Mărturisire

Nopțile sunt făcute din timp stricat.
Se varsă peste noi
ca vinul de țară
pe fețele de masă.
Le strângem în pumni,
dar se scurg.
Nimeni nu mai reface ceasurile
care plâng.
Doar rugăciunile
mai știu
cât e ora,
dar și ele
tac.

La o nuntă, seara cade lin,
Muzica răsună-n satul plin,
Paharele se-ntâlnesc voios,
Vinul curge-ncet, misterios.

Râsete și dans pe ritm ușor,
Băutura leagă-un dor ușor,
Sub lumina lunii, toți petrec,
Nunta e un vis ce-l tot aștept.

Cântecul răsună până-n zori,
Mireasa străluce printre flori,
Iar în zori, cu inimile pline,
Toți pășesc spre ziua care vine.

Orașul putrezește lent sub ploi de plumb,
cu străzi ce miros a fier și a sfârșit;
felinare bolnave ard fără să-l scumb,
ca niște oase galbene-ntr-un trup murit.

Clădirile, sicrie înalte, reci,
își țin ferestrele ca ochi sticloși;
prin piețe trec figuri corecte, seci,
cu pași egali, deja puțin morboși.

Pe ziduri stă tăcerea ca un mucegai,
iar aerul apasă greu pe piept;
nimic nu cade brusc, nimic nu-i vai,
doar totul stă stricat, perfect, drept.

Și eu rămân în oraș, ca o vină veche,
învățând să fiu viu fără să strig;
aici, chiar și sufletul se-mbracă-n piele seacă
și moartea trece zilnic, elegant, politehnic, frig.

În ochii ei căprui, vedeam apusuri calde,
O toamnă veșnică, ce-n mine șoapte arde.
Culoarea lor era ca liniștea din ploi,
Un cer senin ascuns sub nori greoi.

Dar ochii mei, verzi, purtau păduri tăcute,
Nuanțe două, gânduri nedeslușite.
Un ochi mai deschis, cu speranță aprinsă,
Celălalt mai întunecat, ca rana adâncă, nespusă.

Ne-am iubit cum doar în basme se iubesc,
Cu râs, cu dor, cu visuri ce-nfloresc.
Dar umbrele s-au strecurat tiptil în zori,
Ea s-a răcit, iar eu am rămas prin ninsori.

Și totuși, ochii ei căprui încă trăiesc
În colțuri de amintiri ce mă rănesc.
Iar ochii mei verzi, cu două nuanțe,
Poartă acum o povară, dar și speranțe.

Că poate, cândva, în lumina unui vis,
Va înflori ceva ce azi e interzis.
Nu uit, dar încerc să iert printre tăceri,
Căci dragostea rămâne-n ochi, chiar și-n dureri.

Eram bătrân și stăteam la prag,
Cu mâinile-n genunchi, ca doi străini,
Când am văzut venind pe drum
Un tânăr drept, cu ochii plini.

Mergea cum mergeam odată eu,
Cu pas ușor, neatent la ani,
Și-n mersul lui am recunoscut
Greșelile mele tinerești, ca niște bani
Pierduți pe drum, fără socoteală.

S-a oprit în fața mea tăcut
Și m-a privit fără rușine.
— Nu mă mai ții minte? mi-a spus.
— Sunt tu, dar fără de mâine.

Avea în glas o nepăsare
Care m-a durut mai mult ca moartea,
Căci el credea în toate atunci,
Iar eu nu mai credeam nici noaptea.

L-am întrebat de ce-a venit,
Căci n-am nimic să-i mai dau;
Mi-a spus: Te iau de mână-napoi,
Că te-ai pierdut prea rău.

Și m-a apucat cu palma caldă,
Cum nu mai fusese de mult,
Și-n clipa-aceea am simțit
Cât timp mi-a fost de mult tăcut.

Am mers o vreme fără glas,
Pe drumul vechi, copilăresc;
El îmi arăta ce-am fost odat’
Și ce n-am știut să iubesc.

