1  

Jur inimă

1.-Dragă inimă sfărmată,

Care îmi duci toata această povară,

Ai avut grijă de sufletul meu rănit,

Și cu bandaje l-ai acoperit.

 

2.O inimă puternică

Care duce o luptă groaznică

-Te rog rezistă, la acest popas,

Pentru că vreau să mai fac un simplu pas..

 

3.Și acel simplu pas te va rani,

De la atâtea orgolii.

Care ne vor duce în disperare,

-Și jur ca rămân fără răbdare!

 

4.În alcool îmi afund durerea,

Și în muzică îmi alin inima,

Dar corpul meu nu mai rezistă mult,

-Și atunci jur ca voi pune punct!

 

5.Voi pune punct la tot ce am trait,

Alături de un om ce nu m-a iubit..

Pentru că iubirea nu mai există,

Pentru această dragoste nedescrisă..

 

6.-Și atunci, jur inimă,

Că te voi scăpa de această suferință,

Și voi încerca să te fac să zâmbești,

Pentru omul pe care vrei să-l clădești.


Category: Love poems

All author's poems: Mara Albu poezii.online Jur inimă

Date of posting: 12 February 2023

Timp de citire: ~2 min.

Views: 1462

Log in and comment!

Other poems by the author

Două inimi

1.Două inimi cu aceleași sentimente

Uite dragostea cum prin aer plutește

Un simplu răsărit de soare

Ne va aduce mult mai aproape.

 

2.Același drum plin de petale

Pentru două inimi zâmbitoare

Va uni o dragoste neînteleasă

Una de zei aleasă!

 

3.Această scânteie dintre noi

Reușește să îmi dea fiori

Pentru că focul dragostei e acum

Iar eu nu știu ce pot să spun..

 

4.Însă, zâmbetul tău frumos

Dar totodată, și orgolios

Mi-a reînviat inima

Doar cu o simplă privirea de-a ta.

 

5.Și din stana de piatră din trecut

Ai reușit să trezești un suflet

Care tânjește dupa o clipă fericire

Alături doar de tine!

More ...

Tu ești acesta oare?...

1.Sunt doar un om.

Un om fără regrete;

Fără visuri deșarte,

Dar cu păcate.

2.Un om lipsit de răutate,

Care speră la puțină bunătate;

Un om ce poate întelege orice,

Mai puțin propriile fapte.

3.O fată frântă de propriile vise,

Din cauza lipsei de susținere;

Din cauza oamenilor fără rușine;

Din cauza oamenilor cu percepții diferite.

4.O fată retrasă de propriile gânduri,

Ucigând orice urmă de propuneri;

Pentru o fărâmă de fericire,

Chiar și pentru cele mai mici speranțe..

5.Un om căruia îi pasă de toți și de toate,

Un om care luptă pentru fapte și dorințe uitate,

Un om care crede în oameni distruși,

Pentru o lupta cu supuși.

6.O fire ce se dăruiește din suflet,

Fără urmă de regret;

Pentru o lume ce nu contează,

Pentru o omenire în pauză..

7.Între atâția oameni întunecați,

Acești oameni sunt remarcați;

Prin dragostea lor numerică,

Pentru o lume puternică.

8.Deși, în sufletul lor totul este greșit,

Noi luptăm la nesfârșit;

Să demonstrăm ca omenirea merită,

O speranță puternică….

9.Acești oameni renunță pentru o clipă de fericire,

La toate luptele cu sine,

Pentru o simplă bucurie,

Pentru o simplă veselie…

10.Noi nu suntem Eminescu,Blaga sau Bacovia,

Să vorbim de romatisme,sicrie și oameni sfărmați,

Noi nu suntem cei cu actoria,

Dar suntem cei care luptă pentru a fi împăcați.

11.Luptăm pentru binele tuturor,

Deși noi nu suntem în locul lor;

Preferăm să învingem problema,

Pentru binele altora.

