Campionat de strănutat în norvegiană

Doamnelor și domnilor, suntem astăzi organizatorii unui eveniment spectaculos, ne-am dat întâlnire toată lumea în Ulaanbaatar, cel mai frumos oraș al Mongoliei, ce și-a propus ca în acest an să găzduiască un campionat un pic cam ieșit din tipare, este vorba despre campionatul international de strănutat. S-au adunat concurenți din toate colțurile lumii pentru a arăta că pot, că au talent și știu cum să-l mai și folosească. Fără să mai așteptăm, să începem!

Concurenta cu numărul 1 se pregătește să strănute, face exerciții de inspir-expir, inspir-expir și strănută! Mămulică... da' ce strănut, s-a auzit până la jumătatea stadionului. Bravo!

Concurenta cu numărul 2 a tras pe nas piper din solnița cu capac auriu, îi curg lacrimile, presimt că va fi ceva extrem de melodios. Și strănută...! A strănutat atât de tare, că nici nu s-a auzit... până și pisicile strănută mai tare...mai trebuie exersat...

Concurentul cu numărul 3 mai este și scafandru profesionist, știe și cât timp să își țină respirația pentru a strănuta perfect. Ne pregătim să îl ascultăm. Se desfășoară. Și acesta este un strănut genial. Foarte bine! S-a auzit până și în câmpiile vecine Mongoliei...

Concurentul cu numărul 4 susține că are strănutatul în sânge. De mic copil strănuta de la ambrozie și pomi fructiferi, iar în timp a devenit expert. Acum strănută și el. Ce strănut și de această dată...l-a detectat un satelit ce oferă internet pe planeta Pământ.

Deja facem progrese!

Concurenta cu numărul 5 are studii de specialitate în așa ceva. S-a antrenat și pe cont propriu strănutând la nunți, petreceri în aer liber, zile de naștere, de Anul Nou cu prietenii și așa mai departe... Începe, se pregătește, strănută...10 perfect! De această dată, l-a recepționat un satelit de pe lună. Povestea astrofizică a lui Morgan Freeman cu moleculele de oxigen ce împiedică propagarea sunetelor în Univers nu prea are sens în cazul acestei competiții. 

Concurenții următori au reușit să ne impresioneze chiar mai mult privind intensitatea sunetelor produse. Au fost persoane care au strănutat atât de tare, încât sunetul a fost recepționat și de sateliți de pe Venus și Mercur. Asemenea profesioniști ne-ar putea încânta doar o dată în viață cu rezultatul muncii lor asidue.

Din 1000 de participanți ascultați și evaluați, doar unul a obținut premiul cel mare și anume, atât o locuință lacustră în Maldive, cât și un epilator de ultimă generație. Câștigătorul este norvegian de origine și o sursă de inspirație pentru toți cei ce plănuiesc să participe și să se antreneze pentru un asemenea campionat! Felicitări!

 

Nysemesterskap

 

Mine damer og herrer, i dag er vi arrangører av et spektakulært arrangement, vi møtte alle i Ulaanbaatar, den vakreste byen i Mongolia, som har bestemt seg for å arrangere et mesterskap litt utenom det vanlige i år, det handler om internasjonal nysing mesterskap. Konkurrenter fra hele verden samlet seg for å vise at de kan, at de har talent og vet hvordan de skal bruke det. Uten videre, la oss komme i gang!

Deltaker nr. 1 forbereder seg på å nyse, puster inn, puster ut, puster ut og nyser! Mamulica... ja, for et nys, hørtes det halvveis på stadion. Bravo!

Deltaker nummer 2 tok en snert av pepper fra den gullbelagte saltbøssen, tårene rant nedover nesen hennes, jeg har en følelse av at det kommer til å bli noe ekstremt melodiøst. Og nys...! Han nyser så hardt at du ikke engang kunne høre det ... selv katter nyser hardere ... trenger fortsatt å øve ...

Deltaker nummer 3 er også en profesjonell dykker, og vet hvor lenge han skal holde pusten for å nyse perfekt. Vi forbereder oss på å lytte til ham. Det utfolder seg. Og dette er et strålende nys. Veldig bra! Det ble hørt selv på de nærliggende slettene til Mongolia ...

Deltaker #4 hevder at han har nyser i blodet. Som et lite barn nyset han fra ragweed og frukttrær, og med tiden ble han en ekspert. Nå nyser han også. For et nys denne gangen også...det ble oppdaget av en satellitt som gir internett på planeten Jorden.

Vi gjør allerede fremskritt!

Konkurranse nummer 5 har spesialiserte studier på slikt. Hun øvde også på egenhånd ved å nyse i bryllup, utefester, bursdager, nyttår med venner og så videre... Starter, forbereder, nyser...perfekt 10! Denne gangen ble den mottatt av en satellitt fra månen. Morgan Freemans astrofysiske historie med oksygenmolekyler som forhindrer forplantning av lyder i universet gir egentlig ikke mening i denne konkurransen.

Følgende konkurrenter klarte å imponere oss enda mer med intensiteten på lydene som ble produsert. Det var folk som nyset så høyt at lyden også ble mottatt av satellittene til Venus og Merkur. Slike fagfolk kan glede oss bare én gang i livet med resultatet av deres harde arbeid.

Av 1000 påmeldte som lyttet til og evaluert, vant bare én hovedpremien, nemlig både et innsjøhus på Maldivene og en toppmoderne epilator. Vinneren er norsk av opphav og en inspirasjonskilde for alle som planlegger å delta og trene til et slikt mesterskap! Gratulerer!


Category: Prose

All author's poems: ecaterina valcescu poezii.online Campionat de strănutat în norvegiană

Date of posting: 10 октября 2023

Views: 395

Log in and comment!

Poems in the same category

Moștenire în turcă

Astăzi vom discuta despre un obiect special, un obiect drag nouă, celor ce încă mai ținem lucruri depozitate prin podul casei, mai exact o pălărie de fetru. Pălărie bavareză, pălărie cu o importanță istorică de necontestat, a prins cinci botezuri, două absolviri, mai multe nunți și cam atât. Pălărie pe care mai multe generații doar au avut-o, dar de purtat, nu cred că au purtat-o, nu mai este purtabilă demult. După cum am menționat adineaori, este din fetru, este albastră (un albastru electric sau albastru regal) și are o pană atașată în partea laterală.

Străbunica Ceciliei a insistat să fie păstrată în cele mai bune condiții cu putință. Lucru care s-a și întâmplat, doar că trecerea timpului și-a spus cuvântul, nu mai este ce obișnuia să fie, nu se mai așează cum se așeza cândva. Nici nuanța de albastru nu mai este cine știe ce vibrantă, a rămas mai mult ceva ponosit, vechi, prăfuit. Ar fi foarte bună pentru ideile de îmbrăcăminte vintage, dar în rest, o ține de frumoasă, doar pentru colecție.

Nu mică i-a fost mirarea Ceciliei să constate că pălăria, descrisă atât de poetic până acum, ascunde un mare defect, mai precis, adăpostește o familie de molii. Deci ca să ne înțelegem, când cineva moștenește o pălărie, nu o ia doar pe ea, ci și moliile aferente.

În pălărie ar locui o familie. Familie?, atât de numeroasă?, dinastie poate, are și rege și monarh și cam tot ce îi trebuie să fie o monarhie în toată regula. Dar cum se poate una ca asta? De cât timp nu a stat la naftalină?,de când nu s-a mai folosit Pronto pentru alungarea dăunătorilor? Cecilia înfuriată și îngândurată își pune aceste întrebări în mod constant. Oare cum cu toată aparenta grijă pe care fiecare a avut-o, pălăria ajunge să se dezintegreze în ritmul acesta. Dacă străbunica respectivă ar ști și ar trăi, s-ar enerva extrem de tare. Cecilia stă și stă, se gândește la o soluție pentru a-i reda gloria de altă dată. 

A găsit, știe ce să facă, va da cu o soluție care le va ucide, după ce vor muri, va lua și va decupa partea de material care se vrea a fi înlăturată.

Procedează după cum am descris. Doar că jucându-se și adâncind tot mai mult partea decupată, ajunge cu foarfecele de partea cealaltă a materialului. Oameni buni, patru generații câte ați avut-o, așa știți să aveți grijă de un bun pe care cineva vi l-a lăsat? Nu vi l-a dat să plaseze o responsabilitate pe umerii voștri, vi l-a dat pentru că a considerat că ar fi frumos să aveți și voi ceva ce ei i-a plăcut destul de mult. Chiar ați depășit orice limită a neseriozității! Înțelegem că nu prea vă pasă de pălăria în sine, dar nu vă pasă nici de străbunica care v-a încredințat-o?

Cecilia se apucă să coase folosind ață de o culoare similară celei pe care pălăria ar fi avut-o inițial. Ce rost mai are? Sinonimie perfectă nu există, nici în culori, nici în cuvinte, din păcate culoarea era unică, era de neînlocuit. Cecilia, la dioptria ei de +1,75 crede că era aceeași culoare. Nu știm ce să mai spunem... intenția a fost bună...de ,,a-i reda gloria de altă dată", însă din prea mult exces de zel, rezultatul a fost un pic pe lângă. Cecilia apreciem grija pe care i-ai purtat-o, ai dezinfectat-o, curățat-o, îngrijit-o, ceea ce este mereu de apreciat, însă de nu te-ai fi distrat atât, decupând, foarte bine mai era. Este întotdeauna recomandabil să existe echilibru în toate. De ce este bine să ne dozăm acțiunile, deciziile? Pentru că, să spunem că mergem cu mașina și trebuie să virăm, avem curbă în față, trebuie să dozăm viteza (pentru că prea multă ar putea să ne scoată de pe carosabil, să ne abată de la drumul nostru), dorința cu care ne dorim să trecem de acea curbă, nu contează în cât timp s-ar întâmpla, cât de rapid, ce expert, ce nu știu ce.. contează cât de armonios și cât de sigur știm să trecem prin toate. Nu ne aplaudă nimeni, suntem doar noi cu noi înșine, și nici nu ne trebuie aplauze. 

Tot așa și în cazul de față, pălăria moștenită putea rămâne intactă, nu ar mai fi necesitat intervenții, reparații, redecorări, retușări, dacă draga noastră Cecilia nu își dorea cu atât ardoare să o îmbunătățească în întregime. Demn de luat în considerare este și faptul că lucrurile de multe ori nu necesită o schimbare radicală ca să funcționeze, doar parțială sau doar un sfert ar ajuta la fel de mult.

Cecilia...Cecilia ...ori nu ai avut mână sigură, ori ți-a păsat prea mult de pălărie.

 

Miras

 

Bugün özel bir nesneden, hâlâ evin tavan arasında bir şeyler saklayan bizler için çok değerli olan bir nesneden, daha doğrusu fötr şapkadan bahsedeceğiz. Bavyera şapkası, inkar edilemez tarihsel öneme sahip bir şapka, beş vaftiz, iki mezuniyet, birkaç düğün ve hepsi bu. Sadece birkaç neslin sahip olduğu şapka, ancak giymek için giydiklerini sanmıyorum, uzun zaman önce artık giyilemez durumdaydı. Daha önce de belirttiğim gibi, hissedilir, mavidir (elektrik mavisi veya kraliyet mavisi) ve yan tarafına bir tüy iliştirilmiştir.

Cecilia'nın büyük büyükannesi onun mümkün olan en iyi koşullarda tutulması konusunda ısrar etti. Olan bir şey oldu, sadece zaman geçti ve artık eskisi gibi değil, eskisi gibi oturmuyor. Mavinin tonu bile artık canlı değil, daha perişan, eski, tozlu. Vintage kıyafet fikirleri için harika olurdu, ancak bunun dışında sadece koleksiyon için güzel kalmasını sağlayın.

Şu ana kadar şiirsel bir şekilde anlatılan şapkanın büyük bir kusuru gizlediğini, daha doğrusu bir güve ailesine ev sahipliği yaptığını öğrenmek Cecilia için hiç de küçük bir sürpriz değildi. Şunu kabul edelim ki, birisi şapkayı miras olarak aldığında, sadece şapkayı almaz, aynı zamanda ona güveler de bulaşır.

