Drepturile tuturor Creștinilor (76)

Articolul 651 — Fundamentul moral

(1) Prezenta Constituție are ca fundament moral iubirea de Dumnezeu și iubirea aproapelui.

(2) Creștinul este chemat să își trăiască libertatea cu responsabilitate.

(3) Regulile acestei Constituții nu înlocuiesc Biblia și nu pretind să fie o nouă revelație.

Articolul 652 — Prima Poruncă

„Eu sunt Domnul Dumnezeul tău; să nu ai alți dumnezei afară de Mine.”

(1) Creștinul este chemat să Îl cinstească pe Dumnezeu.

(2) Niciun lucru material, om sau putere nu trebuie transformat în Dumnezeu.

(3) Credința creștină este monoteistă.

Articolul 653 — A Doua Poruncă

„Să nu-ți faci chip cioplit și niciun fel de asemănare...”

(1) Creștinul trebuie să evite idolatria.

(2) Bunurile materiale, banii, puterea și faima nu trebuie transformate în idoli.

(3) Aplicarea acestei porunci trebuie înțeleasă potrivit tradiției fiecărei Biserici creștine.

Articolul 654 — A Treia Poruncă

„Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deșert.”

(1) Numele lui Dumnezeu trebuie tratat cu respect.

(2) Credința nu trebuie folosită pentru jurăminte false sau înșelăciune.

(3) Dumnezeu nu trebuie invocat pentru justificarea răului.

Articolul 655 — A Patra Poruncă

„Adu-ți aminte de ziua odihnei, ca s-o sfințești.”

(1) Creștinul este chemat să păstreze un timp pentru Dumnezeu, rugăciune și odihnă.

(2) Tradițiile privind ziua de cult diferă între comunitățile creștine.

(3) Respectarea acestei porunci trebuie făcută potrivit tradiției și legii aplicabile.

Articolul 656 — A Cincea Poruncă

„Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta...”

(1) Părinții trebuie respectați.

(2) Părinții au, la rândul lor, responsabilitatea de a-și proteja și educa copiii.

(3) Respectul nu justifică abuzul.

Articolul 657 — A Șasea Poruncă

„Să nu ucizi.”

(1) Viața umană trebuie respectată.

(2) Omorul, violența și răzbunarea sunt incompatibile cu principiile prezentei Constituții.

(3) Dreptatea trebuie urmărită prin mijloace legale.

Articolul 658 — A Șaptea Poruncă

„Să nu săvârșești adulter.”

(1) Căsătoria trebuie tratată cu fidelitate și responsabilitate.

(2) Soții sunt chemați la respect reciproc.

(3) Infidelitatea nu justifică violența sau răzbunarea.

Articolul 659 — A Opta Poruncă

„Să nu furi.”

(1) Proprietatea altuia trebuie respectată.

(2) Furtul și frauda sunt condamnate.

(3) Bunurile trebuie dobândite prin mijloace cinstite.

Articolul 660 — A Noua Poruncă

„Să nu mărturisești strâmb împotriva aproapelui tău.”

(1) Creștinul trebuie să respecte adevărul.

(2) Calomnia, mărturia mincinoasă și acuzațiile false sunt condamnate.

(3) Dreptatea trebuie întemeiată pe adevăr.

Articolul 661 — A Zecea Poruncă

„Să nu poftești...”

(1) Creștinul este chemat să evite lăcomia și invidia.

(2) Bunurile aproapelui trebuie respectate.

(3) Dorința de avere nu trebuie să conducă la înșelăciune sau furt.

ÎNVĂȚĂTURILE LUI IISUS HRISTOS

Articolul 662 — Cea mai mare poruncă

Iisus Hristos învață:

„Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău...”

(1) Iubirea de Dumnezeu reprezintă fundamentul vieții creștine.

(2) Credința trebuie să fie însoțită de fapte bune.

Articolul 663 — Iubirea aproapelui

Iisus Hristos învață:

„Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.”

(1) Aproapele trebuie tratat cu respect.

(2) Creștinul nu trebuie să îl umilească, să îl exploateze sau să îl agreseze.

Articolul 664 — Porunca iubirii vrăjmașilor

(1) Creștinul este chemat să își iubească vrăjmașii.

(2) El trebuie să se roage pentru cei care îl prigonesc.

(3) Această poruncă nu înseamnă că victima trebuie să rămână într-o situație periculoasă.

Articolul 665 — Iertarea

(1) Creștinul este chemat să ierte.

(2) Iertarea nu înseamnă aprobarea răului.

(3) Iertarea poate exista împreună cu dreptatea și protecția victimei.

Articolul 666 — „Nu judecați”

(1) Creștinul trebuie să evite condamnarea nedreaptă a aproapelui.

(2) Acest principiu nu împiedică autoritățile să stabilească responsabilitatea potrivit legii.

(3) Discernământul și dreptatea trebuie păstrate.

Articolul 667 — Fericirile

(1) Creștinul este chemat să urmărească virtuți precum smerenia, mila, curăția inimii și pacea.

(2) Fericirile rostite de Iisus Hristos constituie un model moral fundamental.

(3) Creștinul trebuie să urmărească binele, nu doar aparența religioasă.

Articolul 668 — Milostenia

(1) Creștinul este chemat să îi ajute pe cei aflați în nevoie.

(2) Ajutorul trebuie oferit cu discreție și fără umilirea celui sărac.

Articolul 669 — Rugăciunea

(1) Rugăciunea este parte fundamentală a vieții creștine.

(2) Creștinul poate să se roage personal și împreună cu comunitatea.

(3) Rugăciunea nu trebuie folosită pentru manipularea altora.

Articolul 670 — Postul

(1) Postul este o practică importantă în numeroase tradiții creștine.

(2) Forma și regulile postului diferă între Ortodoxie, Catolicism și Protestantism.

(3) Practica postului trebuie să urmărească apropierea de Dumnezeu și cultivarea responsabilității.

Articolul 671 — Slujirea aproapelui

(1) Iisus Hristos îi cheamă pe oameni la slujire.

(2) Puterea nu trebuie folosită pentru exploatarea celui slab.

(3) Liderul trebuie să fie responsabil față de cei pe care îi slujește.

Articolul 672 — Adevărul

(1) Creștinul este chemat să trăiască în adevăr.

(2) Minciuna, manipularea și înșelăciunea trebuie respinse.

(3) Adevărul trebuie spus cu iubire și discernământ.

Articolul 673 — Milostivirea

(1) Creștinul este chemat să manifeste milă față de cel care suferă.

(2) Comunitățile creștine trebuie să fie aproape de cei vulnerabili.

(3) Milostivirea trebuie transformată în fapte concrete.

Articolul 674 — Regula de aur

Iisus Hristos învață principiul:

„Precum voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi asemenea.”

(1) Creștinul trebuie să îi trateze pe ceilalți așa cum dorește să fie tratat.

(2) Acest principiu trebuie aplicat în familie, Biserică, școală, muncă și societate.

Articolul 675 — Fundamentul întregii Constituții

(1) Cele Zece Porunci și învățăturile lui Iisus Hristos constituie un fundament moral important pentru această Constituție.

(2) Principiile centrale sunt iubirea de Dumnezeu, iubirea aproapelui, adevărul, dreptatea, mila, iertarea, pacea și respectarea vieții.

(3) Prezenta Constituție este un proiect de principii pentru creștini și nu înlocuiește Biblia, constituțiile statelor sau legile civile.

Articolul 176 — Dreptul fundamental la viață

(1) Viața omului are o valoare fundamentală.

(2) Fiecare creștin este chemat să respecte și să protejeze viața.

(3) Omorul intenționat, agresiunea și cruzimea sunt incompatibile cu principiul iubirii aproapelui.

(4) Nimeni nu trebuie să ia dreptatea în propriile mâini prin răzbunare.

Articolul 177 — Protecția împotriva omorului

(1) Nicio persoană nu are dreptul să ucidă o altă persoană.

(2) Ura, gelozia, răzbunarea, mânia sau conflictele religioase nu justifică omorul.

(3) Viața trebuie protejată indiferent de statutul social al persoanei.

(4) În situații de pericol, trebuie urmărită protejarea vieții și oprirea violenței prin mijloace sigure și legale.

Articolul 178 — Condamnarea tentativei de omor

(1) Orice încercare intenționată de a ucide o persoană este grav condamnată.

(2) Nicio dispută familială, religioasă sau personală nu justifică o asemenea faptă.

(3) Persoana aflată în pericol trebuie protejată.

(4) Cel care a comis o asemenea faptă trebuie să își asume responsabilitatea.

Articolul 179 — Dreptul la integritate fizică

(1) Fiecare persoană are dreptul ca trupul să îi fie respectat.

(2) Lovirea, mutilarea, torturarea sau rănirea intenționată a aproapelui sunt condamnate.

(3) Nicio autoritate religioasă sau familială nu poate transforma autoritatea într-un drept de a răni.

Articolul 180 — Dreptul la integritate psihică

(1) Demnitatea psihică a persoanei trebuie respectată.

(2) Amenințarea, intimidarea, umilirea repetată și manipularea abuzivă sunt condamnate.

(3) Creștinul trebuie să folosească vorbele pentru zidire, încurajare și adevăr, nu pentru distrugerea aproapelui.

Articolul 181 — Interzicerea torturii

(1) Tortura este incompatibilă cu demnitatea umană.

(2) Nicio persoană nu trebuie torturată fizic sau psihologic.

(3) Credința religioasă nu poate fi folosită pentru justificarea torturii.

Articolul 182 — Condamnarea cruzimii

(1) Cruzimea față de oameni trebuie respinsă.

(2) Suferința intenționată provocată unei persoane nu poate fi justificată prin răzbunare.

(3) Creștinul este chemat la milă și compasiune.

Articolul 183 — Protecția persoanelor vulnerabile

(1) Copiii, persoanele vârstnice, persoanele bolnave și persoanele aflate în situații de dependență trebuie protejate.

(2) Vulnerabilitatea unei persoane nu trebuie exploatată.

(3) Comunitatea creștină trebuie să acorde o atenție deosebită celor care nu se pot apăra singuri.

Articolul 184 — Dreptul la siguranță

(1) Fiecare persoană trebuie să poată trăi fără frica permanentă de agresiune.

(2) Amenințările serioase trebuie tratate cu responsabilitate.

(3) Persoana aflată în pericol trebuie să poată solicita ajutor.

Articolul 185 — Condamnarea amenințărilor

(1) Amenințarea cu moartea, rănirea sau distrugerea bunurilor este condamnată.

(2) Amenințarea nu trebuie folosită pentru controlul familiei sau al comunității.

(3) Credința nu poate constitui justificare pentru amenințarea unei persoane.

Articolul 186 — Protecția împotriva răpirii

(1) Nimeni nu trebuie lipsit ilegal de libertatea sa.

(2) Răpirea și sechestrarea sunt condamnate.

(3) Persoanele vulnerabile trebuie protejate împotriva exploatării și răpirii.

