Iarna din mine
Azi lupt cu frigul din mine,
Cu ierni ce încep să m-acuze,
Mă-ngheață geruri străine,
Și-mi crapă tăcerea pe buze.
Sub piele îmi urlă pustia,
Și-n măduvă-mi ninge ușor,
Nămeți îmi încarcă vecia,
Și tâmplele ninse mă dor.
C-un urlet de gheață mă strig,
Dar nu-i mântuire în glas,
Mi-e viața o haină de frig,
Și timpul un sloi ce-a rămas.
Simt trupul o scorbură albă,
Și sufletul – viscol cioplit,
Pe umeri mi-atârnă o salbă
Din gheață și foc netopit.
În mine e iarna cea mare,
Un secol de alb clandestin,
Și-n frigul ce-n mine răsare,
Apune un rece destin...
Categoria: Poezii diverse
Toate poeziile autorului: Gabriel Trofin
Data postării: 5 mai
Adăugat la favorite: 1
Vizualizări: 170
Poezii din aceiaşi categorie
Copilărie
Mamă! Întoarce-mă în copilărie
sa mai copilăresc un pic
Să-mi mai port acea pălărie
din paie făcută de bunic.
Să mai simt încă odată
aerul cald, când visam,
nu ma-m simțit niciodată
așa cum copilă eram.
Mamă! Mai zi-mi din nou
că mă iubești doar pe mine
Atunci când eram ca un ou
credeam că adolescența nu mai vine.
Mai lasă-mă să mă mai joc
Pe puntea de lângă vecinii,
Care mereu cu norok,
făceau cruciuliță pâinii.
Ceasul bate
Ceasuri bate într-un ceas,
Ceasul se oprește într-un ceas.
Ceasul ne vestește noaptea
Ceasul ne vestește ziua.
Ceasul ne spune ora de sculare,
Ceasul ne vestește ora de culcare,
Ceasul ne vestește tinerețea,
Ceasul ne vestește bătrânețea.
Ceasul ne vestește, o noutate bună,
Ceasul ne vestește, o noutate rea.
Ceasul este în viața noastră
ce ne conduce în drum,
și spre o potecă
El ne este conducător
în viață slujitor.
Autor Alina Zamurca 🤍
,,Nu te enerva" în suedeză
Numai o vorbă
Spusă la întâmplare
Neiertătoare
Mă doboară.
Inima crede,
Gândul o măsoară,
Dusă e liniștea
Pentru totdeauna.
Din pacate, asta-i firea mea,
Dar mereu în gând îmi spun așa:
„Nu te enerva!”
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Poate fără voie câteodată ești lovit
De-un cuvânt că nu e potrivit.
Nu te enerva, nu te enerva,
Hai zâmbește și ascultă sfatul meu.
Numai o vorbă
Mi-aduce gânduri grele
Și doar cu ele
Mă-nconjoară.
E gelozie,
Vine ca povară
Și-un coșmar nedescris
Noaptea-n vis coboară.
Din pacate, asta-i firea mea,
Dar mereu în gând îmi spun așa:
„Nu te enerva!”
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Poate fără voie câteodată ești lovit
De-un cuvant că nu e potrivit.
Nu te enerva, nu te enerva,
Hai zâmbește și ascultă sfatul.
Și vei știi
Să îți spui
Orișicând,
Orișicui
Nu te enerva!
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Nu te enerva!
Bara ett ord
Sagt på måfå
Oförsonlig
Det slår ner mig.
hjärtat tror
Tanken mäter det,
Tystnaden är borta
Evigt.
Tyvärr är det min natur,
Men jag säger alltid i mitt sinne:
"Bli inte arg!"
bli inte arg bli inte arg
Ord kan lura.
bli inte arg bli inte arg
Att ingen ilska är bra.
Kanske oavsiktligt ibland blir man påkörd
Med ett ord, det är inte lämpligt.
bli inte arg bli inte arg
Kom igen le och lyssna på mina råd.
