Eveniment inedit la Biblioteca Națională. A fost lansată cartea BUNELOR MANIERE

Oare cum aș putea să-i spun

Cât îmi doresc să îi vorbesc,

Și cât de mult aș vrea să știe

Că doar la ea, eu mă gândesc

Ne întâlnim mereu pe drum

Zâmbim și ne-adresăm salutul,

Cu ea o vorbă-aș vrea să schimb

Dar ce să vezi..nu am cuvântul

Nu pot prea multe să-mi explic

De ce sunt mut când o-ntâlnesc,

Când zi și seară îmi fac speach-ul

Și mai mereu îl uit când o zăresc

În sinea mea cred că-nțeleg

De unde mi se trage totul,

Și simt că fete-i de pe drum

În timp cu mine îi va fi sorocul

Și șansa peste mine-a dat

Să ne-ntâlnim la o serată,

Nu știu de-a fost premeditat

Sau poate a mea soartă

Aici și-acum am avut verbul

Și multe-am vorbit împreună,

În noapte am ieșit la o plimbare

Pe o potecă, călăuziți de lună

Doar astrul ar putea să spună

Ce a văzut, ce s-a-ntâmplat,

Și cum el ne-a trimis lumină

Iar noi cu drag ne-am sărutat

De-aici a început povestea

Pe care o dorim fără sfârșit,

Și zi de zi am înțeles ce-i viața

Și ne-am iertat...când am greșit!

Privesc către soare și cer, 

Aud certuri în crescendo, 

Aud certuri fel de fel

Sunt vietăți stăpâne peste univers,

Le-ascult atent pe toate,

Le-ascult vers cu vers

M-amuză scandalul duelat

Al lumii cu aripi de la sat,

Pare că-i nuntă în codru,

E-o zarvă in aer de menestrel,

Vrea tot alaiul să fie - un otfel!

Fără costume și fără coroane

E-o văsălie necuvântătoare

Și curtea și codrul staccato răsună 

Ce mare-i mirarea din gura păgână!

Ce mare-i gâlceava, atât de nebună!

Stăteam pe-o piatră,pe vârful unei stânci, 

Priveam trist cum soarele răsare. 

Ziceam să sar având doar răni adânci

Și-o văd pe ea,pe fata dansatoare.

Vine grațios,îmi pare că zâmbește,

Și eu rămîn pe loc încremenit.

Iar chipul ei senin mă copleșește,

Mă uit la ea și stau nedumerit.

Vroiam de ea să mă apropii,

Să o întreb cum pot să o ajut.

Ea stă cuminte,de parcă-i fata popii,

Eu vreau să sar,nimic n-am de pierdut.

Ea zboară-ncet spre mine,de parcă e o pană,

Mă ia de mînă și mă invită la un ,,dans".

Cu toate că simțeam că e capcană,

Am început să ne rotim în vals.

O muzică din cer se revărsa cu jale,

Iar eu vedeam că dansul se sfârșește.

N-am observat cînd am zburat în vale,

Iar fata sus pe deal zâmbind privește.

Stau la pământ și râd ușor ironic,

Mă gândesc la dansul ăla fermecat.

La fata ceea cu un chip iconic,

Și înțeleg că viața mea s-a terminat.

Ce noapte minunată am avut

Și-un vis așa frumos,

Era-i cu mine, era demult

Mergeam pe jos

În mână aveam multe flori

Culese în zori pentru doamna,

Călcam pe frunze și-nțelegeam

Vara s-a dus și-a sosit toamna

De mână strâns mă ținea mama

Și îmi căra ghiozdanul plin cu cărți,

Atentă mai era să nu mă scape

Știind ce mult iubesc să sar în bălți

În clasă am intrat cu mama

Și-n bancă ea m-a așezat,

Pe frunte m-a pupat în grabă

S-a-ntors și iute a plecat

Nedumerit am deschis ochii

Pe mama n-am mai văzut-o,

Și nici în bancă nu stăteam

Ce vis frumos..dar am pierdut-o!

.............. PS...........

Am evitat versul....de mâna mă zgâlția,

Și-o palmă peste cap ea îmi dădea!!!

...nu am ,,beneficiat" de rele tratamente

-Avion cu motor, ia-mă și pe mine-n zbor!
-Nu te iau că ești mic și te cheamă polonic!

... îmi răsună în minte, obsesiv, un ecou atât de îndepărtat al adolescenței mele, încât îl aud și "văd" iarăși un grup de țânci ce țopăie pe iarba grasă din apropierea blocului în care locuiam, în timp ce eu stăteam tolănit pe spate cu mâinile împreunate sub ceafă și priveam cu ochii larg deschiși pasărea minusculă de metal ce scânteia ca diamantul pe albastrul cerului și ronțăiam un fir de trifoi...

Erau vremuri atât de simple pentru copii, din moment ce chiar și o pasăre argintată, strălucind în soare, reușea să-i facă să dănțuiască și să-i cânte zborul, sus, deasupra norilor, răspunzând la chemarea ei neîncetată, iar eu mă întrebam: oare când voi fi mare, voi zbura vreodată cu un avion?