Articolul 187 — Dreptul la libertatea corporală

(1) Fiecare persoană trebuie să aibă libertatea de a se deplasa în condițiile legii.

(2) Nimeni nu trebuie închis sau ținut împotriva voinței sale în mod ilegal.

(3) Autoritatea familială sau religioasă nu justifică privarea abuzivă de libertate.

Articolul 188 — Protecția împotriva abuzului religios

(1) Credința nu trebuie folosită pentru a controla în mod abuziv o persoană.

(2) Nimeni nu trebuie obligat să ofere bani, bunuri sau servicii prin amenințări religioase.

(3) Nimeni nu trebuie izolat de familie prin manipulare religioasă.

(4) Conducerea spirituală trebuie exercitată cu responsabilitate.

Articolul 189 — Condamnarea exploatării sexuale

(1) Exploatarea sexuală a unei persoane este condamnată.

(2) Nimeni nu trebuie constrâns, amenințat sau înșelat pentru a fi exploatat sexual.

(3) Persoanele vulnerabile trebuie protejate împotriva exploatării.

Articolul 190 — Condamnarea traficului de persoane

(1) Traficul de persoane este incompatibil cu demnitatea umană.

(2) Nicio persoană nu poate fi tratată ca o marfă.

(3) Creștinii sunt chemați să protejeze victimele și să respingă exploatarea.

(4) Comunitățile trebuie să coopereze cu autoritățile competente pentru protejarea victimelor.

Articolul 191 — Condamnarea prostituției forțate

(1) Nicio persoană nu trebuie obligată prin violență, amenințare sau înșelăciune să fie exploatată sexual.

(2) Victima exploatării trebuie tratată cu demnitate și compasiune.

(3) Cei care profită prin constrângere de vulnerabilitatea altora trebuie responsabilizați potrivit legii.

Articolul 192 — Protecția împotriva exploatării copiilor

(1) Copiii trebuie protejați în mod special împotriva exploatării sexuale și economice.

(2) Niciun copil nu trebuie folosit pentru obținerea de profit prin exploatare.

(3) Comunitățile creștine trebuie să creeze medii sigure pentru copii.

Articolul 193 — Condamnarea drogurilor și a dependențelor

(1) Comunitățile creștine trebuie să încurajeze un mod de viață responsabil.

(2) Dependențele care distrug viața persoanei și familia trebuie combătute prin educație, sprijin și responsabilitate.

(3) Persoana dependentă nu trebuie umilită, ci trebuie încurajată să caute ajutor.

(4) Exploatarea persoanelor dependente este condamnată.

Articolul 194 — Cumpătarea

(1) Creștinul este chemat la cumpătare în mâncare, băutură, bani și comportament.

(2) Lipsa autocontrolului poate afecta familia și comunitatea.

(3) Cumpătarea trebuie învățată prin educație și exemplu.

Articolul 195 — Condamnarea abuzului de alcool

(1) Abuzul de alcool poate distruge sănătatea, familia și relațiile dintre oameni.

(2) Creștinul este chemat să evite comportamentele care îi pun în pericol pe el sau pe ceilalți.

(3) O persoană care se confruntă cu o dependență trebuie încurajată să primească ajutor, nu să fie umilită.

Articolul 196 — Protecția familiei împotriva dependențelor

(1) Dependența unei persoane nu trebuie să devină motiv pentru abandonarea celor vulnerabili.

(2) Familia și comunitatea trebuie să încurajeze responsabilitatea și recuperarea.

(3) În situații de violență, protecția victimelor are prioritate.

Articolul 197 — Condamnarea violenței din cauza geloziei

(1) Gelozia nu justifică agresiunea.

(2) Nimeni nu are dreptul să își lovească partenerul din cauza unei suspiciuni.

(3) Suspiciunile trebuie discutate prin dialog, nu prin amenințări.

(4) Răzbunarea pentru infidelitate este incompatibilă cu principiul respectării vieții.

Articolul 198 — Condamnarea violenței din cauza furiei

(1) Furia nu constituie justificare pentru lovirea aproapelui.

(2) Creștinul trebuie să învețe autocontrolul.

(3) Într-un conflict, retragerea temporară și calmarea situației pot preveni escaladarea.

(4) Împăcarea trebuie urmărită atunci când este posibil și sigur.

Articolul 199 — Dreptul la protecție împotriva răzbunării

(1) Nimeni nu trebuie urmărit sau atacat pentru a fi pedepsit personal.

(2) Dreptatea nu trebuie confundată cu răzbunarea.

(3) Creștinul trebuie să evite răul chiar și atunci când a fost rănit.

(4) Faptele grave trebuie lăsate în responsabilitatea autorităților competente.

Articolul 200 — Principiul inviolabilității demnității

(1) Fiecare persoană are demnitate și trebuie tratată ca ființă umană.

(2) Nicio diferență de confesiune, avere, statut social, vârstă sau origine nu justifică violența.

(3) Omul trebuie tratat cu adevăr, dreptate, milă și respect.

(4) Viața, libertatea și demnitatea persoanei reprezintă principii fundamentale ale prezentei Constituții.

Articolul 401 — Demnitatea trupului

(1) Trupul și persoana umană trebuie tratate cu respect și demnitate.

(2) Nicio persoană nu trebuie redusă la un obiect pentru satisfacerea dorințelor altuia.

(3) Respectarea trupului presupune responsabilitate față de propria persoană și față de ceilalți.

Articolul 402 — Libertatea și consimțământul

(1) Relațiile dintre persoane trebuie să respecte libertatea și consimțământul fiecăreia.

(2) Constrângerea, amenințarea și violența nu pot fi considerate consimțământ.

(3) Nicio persoană nu trebuie obligată la un act intim împotriva voinței sale.

Articolul 403 — Interzicerea violenței sexuale

(1) Violența sexuală este condamnată.

(2) Nimeni nu are dreptul să constrângă o altă persoană prin forță sau amenințare.

(3) Victima trebuie tratată cu demnitate și sprijinită.

Articolul 404 — Interzicerea exploatării sexuale

(1) Exploatarea unei persoane în scopuri sexuale este incompatibilă cu demnitatea umană.

(2) Nicio persoană nu trebuie tratată ca obiect comercial.

(3) Exploatarea prin amenințare, înșelăciune sau constrângere trebuie combătută.

Articolul 405 — Prostituția și demnitatea persoanei

(1) Prezenta Constituție condamnă exploatarea și constrângerea sexuală.

(2) Persoana exploatată nu trebuie urâtă sau umilită.

(3) Comunitățile creștine trebuie să încurajeze sprijinul și recuperarea persoanelor aflate în situații de exploatare.

Articolul 406 — Traficul de persoane

(1) Traficul de persoane este grav condamnat.

(2) Nicio persoană nu poate fi cumpărată, vândută sau exploatată.

(3) Comunitățile creștine trebuie să sprijine combaterea traficului de persoane.

Articolul 407 — Protecția copiilor împotriva exploatării

(1) Copiii trebuie protejați împotriva oricărei forme de exploatare sexuală.

(2) Niciun adult nu trebuie să exploateze un copil.

(3) Comunitățile religioase trebuie să adopte măsuri pentru protejarea minorilor.

Articolul 408 — Interzicerea abuzului sexual asupra minorilor

(1) Abuzul sexual asupra unui minor este condamnat în mod categoric.

(2) Nicio funcție religioasă, familială sau socială nu poate justifica un asemenea abuz.

(3) Suspiciunile privind abuzul asupra unui minor trebuie tratate cu maximă seriozitate și, atunci când este necesar, sesizate autorităților competente.

Articolul 409 — Protejarea victimelor

(1) Victima unui abuz sexual trebuie tratată cu respect.

(2) Victima nu trebuie învinovățită pentru abuzul suferit.

(3) Comunitățile trebuie să sprijine accesul victimei la protecție și ajutor.

Articolul 410 — Condamnarea adulterului

(1) Fidelitatea în cadrul căsătoriei este o valoare importantă a moralei creștine.

(2) Adulterul nu trebuie încurajat.

(3) Neînțelegerile rezultate din infidelitate nu justifică violența sau răzbunarea.

Articolul 411 — Fidelitatea conjugală

(1) Soții sunt chemați la fidelitate.

(2) Fidelitatea presupune sinceritate și respect.

(3) În cazul unor probleme grave în familie, soluțiile trebuie căutate prin dialog, consiliere și mijloace legale.

Articolul 412 — Interzicerea constrângerii în familie

(1) Nici soțul, nici soția nu au dreptul să își constrângă partenerul prin violență.

(2) Autoritatea familială nu poate fi folosită pentru abuz.

(3) Demnitatea ambilor soți trebuie respectată.

Articolul 413 — Condamnarea hărțuirii sexuale

(1) Hărțuirea sexuală este incompatibilă cu respectul față de persoană.

(2) Comentariile, gesturile sau comportamentele nedorite cu caracter sexual trebuie tratate cu seriozitate.

(3) Nimeni nu trebuie intimidat pentru că refuză un asemenea comportament.

Articolul 414 — Protecția împotriva exploatării economice

(1) Nimeni nu trebuie obligat să ofere servicii sexuale pentru a supraviețui din cauza amenințării sau constrângerii altuia.

(2) Exploatarea persoanelor vulnerabile este condamnată.

Articolul 415 — Respectarea persoanei

(1) Valoarea unei persoane nu este determinată de trecutul său.

(2) O persoană care a greșit trebuie tratată cu demnitate.

(3) Îndreptarea și recuperarea trebuie încurajate.

Articolul 416 — Pocăința și schimbarea vieții

(1) Creștinismul cheamă omul la pocăință și schimbarea vieții.

(2) Persoana care își recunoaște greșelile trebuie încurajată să se îndrepte.

(3) Pocăința nu trebuie impusă prin violență.

Articolul 417 — Iertarea

(1) Creștinul este chemat să ierte.

(2) Iertarea nu înseamnă aprobarea răului.

(3) Iertarea poate exista împreună cu dreptatea și protejarea victimei.

Articolul 418 — Respectul între bărbat și femeie

(1) Bărbatul și femeia trebuie tratați cu aceeași demnitate umană.

(2) Niciunul nu trebuie umilit sau exploatat.

(3) Diferențele dintre persoane nu justifică violența.

Articolul 419 — Condamnarea obiectificării

(1) Persoana umană nu trebuie tratată ca obiect.

(2) Respectul trebuie să existe în familie, Biserică, școală, muncă și societate.

(3) Creștinul trebuie să urmărească respectul și curăția morală.

Articolul 420 — Responsabilitatea morală

(1) Creștinul este chemat să își controleze comportamentul și dorințele.

(2) Nimeni nu poate folosi dorințele personale pentru a răni o altă persoană.

(3) Libertatea trebuie însoțită de responsabilitate.

Articolul 421 — Protecția tinerilor

(1) Tinerii trebuie educați cu privire la respect, responsabilitate și demnitate.

