Între două blocuri comuniste

Hai să jucăm șah –

Și să vedem

Cine câștigă

Și cine pierde

Hai să ne întrecem

În alb și negru,

În rece și cald,

În pași calculați

Și priviri cu-nțeles

Totul este la fel

În lumea asta închisă –

O luptă veche,

Și-am obosit.

Hai să jucăm șah

Dar eu nu știu…

Decât…

O deschidere…

Și nici pe-aia bine.

În parcul meu mă-ntorc mereu,

Să vizitez fantasme vechi.

Crescând, îmi este tot mai greu

Să văd un sens.

În jocul meu mă rătăcesc

Prin umbre reci și seri târzii.

Un gând încerc să-l limpezesc,

Dar cade-n vid.

Și timpul cel nepăsător,

Ascunde tot ce-am vrut să țin.

Din leagăne mai vine-n zbor

Un strigăt de copil.

În parcul meu revin mereu,

Să caut drumuri ce-au apus.

Dar fiecare colț discret

E prea îngust.

Și totuși vin, căci doar aici

Mai simt ce-a fost cândva demult:

Un vis fragil, crescut din mici...

Copilării.

M-am tot plimbat cu palmele pe pielea ta și m-am gândit să-ți fac o tăietură, să- mi las acolo o parte din amprenta mea și să-ți înfig adânc un giuvaier rotund, cu margini finisate să pară c-ai o zgârietură. Sa ne unim de-un giuvaier ca palmele de clapele unui pian și-apoi să-l azvârlit într-un ocean de dragul amorului turbat... să auzim că giuvaierul nostru s-a spânzurat. Să râdem în hohote ca niște nebuni îndrăgostiți scapati dintr un centru și să creăm in jur un epicentru. Ce nebunesc ar fi... și giuvaierul ar înnebuni.

alte viziuni, aceleași speranțe,

un alt viitor se-apropie-n cale,

te crezi doar a mea, dar nu ne lipim,

viziunilor tale lipsind tot un chin.

nu mai suntem la fel,

ele ne separ,

gândurile noastre pe văi diferite o iau.

te vreau, dar nu te mai am,

viziunile ne separ,

visuri mărețe ne-mpart.

gânduri diferite,

noi asta avem,

ne despartim mai des,

alt viitor vedem in succes.

ani risipiți, secrete pierdute,

eu nu le mai cred,

noi ne-am pierdut de mult

in tot acel neant.

Ce poate să facă iubirea dintr-un om?

Cum am ajuns din persoana care eram,

La persoana care sunt acum?

Cum a reușit o singură persoană

Să-mi schimbe complet viziunea despre lume și amor?

Cum a putut să mă schimbe la 180°,

Cu ajutorul unei piruete dintr-un vals nesfârșit, cosmic,

În care dansăm îmbrățișați,

Aflați în universul nostru?!

Poate la început par niște întrebări banale,

A unei persoane care se pierde pe sine, pentru a-și regăsi

Cealaltă jumătate,dar el mi-a schimbat percepția

Pe care o aveam asupra vieții și viziunii mele de viitor!

Acum, în loc să mă văd pustiind prin lume,

Pierdută!... Rătăcind prin abisul meu singuratic și întunecat,

Plin de responsabilități și griji, făcându-mă să mă adâncesc

Tot mai mult în lumea muzicii, care pentru o perioadă

M-a învățat să-mi accept destinul

Și să văd și cealaltă față a lumii!

Mă văd alături de el trecând peste toate obstacolele vieții,

Dar și toate obstacolele care vor apărea în calea iubirii noastre!

Mă văd lângă el, într-un amor paradisiac,

Desprins din vise și povești de adormit copiii,

Cu prințese și zmei ,eroi și antieroi !

Sunt recunoscătoare vieții că mi l-a adus în cale,

Dar mai ales lui că a reușit să-mi deschidă inima,

Pe care credeam că o am de piatră

Și nu poate nimeni să o străpungă cu flăcările aromatice ale iubirii!

Îi mulțumesc din suflet că m-a învățat

Cum să iubesc cu adevărat!

Și îi mulțumesc pentru că nu se joacă cu inima mea care...

S-a făcut mică, sclipitoare și mlădioasă de când i-a cunoscut sufletul!

Și... Asta e... Dacă se va întâmpla cândva să ne despărțim,

Prefer să rămân singură,

Pentru că știu că ceea ce simt pentru el este aur pur,

Iar o dată cu plecarea lui de lângă mine,

Va muri și o jumătate din mine!

Orașul gol

Orașul pare mai pustiu,

De când nu-ți mai trimit ce scriu.

Străzile tac, luminile pier,

Vântul îmi șoptește stingher.

Băncile vechi îmi spun de noi,

Umbre se-ntind pe trotuare goi.

Fără cuvinte, fără avânt,

Timpul se-oprește-ntr-un singur cuvânt.

Dar dacă mâna-mi va scrie iar,

Poate va fi un alt hotar,

Unde orașul va înflori,

Și tu, din nou, vei reveni.

Când iarna cade grea pe pașii mei,
Te caut ca pe focul din cămin;
Ești liniștea ce arde între ei,
Și dorul meu, adânc și clandestin.

Nu pot să te desprind din gând nicicând,
Nici gerul nu-mi ajunge pavăz;
Te port în sânge, viu și tremurând,
Ca setea care nu-și găsește vad.

În nopți târzii, când lumea pare stinsă,
Chem numele-ți încet, fără cuvânt;
Prezența ta, de frig neînfrântă,
Îmi ține sufletul legat de pământ.

De-ar fi să pierd tot ce-am iubit vreodată,
Rămâi tu, lege, foc și adevăr;
Că dragostea ce-n mine s-a-ntrupat
Nu trece-n timp: ea cere. Și o cer.

În față am o pagină albă

Imaculat așteaptă cerneala

Stă goală privindu-mă alb

Acoperid-o cu ploaie o tac

Ascund cuvintele ucise-n pământ

Iau gândurile și le-așez între pietre

Închisă-ntr-un plic s-o trimit

Dar și adresa e tot albă

Și-atunci lipesc privirile de cer

Aștepteptând vântul să o trimită

Poate așa, albă, ajunge la tine

Acolo unde ești tu

În gândul tău, în sufletul tău

Scrisoare albă, imaculată