Bara ett ord
Det ger mig tunga tankar
Och bara med dem
Det omger mig.
Det är avundsjuka
Det kommer som en börda
Och en obeskrivlig mardröm
Natten i drömmen sänker sig.
Tyvärr är det min natur,
Men jag säger alltid i mitt sinne:
"Bli inte arg!"
bli inte arg bli inte arg
Ord kan lura.
bli inte arg bli inte arg
Att ingen ilska är bra.
Kanske oavsiktligt ibland blir man påkörd
Med ett ord, det är inte lämpligt.
bli inte arg bli inte arg
Kom igen le och lyssna på råden.
Och du kommer att veta
För att berätta
i alla fall,
alla som
Bli inte arg!
bli inte arg bli inte arg
Ord kan lura.
bli inte arg bli inte arg
Att ingen ilska är bra.
Bli inte arg!
Ceasul
Ceasul pare că-i un ochi ,
Orele și minutele se formează în perechi,
Pare un ceas din viitor,
Orele exacte sunt de ajutor.
Are o săgeată subțire,
Parcă-i un ac la prima vedere,
Ceasul parcă-i și o privire,
Ora se schimbă , la revedere.
Săgețile se rotesc mereu,
De ar scrie un mare eseu,
De-ar arăta și o secundă,
De-ar părea că-i o mică rundă.
Cifre scrise pe un ceas,
El continuă acest pas,
Nu se-oprește niciodată,
Nicio pauză vreodată.
Autor: Nicoleta Postovan
M-am ridicat...
M-am ridicat mereu din ruguri și noroaie,
Și nimburi de lumină pe cap mi-am așezat,
Am fost și ger de iarnă și curcubeu de ploaie,
Și-n valurile morții de mic m-am botezat.
Din scrumul meu amicii își umplu zilnic pipa,
Și-mi ciugulesc ficatul fiind înlănțuit,
Deși le-am redat zborul, grijindu-le aripa,
Ca Domnul sus pe cruce la fel am fost hulit.
Mă-nțeapă spini în palmă când ofer mângâiere,
Mă-njunghie în spate același vechi cuțit,
Setos îmi este trupul și-mi dau să beau doar fiere,
Și plâng că pentru dânșii mulți ani am risipit.
Mi-e carnea împrăștiată de vânturi și de ape,
Și tinerețea frântă de-atâtea lungi războaie,
Dar voi fi ger de iarnă și curcubeu de ploaie,
Și-am să mă-nalț aidoma din ruguri și noroaie.
Copilărie
Mamă! Întoarce-mă în copilărie
sa mai copilăresc un pic
Să-mi mai port acea pălărie
din paie făcută de bunic.
Să mai simt încă odată
aerul cald, când visam,
nu ma-m simțit niciodată
așa cum copilă eram.
Mamă! Mai zi-mi din nou
că mă iubești doar pe mine
Atunci când eram ca un ou
credeam că adolescența nu mai vine.
Mai lasă-mă să mă mai joc
Pe puntea de lângă vecinii,
Care mereu cu norok,
făceau cruciuliță pâinii.
Ceasul bate
Ceasuri bate într-un ceas,
Ceasul se oprește într-un ceas.
Ceasul ne vestește noaptea
Ceasul ne vestește ziua.
Ceasul ne spune ora de sculare,
Ceasul ne vestește ora de culcare,
Ceasul ne vestește tinerețea,
Ceasul ne vestește bătrânețea.
Ceasul ne vestește, o noutate bună,
Ceasul ne vestește, o noutate rea.
Ceasul este în viața noastră
ce ne conduce în drum,
și spre o potecă
El ne este conducător
în viață slujitor.
Autor Alina Zamurca 🤍
,,Nu te enerva" în suedeză
Numai o vorbă
Spusă la întâmplare
Neiertătoare
Mă doboară.
Inima crede,
Gândul o măsoară,
Dusă e liniștea
Pentru totdeauna.