12.Ne rătăcim prin cărările durerii,

Prin pădurile pierzării,

Încercând să ne salvăm,

Pentru o clipă de adevar…

13.Cuvintele dureroase sunt ascunse,

Pentru luptele pierdute,

Care nu ar avea efecte,

Pentru oamenii fără verighete..

14. Și astfel ,oamenii ca noi,

Pierduți printre nori,

Rămân în singurătatea rece și dureroasă,

Până când tot ce simțim ne apasă..

15.Și foarte tare ne apasă,

Iar durerea nu ne lasă,

Și sperăm la o rază de soare,

-Tu ești acesta oare?...

More ...

Acea speranță

Străzile pustii și întunecate

Pline de speranțe moarte,

De vise uitate,

Și de lacrimi pictate.

Oameni pierduți pentru atâtea păcate,

Pentru vise spulberate,

De oameni cu răutate.

Speranța cere dreptate,

Pentru dorințele luptate,

Pentru visele recâștigate. 

 

 

Pentru oamenii fără păcate,

Și cu scop fără moarte,

Lupetele pentru fericire,

Pentru o simplă amintire.

Luptele pentru secrete,

Și adevăruri pictate din bunătate,

Pentru o simplă omenire,

Care cere o menire.

 

 

Pentru oamenii cu răutate,

O nouă speranță se naște,

Din dorința de putere,

Pentru vise fără pierdere,

Pentru acea fericire,

Dorită de omenire.

More ...

În sfârșit,, noi"

1.Am încercat să schimb atât de mult lucrurile,

Pentru acea fărâmă de fericire,

Pentru acea inimă frumoasă ,pe care mi-o doresc

Însă, am ajuns să cred că nu trebuie să mă grăbesc.

 

2.Am crezut că totul este pierdut,

Că totul pe apa sâmbetei s-a dus

Însa, soluția pentru acest necaz,

Era cheia de sub acel pas.

 

3.Reușind să găsesc cheia acestei soluții,

Am scos la suprafață mii de descoperiri,

Cum ar fi ,iubirea necondiționată,

Care acest suflet mi-o poartă.

 

4.Și după multe discuții aprinse,

Am realizat că aceste cuvinte,

Nu mă vor mai răni ușor,

Până când nu voi muri de dor!

 

5.Însă, mi-ai confirmat că chimia dintre noi,

Ne va uni pe amândoi,

Într-un viitor atât de apropiat,

-Mă bucur că nu ai renunțat!

 

6.Atâtea nopți alături de tine,

Atâtea mângâieri pe piele,

Nu mă vor mai răni,

Pentru că ,,noi” vom fi.

 

7.Toate acele cuvinte pătrunzătoare,

Toate acele priviri mortale,

Mi-au furat inima abătută,

Și au trezit o fată bună!

 

8.Și te priveam cu dormi liniștit, și fără griji

Cum mă țineai lângă pieptul tău,fericit

Cum aveai grijă de mine,

Ca să îmi fie cât mai bine.

 

9.Și astfel, am realizat că te iubesc atât de mult,

Și voi aștepta acest început,

Și îmi promit că voi lupta pentru amândoi,

Ca să existe în sfârșit, ,,noi”!

More ...

