1  
poezii.online Estera
Registered on: 27 October 2025

Random creations :)

Declarație de dragoste

Este vorba de tine!

Poate-i timpul să-ți fac o declarație târzie de iubire,

Valabilă astăzi și mâine,

Interminabilă în veșnicie,

Fie că ești singură sau măritată,

Sau cine mai știe cum...

Poate că viața a fost aspră cu tine,

Sau poate că ai șutuit-o,

Așa cum i se cuvine,

Fără regrete sau bocete tardive!

Lumea asistă rece și nepăsătoare la tot ce te doare!

Dumnezeu cere implicare și jertfă,

Și ție și mie, fără Să-i pese ce ne convine...

Poate că știe prea bine ce ne trebuie sau nu;

El fiind veșnicul prieten fără vină,

Sau Adevărul ce pentru noi suspină!

Tăcerea este răspunsul nostru,

Când viața ne minte frumos,

Nici tu nici eu nu suntem mai prejos,

Ochi pentru ochi și dinte pentru dinte!

Eu îți fac o declarație târzie de iubire,

Tu încă nu știi dacă e bine,

Și ce poți face cu mine!

Poate că aștepți să-ți spun cât ești de frumoasă,

Cât te doresc sau că nebunește vrei să te răpesc,

Chiar și pentru o noapte,

Amorul prostesc să nu-l risipesc departe de tine...

Dorințele toate au culorile tale preferate,

Bleu,vernil,roșu și alb

Rochiile și pantofii ce vreau să ți le dăruiesc,

Le ai demult, mi-ai spus...

Încă din vremea când aevea eram împreună în visele mele,

Tu altundeva umblând!

 

(1 noiembrie 2022/18 ian 2023 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)

More ...

Relicve și trecut

Trântesc ușa din vechea noastră casă,

mirosul lemnului vechi și murdar

îmi inundă corpul cu parfum de amintiri

și tot ce mi-au rămas sunt urme de flori uitate.

Picioarele parcă mi s-au blocat în camera noastră

și simt cum aerul rece îmi pătrunde în suflet.

Reflexia din oglinda spartă nu-i a mea,

e a fetiței pe care ai ucis-o cândva.

Au rămas pe masă petale pierdute,

o scrumieră plină de țigări pe jumătate fumate

și câte o frântură din sufletele noastre.

Ating cu delicatețe scaunul prăfuit,

șterg orice urmă de păcat

și o lacrimă își croiește calea spre podea,

mă intoxifică aerul de îndrăgostiți

și brusc sunt iar în brațele tale,

dansând în picioarele goale.

More ...

Libertatea de a rămâne

Mereu mă întreb, de ce păsările aleg să stea în același loc dacă pot zbura oriunde pe acest pământ.

După, îmi întreb si inima aceeași întrebare....

 

 

More ...

Copil cu patimi de copil

N-am avut curaj să-ți spun că m-a durut,

Și nu cred că am curaj să-ți spun

Că mă mai doare.

Îmi înjunghii inima iscusit

Și, ciclic, lași o rană însângerată.

 

 

N-ai regretat nicicând de ce-ai făcut,

Și nu cred că ai încercat vreodată.

Am fost copil, iar tu abia adult,

Când a început durerea vagabondă.

 

Am prea sperat să-ți fiu alături,

Cu chin valoros pe-alea timpuri.

N-am reușit să-ți fiu prieten,

Doar un ghinion în drum spre alți prieteni.

 

Am spulberat atâția ani în căutare

Și-am risipit credința-n vorbele deșarte.

Nu cred că știu ce-nseamnă să ai valoare,

Doar rost trecut în vorbele hoinare.

 

Am fost copil cu patimi de adult,

Azi-s adult cu durere de copil.

Mi-ai răscolit durerile din plin,

Ai irosit încredere, ai obținut venin.

 

Nu cred că știu ce ar trebui să fac

Spre a zidi din nou a sufletului cetate.

Sunt un copil naiv în masca de adult,

Sunt prea sătulă de vorbe devastate.

 

Am înțeles c-am vrut să te-nțeleg,

Dar am uitat să am grijă de mine.

Am încercat să sufăr fără să acuz,

Am fost doar eu, copil necruțat de tine.

 

 

Am ghigosit durerea printre inimi

Și-am măcinat cruzimea printre ani.

M-ai călăuzit prin forfot de cuvinte,

Dar mut, fără de strigat reciproc.

 

Mi-ai inculpat prea multe crime

Fără să-mi dai o șansă spre apărare.

Mi-ai remarcat și rănit subtilul,

Precum un vulcan, ai erupt în orgoliu.

 

 

Nu cred că-mi înțelegi durerea,

Și nu cred că vrei s-o faci vreodată.

Îmi umpli viața cu venin nedizolvat,

Treptat, fără de regrete încuiate.

More ...