Din pacate, asta-i firea mea,
Dar mereu în gând îmi spun așa:
„Nu te enerva!”
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Poate fără voie câteodată ești lovit
De-un cuvânt că nu e potrivit.
Nu te enerva, nu te enerva,
Hai zâmbește și ascultă sfatul meu.
Numai o vorbă
Mi-aduce gânduri grele
Și doar cu ele
Mă-nconjoară.
E gelozie,
Vine ca povară
Și-un coșmar nedescris
Noaptea-n vis coboară.
Din pacate, asta-i firea mea,
Dar mereu în gând îmi spun așa:
„Nu te enerva!”
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Poate fără voie câteodată ești lovit
De-un cuvant că nu e potrivit.
Nu te enerva, nu te enerva,
Hai zâmbește și ascultă sfatul.
Și vei știi
Să îți spui
Orișicând,
Orișicui
Nu te enerva!
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Nu te enerva!
Bara ett ord
Sagt på måfå
Oförsonlig
Det slår ner mig.
hjärtat tror
Tanken mäter det,
Tystnaden är borta
Evigt.
Tyvärr är det min natur,
Men jag säger alltid i mitt sinne:
"Bli inte arg!"
bli inte arg bli inte arg
Ord kan lura.
bli inte arg bli inte arg
Att ingen ilska är bra.
Kanske oavsiktligt ibland blir man påkörd
Med ett ord, det är inte lämpligt.
bli inte arg bli inte arg
Kom igen le och lyssna på mina råd.
Bara ett ord
Det ger mig tunga tankar
Och bara med dem
Det omger mig.
Det är avundsjuka
Det kommer som en börda
Och en obeskrivlig mardröm
Natten i drömmen sänker sig.
Tyvärr är det min natur,
Men jag säger alltid i mitt sinne:
"Bli inte arg!"
bli inte arg bli inte arg
Ord kan lura.
bli inte arg bli inte arg
Att ingen ilska är bra.
Kanske oavsiktligt ibland blir man påkörd
Med ett ord, det är inte lämpligt.
bli inte arg bli inte arg
Kom igen le och lyssna på råden.
Och du kommer att veta
För att berätta
i alla fall,
alla som
Bli inte arg!
bli inte arg bli inte arg
Ord kan lura.
bli inte arg bli inte arg
Att ingen ilska är bra.
Bli inte arg!
Ceasul
Ceasul pare că-i un ochi ,
Orele și minutele se formează în perechi,
Pare un ceas din viitor,
Orele exacte sunt de ajutor.
Are o săgeată subțire,
Parcă-i un ac la prima vedere,
Ceasul parcă-i și o privire,
Ora se schimbă , la revedere.
Săgețile se rotesc mereu,
De ar scrie un mare eseu,
De-ar arăta și o secundă,
De-ar părea că-i o mică rundă.
Cifre scrise pe un ceas,
El continuă acest pas,
Nu se-oprește niciodată,
Nicio pauză vreodată.
Autor: Nicoleta Postovan
M-am ridicat...
M-am ridicat mereu din ruguri și noroaie,
Și nimburi de lumină pe cap mi-am așezat,
Am fost și ger de iarnă și curcubeu de ploaie,
Și-n valurile morții de mic m-am botezat.
Din scrumul meu amicii își umplu zilnic pipa,
Și-mi ciugulesc ficatul fiind înlănțuit,
Deși le-am redat zborul, grijindu-le aripa,
Ca Domnul sus pe cruce la fel am fost hulit.
Mă-nțeapă spini în palmă când ofer mângâiere,
Mă-njunghie în spate același vechi cuțit,
Setos îmi este trupul și-mi dau să beau doar fiere,
Și plâng că pentru dânșii mulți ani am risipit.
Mi-e carnea împrăștiată de vânturi și de ape,
Și tinerețea frântă de-atâtea lungi războaie,
Dar voi fi ger de iarnă și curcubeu de ploaie,
Și-am să mă-nalț aidoma din ruguri și noroaie.