(2) Educația trebuie adaptată vârstei și realizată cu responsabilitate.

(3) Tinerii trebuie protejați împotriva exploatării și abuzului.

Articolul 422 — Familia și responsabilitatea

(1) Relațiile familiale trebuie întemeiate pe respect și responsabilitate.

(2) Soții sunt chemați să se sprijine reciproc.

(3) Copiii trebuie protejați și educați într-un mediu sigur.

Articolul 423 — Condamnarea exploatării prin internet

(1) Internetul nu trebuie folosit pentru exploatarea sexuală a persoanelor.

(2) Distribuirea neconsensuală a materialelor intime este incompatibilă cu respectarea demnității persoanei.

(3) Copiii trebuie protejați în mod special în mediul digital.

Articolul 424 — Curăția inimii și responsabilitatea

(1) Viața morală creștină urmărește nu numai comportamentul exterior, ci și intențiile omului.

(2) Creștinul este chemat să cultive respectul, autocontrolul și iubirea aproapelui.

(3) Nimeni nu trebuie judecat doar pe baza aparențelor.

Articolul 425 — Principiul demnității și al protecției

(1) Fiecare persoană are dreptul să fie tratată cu demnitate și fără exploatare.

(2) Violența, constrângerea, traficul de persoane și abuzul sexual sunt incompatibile cu principiile acestei Constituții.

(3) Protejarea celui vulnerabil trebuie să fie o responsabilitate a familiei, Bisericii și comunității.

Articolul 426 — Drepturile copilului

(1) Fiecare copil are dreptul la protecție, educație, îngrijire și respect.

(2) Copilul trebuie tratat ca persoană cu demnitate proprie.

(3) Nicio diferență de religie, familie sau situație materială nu justifică abuzul asupra copilului.

Articolul 427 — Protecția copilului împotriva violenței

(1) Copilul trebuie protejat împotriva lovirii, torturii și oricărei forme de violență.

(2) Disciplina nu trebuie transformată în cruzime.

(3) Părinții și educatorii trebuie să urmărească binele copilului.

Articolul 428 — Protecția împotriva abuzului psihologic

(1) Copilul nu trebuie umilit constant, amenințat sau intimidat.

(2) Frica nu trebuie folosită ca principal instrument de educație.

(3) Copilul trebuie învățat prin răbdare, exemplu și responsabilitate.

Articolul 429 — Protecția împotriva abuzului sexual

(1) Copilul trebuie protejat împotriva oricărei forme de abuz sexual.

(2) Nicio persoană adultă nu poate justifica un asemenea comportament prin autoritate, religie sau poziție socială.

(3) Orice suspiciune serioasă trebuie tratată cu responsabilitate și, după caz, transmisă autorităților competente.

Articolul 430 — Dreptul la educație

(1) Copilul are dreptul la educație.

(2) Educația trebuie să urmărească dezvoltarea intelectuală, morală și socială a copilului.

(3) Educația religioasă poate fi transmisă potrivit convingerilor familiei și cadrului legal.

Articolul 431 — Educația creștină

(1) Familia și comunitatea creștină pot transmite copiilor valorile credinței creștine.

(2) Educația creștină trebuie să încurajeze iubirea aproapelui, adevărul, iertarea și responsabilitatea.

(3) Violența nu trebuie prezentată ca metodă normală de educație religioasă.

Articolul 432 — Respectul față de profesori

(1) Elevii trebuie să își respecte profesorii.

(2) Profesorii trebuie să respecte elevii.

(3) Autoritatea profesorului nu justifică umilirea sau agresarea elevului.

Articolul 433 — Responsabilitatea elevului

(1) Elevul trebuie să depună efort pentru educația sa.

(2) El trebuie să respecte regulile școlii.

(3) Copiatul, frauda și înșelăciunea academică sunt incompatibile cu principiul cinstei.

Articolul 434 — Școala și libertatea religioasă

(1) Elevul trebuie să fie tratat cu respect indiferent de credința sa.

(2) Diferențele religioase nu trebuie să fie motiv de bullying sau excludere.

(3) Elevii creștini pot vorbi despre credința lor în limitele regulilor școlare și ale legii.

Articolul 435 — Interzicerea bullyingului

(1) Batjocura repetată, amenințarea, intimidarea și agresarea unui copil sunt condamnate.

(2) Comunitatea trebuie să încurajeze protejarea victimei.

(3) Copiii trebuie învățați să nu participe la umilirea altora.

Articolul 436 — Solidaritatea între copii

(1) Copiii sunt încurajați să se ajute reciproc.

(2) Un copil aflat în dificultate nu trebuie abandonat sau ridiculizat.

(3) Ajutorul trebuie oferit fără exploatare.

Articolul 437 — Protecția copilului sărac

(1) Sărăcia nu trebuie să fie motiv de rușinare.

(2) Comunitățile creștine sunt încurajate să sprijine copiii aflați în dificultate.

(3) Copilul nu trebuie făcut responsabil pentru situația economică a familiei sale.

Articolul 438 — Copilul orfan

(1) Copilul rămas fără unul sau ambii părinți trebuie tratat cu grijă și compasiune.

(2) Comunitățile creștine sunt încurajate să sprijine copiii orfani prin mijloace legale și responsabile.

(3) Copilul nu trebuie exploatat pentru imagine, bani sau prestigiu.

Articolul 439 — Protecția copiilor cu dizabilități

(1) Copiii cu dizabilități au aceeași demnitate umană ca ceilalți copii.

(2) Ei trebuie sprijiniți pentru a participa la viața familiei, școlii și comunității.

(3) Discriminarea și umilirea sunt condamnate.

Articolul 440 — Dreptul copilului de a fi ascultat

(1) Copilul trebuie ascultat în problemele care îl privesc, potrivit vârstei și maturității sale.

(2) Opinia copilului nu trebuie ignorată în mod automat.

(3) Ascultarea copilului trebuie făcută într-un mod care îi protejează interesul.

Articolul 441 — Protecția împotriva exploatării muncii

(1) Copiii nu trebuie exploatați prin muncă.

(2) Orice activitate desfășurată de un minor trebuie să respecte legea și protecția copilului.

(3) Educația și dezvoltarea copilului trebuie protejate.

Articolul 442 — Protecția împotriva traficului

(1) Traficul de copii este condamnat categoric.

(2) Nicio persoană nu poate cumpăra, vinde sau exploata un copil.

(3) Comunitățile trebuie să sprijine prevenirea traficului de minori.

Articolul 443 — Siguranța copilului în Biserică

(1) Activitățile religioase destinate copiilor trebuie organizate într-un mediu sigur.

(2) Persoanele care lucrează cu minori trebuie să respecte regulile de protecție aplicabile.

(3) Orice abuz trebuie tratat cu maximă seriozitate.

Articolul 444 — Siguranța copilului în familie

(1) Familia trebuie să fie un spațiu de protecție.

(2) Părinții nu trebuie să își folosească autoritatea pentru a abuza copilul.

(3) Copilul trebuie să poată cere ajutor atunci când se află în pericol.

Articolul 445 — Tinerii

(1) Tinerii au dreptul la respect și educație.

(2) Comunitățile creștine sunt încurajate să ofere tinerilor activități educative, culturale și spirituale.

(3) Tinerii trebuie încurajați să își dezvolte responsabilitatea.

Articolul 446 — Educația morală

(1) Tinerii pot fi învățați valorile creștine ale iubirii, adevărului, iertării și responsabilității.

(2) Educația morală trebuie să îi învețe să respecte viața și demnitatea celorlalți.

(3) Morala nu trebuie transmisă prin abuz.

Articolul 447 — Protecția tinerilor împotriva dependențelor

(1) Comunitățile creștine sunt încurajate să prevină dependențele care pot distruge viața și familia.

(2) Persoanele care se confruntă cu o dependență trebuie tratate cu responsabilitate și fără umilire.

(3) Sprijinul trebuie orientat spre recuperare și reintegrare.

Articolul 448 — Tinerii și responsabilitatea

(1) Tânărul trebuie încurajat să își asume responsabilitatea pentru alegerile sale.

(2) Libertatea trebuie însoțită de discernământ.

(3) Greșeala nu trebuie să devină motiv pentru abandonarea definitivă a unei persoane.

Articolul 449 — Protecția viitorului generațiilor

(1) Familia, Biserica și comunitatea trebuie să contribuie la educarea unei generații responsabile.

(2) Copiii și tinerii trebuie pregătiți pentru o viață bazată pe adevăr, muncă, respect și responsabilitate.

(3) Viitorul comunității depinde și de educarea corectă a generației tinere.

Articolul 450 — Principiul protecției copilului

(1) Copilul este o persoană care trebuie protejată, nu exploatată.

(2) Nicio autoritate familială, școlară sau religioasă nu poate justifica abuzul.

(3) Interesul, siguranța, demnitatea și dezvoltarea copilului trebuie protejate.

 Articolul 376 — Dreptul la viață

(1) Viața fiecărei persoane trebuie respectată și protejată.

(2) Omul nu trebuie să fie tratat ca un obiect.

(3) Nicio diferență de religie, confesiune, avere sau statut social nu justifică atentarea la viața unei persoane.

Articolul 377 — Interzicerea omorului

(1) Omorul intenționat este condamnat în mod categoric.

(2) Nimeni nu are dreptul să ia viața unei persoane din răzbunare, gelozie, ură sau lăcomie.

(3) Creștinul este chemat să apere viața și să urmărească pacea.

Articolul 378 — Interzicerea violenței

(1) Violența fizică împotriva unei persoane este condamnată.

(2) Lovirea, rănirea și agresarea aproapelui nu reprezintă mijloace creștine de rezolvare a conflictelor.

(3) Conflictele trebuie soluționate prin mijloace pașnice și legale.

Articolul 379 — Interzicerea torturii

(1) Tortura este incompatibilă cu demnitatea umană.

(2) Nicio persoană nu trebuie torturată pentru mărturisirea credinței, pentru o datorie, pentru o informație sau ca pedeapsă.

(3) Suferința impusă intenționat unei persoane nu poate fi justificată prin răzbunare.

Articolul 380 — Interzicerea tratamentelor degradante

(1) Nimeni nu trebuie umilit sau tratat cu cruzime.

(2) Pedepsirea prin umilire publică este condamnată.

(3) Respectul față de persoană trebuie păstrat chiar și atunci când aceasta a greșit.

Articolul 381 — Interzicerea amenințărilor

(1) Nimeni nu trebuie amenințat cu moartea sau cu vătămarea.

(2) Amenințarea nu trebuie folosită pentru obținerea ascultării.

(3) Persoanele amenințate trebuie să poată solicita protecție.

Articolul 382 — Interzicerea răpirii

(1) Răpirea unei persoane este condamnată.

(2) Nimeni nu poate fi privat ilegal de libertate.

(3) Libertatea persoanei trebuie respectată.

Articolul 383 — Libertatea de mișcare

(1) Persoana are dreptul să se deplaseze liber, în condițiile legii.