Epicentru

Întinsă în pat, lângă soţul ei, Bartolomeu, care sforăia îngrozitor, Magdalena Pripas simţi din nou ghiontul acela dureros dinăuntru burţii şi abia se abţinu să nu ţipe. Nu era firesc ca o femeie la patruzeci de ani să se trezească peste noapte cu asemenea dureri aiuritoare, imposibil de confundat, în absenţa oricărui semn premergător sau explicaţii. O fi chemând-o Magdalena, ca pe Sfânta Fecioară, dar de aici şi până a rămâne însărcinată în gând, după ce toată viaţa încercase la modul propriu acelaşi lucru, fără succes, era prea mult. Coborî din pat, călcând în vârful degetelor, şi ieşi pe balcon, unde inspiră adânc aerul rece al nopţii şi-şi aprinse o ţigară. În mintea ei exista, totuşi, un dubiu, o îndoială legată de ceva petrecut demult, care acum răzbea dintr-o dată la suprafaţă şi îşi făcea loc insidios printre temerile sale. Se întâmplase într-o toaletă publică, în timpul unei petreceri de pomină, organizată de conducere la cabana „Răscrucea” din Retezat, cu un prieten de-al lui Bartolomeu, francez de origine, detaşat nu mult timp după aceea la o sucursală a firmei din Kuala Lumpur. Îşi aminti, cutremurându-se de scârbă, că bărbatul o rezemase de un perete rece, placat cu faianţă, apoi o întoarse cu spatele şi ejaculase, din cauza emoţiei, probabil, instantaneu. De atunci trecuseră aproape trei luni...

Magdalena Ispas ştia că soţul ei întreţinea realaţii sexuale cu mai toate studentele sale, dar îi trecea cu vedere această slăbiciune omenească, incurabilă, convinsă fiind că Bartolomeu nu amesteca lucrurile şi nu se angaja niciodată într-o relaţie cu o femeie mai mult decât era necesar. N-o neglija nici pe dânsa, desigur, şi nu risipea banii, altfel destul de mulţi, ca să-şi satisfacă, ceea ce el denumea în termeni filosofici, hedonismul neoepicurian. Se făcuse deja ora două şi cum nu putea să adoarmă nicicum se apucă să-i facă geamantanul, amintindu-şi că avea rezervare la prima cursă către Berlin, unde ţinea trimestrial câte-o sesiune de comunicări ştiinţifice. Plecarea lui se potrivea perfect cu dorinţa ei de a-şi clarifica temerile acelea absurde, apărute peste noapte, astfel că nu i se păru o corvadă drumul cu maşina până la aeroport.

 

Simţi mâna dolofană a ginecologului alunecându-i delicat înăuntru, palpându-i măruntaiele, explorând-o amănunţit, centimetru cu centimetru, apoi retrăgându-se uşor şi sigură în afară. Îl auzi spunându-i să se îmbrace şi-l văzu, după ce deschise ochii, spălându-se pe mâini cu o coajă albastră de săpun.

- Cum e doctore?

- Depinde din ce perspectivă mă întrebi? zâmbi acesta amuzat de poziţia „călare”, în care rămăsese.. Dacă ai dorit sarcina asta, e o nenorocire, dacă nu, nu!

Chiui de fericire şi puţin lipsise să nu-l îmbrăţişeze dacă n-ar fi realizat la timp că era goală. Reveni din vestiar îmbrăcată şi-şi duse gestul început până la capăt.

- Să fi fost doar o părere, doctore?

- Este posibil, dar ca să fim siguri că nu este altceva, fiindcă de sarcină nici nu poate fi vorba, trebuie să treci pe la noul şi modernul nostru laborator! Diseară ai şi rezultatele!

Deşertase pastilele din flacon în podul palmei, le privi îndelung, cu ochii podidiţi de lacrimi, şi începu să le înghită pe rând, luând de fiecare dată şi câte o gură de whisky. Simţea că se afunda într-o pâclă groasă, înecăcioasă, din spatele căreia doar vocea doctorului mai răzbătea până la dânsa: „ Ai sida, femeie!!! ” se auzea din ce în ce mai slab. „Ai sidaaaaa!!! Fugiţi, oameni buni!!! Omorâţi-o cu pietreee !!!”. Iar ea îl vedea parcă pe Bartolomeu acoperit de buboaie, râzând în hohote, arătând către studentele sale descărnate, de-a dreptul hidoase, către băieţii care se culcaseră la rândul lor cu ele şi se transformaseră în zombi, către întreaga umanitate cuprinsă în această morişcă înspăimântătoare a iubirii şi morţii...

More ...

Dreapta

Simt obsesiv în Tot prigoana dreptei perpendiculare     

ca un ingredient al formei, al unui interval conjunct,

în care numai cercul preferă curba neascultătoare

și nu acceptă, ca fatalitate, dictatura unui punct

 

Doamne, câtă mizerie există și-n geometrie

(așa cum e și-n viață sau, extinzând, în toate cele!)

când două drepte se exhibă pe-o coală de hârtie

își zic, exthausiv, ca sunt doar paralele

 

În fapt, au luat de la femei cochetăria,

nevoia lor de-a fi-n atenție, indiferent de cost

de-a strecura în forme ura și dizarmonia,

și spre-a le-arăta, orgolioase, …lipsa lor de rost

 

nimic mai neadevărat, e doar o simplă aroganță

pe care dreapta și-o asumă-ntotdeauna,

prin două puncte aflate la distanță,

nu poate trece decât o dreaptă amărâtă, numai una   

 

mai mult prin punctul fix și nalt, precum o schelă,

în orice parte ar fi plasat acum

nu poți trasa, oricât ai vrea, decât o paralelă

la acea dreaptă, și să-ți vezi de drum…

More ...
Radio Poezii.online Apasă play
AUTO
Află mai multe 🎙 Live