Bir aile şapkanın içinde yaşayacaktı. Aile?, o kadar çok?, belki hanedan, aynı zamanda bir kralı ve bir hükümdarı var ve tam teşekküllü bir monarşi için ihtiyaç duyduğu hemen hemen her şey var. Ama insan bunu nasıl beğenebilir? Ne zamandan beri naftalin yok? Pronto ne zamandan beri haşere kontrolü için kullanılıyor? Öfkeli ve düşünceli Cecilia kendine sürekli bu soruları sorar. Herkesin gösterdiği özene rağmen şapka bu hızla parçalanıyor. Eğer o büyük büyükanne bilseydi ve hayatta olsaydı çok kızardı. Cecilia, ihtişamını başka bir zaman geri kazanmak için bir çözüm düşünerek oturuyor ve oturuyor.

Buldu, ne yapacağını biliyor, onları öldürecek bir çözüm bulacak, öldükten sonra malzemenin sökülmek istenen kısmını alıp kesecek.

Açıkladığım şekilde ilerleyin. Ancak kesilen kısmı daha fazla oynatıp derinleştirerek makasla malzemenin diğer tarafına ulaşır. İyi insanlar, dört nesildir buna sahipsiniz, birisinin size bıraktığı bir varlığa nasıl sahip çıkacağınızı nereden biliyorsunuz? Bunu sana omuzlarına bir sorumluluk yüklemek için vermedi, çok beğendiği bir şeye sahip olmanın senin için iyi olacağını düşündüğü için verdi. Ciddiyet sınırını gerçekten aştın! Şapkanın kendisini pek umursamadığınızı anlıyoruz, ama aynı zamanda onu size emanet eden büyük büyükannenizi de umursamıyor musunuz?

Cecilia, şapkanın orijinal rengine benzer bir iplik kullanarak dikiş dikmeye başladı. Amaç ne? Ne renklerde ne de kelimelerde mükemmel bir eş anlamlılık yoktu, ne yazık ki renk eşsizdi, yeri doldurulamazdı. +1,75 diyoptrideki Cecilia bunun aynı renk olduğunu düşünüyor. Başka ne diyebileceğimizi bilmiyoruz... niyet iyiydi... "ihtişamını bir kez daha geri vermek", ama aşırı gayret nedeniyle sonuç biraz hatalı oldu. Cecilia, takdir ediyoruz onu giydin, dezenfekte ettin, temizledin, bakımını yaptın, ki bu her zaman takdir edilir, ama keserken bu kadar eğlenmeseydin yine de çok iyiydi. Her şeyde dengenin olması her zaman tavsiye edilir. Eylemlerimizi, kararlarımızı ölçmek neden iyidir? Çünkü diyelim ki araba kullanıyoruz ve dönmemiz gerekiyor, önümüzde bir viraj var, hızımızı ölçmeliyiz (çünkü çok fazlası bizi yoldan çıkarabilir, yoldan sapabilir) yolumuz), o virajı hangi arzuyla geçmek istediğimiz, ne kadar süreceği, ne kadar hızlı, ne kadar uzman, ne bilmem ne olduğu önemli değil.. önemli olan ne kadar uyumlu ve ne kadar güvenli olduğumuzdur. Her şeyin üstesinden gelmeyi biliyoruz.Kimse bizi alkışlamıyor, biz sadece kendimiziz ve alkışa ihtiyacımız yok.

Aynı şekilde, bu durumda da, eğer sevgili Cecilia'mız onu tamamen iyileştirmeyi bu kadar şevkle istememiş olsaydı, miras kalan şapka bozulmadan kalabilirdi, müdahalelere, onarımlara, yeniden dekore edilmeye, rötuşlanmaya ihtiyaç duymazdı. Ayrıca, bazı şeylerin işe yaraması için çoğu zaman radikal bir değişiklik gerektirmediği de göz önünde bulundurulmalıdır; yalnızca kısmi veya sadece dörtte biri de aynı derecede yardımcı olabilir.

Cecilia...Cecilia...ya senin elin emin değildi ya da şapkayı çok önemsiyordun.

More ...

Esti frumoasa, femeie draga

 Zâmbește femeie! Ești atât de frumoasă! Lasă ca primăvara să intre în sufletul tău. Lasă ca soarele să îți lumineze și încălzească orice colțișor al sufletului. Nu strivi mugurii... permite-i sufletului să înflorească.

     Ești atât de frumoasă când zâmbești. Zâmbești chiar și atunci când nu ți-a reușit ceva. Va fi un zâmbet urmat de o replică: Data viitoare am să înving. Sunt cu un pas mai aproape de victorie. Zâmbetu-ți e atât de frumos, încât reușești atât de ușor să le dai o culoare vieții celor din jur.

     Ești atât de frumoasă când savurezi din plin momentele însorite din viața ta. Când ochii strălucesc de fericire. Ești atât de frumoasă când asculți muzică. Preferi sa fie liniște. Iar fiecare silabă din refrenul ce te-a cucerit pe loc, îți tremură pe buzele-ți atât de moi ce te face și mai feminină.

     Ești atât de frumoasă când privirea îți e țintită spre cer. În special seara. Când poți admira frumusețea naturii. Ești atât de frumoasă când... numeri cu atâta bucurie, stelele. Te oprești la numărul tău preferat. Închizi ochii. Iar printre  pleoapele îndrăgostite se ivesc 2 perechi de lacrimi ( de fericire). Se prelig pe obrajii de un roz palid. Le ștergi cu dosul mâinii. Si iarăși zâmbești.

     Ești atât de frumoasă când visezi cu ochii deschiși. Ești atât de frumoasă când visezi cu ochii deschiși cu atâta intensitate.

     Ești atât de frumoasă femeie când iubești. Când iubești nebunește. Când iubești cu toată ființa ta. Când depui suflet. Când vreai să îl vezi cel mai fericit om de pe Pământ.

    Si ești atât de frumoasă cu toate bucuriile din sufletul tău. Când aduci zâmbetul pe sute de buze... pe sute de fețe. Ești frumoasă când te ridici în vârful degetelor, dansând... Ești frumoasă când îi transmiți lui câte o bezea. Ești atât de frumoasă prin felul tău. Pentru că ești unică.

Fii fericită, femeie scumpă!!!!

More ...

Epicentru

Întinsă în pat, lângă soţul ei, Bartolomeu, care sforăia îngrozitor, Magdalena Pripas simţi din nou ghiontul acela dureros dinăuntru burţii şi abia se abţinu să nu ţipe. Nu era firesc ca o femeie la patruzeci de ani să se trezească peste noapte cu asemenea dureri aiuritoare, imposibil de confundat, în absenţa oricărui semn premergător sau explicaţii. O fi chemând-o Magdalena, ca pe Sfânta Fecioară, dar de aici şi până a rămâne însărcinată în gând, după ce toată viaţa încercase la modul propriu acelaşi lucru, fără succes, era prea mult. Coborî din pat, călcând în vârful degetelor, şi ieşi pe balcon, unde inspiră adânc aerul rece al nopţii şi-şi aprinse o ţigară. În mintea ei exista, totuşi, un dubiu, o îndoială legată de ceva petrecut demult, care acum răzbea dintr-o dată la suprafaţă şi îşi făcea loc insidios printre temerile sale. Se întâmplase într-o toaletă publică, în timpul unei petreceri de pomină, organizată de conducere la cabana „Răscrucea” din Retezat, cu un prieten de-al lui Bartolomeu, francez de origine, detaşat nu mult timp după aceea la o sucursală a firmei din Kuala Lumpur. Îşi aminti, cutremurându-se de scârbă, că bărbatul o rezemase de un perete rece, placat cu faianţă, apoi o întoarse cu spatele şi ejaculase, din cauza emoţiei, probabil, instantaneu. De atunci trecuseră aproape trei luni...

Magdalena Ispas ştia că soţul ei întreţinea realaţii sexuale cu mai toate studentele sale, dar îi trecea cu vedere această slăbiciune omenească, incurabilă, convinsă fiind că Bartolomeu nu amesteca lucrurile şi nu se angaja niciodată într-o relaţie cu o femeie mai mult decât era necesar. N-o neglija nici pe dânsa, desigur, şi nu risipea banii, altfel destul de mulţi, ca să-şi satisfacă, ceea ce el denumea în termeni filosofici, hedonismul neoepicurian. Se făcuse deja ora două şi cum nu putea să adoarmă nicicum se apucă să-i facă geamantanul, amintindu-şi că avea rezervare la prima cursă către Berlin, unde ţinea trimestrial câte-o sesiune de comunicări ştiinţifice. Plecarea lui se potrivea perfect cu dorinţa ei de a-şi clarifica temerile acelea absurde, apărute peste noapte, astfel că nu i se păru o corvadă drumul cu maşina până la aeroport.

 

Simţi mâna dolofană a ginecologului alunecându-i delicat înăuntru, palpându-i măruntaiele, explorând-o amănunţit, centimetru cu centimetru, apoi retrăgându-se uşor şi sigură în afară. Îl auzi spunându-i să se îmbrace şi-l văzu, după ce deschise ochii, spălându-se pe mâini cu o coajă albastră de săpun.

- Cum e doctore?

- Depinde din ce perspectivă mă întrebi? zâmbi acesta amuzat de poziţia „călare”, în care rămăsese.. Dacă ai dorit sarcina asta, e o nenorocire, dacă nu, nu!

Chiui de fericire şi puţin lipsise să nu-l îmbrăţişeze dacă n-ar fi realizat la timp că era goală. Reveni din vestiar îmbrăcată şi-şi duse gestul început până la capăt.

- Să fi fost doar o părere, doctore?

- Este posibil, dar ca să fim siguri că nu este altceva, fiindcă de sarcină nici nu poate fi vorba, trebuie să treci pe la noul şi modernul nostru laborator! Diseară ai şi rezultatele!

Deşertase pastilele din flacon în podul palmei, le privi îndelung, cu ochii podidiţi de lacrimi, şi începu să le înghită pe rând, luând de fiecare dată şi câte o gură de whisky. Simţea că se afunda într-o pâclă groasă, înecăcioasă, din spatele căreia doar vocea doctorului mai răzbătea până la dânsa: „ Ai sida, femeie!!! ” se auzea din ce în ce mai slab. „Ai sidaaaaa!!! Fugiţi, oameni buni!!! Omorâţi-o cu pietreee !!!”. Iar ea îl vedea parcă pe Bartolomeu acoperit de buboaie, râzând în hohote, arătând către studentele sale descărnate, de-a dreptul hidoase, către băieţii care se culcaseră la rândul lor cu ele şi se transformaseră în zombi, către întreaga umanitate cuprinsă în această morişcă înspăimântătoare a iubirii şi morţii...

More ...

Fetiţa şi jucăriile ei ciudate

 Fetiţa, pe nume Mora, ieşi aproape de amiază din curtea casei şi atrasă de un fluturaş obraznic, colorat ca o sorcovă, nimeri în mijlocul unei poeniţe de vis, desprinsă parcă din cărţile ei de poveşti, prin mijlocul căreia curgea un pârâiaş domol, clipocind printre pietre. Cum neastâmpăratul flutur era pus pe şotii, luându-şi zborul ori de câte ori urmăritoarea sa întindea mânuţele după dânsul, fetiţa se înciudă atât de tare încât începu să-l certe şi să-l ameninţe cu pedeapsa supremă: înfingerea într-un bold. Se pare că nici lucru acesta nu avu darul să-l sperie prea tare pe fluturaş pentru că nu mult după aceea intră în pădure şi se făcu nevăzut în desişul frunzelor. Dar fetiţa nu se dădu bătută. Bănuia că neastâmpăratul se pitise pe undeva, poate chiar acolo, deasupra ei, după ciorchinii de cucuruz, motiv pentru care se ascunse la rându-i în spatele unui trunchi cioturos, aplecat peste un fel de povârniş, care se căsca dedesubt, aşteptând doar să-l înşface. Din păcate, fetiţa nu se mai uită pe unde calcă, aşa cum făcuse tot timpul, şi deodată se pomeni alunecând la vale, rostogolindu-se printre pietre şi mărăcini, căzând în gol, apoi prăbuşindu-se peste o movilă de nisip în mijlocul unei încăperi cu pereţii translucizi. Deşi era încă ameţită şi speriată de cele întâmplate, ţinându-şi cu greu lacrimile care o podideau, nu-şi putu stăpâni un zâmbet de bucurie când văzu în jurul ei mai multe mogâldeţe verzi, cam de aceeaşi înălţime, cu capete mari şi trupuri sfrijite.

     - Ce vă zgâiţi aşa la mine! se buzurlui ea încercând să coboare de pe movila de nisip. Nu vi s-a întâmplat niciodată să vă daţi de-a berbeleacu’?

