"I love Paris" în italiană

Cât de searbădă-i e clipa

Când nu mai iubești....

Nu-i lumină de la care

Sâ te încălzești !...

Secat pare a fi izvorul

Dătător de viață

Dacă nu mai simți fiorul

Când te țin în brațe...

Rare ori îți iese-n cale

Ceasul fermecat

Când doi ochi cu a lor săgeată

Te-au străfulgerat!...

Lasă-mă să tac în nopțile mai grele

În zilele ce nu mi-au fost pe plac

Pentru nopțile ce nu ai fost în ele

Lasă-mă să tac

Când dimineață îmi străpungi privirea

Nu aștepta să-ți spun că-mi ești pe plac

De mă iubești îmi înțelegi tăcerea

Te-aștept la mine,de vii să nu mă lași să tac

Să mă citești cum l-ai citit pe Eminescu

Fiind a mea,să mă preferi un veac

Să mă-nțelegi cum înțelegi pe Minulescu

De sunt ce vrei să nu mă lași să tac

Nu pot să spun doar Vasilica

Căci este lesne de-nțeles

Ce mai lipsește lângă Vasilica

Tu sigur știi ce îți vorbesc!

Îndrăgostit sunt eu de tine

Și doar așa cu siguranță

Nu bine ci foarte bine îmi și stă,

Nu mai există-n astă lume

Femeie să risipească frumusețe,

Sau blândețe sau să râdă

Așa sonor și pitoresc!

(1 feb 2024 Vasilica dragostea mea)

Îmi placi așa cum ești,

Tu preafrumoaso crede!

Căci nu te mint cu vorbe aurite,

Chiar dacă stai învăluită-n tăcere!

Iar pacea ta, ce-i așternută ca fulgii de zăpadă, pe chipul luminos ce-n liniște îl cerne,

E doar răspunsul tău!

Cum aș putea să spun,

Că tu nu ești cea care vine,

Ca mesagerul Cerului ce-i coborât pe treptele iubirii mele?

Te plac așa chiar si atunci când vocea ta lipsește,

Sau când alegi în locul vorbelor tăcerea,

Nu ești misterul viselor mele?

Și ce-i iubirea dacă nu-i doar nevorbirea!?

(9 noiembrie2023 H.S Vasilica dragostea mea)

Pământule oprește-te, 

să privesc la steaua ei pe cer

o eternitate …

sau măcar o viață.

Și când o da înghețul,

ea să-și trimită lumina să se oglindească

într-un cub de gheață …

în mine!

Să vadă și ea cât de frumoasă este!

(autor: Aurel Alexandru Donciu / Volum: Cub de gheață - 2020 / Editura Etnous, Brasov / ISBN: 978-606-712-760-7 )

Veniţi şi alungaţi-mi teama,

Voi, mângâieri de mamă ,

Se întinde peste mine drama,

Şi-mi simt privirea ca pe-o rană .

Veniţi şi alungaţi-mi grija,

Voi, sfaturi părinteşti

Mă hăcuieşte-n suflet schija,

Şi toate în jur par nefireşti.

Veniţi şi-mi alinaţi durerea,

Voi, leacuri din străbuni,

Mi-e inima amară  precum fierea,

Iar ochii-mi ard în cap ca doi tăciuni.

Veniţi şi sufletul mi-l curăţaţi,

Voi, preoţi din altarele creştine,

O singură  meteahnă  nu-mi iertaţi,

Şi anume, c-am iubit pe orişicine.

Veniţi şi-mi puneţi o aripă ,

Voi, îngeri păzitori,

Să-mi pot sălta pentru o clipă,

Privirea peste muritori.

A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,

cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,

că or să-mi crească aripi ascuțite până la nori,

că ai să te ascunzi într-un ochi străin,

și el o să se-nchidă cu-o frunză de pelin.

Și-atunci mă apropii de pietre și tac,

iau cuvintele și le-nec în mare.

Șuier luna și o răsar și o prefac

într-o dragoste mare.

Emoción de otoño

Ha vuelto el otoño, ven, cúbreme el alma

con sombras de árbol, o bien con tu sombra.

A veces me temo que llegue a perderte,

que hasta las nubes me lleve la suerte,

en alas agudas quizás.

Me temo que dentro de un ojo ajeno

sepulte una hoja de ajenjo tu seno,

que no vuelva a verte jamás.

