Amenințare

Înainte să mă pun la somn,

Voiam doar să știi că în seara asta

Am ales violența… și prin urmare,

Ai face bine să te distrezi la maxim la festival,

(e o amenințare)

 

Îmi imaginez cum dansezi

Pe versuri scrise de mult pentru tine,

Mâinile tale se lasă purtate de ritm, prin părul tău trec versuri de iubire, zâmbetul tău se atinge cu noaptea… ahh

Existența ta, cea mai frumoasă dezordine.

 

(îmi lipsești 🥺 și îmi doresc din suflet să te distrezi)


Category: Love poems

All author's poems: AnaS poezii.online Amenințare

Date of posting: 2 August

Timp de citire: ~1 min.

Views: 480

Log in and comment!

Other poems by the author

Atenție, cad stele!!!

Bine te-am regăsit,

stimată domniță,

Esmeralda din povești,

Eu… tu să-mi spui…

dar la comun

dacă ar fi să pun un

diagnostic,

cu măiestria mea

de doctor clandestin...

lilieci.

 

Vin iar la tine,

nu ca să-ți spun ce ești,

ce ai fost, ce însemni,

ci ca să-ți spun

că acolo unde ești,

la marginea cealaltă

a lumii mele,

o să ajungă în curând

frânturile din marginea mea…

Atenție, cad stele!!!

 

Mai bine te-ai acoperi

cu o vestă anti iubire,

pentru că eu și stelele,

ne mutăm la marginea ta,

chiar și așa,

doar cu gândul îndrăgostit,

și dacă o să te trezești

cu un miliard de stele

zburând înspre tine,

să nu întrebi ce te-a lovit.

 

Sunt doar eu,

vin din marginea

lumii mele, în lumea ta,

și cât am stat departe,

fără să exagerez,

inima mea s-a dublat,

s-a triplat,

până când s-a întâmplat

din nou un big bang poetic,

și-a explodat.

Și acum am rămas pe drumuri,

eu și sentimentele mele…

fără o inimă probabil îți spui,

of, cât de greu trebuie să-i fie,

și te înțeleg,

dar ia-ți vesta anti iubire,

nu glumesc…

Pentru că neavând o inimă,

sau mă rog, având-o pe jos

bucățele,

ești oficial victima mea

cea mai dulce,

fără drept de apel.

Acesta este un atac,

și când ajung la marginea

lumii tale,

îți fur mutrișoara

absolut adorabilă

în palmele mele și

îți pup nasul de-un milion de ori,

îți pup fruntea, ochii,

obrajii,

și apoi te las să respiri,

dar mai rămân cu foarte puțin,

cu 5 milioane

de pupici datori.

 

De fapt e prea târziu acum,

poți să-ți iei vesta

anti iubire,

o să ți-o dau jos,

cu puterea gândurilor mele,

si o să te iubesc…

Atenție, cad stele!!!

 

 

More ...

Ce frumoasă e noaptea

Ce frumoasă e noaptea,

O privesc pe geam… uneori simt

Că-mi strecoară secrete

Într-un limbaj doar de ea știut;

Felul în care mă privește

Și mă ascultă fără să ceară nimic

Mă face să cred

Că ne-am promis ceva, demult.

 

Când îmi lipsești, o urmăresc,

Ea tace mai adânc decât o tăcere poate,

Ca să-mi pot imagina că ești tu

Și eu să-i fiu, la rându-mi, noapte.

 

Mă întreb cu rușine la ce se gândește

Când vede cât de ușor mă pierd în gânduri cu tine,

Și dacă te îmbrățișează pentru mine,

Cu brațele ei nevăzute, calde și pline.

 

O, e atât de frumoasă,

Cum își așterne liniștea peste munți și văi,

Îți seamănă atât de mult și totuși… tot mi-e dor…

Doar de-ar avea chipul tău,

vocea ta…

ochii tăi.

More ...

Dacă ar începe să plouă

Am realizat că dacă ar începe

să plouă cu albastru din cer,

n-aș ști să vă difer.

 

Prea aș crede că ești tu,

că te joci cu fiecare nor în parte,

și că cerul, hoțul profitând,

a furat când nu te-ai uitat,

din culoarea ochilor tăi

un albastru mai aparte.