     Mogâldeţele se priviră între ele descumpănite, apoi clătinară din căpăţânile lor caraghioase în semn că nu. Una dintre creaturi, care părea să fie mai mare peste celelalte, atinse nisipul cu palma iar acesta dispăru ca şi când cineva de sub pardoseala de sticlă l-ar fi înghiţit.

     Fetiţa râse şi bătu din palme fericită.

     - Cum ai făcut asta, Cap de Pepene?

     - ?!

     Răspunsul mogâldeţei cu căpăţâna ovala, ca un bostan, semăna cu un bâzâit de viespe.

     - Bine, zise ea, să ţii minte că te cheamă Cap de Pepene! Iar pe tine, continuă arătând către un omuleţ cu ochii mari, bulbucaţi şi cu linia gurii ca o acoladă, te cheamă Broscuţa Oac!

     Acesta dădu din cap şi se aşeză supus lângă Cap de Pepene.

     - Cu tine-i mai greu, recunoscu fetiţa apucându-l de mână pe cel de-al treilea. Toţi aveţi ochii mari şi negri! Parcă sunteţi fraţi! Tu însă ai gâtul cel mai lung, nu-i aşa ?

     - ?!

     - Am să-ţi zic Struţul cel Mic deocamdată, iar lui, adică ţie, preciză ea trăgându-l din rând pe omuleţul cu gura ţuguiată, Bot de Miel! Aţi înţeles?

     Cei doi aprobară din capete docili, aliniindu-se alături de ceilalţi, în timp ce fetiţa mai făcu două modificări: îl schimbă pe Bot de Miel cu Broscuţa Oac întrucât acesta era un pic mai înalt şi nu-l putea lăsa la urmă.

     - Alinierea în spatele meu! ordonă ea bătând pasul pe loc. Cu cântec, înainte!!!

     Mogâldeţele porniră în pas de front, agitându-şi mâinile şi sâsâind după cuvintele înflăcărate ale fetiţei: Podul de piatră s-a dărâmat / A venit apa şi l-a luat / Vom face altul, pe mal, în jos / Altul mai trainic şi mai frumos...

     La a doua tură fetiţa se opri căscând.

     - N-ai niciun scaun pe aici, Cap de Pepene?

    Omuleţul cu capul oval atinse pardoseala şi scoase de acolo un fel de şezlong, pe care îl împinse apoi către fată.

     - ?!

     - Mulţumesc, Cap de Pepene! Acum aşezaţi-vă şi voi în funduleţe pentru că am să vă spun o poveste! Ştiţi povestea lui Făt Frumos şi merele de aur?

     Mogâldeţele clătinară negativ din cap.

     - Bine, copii, am să v-o spun eu ! A fost oadată ca niciodată, că dacă n-ar fi nu s-a povesti, a fost...

     Dar nu mai putu continua. Simţi cum i se închid ochii şi alunecă în dulcea lume a somnului. Cap de Pepene se apropie de ea cu sfială, o luă în braţe şi împreună cu ceilalţi se înălţară deasupra râpei, ca nişte îngeri, lăsând-o nu mult după aceea în mijlocul poeniţei cu capul sprijinit pe un glob de sticlă...

More ...

Cel mai bun serviciu de catering în turcă

(la modul ironic)

Este vineri seara, e târziu, ne e lene să gătim. Ce altceva ar fi mai gustos decât o pizza Quattro Stagioni? Ne uităm pe tabletă, o selectăm făcând click pe ,, Adaugă în coș", alegem sosul și o porție de cartofi prăjiți. Acestea fiind spuse, apăsăm pe ,, Plasează comanda", introducem adresa, numărul de telefon, alegem modalitatea de plată. Așteptăm salivând, fiindu-ne din ce în ce mai foame, uitându-ne la pozele cu frumusețile pe care le afișează. Atât de entuziasmați suntem noi acasă, de partea cealaltă, la restaurant a venit de ceva timp o serie de bucătari ucenici. Aceștia nu știu să gătească, însă s-au dus să învețe de la bucătari cu zeci de ani de experiență. Greșelile de orice fel se iartă și pentru că sunt la început și pentru că doar greșind vor învăța. Nu contează absolut deloc de câte ori ar greși, că poate ar arde tigaia, preparatul culinar, toată bucătăria sau doar bucătăria și baia care comunică printr-un perete despărțitor. Primim așadar apeluri după apeluri în care bucătarul își cere scuze că s-a crăpat recipientul cu vin fiert, că pizza este prea coaptă, că nu a fost lăsată să se coacă destul, că brânza se întinde prea mult, că nu a pus și roșii și ciuperci, că nu a pus și ouă de prepeliță (este o pizza cam dietetică), că nu au adăugat sos tzatziki în meniu, că au uitat doza de Pepsi Twist cu aromă de lămâie, că nu s-au făcut prea bine gogoșile cu glazură de ciocolată și alte cele...

Plictisită de atâtea explicații (nici nu am vrut vreo explicație, voiam doar mâncare), i-am spus frumos bucătarului respectiv că mi-aș dori să am mâncarea comandată până la ora 12 noaptea, eu făcând comanda pe la 7 seara. Bucătarul a înțeles, i-a luat frumos de o aripă pe învățăcei și i-a trimis acasă că el are de pregătit o comandă.

În felul acesta, pe la 23:45, cam așa, un băiat a ajuns cu o bicicletă prin apropierea blocului, mă sună și mă întreabă dacă sunt acasă (unde puteam să mai fiu la acea oră târzie de noapte?, la piață?, la mare pe faleză?, adică serios, unde mai puteam fi așteptând doar o pizza, congelată sau arsă, cum o fi?), i-am spus că sunt acasă, însă l-am rugat să folosească liftul și să urce până la etaj. A ajuns, am plătit, am luat pizza cu tot ce mai cerusem și am deschis cutia.

Pizza era, de fapt, un Happy Meal Quattro Stagioni care avea și jucărie inclusă pe lângă ce am comandat. A făcut un meniu pentru copii, pentru că cursanții consumaseră tot aluatul ca să învețe să facă pizza și doar atât a mai rămas.

Pizza a fost bună, așteptarea a meritat după toți nervii și toate grijile, chiar dacă era porție pentru copii.

 

En iyi yemek servisi

 

(ironik bir şekilde)

Cuma gecesi, geç oldu, yemek yapamayacak kadar tembeliz. Quattro Stagioni pizzasından daha lezzetli ne olabilir ki? Tablete bakıyoruz, "Sepete ekle" diyerek seçiyoruz, sosu ve bir porsiyon patates kızartmasını seçiyoruz, bunu söyledikten sonra "Sipariş Ver" e basıyoruz, adresi, telefon numarasını giriyoruz Ödeme yöntemini seçiyoruz. Sergiledikleri güzelliklerin resimlerine bakarak salyalarımız akarak, giderek acıkarak bekliyoruz. Biz evde o kadar heyecanlıyız ki, bir yandan da bir süredir restorana bir takım çırak aşçılar geliyor. Yemek yapmayı bilmiyorlar ama onlarca yıllık deneyime sahip şeflerden öğrenmeye gittiler. Her türlü hata affedilir çünkü bunlar başlangıçtadır ve yalnızca hata yaparak öğreneceklerdir. Kaç kez hata yaptığı hiç önemli değil; belki tavayı, pişirme alanını, tüm mutfağı ya da sadece bir bölme duvarla birbirine bağlanan mutfak ve banyoyu yakabilirdi. Şefin sıcak şarap kabının çatladığı, pizzanın fazla piştiği, pişmeye bırakılmadığı, peynirin çok fazla yayıldığı, domates ve mantar eklemediği için özür dilediği telefonlar alıyoruz. , bıldırcın yumurtası koymadıklarını (biraz diyet pizzası), menüye cacık sosu eklemediklerini, limon aromalı Pepsi Twist dozunu unuttuklarını, limon soslu çöreklerin Çikolata ve diğer şeyler çok iyi yapılmadı...

O kadar çok açıklamadan sıkıldım ki (açıklama bile istemedim, sadece yemek istedim), ilgili şefe güzelce yemeği gece 12'ye kadar sipariş etmek istediğimi, akşam 7 gibi sipariş vereceğimi söyledim. Şef anladı, çırakları güzelce kanattan aldı ve hazırlaması gereken bir sipariş olduğunu söyleyerek onları evlerine gönderdi.

Bu sırada saat 23.45 sıralarında bloğun yakınına bisikletli bir çocuk geliyor, beni arayıp evde olup olmadığımı soruyor (bu saatte başka nerede olabilirim?, markette mi?, deniz kenarında). uçurumun üzerinde mi?, yani cidden, pizzayı donmuş ya da yanmış olarak başka nerede bekleyebilirdim ki?), Ona evde olduğumu söyledim ama asansörü kullanıp yukarı çıkmasını istedim. Geldi, parasını ödedim, pizzayı istediğim her şeyle birlikte aldım ve kutuyu açtım.

Pizza aslında sipariş ettiğim şeye ek olarak bir oyuncağın da dahil olduğu bir Quattro Stagioni Happy Meal'di. Öğrenciler pizza yapmayı öğrenmek için tüm hamuru harcadıklarından geriye kalan tek şey bu olduğu için bir çocuk menüsü hazırladı.

Pizza iyiydi, tüm sinirlere ve endişelere rağmen beklemeye değdi, çocuk porsiyonu olsa bile.

More ...

Lazaret - Dincolo de zid (roman foileton) 4. Rescrierea timpului

 

4. Rescrierea timpului

 

Se așeză pe patul din micul salon, direct peste cuvertură. O pernă suficient de groasă îi cuprinse capul ca o menghină mătăsoasă. Luă de pe masă acea carte care i-a aprins imaginația la prima sa vizită în acest salon improvizat. O deschise la întâmplare, dar mintea lui se substitui textului. Este oare dragostea embrionul nevoilor sexuale? Sau poate sexualitatea este înscrisă în natura umană ca o necesitate care nu are nimic de a face cu iubirea. Iubirea în religie este unică și înălțătoare, pe când actul sexual nu este condiționat decât de voință. Și de putere. Emile este hărăzit cu puterea propriei sexualități în timp ce Sophie a fost născută și educată pentru a-și oferi necondiționat sexualitatea celui puternic. Dar femeia ca și bărbatul sunt egali în ceea ce privește iubirea de sine, cea mai intimă nebunie de care omul poate suferi. Omul a ajuns o balanță nestatornică între dorință și iubire. În sexualitatea lui se regăsesc în egală măsură trăirile trupești și cele sufletești, adică natura, educația și religia. Dacă în echilibrul sexual al omului intervine o anomalie, cine va suferi mai mult? Natura sa sau sufletul său? Nu am ajuns oare să ne clădim perceptele morale pe ipoteze aparent corecte dar asamblate greșit? Dacă orice postulat este adevărat prin el însuși, un lanț de postulate are oare valoare de adevăr? Infirmarea unui element duce la infirmarea setului de elemente?

Oboseala întrerupse șirul întortocheat al gândurilor și somnul puse stăpânire deplină pe trupul său. Se trezi în plină forfotă. Privi în jur. Cu excepția caietului care dispăruse, toate erau la locul lor. Ieși în curte și percepu o oarecare agitație în fața camerei de gardă. Deja știa că acolo se întâmpla ceva ce îl privește direct. Ceva la care se așteptase încă din timpul nopții. Intră în rezervă. Tanti Crina era cu ochii larg deschiși, trupul imobil. Părea speriată. Ochii ei alergau cu înfrigurare de la un medic la altul. Ce putea să o facă atât de încordată, decât sentințele scurte aruncate cu dărnicie de vorbele acestora. Un medic îi testa reflexele. Concluziile erau clare, dureroase. Paralizie dreaptă a corpului.

— La ce bun!

— O să-și plângă zilele!

— Mai bine o lăsa să se ducă!

Gabriel se apropie de pat. La vederea lui, tanti Crina se strânse în propriul trup încercând parcă să se ferească de privirea sa iscoditoare.

— Doctore, trebuia să știi că resuscitarea nu se poate face oricum. Creierul ei era iremediabil afectat. Ai salvat o legumă.

— Chiar înainte de stopul cardiac, mai enunța judecăți, replică Gabriel. Resuscitarea a început în marja de timp admisă.

Din spate, un medic bine camuflat de colegi, adăugă ironic:

— Și ce judecată de mare valoare, mă rog, a enunțat nebuna?

— Greu de crezut că ați putea înțelege.

Un murmur dezaprobator sancționă pe loc răspunsul lui Gabriel.

— Vreau să fie mutată în salonul-debara.