Tu

Tot timpul, ai fost Tu

Și ai avut mereu un atuu

Pentru că știai că ești slăbiciunea mea

Și ai profitat la maxim de ea

M-ai sedus cu vorbe dulci

Și cu acele mângâieri

Până când am fost prinsă

Într-o capcană de vină

Însă, ce nu știi tu

Este că, ești și tu pentru mine,un atuu

Pentru că ochii tăi nu mă pot minții

Și văd dragostea ta din priviri

Și mă holbez la tine cu drag

Pentru că, pentru mine ești un dar

Și nu voi mai face aceași greșeală

Ca să te pierd iară

Și dacă la început, mă credeam defectă

Mi-ai arătat, că eu sunt cea perfectă

Și ochii mei vor fi doar pentru tine

Pentru că vreau să fii parte din mine

Grija atentă pe care mi-o dai

Toate acele jocuri , la care doar visai

M-au făcut să simt fluturi de iubire

Pe care nu i-am mai simțit pentru nimeni

Însă, amândoi m-ai avem de lucrat

La cea ce este stricat

Pentru că perfecți vrem să devenim

Ca să putem juca în acest film

Iar proagoniștii principali suntem noi

Și nu îmi vine să cred că visăm la asta amândoi

Și o să am grijă de sufletul tău înnorat

Pentru că vreau să devin curcubeul tau înfrumusețat

Și după atâta timp

În care, nefericirea pe mine ma dobândit

Îmi văd speranța în ochii tăi

Și îmi doresc ca tu să vezi fericire în ai mei!

More ...

Ma voi gândi

1.În toate aceste momente întunecate

Nu știu cum reușești să nu mă dai la o parte,

Și mă ții lângă sufletul tău

Până când nu o să mai pot eu.

 

2.Și rămâne un mare mister

Acest minunat blestem,

De a nu scăpa de iubirea ta

Iar știu că tu mi-o vei da.

 

3.Nopți la rând iubindu-ne

Cum nu a mai făcut-o nimeni,

Prin simple mângâieri

Îmi voi aduce aminte cu drag, de ziua de ieri.

 

4.Numai tu reușești să trezești

Acest copil fără îndoieli,

Pentru tine,dragul meu

Promit că voi lupta mereu.

 

5.Și uite din nou, cum îmi furi zâmbete

Ești mai rău ca o minune,

Te iubesc nespus de mult

Și îți promit, că mă voi gândi la tine mult.

 

6.Și știu că pare o nebunie

Dar vreau să cred cu tărie

Că ceea ce va fi între noi

Ne va mulțumi pe amândoi

 

7.Și astfel, sper să îmbătrânim împreună

Pentru că țin la tine ca o nebună

Și jur că nu vreau nimic altceva

În schimb, doar inima ta.

More ...

Poems in the same category

Vraja

Cu un piaptăn te-aș putea vraji,

Ti-aș face cărări in gânduri

Și eu m-aș plimba printre ele,

Te-aș duce aproape de stele

Si te-aș lăsa singur pe lună,

Să nu te aibe nimeni, că-i nebună.

Te-aș lăsa cu marea,

Să mi te spele cu sarea,

Să mi te dea curat,

De altele uitat.

Să te inmoi ca lutul,

Să-ti calc doar eu pământul.

Apoi te las,că sunt grăbită,

Să vad cum arzi de dor, într-o clipită.

Și aș fugi in noaptea adâncă,

Să nu ma vezi ,dupa o stâncă.

Și m-aș ascunde dupa stele,

Până vei plânge lacrimile mele.

Și de-aș mai vrea o dată

Să fiu a ta fată,

Mă voi lasa curtată.

Hai vino îndată!

More ...

Prea multă sensibilitate în norvegiană

Sensibilitatea, săraca de ea, e bună în felul ei. Este bine să fim sensibili, să ne exprimăm regretul când cineva a avut parte de întâmplări mai puțin plăcute, să fim alături de ei, să îi ascultăm, să îi liniștim, să îi înțelegem, să le alinăm suferințele, să oftăm alături de ei, să plângem alături de ei, să îi învelim când le este frig, să îi bandajăm când i-a zgâriat pisica (că tot din vina lor i-a zgâriat, că nu știu cum să se joace cu ea), să le punem pungă cu gheață de la frigider peste glezna luxată, să le ștergem lacrimile, să le dăm medicamente să le scadă febra, balsam de buze să nu mai fie atât de crăpate, să le dezinfectăm cuticulele sângerânde atunci când nu au știut cum să-și facă manichiura, au vrut să aibă unghii mai lungi față de cum le aveau în mod firesc, că cică așa e la modă, și acum au numai sânge pe la ele, să punem plase de țânțari, ca să nu îi mai înțepe atâta, să le sugă sângele, să nu le transmită malarie sau febra galbenă, să luăm insecticide, dacă tot insistă să intre în casă, să luăm și ventilator care să mai împrăștie mirosul de insecticide, să le ținem geamul întredeschis cât să nu mai intre țânțari și să mai și iasă mirosul de insecticid. Să reglăm centrala termică să mai dea și apă caldă, nu doar rece, că pe urmă va fi nevoie de și mai multe îngrijiri. Economiile nu prea țin cont de nevoile individuale ale oamenilor, sunt mai mult o nevoie egoistă de-a unui singur om. 

