Author Machedon Matei Stefan

Iubesc ploaia nebună ce vrea

Să cadă, să doară, să fie doar ea

La masa aceluiași hol ruginit,

Când nimeni nu cere răspunsul primit,

S-o vreau ca să stea !

E obsesivă chemarea ce-mparte nevoi

Deasupra la toate să ploaie pe noi,

Când stropii cei grei se dau rătăcind

De-a valma în cer și cad împietrind

Bezmetici și goi !

E ploaia pe geamuri ce cade strident,

Stau singur la geam și totuși absent

Când nimeni nu cere privirii reper,

Nu zic la nimeni, nici mie, că sper

Un soare prezent !

Mari picuri de nuntă stropesc apăsat

Cămașa de mire, Pământu-mpărat

Stă singur la masă, nuntași-s plecați,

Tomnatici și grei, de vânturi luați,

Săruturi răzbat !

De-i ploaie aceia, ce-alunecă fin

Cu picurii reci mă cheamă să vin,

Trecând peste toate, să-mi spună ce vrea,

Iubesc ploaia nebună așa cum e ea,

De crede-n destin !

Eu amo chuva

Eu amo a chuva louca que ela quer

Cair, machucar, ser só ela

À mesa do mesmo salão enferrujado,

Quando ninguém pergunta a resposta recebida,

Eu quero que ela fique!

É um chamado obsessivo para compartilhar necessidades

Acima de tudo, deixe chover sobre nós,

Quando os granulados pesados se perdem

Eles voam no céu e caem rígidos

Louco e nu!

É a chuva nas janelas que cai estridente,

Sento-me sozinho na janela e ainda assim ausente

Quando ninguém pede uma referência ao olhar,

Não digo a ninguém, nem a mim mesmo, que espero

Um sol presente!

Grandes gotas de casamento borrifam forte

Camisa do noivo, Rei da Terra

Sente-se sozinho à mesa, case-se e vá embora,

Tomnático e pesado, levado pelos ventos,

Beijos forja!

Mesmo que esteja chovendo, é tranquilo

Com as gotas frias me chama para vir,

Acima de tudo, para me dizer o que ele quer,

Eu amo a chuva louca do jeito que é

Para acreditar no destino!

 Ce poate fi mai minunat decât să iubești și să fii iubită? Este sentimentul ce ne circulă prin vene, iar apoi... ajungând  la inimă... o atacă... iar apoi devine neputincioasă.

     Si multe zile posomorâte vom avea în viața noastră. Vom fi cu moralul la pământ. Si vor fi doar probleme, probleme, probleme în viața ta ce repede te vor scoate din circuit. Iar persoana iubită îți poate schimba  ziua întreagă. Doar prin prezența ei. Iar un  "TE IUBESC"  sincer te readuce la viața. Si recunoști destul de ușor ca anume așa și este. Te scoate din rutina zilnică. Îi dă o nuanță vieții tale. Si îți va da noi forțe ca să lupți mai departe și să învingi. Însă  o bună parte din noi, preferă să își ascundă sentimentele.

     Si, mă întreb de ce anume băieților le este mai dificil ca să-și dezvăluie sentimentele? De ce  băieților le este mai dificil ca să-și dezvăluie sentimentele?  Iar dacă i-ai întreba, ți-ar răspunde că au motive destul de serioase.

1. Vor să pară " bărbatul- enigmă"
    Astfel ei susțin că o dată rostind acele două cuvinte, fata de care sunt îndrăgostiți și-ar pierde interesul față  de ei; s-ar plictisi și i-ar părăsi.
2.  Își pierd din masculinitate
     Unii din bărbați susțin că preferă să-și ascundă sentimentele doar pentru că preferă să fie mai orgolioși.
3.  Cred că după, vor fi dominați de ea.
     Mulți afirmă că în momentul de față totul e perfect iar iubita îi oferă libertatea de care are nevoie. Însă după, cred că ea i-ar lipsi de asta.

Oameni, nu mai fiți atât de pesimiști!

Am citit ceva teribil de frumos:

,,Dragostea ta zgribulita.."

Ce-o fi însemnând?

O dragoste incertă,nedefinită?

O dragoste vulnerabilă,instabilă?

Nu știu,dar suna atât de duios,minunat chiar.

Se spune că suntem creați din argila 

Dar sufletele noastre au aripi de eternitate 

Ce transcend ființa noastră fragilă..

Ele cresc din iubire,fie ea și zgribulita,

Ating zenitul si-apoi se transforma-n lumina 

Strălucind veșnic în lumea fara păcate..,

In lumea aceea atât de divină..

Ce păcat că nu-ți mai amintești de noi

Și mă lași să plâng în perne moi,

Golindu-mă picatură cu picatură 

Și tot ce-a rămas e numai ura.

Fără culoare este viața mea

De când tu ai plecat din ea

De când m-a părăsit inima.

Tot ce pot să fac acum este să sper,

Dar e greu când nu mai sunt nori pe cer,

Și nici flori pe pământ,

Să le folosesc la un descânt.

Căci, numai așa te pot aduce înapoi,

Însă într-o altă formă,

De strigoi.

Când o să piară din speranță ‘Te Iubesc’’

N-o să mai bată inimi calde pentru nimeni

Golind pământul de tot neamul omenesc

Desprindem sufletul crezându-ne mai liberi

În astă viaț-am așteptat să plece nori

Și au plecat lăsând în urmă flori uscate

Nu mi-au rămas decât distanțele-ntre noi

Tot așteptând se vor topi zilele toate

Căzut din ceasuri timpul freamătă-n decor

M-aruncă-n gol strivindu-mi inima uitată

Călătorind spre așteptare mă strecor

Lăsând un stol de amintiri spre altă dată

Uitând durerile de dor să plec în zbor

Nopțile scurse fără tine-au să nu ardă

Rămase-n urmă așteptările nu dor

Plutind ușor m-or însoți norii de vată

Să-mi crească iarbă după ploi și-n mână flori

S-ajung copac cu umbră deasă lângă casă

Stropii de apă să-mi dea hrană storși din nori

Pe crengi cântând să șadă păsări, cuib să-și facă

Timpul nu iartă, mă apleacă la pământ

Urmând lumina către locul cel de taină

Lăsând povestea așteptării ce m-a frânt

Aștept din nou îngerul blând în albă haină

O perdea de flori albastre

Acoperă o fereastră spre cer,

Iar făpturile-n chipuri măiestre

Prin iris privesc în mister.

O boltă clară, curată

Deschisă-i spre inima ta.

Albastru-i feeric te-mbată,

Te-mbie spre a medita.

Blând, vântul adie în azur,

Buchete de litere-n vers,

Și-s toate prinse-n contur,

Izvor de frumos din imens.

Mireasma plăcută a vieții

Trezită-i sub roua de dor,

Și-i ceri doar un ceas tinereții

Înfiripată-n gândul hoinar.

O frunză firavă de laur

Pe frunte discret strălucește,

Încununând visul de aur

Bucuria în suflet trudește.

Din umbră, cu pașii timizi,

Hazardul te-ncearcă din nou,

Dorind fericirii ca tizi

Speranța, credința în nou.