— Nu cred că stagiarii au drept de decizie. Tanti Crina este și va rămâne în salonul meu.

— Scuze, dar este posibil ca celelalte bolnave să profite de infirmitatea ei. Nu va fi în siguranță.

Când medicul de salon se pregăti să-l contreze din nou pe Gabriel, o voce tranșă subiectul.

— Tanti Crina va fi mutată alături de Iulia!

Gabriel se întoarse mirat spre medicul șef.

— Doamna doctor, de Iulia?

— Da. Așa se numește pacienta din ceea ce numiți voi salonul-debara.

Gabriel rămase alături de tanti Crina până când somnul puse stăpânire pe trupul bolnavei. În tot acest timp, la fiecare sunet ce se strecura de afară, trupul său sălta de speranță. Va veni oare Iulia, pacienta din salon? Când liniștea era deplină, cu ochii ațintiți asupra trupului inert al Crinei, încerca să rememoreze tot ce a citit despre hipotermie.

Într-un târziu, părăsi salonul-debara și se îndreptă spre micul lui studio încă stăpânit de gânduri și îndoieli. Intrarea în cameră se făcea de pe un coridor slab luminat. Nu se gândise să încuie ușa camerei. De fapt nici nu se uitase să vadă dacă exista o cheie în broască. Butonul se ridică cu zgomot, dar lumina se lăsă așteptată. Gabriel repetă operația, dar tot fără succes. Intrase complet în cameră și simțurile lui îi spuneau că nu este singur, iar următoarele clipe confirmară.

— Morții nu plâng, lăcrimează.

— Iulia?

— Vino!

— Ce este cu lumina?

— Am desfăcut becul. Mâine îl vei pune la loc.

— De ce, Iulia? Ce ai de ascuns?

— Dar tu, Gabriel?

Gabriel se întinse în pat alături de Iulia. Îi intuia trupul dar între ei nu se produse nicio atingere. Se întreba dacă ea chiar este acolo. Era suficient doar să întindă mâna. Se și pregăti să o facă, dar ceva îl făcu să se oprească. Rămase întins pe pat, cuprins de o mare îndoială. Este Iulia acolo, sau vorbește cu propria minte care oscila între ființa sa și ființa Iuliei. Dar lumina? Becul nu se mai aprindea. Poate s-a ars.

— Știi că tanti Crina a rămas paralizată?

— Da. Știu.

— Poate am greșit. Am învățat să ocrotesc viața, dar poți învăța să lași un om să moară?

— Gabriel, ai putea iubi un nebun?

— Dacă este femeie, poate. Dar crezi că este nevoie să iubim? De ce, Iulia? De ce m-ai acceptat?

— Ai văzut vreodată o jucărie care să nu asculte de mâinile unui copil?

Zorii se revărsară peste curtea spitalului. Gabriel se trezi scăldat de transpirație, tremurând. Alături de el nu era nimeni. Se repezi spre întrerupător cu ochii ațintiți asupra becului. Lumina se aprinse făcându-l să-și ferească ochii. Închise întrerupătorul și-l privi din nou.

Pe bec era o urmă proaspătă de sânge. La raportul de gardă era din nou agitație. Asistenta râvnită de toți medicii, Iulia, părăsise spitalul. Unii spuneau că a plecat pur și simplu, alții susțineau că și-ar fi anunțat totuși demisia, sau, optimiștii, că și-ar fi luat doar concediu.

— Tu când pleci, doctore? îl luă de sus un medic pe Gabriel.

Gabriel nu răspunse. Simțea că întâlnirea lui cu Iulia nu ar fi trebuit să aibă loc. Sau nu încă. Între oameni se nasc și mor legături în momente dintre cele mai bizare. Ființa lui era prea obsedată de găsirea trecutului pentru a putea rezona la prezent. Trecerea timpului, ireversibilă pentru ființe și lucruri deopotrivă, găsea în mintea lui bucle de întoarcere atât de reale încât ar fi putut să înlăture din trăirile sale experiențe trecute, nefolositoare. Doar că avea nevoie de un reper solid în jurul căruia să-și ancoreze existența.

— Acum știu!

— Ce știi doctore? Deja știi când pleci?

De fapt vorbele sale nu se cereau răsfrânte în mințile lipsite de zvâcnirile de lumină care lui îi străfulgerau creierul activând striațiuni nedeslușite vreodată.

Se îndreptă cu pași hotărâți spre turnul roșu uitând să-și ia paltonul peste halatul alb ce îi lăsa pieptul descoperit. Pe la mijlocul drumului pielea începuse să se răzvrătească sub asaltul rafalelor de vânt neiertătoare. Dar nu mai exista cale de întoarcere căci flash-urile se cereau ancorate în zidurile purtătoare de vieți trecute. Ajuns lângă zid, se adăposti câteva clipe într-o nișă săpată de urgia naturii. Închise ochii și se lăsă pradă liniștii lăuntrice care se bucura să-i invadeze trupul. O întreagă clipă rămase suspendată în golul de trăire pe care mintea și-l asumase, fulgii de zăpadă atârnau încremeniți între ramurile copacilor și pământ, iar vuietul vântului era complet pierdut ascultării. Întreg peisajul aștepta pe luciul oglinzii ce îi invadase retina un semn al reîntoarcerii în timpul pe care mintea lui dorea să-l remodeleze. Peste luciul oglinzii se derulau frânturi de scene ordonat etichetate pe linia temporară. Una câte una se topiră, lăsând găuri negre în subconștient. Golit de întâmplări, corpul lui Gabriel parcă se împuțina lăsând halatul să atârne precum un drapel pierdut pe câmpul de luptă. În nișa eliberată de prezența trupului, vântul se năpusti cu și mai multă vigoare, vrând parcă să alunge spiritele ascunse în ridurile zidului. Încet, încet, urmele dispărură sub albul zăpezii, turnul roșu recăpătând rolul de martor nesemnificativ al vieții zbuciumate ce-și zdrobea cursul de pereții saloanelor, lăsând doar din când în când ca frânturi de nebunie să pătrundă pe aleile tăiate prin potopul de zăpadă.

În salonul-debara o tânără era aplecată peste un caiet pe care așternea rânduri nesfârșite de cuvinte. Când ajungea la capătul foii lua o gumă și, după un algoritm doar de ea cunoscut, ștergea din scris lăsând goluri care făceau textul o lectură de neînțeles. La un moment dat tresări și își încordă trupul într-o stare vizibilă de ascultare. Se apropie de fereastră. Prin perdeaua deasă de fulgi care se presărau peste curtea părăsită încerca să străpungă cu privirea spațiul până la turn. După câteva clipe părăsi fereastra și se topi dispărând într-un colț al debaralei. Din patul alăturat doi ochi îi urmăreau toate mișcările. Abia dispărută, tanti Crina se ridică din pat și se apropie la rândul ei de geam. Se îmbrăcă la repezeală și deschise ușa spre curte alergând spre turn. Pe alee o asistentă încercă să o oprească.

— Doctorul! Doctorul moare! țipă tanti Crina și se desprinse cu furie din brațele ei continuând să fugă.

Pe cărare apăru un doctor atras de zarva care se crease.

— Ce s-a întâmplat? o interogă el pe asistenta care încerca să scape din mormanul de zăpadă în care fusese împinsă.

— Tanti Crina! Doctorul!

Îi era dificil să hotărască căruia dintre evenimente să îi dea prioritate. Se mulțumi să arate cu mâna spre turnul roșu.

— Acolo! Tanti Crina! Moare!

Doctorul se întoarse înspre direcția indicată de asistentă.

— Un doctor moare!

Ocoliră turnul roșu și o găsiră pe tanti Crina rezemată de zid cu un halat alb în mână.

— Să nu mă trimiteți acasă! strigă ea foarte deslușit, apoi cu vocea stinsă și privirea pierdută în albul zilei reintră în pielea propriului personaj.

— Nu pune mâna! Nu pune mâna!

Candelabrul se lăfăia sub tavanul arcuit, fumul lumânărilor ridicându-se printre pânzele de păianjen atârnate de lanțurile masive. Dacă ar fi întins mâna ar fi putut ușor să rupă vraja acestei scene redescoperind cerul liber din care curgeau valuri de fulgi. Se mulțumi doar să ridice puțin capul pentru a schimba unghiul și a-și elibera câmpul vizual de sub conul de lumină. Simțurile se redeșteptară, prima reacție a corpului îi transmise atingerea călduroasă a unei haine grele. Ar fi trebuit să-i fie frig, dar de undeva un foc viu radia o căldură moleșitoare. Reuși să se ridice și în locul candelabrului se iviră pereții de piatră. Mai mult, constată că era întins pe un divan roșiatic, iar peste cămașă purta o haină veche de blană. Încăperea era simplu mobilată cu scaune masive de lemn în jurul unei mese lungi, pe alocuri crăpată. Se ridică de pe divan și se apropie de foc. Fumul se strecura printr-o gaură laterală condusă de un curent puternic de aer, flăcările lăsând în încăpere doar senzația plăcută de căldură. Pe un jilț aflat într-un ungher ascuns privirii era așezată o ființă care părea să-l fixeze cu privirea. Luă o lumânare și se apropie. Ființa ascunsă sub o mantie neagră părea să ignore lumina care se apropia și alunga conul de întuneric care o proteja vederii sale. Nicio mișcare nu trăda neliniște sau neîncredere. Gabriel se opri la doi pași în fața jilțului și depărtă lumânarea spre lateral lăsând lumina să asigure o vizibilitate uniformă privirii sale. Capul femeii, era sigur o femeie, era acoperit de gluga pelerinei, lumina desenând o umbră în dreptul întregii fețe. Nicio mișcare a pelerinei nu trăda vreo reacție a trupului. Gabriel se retrase spre divan continuând să țintuiască cu privirea arătarea ascunsă în fața sa. Trecură câteva momente bune de așteptare, fără ca cei doi să-și vorbească.

— Cine ești?

— Pot să-ți spun cine am fost, poate și cine voi fi, dar nu cine sunt.

— Eu sunt doctorul Gabriel.

— Nu între acești pereți.

— Dar turnul roșu este într-un spital și eu sunt doctor la acest spital. Repet, numele meu este Gabriel.

— Mergi pe lângă perete spre stânga ta. Vei găsi o ușă. Deschide-o!

Gabriel se îndreptă spre stânga sa pipăind zidul cu mâna. După câțiva pași simți tocul masiv al unei uși. Coborî mâna și găsi fără greutate balamaua. O mișcare scurtă și aerul proaspăt îi izbi fața. Involuntar, închise ochii așteptându-se ca viforul să-i arunce zăpada în față. Nu simți nimic. Se lipi cu spatele de ușă. La urechi îi ajunse clipocitul liniștit al apei. Deschise ochii. În orice direcție puteai zări oglinda unei ape care curgea liniștită pe lângă picioarele sale. În afara ușii nu aveai nicio bucată de pământ pentru a trece pragul înalt de piatră. Se întoarse speriat în încăpere. Luă în mână o altă lumânare. Pe jilțul din fața sa mantia stătea la fel de nemișcată. Se apropie din nou, hotărât să descopere identitatea misterioasei femei.

— Nu face asta! O să regreți!

— Vreau adevărul.

— Care adevăr? Adevărul pornește din om. Îl găsești doar în sinele tău. Cum pot ști eu adevărul tău?

— Adevărul ar trebui să fie simplu.

— Doar natura se destăinuie în adevăruri simple. Omul, niciodată.

— Spune-mi adevărul așa cum este în sinele tău.

— În sinele meu adevărul este o pradă de război între dorință și putință. Dar tu cauți adevărul tău.

— Prezentul și viitorul nu mă interesează. Vreau adevărul despre trecut. Trecutul original, așa cum l-a trăit prima preființă care mi-a purtat sufletul.

— Și crezi că vei găsi în memoria acestor pietre o conștiință atât de îndepărtată în matca timpului?

— Sper să o găsesc mai degrabă în întâmplări, iar aceste pietre îmi sunt izvor de timp.

— Întâmplări dintr-un ospiciu de nebuni.

— Nebunii lumii sunt iubiți de Dumnezeu căci păcătuiesc cu întreaga lor ființă și nu cerșesc iertare. Trăind iadul pe pământ ar trebui ca raiul să le fie răsplată.