Y entonces me acerco a las piedras y callo,

y ahogo mi voz en la mar;

enciendo la luna, le silbo y entallo de ella un amor singular.

De-ar fi să cadă cerul peste tine, te voi ocroti,

Şi poate să vină, baby, şi potopul, nu-mi stinge focul inimii,

Chiar dacă-i vreun cutremur, sfârşitul lumii ştii,

Atâta timp cât mă iubeşti, eu te voi iubi.

Lângă tine stau,

Lângă tine stau,

Cu tine sunt mai frumoase nopţile,

În ochii tăi răsare soarele.

Lângă tine stau,

Lângă tine stau,

Cu tine sunt mai frumoase nopţile,

Cu tine-n pat răsare soarele.

De-ar fi să ne lovească vreo cometă, nu mi-e frică, ştii,

Că sigur faci tu rost de vreo rachetă, vom supravieţui,

Chiar dacă e vreun tsunami, sfârşitul lumii ştii,

Atâta timp cât mă iubeşti, eu te voi iubi.

Şi când îți vine greu să vezi,

Eu sunt acolo să te luminez.

Şi când în tine nu mai crezi,

Eu sunt acolo să te motivez.

Tam-taca-tum-pa, hai vino încoa',

Vocea ta e o vioară în inima mea,

Tam-taca-tum-pa, te-aş fredona,

Ești refrenul din viaţa mea.

Lângă tine stau,

Lângă tine stau,

Cu tine sunt mai frumoase nopţile,

În ochii tăi răsare soarele.

Lângă tine stau,

Lângă tine stau,

Cu tine sunt mai frumoase nopţile,

Cu tine-n pat răsare soarele.

So lange wie du mich liebst

Wenn der Himmel auf dich fällt, werde ich dich beschützen,

Und es kann kommen, Baby, und die Flut, lösche nicht das Feuer in meinem Herzen,

Selbst wenn es ein Erdbeben gibt, das Ende der Welt, wissen Sie,

Solange du mich liebst, werde ich dich lieben.

Sitze neben dir,

Sitze neben dir,

Mit dir werden die Nächte schöner,

Die Sonne geht in deinen Augen auf.

Sitze neben dir,

Sitze neben dir,

Mit dir werden die Nächte schöner,

Die Sonne geht mit dir im Bett auf.

Wenn uns ein Komet treffen sollte, habe ich keine Angst, wissen Sie

Dass du sicher eine Rakete erwischst, wir werden überleben,

Selbst wenn es einen Tsunami gibt, das Ende der Welt, wissen Sie,

Solange du mich liebst, werde ich dich lieben.

Und wenn es dir schwer fällt zu sehen,

Ich bin da, um Sie aufzuklären.

Und wenn du nicht mehr an dich selbst glaubst,

Ich bin da, um Sie zu motivieren.

Tam-taca-tum-bye, komm her,

Deine Stimme ist eine Geige in meinem Herzen,

Tam-taca-tum-pa, ich würde dich summen,

Du bist der Chor meines Lebens.

Sitze neben dir,

Sitze neben dir,

Mit dir werden die Nächte schöner,

Die Sonne geht in deinen Augen auf.

Sitze neben dir,

Sitze neben dir,

Mit dir werden die Nächte schöner,

Die Sonne geht mit dir im Bett auf.

E toamnă, e foşnet, e somn...

Copacii, pe stradă, oftează;

E tuse, e plânset, e gol...

Şi-i frig, şi burează.

Amanţii, mai bolnavi, mai trişti,

Pe drumuri fac gesturi ciudate -

Iar frunze, de veşnicul somn,

Cad grele, udate.

Eu stau, şi mă duc, şi mă-ntorc,

Şi-amanţii profund mă-ntristează -

Îmi vine să râd fără sens,

Şi-i frig, şi burează.

Herfst zenuwen

Het is herfst, het ritselt, het is slaap...

De bomen op straat zuchten;

Hij hoest, hij huilt, hij is leeg...

En het is koud en het is mistig.

Geliefden, zieker, verdrietiger,

Op de wegen maken ze vreemde gebaren -

En vertrekt, uit de eeuwige slaap,

Ze vallen zwaar en nat.

Ik blijf, en ik ga, en ik kom terug,

En geliefden maken mij diep bedroefd -

Ik heb zin om zinloos te lachen,

En het is koud en het is mistig.