(2) Nimeni nu trebuie închis într-un spațiu împotriva voinței sale în scop de control sau pedeapsă ilegală.

(3) Familia și comunitatea religioasă nu pot transforma protecția într-o formă de captivitate.

Articolul 384 — Dreptul la siguranță

(1) Fiecare persoană are dreptul să se simtă în siguranță în familie și comunitate.

(2) Violența trebuie prevenită.

(3) Persoanele vulnerabile trebuie protejate în mod special.

Articolul 385 — Apărarea persoanei

(1) Persoana atacată are dreptul să se protejeze în limitele legii.

(2) Apărarea nu trebuie transformată în răzbunare.

(3) Scopul apărării trebuie să fie oprirea pericolului, nu pedepsirea agresorului.

Articolul 386 — Condamnarea răzbunării

(1) Creștinul nu trebuie să urmărească răzbunarea personală.

(2) O nedreptate trebuie soluționată prin dreptate și mijloace legale.

(3) Iertarea nu exclude dreptatea.

Articolul 387 — Dreptatea

(1) Dreptatea trebuie urmărită fără ură.

(2) Victima unei nedreptăți trebuie ascultată.

(3) Persoana acuzată trebuie tratată cu respect și să beneficieze de procedurile prevăzute de lege.

Articolul 388 — Prezumția de nevinovăție

(1) Nicio persoană nu trebuie considerată vinovată doar pe baza unei acuzații.

(2) Vinovăția trebuie stabilită potrivit procedurilor legale.

(3) Calomnia și acuzațiile false sunt condamnate.

Articolul 389 — Dreptul la apărare

(1) Persoana acuzată are dreptul să se apere.

(2) Nimeni nu trebuie obligat să recunoască o faptă prin bătaie sau amenințare.

(3) Adevărul trebuie căutat prin mijloace legale.

Articolul 390 — Interzicerea justiției personale

(1) Nimeni nu trebuie să își facă singur dreptate prin violență.

(2) Conflictele trebuie aduse în fața autorităților competente atunci când este necesar.

(3) Răzbunarea personală nu reprezintă dreptate.

Articolul 391 — Protecția victimei

(1) Victima unei agresiuni trebuie tratată cu respect.

(2) Victima nu trebuie învinovățită pentru faptul că a fost agresată.

(3) Comunitatea trebuie să încurajeze accesul victimei la ajutor și protecție.

Articolul 392 — Protecția martorilor

(1) Persoanele care oferă informații despre o faptă gravă trebuie protejate împotriva intimidării.

(2) Nimeni nu trebuie amenințat pentru că spune adevărul.

(3) Mărturia trebuie făcută cu responsabilitate.

Articolul 393 — Interzicerea intimidării

(1) Nimeni nu trebuie intimidat pentru a renunța la drepturile sale.

(2) Amenințările religioase, familiale sau sociale nu trebuie folosite pentru controlul persoanei.

Articolul 394 — Protecția împotriva abuzului

(1) Abuzul fizic, psihologic, sexual și economic trebuie combătut.

(2) Comunitățile creștine trebuie să încurajeze protejarea victimelor.

(3) Autoritatea nu poate constitui justificare pentru abuz.

Articolul 395 — Abuzul psihologic

(1) Umilirea constantă, amenințarea și manipularea pot produce suferință gravă.

(2) Aceste comportamente trebuie prevenite și combătute.

(3) Credința nu trebuie folosită ca instrument de manipulare psihologică.

Articolul 396 — Demnitatea persoanei

(1) Fiecare persoană are demnitate.

(2) Demnitatea nu dispare atunci când omul greșește.

(3) Pedeapsa și disciplina trebuie exercitate cu respectarea persoanei.

Articolul 397 — Protecția persoanelor vulnerabile

(1) Copiii, persoanele vârstnice, persoanele cu dizabilități și persoanele aflate în situații de dependență trebuie protejate împotriva abuzului.

(2) Comunitatea creștină trebuie să sprijine aceste persoane.

(3) Vulnerabilitatea nu trebuie exploatată.

Articolul 398 — Viața în comunitate

(1) Comunitatea creștină trebuie să fie un spațiu de sprijin și siguranță.

(2) Conflictele trebuie rezolvate fără violență.

(3) Membrii comunității sunt chemați să se ajute reciproc.

Articolul 399 — Pacea

(1) Pacea trebuie urmărită în familie, Biserică și societate.

(2) Creștinul este chemat să evite provocarea conflictelor.

(3) Împăcarea trebuie căutată ori de câte ori este posibil și sigur.

Articolul 400 — Principiul inviolabilității persoanei

(1) Nicio persoană nu poate fi lovită, torturată, răpită, amenințată, umilită sau ucisă pentru simplul fapt că este diferită, a greșit sau are o altă credință.

(2) Viața, demnitatea și libertatea persoanei trebuie apărate.

(3) Creștinul este chemat să fie apărător al păcii, al adevărului și al aproapelui.

 Articolul 226 — Dreptul la educație

(1) Fiecare copil și fiecare tânăr are dreptul la educație.

(2) Educația trebuie să urmărească dezvoltarea intelectuală, morală și socială a persoanei.

(3) Educația trebuie să încurajeze adevărul, responsabilitatea, respectul și iubirea aproapelui.

Articolul 227 — Educația creștină

(1) Educația creștină poate contribui la formarea morală și spirituală a copiilor și tinerilor.

(2) Copiii pot fi educați în tradiția creștină a familiei lor.

(3) Educația religioasă nu trebuie realizată prin violență, frică sau umilire.

Articolul 228 — Respectarea profesorilor

(1) Profesorii trebuie tratați cu respect.

(2) Elevii trebuie să respecte regulile școlii.

(3) Profesorii trebuie, la rândul lor, să respecte demnitatea elevilor.

(4) Autoritatea profesorului nu constituie un drept de a agresa elevul.

Articolul 229 — Protecția elevului

(1) Niciun elev nu trebuie bătut, umilit sau amenințat.

(2) Hărțuirea și intimidarea între elevi trebuie combătute.

(3) Școala trebuie să urmărească siguranța elevilor.

Articolul 230 — Condamnarea bullyingului

(1) Batjocorirea repetată a unui copil sau tânăr este condamnată.

(2) Insultele, amenințările, izolarea intenționată și agresiunile nu trebuie tolerate.

(3) Elevul care este victima bullyingului trebuie să poată cere ajutor.

(4) Elevii trebuie învățați să își rezolve conflictele fără violență.

Articolul 231 — Egalitatea în educație

(1) Copiii trebuie tratați cu respect indiferent de situația familiei lor.

(2) Sărăcia nu trebuie să fie motiv de umilire.

(3) Niciun elev nu trebuie considerat mai valoros decât altul doar pentru că are mai mulți bani.

Articolul 232 — Dreptul la cunoaștere

(1) Creștinul este încurajat să dobândească cunoștințe.

(2) Studiul științei, istoriei, limbilor, literaturii și culturii poate contribui la dezvoltarea persoanei.

(3) Cunoașterea trebuie folosită responsabil.

Articolul 233 — Credința și cunoașterea

(1) Credința și educația trebuie tratate cu responsabilitate.

(2) Creștinul nu trebuie să respingă adevărul doar din cauza fricii.

(3) Întrebările și cercetarea pot contribui la aprofundarea înțelegerii.

Articolul 234 — Dreptul la lectură

(1) Copiii, tinerii și adulții au dreptul să citească și să studieze.

(2) Biblia și literatura creștină pot constitui importante surse de formare spirituală.

(3) Citirea trebuie însoțită de discernământ.

Articolul 235 — Studierea Sfintei Scripturi

(1) Creștinul este încurajat să studieze Sfânta Scriptură.

(2) Studierea trebuie să urmărească înțelegerea mesajului biblic.

(3) Pasajele dificile trebuie cercetate cu atenție și responsabilitate.

Articolul 236 — Educația morală

(1) Copiii trebuie învățați diferența dintre bine și rău.

(2) Educația morală trebuie să includă respectul față de viață.

(3) Copiii trebuie învățați să respingă violența, furtul, minciuna și ura.

(4) Ei trebuie încurajați să practice bunătatea, sinceritatea și responsabilitatea.

Articolul 237 — Cele Zece Porunci

(1) Cele Zece Porunci ale lui Moise constituie, în cadrul acestei Constituții religioase, un reper moral fundamental pentru creștini.

(2) Acestea includ respectarea lui Dumnezeu, respectarea părinților, protejarea vieții, fidelitatea, respectarea proprietății și mărturisirea adevărului.

(3) Poruncile trebuie înțelese împreună cu învățătura lui Iisus Hristos despre iubirea lui Dumnezeu și a aproapelui.

Articolul 238 — Porunca iubirii

(1) Iubirea lui Dumnezeu și iubirea aproapelui reprezintă principii fundamentale ale vieții creștine.

(2) Creștinul este chemat să facă binele și să evite răul.

(3) Iubirea aproapelui trebuie să se manifeste prin fapte concrete.

Articolul 239 — Iubirea vrăjmașului

(1) Creștinul este chemat să nu răspundă urii printr-o ură mai mare.

(2) Iertarea și rugăciunea pentru cel care a greșit sunt valori creștine.

(3) Iubirea vrăjmașului nu înseamnă acceptarea abuzului.

(4) O persoană poate ierta și, în același timp, poate păstra limite necesare pentru protecția sa.

Articolul 240 — Respectarea părinților

(1) Copiii sunt chemați să își respecte părinții.

(2) Respectul față de părinți nu justifică abuzul părintesc.

(3) Părinții au, la rândul lor, responsabilitatea de a-și trata copiii cu iubire și dreptate.

Articolul 241 — Educația împotriva violenței

(1) Copiii trebuie educați să nu folosească violența pentru rezolvarea conflictelor.

(2) Violența domestică trebuie prezentată ca un comportament grav și distructiv.

(3) Copiii trebuie învățați să solicite ajutor atunci când se află în pericol.

Articolul 242 — Educația împotriva urii

(1) Ura trebuie combătută prin educație și exemplu.

(2) Diferențele dintre oameni nu justifică agresiunea.

(3) Creștinul trebuie să învețe să răspundă conflictelor prin adevăr, răbdare și responsabilitate.

Articolul 243 — Educația împotriva minciunii

(1) Copiii trebuie învățați valoarea adevărului.

(2) Minciuna intenționată pentru a produce rău altora trebuie condamnată.

(3) Copilul trebuie învățat că recunoașterea unei greșeli este mai bună decât ascunderea ei printr-o altă minciună.

Articolul 244 — Educația împotriva furtului

(1) Copiii trebuie învățați să respecte bunurile altora.

(2) Însușirea bunului altuia fără drept este condamnată.

(3) Cinstea trebuie cultivată prin exemplul familiei și al comunității.

Articolul 245 — Educația împotriva înșelăciunii

(1) Tinerii trebuie învățați să nu obțină avantaje prin fraudă.

(2) Înșelăciunea distruge încrederea dintre oameni.