Mi-a spus de zilele pierdute,
De frica mea de a trăi,
De toate da-urile spuse prea târziu
Și de nu-urile grăbite, știi.

— Nu te judec, mi-a spus încet,
Te-am așteptat o viață-ntreagă.
Și-atunci am plâns ca un copil
Ce-și regăsește mama-n pragă.

Când am ajuns la margini de sat,
El s-a oprit și mi-a dat drumul:
— De-aici mergi singur, mi-a zis blând,
Eu nu pot trece tot drumul.

Și-n timp ce se-ntorcea ușor,
Am înțeles, fără cuvinte,
Că nu tinerețea m-a părăsit,
Eu am plecat prea mult din mine.

Acum stau iar la vechiul prag,
Dar nu mai sunt chiar singur, parcă:
Mă ține cineva de mână
Dintr-o vreme care nu pleacă.

Să nu te temi de dorul meu,

e pașnic, cum e țipătul de seară

al frunzei care cade greu

pe umbra ta, încet, dar clară.

Nu-ți cer să-mi spui ce simți acum,

ci doar să lași o geană-aprinsă

să-mi lumineze drumul scrum

din gândul tău, din piept, din visă.

Ți-aș fi o seară cu vin roș,

cu mărțișor legat pe tâmplă,

să-ți fiu tăcerea care mișcă,

când toată lumea stă și cântă.

Și dacă tot nu-ți vine-a spune

ce-n piept ți-e floare și furtună,

atunci iubește-mă în taină,

și n-o să plec. Rămân… devoțiune.

    Cuvinte care dor. 
    Cuvinte care odată rostite, 
    Se rostogolesc, devenind grele, 
    Grave, şi în cele din urmă, finale. 
    
    Cuvinte triste. 
    Cuvinte niciodată rostite, 
    Înghiţite amar, veşnic prizoniere, 
    În închisoarea sufletului tău. 
    
    Cuvinte suspine. 
    Cuvinte pândite pe după lacrimi, 
    Eliberate în boabe de rouă, 
    Mijite, în colţul ochilor tăi. 
    
    Cuvinte amare. 
    Cuvinte şuierate printre dinţi, 
    Azvârlite afară, precum nişte inimi, 
    Smulse din piept, tremurând încă. 
    
    Cuvinte totale. 
    Cuvinte mari, cuvinte ca nişte sentinţe, 
    Irevocabile, ce condamnă definitiv, 
    Alte cuvinte, ucise curând. 
    
    Cuvinte slinoase. 
    Cuvinte murmurate printre mângâieri, 
    Ce poartă în ele parfumul dulce 
    Al tufelor de zmeură încălzite la soare.
    
    Cuvinte în număr de şapte. 
    Cuvinte descântate în tina uşii, 
    Strălucind de încredere în bunătatea lumii, 
    Izvor, pentru o mare de alte cuvinte.

Mature-s aripile mele - radical s-au dezvoltat.

Din tinerețea lor le folosesc abuziv când capriciile mă izbesc - săracele de ele.

Doamne ce le ador... Mi-au dat harul să zbor!

Le iubesc, deși nu mi-am dat seama că le și obosesc.

Isprăvile mele cotidiene depindeau enorm de ele - îmi eradicau toate problemele.

Bucată cu bucată le evapor energia toată, sper să mă ierte vreodată.

Cumva, încă mai îmi pot eradica trei - patru necazuri - ușor, ele decad.

Grație lor că nu mă lasă să mor - încă mai supraviețuim.

Trăiam cu fantasme mărețe că până voi îmbătrâni sănătoși îmi vor fi.

Bolnavi și cu sechele noi, am rămas, Doamne... Ce am făcut?

Corul biserciesc din comuna Șiria, județul Arad. Conducătorul corului, dirijor și tenor Petru Crăciunaș.

Demult, când au venit nave neterestre la București, după ce (ni) s,a întâmplat minunea sâmbătară ( ADVENTISTĂ) de la ziarul Timișoara (95 sau 96)mi-a fost dat ordin militar secret să scriu un alt imn.De atunci s-au întâmplat multe ...