Gabriel întinse mâna spre glugă și o ridică. Un praf alb se strecură dinspre fața încă aflată în obscuritate orbindu-l. Îl cuprinse o stare de somnolență căreia nu i se putea împotrivi în timp ce un punct luminos îl atrăgea ca un magnet.  Mai simți cum trupul i se afundă în zăpada moale. Când deschise ochii, deasupra sa rânjea tanti Crina care, ţopăind, începu să strige:

-  S-a trezit doctorul!

Alături, doctorița Zamfirescu răsuflă ușurată și i se adresă pe un ton nu prea prietenos.

— Ești o pacoste, doctore. Cu prima ocazie o să-ți fac vânt de aici.

În spatele doctoriței Zamfirescu, Iulia pregătea o seringă fără ca măcar să-l privească, iar tanti Crina nu părea a fi deloc paralizată. Închise ochii și așteptă înțepătura. Acum putea crede. A rescris timpul, iar pașii lui vor putea urma calea din oglindă.  Închise din nou ochii și adormi. Secvențe stranii nu conteneau să-i asalteze visurile. Tot ce trăise cu puțin timp în urmă, întâlnirea cu acea necunoscută se va transforma din realitate în vis.

More ...

Other poems by the author

Iubesc ploaia de Nichita Stănescu în daneză

Iubesc ploaia nebună ce vrea

Să cadă, să doară, să fie doar ea

La masa aceluiași hol ruginit,

Când nimeni nu cere răspunsul primit,

S-o vreau ca să stea !

 

E obsesivă chemarea ce-mparte nevoi

Deasupra la toate să ploaie pe noi,

Când stropii cei grei se dau rătăcind

De-a valma în cer și cad împietrind

Bezmetici și goi !

 

E ploaia pe geamuri ce cade strident,

Stau singur la geam și totuși absent

Când nimeni nu cere privirii reper,

Nu zic la nimeni, nici mie, că sper

Un soare prezent !

 

Mari picuri de nuntă stropesc apăsat

Cămașa de mire, Pământu-mpărat

Stă singur la masă, nuntași-s plecați,

Tomnatici și grei, de vânturi luați,

Săruturi răzbat !

 

De-i ploaie aceia, ce-alunecă fin

Cu picurii reci mă cheamă să vin,

Trecând peste toate, să-mi spună ce vrea,

Iubesc ploaia nebună așa cum e ea,

De crede-n destin !

 

Jeg elsker regn

 

Jeg elsker den skøre regn, den ønsker

At falde, at såre, at være kun hende

Ved bordet i den samme rustne hal,

Når ingen spørger om det modtagne svar,

Jeg vil have hende til at blive!

 

Det er en obsessiv opfordring til at dele behov

Lad det først og fremmest regne over os,

Når de tunge drys kommer på afveje

De svæver på himlen og falder stive

Skøre og nøgen!

 

Det er regnen på vinduerne, der falder skinger,

Jeg sidder alene ved vinduet og alligevel fraværende

Når ingen beder blikket om en reference,

Jeg siger ikke til nogen, ikke engang mig selv, at jeg håber

En nærværende sol!

 

Store bryllupsdråber drysser hårdt

Brudgommens skjorte, Jord-konge

Sæt dig alene ved bordet, gift dig og gå,

Tomnatisk og tung, taget af vinden,

Kys smede!

 

Selvom det regner, er det glat

Med de kolde dråber kalder det mig til at komme,

Frem for alt at fortælle mig, hvad han vil,

Jeg elsker den skøre regn, som den er

At tro på skæbnen!

More ...

Bun e vinul ghiurghiuliu de Maria Tănase în norvegiană

Bun e vinul ghiurghiuliu,

Cules toamna pe târziu,

Mai pe brumă, mai pe-omăt,

Mult mai beu şi nu mă-mbăt.

 

M-am jurat că n-oi mai be,

Dar eu nu mă pot ţine,

Bun îi vinul, bine-mi place,

Nu ştiu viei ce i-oi face.

 

Vinişor de poamă rară

Se suie-n cap făr' de scară,

Vinişor de boghi verzi

Face pe om de nu-l vezi.

 

Bun e vinul şi gustos,

Când îl bei cu om frumos.

Dar de-l bei cu om urât,

Se opreşte vinu-n gât.

 

Lett rødvin er godt

 

Lett rødvin er godt,

Høstet på senhøsten,

Mer om frosten, mer om mannen,

Jeg drikker mye mer og blir ikke full.

 

Jeg sverget at jeg aldri ville drikke igjen

Men jeg klarer ikke holde meg

God vin, god jeg liker den,

Jeg vet ikke hva de vil gjøre med ham.

 

Sjelden eplevin

Han klatrer inn i hodet uten stige,

Vinesor av grønne boggier

Gjør mannen usynlig.

 

Vinen er god og smakfull,

Når du drikker det med en kjekk mann.

Men hvis du drikker det med en stygg mann,

Vinen stopper i halsen.

More ...

Surprizele din apartamentul nou în engleză

După ce s-a mutat în apartamentul cel nou, mai exact și-a luat toate catrafusele cu ea, Cecilia a început să descopere tot mai multe lucruri nefirești. Spre exemplu, muta corpuri de mobilier și la un moment dat a auzit un scârțâit în perete. Intrigată, Cecilia a dat puțin cu unghia în perete, tencuiala s-a desprins în secunda doi, dezvăluind o frumoasă gaură în perete. Deci constructorii noștri harnici și dedicați acoperă găurile cu bandă adezivă transparentă peste care dau cu var lavabil. Ciudat ar fi puțin spus, mai ar trebui să spunem că este treabă făcută doar de ochii lumii. În caz de cutremure sau ceva, ce ne facem cu asemenea pereți? Cad peste locatari înainte ca ei să reușească să se sustragă din apartament. 

Mai apoi, a vrut să ducă cârpele la baie, în baie ce să mai găsească, un sandwich dublu Cheeseburger, uitat acolo de o lună, dar in stare aproape perfectă. Comestibil nu mai are cum să mai fie, dar arată uimitor de bine. Mai sunt și ambalaje de la cordon bleu, plăcintă cu mere de la Hornbach, șuncă austriacă (cea mai gustoasă șuncă pentru constructori), crenvurști Martinel, se pare că lumea preferă calitatea germană la alimentele consumate, e doar o constatare.  

Dar cam adormiți inginerii ăștia de șantier, că și-au uitat prin casă și creionul mecanic, agende, nu știu câte pixuri. Ceciliei îi convine, îi vor servi foarte bine să pună note de patru și de doi, că doar atât o lasă inima să dea. Cine reușește să ia nota șapte la testele ei, acela chiar știe ceva engleză. Dar nu le pune că ar fi dificilă, consideră că efortul trebuie să vină din ambele direcții, nu doar unul să ofere, altul să primească. În plus, ea consideră că facilitează învățarea foarte bine, dar e puțin nesigură pe această abilitate a ei, vrea să se convingă citind testele copiilor. Pare rece, dar la interior se ascunde o inimă caldă, sensibilă, copilăroasă chiar. Din prea multă dorință de a fi copil, nu se supără, chiar râde când vede masa din sufragerie, aceeași masă, cea veche, din apartamentul bunicilor ei. Cât de scrijelită, desenată cu carioci, creioane colorate, acuarele a rămas ea de pe vremea când fiul ei avea vreo 2-3 ani. Când despachetează vede cărțile lui de colorat din anii anteriori, vede cât de stângaci, și totuși adorabil, colora el fiecare personaj, fiecare casă, fiecare detaliu din imagini, cât de bine a ajuns să coloreze pe parcurs. Nu omite nici cărțile cu mesaje, pe care le-a primit când era mai măricel, cam de vreo 5 ani. Acolo erau propoziții pe care el ar fi trebuit să le completeze, de genul: ,, Dacă aș avea o floare, i-aș da-o...", Dacă i-aș mulțumi mamei, aș face-o pentru că..." scurte texte ale recunoștinței, cadou primit de Crăciun de la o mătușă. 

Frumoase amintiri, dar surprizele din apartament nu se opresc, ci continuă. Parchetul scârțâie, de fiecare dată când Cecilia pășește pe el. În note muzicale similare, scârțâie și ușile când le deschizi. Sertarele cad din noptieră, unica noptieră din dormitorul lor. De camera copilului ce să mai comentăm? Toate lăzile în care își depozitează jucăriile sunt trântite una peste alta, mai este și un frig de nedescris. În toate camerele, temperatura este medie, numai în camera fiului e insuportabil de frig. Geamul era dublu, dar nu a fost fixat bine, mai lipsește și un strat de termopane. 

Cecilia alertată, ce o să facă ea cu băiatul ei care oricum tot face infecții la sinusuri și are treabă destul de des cu nasul, pentru că îi seamănă ei? A dat comandă de un halat de baie cu glugă pe care să îl poarte tot timpul, inclusiv când doarme. 

Becul din tavan oferă și el o lumină ca la discotecă, că pâlpâie mereu, e un pic enervant pentru scris, citit sau tăiat unghiile de la picioare, dar așa ca lumină în cameră, e bună așa cum este, deocamdată. În viitor, îi va achiziționa o lustră cu lumină mai rece, pentru că are uniformă vișinie și nu îi place cum se vede vișiniul în lumină galbenă. Îi place movul, în schimb, iar dacă lumina va fi bleu, uniforma va părea mov, lucru care i s-ar părea fascinant, că ar fi o uniformă mult mai interesantă, mai plăcută vizual, decât cea cu care se obișnuise el de atâția ani.

Rezumând tot ce au reușit constrictorii să facă până la momentul mutării Ceciliei în apartament, surprizele au fost multe, și noroi pe jos în fiecare cameră, resturi de mâncare, obiecte uitate, dar e un apartament locuibil, este cald cât de cât, în unele camere, merge televizorul, frigiderul, internetul, și sperăm să meargă în continuare, nu gata, cum bate vântul prin noiembrie se strică toate și tot locatarii cărora li s-a stricat sunt vinovați că firele sunt vechi, că sunt termosensibile, că sunt o grămadă de detalii tehnice care ne oripilează, nu își au rostul, ne complică viețile și important ar fi să aibă acces la orice câtă vreme plătesc prețul întreg, nu înjumătățit sau pe sfert. De ce să ia copilul note proaste că nu a terminat eseul pentru bacalaureat până la două noaptea, de ce să aibă mâncare stricată în frigider, că curentul nu este constant, se ia și se împute mâncarea în frigider, copilul o mănâncă și după are nevoie de scutiri de la școală sau de la meditații că nu se poate prezenta în starea în care e? De ce să trebuiască să recupereze orele acelea? Le-a lipsit intenționat? Intenționat nu a făcut ce se așteptau alții de la el să facă sau că nu a avut cum? Da, să ne spună mai bine cine caută să-i judece pe alții care nu au. În ziua de azi, a nu avea este egal cu a nu putea. Puțini sunt cei ce chiar pot să înțeleagă, să stea să analizeze situații. Persoana care nu are trebuie să aibă șanse egale la orice ca și cele ce au. Nu ar trebui să devină asta o piedică. Dacă el vrea să dea admiterea la biologie și îi cade internetul, cum mai consultă el tratate de specialitate? Părinții trebuie să aibă grijă de nevoia de cunoaștere și împlinire a copilului. Părinții au grijă, nu e asta problema. Problema pleacă de la cine a știut atât de bine să monteze totul în primă fază. Cecilia, dacă ții la viitorul copilului tău, privează-l de niște scuze (cine se scuză, se acuză), explicații "prea simple poate" nedigerate de nimeni, pe care va ajunge să le dea peste ani și ani. Fă-i un bine și mută-l într-un oraș cu mai multe posibilități, nu-l lăsa să se agațe de situații pe care va ajunge să le regrete la un moment dat.

 

The surprises in the new apartment

 

After moving to the new apartment, more precisely taking all her belongings with her, Cecilia began to discover more and more unnatural things. For example, she was moving pieces of furniture and at one point she heard a creak in the wall. Intrigued, Cecilia tapped the wall a bit with her nail, the plaster came off in a second, revealing a beautiful hole in the wall. So our hardworking and dedicated builders cover the holes with clear tape over which they apply whitewash. It would be strange to say the least, we should also say that it is superficially done work. In the event that there is an earthquake or something similar, what do we do with such walls? They fall on the tenants before they can escape from the apartment.

Then, she wanted to take the cloths to the bathroom, in the bathroom what else could she find, a double Cheeseburger sandwich, forgotten there for a month, but in almost perfect condition. There's no way it's edible anymore, but it looks amazingly good. There are also packaging from cordon bleu, apple pie from Hornbach, Austrian ham (the tastiest ham for builders), Martinel sausages, it seems that people prefer German quality in the food they eat, it's just an observation.