(3) Cinstea trebuie să fie o valoare fundamentală în relațiile personale și profesionale.

Articolul 246 — Responsabilitatea tinerilor

(1) Tinerii sunt chemați să își asume responsabilitatea pentru alegerile lor.

(2) Ei trebuie încurajați să își dezvolte talentele și să contribuie la binele societății.

(3) Tinerii trebuie protejați împotriva exploatării și manipulării.

Articolul 247 — Protecția tinerilor împotriva dependențelor

(1) Tinerii trebuie educați cu privire la pericolele dependențelor.

(2) Persoanele care se confruntă cu dependențe nu trebuie umilite.

(3) Familia, școala și comunitatea trebuie să încurajeze prevenirea și recuperarea.

Articolul 248 — Cultura creștină

(1) Cultura creștină poate fi exprimată prin artă, muzică, literatură, arhitectură și tradiții.

(2) Patrimoniul creștin trebuie păstrat și transmis generațiilor următoare.

(3) Cultura trebuie folosită pentru educație și cultivarea valorilor.

Articolul 249 — Responsabilitatea față de generațiile următoare

(1) Fiecare generație are responsabilitatea de a transmite generațiilor următoare valorile bune.

(2) Copiii trebuie să primească educație și exemple de viață care promovează pacea, adevărul și responsabilitatea.

(3) Nicio generație nu trebuie să transmită ura ca principiu de viață.

Articolul 250 — Scopul educației creștine

(1) Educația creștină urmărește formarea unei persoane care cunoaște binele și este capabilă să îl practice.

(2) Ea trebuie să încurajeze credința, iubirea, adevărul, responsabilitatea, iertarea și respectul.

(3) Educația trebuie să formeze oameni capabili să trăiască în pace cu familia, comunitatea și societatea.

(4) Copilul trebuie crescut nu pentru ură, violență sau dominație, ci pentru adevăr, libertate, responsabilitate și iubire.

Murmurând numele ,,, EMINESCU,, sobor de versuri frumoase se preschimbă în petale revărsate peste mormântul rece, străjuit de poeticul cuvânt… Pași nevăzuți, gânduri neauzite ajung miraculos lângă teiul lui Eminescu, iar călugării se închină așteptând o rază de lumină, prin care ,,Luceafărul,, s-aprindă candelabrele unui trecut glorios și lumânările să pâlpâie sfârșitul unui destin dureros…

Corul versurilor neuitate, strigate și nu murmurate dintr-un ,, Mai am un singur dor,,, se încolăcește pe bătrâna tulpină a teiului cu flori tremurânde, la glasul celor ce lăcrimând, citesc pe-a lui mormânt :

,, Nu voi mormânt bogat,,

,, Cântare și flamuri

……………………………..

Reverse dulci scântei

Atotștiutoarea

Deasupra-mi crengi de tei

Să - și scuture floarea…,,

La ora candelabrelor aprinse, voi citi versuri, ,, Desigur că la noapte un tei am să visez,,…

,,Și dacă se întâmplă să întâlnesc un tei,, îmi imaginez că, mă aflu în Copou, în parcul cu multe alei…:

- Eu, poezii nu știu să - ți scriu, îmi este versul șchiopătat, stângaci, la mormântul tău de mult nu am putut s-ajung, dar, voi păși pe urma versurilor tale până la ziua din iunie, tristă la apus, ca să privesc ,,Lacul codrilor albastru,,. Acolo ,, Nuferi galbeni îl încarcă,,, iar dangătul clopotului din Ipotești răspândește sunetul lui nemuritor, pentru Nemuritorul Eminescu!

O zi din iunie tristă …Flori de tei se scutură murmurând și glasul clopotului se-aude la apus:

,, Pătrunză talanga

Al serii rece cânt

Deasupră-mi teiul sfânt,

Să-și scuture creanga…,,

15 iunie in memoriam Eminescu, un ,,murmur de tei,,.

Grele sunt câteodată păcatele omului... La fel cum sunt, tot câteodată, zilele omului, căci nu e întotdeauna ușor să pătrunzi în fiecare zi vastele câmpuri de incertitudini și să le transformi în lucruri certe, palpabile, să dărâmi ziduri, ca să construiești altele, să distrugi punți, ca mai apoi, să ridici din muntele de cărămizi, altele, să găsești de fiecare dată cărămizile potrivite pe care să se sprijine cheia de boltă a propriei tale vieți...

Dărâmăm ca să construim, căci orice facere are la bază transformare și poate distrugere perpetuă, fără zăgaz, fără oprire, fiind sculptori ai propriilor noastre destine și martori tăcuți ai propriei noastre stagnări, progres sau regres... făcând pași mărunți care ne îndreaptă în mod inevitabil tot către integrarea cu absolutul...

O spirală cosmică în care suntem angrenați cu toții... Și poate că nu întâmplător vorbesc acum despre spirale… Căci înainte să știu ce înseamnă ele, înainte să aflu că universul însuși se rotește în vârtejuri nesfârșite, eu, pe când aveam trei sau patru ani, m-am strecurat în spațiul îngust dintre perete și dulap, și am desenat acolo spirale colorate. Spirale cât palma mea mică, stângace, dar încăpățânate ca un adevăr. Nimeni nu și-a dat seama nici până azi cum am încăput acolo… dar am încăput. Acolo era întregul meu univers.

Și, ca universul meu să fie complet, le-am alăturat câteva căsuțe cu hogeacuri fumegânde, așa cum știam eu că arată lumea, și câțiva purceluși dolofani cu codițele lor — firește — spiralate. Și stau acum și mă întreb: ce parte din mine, dintr-un ADN ancestral, a simțit nevoia să deseneze spirale? Ce m-a împins să le aștern pe perete, într-un limbaj pe care nu-l cunoșteam, dar pe care l-am recunoscut mai târziu ca pe o chemare?

Pentru mine va rămâne un mister... din categoria acelor mistere absolut necesare, mistere fără de care n-aș fi putut merge mai departe, fiindcă toată viața mea am fost mânat de curiozitate, ca de-o forță motrice, încăpățânată, care m-a împins mereu cât de departe am putut ajunge...

Încă din vremuri străvechi, poate chiar de la începutul zoriilor umanității, oamenii au scrijelit pe pereții peșterilor spirale, căutându-le sensurile adânci și găsindu-le în concepte legate de viață, moarte și renaștere, de trecut, prezent și viitor, de pământ, cer și mare, sau de evenimente cerești greu de explicat precum solstițiile și eclipsele solare.

Mult mai târziu, am învățat la școală că sistemul nostru solar, alcătuit din Soare și cele opt planete, este guvernat de atracția gravitațională pe care Soarele o exercită asupra fiecăreia, așezându-le cuminți pe orbitele lor. Și am mai învățat că planetele se învârt în jurul propriilor axe, mai repede sau mai lent, după mărimea și masa lor.

Astăzi, modelele propuse de teoreticienii mecanicii celeste sugerează că însăși sistemul nostru solar se deplasează prin univers cu o viteză proprie, că Soarele însuși se mișcă atras de centrul gravitațional al galaxiei noastre, care la rândul ei dansează prin spațiu împreună cu celelalte galaxii.

Cu alte cuvinte, dacă Soarele se deplasează, atunci și planetele se deplasează odată cu el. Iar orbitele, privite nu din manual, ci prin prisma axului solar în mișcarea lui prin cosmos, devin… da, spirale. Spirale perfecte, nesfârșite, asemănătoare celor pe care un copil, fără să știe, le-a desenat odinioară pe peretele din spatele dulapului.

Dacă modelul ăsta se va fi dovedit ca fiind cel viabil pentru Sistemul nostru Solar, atunci rezultă că, deși n-o simțim, ne deplasăm prin Univers cu viteze fantastice, sub imperiul unor legi cuantice necruțătoare, care la rândul lor se supun unei singure legi: Timpul...

Timpul care construiește, Timpul care distruge tot ce a construit, ca mai apoi să construiască iară... "temându-se doar de Piramide" ("Omul se teme de timp, iar timpul se teme de Piramide”). Cu toate acestea Piramidele nu au dezvăluit încă de ce sunt atât de veșnice, dar ne-au dezvăluit ce este eternitatea...

PROLOG

Scrisoarea din nord

Era o toamnă târzie, dintre acelea în care cerul pare că s-a coborât peste acoperișurile caselor, iar frunzele ruginii se desprind una câte una de ramuri, purtate de vânt pe ulițele aproape pustii.

Într-un oraș din România, nu departe de o biserică veche cu ziduri albe și cu o turlă înaltă, trei oameni aveau să primească o scrisoare care urma să le schimbe pentru multă vreme viața.

Tihircă era un om curios, iubitor de cărți și de călătorii. Avea obiceiul de a pune întrebări chiar și atunci când ceilalți credeau că lucrurile erau lămurite.

Sotirescu era cu totul altfel.

El era prudent, calculat și, după cum spunea singur, „un om care nu pleacă nicăieri fără să știe unde se întoarce”.

Georgiana era cea mai liniștită dintre ei. Avea o fire milostivă și o credință pe care nu o arăta prin vorbe mari, ci prin fapte.

Într-o seară, cei trei se aflau în casa lui Tihircă.

Pe masă se găsea o lampă cu lumină gălbuie, câteva cărți și un ceainic.

Deodată, se auzi o bătaie în ușă.

Tihircă se ridică.

— Cine să fie la ora asta?

Deschise.

Poștașul îi întinse o scrisoare.

— A venit de departe.

Tihircă privi plicul.

Pe el era scris numele său.

Se întoarse în cameră.

— Din Finlanda.

Sotirescu lăsă ceașca jos.

— Finlanda?

Georgiana se ridică și ea.

— De la cine?

Tihircă deschise plicul.

Era o scrisoare de la părintele Andrei, un vechi cunoscut al familiei, care slujea într-o mică parohie ortodoxă din nordul Finlandei.

Tihircă începu să citească.

„Dragă Tihircă,

Au trecut mulți ani de când ne-am văzut. Dumnezeu m-a trimis într-un ținut îndepărtat, unde am întâlnit oameni buni, dar și oameni singuri, oameni care caută un răspuns la întrebările vieții.

Avem aici o mică biserică și o veche mănăstire care a rămas multă vreme părăsită.

Acum încercăm să o redeschidem.

Am nevoie de oameni care să ajute.

Dacă poți, vino.

Și, dacă nu vii singur, cu atât mai bine.

Poate că drumul acesta nu este doar un drum prin țări străine.

Poate fi și un drum spre înțelegerea propriului suflet.

Dumnezeu să vă lumineze.”

Tihircă termină de citit.

În cameră se făcu liniște.

— Ei bine? întrebă Sotirescu.

Tihircă ridică privirea.

— Eu plec.

Sotirescu se uită la Georgiana.

Georgiana zâmbi.

— Și eu.

Sotirescu oftă.

— Atunci, pesemne, trebuie să vin și eu.

— De ce? întrebă Tihircă.