Ne cunoaştem din vedere

câte clipe efemere

niciodată-n drumul lor

nu şi-au oprit

mersul sigur şi grăbit

Ne cunoaştem din vedere

numai ochii în tăcere

au rostit de-atâtea ori

tot ce doreau

când lumina şi-o întâlneau...

Nici măcar din întâmplare

vreun cuvânt nu am rostit

În atâtea întâlniri,

jocul ăsta de priviri

pe-amândoi ne-a amuzat.

Ne cunoaştem din vedere

dar oricând e o plăcere

amintirea s-o păstrezi

şi să revezi

ochii ce îi ştii de-o viaţă

întâlniţi de dimineaţă

şi când ninge, şi când plouă

în maşina 179.

Ne cunoaştem din vedere...

Şi-atât!

Ne cunoaştem din vedere

câte clipe efemere

niciodată-n drumul lor nu ne-am oprit

mersul sigur şi grăbit

Ne cunoaştem din vedere

numai ochii în tăcere

au rostit de-atâtea ori

tot ce doreau

când lumina şi-o întâlneau...

Nici măcar din întâmplare

vreun cuvânt nu am rostit

În atâtea întâlniri,

jocul ăsta de priviri

pe-amândoi ne-a amuzat.

Ne cunoaştem din vedere

dar oricând e o plăcere

amintirea s-o păstrezi

şi să revezi

ochii ce îi ştii de-o viaţă

întâlniţi de dimineaţă

şi când ninge, şi când plouă

în maşina 179.

Ne cunoaştem din vedere...

Şi-atât!

Nous nous connaissons de vue

combien de moments fugaces

jamais sur leur chemin

ils ne se sont pas arrêtés

marche sûre et rapide

Nous nous connaissons de vue

seulement les yeux en silence

ils l'ont dit tellement de fois

tout ce qu'ils voulaient

quand ils ont rencontré leur lumière…

Même pas par accident

Je n'ai pas dit un mot

Au cours de tant de réunions,

ce jeu de regard

cela nous a amusés tous les deux.

Nous nous connaissons de vue

mais c'est toujours un plaisir

le souvenir à garder

et revoir

les yeux que tu connais depuis toujours

rendez-vous le matin

et quand il neige et quand il pleut

dans la voiture 179.

Nous nous connaissons de vue...

Et ainsi!

Nous nous connaissons de vue

combien de moments fugaces

nous ne nous sommes jamais arrêtés sur leur chemin

marche sûre et rapide

Nous nous connaissons de vue

seulement les yeux en silence

ils l'ont dit tellement de fois

tout ce qu'ils voulaient

quand ils ont rencontré leur lumière…

Même pas par hasard

Je n'ai pas dit un mot

Au cours de tant de réunions,

ce jeu de regard

cela nous a amusés tous les deux.

Nous nous connaissons de vue

mais c'est toujours un plaisir

le souvenir à garder

et revoir

les yeux que tu connais depuis toujours

rendez-vous le matin

et quand il neige et quand il pleut

dans la voiture 179.

Nous nous connaissons de vue...

Et ainsi!

Te afli în fața mașinii de făcut cafea,

Ai avut opțiuni, din care, inimioara o putea alege pe oricare o poftea,

Dar tu ai ales frappe,

Selectezi acolo tot ce trebuie, apeși pe un anumit buton,

Pisica ta vine, se simte atrasă, parcă zici că miroase a ton,

Frappe-ul este gata, doar că trebuie lăsat puțin pe masă, să se mai răcorească,

Pisicii fantezii de fel de fel mintea o să-i clocească,

Mergi frumos în altă cameră să te pensezi,

Moment în care, poți doar să visezi,

Ce face pisica singură cu frappe-ul pe masă,

Dar nu îți pasă, te pensezi, până obții forma pe care ți-o doreai la sprâncene,

Între timp, pisica duce lupte crâncene,

Te întorci în bucătărie, o găsești cu tot botul, capul și gâtul în cană,

Sunt bălți pe jumătate de masă, din cană nu o mai poți scoate, zici că s-a prins în capcană,

Aplici mai multă forță, o eliberezi,

Însă, parcă nici acum nu crezi

Că pisica ți-a băut toată cafeaua, că balele, mucii și lacrimile le-a lăsat,

În cana cu frappe, de care, doar pe moment, nu ți-a păsat,

Murdară din cap până în picioare, pisica se simte bine,

A trecut totul, bine că ei îi pare bine, în fine...