Să nu ne zgârcim nici la suplimente care îmbunătățesc imunitatea, cum ar fi vitamina C, care are un gust delicios de lămâie și nici nu costă prea mult, este cam pentru toate buzunarele, o putem lua și dintr-o simplă limonadă, așa că nu avem de ce să ne abținem din a o achiziționa. 

Să le luăm bluze groase, pufoase, numai bune de stat în casă. Să le luăm mască pentru îngrijirea feței, mască care previne apariția timpurie a ridurilor laba găștii și a ridurilor de expresie. Suntem prea tinere să avem riduri!

În general, sensibilitatea este soră cu generozitatea și grija, dar ce ne facem când ea scapă de sub control, atinge noi culmi, nu mai are limite? Mai este aceea o sensibilitate benefică, sănătoasă, bine-înțeleasă? Nu, bineînțeles că nu. Deja ceva din felul nostru de a fi scârțâie, iar această sensibilitate este principalul simptom. Ar cam fi cazul să ne punem întrebări:,,Oare de ce sunt așa?", ,,Nu cumva exagerez?", ,,Ce mă determină să am reacții atât de intense la lucruri banale în esență?"

Răspunsul îl vei găsi rătăcit pe undeva prin trecutul tău. Sensibilitatea despre care vorbim vine ca urmare a unui episod traumatizant din viață? Nu ai luat cât te-ai fi așteptat la vreun examen și de atunci te-ai decis să renunți la tot, gândindu-te că nu mai are rost? Nu ți s-au oferit nu știu ce oportunități la care sperai? Nu ai putut, în virtutea împrejurărilor, să faci ceva ce ți-ai propus? Dacă răspunsul este ,,da" la măcar jumătate dintre acestea, atunci, nu vorbim tocmai de sensibilitate, ci de o reacție adversă la lucruri ce s-au petrecut, ne-au durut pe moment, iar în urma lor a rămas o rană nevindecată complet.

Cum s-ar putea vindeca o asemenea rană? Scărpinând-o tot mai mult. Stând și analizând, oare de unde provine acea supărare însoțită de sensibilitate? Ai avut curajul să mergi la nu știu ce facultate de suedeză. Și la 19 ani, chiar îți trebuie curaj, să îți iei zborul, să pleci din casa părinților, dintr-un oraș de provincie, tocmai într-un mare centru universitar. Și acolo ce să vezi, drumul spre succes și facultăți interesante de trecut în CV, nu este presărat numai cu momente pașnice, că este una căreia îi place să urle, să țipe, să îi umilească pe studenți că nu pronunță perfect în această limbă nord-germanică, că nu știu timpurile la perfecție, că nu stăpânesc gramatica și sintaxa...tot perfect? Nici nu știu ce ar mai fi perfect, cum ar mai fi perfect, și nici nu cred că ar trebui să conteze acea perfecțiune subiectivă. Dacă ar fi niște standarde obiective, atunci da, merită să aderăm la ele, să încercăm să le atingem, pentru că așa progresul chiar se poate măsura și observa. Pe când, dacă sunt obiective pe care doar o persoană le vrea, restul nu le vor, nu are sens să ne mai comparăm, oricum nu putem aprecia sau cântări nimic din auzite. Cert este că cine umilește studenții că nu știu perfect, are inimă de pădurar care taie copacii pe bandă rulantă fără să se mai uite la ce a lăsat în urma lui. Da, foarte obiective criteriile de evaluare, cum poți că femeie de 58 de ani, care o viață întreagă doar de suedeză te-ai înconjurat, să consideri că o studentă de 19 ani trebuie să îți fie egală în măiestrie, în pricepere? Suntem acolo să învățăm, dacă ne nășteam gata învățați, nu ne mai înscriam la nicio specializare și gata, la ce ne mai trebuia, dacă deja am fi știut? Nu era mai ieftin, fără chirie, fără drumuri cu trenul, fără cămine, fără abonament la bibliotecă, fără mâncare plus multe alte utilități? E ciudat tare ce se întâmplă când femeile de 58 de ani te judecă după propriile lor seturi de valori. E ca și cum, studenta i-ar da meditații unui copil de 8 ani. Abia poate să scrie în propria limbă la anii aceia, darămite în engleză, franceză... Nu ar fi traumatizant să se apuce să-l certe că de ce nu a avut timp să stăpânească conținutul la perfecție? Cât timp? că devine vagă în exprimare persoana care oferă lecții în privat? Timp, adică s-ar fi putut târgui cu mama lui să o roage să-l nască la 5 luni, nu la 9 luni, cum e normal, să apară pe lume mai devreme, să învețe mai devreme, doar pentru că așa vrea persoana care dă lecții. Mai este și chestiunea de timp pământean. Câtă vreme locuim pe aceeași planetă, toți avem același timp, 24 de ore, nu mai mult.