— Pentru că dacă vă las singuri, Dumnezeu știe ce veți face pe acolo.

Toți trei izbucniră în râs.

Și astfel începu călătoria.

---

CAPITOLUL I

Pregătirea

În următoarele zile, casa lui Tihircă deveni un adevărat depozit.

Pe masă erau hărți.

Pe scaune erau haine.

Lângă ușă se aflau bagajele.

Sotirescu își făcea inventarul pentru a treia oară.

— Haine?

— Da.

— Acte?

— Da.

— Medicamente?

— Da.

— Lanterna?

— Da.

— A doua lanternă?

Tihircă îl privi.

— De ce ai două?

— Pentru că una se poate strica.

— Și dacă se strică și a doua?

Sotirescu rămase o clipă pe gânduri.

— Atunci aprind lumânarea.

Georgiana râse.

— Tu nu pleci în Finlanda. Tu te pregătești pentru sfârșitul lumii.

— Nu se știe niciodată.

Georgiana avea un singur bagaj.

În el se găseau câteva haine, o carte de rugăciuni, o icoană mică a Maicii Domnului și câteva lucruri pentru oamenii pe care urmau să-i întâlnească.

Tihircă observă.

— Tu ai cel mai puțin.

— Pentru că nu vreau să car lucruri inutile.

Sotirescu arătă spre cele două valize ale sale.

— Ai grijă ce spui.

În dimineața plecării, cei trei merseră la biserică.

Era încă întuneric.

Preotul îi aștepta.

După rugăciune, îi binecuvântă.

— Mergeți cu pace și să vă întoarceți cu folos.

Tihircă întrebă:

— Părinte, ce înseamnă să ne întoarcem cu folos?

Preotul îl privi.

— Să nu vă întoarceți aceiași oameni care ați plecat.

---

CAPITOLUL II

Spre nord

Drumul fu lung.

Trecuseră prin orașe pe care nu le mai văzuseră niciodată.

Priviseră peisaje străine.

Auzeau limbi pe care nu le înțelegeau.

La început, Tihircă era încântat.

Sotirescu devenise însă din ce în ce mai tăcut.

Georgiana îl întrebă:

— Ce ai?

— Mă gândesc.

— La ce?

— Cât mai avem.

Tihircă izbucni în râs.

— Nici nu am ajuns bine.

— Tocmai.

După multe ore, peisajul începu să se schimbe.

Copacii se întindeau în păduri uriașe.

Lacurile apăreau printre dealuri.

Aerul devenea tot mai rece.

Apoi apăru prima zăpadă.

Georgiana privi pe fereastră.

— Finlanda.

Tihircă zâmbi.

Sotirescu își puse încă un fular.

— Nu-mi place începutul.

---

CAPITOLUL III

Țara liniștii

Când ajunseră în Finlanda, cei trei fură uimiți.

Totul părea diferit.

Casele erau așezate ordonat.

Drumurile erau liniștite.

Pădurile păreau nesfârșite.

În unele locuri, lacurile se întindeau atât de departe, încât păreau că se unesc cu cerul.

— Este frumoasă, spuse Georgiana.

Tihircă o aprobă.

Sotirescu se uită la termometru.

— Minus...

Se opri.

— Nu vreau să mai știu.

La gară îi aștepta părintele Andrei.

Era un om trecut de cincizeci de ani, cu barbă căruntă și ochi blânzi.

— Bine ați venit!

— Părinte! spuse Tihircă.

Se îmbrățișară.

— Mă bucur că ați venit.

Sotirescu îi întinse mâna.

— Noi ne bucurăm că încă mai avem degete.

Părintele începu să râdă.

— Vă veți obișnui.

— Cu frigul?

— Nu.

— Atunci cu ce?

— Cu Dumnezeu.

Sotirescu tăcu.

Părintele continuă:

— Frigul îl suporți cu haine bune. Dar singurătatea o suporți numai dacă ai credință.

---

CAPITOLUL IV

Biserica din pădure

Biserica era mică.

Se afla la marginea unei păduri.

Înăuntru, însă, era o frumusețe aparte.

Icoanele erau pictate în stil bizantin.

Chipurile sfinților păreau liniștite.

Candelele ardeau înaintea icoanelor.

Georgiana se apropie de icoana Maicii Domnului.

Părintele Andrei o privi.

— Îți place?

— Da.

— Știi de ce?

— Pentru că este liniște.

— Nu doar pentru asta.

Părintele arătă spre icoane.

— Aici au venit oameni care au plâns. Au venit oameni care au mulțumit. Au venit oameni care nu mai știau ce să facă. Și toți au plecat cu nădejde.

Tihircă privi în jur.

— Câți oameni vin?

— Nu foarte mulți.

— Atunci pentru cine țineți biserica deschisă?

Părintele răspunse:

— Pentru oricine are nevoie de ea.

---

CAPITOLUL V

Mănăstirea uitată

A doua zi, părintele Andrei îi conduse către vechea mănăstire.

Drumul era greu.

Mergeau prin zăpadă.

La un moment dat, Sotirescu se opri.

— Cât mai avem?

— O oră.

— De mers?

— Da.

— Și după aceea?

— Mai vedem.

— Asta nu-mi place deloc.

Tihircă râse.

În cele din urmă, ajunseră.

Mănăstirea era veche.

Clădirile aveau nevoie de reparații.

Dar biserica încă stătea în picioare.

Părintele deschise ușa.

Înăuntru era frig.

Praful se așezase peste unele icoane.

Georgiana aprinse o lumânare.

Flacăra lumină încet încăperea.

Toți tăcură.

— Aici, spuse părintele, s-au rugat oameni timp de generații.

Sotirescu privi pereții.

— Și acum?

— Acum trebuie să vedem dacă mai putem aprinde lumina.

Georgiana răspunse:

— O putem aprinde.

---

CAPITOLUL VI

Oamenii din nord

În zilele următoare, cei trei începură să cunoască oamenii locului.

Îl întâlniră pe Mikael, un bătrân finlandez.

Era ortodox și locuia singur.

Mai era Anna, o femeie care avea grijă de mai mulți copii.

Era și Petri, un tânăr care nu mai intrase de ani întregi în biserică.

Tihircă îl întrebă:

— De ce nu mai vii?

Petri ridică din umeri.

— Nu știu.

— Nu crezi?

— Uneori cred. Alteori mă îndoiesc.

Tihircă tăcu.

Georgiana interveni:

— Îndoiala nu trebuie să fie sfârșitul drumului.

Petri o privi.

— Dar dacă nu mai găsesc drumul?

— Atunci mergi cu cineva care încă îl vede.

Petri nu răspunse.

Dar a doua zi veni la mănăstire.

---

CAPITOLUL VII

Furtuna

Într-o seară, vremea se schimbă.

Vântul începu să bată cu putere.

Zăpada cădea fără încetare.

Părintele Andrei primi vestea că o familie era izolată.

Avea nevoie de ajutor.

— Trebuie să mergem, spuse el.

Sotirescu îl privi.

— În noaptea asta?

— Da.

— Pe vremea asta?

— Da.

Sotirescu oftă.

— De ce nu putem face fapte bune pe vreme frumoasă?

Tihircă îl bătu pe umăr.

— Pentru că atunci ar veni toată lumea.

Porniră.

Drumul deveni din ce în ce mai greu.

La un moment dat, Sotirescu căzu în zăpadă.

— Sunt bine!

Georgiana îl ajută să se ridice.

— Sigur?

— Da.

Tihircă îl privi.

— Ai zăpadă pe cap.

— Unde?

— Peste tot.

Ajunseră la casă.

Familia era speriată.

Părintele îi liniști.

Georgiana îi ajută.

Tihircă aduse lemne.

Sotirescu aprinse focul.

După câteva ore, toți erau în siguranță.

Înainte de plecare, tatăl familiei îi spuse părintelui:

— Nu voi uita niciodată.

Părintele răspunse:

— Nu nouă trebuie să ne mulțumești. Mulțumește lui Dumnezeu și fă și tu, când vei putea, același bine altuia.

---

CAPITOLUL VIII

Cufărul

Într-o zi, Tihircă descoperi în mănăstire o cameră veche.

Într-un colț se afla un cufăr.

Îl chemă pe Sotirescu.

— Iar ai găsit ceva?

— Da.

— Dacă e aur, să știi că am fost primul care a venit.

Georgiana veni și ea.

Cufărul fu deschis.

Nu era aur.

Erau manuscrise.

Cărți.

Scrisori.

Fotografii.

Părintele Andrei le cercetă.

— Sunt documentele vechii comunități.

Georgiana luă o carte.

Pe prima pagină scria:

„Pentru cei care vor veni după noi.”

Citi mai departe.

Cartea vorbea despre oameni care ajutaseră săracii, îngrijiseră bolnavii și păstraseră biserica deschisă chiar și în vremuri grele.

Ultima frază era:

„Nu lăsați lumina să se stingă.”

Tihircă închise cartea.

— Acum înțeleg.

— Ce? întrebă Sotirescu.

— Nu mănăstirea trebuie doar reparată.

Georgiana completă:

— Trebuie continuată.

---

CAPITOLUL IX

Georgiana și copiii

Georgiana începu să organizeze întâlniri pentru copii.

Le citea povești.

Îi învăța rugăciuni.

Le vorbea despre bunătate.

Într-o zi, un copil o întrebă:

— De ce trebuie să ne rugăm?

Georgiana se gândi.

— Pentru că omul nu poate trăi numai cu lucrurile pe care le vede.

Copilul o privi.

— Dumnezeu ne vede?

— Da.

— Și când suntem singuri?

— Mai ales atunci.

Copilul zâmbi.

---

CAPITOLUL X

Sotirescu se schimbă

La început, Sotirescu fusese cel mai sceptic.

Îl interesa frigul, mâncarea, drumurile și bagajele.

Dar încet, ceva se schimba.

Într-o zi, văzu un bătrân venind singur la biserică.

Ningea.

Sotirescu îl ajută să intre.

Bătrânul îi mulțumi.

— Dumnezeu să vă răsplătească.

Sotirescu răspunse:

— Nu am făcut mare lucru.

Bătrânul zâmbi.

— Pentru dumneavoastră poate nu. Pentru mine a fost mult.

Sotirescu rămase pe gânduri.

În acea seară, intră singur în biserică.

Se opri în fața unei icoane.

Și pentru prima dată după mult timp se rugă fără să se grăbească.

---

CAPITOLUL XI

Tihircă și întrebarea

Tihircă devenise preocupat de o întrebare.

Într-o seară, îl întrebă pe părintele Andrei:

— De ce oamenii trebuie să plece atât de departe ca să înțeleagă lucruri simple?

Părintele răspunse:

— Pentru că omul nu vede întotdeauna ceea ce se află în fața lui.

— Și călătoria îl ajută?

— Uneori.

— Alteori?

— Alteori îl ajută suferința.

— Și alteori?

— Dragostea.

Tihircă tăcu.