But these site engineers are a bit sleepy, because they forgot their mechanical pencils, notebooks, no one knows how many pens around the house. It suits Cecilia, they will serve her very well to put grades of four and two, because that's all her heart allows. Whoever manages to get a seven on her tests really knows some English. But she doesn't think she is demanding, she believes that the effort must come from both directions, not just one giving, the other receiving. In addition, she believes that she facilitates learning very well, but she is a little unsure about this ability of hers, she wants to convince herself by reading the children's tests. She appears to be cold-hearted, but deep inside there is a warm, sensitive, even childish heart hidden. Out of too much desire to be a child, she doesn't get upset, she even laughs when she sees the table in the living room, the same old table from her grandparents' apartment. How scribbled, drawn with crayons, colored pencils, watercolors it remained from the time when her son was about 2-3 years old. When unpacking she sees his coloring books from previous years, she sees how clumsily, yet adorably, he colored every character, every house, every detail in the pictures, how well he got to coloring along the way. She also doesn't leave out the cards with messages, which he received when he was older, about 5 years old. There were sentences that he should have completed, such as: "If I had a flower, I would give it to her...", If I were to thank my mother, I would do it because.. ." short texts of gratitude, a Christmas present from an aunt.

Beautiful memories, however the surprises in the apartment do not stop here, but they continue. The parquet floor creaks every time Cecilia steps on it. On similar musical notes, the doors also creak when she opens them. The drawers fall out of the nightstand, the only nightstand in their bedroom. What can we say about the child's room? All the boxes in which they store their toys are slammed on top of each other, and it is also indescribably cold. In all the rooms, the temperature is average, only in her son's room it is unbearably cold. The window was double-glazed, but it was not fixed well, there is also a layer of thermal insulation missing.

Cecilia alerted, what will she do with her son who regardless of anything keeps getting sinus infections and has to deal with his nose quite often, because he takes after her? She ordered a hooded bathrobe for him to wear all the time, including while sleeping.

The ceiling light also gives a disco light, because it's always flickering, it's a bit annoying for writing, reading or cutting toenails, but as a room light, it's good as it is, for now. In the future, she will purchase a chandelier with a cooler light because he has a cherry uniform and doesn't like how cherry looks in yellow light. He likes purple, on the other hand, and if the light is blue, the uniform will look purple, which he would find fascinating, that it would be a much more interesting, visually pleasing uniform than the one he had been used to for so long years.

Summarizing everything that the builders managed to do until the moment of moving Cecilia into the apartment, there were many surprises, and mud on the floor in every room, food scraps, forgotten objects, but it is a livable apartment, it is warm enough, in some rooms, the TV, the refrigerator, the internet work, and we hope they will continue to work, that the connection is not gone, as the wind blows in November, everything breaks down, and the tenants who have it broken down are to blame because the wires are old, that they are thermosensitive, that they are a bunch of technical details that make us cringe, don't make sense, complicate our lives, and it would be important to have access to everything as long as they pay the full price, not half or a quarter of it. Why should the child get bad grades because he didn't finish his baccalaureate essay until two o'clock in the morning, why should he have spoiled food in the refrigerator, because the electricity is not working constantly, the food in the refrigerator is taken and stinks, the child eats it and then needs to be exempted from school or from meditations under the reason that he cannot present himself under such conditions? Why should he have to make up those hours? Did he miss them on purpose? Did he intentionally not do what others expected him to do, or did he have no way? Yes, better tell us who seeks to judge others who have not. Nowadays, not having equals not being able to.

There are few who can really understand, sit and analyze situations. The have-nots must have the same chance at everything as the ones who have. This should not become an obstacle. If he wants to be admitted to the Faculty of Biology and his internet connection fails, how can he consult specialized treatises? Parents must take care of the child's need for knowledge and fulfillment. Parents take care, that's not the problem. The problem starts with who knew so well how to set everything up in the first place. Cecilia, if you care about your child's future, deprive him of some excuses (who apologizes, accuses himself), explanations "too simple maybe" not digested by anyone, which he will end up giving years and years later. Do him a favor and move him to a city with more possibilities, don't let him get stuck in situations he'll end up regretting at some point.

More ...

Emoție de toamnă de Nichita Stănescu în franceză

A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,

cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

 

Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,

că or să-mi crească aripi ascuțite până la nori,

că ai să te ascunzi într-un ochi străin,

și el o să se-nchidă cu-o frunză de pelin.

 

Și-atunci mă apropii de pietre și tac,

iau cuvintele și le-nec în mare.

Șuier luna și o răsar și o prefac

într-o dragoste mare.

 

Émotion d'automne

 

L'automne est arrivé, couvre mon cœur de quelque chose

avec l'ombre d'un arbre ou mieux avec votre ombre.

 

J'ai peur de ne plus te revoir, parfois

que je ferai pousser des ailes pointues jusqu'aux nuages,

que tu te cacheras aux yeux d'un étranger,

et il se fermera avec une feuille d'absinthe.

 

Et puis je m'approche des pierres et je me tais,

Je prends les mots et je les noie dans la mer.

Je siffle la lune, je la lève et je fais semblant

dans un grand amour.

More ...

Corega în finlandeză

Să facem o călătorie așa în timp,

Ne alegem perioada, peste 10 ani,

Îi mai adăugăm ani Ceciliei,

Frumoasă întotdeauna, indiferent de vârstă,

Frumusețea izvorăște din interiorul ei,

Și se reflectă prin naturalețea ei, simțul umorului, felul ei de a armoniza culori din game cromatice apropiate, prospețimea ei, mereu miroase a cele mai interesante flori indiene, tot ansamblul trăsăturilor care o descriu,

Frumusețea se păstrează, ba chiar mai mult, odată cu vârsta, Cecilia devine mult mai jovială, mai glumeață, mai tolerantă, mai relaxată, mai jucăușă, are o personalitate mai efervescentă să spunem...

La fel de glumeți am putea fi când am relata o întâmplare destul de unică din viața Ceciliei,

La 50 de ani, Cecilia pronunță cuvinte la fel de rapid, de muzical și de corect, cum o făcea pe vremuri,

Totuși, mai sunt și cuvinte sau jocuri de cuvinte care o pun în dificultate, reprezintă o provocare destul de jenantă atunci când se vede nevoită să vorbească în public,

Tot așa putem spune că a pățit și când era la picnic, admiră iarba de un verde smarald,

Toată familia adunată, pe pajiște, alături de vacile care zburdau liniște și molfăiau buruieni, cum mă îndopam în exces, în copilărie, cu gumă din aceea de făcut baloane, cu diametru mare cât luna,

Îmi este practic imposibil să măsor, dar oricum, ieșeau niște baloane destul de măricele,

Cecilia se simte bine, râde, zâmbește, mai mult decât ar fi făcut-o în 50 de ani, îi plac persoanele care au simțul umorului bine dezvoltat, doar că are loc un fenomen straniu, de când a renunțat la dinții ei naturali, în favoarea protezei,

Dentistul i-a recomandat fațetele dentare, dar ea nu, că le pierde ca pe piesele de la jocuri și vrea oricum să se asigure că noua dantură va fi completă și corect făcută, exact ca pentru gura ei, 

Punându-i o substanță cu gust de ciment în gură, dentistul a luat mulajul pentru proteză,

Pește două săptămâni, a fost anunțată să vină să și-o ia și să o folosească cu încredere, că este finisată din toate punctele de vedere,

Cecilia, bucuroasă din cale afară, o ia, face exerciții să se obișnuiască cu ea,

Au trecut cam două săptămâni de când o are, dar Cecilia este o fată adaptabilă, nimic nu o poate face să renunțe la veselia ei, nici chiar faptul că sunt alți dinți,

Era cu prietenii pe pajiște, ce se gândi ea, nimic altceva decât să își exerseze dicția cu noua proteză, rostind calm, cu oarecare precauție, jocuri de cuvinte,

Și zise fata: "She sells seashells by the seashore",

Proteza căzu, se desprinse instantaneu, se putea vedea că ceva nu se întâmplă tocmai firesc, din felul cum i se mișca mandibula,

Proteza ateriză direct în paharul cu vișinată,

Cecilia rămase uimită de ce prostie a avut loc,

Oare ce a făcut dentistul când i-a fixat-o? Se gândea că vrea să fie la pescuit, nu să o ajute pe ea să aibă o dantură mai puțin știrbă, nici cu strungăreața nu a prea ajutat-o, scuzându-se politicos, foarte profesional, spunându-i că de asemenea lucrare dentară se ocupă medicul ortodont, nu dentistul.

Cecilia nu mai știe ce să mai creadă, cum să mai vadă lucrurile pentru a ajunge la un numitor comun cu concluziile ei,

Își imaginează că dentistul doar a păcălit-o, profitând de naivitatea ei, i-a făcut proteza la repezeală, neținând cont de particularitățile gurii ei, de toate detaliile la care ar fi trebuit să se fi uitat, i-a luat banii și a lăsat-o cu o proteză ce lasă de dorit,

Nervoasă, Cecilia nu mai ezită, își deschide repede telefonul (mai are doar 20% baterie, deci trebuie să își reverse frustrările repede și eficient), din lista de contacte îl selectează pe doctorul care i-a făcut acest cadou,

Începe cu polologhiile ei: ,, Bună ziua, (nu știu cât ar mai putea fi de bună) domnule doctor, mă numesc Cecilia, am 50 de ani și am fost la dumneavoastră în urmă cu două săptămâni pentru o proteză, mi-ați luat măsurători, totul a decurs bine la parte de organizare, materialele sunt rezistente, cred că voi putea folosi proteza mulți ani de acum înainte. Singura mea problemă știți care este? Îmi cade din gură de fiecare dată când vreau să vorbesc, nu mă lasă să bolborosesc nici măcar două cuvinte, e groaznic să nu poți vorbi, să nu poți exprima ce ai pe suflet..."

Doctorul:,, Păi, cu mine acum cum vorbiți?"

Cecilia, pe un ton răstit:,, Domnule doctor, vă bateți joc de mine????!!! Am o problemă cu proteza pe care mi-ați creat-o!! Vă rog să vă ocupați în cel mai scurt timp!"

Vine Cecilia la consultații, doctorul se uită, o întreabă pe pacientă mai mult ca și când ar sfătui-o:,,Dar de Corega ați auzit? Știți măcar ce este?

Cecilia: ,, Bineînțeles că știu, este lipiciul pentru proteze."

Doctorul:,, Dacă știți, de ce nu folosiți?"

Cecilia stă și se gândește, face ea și acest compromis și cumpără Corega. După câteva nopți, gingia s-a obișnuit cu produsul, mai mult decât atât, Cecilia recomandă cu căldură Corega, pentru o dantură bine fixată.

Cecilia:,,Este produsul care nu m-a dezamăgit niciodată chiar de la prima aplicare! Corega mi-a schimbat viața!"

 

Tehdään matka ajassa näin,

Valitsemme ajanjaksomme, yli 10 vuotta,

Lisäämme vuosia Ceciliaan,

Aina kaunis, iästä riippumatta,

Kauneus kumpuaa hänen sisältä,

Ja se heijastuu hänen luonnollisuudessaan, hänen huumorintajussaan, hänen tavassaan harmonisoida värejä läheisiltä kromaattisilta alueilta, hänen raikkauteensa, joka tuoksuu aina mielenkiintoisimmista intialaisista kukista, kaikissa häntä kuvaavissa piirteissä,

Kauneus säilyy, jopa enemmän, iän myötä Ceciliasta tulee paljon iloisempi, hauskempi, suvaitsevaisempi, rennompi, leikkisämpi, hänen persoonallisuutensa on kuohuvampi, sanotaanko...

Voisimme olla yhtä hauskoja, kun kerroimme melko ainutlaatuisen tapauksen Cecilian elämässä,

50-vuotiaana Cecilia lausuu sanat yhtä nopeasti, musiikillisesti ja oikein kuin ennen,

On kuitenkin myös sanoja tai sanaleikkejä, jotka hänet vaikeuksiin, ne ovat melko kiusallinen haaste, kun hän huomaa joutuvansa puhumaan julkisesti,

Voimme myös sanoa, että se tapahtui, kun hän oli piknikillä ihaillen smaragdinvihreää ruohoa,

Koko perhe kokoontui niitylle hiljaa röyhkeilevien ja rikkaruohoja möhkälevien lehmien viereen, kuinka lapsena huutelin itseäni ylimääräisellä purukumilla, jolla valmistettiin ilmapalloja, joiden halkaisija oli yhtä suuri kuin kuu,

Minun on käytännössä mahdotonta mitata, mutta joka tapauksessa sieltä oli tulossa melko suuria ilmapalloja,

Cecilia voi hyvin, hän nauraa, hymyilee, enemmän kuin 50 vuoteen, hän pitää ihmisistä, joilla on hyvin kehittynyt huumorintaju, tapahtuu vain outo ilmiö, koska hän luopui luonnollisista hampaistaan proteesi,

Hammaslääkäri suositteli viiluja, mutta hän ei tee, koska hän menettää ne kuin pelinappulat ja haluaa varmistaa, että uudet hampaat ovat täydelliset ja oikein tehty, aivan kuten hänen suunsa.