    Am scris versurile următoare, care se potrivesc la ; ,, Onor la președinte ,,( e încercarea mea ultimă) ;

1   Suntem urmași de mari eroi

   Pe tărâmul român, unde,s turmele de oi

   Auru,i predat mereu,mereu de noi

   DOMNULUI din treacăt și de apoi!

2  Drapelul flutură în vânt

   Peste ape-n văzduh și pe dragul nost pământ

   Din lăută și din fluier zicem cânt

   Scris cccu sânge lui Yssus - Domnul sfânt!

   Îi spus de la creștini bătrâni

   Să păzim Sâmbăta și să nu mai fim păgâni

3  Tinerii nu au purtarede hapsâni

    Li se face milă chiar și de câini.

   DUXIneCaL - semnul latin

 4  Au suma-mpotrivă la semnul sabatin(!)

   Când e ziua de Odihnă mă închin 

   La : YAHVVEH = SABBAOT ( sau ELOHIMM)

    M = 1000

    D = 500

   C = 100

   L = 50

   X = 10

   V =  5

   I = 1

a,  ,,  ... și orice duh care nu mărturisește pe Iisus, nu Este de la DUMNEZEU, ci este  ...( N. T.) 

b ,,  ... căci Satan însuși se preface într-un înger de la lumină ...  ,,( N.T.)

c ,, Le - am dat legile Mele  și le -am făcut cunoscut poruncile Mele ,pe care trebuie să le împlinească omul ,ca să trăiască prin ele.    etc.( V.T.  Ezechiel ,cap.20 , vers .11 ,12,13 ,  20 ,21 .

d În fiecare lună nouă și în fiecare Sabat  , va veni orice făptură să se închine înaintea Mea ,zice Domnul , ... (V.T. , Isaia , 66: 23).

e  ,, Al  Meu este aurul ...  ,,  (V.T. )

 f Citește  2 Tesaloniceni,cap . 2 ,N. T.  !!

g Citește Evang.  ,  ,, Apostolii mincinoși ,, și   ,,Proorocii mincinoși  ,,!!

Am depășit orice limită,
Dar am trecut de barieră?
Dacă viața-i un paradox,
Atunci etica e mănușa de box.

Prinși în cercuri vicioase,
Își fac timp să tragă linii vâscoase,
În funcție de părerile expuse
Ale mulțimii cu mințile străpunse.

Se susține dorința de dreptate,
Dar se confundă cu răzbunarea.
Gurile devin canibale și înfometate,
Cei ca mine fiind materia ce susține hrănirea.

Pe patul de foc al propriilor păcate
Dorm înghețat în probabilitate,
Trezindu-mă într-un cer de singurătate,
Colorat de aburul cenușii.

Iertarea e pentru cei vii.
Sunt un doctor nebun ce oferă sănătate,
Criticat pentru brutalitate.
Devin constructor cu materiale limitate,
Și se așteaptă cele mai bune rezultate.

Eu sunt cel ce face tăieturile,
Dar și cusăturile.
Nu-mi plac scurtăturile,
Sunt mândru de toate eșecurile.

N-am ucis din răutate —
Ne-am îngropat împreună pentru rezultate.
Sufletul, la început, n-avea idee ce risca.
Oglinda-mi arăta doar masca.
Nu mai știu unde apar:
Prins între vulcan și ghețar.

De ,,Omenie,, însetată
La porți străine am vrut să o cerșesc,
S-o cumpăr, sau măcar să o privesc
Dar porțile prin lacăte mă gonesc.

………………………………

Am dăruit iubire,
Cuvinte sfinte pe crengi de măslin
Gându-mi n-avea în el nimic meschin
Răsplata…un pahar plin cu pelin.

…………………………..

Mă-ndepărtez de toate
Cărarea-i aridă,mă rătăcesc
De undeva doi ochi, blând mă privesc
Un cățel  izgonit…În brațe-l cuibăresc
Și am înțeles, am înțeles
Ce-i ,,Omenia,, pe pământ.