și strigăte.

Prin prisme diferite privind destinul,

 Retragându-mă, dar nu uitând niciodată.

Din lumea militară, trec acum în alt univers,

Cu gândurile ce dansează, ca frunzele în vânt.

În fiecare pas, îmi simt eliberarea,

Din cariera militară, spre visuri ce mă cheamă.

O nouă pagină se deschide în cartea vieții,

Cu speranțe și vise către orizonturi nesfârșite.

Retragerea mea, o transformare cu tălmăcire,

Din câmpul de luptă, către lumea iubirii și fericirii.

Când vine criza, grea ca plumbul,

Și afacerea-și vede sfârșitul,

Șefii, odinioară-n vârful lumii,

Își strâng averile, fără rușine

.

Cu pași grăbiți, părăsesc corabia,

Lăsând echipajul în suferință,

Își spală mâinile de orice datorie,

Și-și caută adăpost, fără nici o jenă.

Ca niște șobolani, prin întuneric fug,

Lăsând în urmă datorii și durere,

Iar cei rămași, cu sufletu-n sughiț,

Își plâng soarta și pierderea.

Dar dreptatea, spun că-și va face loc,

Și vinovații vor plăti scump,

Iar cei rămași, cu capul sus vor sta,

Și-și vor reconstrui viața, pas cu pas.

Am strâns atât de tare ștreangul greu și rece,

Că ochii mei, în lacrimi, mă rugau să plece,

Plângeau de milă chipului pierdut în fum,

Ca doi străjeri ai morții rătăciți pe drum.

Iar inima, bătând încet și speriată,

Mă întreba în noapte, slabă și uitată:

„Unde te duci? Ce abis te cheamă iar?

De ce-ți prefaci viața în cavou și jar?”

Și camera tăcea ca o biserică pustie,

Cu umbre lungi crescând pe zid poerdute,

Iar luna, spânzurată palidă-n tavan,

Părea un ochi bolnav al unui Dumnezeu bătrân și van.

Atunci am înțeles... cu groaza unui sfânt...

Că omul moare întâi încet, pe dinlăuntru, frânt,

Și-abia apoi își lasă trupul greu să cadă…

Ca frunza unui pom uitat de iad în stradă.

Afara e lumina,

Dar in mintea mea e ceata si intuneric

Un intuneric adanc care nu are de gand sa dispara,

Ganduri intunecate se aduna cu fiecare zi ce trece.

 

In fiecare dimineata care pare sa fie urmatorul cosmar sau continuare lui,

Ma intreb unde sunt acele persoane...

Acele persoane care mi-au jurat eternitate si intelegere?

Acele persoane care m-au adus in acest punct ca mai apoi sa isi vada de viata lor.

 

Mi s-a spus ca asa va fi, dar n-am vrut sa cred...

Am vrut sa sper ca pot mai mult, ca la mine va fi diferit

Dar presupun, ca asa mi-a fost scris,

Asa trebuie sa fie povestea mea.

 

Dar oare finalul va fi cum e cunoscut de toti?

Va fi un final fericit, care se termina cum e normal?

Va fi un final care va avea loc mai devreme?

Sau va fi un final atat de diferit incat nimeni nu va trece peste el?

Un miros de floare dulce ce m-adorme- n vreme bună
Ca o rază de pe ceruri, lunecând din mîndra lună,
Mă îmbie la mișcarea vremii poate înainte,
Dar tot stau în amorțire mai retrasă, mai cuminte.

Azi îs apa care curge liniștită în izvor,
Potolită-s ca aripa, ce s-a prins în al său zbor,
Sau ca valul, care spuma peste maluri o îndreaptă;
Să îmi razem amintirea de -al tău umăr ce așteaptă.

Să te cînt în cor de îngeri, ca și tine de frumoși,
Să potol arsura care mi-au dau ochii tai setoși
De amor și pasiune,de plăcerea nelumească
Care -n ale mele brațe nu mai pot să o găsească.

Dintr-o stea căzută-n stâncă și-mpărțită în scânteie,
Mi-a șoptit o sărutare c-am iubit să fiu femeie.
Ca o patimă bolnavă geana mea stă neclintită
Si mă tem acum mai tare, în zori, să nu fiu trezită...