Psalmi - XII - Anateme
Am rostit cu ușurință cuvintele Tale,
dar le-am trăit cu greu.
Am pus numele Tău pe frunte,
dar inima mea era departe.
Am condamnat păcatul din alții
cu degetele ridicate,
în timp ce în mine creștea tăcut
aceeași otravă.
Am rostit anateme peste cei căzuți,
uitând că eu însumi sunt numai țărână.
Am judecat fără milă,
fără să văd câte cruci am părăsit.
O, Doamne, câte blesteme
am învelit în numele Tău,
câte sentințe am rostit
în locul iubirii care iartă.
Cuvântul Tău e sabie,
dar eu l-am făcut bici.
Harul Tău e râu de viață,
dar eu l-am închis cu porți de piatră.
Și acum mă tem.
Mă tem că Tu ești în cel pe care l-am lepădat.
Mă tem că vocea Ta era în cel pe care l-am tăcut.
Mă tem că am rostit anatema asupra Ta,
fără să știu.
Ai milă de mine, Doamne,
și scapă-mă de propria mea sfințenie stricată.
Smerește-mă,
până ce voi fi mai aproape de țărână
decât de scaunul judecății.
Nu mă lăsa să rostesc niciun cuvânt
care Te alungă.
Și dacă în inima mea mai zace vreo otravă,
scoate-o cu focul blând al iubirii Tale.
Curăță-mă, Doamne,
nu ca să pot rosti judecăți mai drepte,
ci ca să nu mai rostuiesc deloc
în afara milei Tale.
Categoria: Poezii diverse
Toate poeziile autorului: Ștefan Hristian Trofin
Data postării: 24 iunie
Vizualizări: 38