Alte poezii ale autorului
De avem aceleaşi visuri
De avem aceleaşi visuri,
Piară lumea acum în ele,
Traiul meu e în abisuri,
Iară sufletul în stele.
De trăim aceleaşi patimi,
Mângâieri ne-or fi blesteme,
Vom sorbi din irişi lacrimi,
Şi vom recita poeme.
De nutrim acelaşi gând,
Vom cânta imnul iubirii,
Şi din trupul tău plăpând,
Or să crească trandafirii.
Şi-om trăi iubirea noastră,
De astă lume mult departe,
Şi-om privi de la fereastră,
Cum lumina-n cer se-mparte.
Văz-duh
Cerul a căzut în ochii-mi albaștri,
Iar norii se plimbă încet pe retină,
În palme țin constelații și aștri,
Și în jur răspândesc lumina divină.
Un freamăt de frunze pe buze îmi șade,
Șoapta îmi este alint și dojană,
Izvorul de munte pe umeri îmi cade,
Pădurea cea verde mi-o pun peste rană.
Pe tâmple-mi coboară amurgul de seară,
Pictându-mi cu umbre visări nesfârșite,
Iar vântul îmi poartă, ușor, într-o gară,
Trenuri de gânduri, demult rătăcite.
Sub pleoape-mi se-adună mici curcubeie,
Ducând în adâncuri taine din stele,
Pe suflet îmi cresc mângâieri de femeie,
Hrănite cu visuri și dorințe rebele.
Tot cerul rămâne în ochii-mi de ceară,
Și norii se pierd într-un vis necuprins,
Timpul îngheață în amurgul de seară,
Tăciunii din mine în văpăi s-au aprins.
Sub tălpi îmi simt cerul ca o gură de apă,
Oasele mele nu mai au rădăcină,
Trupul uscat din pocale cu foc se-adapă,
Iar aripi îmi cresc dintr-un bob de lumină.
Elegie
Așa m-am săturat de mine și de toate,
Încât m-aș da la câini să mă mănânce,
Ori inima din piept să pot a-mi scoate,
S-o pun să bată-n trupuri fără sânge.
Așa mi-e silă de omul de pe stradă,
Încât l-aș transforma instant în piatră,
Creaţia lui Dumnezeu să n-o mai vadă,
Ori l-aș întoarce la stadiul de primată.
Așa murdar e omul la fire și la trup,
Încât l-aș arunca pe veci sub ape,
C-un nou potop păcatul să-l astup,
Şi nici un Noe, nimeni să nu scape.
Așa mi-e silă de această specie umană,
Încât i-aș alunga pe toți de pe pământ,
Ori Creatorul să-și facă iarăși o pomană,
Și să-i îngroape într-un imens mormânt.
Așa curați ar trebui noi oamenii să fim,
Că mir ne-ar izvorî din lacrimă și sânge,
Am fi cu aripi lungi precum un serafim,
Și am cânta atunci când inima ne plânge.
Cartea
Pe mulți ai fericit în lume,
Deși cu greu tu te-ai născut,
Ai generat și opere postume,
Și orice om te-a cunoscut.
Ai învățat savanți, elevi și profesori,
Din scoarță-n scoarță te-ai descoperit,
Și n-am crezut că ai să mori,
De mână celor care te-au citit.
Ai plâns ades cu cei îndrăgostiți,
Și ai înduioșat cu Făt-Frumos copiii,
Între coperți am stat cu toți uniți,
Sub aura poveștii, cântului și-a poeziei.
Ai fost uitată în mari biblioteci,
Ori arsă în răscoale și proteste,
Iar când ai vrut secrete să diseci,
Mai marii lumii au început să te conteste.
Și-au hotărât în școli să fii hulită,
Te-au îngropat sub telefoane și tablete,
Doar de nostalgici, tu mai ești citită,
Și plângi pe-un raft, de pe-un perete.