Hammaslääkäri laittoi sementin makuista ainetta hänen suuhunsa ja otti muotin hammasproteesille,

Kaksi viikkoa myöhemmin häntä kehotettiin hakemaan se ja käyttämään sitä luottavaisin mielin, että se oli kaikin tavoin valmis,

Cecilia, iloinen saadessaan olla poissa tieltä, kestää sen, harjoittelee tottuakseen siihen,

Siitä on noin kaksi viikkoa, mutta Cecilia on sopeutuvainen tyttö, mikään ei saa häntä luopumaan iloisuudestaan, ei edes se, että on muita hampaita.

Hän ajatteli, että hän oli ystäviensä kanssa niityllä, hän ajatteli harjoittaen sanktiota uudella proteesilla, rauhallisesti, varovaisesti sanoen sanaleikkejä,

Ja tyttö sanoi: "Hän myy simpukankuoria meren rannalla",

Proteesi putosi, se irtosi heti, voit nähdä, että jokin ei ollut aivan luonnollista, leuan liikkumisesta,

Proteesi laskeutuu suoraan kirsikkalasiin,

Cecilia oli hämmästynyt siitä, mitä hulluutta oli tapahtunut,

Mitä hammaslääkäri teki korjattuaan sen? Hän luuli haluavansa kalastaa, ei auttaa häntä saamaan vähemmän vinoja hampaita, hän ei myöskään auttanut häntä paljon sorvin kanssa, pyysi anteeksi kohteliaasti, erittäin ammattimaisesti ja kertoi hänelle, että tällainen hammashoito on oikomislääkäri, ei hammaslääkäri. .

Cecilia ei enää tiedä mitä uskoa, miten nähdä asiat päästäkseen yhteiseen nimittäjään johtopäätöksillään,

Hän kuvittelee, että hammaslääkäri vain huijasi häntä, käyttämällä hyväkseen hänen naiiviustaan, teki hänelle proteesin kiireessä, ottamatta huomioon hänen suunsa erityispiirteitä, kaikkia yksityiskohtia, joita hänen olisi pitänyt katsoa, otti häneltä rahat ja jätti hänelle proteesin, joka jättää paljon tehtävää. olla haluttu,

Hermostunut Cecilia ei enää epäröi, hän avaa nopeasti puhelimensa (hänellä on vain 20 % akkua jäljellä, joten hänen on purettava turhautumisensa nopeasti ja tehokkaasti), hän valitsee yhteystietoluettelosta lahjan antaneen lääkärin,

Hän aloittaa anteeksipyynnöllään: ,, Hei, (en tiedä kuinka hyvä se voisi olla) lääkäri, nimeni on Cecilia, olen 50-vuotias ja kävin kaksi viikkoa sitten proteesissa, otit minulle mitat, kaikki sujui organisoinnin suhteen, materiaalit ovat kestäviä, uskon, että voin käyttää proteesia vielä monta vuotta. Ainoa ongelmani, tiedätkö mikä se on? Se putoaa suustani joka kerta, kun haluan puhua, se ei anna minun mumiseta edes kahta sanaa, on kauheaa olla puhumatta, kun ei voi ilmaista mitä mielessäsi on..."

Lääkäri: No, miten sinä nyt puhut minulle?"

Cecilia, ankaralla äänellä:,, Tohtori, vitsailetko????!!! Minulla on ongelma minulle luomasi proteesin kanssa!! Käsittele se mahdollisimman pian!"

Cecilia tulee neuvolaan, lääkäri katsoo, hän kysyy potilaalta enemmän kuin neuvoisi häntä:,,Oletko kuullut Coregasta? Tiedätkö edes mikä se on?

Cecilia: "Tietenkin tiedän, se on hammasproteesin liima."

Lääkäri:,, Jos tiedät, miksi et käytä sitä?"

Cecilia istuu ja ajattelee, hän tekee myös kompromissin ja ostaa Corega. Muutaman yön jälkeen ikenet tottuivat tuotteeseen, lisäksi Cecilia suosittelee lämpimästi Corega, hyvin kiinnittyneisiin hampaisiin.

Cecilia:,,Se on tuote, joka ei ole koskaan pettänytminua edes ensimmäisestä käyttökerrasta lähtien! Corega muutti elämäni!"

More ...

Începutul contează în daneză

Începutul, pe cât este de greu, pe atât este de palpitant. Porți în inima ta o gamă largă de trăiri, emoții, stări, senzații. Multe dintre ele poate prea stângaci redate, exprimate, așa este și firesc acum. Este o perioadă a formării deprinderilor, a căutării, a descoperirilor, a revelațiilor, a învățării din greșeală și eșec, clipe în care mai mult testezi, nu ești convins că vrei să continui ce ai început. Alteori știm că începe o nouă etapă a vieții, pe care o căutăm fie noi înșine, fie cei din jur.

Oricum ar fi, începutul contează, închipuiți-vă un atlet bun, care ar fi participat la diverse concursuri și nu știu ce, mai ajungea acolo dacă nu avea susținere, dacă nu ar fi avut bafta de a găsi antrenorul potrivit stilului lui de a învăța și nevoilor lui? Nu, categoric nu.

La fel, poate ne imaginăm un nume de brand, ar mai fi avut succes, ar mai fi cumpărat atâta lume de acolo dacă nu avea susținere, publicitate, promovări pe nu știu câte canale de social media? Nu, bineînțeles că nu, lumea nici nu ar fi știut de existența acelui brand.

Începutul semnifică desprinderea de ce era înainte. Poate fi planificat sau neplanificat din timp, depinde ce vrem să începem. Dacă de exemplu vrem să ne înscriem la cursuri de balet, da, ne putem planifica începutul, nici atunci nu este chiar planificabil, dacă instructoarea nu se întoarce din concediu de maternitate până la data stabilită. Dacă ne aflăm noi în concediu de maternitate, nașterea nu poate fi programată, nu putem să ne alegem luna în care vom naște, cu atât mai mult ziua, ora. Se întâmplă pe moment. Atunci atât noi, cât și copilul avem parte de un început, un nou drum pe care vom merge împreună. Contează cum dorim să își înceapă viața copilul. În calitate de părinți, putem alege de ce vrem să aibă parte copilul. Ne exprimăm iubirea doar trimițându-i bani și colete cu nu știu ce jucărie din țara în care lucrăm, dar în timpul ăsta un străin are grijă de copilul nostru? Să nu ne surprindă mai târziu faptul că între noi și copil vor exista bariere, rețineri. Lipsa de apropiere de copil și de comunicare cu acesta are impact asupra dezvoltării lui, pentru că niciodată nu s-ar fi simțit dorit de către aceștia. Doar își va aminti de părinții lui biologici, însă nu îi va recunoaște ca părinți în adevăratul sens al cuvântului.

La polul opus, sunt părinții care aleg să rămână în țară. Ziua de mâine naște incertitudini, acest stres generat de incertitudinile, pe care singuri ni le închipuim, se revarsă asupra copilului, dacă nu știm să ne stăpânim și le lăsăm să facă ce vor. Atunci părinții devin irascibili, îi vorbesc aiurea, efectiv aiurea, copilului, din senin. Mare atenție ce îi oferim copilului în prima parte a prunciei, pentru că mintea lor este ca un burete. Absoarbe tot, fiecare cuvințel, gest, ton al vocii. Fără să își dorească, își va însuși acel început. Va prelua, stări, gânduri, impresii, atitudini. Ar fi păcat să se întâmple acest lucru. Trebuie să crească frumos din toate punctele de vedere, că degeaba l-ar fi purtat părinții prin cele mai bune școli, prin cele mai bune licee, facultatea mult visată și nu mai știu pe unde, degeaba ar ajunge înalt de 1,90, bine dezvoltat, atletic și mai nu știu cum, dacă la interior găsim un amestec de traume, ținute în sine, neconștientizate la timp, neexprimate, nevindecate. La exterior ar arăta bine, la interior însă s-ar vedea că nu s-a pus suflet în creșterea lui, pentru că i-ar lipsi fix ce ar fi mai de preț, compasiunea și omenia. Ce familie va mai întemeia și el la rândul lui? Ce generații vor rezulta din acea familie și tot așa. 

Are nevoie de căldură sufletească, la fel cum și copacul, când îl plantăm, pe lângă faptul că îl udăm, avem grijă să crească drept și gros, are nevoie și de căldura soarelui pentru a se dezvolta bine din toate punctele de vedere.

Uneori începutul mai poate să însemne că ne apucăm de un sport, mersul pe bicicletă, învățăm să gătim rețete noi și așa mai departe. Mare atenție însă, dacă vă alegeți să învățați ceva ce nu se poate învăța doar privind videoclipuri pe YouTube și atât, vă trebuie instructori sau profesori pentru treaba respectivă, încercați să căutați o persoană care măcar să aibă minimumul de voință să vrea să vă înțeleagă dorința de a deprinde acea abilitate, motivația voastră intrinsecă de a deveni mai independenți din acel punct de vedere, temerile voastre, să vă sprijine acolo unde nu prea vă descurcați, să depășiți împreună piedică respectivă. În caz contrar, tot voi veți avea de suferit, tot voi vă veți umple de frustrări, de nervi că ați plătit pentru acel curs și instructorul nu are timp pentru voi, mereu îi are pe alții, mereu îi prioritizează în defavoarea voastră, cu toate că și voi ați plătit aceeași sumă de bani ca cei favorizați.

La fel și la orele care se țin la școală, există teoria inteligențelor multiple conform căreia ar exista 9 tipuri de inteligență. Nu știu de ce unii profesori încă mai cred că elevii lor trebuie obligatoriu să fie buni la obiectul lor. Dacă alege să îl umilească public în fața clasei pentru cât de puțină matematică știe, atunci corect ar fi ca tot el, după ora respectivă, să îl finanțeze, să îi dea bani să poată merge la ședințe de terapie, să se vindece de teama de eșec, anxietate dătătoare de sângerări nazale, greață, amețeli, tulburări de somn și de ritm cardiac. Dacă nu este bun la matematică, nu este absolut nicio problemă, poate este o fire mai expresivă, mai bună la pictură, la instrumente de percuție, la limbi, la sport, la alte materii. Nicidecum nu ar fi corect să îi punem eticheta că nu poate să facă nimic, că oricum nu ar ști și nu ar înțelege, că nu se mai poate face nimic pentru el și cu el, că nu va ajunge nimic în viață și tot felul de scenarii de genul acesta. Orice om este unic, are propriile lui calități ce trebuie exersate, lucrate, cizelate. Asta ar trebui să facă părinții și profesorii care au această gândire învechită cum că dacă nu poate să învețe matematică, atunci nu poate să facă nimic. De curiozitate, absolvenții facultății de matematică se simt mulțumiți după ce o termină, câți chiar ajung să profeseze cu matematică când calea spre a deveni ce și-au dorit este presărată cu piedici la tot pasul și nici meritele și cunoașterea nu mai contează? Când dintr-o listă de 10 criterii, nu a corespuns doar unuia, în rest le avea pe toate și nu a mai fost primit? Ce sens are să le impunem să meargă pe o cale pe care nu ar mai merge nici cei ce iubesc matematica? Lăsați copiii, cursanții, învățăceii de toate felurile să își aleagă singuri calea, oricât de mult sau oricât de puțin li s-ar potrivi! Nu vă puneți în pielea altor persoane crezând că le cunoașteți mai bine, că intuiți ce își doresc, spre ce aspiră. Greșelile făcute pe cont propriu sunt mult mai simplu de corectat, decât cele făcute că te-au sfătuit alții să greșești. 