Am crescut mare și, da, am început să zbor: la început timid, dar mai apoi, cu fiecare zbor, tot mai încrezător, tot mai departe. Și, Doamne!, câte locuri frumoase și câți oameni am văzut și cunoscut! Am vizitat muzee, m-am închinat în biserici și catedrale, m-am urcat în cele mai înalte turnuri și clădiri, căutând mereu ceva, nici eu nu știu ce, doar hrănindu-mi sufletul însetat de aventură, dându-i copilului din mine ceea ce i-am promis cândva.

Fiindcă țin minte că atunci am închis ochii și m-am văzut peste ani la Roma, la Vatican, la Colosseum și Forumul Roman, la Milano la Cina Cea de Taină, la Veneția, la Florența în umbra lui David, la Napoli mâncând pizza și bând limoncello, la Viena, căutând urmele imperiului austro-ungar, la Paris, la Louvre și Versailles, în Spania însorită, la Barcelona, unde am urcat în cel mai înalt turn al Sagradei, la Toledo, Sevilla sau Valencia, la Atena sau Corfu, la Cadiz unde am făcut pentru prima dată baie în Atlantic, sau ascultând muzica fado în cel mai vechi bar din Lisabona.

Acest dor de ducă l-am ținut în fiecare an, așteptând cu stoicism momentul plecării într-o nouă aventură, din care am strâns cu migală noi amintiri pentru mai târziu, fotografiind și filmând tot ceea ce vedeam, păstrând cu sfințenie memoria locurilor și a oamenilor întâlniți, fiindcă numai acestea mi-au îmbogățit și înălțat spiritul, dându-mi forță până la următoarea călătorie...

Și mai cred, că pasiunea pentru călătorii, mi-a fost insuflată de un vecin, care pe-atunci trăia singur, nu era căsătorit și n-avea copii, dar obișnuia să ne povestească despre toate locurile pe care le văzuse, întrucât meseria lui în acele vremuri era să călătorească și să învețe cât mai multe din zona tehnicului, realizând astfel un fel de transfer de know-how.

Nu mai știu numele lui, dar îmi aduc aminte de colecția lui impresionantă de vederi, fiindcă avea un obicei, să cumpere câte o carte poștală din fiecare oraș vizitat, hărți, albume despre cultură și arhitectură, fiind pasionat de artă, setea lui fiind una diferită de cea a oamenilor obișnuiți: să vadă și să cunoască cât mai multe țări, oameni și locuri...

Și odată, am remarcat, într-unul din albumele lui, două vederi care aveau duplicate, iar el, amuzat de spiritul meu de observație, mi le-a dăruit împreună cu o condiție:

-Când ai să fii om mare, să umbli ca și mine și să afli că toate pe câte vi le-am povestit nu-s minciuni, ci chiar le-am trăit și văzut...

Am prețuit și păstrat toată viața acele două vederi nescrise, le am și acum. Și chiar am fost în acele locuri și le-am văzut, trăind ca și el, cu aceeași sete neostoită, având același dor de ducă, cu fiecare aventură, adunând la rândul meu un munte de cărți poștale, respectând clauza lui de salvgardare.

Și poate că, de fapt, clauza lui nu era altceva decât un legământ făcut cu mine însumi: să nu încetez niciodată să visez, și  să completez de fiecare dată ecoul adolescenței mele:

-Avion cu motor, ia-mă și pe mine-n zbor!
-Tu, când ai să crești om mare, am să zbor cu tine-n zare! Printre nori și peste mări, peste munți din alte țări!

E vară,
papagalii fluieră descreierați,
imitând stăpâni neajutorați.

E vară,
și-mi cântă Rebetiko;
pe coastă
răsună-n piept și-n refren
un viitor obscen.

E vară,
mă gândesc la un clișeu latinesc:
e clipa s-o trăiesc,
cu malurile apei
care se sparg de stânci
și iar vin înapoi.

E vară,
și știu că-i pe sfârșite;
mă-ntorc acasă cu buzunarele rănite,
obosite de atâtea ispite,
dezgolite.

E vară,
de fapt,
imediat e toamnă,
cu coduri fiscale,
fără drumeții aristocrate;
mă gândesc la contribuții sociale
și la impozite locale.

E vară,
noi știm:
minciunile pot cumpăra vremelnicia,
un ultimatum care se termină avid
în sălcii și iarbă verde.

E vară,
floarea-soarelui s-a îmbătat
cu un dinamism ciudat;
eu îmi port ochelarii de soare în ploaie,
cu gândul la croaziere și fructe de mare.

E vară,
și stau de veghe în lanul de secară.
Se simte atât de copleșitor să îmbătrânești:
doare ca un glonț pentru o domnișoară
să te privești în oglindă și să devii murdară.

A fost vară!
Mi-am spart Ray-Ban-ii de niște stânci,
temperaturile scad ca piesele de domino,
și încerc să-mi amintesc de prieteni
privind peste mile întregi
unii-s la facultate,
alții-n libertate;
pare că ăsta-i norocul cerșetorului.