Author Pirau Arina

N-am să las ziua să treacă

Fără să-ți spun cât te iubesc...

Chiar dacă timpul încearcă pe furiș să plece

Mereu făcând la fel,

Jucându-și infinitul rol,

Lăsându-și doar umbrele,

Foșnind clipele, furându-le..

Știi bine cum face!

Dispare zâmbind,tăcând

Lăsând al tristeții întunecat zeu

Blestemul meu...

Nu,nu voi lăsa ziua să moară!

O voi ține cu secundele cu orele cu chipul ei încremenită acum,

Cu timp cu tot ce are,cine poate cunoaște,

Dacă mâine renaște

Știind că nu vrea

Pe loc să stea...

Și-ți voi spune cât te iubesc,

Același refren dar altfel,

Mereu cu alte culori,șoptit poate,

Ce-și poartă muzica veselă,

O mică și trecătoare simfonie,

Un foc ce-și arde flacăra sa,

Mister adus din altă lume...

Poate Paradisul din inima ta sau a mea....

Nu-i dragostea însăși viața,

Ce-aduce speranța,gonind tristețea și moartea?

Cum să las ziua să treacă așa,

Fără să-ți spun cât te iubesc,

Parându-mi-se că-s risipit fără tine,

Să fiu doar o tristă fantomă, duh rătăcit

Ori timpul m-a pierdut nemilosul în trecerea sa,

Nelasându-mă să fac ceva..

Pentru tine!

(17 mai 2023 Horia Stănicel-Irepetabila iubire).

Ce poţi ştii tu de clipa-ţi viitoare,

Când ea nu se gãseşte-n mâna ta?

Sau o vei socoti fãrã valoare

Ca şi cum chiar mai mult ai merita?

Ce sac de bunãtãţi sã-ţi mai aducã

Cel ce le-mparte celor muritori?

Când pentr-un bine, cât un miez de nucã

Ai stat nepãsãtor, de-atâtea ori!

Rodeşte mintea nemulţumitoare

Un pai uscat sau grâu deplin în spic?

Dar, Domnul dã rãsplatã celui care

Îi mulţumeşte pentr-un lucru mic!

Cãci vremea scurtã, rânduitã ţie,

E un adevãrat mãrgãritar

Fie rãscumpãrat pe veşnicie,

Fie jertfit degeaba pe altar!

Acelaşi timp îl are înţeleptul,

Pe care-l are cel nepãsãtor.

Pe când acesta crede c-are dreptul,

Dintâiul va fi recunoscãtor.

Nu ştim nimic de timpul care vine,

Aşa cum nu-şi ştiu peştii ceasul lor;

Dar ştim cã trecem din greu, spre mai bine,

În timp ce ei nu-s conştienţi cã mor.

În floarea tinereţii, omul crede

Cã el este stãpân pe timpul sãu,

Însã abia la bãtrâneţe vede

Cine-i, de fapt, Stãpânul: Dumnezeu!

O urmã de pantof, în praful verii,

Va fi, creştine, existenţa ta?

Sau bulgãrul de-argint, ce-l scot minerii,

Pe care focul îl va curãţa?

Iar gândurile tale, cele multe,

Vor fi un lan de grâu, folositor?

Sau o grãmadã mare de insulte,

Pierdute pentru vecii vecilor?

Prin viaţã, tu nu treci decât o datã:

Învaţã, prin urmare, A TRÃI! 

Pânã nu vine noaptea-ntunecatã,

Pânã nu auzi gongul ce-o sã batã

Şi sã cerşeşti cu lacrimi înc-o zi!...

26.11.2021, Maribor, SLO

Nimic mai fascinant decât mi-apare cercul vieții mele

cu alte treisprezece cercuri înăuntru-i, care se intersectează

și  tot atâtea flori cu câte șase ovoide paralele

într-un tipar care mă amețește și mă fascinează

această formă magică se structurează-autonom

ca un perpetuum mobile de neimaginat, de neoprit,

trecând surprinzător și nefiresc din polinom în polinom

și revenind de unde a pornit

e greu de-admis de mintea mea păgână, de eretic,

să poți cuprinde viața într-un hexagon,

într-n limbaj pe cât de geometric

pe-atât de simplu și reverberant, ca un diapazon

cu toți purtăm în ADN această floare-a vieții

dar cei mai mulți își văd doar propriu verc*

puțin se miră de venirea magică a dimineții

și mai puțini găsesc o explicație în cerc.

*lucru, lucrare

Din volumul în lucru Geometrii

Crede-mă, te iubesc!

Dragostea-i medicament,

Ce vindecă doar prin cuvânt

Răni,suferințe noi și vechi,

Te rog să crezi că te iubesc!

Nu mint,știu bine ce vorbesc,

Alungă duhurile negre,

Dragostea dă,oferă,nimic nu cere,

Ea rabdă toate pe pământ,

Și viscol ger sau vânt și ploi...

De ce să stăm fără iubire triști

Să fim cu sufletele goi?

Primește-mă să te iubesc,

Zâmbește speră și așteaptă

Să treacă norii și furtuna

Iubește-mă și tu în gând măcar

De nu poți face azi mai mult,

Eu te aștept nu voi pleca

Crede-mă te iubesc așa cum ești,

Ce pot să fac mai mult acum?

(2 feb 2024 Vasilica dragostea mea)

Timp pustiu-
Doruri înlăcrimate
Ascunse în noapte
Vise deşarte,
Tîrziu,
Prea multe păcate...

Speranţa rece-
Neagră închisoare
Răscolind în uitare
Amintire arzătoare
Fără să-şi plece
Orgoliu-n nepăsare...

Suflet în strigăt-
Ecou în tăcere
Străpunge-n durere
Vise-n zăbrele
Uitate în treacăt
Prin clipele grele...

așa cum raza de lumină albă uneori

(trecând din întâmplare printr-o prismă moartă),

se sparge în o mie de culori,

la fel privirea ta, iubito, nu are altă soartă.

te recompui bizar mereu sub alte predicate,

(nimic, până la urmă, comun ideii de frumos!)

și te încurci în geometrii din cele mai ciudate

din care nu lipsește carnea și fiecare os

din fața ta doar două cercuri paralele

(ochii, probabil, rotunzi ca bobul de orez!)

apoi  triunghiul dintre ele

(un fel de nas!) și-o gura, sub formă de trapez

mai jos, un gât prelung, precum un cap de hidră

(două triunghiuri puse vârf la vârf)

care apasă nefiresc pe o clepsidră,

anume chiar pe propriu-ți stârf*

doar tibia ca un cilindru mic

ușor concavă,cu-ncovoiri de scut,

cu toată geometria asta de nimic

încă îmi dă fiori și-mi amintește de-nceput

*stârf= stârv