— Iar Dumnezeu?

Părintele zâmbi.

— Dumnezeu este prezent în toate acestea, dacă omul știe să-L caute.

---

CAPITOLUL XII

Mănăstirea renaște

Lunile trecură.

Mănăstirea se schimba.

Acoperișul fu reparat.

Ferestrele fură schimbate.

Icoanele fură curățate cu grijă.

Curtea fu îngrijită.

Biserica fu pregătită pentru prima slujbă.

În ziua redeschiderii, oamenii veniseră din mai multe locuri.

Români.

Finlandezi.

Greci.

Sârbi.

Bătrâni.

Tineri.

Copii.

Părintele Andrei intră în biserică.

Candelele se aprinseră.

Tihircă stătea în spate.

Georgiana avea ochii umezi.

Sotirescu ținea în mână vechea lanternă.

Tihircă îl privi.

— Ce faci cu ea?

— Amintire.

— De ce?

— Pentru că într-o noapte credeam că lumina vine de la lanternă.

Tihircă zâmbi.

— Și acum?

Sotirescu privi spre altar.

— Acum știu că lanterna doar luminează drumul. Omul trebuie să găsească lumina din suflet.

---

CAPITOLUL XIII

Vestea întoarcerii

Într-o dimineață, părintele Andrei îi anunță:

— Trebuie să vă întoarceți acasă.

Tihircă fu surprins.

— De ce?

— Pentru că misiunea voastră aici s-a încheiat.

Georgiana privi biserica.

— Dar abia acum începe.

— Tocmai.

Sotirescu se uită la bagaje.

— În sfârșit!

Georgiana râse.

— Îți era dor de România?

— Da.

— De ce?

— De vreme.

---

CAPITOLUL XIV

Ultima seară

În ultima seară, cei trei merseră singuri la mănăstire.

Era liniște.

Zăpada strălucea sub lumina lunii.

În biserică ardea o singură candelă.

Georgiana se opri în fața icoanei Maicii Domnului.

Tihircă se rugă.

Sotirescu stătea în tăcere.

După câteva minute, spuse:

— O să-mi fie dor.

Tihircă se întoarse.

— De ce?

— De locul acesta.

Georgiana zâmbi.

— Atunci nu l-ai pierdut.

— Cum?

— Pentru că ceea ce iubești cu adevărat porți cu tine.

---

CAPITOLUL XV

Înapoi în România

Când ajunseră acasă, primăvara începuse.

Era cu totul altă lume.

Soarele era mai cald.

Copacii înfloreau.

Clopotele bisericii se auzeau peste oraș.

Tihircă se opri.

Ascultă.

— Ce este?

Sotirescu îl privi.

— Clopotul.

— Știu.

— Atunci?

Tihircă zâmbi.

— Nu l-am mai auzit niciodată așa.

Georgiana înțelese.

— Pentru că acum îl auzi după ce ai cunoscut liniștea.

---

CAPITOLUL XVI

Povestea spusă mai departe

În următoarele săptămâni, oamenii îi întrebau despre călătorie.

Tihircă povestea despre Finlanda.

Sotirescu vorbea despre frig.

Georgiana vorbea despre oameni.

Dar, în cele din urmă, povestea lor ajungea mereu la aceeași idee.

Nu distanța îi schimbase.

Ci oamenii.

O familie pe care o ajutaseră.

Un bătrân singur.

Un copil care învățase să se roage.

Un tânăr care se întorsese la biserică.

O mănăstire care fusese redeschisă.

Și o lumină care nu se stinsese.

---

CAPITOLUL XVII

A doua scrisoare

După aproape un an, veni o altă scrisoare din Finlanda.

Părintele Andrei scria:

„Dragii mei,

Mănăstirea este plină.

Vin oameni.

Copiii cresc.

Tinerii au început să ajute.

Biserica este vie.

Vă mulțumesc că ați venit atunci când v-am chemat.

Dar să știți ceva: voi nu ați făcut singuri toate acestea.

Dumnezeu a lucrat prin voi.”

Tihircă citi scrisoarea cu glas tare.

Sotirescu zâmbi.

Georgiana își făcu semnul crucii.

---

CAPITOLUL XVIII

O nouă generație

Au trecut anii.

Copiii pe care Georgiana îi cunoscuse în Finlanda deveniseră adolescenți.

Petri, tânărul care se îndoia, ajunsese să ajute la biserică.

Mikael îmbătrânise, dar continua să vină la slujbe.

Mănăstirea devenise un loc de întâlnire.

Într-o zi, un copil întrebă:

— Cine a reparat-o?

Petri răspunse:

— Mulți oameni.

— Cine a început?

Petri zâmbi.

— Trei călători.

— Cine?

— Tihircă, Sotirescu și Georgiana.

---

CAPITOLUL XIX

Ultima întâlnire

După mulți ani, Tihircă, Sotirescu și Georgiana se întoarseră în Finlanda.

Erau mai bătrâni.

Dar în sufletul lor călătoria părea să fi început abia ieri.

Când intrară în mănăstire, găsiră biserica plină.

Un tânăr slujea alături de părintele Andrei.

Tihircă îl recunoscu.

Era Petri.

— Tu?

Petri zâmbi.

— V-am spus că nu voi uita.

Georgiana îl îmbrățișă.

Sotirescu se uită în jur.

— Și lanterna mea?

Petri izbucni în râs.

— Este într-un muzeu.

— Ce?

— Copiii o numesc „lanterna lui Sotirescu”.

Toți râseră.

---

EPILOG

Lumina care nu se stinge

În seara aceea, cei trei stăteau în fața mănăstirii.

Soarele cobora încet.

Cerul nordic era luminat.

Pădurea era liniștită.

Tihircă privi în depărtare.

— Am venit aici crezând că vom vedea Finlanda.

Georgiana zâmbi.

— Și ce ai văzut?

— Oamenii.

Sotirescu adăugă:

— Și multă zăpadă.

Tihircă râse.

— Da. Și multă zăpadă.

Apoi se făcu liniște.

Din biserică se auziră clopotele.

Georgiana își făcu semnul crucii.

Tihircă privi spre luminile bisericii.

Sotirescu își scoase căciula.

Pentru câteva clipe, niciunul nu mai spuse nimic.

În fața lor se afla mănăstirea.

Aceeași clădire care odinioară părea părăsită.

Aceeași biserică în care intrase o singură lumânare.

Dar acum ferestrele erau luminate.

Oamenii se rugau.

Copiii alergau prin curte.

Bătrânii vorbeau.

Tinerii ajutau.

Viața se întorsese.

Tihircă spuse încet:

— Acum înțeleg cuvintele din manuscris.

Georgiana îl privi.

— „Nu lăsați lumina să se stingă.”

— Da.

Sotirescu privi către biserică.

— Și noi am crezut că lumina este numai lumina unei lumânări.

Georgiana răspunse:

— Lumina adevărată este cea pe care o duci mai departe.

Părintele Andrei ieși din biserică.

— Vă așteaptă.

Cei trei se ridicară.

Înainte de a intra, Tihircă se întoarse pentru o ultimă privire către pădure.

Se gândi la ziua în care plecase din România.

Atunci fusese curios.

Acum era recunoscător.

Înțelesese că o călătorie adevărată nu este aceea în care omul schimbă doar locurile, ci aceea în care se schimbă pe sine.

Poți trece peste granițe.

Poți vedea țări străine.

Poți traversa păduri și mări.

Poți ajunge într-un ținut în care ziua este scurtă și noaptea lungă.

Dar, dacă sufletul rămâne întunecat, omul nu a ajuns nicăieri.

Iar dacă sufletul primește lumina credinței, omul poate fi singur într-o pădure din nord și totuși să nu fie singur.

Pentru că Dumnezeu este mai aproape decât pare.

Tihircă, Sotirescu și Georgiana intrară în biserică.

Ușa se închise încet în urma lor.

Candelele ardeau.

Icoanele străluceau în lumina lor.

Și, undeva, într-un colț al bisericii, se afla vechiul manuscris.

Pe prima pagină era aceeași frază:

„Pentru cei care vor veni după noi.”

Iar pe ultima pagină:

„Nu lăsați lumina să se stingă.”

Lumina continuă să ardă.

Nu numai în biserică.

Nu numai în Finlanda.

Ci în fiecare om care alege să facă binele, să ierte, să ajute, să se roage și să păstreze credința chiar atunci când drumul este greu.

Iar călătoria celor trei nu s-a sfârșit odată cu întoarcerea lor.

Ea a continuat prin oamenii pe care i-au ajutat.

Prin copiii pe care i-au învățat.

Prin mănăstirea pe care au redeschis-o.

Prin fiecare rugăciune rostită acolo.

Și prin fiecare inimă care a primit din nou speranță.

Căci omul poate pleca.

Omul poate îmbătrâni.

Omul poate dispărea din această lume.

Dar binele făcut din iubire și credință poate rămâne mult după ce pașii lui s-au șters din zăpadă.

Iar în țara nordului, acolo unde pădurile sunt întinse și nopțile lungi, o lumină mică continua să ardă înaintea icoanei.

Era aceeași lumină pe care o aprinsese Georgiana în prima zi.

Aceeași lumină pe care o păzise Tihircă.

Aceeași lumină pe care Sotirescu o căutase în noaptea furtunii.

O lumină mică.

Dar nebiruită.

Sfârșit.

În anul 2100, lumea era mult mai dezvoltată decât în trecut. Orașele aveau clădiri foarte înalte, mijloace de transport moderne și tehnologii care îi ajutau pe oameni în aproape toate activitățile lor.

Școlile se schimbaseră și ele. Elevii nu mai mergeau la cursuri cinci zile pe săptămână. În noul sistem de învățământ, școala se desfășura doar luni și marți. În aceste două zile, elevii aveau un program de aproape opt ore.

De miercuri până duminică, elevii aveau cinci zile libere. În această perioadă se puteau odihni, puteau petrece timp cu familia, puteau citi, face sport sau merge la biserică.

Într-unul dintre marile orașe ale viitorului locuia un băiat pe nume Gabriel.

Gabriel era elev la Școala Sfântului Constantin, o școală modernă în care erau folosite calculatoare, table inteligente, laboratoare moderne și sisteme de învățare cu ajutorul tehnologiei.

Totuși, școala avea și o biserică în curtea sa. Biserica fusese construită în stil bizantin și avea icoane, cupole și o cruce mare deasupra intrării.

Gabriel era creștin ortodox și mergea des la biserică împreună cu familia sa.

Într-o dimineață de luni, Gabriel s-a trezit devreme.

Știa că începea o nouă săptămână de școală. S-a pregătit, și-a luat ghiozdanul și a coborât la micul dejun.

Mama lui l-a întrebat:

— Gabriel, ești pregătit pentru școală?

— Da, mamă. Astăzi este luni și avem aproape opt ore de cursuri.

— Să fii atent la ore și să îi respecți pe profesori și pe colegi.

— Voi fi atent.

