Păpușarul

Sunt grâul aproape copt ,

Într-o zi capricioasă de iunie.

Sunt rodul pământului 

Care se umple cu lumină ,

În drumul lui spre cer !

Hrănit din vânt , 

Hrănit din ploaie ,

Hrănit cu soare, mai ales !

Sunt azi viață , bucurie ,iubire!

Sunt grâul aproape copt

Pe pământul însorit

Al timpului meu!         

 J.B.

N-ai mai trecut demult pe-acasă,tată!

Nici pe la crucea ta,din lemn cioplit!

Ori nu mai simți iubirea de-altadată,

Ori nu-ntelegi ,deloc,cât ne-ai lipsit!

Nici chiar cu mama nu-ți faci timp prea des

S-o binecuvântezi cu un sărut,

Deși,doar vânt si ploaie a cules 

De când te-ai dus și grijă n-ai avut!

Te-am asteptat să vii si pe la mine,

Să bem vin fiert,când lemnele troznesc,

Să-ți povestesc ce greu e fără tine

Și să mă-nveți tu,tată,să răzbesc!

M-am trezit azi

Cu sufletul tău

Pe buze!

Avea gust de miere,

Avea gust..

De iubire!

Și mirosea …

Cum miroși tu

Când simți fericirea

Odată cu mine!

M-am trezit azi

Cu sufletul meu

Plin de sufletul tău!

Justina Butaroiu 

Mă atingi

fără mâini,

și pielea mea

îți răspunde.

Te simt

fără să te caut,

iar liniștea dintre noi

nu e gol,

ci loc de întâlnire!

JB

Drumul prin iubire

Se numește zbor!

Drumul către suflet

Se numește dor!

Drumul dintre inimi

Dă iubirii veste!

Dorul ,printre gânduri,

Spune o poveste!

Drumul prin iubire

E un vis,mereu!

Drumul către tine

Se numește…Eu!

Ochii-ți către mine

Sunt ca un izvor,

Sufletu-mi-adapă

Și-l hrănesc cu dor!

Drumul prin iubire

Se numește zbor!

Drumul către suflet

Se numește dor!

Justina Butaroiu 

Mi-a spus bunica o poveste

Așa cum spune pe-nserat,

Povestea celor patru fete

Si-a marelui An-Impărat.

Cum au rămas fără de mamă,

Fără soție..tatăl lor,

Sperând mereu,de bună seamă,

S-aline timpul acest dor.

Crescura toate,flori și zâmbet,

Frumoase,mândre,niște zâne,

Ca patru sferturi dintr-un suflet,

Cu zile rele,zile bune…

Ei,sunt prințesa albă.Iarna.

Aduc ghețuș și frig și ger,

Aduc copiilor zăpada,

Dar și Crăciunul Sfânt din cer.

Mi-s dragi poveștile la foc,

Cu pâine coaptă și ceai cald,

Când cern omătul ca-ntr-un joc

Și-mbrac pământul tot în alb..

Eu,Primăvara,vă zâmbesc!

Cu ghiocei și toporași,

Sparg gheața groasă și răzbesc,

Cântând cu glas de îngeraș.

Vă înfloresc gradinile,

Scot iarba verde din pământ,

Mă-nalț spre cer cu rândunele,

Natura s-o trezesc…zburând…

Eu,Vara mă numesc…și pot

Saduc zile mai lungi,cu soare,

Maci înfloriți și mult grâu copt,

Păduri cu susur de izvoare.

Vă pregătesc marea de baie

Si munții verzi de drumeții.

Când e prea cald,v-aduc răcoare

Si ploaie-n serile târzii.

Cercei…îmi pun cireșe,..mii,

Mijlocul..mi-l încing cu flori,

În păr… am râuri străvezii

Ce-mi curg în stele albe-n zori.

Eu..vin la voi cu coșul plin,

Sunt Toamna,cea îmbelșugată,

V-aduc legume,fructe,vin,

Deși..sunt cea mai mică fată!

Cu toate astea,mai mereu,

Din ochii voștri lacrimi curg

Și simt că sufletul vi-i greu

Când frunze cad și păsări fug…

Și noi și tata vă iubim,

Cu gânduri bune-n ploi de zâmbet

Și viaț-am vrea să v-o sfințim

Cu pulbere de rai prin suflet.

Povestea…n-are un sfârșit,

Dar fiecare-l poate scrie!

Așa cum..poate,l-a simțit,

Sau…cum de la bunica-l știe!

JB

Într-o zi de iarnă grea 

Eu mergând cu sania 

Am găsit din întâmplare 

Un urs mic ce teamă are

Eu văzând ul speriat

Lângă mine l-am luat 

Și frumos eu l-am rugat 

Ursuleț, ursuleț 

Hai in casa mea.

Că tu vei scăpa 

Unde-i casa ta?

Uite-o, uite-o colo-n deal

Mor ,Mor,Mor

Nu este adevărat 

Uite c-ai scăpat.

Ursuleț are un an

Pe el îl cheamă Frican

Când deschizi o carte,

ai să vezi departe

flori de turtă dulce

în vechea cetate...

