Author Salcia

poezia e un loc de joaca
da, locul ăla cu tobogan din tabla
pe care nu prea aluneci si totuși
e mai bine decât acasă
mult mai bine
un scrânciob aproape rupt
de faci cruce înainte să te pui pe el
oricum, dacă e să cazi, asta e
e mai bine decât acasă
mult mai bine
și pe balansoar e cam ciudat
râde cineva de tine și te propulsează nemilos
dar tu te ții de scânduri ca de ultima salvare
ca în filmul ăla de acțiune
pe care l-ai văzut duminică, după prânz
și dacă ți s-ar rupe o mână
e mai bine decât acasă
mult mai bine

Zadarnic prin canale

Un urlet ... negru ... tace,

Petrecerea-i deasupra,

Iar mormantu' nu-i departe.

Nu ești genul meu , nu sunt genul tău

Dar când suntem separați e mai rău

Să îți spun că ești totul meu ? , e tupeu

Tu îmi dai aripile alea pân’ la cer, zău

Zeu îmi ești , iar eu ție îți sunt aleasă

Floare ca un corp aprins, de tine culeasă

Dintr-o movilă plină de buruieni

Cuprinsă într-un tablou de păienjeni

În refugiu față de tine și lume

Vântul șuieră în fața ta și-ți spune

Că îți sunt datoare să te iubesc

Și când stelele se unesc

A fost usor sa te-ntalnesc,

Doar o singura data, 

Privirea ta, fior ceresc, 

M-a înnebunit deodată.

Când apăreai în calea mea,

Erai ca răsăritul zilei, 

La prima ora îmi zâmbea,

Ce ai făcut cu mine? 

Și luna de pe cer sa vina, 

Și nu ma bucura prea tare, 

Voiam să-ți vad a ta lumina, 

Leac pentru a mea supărare. 

Acum ca soarta a apărut. 

Am luat-o pe drumuri diferite, 

Eu am rămas în trecut, 

Numai cu tine în minte. 

poți spune oricând că te întrebi
obsesiv din prima zi în care
cărarea desena peren, nisipul
din buzele mării prea dulci,

de ce au mai surâs înalt,
galaxiile și sorii învăpăiați,
cu șansa de unu la un milion
ca tu să afli adevărul

despicat în patru cu acuratețea
cu care doar zânele au admirat
licăritul astronomic de talentat,
din momentul întâi...

se ivește, din nou, un paradis
speculativ din punct
de vedere... subiectiv ca un alint
și ca o metamorfoză

a unui zâmbet alungit etern
în singularitata eludată din
arca pe care dansul apropie
polii ultimului răsărit

cu cratere ce scuipă nemurire
la tot pasul, cirezi împânzesc
întinderi de lut, într-o gravitație
absolută de zero...

râd miresmele din zorii
unor secunde matur vibrante
la unison, alături de o desfătare
spectaculos de introspectă

și n-ai să afli decât
intervalul dintre două puncte
de reper profund, aflate într-o
magnetică persuadare.

Surâse iarna pe la colțuri 

Sfioasei primăveri,ce -n prag

Sufla izul ei pe țurțuri,

Muguri presăra -n șirag.

Nervos Gerul dă năvală,

Pretinzând tribut la tron,

Împroșcând din el rafală,

Antrenat de -un Maraton.

Se iscă ceartă în casă,

Împărțiră bolta-n două;

Vremea-i mustră, capricioasă;

Stă să ningă ori să plouă?..

Istoviți de- atâta vrajbă,

Vânau în ei un compromis,

Adresându-si câte -o jalbă;

Conflictu -n grabă l-au închis.

Și aruncară zaru-n aer

Pt hazardul ce va cântări;

Cine va rămâne lider

Când soarele va răsări?...