Perfecțiunea asta subiectivă a altora naște sensibilități de toate felurile. Nici nu are sens să aspirăm să o atingem. Nu știm ce vrea persoana care nu este mulțumită de noi. Nu știm ce gândește, cum gândește, ce preferă, ce nu preferă, cât, ce, cum și în ce măsură.

Perfecțiunea subiectivă a altora e paralizantă, atât emoțional, cât și faptic. Dacă studenta este umilită de fiecare dată când deschide gura, va mai avea ea încredere în ea că are șanse să devină o bună vorbitoare de suedeză? Va mai găsi ea puterea, în adâncul sufletului ei, să meargă mai departe, să vrea să exerseze, să citească, să se îmbunătățească, până va obține fluența, cadența și muzicalitatea limbii? Nu, nu mai are cum. A avut intenții bune, care s-au destrămat pe parcurs.

Perfecțiunea subiectivă a altora încetinește, reprimă. Cum ar fi să îți planifice profesoara fiecare sunet când să îl rostești, cum să îl rostești. Nu te-ar intimida această tehnică de a învăța? Unde mai este pasiunea, farmecul, frumusețea cât se poate de neregulată și de versatilă a limbii? Când vei mai avea timp să te concentrezi pe vocabular, gramatică, sintaxă și ce vrea ea, când accentul cade întotdeauna pe cum vorbești? Nu cumva devine un obstacol de care nu poți trece? Fix ca la testele cu mai multe variante de răspuns. Ai ajuns la o întrebare la care nu știi care ar fi răspunsul corect, deși până atunci ai răspuns bine. Ce faci? Te împotmolești acolo și nu mergi mai departe, doar pentru că acolo nu știi? Ar fi o mare pierdere, atât pentru evaluator, cât și pentru tine (în primul rând).

Ca replică la perfecțiunea subiectivă a altora, trebuie să ne construim propriul set de valori, propria noastră perfecțiune, care atenție, să fie obiectivă, din mai multe motive: să nu ajungem la acea sensibilitate care ne împiedică să facem orice am vrea și să simțim chiar că evoluăm, atât cât este omenește posibil, nefiind constrânși de alții, de alte aspecte și de alte împrejurări.

