Îți amintești?

M-ai lăsat, fără să-ți pese,

Fără un cuvânt, fără o șoaptă,

Ai plecat cu inima-ți aprinsă

Spre alta, mai nouă, mai dreaptă.

Pe mine m-ai lăsat cu umbre,

Cu amintiri ce dor și-n somn,

Cu nopți ce curg în lacrimi stinse,

Cu vise moarte, fără domn.

Ea… ce are? Poate zâmbește

Mai larg, mai dulce, mai firesc.

Dar știe ea cum tu vorbești

Când lumea-ți pare un cer gri, lumesc?

Nu-i vină-n dragoste, nici lege,

Dar doare când devii uitare,

Când tot ce-a fost se risipește

Ca fumul alb dintr-o visare.

Și totuși, n-am să te blestem,

N-am să-ți doresc ce-am îndurat —

Dar să nu uiți: ce-a fost între noi

A fost odată… și-a contat.

M-ai lăsat, fără să-ți pese,

Fără un cuvânt, fără o vorbă,

Ai plecat cu inima-ți aprinsă

Spre alta, mai nouă, mai bună.

Timpul a trecut și m-am pierdut

Într-o lume ce nu mai era a mea,

Căutând un rost, un drum, un început,

Dar tot ce-am găsit a fost doar o umbră grea.

Ea te ține acum cu mâna-i blândă,

Te-a luat acolo unde nu ajungeam,

Dar știi tu oare că în mine încă plângă

Amintiri ce nu se vor stinge, oricât ai vrea.

Nu-ți cer nimic, doar să înțelegi,

Că fiecare pas al tău mă doare,

Și chiar de-aș pleca, în orice zi,

Voi purta în suflet tot ce-a fost în tine, fără favoare.

Mai vreau să stau încă o zi și-o noapte

Poate vei răsări și tu și poate vei și rămâne.

Sus sa stai deasupra mea cum stau stelele

Căci doar stele îmi spun povești și-mi drumul către tine.

De când nu te-am mai văzut…furtuni au cam trecut

Și războaie am câștigat…și lupte de împăcare am dat.

Și lunile și anii au cam trecut…

Iar tu, tot n-ai apărut. 

Nici nu-ți dai seama…tu.......

Cum ți-am purtat dorul , în al meu suflet inocent.

Că tu doar defecte mi-ai lăsat 

Iar eu am fost mereu …ale noastre imperfecte. 

Este singur în miez de noapte,

Este singur, dar tot aude șoapte 

Este singur, se gândește la moarte 

Mereu singur a trecut prin toate

Se simțea mereu singur dar acum simte că nu mai poate

Acum își caută cu extaz sfârșitul, nu se mai teme de moarte.

Știe că va veni și clipa în care va pleca

Dar niciodată clipa în care o va uita,

Niciodată clipa în care el va renunța 

La cea pe care niciodată n-o va înbrățișa.

Nu va renunța la fata pe care o iubește 

Renunță la viață, pentru că iubire nu cerșește

Sunt vinovată, zic ei, pentru tot ce primesc –

Furtuna ce cade, cuvintele ce rănesc.

De parcă palma lor e mâna mea,

De parcă vina e sângele ce-mi stă.

Mă învinovățesc pentru răsuflarea-mi grea,

Pentru că m-am apărat, că nu am tăcut în ea.

Durerea mea? O glumă pe buzele lor,

Un ecou stins, un sunet ce le dă fiori.

„De ce ai vorbit? De ce-ai plâns, de ce-ai stat?

Ai provocat tunetul, ai creat păcat!”

Dar cum să fii vinovat că respiri,

Când tragi aerul lor plin de spini?

Eu sunt agresorul, eu sunt furtuna,

Asta-mi spun fețele ce-mi ard totdeauna.

Și tot ce port e un trup făcut să absoarbă

Loviturile lor – și vina întreagă.

Am încercat să urlu, dar urletul meu

E transformat într-o șoaptă ce-nvinovățește tot eu.

Am fost un copil ce-a cerut un loc,

Dar locul meu e mereu greșit, în foc.

De ce durerea mea trebuie să se plece?

De ce rănile mele sunt „prea mult”, sunt „rece”?

Când toate zgomotele lor se înfig în mine,

Eu tac, eu iau, eu devin rușine.

Poate într-o zi, voi învăța să mă rup,

Să scap de lanțul ce-n suflet mi-a pus un stup.

Dar astăzi, sunt vinovată doar că exist –

Un suflet zdrobit într-un cosmos prea trist.

Și uite așa încă o dată
Se-ntâmplă ca mai mereu,
Încă o lacrimă cedată
Și de vină sunt doar eu.

Poate vina de a ierta
Sau frica de singurătate vine,
Dar felul în care se purta
Știam că mult nu va mai ține.

Ca pe un fir de ață subțire
Toată „dragostea” stătea,
Nu găseam calea spre ieșire
Minciunile iar le rostea.

„Îmi pare rău” „Mă voi schimba”
Poate cele mai des primite,
Inima din nou îl aproba
Pentru minte, de mult auzite.

„Te iubesc” „O știi deja”
A mia oară iar rostite,
Inima nu se mai proteja
Iar mintea a început să țipe.

Măcar o dată lasă eu să decid!
La început poate o să doară
Iubirea trebuie s-o ucid,
Că altfel ea, azi ne omoară.

Inima trebuie s-o opresc
Până nu e prea târziu,
Poate nu asta doresc
Dar înțeleg, bine o să fiu.