În vile somptuoase ești decor,
Te-au îmbrăcat în aur ca pe-o stea,
Apoi l-au ponegrit pe scriitor,
Și l-au silit urmași să nu-ți mai dea.
Se mai închide încă-o librărie,
Pier multe milioane dintre voi,
Iar azi trăim o mare tragedie,
Cultura se aruncă la gunoi.
Iubita mea...
Iubita mea a mai trecut un an,
Și am făcut în zori o nebunie,
Ți-am cumpărat ce n-are un profan,
Ți-am cumpărat eterna veșnicie.
Apoi hotarul lumii l-am trecut,
Și-am hoinărit la ei prin piețe,
Ți-am cumpărat puțin din sfântul lut,
Ce îți oferă veșnic tinerețe.
Iubita mea de-acum nemuritoare,
Iubita mea, ce pururi tânără vei fi,
Eu pentru toate am făcut prinsoare,
Și pentru toate, cu viața voi plăti.
Iubita mea ce neînsemnată-i plata,
Doar un declic al inimii bătăi,
Te rog înfige-mi tu în inimă săgeata,
Să mor încet, privind în ochii tăi.
Apăsare
E poate altfel ce s-a scris,
Dar slova așternută strigă,
Eu nu mai am nimic de zis,
Şi lumea-ntreagă mă intrigă.
Eu nu mai știu ce mi se-întâmplă,
Sunt prea adesea păcălit,
Și nici sub soare nu fac umbră,
Sunt eclipsat și pustiit.
Picioarele mi-s ferecate,
În minte parcă am un zid,
Încerc adesea a-l răzbate,
Dar pasu-mi este prea timid.
Alerg turbat înspre prăpăstii,
Cu numele deja în catastif,
Doar griji în jurul meu împrăștii,
Și duc întruna o muncă de sisif.
Neîmblânzit mă întorc în grote,
Să mă ascund de tot ce e uman,
Departe de cutume și marote,
De omul lacom și viclean.
De avem aceleaşi visuri
De avem aceleaşi visuri,
Piară lumea acum în ele,
Traiul meu e în abisuri,
Iară sufletul în stele.
De trăim aceleaşi patimi,
Mângâieri ne-or fi blesteme,
Vom sorbi din irişi lacrimi,
Şi vom recita poeme.
De nutrim acelaşi gând,
Vom cânta imnul iubirii,
Şi din trupul tău plăpând,
Or să crească trandafirii.
Şi-om trăi iubirea noastră,
De astă lume mult departe,
Şi-om privi de la fereastră,
Cum lumina-n cer se-mparte.
Văz-duh
Cerul a căzut în ochii-mi albaștri,
Iar norii se plimbă încet pe retină,
În palme țin constelații și aștri,
Și în jur răspândesc lumina divină.
Un freamăt de frunze pe buze îmi șade,
Șoapta îmi este alint și dojană,
Izvorul de munte pe umeri îmi cade,
Pădurea cea verde mi-o pun peste rană.
Pe tâmple-mi coboară amurgul de seară,
Pictându-mi cu umbre visări nesfârșite,
Iar vântul îmi poartă, ușor, într-o gară,
Trenuri de gânduri, demult rătăcite.
Sub pleoape-mi se-adună mici curcubeie,
Ducând în adâncuri taine din stele,
Pe suflet îmi cresc mângâieri de femeie,
Hrănite cu visuri și dorințe rebele.
Tot cerul rămâne în ochii-mi de ceară,
Și norii se pierd într-un vis necuprins,
Timpul îngheață în amurgul de seară,
Tăciunii din mine în văpăi s-au aprins.
Sub tălpi îmi simt cerul ca o gură de apă,
Oasele mele nu mai au rădăcină,
Trupul uscat din pocale cu foc se-adapă,
Iar aripi îmi cresc dintr-un bob de lumină.