 

For mye følsomhet

 

Dårlig følsomhet er bra på sin måte. Det er godt å være følsom, å uttrykke vår anger når noen har opplevd mindre hyggelige hendelser, å være sammen med dem, å lytte til dem, å berolige dem, å forstå dem, å lette deres lidelser, å sukke med dem, å gråte med dem. dem, å pakke dem inn når de er kalde, å binde dem når katten klødde dem (at det også var deres feil at den klødde dem, for de vet ikke hvordan de skal leke med den), legge en ispose på dem fra kjøleskapet over en forstuet ankel, tørk tårene deres, gi dem medisin for å få ned feberen, leppepomade for å hindre dem i å bli så sprukne, desinfiser de blødende neglebåndene deres når de ikke visste hvordan de skulle gjøre manikyrene, de ønsket å ha negler lengre enn de hadde naturlig, for det er på moten, og nå har de bare blod på seg, la oss sette myggnetting, slik at de ikke biter dem så mye, suger blodet, ikke overfører malaria eller gulfeber, la oss ta insektmidler, hvis de fortsatt insisterer på å komme inn i huset, la oss også få en vifte til å spre lukten av insektmidler, holde vinduet på gløtt slik at det ikke kommer mygg inn og lukten av insektmiddel kommer ut. La oss justere kjelen til også å gi varmt vann, ikke bare kaldt, for da vil det være behov for enda mer stell. Økonomier tar egentlig ikke hensyn til folks individuelle behov, de er mer et egoistisk behov for én mann.

La oss heller ikke spare på immunforsterkende kosttilskudd, som vitamin C, som smaker deilig sitronaktig og ikke koster for mye, det er rimelig, du kan få det fra en enkel limonade, så har vi ikke grunn til å la være å kjøpe det .

La oss få dem tykke, luftige bluser, bare gode for å være hjemme. La oss ta deres ansiktspleiemaske, maske som forhindrer tidlig opptreden av kråkeføtter og uttrykkslinjer. Vi er for unge til å ha rynker!

Generelt er følsomhet søster til raushet og omsorg, men hva gjør vi når den kommer ut av kontroll, når nye høyder, har ingen grenser? Er det fortsatt en gunstig, sunn, godt forstått følsomhet? Nei selvfølgelig ikke. Allerede er noe i vår måte å være knirkende, og denne følsomheten er hovedsymptomet. Det ville være på sin plass å stille oss selv spørsmål: "Hvorfor er jeg slik?", "Overdriver jeg?", "Hva får meg til å ha så intense reaksjoner på i det vesentlige trivielle ting?"

Du vil finne svaret tapt et sted i fortiden din. Kommer sensitiviteten vi snakker om som et resultat av en traumatisk livsepisode? Tok du ikke så lang tid som du forventet på en eksamen og siden da har du bestemt deg for å gi opp alt, og tenkt at det ikke er noen vits lenger? Fikk du ikke mulighetene du håpet på? Var du på grunn av omstendigheter ikke i stand til å gjøre noe du ville? Hvis svaret er "ja" på minst halvparten av disse, så snakker vi ikke akkurat om sensitivitet, men om en uønsket reaksjon på ting som skjedde, som såret oss et øyeblikk, og som la et uhelt sår helt bak seg.