Matilda, poveste pentru copii, de a lui Roald Dahl, are și ea un sâmbure de adevăr. Portretul Matildei (cu mici abateri de la Matilda oglindită în scrierile lui) există în viața de zi cu zi. Acea persoana făcea permutări, logaritmi, ecuații de nu știu care grad, calcule la puterea 1000 fără a folosi funcția calculator a telefonului, citea de la vârsta de 4 ani, își vedea de propriile interese și pasiuni în timp ce sora mai mare își dădea unghiile cu ojă, iar fratele ei se uita la meci de fotbal cu nu știu ce echipe argentiniene, dacă tatăl ei a subestimat-o, i-a mânjit bine de tot căptușeala sacoului pe care îl purta cel mai des cu antiperspirant roll-on, știa peste cât timp i se vor termina toate cerealele din castron, știa și cine o va aproviziona iar înainte ca acestea să se termine, își alegea mereu lapte de la aceeași firmă (că doar acela i-a plăcut), din priviri își dădea seama și cât să toarne pentru a nu face inundație pe fața de masă, știa cum să nu se facă de râs la dansuri, călcând partenerul pe picior, știa când va ploua cu o acuratețe mult mai bună decât cea a aplicației AccuWeather, simțea când este respinsă sau acceptată de cei din jur, se simțea adesea neînțeleasă, deși ea îi înțelegea pe toți tot timpul, știa care sunt motivele și temerile fiecăruia, știa să nu se lase mai prejos, știa să lupte pentru drepturile ei, pentru dreptate și adevăr. Pentru ea mereu a contat ce era echitabil. A fost dintotdeauna o persoană calmă, cu picioarele pe pământ, dar și amuzantă în egală măsură. Cântarea eforturile tuturor, nimeni nu rămânea nedreptățit sau ignorat.

Vedea intențiile tuturor, ce îl animă pe fiecare om, ce îl revigorează, ce îl deprimă sau obosește. Știa în cine să aibă încredere și cine ar fi lăsat-o de izbeliște într-o situație mai complexă. Cam își putea închipui la ce să se aștepte din partea fiecăruia, cum ar fi reacționat, ce i-ar fi făcut să coopereze sau să respingă ideea de cooperare, în ce manieră ar fi discutat cu fiecare în parte. Nu o mai putea surprinde nimeni cu nimic, îi erau familiare majoritatea situațiilor care puteau apărea pe parcurs.

Putea să vadă frumusețea naturală a oamenilor, nu cea artificială, că s-ar fi machiat, că s-ar fi rujat, că și-ar fi creat un volum bufant al părului sau că ar fi fost la sală să își lucreze toate grupele de mușchi. Nu, nici pomeneală de așa ceva, ea aprecia oamenii pentru ceea ce erau, nu pentru ce doreau să pară a fi. Ei nu îi trebuiau cosmetizări inutile, naturalețea era cea mai reală, de aceea și era frumoasă. Ce era cel mai special la ea, era faptul că aprecia oamenii pentru felul lor de a fi, nu neapărat pentru ce ar oferi sau dovedi. Toate acestea se întâmplau pentru că ea îi vedea pe oameni din toate perspectivele, îi sorbea din priviri, îi citea ca și când ar fi citit romane. Era dornică să observe detaliile personalității fiecărei persoane, să preia ce era mai bun de la fiecare, la fel cum și albina culege polenul florilor pentru a-l prelucra și pentru a-l transforma în miere. 

Totodată, era o fire modestă, își dădea seama cât poate să facă și cât nu. Nu a crezut nicio clipă că ar putea face totul singură. Își cunoștea limitele. Înțelegea că sunt situații când trebuie să se mai consulte și cu cunoscuții ei pentru a-și da cu părerea și pentru a acționa în cunoștință de cauză.

Avea o apreciere foarte fină și atentă a urmărilor propriilor acțiuni și a felului în care acestea s-ar putea răsfrânge asupra celor din jur.

Personajul din cartea lui Roald Dahl nu și-ar putea găsi echivalentul în zilele noastre în nimeni alta decât Cecilia.

