Amintire

Amintiri rostogolite,

Pe obrazul meu plăpând,

Stau în lacrimi urgisite,

Dintr-un suflet prea flămând.

Flămând de simțuri, de iubire,

Ceva ce n-a trăit demult,

Respirând dintr-o amintire,

Uitată într-un colț prea mult.

A înviat cu amintirea,

Dulce-amară a durului trecut,

Trezită a fost, din cușca ei, iubirea,

Năpustind asupra sufletului mut.

S-a zvârcolit în ale sale lanțuri,

A dat din coate și a pătimit,

Iubirea s-a târât prin mii de șanturi,

Până la sufletul cel pustiit.

Și-a luat ce-a fost al ei menit,

Pe suflet a pus stăpânire,

De-acum durerea n-a venit,

Rămâne-n vechea amintire.

Category: Love poems

All author's poems: Daria Comsa

Date of posting: 18 September 2024

Timp de citire: ~2 min.

Views: 945

Other poems by the author

Labirint

În labirintul nostru plin de patimi,

Ce se numește viață,

Conviețuim,

Cu toții, culori cu aceeași nuanță,

Înecate în marea cea de lacrimi.

Mulți ne-am pierdut de la plecare,

În labirintul încurcat,

Și-așa stingheri,

Ne-am îndreptat,

Spre drumul cel încins de soare.

Descurcăreți din cale-afară,

Cei mai viteji s-au arătat,

Și victorioși,

Dar au uitat,

Că drumul le-a fost îngustat.

Cel ce nu învață de pe drum,

Nu-i cel ce-a învins, ci trecător,

Adevărata învățătură,

E în mâna celui muncitor,

Ce ține soarele acum.

Astăzi, distrați și buimăciți,

Privim doar scopul din final,

Pe drum se așează colb în straturi,

Astăzi, este ceva normal,

Să avem victoria în dinți,

Dar mintea,

Iată,

Rămâne în labirint blocată.

More ...

Februarie

Vântul rece bate peste amândoi,

Aduce cu el o mare avarie,

Amintiri reci și durerea din noi,

O poartă în zilele-i luna februarie.

Și poate-i durere sau poate e vină,

Sau poate-i ceva ce nu o să știm,

Aș vrea ca luna pe loc să devină,

O zi sau o oră- un lucru infim.

Dar chiar nu se poate, căci așa e viața,

Te face să înghiți și te face să înduri,

Aș vrea doar să mă trezesc dimineața,

Să-mi spui că e martie și să te juri,

Că doar clipa aceasta este substanța,

Și lunile anului sunt doar vremuri…

Dar nu ești aici, căci așa e viața,

Dragă februarie, tu mă cutremuri!

More ...

Același tu, o altă eu

N-aș știi să-mi explic de ce-mi apari prin gânduri,

Dar știu că mereu mă citești printre rânduri,

Astăzi e ziua când nu te aștept,

Deși inima ta îmi bate în piept.

Încă am emoții când tăcut îmi vorbești în vise,

Încă mai țin felinarele aprinse,

Încă te văd la mine-n oglindă,

Și ochii tăi încă știu să mă surprindă.

Dar nu te caut la pas prin oraș,

Pentru că te găsesc în dorul uriaș,

Și nu mai visez, decât câteodată,

Că inima ta a rămas descuiată.

Nu te mai caut și nici nu te chem,

Ci doar te rescriu în vechiul poem,

Poate ne vom reîntâlni pe traseu,

Același tu, dar o altă eu.

More ...

✨ Filmul vieții

Oare de ce ne credem?

Atât de importanți?

Când în sceneta vieții,

Suntem simplii actanți.

Protagoniști în propriul film,

Dar am uitat,

Că scenariul propriu-zis,

E același, dar inversat.

Avem falsa impresie,

Că propriul "eu" este regizor,

Viața nu-ți face vreo concesie,

Destinul e revizor.

Lumină de reflector,

Căci doar așa ne place,

Actor-amator,

Ce nu știe să joace.