Înainte să plece, Gabriel și-a făcut semnul Sfintei Cruci și a spus:

— Doamne, ajută-mă la școală!

Apoi a plecat.

Când a ajuns la școală, a observat că mai mulți elevi intrau în clădire. La intrare se afla profesorul Andrei, directorul școlii.

— Bună dimineața, Gabriel! îi spuse acesta.

— Bună dimineața, domnule profesor!

La ora opt au început cursurile.

În prima parte a zilei, Gabriel a avut matematică, limba română și istorie. După aceea a mers la laboratorul de științe, unde elevii au făcut un experiment.

La ora de istorie au învățat despre Imperiul Bizantin, despre Constantinopol și despre dezvoltarea creștinismului.

Profesorul le-a arătat imagini cu biserici bizantine și le-a explicat importanța lor.

Gabriel a fost foarte atent.

După istorie, elevii au avut ora de religie.

Profesorul le-a vorbit despre credința creștin-ortodoxă și despre importanța rugăciunii.

— Copii, le-a spus profesorul, tehnologia este folositoare dacă este utilizată corect. Dar ea nu poate înlocui credința, familia și responsabilitatea omului.

Gabriel a ascultat cu atenție.

După aproape opt ore de cursuri, ziua de luni s-a terminat.

Gabriel era obosit, dar mulțumit.

Știa că mai avea o singură zi de școală.

A doua zi era marți.

După terminarea zilei de marți, urmau cinci zile libere.

Pentru Gabriel, săptămâna avea un program neobișnuit, dar îi plăcea acest sistem.

În cele două zile de școală învăța cât mai mult, iar în celelalte cinci zile se odihnea și petrecea timp cu familia.

Nu știa însă că, în acea săptămână, avea să învețe una dintre cele mai importante lecții din viața lui.

---

SFÂRȘITUL

După mai multe zile de școală, Gabriel ajunsese să înțeleagă mai bine scopul noului sistem de învățământ.

Luni și marți erau zile dedicate studiului. Programul era lung și elevii trebuiau să fie atenți și responsabili.

De miercuri până duminică aveau cinci zile libere. Gabriel folosea acest timp pentru odihnă, lectură, familie și biserică.

Într-o duminică, Gabriel a mers împreună cu părinții săi la biserică.

Slujba s-a terminat, iar familia a rămas câteva minute în curtea bisericii.

Gabriel privea clădirea școlii aflată în apropiere.

Și-a amintit de toate lecțiile pe care le învățase.

Își amintea de matematică, istorie, limba română, științe și tehnologie.

Dar își amintea mai ales de orele de religie.

În acele ore învățase că educația nu înseamnă doar acumularea de informații.

Un elev trebuie să învețe să fie respectuos, responsabil, sincer și atent față de ceilalți.

Gabriel a înțeles că tehnologia era importantă pentru viitor, dar trebuia folosită cu responsabilitate.

În anul 2100, oamenii puteau să construiască mașini foarte inteligente, să călătorească în spațiu și să folosească sisteme informatice foarte avansate.

Cu toate acestea, oamenii aveau în continuare nevoie de familie, prieteni, credință și valori morale.

În seara acelei duminici, Gabriel și-a pregătit ghiozdanul pentru ziua următoare.

Luni urma să înceapă din nou școala.

El știa că avea să urmeze un program de aproape opt ore, apoi marți încă o zi de cursuri.

După aceea avea să aibă din nou cinci zile libere.

Înainte să se culce, Gabriel s-a rugat.

— Doamne, îți mulțumesc pentru familia mea, pentru școala mea și pentru toate lucrurile pe care le pot învăța. Ajută-mă să folosesc ceea ce învăț pentru a face bine.

Apoi și-a făcut semnul Sfintei Cruci și s-a culcat.

A doua zi avea să înceapă o nouă săptămână.

Gabriel urma să meargă din nou la școala viitorului.

Școala avea să-i ofere cunoștințe despre lume, știință și tehnologie.

Familia avea să-l învețe responsabilitatea și iubirea.

Biserica avea să-i amintească de credință.

Iar Gabriel urma să descopere, pe măsură ce creștea, că toate aceste lucruri puteau face parte din viața lui.

În anul 2100, școala se schimbase foarte mult.

Programul era diferit.

Tehnologia era mult mai avansată.

Elevii mergeau la școală doar două zile și aveau cinci zile de odihnă.

Dar un lucru rămăsese neschimbat:

un copil avea nevoie să învețe nu doar pentru a avea succes în viitor, ci și pentru a deveni un om bun.

Gabriel înțelesese acest lucru.

Și astfel, în fiecare luni dimineața, când intra pe poarta Școlii Sfântului Constantin, își făcea semnul Sfintei Cruci și își începea ziua cu aceeași rugăciune:

— Doamne, ajută-mă să învăț și să fac bine!

Iar școala continua să-și deschidă porțile pentru o nouă generație de elevi.

Sfârșit.

Oftez câteodată când văd cât de inutilă este sbaterea oamenilor, câtă irosire de energie, câtă nepăsare, câtă neștiință, câtă înjosire...

Este bine să te oprești atunci când simți că te-ai abătut din drum, când simți că te-ai pierdut într-o lume cu care nu mai rezonezi de ceva vreme, și să respiri...

Viața mi-a arătat că totul este o chestiune de perspectivă, că lucrurile sunt rareori definitive și finale, că lumea este în permanentă mișcare, fie că te miști sau nu odată cu ea... Fie că te opui și te zbați înotând împotriva curentului, fie că te supui și te lași în voia lui, viața tot curge înainte: important este să n-o lași să treacă în mod inutil pe lângă tine. Altfel ar fi o irosire inutilă de energie, nu-i așa?

Prin urmare, mă opresc câteodată în drumul meu prin viață, închid ochii și respir adânc, las aerul să-mi umple până la refuz plămânii ca să-mi domolească bătăile inimii, îmi relaxez pumnii strânși, îmi golesc mintea de mult prea multele gânduri și griji,  îmi îndrept spatele până când aud oasele-mi trosnind sec, și... privesc albastrul adânc al cerului, primele licăriri de stea... Căci ce poate fi mai liniștitor pentru un suflet împovărat să știe că cerul încă îi adastă deasupra creștetului, că și mâine este o zi, și că poate pune pauză și poate amâna încă o dată iureșul acesta amețitor care se numește viață...

Am învățat fără să știu - am realizat mult mai târziu ca adult - că într-adevăr "veșnicia s-a născut la țară". Acolo până și timpul parcă își domolea glasul și-și încetinea ritmul, în torsul pisicii din cotruță, în liniștea serilor în care toată lumea, obosită de peste zi, se pregătea să tragă cortina amurgului peste rumoarea ogrăzii...

Numai eu încă mai hălăduiam prins în alte lumi pe care le descopeream deslușindu-le din cărți cu coperțile îngălbenite de timp, ignorând cu bună știință forfota gloatei de afară, care își măcănea drumul către somnul din poiată, sau își guița foamea neostoită cu râtul în teicile goale... Eu nu eram acolo când în sfârșit se lăsa liniștea peste casa bunicilor, eu eram la bordul submarinului căpitanului Nemo, parcurgând cu sufletul douăzeci de mii de leghe sub mări căutând comori scufundate, sau urcând cu răbdare munții stâncoși ai Finlandei alaturi de cei șapte frați, sau mâncând pate-de-fois-gras și bând șampanie franțuzească în compania doctorului Munthe pe terasa villei de la San-Michele...

Toate acele lumi așteptau răbdătoare să fie descoperite de ochii mei măriți de uimire:

- Uite, bunicule, știai că și în Finlanda există fiorduri care îi zdrențuiește țărmul stâncos până la colibele trolilor care sfarmă pietre în dinți? Nu sunt la fel ca cele din Norvegia, dar tot ghețarii au sculptat țărmul în golfulețe și strâmtori puțin adânci în care înoată uneori... balenele cocoșate! Ce nostim, bunicule: cum să aibe balenele cocoașă?

-D'apoi cum sâ n-aibe? Dacă ieli-s ca oamenii, numai cât înoată șî respiră numai c-o nară din vârful capului!

-Cum se poate bunicule, balenele n-au două nări ca mai toate animalele? Până și elefanții au două nări la capătul trompii!

-Dară ieli respiră prin nara ceia suflând apa afară că-i răce, șî strănută ca oamenii!

Iar eu mă gândeam cât de grozav trebuie să fie să strănuți apa sărată pe-o nară, pufăind ca o locomotivă acvatică, trăgând după tine bancuri nesfârșite de pești cu burta argintie, și simțindu-mă întocmai ca Eero, cel mai mic dintre cei șapte frați din saga nordică...

-Hait! Strânji lumina, câ bune-tu o "răsturnat deja purceaua" ș-o adurnit!, ioti la iel cum sfărăie p-o nară ca balenili voastri!, intervine brusc bunica întrerupându-îmi firul gândurilor...

Am stins becul din tavan, am închis cartea și-am asezat-o pe masă. Aventurile lui Eero trebuiau să mai aștepte până a doua zi, iar eu tolănind patul pe întuneric, "vedeam" apele albăstrii ale Mării Nordului învolburate de cârduri de balene cocoșate, ce-mi păreau îmbrăcate în fracuri negre și strălucitoare, cu jobene și cu monoclu la un ochi, într-o parte și pufăind pe nările lor unice, havane cubaneze întocmai ca niște locomotive...

Iar bunicul, întocmai ca un Gepetto modern, bâțâind o bărcuță roșie, cu binoclul atârnat de gât și cu palma mâinii drepte streașină la frunte, le număra:

-Zăce! Li trebuie multâ urluială la aistea! Io-ti-ti câtă-s din mari șî grasi, om tăie una di Crăciun în loc di porc!, zâmbește șugubăț bunicul...

În depărtare, ca prin ceață, munți înalți, stâncoși, cască genuni de ape albastre în care se răstoarnă leneș pe-o parte balenele cele cocoșate îmbrăcate-n frac și joben... Zâmbesc prin somn la bunicul care le mână de la spate trudindu-se să le vâre în țarcul oilor... Nu mai sunt valuri... Verdele pășunii a luat locul albastrului înspumat care s-a înălțat cer. Nu mai sunt nici balenele cocoșate: bunicul le-a mânat către cer rătăcind calea...

Mă uit în jur,să văd că-i bine,

Aud, ce se întâmplă în lume,

Mă apucă grija, ce va fi mâine?

Când alarma o să sune?

Liniștea celor dragi apune?

Semnele-s  clare, oricine vrea 

Le poate pricepe....

O ducem greu, că nedreptatea, chiar doare

Și doare faptul că țara-i furată, trădată

Dar printre lacrimi, mai poți vedea, o rază de soare,

Și în grădină, mai poți răsădi o floare...

Dar grija zilei ce vine, nu dispare...

Cu tristețe ,în suflet se naște o întrebare

Cum o să-i poți apăra, pe cei dragi

Într-o zi,  când alarma va suna????