 

În locul tău aș verifica…

și dacă acolo unde ești

sunt mai mult de 3 pești

înseamnă că cerul se pregătește

să fure din albastrul de la prințesa mea…

să te ferești.

 

Acum n-ai cum să-ți dai seama,

așa că dacă ți-am făcut gândul

suficient de copilăresc😈

O să creez o distorsiune,

să-ți spun că te iubesc,

Și că abia aștept să te văd,

dar nu în ploaie,

în realitate vreau să te văd.

Mă întristez când te ascunzi așa,

de parcă nu ai ști că în aceeași lume,

undeva,

cineva de dorul tău,

își imaginează cum ar fi să devii ploaie.

(e așa dificil să ai răbdare 🥺)

 

(Mintea mea obosită, nu prea are imaginație, dar voiam să știi că mă gândesc la tine și că ești inimioara din mine și că dacă nu ai fi tu, o furnicuță mititică, lumea ar fi diferită. Te iubesc!🥺)

 

Somn ușor și vise plăcute, furnicuță! 🐥🥰

More ...

La fel

Văd nopțile cum sunt tot mai grele,

Văd timpul cum zboară,

(parcă trece mai repede când te gândești la el)

Văd secundele cum dau pe afară,

(…ce moment urât să am vedere!)

 

Dar dincolo de astea văd pe cineva

speriat ca și mine de timp și de ploi,

de lucruri care nu țin de noi,

și te ascunzi, și apoi…

eu te găsesc pentru că te ascunzi în inima mea.

Și-mi dau seama că suntem la fel în lumea asta uriașă,

doar că tu ești mai drăgălașă.

 

Și nici somnul nu-mi vine…

noaptea asta pare să nu aibă margine,

Și mi-e dor tare de tine

(Și sigur o să am cearcăne)

More ...

De ce atât de singură

Bună seara, îți spun de departe,

Dar de ce atât de singură,

Ești îmbrăcată toată în noapte,

E târziu deja, dar chiar și așa,

Ce târziu…spune-mi măcar,

O să te transformi într-o stea?

Dacă plănuiești să te muți pe cer

O să mor de dor🥺 shhhhh

Auzi cum nu mai bate o inimă?

E a mea.

 

Și plus de asta, cerul nu e sigur,

Pentru că se spune că acolo sus sunt

stele invidioase care fac alte stele să cadă,

Mai ales pe cele pe care le ador eu cel mai mult.

Dar dacă totuși mergi și o să cazi,

O să te privesc și o să te apăr din vers

Până mâna mi se face univers,

Și te prind în Calea Lactee rapid

Și te alint…

Până când cerul ne privește și el chicotind.

 

Te iubesc mititică frumoasă,

Prea des poate că nu te văd,

Dar iubesc tot ceea ce ești tu,

Hai lasă-mă puțin să te răsfăț…

Alintată mică, deșteaptă,

adorabilă, SUPERBĂ,

Cu privirea mai dulce decât a unui copil,

Ahhh și chipul acela sublim… și părul creț…

Ar trebui să mă opresc,

Nu cred că este posibil și mai tare să mă îndrăgostesc.

 

 

 

More ...

În toamna asta

În toamna asta, vara-i amintire,

Un vers trecut prin foc și căutări,

O prea frumoasă, lungă povestire,

S-a dus atât de greu…

În depărtări.

 

În toamna asta, ziua-i ruginită,

Și frunzele se întind pe pat de ploi,

Ai fost cu mine-n vara infinită,

Și acum te port și-n toamna…

Dintre noi.

 

În toamna asta, când cerul e mai rece,

Și vântul adie parcă ușor,

Aș vrea să știi că mie,

de tine…

Mi-e dor!

 

În toamna asta, soarele e-o păpădie,

Îți scriu cu brumă, rând cu rând,

Că-n toamna asta argintie,

Tu îmi ești cel mai…

Dulce gând.

More ...

Poems in the same category

Adio

Urăsc minciuna

Și te urăsc pe tine

Poet nenorocit!

Aș vrea să fiu alături...