Skáldskapur Roalds Dahls í raunveruleikanum

Barnasaga Roalds Dahls Matildu hefur líka sannleikskorn. Andlitsmyndin af Matildu (með lítilsháttar frávik frá Matildu sem endurspeglast í skrifum hans) er til í daglegu lífi. Þessi manneskja var að gera umbreytingar, lógaritma, jöfnur af ég veit ekki í hvaða gráðu, útreikninga að krafti 1000 án þess að nota reiknivélaraðgerð símans, lesa frá 4 ára aldri, sjá eigin áhugamál og ástríður á meðan eldri systir hans var að naglalakka hana og bróðir hennar var að horfa á fótboltaleik með ég veit ekki hvaða argentínska liði, ef faðir hennar vanmat hana þá smurði hann fóðrið á jakkanum sem hann klæddist oftast með svitalyktaeyði, hann vissi hversu langur tími mun renna upp af öllu korninu í skálinni hennar, hún vissi líka hver myndi útvega henni og áður en hún kláraðist myndi hún alltaf velja mjólk frá sama fyrirtækinu (því hún var bara hrifin af því), hún gat líka sagt frá útlitið hversu mikið á að hella fyrir til að flæða ekki yfir dúkinn, hún kunni að láta ekki hlæja sig að dansleikjum með því að stíga í fótinn á maka sínum, hún vissi hvenær það myndi rigna með mun betri nákvæmni en AccuWeather appið, hún fann þegar hún var hafnað eða samþykkt af þeim sem voru í ég sver það, fannst hún oft vera misskilin, þó hún skildi alla allan tímann, hún vissi hverjar ástæður og ótta allra voru, hún vissi að láta sig ekki vera síðri, hún kunni að berjast fyrir réttindum sínum , fyrir réttlæti og sannleika. Fyrir hana skipti alltaf máli hvað var sanngjarnt. Hann hefur alltaf verið rólegur, jarðbundinn maður, en jafn fyndinn. Með því að syngja viðleitni allra var enginn látinn óréttur eða hunsaður.

Hann sá fyrirætlanir allra, hvað lífgar hvern mann, hvað hressir hann, hvað dregur niður eða þreytir hann. Hún vissi hverjum hún ætti að treysta og hver hefði svikið hana í flóknari aðstæðum. Cam gæti næstum ímyndað sér hvers megi búast við af hverjum og einum, hvernig þeir myndu bregðast við, hvað myndi fá þá til samstarfs eða hafna hugmyndinni um samvinnu, hvernig þeir myndu tala við hvern og einn. Enginn gat komið henni á óvart með neinu, hún þekkti flestar aðstæður sem gætu komið upp á leiðinni.

Hann gat séð náttúrufegurð fólks, ekki gervifegurð, að það myndi farða sig, að það myndi setja á sig varalit, að það myndi búa til dúnmjúkt bindi í hárið eða að það væri í ræktinni að vinna við allt sitt. hópar vöðva. Nei, ekkert svoleiðis, hún mat fólk fyrir það sem það var, ekki það sem það vildi líta út fyrir að vera. Hún þurfti engar óþarfa snyrtivörur, eðlislægðin var hin raunverulegasta, þess vegna var hún falleg. Það sem var sérstakt við hana var sú staðreynd að hún mat fólk eins og það var, ekki endilega það sem það myndi bjóða eða sanna. Allt þetta gerðist vegna þess að hún sá fólk frá öllum sjónarhornum, gleypti augum þess, las það eins og hún væri að lesa skáldsögur. Hún var fús til að fylgjast með smáatriðum persónuleika hvers og eins, að taka það besta úr hverjum og einum, rétt eins og býfluga safnar frjókornum úr blómum til að vinna úr og breyta í hunang.

Á sama tíma var hún hógvær, hún gerði sér grein fyrir hvað hún gat og hvað ekki. Henni datt aldrei í hug eitt augnablik að hún gæti gert þetta allt sjálf. Hann þekkti sín takmörk. Hún skildi að það eru aðstæður þar sem hún þarf líka að hafa samráð við kunningja sína til að segja álit sitt og starfa með vitneskju um málið.

Hann hafði mjög vel og vandlega skilning á afleiðingum eigin gjörða og hvernig þær gætu haft áhrif á þá sem í kringum hann voru.

Persónan úr bók Roalds Dahls gæti fundið nútímaígildi sitt í engri annarri en Ceciliu.