Moș-Pitic se află-n treabă

când fetița îl întreabă

cum să-și facă papuci moi

din trifoi cu patru foi.

 - Ia perechea de sandale

cu felii subțiri de soare !

Apoi urcă-te în vise

unde sunt grădini deschise:

flori în stânga, flori în dreapta,

portocale cât găleata,

biscuiții cât lopata,

trași în cremă de fistic

de un cofetar-pisic.

Floarea umblă printre flori

și le scutură de nori.

Floarea este mama.

A venit și tata

cu trei biscuiți

și gogoși fierbinți.

Mai intrară-n casă

trei pisici sub masă.

Le-am dat biscuiți, eu băui doar ceai.

- Măi, copilă dragă, mare suflet ai !

Mama ce să zică –

...dă-i și la pisică.

Dădui biscuiții, i-am dat pe ascunse,

însă fiind prea mici chiar nu le-ajunse.

Întrebai deodată: ce e de mâncare ?

- Mai sunt la bucătărie trei felii de soare.

- Mamă!... Phiii, ce chest’e !

Asta e poveste !

Luna unde este ?

- E plecată la oraș

cu trei stele-n guleraș.

Au căzut La Tufănele

patru stele prichindele.

din cartea ilustrată pentru copii: Copilul și norul - 

ștefan radu mușat

Astăzi vine Iepuraşul ,

Înspre oraş drăgălaşul ,

Vă aduce ouşoare ,

Buchete de lăcrămioare .

Celui ce a fost cuminte ,un cadou îi dăruieşte,

Pe cel ce nu ,luaţi aminte, cu nuiaua –l fugăreşte . 

AUTOR: Rada Maria 6D 

obosit de-atâta devatură,

bursucul

s-a culcat lîngă arici.

ariciul s-a chircit in preajma unei căprioare,

iar căprioara s-a intins la picioarele

 veveriței roșcovane.

lupul, dragi copii,

nu mai este personajul negativ din poveste...

tiptil,

i-a învelit c-o pătură de frunze

și a șoptit:

noapte bună!

Dormitând în lună plină

nori răzleţi la unison,

tremură din rădăcină

în oglinzi de lacuri negre.

Şi cum orizontul nopţii nu mai este uniform,

tresar glasuri ascuţite

în frunzişul unui pom.

Lunecă o rază moale

din pământuri adormite.

Răsar două, patru, nouă,

şi ţâşni un râu de soare;

cerul creşte mai cu seamă

urcând Luna printre stele

pe drumeaguri de aramă.

Apoi piere.

Sfârşesc umbrele bizare

în explozii

de culoare.

Soarele greoi şi rece largul cerului deschise,

dimineaţa se revarsă

ca un vis în alte vise.

Şi porni la drum să vadă câteva privighetori

care nalţă-n depărtare glasuri line de viori.

Intră-n ierburi de argint, urcă-n flori de mărgărint;

se opri la alte două,

limpezindu-şi faţa albă

cu un bob de rouă - două

într-un cuib adânc de flori.

Cum îi prinse mijlocelul un cojoc firav de nori,

e mai falnică pe luncă.

Apoi creşte şi tot urcă

în mătasea cerului,

dispărând ca o nălucă.

Roiesc fluturi şi furnici în căruţe îndesate:

cară sacii cu merinde şi ulcioare cu nectar,

cară roade aromate şi grăunţe pe jumate.

Ba tocmiră lăutar

să deschidă sărbătoarea

în palatul de verdeaţă.

Având guler de cleştar,

(ce e drept, un pic semeaţă)

se înalţă mândră floarea

fiind din neamul de cicoare.

Păpădia-Plutitoarea coborî din spic pitic.

Iată, a început serbarea !

Vin albine din pădure cu cerceii grei de mure

şi brăţări de sălcii sure:

au polen la cingătoare şi conduri de aur moale.

Soarele pe deal petrece pe un jilţ de sunătoare;

trecu lunca jos în vale pe la sălcii plângătoare,

pârjolind copaci şi ierburi,

macii roşii din răzoare.

În arşiţa singulară

nuanţele s-au ofilit.

Totul este încremenit

de atâta zăpuşeală:

nu mai cântă pitpalacul,

nu mai este vânzoleală. De departe dintre dealuri

vine-n valuri de argint -

e pârâul:curge agale şi şopteşte printre maluri.

Şi albeşte piatra-n apă când în zare se arată

păsări mitice venind

din adâncuri de-altădată.

Se porni ca din senin vânt subţire către vale,

răscoleşte ierburi crude, printre vârfuri şuierând.

Năvăleşte spre câmpie,

se pogoară în rafale,

flori mărunte încurcând

într-un ghem de păpădie.

Naltul cerului răsună;

zdruncinând pământu-adună

peste floarea câmpului

straie negre de furtună.

Alte umbre întunecate

au ieşit dintr-o cetate, care – iată – se destramă

în schelete de aramă.

Şi zburând în solzi de ape

păsări valmeş adunate se reped către lumină.