Elegie
Așa m-am săturat de mine și de toate,
Încât m-aș da la câini să mă mănânce,
Ori inima din piept să pot a-mi scoate,
S-o pun să bată-n trupuri fără sânge.
Așa mi-e silă de omul de pe stradă,
Încât l-aș transforma instant în piatră,
Creaţia lui Dumnezeu să n-o mai vadă,
Ori l-aș întoarce la stadiul de primată.
Așa murdar e omul la fire și la trup,
Încât l-aș arunca pe veci sub ape,
C-un nou potop păcatul să-l astup,
Şi nici un Noe, nimeni să nu scape.
Așa mi-e silă de această specie umană,
Încât i-aș alunga pe toți de pe pământ,
Ori Creatorul să-și facă iarăși o pomană,
Și să-i îngroape într-un imens mormânt.
Așa curați ar trebui noi oamenii să fim,
Că mir ne-ar izvorî din lacrimă și sânge,
Am fi cu aripi lungi precum un serafim,
Și am cânta atunci când inima ne plânge.
Cartea
Pe mulți ai fericit în lume,
Deși cu greu tu te-ai născut,
Ai generat și opere postume,
Și orice om te-a cunoscut.
Ai învățat savanți, elevi și profesori,
Din scoarță-n scoarță te-ai descoperit,
Și n-am crezut că ai să mori,
De mână celor care te-au citit.
Ai plâns ades cu cei îndrăgostiți,
Și ai înduioșat cu Făt-Frumos copiii,
Între coperți am stat cu toți uniți,
Sub aura poveștii, cântului și-a poeziei.
Ai fost uitată în mari biblioteci,
Ori arsă în răscoale și proteste,
Iar când ai vrut secrete să diseci,
Mai marii lumii au început să te conteste.
Și-au hotărât în școli să fii hulită,
Te-au îngropat sub telefoane și tablete,
Doar de nostalgici, tu mai ești citită,
Și plângi pe-un raft, de pe-un perete.
În vile somptuoase ești decor,
Te-au îmbrăcat în aur ca pe-o stea,
Apoi l-au ponegrit pe scriitor,
Și l-au silit urmași să nu-ți mai dea.
Se mai închide încă-o librărie,
Pier multe milioane dintre voi,
Iar azi trăim o mare tragedie,
Cultura se aruncă la gunoi.
Iubita mea...
Iubita mea a mai trecut un an,
Și am făcut în zori o nebunie,
Ți-am cumpărat ce n-are un profan,
Ți-am cumpărat eterna veșnicie.
Apoi hotarul lumii l-am trecut,
Și-am hoinărit la ei prin piețe,
Ți-am cumpărat puțin din sfântul lut,
Ce îți oferă veșnic tinerețe.
Iubita mea de-acum nemuritoare,
Iubita mea, ce pururi tânără vei fi,
Eu pentru toate am făcut prinsoare,
Și pentru toate, cu viața voi plăti.
Iubita mea ce neînsemnată-i plata,
Doar un declic al inimii bătăi,
Te rog înfige-mi tu în inimă săgeata,
Să mor încet, privind în ochii tăi.
Apăsare
E poate altfel ce s-a scris,
Dar slova așternută strigă,
Eu nu mai am nimic de zis,
Şi lumea-ntreagă mă intrigă.
Eu nu mai știu ce mi se-întâmplă,
Sunt prea adesea păcălit,
Și nici sub soare nu fac umbră,
Sunt eclipsat și pustiit.
Picioarele mi-s ferecate,
În minte parcă am un zid,
Încerc adesea a-l răzbate,
Dar pasu-mi este prea timid.
Alerg turbat înspre prăpăstii,
Cu numele deja în catastif,
Doar griji în jurul meu împrăștii,
Și duc întruna o muncă de sisif.
Neîmblânzit mă întorc în grote,
Să mă ascund de tot ce e uman,
Departe de cutume și marote,
De omul lacom și viclean.