Hvordan kunne et slikt sår leges? Skraper det mer og mer. Sitter og analyserer, hvor kommer det sinnet akkompagnert av følsomhet fra? Du hadde mot til å gå på, jeg vet ikke hvilken svensk høyskole. Og som 19-åring trenger du virkelig mot, å ta flyturen, forlate foreldrenes hus, fra en provinsby, nettopp til et stort universitetssenter. Og det du skal se, veien til suksess og interessante fakulteter å bestå i CV-en, er ikke bare overstrødd med fredelige øyeblikk, at hun er en som liker å rope, skrike, ydmyke studenter for ikke å uttale dette nordlige språket perfekt - germansk, at jeg ikke kan tidene perfekt, at jeg ikke behersker grammatikken og syntaksen... fortsatt perfekt? Jeg vet ikke engang hva som ville være perfekt, hvor perfekt ville være, og jeg tror ikke at subjektiv perfeksjon burde ha betydning. Hvis det var noen objektive standarder, så ja, det er verdt å følge dem, prøve å nå dem, for på den måten kan fremgang virkelig måles og observeres. Mens, hvis det er mål som bare én person ønsker, resten ikke, gir det ingen mening å sammenligne oss selv, uansett kan vi ikke sette pris på eller veie noe ut fra det vi hører. Det er sikkert at den som ydmyker studenter for ikke å vite perfekt, har hjertet til en skogbruker som hogger trær på et løpende bånd uten å se på det han etterlot seg. Ja, vurderingskriteriene er veldig objektive, hvordan kan du som 58 år gammel kvinne, som bare har omgitt deg med svensk hele livet, vurdere at en 19 år gammel student må være din likemann i mestring, i dyktighet ? Vi er der for å lære, hvis vi ble født klare til å lære, ville vi ikke melde oss på noen spesialisering, og det er det, hva ville vi trenge hvis vi allerede visste det? Var det ikke billigere, ingen husleie, ingen togturer, ingen sovesaler, ingen bibliotekmedlemskap, ingen mat pluss mange andre hjelpemidler? Det er morsomt hva som skjer når 58 år gamle kvinner dømmer deg etter sine egne verdier. Det er som om studenten gir meditasjon til et 8 år gammelt barn. Han kan knapt skrive på sitt eget språk på de årene, enn si på engelsk, fransk... Ville det ikke vært traumatiserende å begynne å skjelle ut hvorfor han ikke hadde tid til å mestre innholdet perfekt? Samtidig som? at den som gir privattimer blir vag i uttrykket? Tid, det vil si, han kunne ha forhandlet med moren sin om å be henne om å føde ham ved 5 måneder, ikke ved 9 måneder, som normalt, for å dukke opp i verden tidligere, for å lære tidligere, bare fordi det er det personen ønsker som gir leksjoner. Det er også et spørsmål om jordtid. Så lenge vi lever på samme planet, har vi alle like mye tid, 24 timer, ikke mer.

Denne subjektive perfeksjon av andre gir opphav til sensitiviteter av alle slag. Det er heller ikke fornuftig å strebe etter å ta på den. Vi vet ikke hva personen som ikke er fornøyd med oss vil. Vi vet ikke hva han tenker, hvordan han tenker, hva han foretrekker, hva han ikke foretrekker, hvor mye, hva, hvordan og i hvilken grad.

Andres subjektive perfeksjon er lammende, både følelsesmessig og faktisk. Hvis eleven blir ydmyket hver gang hun åpner munnen, vil hun fortsatt ha tillit til at hun har en sjanse til å bli en god svensktalende? Vil hun fortsatt finne styrken, i dybden av sin sjel, til å gå videre, til å ønske å øve, å lese, å forbedre seg, til hun oppnår språkets flyt, kadens og musikalitet? Nei, det er ingen måte. Han hadde gode intensjoner som falt fra hverandre underveis.

Andres subjektive perfeksjon bremser ned, fortrenger. Som å la læreren din planlegge hver lyd når den skal si den, hvordan den skal si den. Ville ikke denne læringsteknikken skremme deg? Hvor er lidenskapen, sjarmen, den mest uregelmessige og allsidige skjønnheten i språket? Når vil du ha tid til å fokusere på ordforråd, grammatikk, syntaks og hva hun vil når fokuset alltid er på hvordan du snakker? Blir det ikke et hinder du ikke kan overvinne? Rettet som med flervalgstester. Du har kommet til et spørsmål du ikke vet riktig svar på, selv om du allerede har svart godt på det. Hva gjør du? Går du fast der og går ikke videre, bare fordi du ikke vet der? Det ville vært et stort tap, både for takstmannen og for deg (i første omgang).

Som et svar på andres subjektive perfeksjon, må vi bygge vårt eget sett med verdier, vår egen perfeksjon, som oppmerksomhet, være objektiv, av flere grunner: for ikke å nå den følsomheten som hindrer oss i å gjøre hva vi vil og føler selv at vi utvikler oss, så mye som det er menneskelig mulig, uten å være begrenset av andre, av andre aspekter og av andre omstendigheter.

More ...

Pleacă septembrie...

Îmi pleacă septembrie cu ploi

Ploi ce mă duc cu gândul la "noi"

Se schimbă vremea în rece din cald

Eu tot cu gândul la tine-am rămas.