Doar pe prima pagină,

Numai cap de afiș,

Am plecat din paragină,

Ș-acum facem ascunziș.

Ne credem mai presus,

Și ne dăm importanță,

Dar mereu ne va privi de sus,

Onorata Instanță!

More ...

Muza

Închid ochii și sper,

Că nu o să mai doară,

Ai fost și sare și piper,

Și mi te-am pus pe rană.

Și încă mă amuză,

Căci tot de tine scriu,

De ce îmi mai ești muză?

În sufletu-mi pustiu.

Căci tu mi-ai fost și rimă,

Ai fost și făr' de vers,

Te joci cu-a mea inimă,

Nimic nu are sens.

Ai fost întreaga artă,

Ce mi-am imaginat?

Și care a fost ținta?

Când oare te-am creat?

De ce îmi mai pierd timpul?

Chiar n-are niciun rost,

Căci tu mi-ai fost poemul,

Dar oare cu ce cost?

.................................

Rămâi doar plăsmuire,

A minții fulgerare,

O, dulce amintire,

Îmi pui pe rană sare.

More ...

Ce ar mai fi de spus?

Și oare ce ar mai fi de spus?

În seara cu vânt liniștit,

Același soare, alt apus,

Pălește-n cuvânt nerostit.

Și oare ce ar mai fi de spus?

Cuvântul meu stă pironit,

De pereții minții este dus,

În haosul tăcerii-i izgonit.

Pare că n-ar mai fi nimic de spus,

Doar sufletul speră smerit,

Ca o să răsufle un răspuns,

Glasul iubirii- căci el n-a pierit!

More ...

Poems in the same category

Gând, Iubire, Legătură și o Flacără

Am un gând ce nu-mi dă pace

Și oricât aș încerca,

Nu mi-l pot scoate din mintea mea…

Nu știu dacă e cel mai potrivit

Nici nu știu cum am ajuns, în această situație..

Iubirea, e un sentiment atât de complex

Încât…nu știu dacă o să-l înțeleg vreodată…

Nici nu știu dacă mai vreau, sa-l descopăr

Sau…să mai înțeleg…

Iubire, sau cum se spune?

Devine un cuvânt atât de neînțeles..

Cel puțin pentru mine..

Iubirea…

Are o conotație atât de complicată

Atât de adâncă

Ce nu o pot exprima în cuvinte;

Nici nu pot descrie, ce se întâmpla cu mine

Este ceva ce vine…de la sine…

Și…nu-mi dă pace..

Mereu este în minte, orice as face..

Gânduri, amintiri, atenții si întrebări

Pe Toate le aseamăn ca o furtuna-n mine

As vrea un semn

Nimic mai mult…

O năzuință, o ținta clară și concisă

Cu ce ar trebui sa fac de-acum.

Nu am mai simțit asta până acum…

Atât de puternic, atât de aprins

Ca flacăra ce s-a aprins

Încet, apoi tot mai tare

Fără încetare …

Iar flacăra stă aprinsă

Chiar de as vrea să o sting

Aceasta nu se stinge….

Ci se luptă, pana ce devine si mai aprinsă

Spune-mi! Ce sa fac?

Cum sa sting?

Cum să sting? focul ce s-a aprins..

Atât de puternic la mine în abis…

Nu văd vreo rezolvare…

Din muntele acesta de surpare

Unde marea lovește cumplit

Învăluindu-mă pe deplin

Cuvintele le pot așterne aici…

E singura scăpare

In care ma pot desprinde de-a mea legare

Asta fac…

Nimic mai mult…

Cu gând de libertate…

More ...

Păcatul simetriei

Te-ai întrebat vreodată cât de absurd de rar e

să găsești ochi care să-ți traducă lumea la fel?

Măcar pentru o noapte.

Măcar pentru o singură bătaie de pleoapă,

să vezi cum haosul din tine se aliniază perfect cu respirația altuia.

Eram două jumătăți ale aceluiași fulger,

țesute din aceeași carne de stea și din același noroi.