Aripile sfârtecate

pe mirişti sunt aruncate.

Într-un colţ de luminiş,

răsărită din verdeaţă,

se zăreşte alergând către dulcea libertate

o vioaie mogâldeaţă:

copilaş cu flori în braţe şi cu plete încurcate.

Se opri. Scrutează cerul care curge-n râu de pene.

Două păsări grandioase stau în coama dealului.

Una albă se aşterne

pe deasupra grâului:

are trupul lung de scamă de culoarea vântului.

Lăsă florile să curgă din mânuţe răsfirate

şi fugi prin spice aspre, biciuit pe obrăjori,

către pasărea măiastră.

O văpaie–n fir de ape

o nălţă aşa deodată într-un labirint de nori.

Pretutindeni cerul curge, soarele-i demult apus.

Gust amar lăsat de clipă în privirea-i necăjită

dupa norul ce s-a dus.

Cu suflarea chinuită,

inocent, rosti în sine:

Unde- i pasărea măiastră ?

Nu se vede... Nu mai vine ?!

Dar în ochi cârpiţi cu vise

se arată argintie,

înălţându-se din fân,

o fantasmă însufleţită de o aripă de fum;

trecu dealul înspre vie,

răsunând în glasuri stinse:

’’Unde eşti copilărie ?...’’

din cartea ilustrată pentru copii: Copilul și norul -

Ștefan Radu Mușat

Pe-acest tãrâm, "complet civilizat"

Suntem înconjuraţi, neîncetat,

De oameni îmbãtaţi cu limbi strãine,

Care rãspund "Ok!", în loc de "Bine!".

Copiii, mai cu seamã, ne uimesc

Cum leapãdã cuvântul românesc:

Spunând "Hello!", în loc de "Ziua bunã!",

Şi-atâtea, cã... nu ştii ce vrea sã spunã.

N-aş fi crezut c-aşa vreme sã vinã,

Sã o înveţe puiul, pe gãinã:

Ei ştiu ce este un calculator,

Mai bine decât chiar pãrinţii lor!

Revãd filmul de ieri, la interviu,

Se uitã la ecran, în timp ce scriu!

Conduc o firmã-ntreagã, c-un buton,

Mai ceva decât chiar Napoleon!

A fost o vreme-n casa pãrinteascã,

Când mã temeam, fãrã sã trebuiascã:

Un lucru mic sau mare, de stricam,

Plângeam un ceas, uitându-mã pe geam.

Cei mici de azi, rãcnesc, dar nu de teamã

Ci de nervoşi sau cã nu-i bagi în seamã.

Dacã voiesc, cumva, vreo jucãrie,

Îţi cauţi drum, pânã la librãrie.

Cum tehnicii-i încurc nomenclatura,

Îmi vine sã zâmbesc, cu toatã gura:

Un telefon, trimis de un amic,

Nu-l foloseam, de fricã sã nu-l stric.

Mã uit la cei ce sunt micuţi acum,

Ei "stau pe laptop", nu se joacã-n drum;

Ştiu "naviga", cât sunt de mititei:

Ne fac de râs! Ia, uită-te la ei!

Dar nu-i râs sãnãtos, ci e semn rãu,

De-i "academician" copilul tãu,

De nu-i în stare-a face o prostie,

De-a avea vise şi copilãrie!

Dacã nu te ocupi de fiecare,

Vor sta, fãrã a cere de mâncare,

Cu nasul toatã ziua-n telefon,

Dar nu s-aştepte ca sã-i vinã ton.

Ci, vor cãlãtori în alte lumi,

Spre care nu tu însuţi îi îndrumi;

Însã eşti responsabil, ca pãrinte,

Cã eşti matur şi ai mai multã minte!

Ei ştiu actori sau star-uri muzicale

Şi strigã tare la semifinale;

Dar, de literaturã, n-au habar:

Se uitã-n cãrţi, ca mâţa-n calendar.

Pe lângã faptul cã suntem hapsâni,

Avem mândria noastrã, de români.

Când te pricepi aproape la orice,

Nu ştii nimic de treabã... asta e!

Tu te trufeşti de câte limbi cunoşti,

Îi fi deştept, dar... nici alţii mai proşti!

Îţi pare bine c-ai atâta spor

Şi ştii engleza... din televizor.

De la zuluşi şi pân-la eschimoşi

De la cei treji, la cei cu ochii roşi,

Nu ai sã vezi popor, oricât te plimbi,

Fãlindu-se a şti te miri ce limbi!

Dar, pe român, nu-l pomeneşti aşa!

El vrea sã fie "cool", pe barba sa.

Şi se va strãdui, din rãsputeri,

Sã-nveţe astãzi, ce uitase ieri...

Din ţara lui, sã nu ajungã slugã

Pãrinţii îl învaţã ca sã fugã.

Decât stãpân modest, între vecini,

Mai bine slugã mare, la strãini.

Mai bun, decât tocana de legume,

N-am pomenit un alt produs, pe lume,

Nici mai gustos ca pizza culturalã

Înãbuşitã-n a prostiei oalã!