Dar iarăși mă dezic...(de mine)

 

Tu lasă-ți grijile deoparte,

Aderă gândurilor mele

Mărturisi voi adevărul

La sfântul, veșnicul altar

Cu buzele ființei mele

 

Că astăzi eu te părăsesc !

Solemn și dur

Prostesc și în minor 

Voi ține minte eu de tine

Iar tu rămâi prost autor...a vieții sale

More ...

Te-as ruga

Te-aș ruga să vii cu mine

Pentru o clipă măcar

Într-un loc din altă lume

Unde visele nu au hotar.

 

Te-aș ruga să-mi stai alături

La ureche să-ti șoptesc

Dorul ce I-am strâns în mine

De când vise împletesc.

 

Te-aș ruga să mă asculți

Să-mi simți inima cum cântă

Însetată de ochii tăi căprui

Ce îmi spuneau că sunt dorită.

 

Te-aș ruga pentr-o ultimă dată

Să mă saruti, să mă îmbrățişezi

Un vin să mai ciocnim in noapte

Apoi să pleci, să nu te mai intorci.

 

Dar...m-ai "rugat" să uit de tine

Când dorul aprig ardea în mine

Mi-ai spus atât de rece, fără regret

"Nici o speranță!".. să-ți mai cer.

 

Si..m-ai "rugat" să uit de noi

Că nu-ți mai pasă mi-ai strigat

Dar n-ai gândit că am un suflet

Ce nu așa...te-a vrut uitat.

 

P.S

M-am tot rugat să te intorci

Așa m-a îndemnat instinctul

Că uneori și tu ai vrea

La un pahar de vin...sfârșitul.

More ...

Umbra ta...

 

Ești vinovata lumii fără vină,

Un semn de foc în apa vie,

Iar dacă te-aș uita, aș fi pământul,

Ce-și pierde cerul în altă galaxie.

 

Pe tine te iubesc ca pe un fir de viață,

Ce-și lasă seva-n trup și sânge,

Și-n trupul meu cuprins de gheață,

O primăvară timpurie încă plânge.

 

Pe tine te iubesc ca pe o rană

Ce nu se-nchide-n trup, ci-n veșnicie,

Și fiecare strigăt de prigoană,

L-am strâns și preschimbat în poezie.

 

Ești rădăcina luminii din privire,

Un felinar aprins în mersul meu,

Și fiecare pas făcut, îmi dă de știre,

Că umbra ta îmi e alăturea mereu.

More ...

Răpire

Aș vrea să fiu răpit din lumea asta,

Să mă ascund în pleoapa ta târzie,

Unde lumina moare în tăcere

Și numai dorul mai îndrăznește să vie.

 

Să-mi fie somnul tremur de ființă,

Să nu mai știu ce-nseamnă să respir,

Să curg prin tine, fără conștiință,

Ca un păcat ce caută iubir.

 

Mi-e sufletul o rană ce te strigă,

Și-n fiecare gând te nasc din nou,

Tu — înger ars pe marginea de sticlă,

Eu — cel ce moare, rămas ca un ecou.

 

Și dacă dragostea e doar durere,

Atunci mă las ucis de ea, tăcut,

Să fiu o umbră, prinsă între ere,

Ce te iubește...dar n-a existat niciodată, de fapt.

 

More ...

Azi

azi un baiat mi a sarutat obrajii

pe care ieri curgeau lacrimi

dar pielea mea nu a mai vazut de mult

altceva decat durere, e necunoscut

asa ca s a simtit la fel

usor sarat, plin de durere

el era fericit, ochii ii sclipeau a iubire

cum sa i explic ca sunt bolnava de nefericire

ca inima mea nu a fost franta

a fost arsa, am doar cenusa

imprastiata pe o coasta

More ...

Simfonia ei

Nu mai ascult demult
cum picăturile de ploaie fac
gâlceavă în fereastră,
căci în noaptea asta
prefer
să simt simfonia
ritmului tău cardiac.

More ...

Support Poezii Online

Your support helps Poezii Online grow. Your donation supports development, improvements, and this space dedicated to personal creations - a place where poetry and literary text bring inspiration, calm, and a breath of air for the soul.

Thank you for helping poetry live on. 🤍