Luminați de o bunătate aproape naivă, bolnavi de aceleași dorințe,

dar ascunzându-l în catacombele pieptului, fix sub coaste,

pe același Mefisto, torcând a teroare, a ispită și a păcat.

Noi nu ne iubeam pur și simplu, noi ne recunoșteam.

Când îmi atingeai demonii, ai tăi zâmbeau pe întuneric,

liniștiți că, în sfârșit, au găsit cu cine să împartă abisul.

Dar apoi a venit voința ta, tăioasă ca o sticlă de Murano spartă.

O decizie tăiată în carne vie, o sentință de neclintit.

Ai luat foarfecele timpului și ai secționat singura umbră care ne mai unea.

Din cel mai perfect „noi”, ne-ai smuls și ne-ai aruncat la polii pământului.

Din reflexia aceleiași oglinzi, ai ales să spargi sticla:

eu am rămas să păzesc ruinele, tu ai plecat să construiești palate,

și din două spirite identice, ne-am trezit doi străini urlând de la capetele aceluiași infern.

Același aluat, dar arși în focuri diferite. Același drac, dar altă mântuire.

Rămâne, însă, noaptea aia. Tabloul nostru pătat de absolut.

Secunda rară de care menționa Dostoievski, în care lumea a clipit și a văzut că suntem unul.

Rămâne un poem înrămat în eternitatea unei alegeri

pe care, poate, n-o să ne-o iertăm,

dar pe care, nici în fața lui Dumnezeu, nici în fața lui Mefisto,

n-o vom uita niciodată.

More ...

Ți-aș fi dat..

Ți-aș fi dat întregul Soare,

Ca să zâmbești, mereu în zare.

Ți-aș fi dat frumoasa lună,

Ca o aură-cunună.

Aș fi făcut din noapte zi,

Și ți-aș fi recitat mii de poezii..

Chiar dacă tu nu știi,

Cândva, poate ne vom regăsi..

More ...

Comoara din Cer

Trec clipele ca valul lin,

Și viața curge-n al său rost,

În urma noastră lasă-un spin,

Dar și amintiri ce n-au un cost.

Privim spre anii ce-au zburat,

Și-n suflet strângem dor și vis,

Uităm că timpul ne-a-nvățat,

Că totul trece… chiar și-nchis.

Adunăm aur, strângem faimă,

Dar ce rămâne e iubirea,

Nu-i loc pe drum pentru o haină,

Ci doar pentru ce-nalță firea.

Să ne oprim un ceas, o zi,

Să prețuim ce-avem acum,

Căci Cerul ne va dărui

Lumină-n loc de al nost’ drum.

More ...

Precum un tranfir în câmp,
Eu vreau sa te ating
Tu îmi apari in orice gând,
Eu dorul cum să-l sting?!

Precum o stea in cer apari,
Eu vreau să te cuprind
În visul meu tu doar erai,
Eu dorul cum să-l sting?!

Precum o pasăre in zbor,
Doresc eu să te prind
Tu oare ştii ce este dor?
Eu dorul cum să-l sting?!

Buzele tale dulci şi moi,
Privirea, caracterul
Aici suntem numai în doi,
Eu sunt ca prizonierul,

Sunt prizonier în ochii tăi,
Zâmbetul tău omoară
Tu lecuieşti cu sare răni,
Durerea să dispară.

Leit a unei simfonii
Eu vreau iubirea s-o aprind,
Tu ai făcut multe prostii
Cu tine dorul am să-l sting.

More ...

Marturie II

Acum în ceas târziu, îți mărturisesc

Că și după atât amar de timp, eu încă te iubesc,

Dar să-mi spui tu oare, e târziu sau păcat lumesc,

Că acum doar în gând te mai întâlnesc?

Nu fac un pas fără să-mi apari tu,

Ca să mă împiedic și să cad pe gânduri.

Mă vei ține prizonier în ale noastre vise,

Sau mă vei învăța să fiu liber și fără griji?

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.