Depinde de la caz la caz, dacă e un copil mai docil va acceptat situația și va încerca să îi facă față, cu toate că va fi depresiv, neîmpăcat cu el însuși, plin de furie și va acumula frustrări ascunse. Dacă vorbim însă de o fire mai care nu se supune, care vrea să fie independentă în propriile decizii și preferințe, atunci riscăm să ajungem la o rată tot mai mare a abandonului școlar. Ar considera că de ce să mai meargă la acea clasă de mate-info, când oricum nu se regăsește în nimic din ce se discută acolo, mai nimic nu i se aplică și nu i se potrivește. De aceea, se recomandă ca părinții să își înțeleagă copiii și să i susțină în fiecare etapă mai importantă a vieții.

Chiar dacă m-am axat pe aspecte mai puțin plăcute, ele fac parte din realitatea fiecărui început, la urma urmei, începutul este cel mai complicat. Pe parcurs, lucrurile se mai simplifică, se mai fluidizează, și totul devine o experiență mult mai demnă de a fi trăită, experimentată și simțită. Bineînțeles că persoanele întâlnite în fiecare etapă a vieții oricărei persoane tinere au și ele meritele lor.

Să le mulțumim așadar, părinților noștri care ne-au oferit sprijin atât cât s-a putut, până la o anumită vârstă ne-au oferit posibilități, haine, accesorii, gadget-uri și toate acelea, ne-au hrănit, atât cu mâncare, cât și cu sentimente pozitive, că ne-au dat o pastilă, că ne-au bandajat rănile după fiecare căzătură, că ne alinau depresia când credeam că nu mai are rost, că au avut răbdarea să ne studieze, să ne analizeze și să ne spună ce ni s-ar potrivi mai mult în majoritatea situațiilor, că ne-au plimbat prin parcuri, pe la galerii de artă, gelaterii și cofetării, că ne-au cultivat niște gusturi în materie de muzică și arte plastice, că ne-au dat primele instrucțiuni, primul manual de utilizare al vieții.

Le mulțumim și educatorilor, învățătorilor și profesorilor, că și ei au petrecut o bună parte a timpului alături de noi, și ei poate au trăit ce trăiam și noi, emoțiile examenelor nu erau doar ale noastre, erau și ale lor. Apreciem fiecare gând bun, fiecare dată când ne lăsau să plecăm de la ore dacă nu ne simțeam bine, când ne-au corectat, când ne-au trimis cu forța la nu știu ce concurs, când ne-au explicat, când silabiseam, citeam alături de ei, când ne-au învățat lucruri noi, când au schimbat destine, când au adus sens în viețile noastre, când ne-au ajutat să ne gestionăm timpul mai bine, să nu mai fim atât de împrăștiați cum eram.

Mulțumiri din adâncul inimii pentru oricine ne-a ajutat să evoluăm, să trecem prin schimbări benefice, ne-a luat sub aripa protectoare.

 

Begyndelsen betyder noget

 

Begyndelsen, lige så hård som den er spændende. Du bærer i dit hjerte en bred vifte af oplevelser, følelser, stemninger, fornemmelser. Mange af dem er måske for klodset gengivet, udtrykt, er det nu. Det er en periode med færdighedsdannelse, søgning, opdagelser, åbenbaringer, læring af fejl og fiaskoer, øjeblikke, hvor du tester mere, er du ikke overbevist om, at du vil fortsætte det, du startede. Andre gange ved vi, at en ny fase af livet begynder, som vi leder efter enten os selv eller dem omkring os.

Hvorom alting er, begyndelsen tæller, forestil dig en god atlet, som ville have deltaget i forskellige konkurrencer, og jeg ved ikke hvad, ville han stadig nå dertil, hvis han ikke havde støtte, hvis han ikke havde held med at finde træneren i henhold til hans læringsstil og hans behov? Nej, absolut ikke.

På samme måde forestiller vi os måske et mærkenavn, ville det have været en succes, ville så mange mennesker have købt derfra, hvis det ikke havde support, annoncering, kampagner på jeg ved ikke hvor mange sociale mediekanaler? Nej, selvfølgelig ikke, verden ville ikke engang vide, at mærket eksisterede.

Begyndelsen betegner løsrivelsen fra det, der var før. Det kan være planlagt eller uplanlagt i forvejen, det afhænger af, hvad vi vil starte. Hvis vi f.eks. ønsker at tilmelde os balletundervisningen, ja, så kan vi godt planlægge starten, selv da er det ikke rigtig planmæssigt, hvis instruktøren ikke kommer tilbage fra barsel inden den fastsatte dato. Hvis vi er på barsel, kan fødslen ikke planlægges, vi kan ikke vælge måneden, hvor vi skal føde, endsige dagen, tidspunktet. Det sker øjeblikkeligt. Så har både vi og barnet en begyndelse, en ny vej, som vi vil gå sammen. Det betyder noget, hvordan vi ønsker, at barnet skal starte sit liv. Som forældre kan vi vælge, hvad vi ønsker, at barnet skal have. Vi udtrykker kun vores kærlighed ved at sende ham penge og pakker med jeg ved ikke hvilket legetøj fra det land, vi arbejder i, men imens tager en fremmed sig af vores barn? Lad os ikke blive overrasket senere over, at der vil være barrierer, begrænsninger mellem os og barnet. Den manglende nærhed til barnet og kommunikationen med det har betydning for dets udvikling, for han ville aldrig have følt sig ønsket af dem. Han vil kun huske sine biologiske forældre, men han vil ikke genkende dem som forældre i ordets sande betydning.

På den modsatte pol er der de forældre, der vælger at blive i landet. I morgen afføder usikkerheder, denne stress genereret af de usikkerheder, som vi selv forestiller os, smitter af på barnet, hvis vi ikke ved, hvordan vi skal kontrollere os selv og lade dem gøre, hvad de vil. Så bliver forældrene rasende, taler sludder, faktisk sludder, til barnet, ud af det blå. Vi er meget opmærksomme på barnet i den første del af spædbarnet, fordi deres sind er som en svamp. Absorber alt, hvert ord, hver gestus, tonefald. Uvilligt vil han tilegne sig den begyndelse. Det vil tage overhånd, stemninger, tanker, indtryk, holdninger. Det ville være en skam, hvis dette skete. Han skal vokse op smukt fra alle synspunkter, for hans forældre ville have taget ham gennem de bedste skoler, gennem de bedste gymnasier, det meget drømte om college og jeg ved ikke hvor, det ville være forgæves han ville nå højden på 1,90, veludviklet, atletisk og jeg ved ikke hvordan, hvis vi indeni finder en blanding af traumer, holdt i os selv, ikke realiseret i tide, ikke udtrykt, ikke helbredt. Udadtil ville det se godt ud, men indeni ville det ses, at ingen sjæl blev sat ind i dens vækst, fordi den helt sikkert ville mangle det, der ville være mest værdifuldt, medfølelse og menneskelighed. Hvilken familie finder han til gengæld? Hvilke generationer vil følge af den familie og så videre.

Det har brug for sjælens varme, ligesom træet, når vi planter det, udover at vande det, sørger vi for, at det vokser lige og tykt, det har også brug for solens varme for at udvikle sig godt på alle måder.

Nogle gange kan begyndelsen betyde, at man begynder at dyrke sport, cykle, lære at lave nye opskrifter og så videre. Vær dog forsigtig, hvis du vælger at lære noget, der ikke kan læres bare ved at se YouTube-videoer, og det er det, du har brug for instruktører eller lærere til det job, prøv at lede efter en person, der i det mindste har den minimale vilje til at ville forstå dit ønske om at lære den færdighed, din indre motivation til at blive mere uafhængig fra det synspunkt, din frygt, for at støtte dig, hvor du ikke helt formår, at overvinde den forhindring sammen. Ellers vil du også lide, du vil også blive fyldt med frustrationer, nerver over at du har betalt for det kursus og instruktøren har ikke tid til dig, han har altid andre, han prioriterer dem altid over for dig, med alt det du også har betalt det samme beløb som de begunstigede.

Såvel som i skoleklasser er der teorien om multiple intelligenser, ifølge hvilken der er 9 typer af intelligens. Jeg ved ikke, hvorfor nogle lærere stadig mener, at deres elever skal være gode til deres fag. Hvis han vælger at ydmyge ham offentligt foran klassen for, hvor lidt matematik han kan, så ville det være rimeligt for ham, efter den time, at finansiere ham, give ham penge til at gå til terapisessioner, for at helbrede fra hans frygt svigt, angst, der fører til næseblod, kvalme, svimmelhed, søvn og hjerterytmeforstyrrelser. Hvis han ikke er god til matematik, er det absolut ikke noget problem, måske er han mere udtryksfuld, bedre til at male, slagtøj, sprog, sport, andre fag. Det ville på ingen måde være rimeligt at mærke ham, at han ikke kan noget, at han ikke ville vide og alligevel ikke ville forstå, at der ikke kan gøres noget for ham og med ham, at intet bliver til noget i livet og alle slags scenarier som dette. Hver mand er unik, han har sine egne kvaliteter, som skal øves, arbejdes på, finpudses. Det er hvad forældre og lærere, der har denne forældede tankegang om, at hvis han ikke kan lære matematik, så kan han ikke gøre noget. Af nysgerrighed føler kandidaterne fra det matematiske fakultet sig tilfredse efter at have afsluttet det, hvor mange ender egentlig med at undervise i matematik, når vejen til at blive det, de ønskede, er fyldt med forhindringer ved hvert skridt, og selv meritter og viden ikke længere betyder noget? Da han var ude af en liste med 10 kriterier, matchede han ikke kun ét, ellers havde han dem alle, og han blev aldrig accepteret? Hvilken mening giver det at tvinge dem til at følge en vej, som selv dem, der elsker matematik, ikke ville følge? Lad børn, lærende, lærende af alle slags vælge deres egen vej, uanset hvor meget eller lidt det passer dem! Sæt ikke dig selv i andres sted og tro, at du kender dem bedre, at du forstår, hvad de vil have, hvad de stræber efter. Fejl lavet på egen hånd er meget nemmere at rette end dem, der er lavet, fordi andre rådede dig til at lave en fejl.

Det afhænger, hvis han er et mere medgørligt barn, vil han acceptere situationen og forsøge at håndtere den, selvom han vil være deprimeret, ikke i fred med sig selv, fuld af vrede og akkumulere skjulte frustrationer. Men hvis vi taler om en natur, der ikke adlyder, som ønsker at være selvstændig i sine egne beslutninger og præferencer, så risikerer vi at nå et stigende antal skolefrafald. Han ville overveje, hvorfor gå til den makker-info klasse, når han alligevel ikke findes i noget, der bliver diskuteret der, intet gælder for ham og passer ham ikke. Derfor anbefales det, at forældre forstår deres børn og støtter dem i alle større stadier af livet.

Selvom jeg fokuserede på mindre behagelige aspekter, er de en del af virkeligheden i enhver begyndelse, trods alt er begyndelsen den mest komplicerede. Undervejs bliver tingene enklere, mere flydende, og alt bliver en oplevelse, der er meget mere værdig til at blive udlevet, oplevet og følt. Selvfølgelig har de mennesker, man støder på på alle stadier af ethvert ungt menneskes liv, deres fordele.

Så lad os takke vores forældre som støttede os så meget de kunne, op til en vis alder gav de os muligheder, tøj, tilbehør, gadgets og alt det der, de fodrede os, både med mad og og med positive følelser, som de gav os en pille, at de forbandt vores sår efter hvert fald, at de lettede vores depression, når vi syntes det var nytteløst, at de havde tålmodigheden til at studere os, analysere os og fortælle os, hvad der ville passe os bedre i de fleste situationer, at de gik. os gennem parker, til kunstgallerier, gelaterier og konditorier, at de dyrkede nogle smag i musik og kunst, at de gav os de første instruktioner, livets første brugsanvisning.

Vi takker også pædagogerne, lærerne og professorerne, for de tilbragte også en god del af tiden hos os, og de har måske oplevet det, vi oplevede, følelserne ved eksamen var ikke kun vores, de var også deres. Vi sætter pris på enhver god tanke, hver gang de lod os forlade undervisningen, hvis vi ikke havde det godt, når de rettede os, når de tvang os til at jeg ved ikke hvilken konkurrence, når de forklarede os, hvornår vi stavede, læste med dem, når de lærte os nye ting, når de ændrede skæbner, når de bragte mening til vores liv, når de hjalp os med at styre vores tid bedre, at holde op med at være så spredt som vi var.

Tak fra bunden af vores hjerter til alle, der hjalp os med at udvikle os, gå gennem gavnlige forandringer, tog os underderes beskyttende vinge.

More ...