 

Sub cântecul ploii îmi scriu oful

Foșnetul frunzelor îmi alină dorul

Septembrie a trecut pe nesimțite 

Și-a luat cu el și zilele-nsorite...

 

Îmi pleacă septembrie cu ploi

Să nu-mi doresc să-l aduc înapoi 

La fel cum și tu ai plecat

Doar că... să te-ntorci, mereu am sperat.

 

Sub cântecul ploii învăț să nu te simt

În orice zi ce o mai am din viață 

Și-n orice clipă-nvăț să nu mă mint

C-ai vrea să vii, să mă cuprinzi în brațe. 

 

Îmi pleacă septembrie cu ploi,

Memoria cerului se lasă peste noi

Cu stropi de amintire, vis și dorință,

Un cântec ce-"ascunde" o poveste neîmplinită.

More ...

Pajistea

Îți voi spune-i poveste:

Pe o pajiște creste

Iarbă verde, frumoasă,

Vrabiutei îi e bine,

Ea se simte acasă,

Dar nu știe ca-n zare

Se găsește un câmp

Plin de flori colorate...

Și în viața adesea

Acceptam ce mi-e dat

Și nu știm că există

Realități netrăite ce magie-ar aduce,

Viața noastra-i o carte,

Dar ea mii poate fi,

Să privești prea departe

E iluzie oare

Sau un vis ce te duce

Spre un vârf ce in noapte

Pare că ar atinge

Cerul unde îngeri spun șoapte....

 

More ...

Sfaturile unui gând

Înot printre ani

încercând să găsesc o cale

către ziua de ieri.

Îmi prind visurile

în mrejele unui mâine nedefinit.

O amintire din trecutul îndepărtat

mă cuprinde cu putere de mână.

Ar vrea să mă strecoare

în grădina mirifică a lui „Ieri”.

O iubire ce și-a găsit împlinirea

îmi mângâie inima

îndemnând-o să iubească din nou.

O deziluzie îmi smucește gândurile,

îmi insultă iubirile din trecut.

Privesc absentă la circul din mintea mea.

Un gând firav, timid,

se ascunde după un val de iubire

ce caută să-mi inunde sufletul.

Îi zâmbesc ștrengărește

pentru a-l încuraja.

Mă privește cu neîncredere,

dar nu se ferește din calea mea.

Îmi trimite idei, speranțe,

imagini ale unei posibile iubiri.

Îl cert fără convingere,

căci știu că sunt o „victimă” sigură..

Mă lasă să țip,

să îl dojenesc,

să îl resping,

știind că deja îl iubesc.

Îi cer să îmi mărturisescă

cărui iubit o să mă dăruiască.

Mă cuprinde cu drag

și mă povățuiește

să aștept, cu răbdare, în prag

până ce iubirea mă găsește.

More ...

scrisoarea

Sa intimplat aceasta vara

A cunoscut ea un baiat

Se intilneau in toata seara

Apoi el la armata a plecat

La petrecut pina la gara

Si cind in tren el sa urcat

A spus sa nui auda nimeni

Ca-l va astepta neaparat

Si trenu a plecat din gara

Dar ea din ochi a lacrimat

A scris de acolo o scrisoare

A intrebato ,,ce mai faci''

La mine mare sarbatoare

Eu deacum m-am insurat

A-ncremenit cu foaia in mina

Moarte-a o va lua de mina

Si o va stringe strins la piept

Ramii cu bine draga viata

Sa nu incurc la nimenea

Fii fericit cu alta fata

De mine sa nuti amintesti

Eu am sa plec acum de acasa

Mai mult nu face sa traesc

Ea a murit au ingropat-o

Pe-un mal abrupt cum altu nu-i

Iar el plingea, minca pamintu

CACI NU IERA SCRISOAREA LUI.

 

More ...

Support Poezii Online

Your support helps Poezii Online grow. Your donation supports development, improvements, and this space dedicated to personal creations - a place where poetry and literary text bring inspiration, calm, and a breath of air for the soul.

Thank you for helping poetry live on. 🤍