E o lecție pentru toți
Când inima din nou cedează,
Să nu crezi că n-o să poți
Știi că mintea nu trădează.

Sunt așa întristată și supărată pe tine,

Însă,ție aceste sentimente îți sunt străine.

Așa ca oare ce drept am eu să te acuz?

Cand defapt eu realitatea o refuz.

Refuz sa cred ca tu nu simți pentru mine ceva,

Refuz sa cred ca poate in miez de noapte te gândești la altcineva,

Refuz sa cred ca tu nu ma privești asa cum o fac eu,

Și refuz sa cred ca totul este doar un simplu clișeu.

Nu mi-ai spus niciodată ca mă placi,

Dar nici nu mi-ai transmis vreodată ca nu o faci.

Insa cred ca e de ajuns faptul ca nu-mi vorbești,

Pentru a-mi da seama ca nu mă iubești.

Oare nu au fost semne de la univers?

Oare doar prin coincidență ți-am mai găsit numele printr-un vers?

Doar prin întâmplare te întâlneam în dimineți pustii?

Oare ce m-a făcut de tine a mă îndrăgosti?

Ce doare e ca nici măcar nu e vina ta,

Eu am crezut ca al tău suflet mă poate completa,

Cand el defapt doar de energie mă seca.

Doare ca nu știu ce tu despre mine gândești,

Si nu stiu ce emoții când ma zărești trăiești .

Doare ca nu a fost nicioadata reciproc,

Iar ale mele sentimente nu pot să le revoc.

Gândul ca am scris ,
gândul meu într-un timp ai fost.tu .
Gândul meu erai seara
Gândul meu erai ziua și mereu            
Gândul meu nu îmi era.ca.ma vei părăsi când îmi era greu
Gândul meu vroiam sa îmi fi zi de zi ,dar ai ales ce e pustiu   
Gândul meu as fi vrut sa îmi mai fi ,dar teai întors întors în   
Gândul meu când totul a fost prea târziu

Un vechi șase sute șaizeci și șase

O zi:La DUMIneCa-ziua dintâi

Se ține cu fapta (pe mâna cea dreaptă);

Rămâne"pe frunte (în rău căpătâi)

Contrar"semnul"sfânt dintr-un vechi Testament

E Sâmbăta veșnică orice ar fi,

Porunca a patra rămâne aprinsă

Că faclă ce cheamă spre-a ne Odihni.

Și "orice spirit ce nu pomenește"

Un nume"ISUS" nu e sfânt-cât de trist

Și însuși Satana apare că înger

Spre gloria-i și spre un alt Antihrist.

Dar bine-i că DOHNUL veghează din ceruri

Spre ai Săi sâmbătari nu spre alți "pocăiți"

Și știm că sosi-va arhanghel MICAEL

Pentru-a-i învia și a-i salva pe "căiți"!

Am un vis lucid .

Care l-aș numi stupid .

Totuș mai de mult .

Mil doream atăt de mult .

Eu pe tine te așteptam.

Căci atăt de mult mi te doream .

Că ai plecat de la mine .

Nu acceptam .

Că mai lăsat , și ai plecat .

Cănd împrejur totul era secat .

Un vis lucid a rămas .

Iar eu de la el m-am retras .

Când te-am văzut întâia oară,

Cum îmi zâmbeai și cum râdeai;

Iar eu cu inima amară,

Te așteptam , tu mă visai.

Însă eu nu visam la tine,

Visam la libertatea dulce

Care-mi scufundă amărăciunea ,

Într-ale sale mângâieri fine.

De astăzi voi fi a ta! 

Da, ai citit bine.

Sufletele noastre se vor unii

iar noi doi vom fi un singur lucru.

Mă emoționez atunci când mă gândesc,

dar viață a fost buna cu noi și ne-a ajutat.

Am trecut prin momente grele, 

nimic în viață nu este ușor, 

și au existat multe momente când n-am mai putut

Totuși inimile noastre se cunoșteau foarte bine 

și comunicau mereu între ele. 

Increderea este cel mai important lucru 

iar noi doi chiar am discutat de la început. 

Eu nu vreau ca lumea sa mă iubească, 

vreau să mă iubești doar tu. 

Ce dor imi este de tine,

așa de mult doare…

Dar să știi că nimic nu-i etern 

și in sfarsit o sa dispara. 

Din prima zi de relatie am vrut 

iar am reușit să ajungem aici 

Să ne unim drumurile noastre. 

Pentru totdeauna vom fi împreună...

Pentru totdeauna voi fi a ta!

Pic, pic, pic.

Ține-mă încă un pic.

Pic,

Peste oase, și frumoase

Și adormite

Și pline de viermi și de surprize.

Timp,

Zile și veacuri am așteptat 

Să îmi faci inima să bată cu un pic

Mai mult, am ezitat.

Flori,

Plante cu capetele retezate,

Cu frunze mumificate,

De păianjeni, de tine.

Orori,

Am dat noroc cu un diavol

Mi-a zis să facem schimb

Ție să îți dau viața 

Și mie să-mi dea moarte, zi-mi:

Viață,

E tot ce trăiai?

Dorința,

E tot ce îți doreai?

Speranța, 

E tot ce nu aveai?

Nu pot să mai fac un pact cu tine

Când tot te are pe tine

Când tot e despre tine

Când diavolul ești tu.

Un pic, de mă chemai la dialog

Pe stâncă, pe iarbă sau pe un nor

Un pic mai dura teroarea

Un pic te mai iubeam și iară,

Trebuia să se repete, din nou

Un pic? Un pic mai mult?

Arde-mă și fă-mi oasele scrum.